Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Ortodoxia poate deveni ideologie cand va afirma ca numai ortodocsii vor ajunge in ceruri



Sfarsitul secolului XX a fost marcat de situatii de agitatie si neliniste, de dezastre naturale si conflicte militare. Multe evenimente au anuntat ca o lume veche se apropie de sfarsit. Totusi, consider, in primul rand, ca persoana care provin din, si apartin Europei Rasaritene, ca cel mai semnificativ eveniment al timpului nostru, in special pentru tarile traditional si istoric ortodoxe, este prabusirea sistemului ideologic comunist bine instaurat, sfarsitul razboiului rece si caderea zidului Berlinului.
Timp de peste jumatate de secol lumea a fost impartita in doua sisteme ideologice competitive si reciproc exclusiviste, comunismul si capitalismul. La fel si Bisericile au fost de cele mai multe ori captive ale sistemelor in care traiau si au fost nevoite sa suporte consecintele. Este bine stiut ca tineretul a jucat un rol decisiv in procesul de dezintegrare a ideologiilor mai sus mentionate. In Romania, de exemplu, cea mai mare parte a celor care au murit in Revolutia anticomunista, au fost tineri. La fel s-a petrecut si in alte tari.
Din pacate, ideologiile moarte sunt mult prea curand pe cale de a fi inlocuite de alte ideologii. Samuel Huttington, de exemplu, a vazut razboiul rece continuat sub forma unui conflict al civilizatiilor in care Ortodoxia, impreuna cu alte forme si ideologii religioase si culturale din Est vor constitui o componenta majora a manifestatiilor antioccidentale. Este adevarat ca recent, chiar si Huttington a constatat necesitatea atenuarii unora dintre tezele sale originale. Totusi, aceasta idee este prezenta nu numai in mintea americanului Huttington, ci si in cea a celor mult mai apropiati de tarile noastre. Cred ca este suficient sa mentionez faimoasa expresie rostita cu cativa ani in urma de o oficialitate austriaca, potrivit careia Europa s-ar opri la portile Ortodoxiei.
S-ar putea sa nu ne placa asemenea tendinte si afirmatii despre noi si despre Biserica Ortodoxa. Totusi, trebuie sa ne gandim: este adevarat ca Biserica noastra promoveaza o ideologie antioccidentala? Este adevarat ca nu poti fi ortodox si occidental in acelasi timp? Nu intentionez sa dau raspunsuri tuturor acestor intrebari, intrucat nu am timpul necesar sa aprofundez toate aceste chestiuni. Drept pentru care, unele dintre aceste intrebari vor ramane intrebari retorice, dandu-va astfel posibilitatea sa reflectati in continuare asupra lor sau sa le dezbateti aici, in timpul afectat discutiilor.
Printre voi se afla multi care provin din Occident; sunt nascuti in Occident, impartasesc conditiile si stilul de viata din Occident si, totusi, sunt ortodocsi. Ei pot vorbi mai mult despre aceste probleme, in ceea ce ma priveste, as dori sa ma axez cat mai mult si mai strict posibil pe tema ce mi-a fost incredintata si sa o analizez mai in detaliu.
Principala chestiune in jurul careia as dori sa-mi dezvolt prelegerea este urmatoarea: poate fi Ortodoxia echivalata cu o ideologie, si daca nu, care ar putea fi directiile si atitudinile primejdioase care pot face din Ortodoxie o ideologie? Consider ca asemenea chestiuni sunt foarte importante astazi, intrucat ele preconizeaza consecintele vietii Bisericilor in viitor.
Este important sa se mentioneze aici atitudinea Parlamentelor si Guvernelor nou alese cu privire la introducerea religiei in scolile publice. Fostii marxisti, deveniti democrati peste noapte, au avut puternice obiectiuni fata de asemenea initiative, considerandu-le o incercare de inlocuire a ideologiei marxiste cu ceea ce au spus ei ca ar fi o "ideologie ortodoxa". In Romania, educatia religioasa a fost introdusa in scolile publice, dar Bisericile din tari ca Serbia, Bulgaria, Rusia, Ucraina etc. mai au inca de luptat cu Parlamentele si Guvernele lor in aceasta privinta. Este, asadar, Ortodoxia o ideologie?
Ideologiile si modul ortodox de viata
Incercand sa caut o definitie mai precisa si mai exacta a ideologiei, am constatat cu mirare ca aceasta are mai multe definitii. Sociologii si filosofii, in functie de perspectiva ideologica din care o privesc, au opinii diferite despre semnificatia si continutul acesteia. Pe scurt, totusi, s-ar putea spune ca ideologia se refera la scopurile si orientarea unei anumite societati, ca trateaza mijloacele de promovare a scopurilor propuse si, in sfarsit, in termeni practici, ca trateaza, de asemenea, si caile si mijloacele tehnice de realizare a acestor scopuri. Ar fi un set de idei teoretice care preconizeaza, prin implementarea lor pragmatica, realizarea unei societati fericite sau ideale.
Totusi, Ortodoxia autentica nu a fost considerata de la inceput ca sistem de definitii teoretice si de invataturi filosofice avand in vedere realizarea unui anumit scop, aici si acum. Mi-au atras atentia in special doua texte din Faptele Apostolilor:
1. Fapte 5, 20: Apostolii care fusesera aruncati in inchisoare de marele preot au fost eliberati in timpul noptii de ingerul care le-a deschis usile. Dupa aceasta, ingerul le~a spus: "Mergeti si, stand, graiti poporului in templu toate cuvintele vietii acesteia".
2. Fapte 9, 2: Saul a primit scrisori de la marii preoti catre sinagogile din Damasc "ca daca va afla acolo pe vreunii, atat barbati cat si femei, ca merg pe calea aceasta, sa-i aduca la Ierusalim".
Drept pentru care, inca de la inceput Crestinismul a fost vazut mai curand ca un mod de viata, ca o experienta imediata, decat ca un sistem sau colectie de idei despre lucrurile care ar putea deveni realitate. Prima marturisire a Apostolilor, dupa Pogorarea Sfantului Duh, a fost o marturisire existentiala: aceasta nu a venit sub forma propagandei sau a publicitatii, nu a avut intentia de a raspandi un anumit set de doctrine sau de a cuceri noi adepti, dupa cum se intampla cu sistemele ideologice; fara prezenta misiunii sau a marturisirii Sfantului Duh ar putea deveni, intr-adevar, propaganda. Totusi, pentru Apostoli a fost un strigat de bucurie despre o experienta pe care au avut-o si au simtit ca trebuia sa o impartaseasca si altora.
Sa mai ramanem cateva momente cu Sfantul Petru si cu Sfantul Ioan care se aflau tot in inchisoare. Si ei au fost eliberati, dar cu o conditie: sa nu mai vorbeasca nimanui in acest nume (in numele lui Hristos). Raspunsul dat de Apostoli la aceste propuneri a pus, de fapt, bazele a ceea ce a devenit mai tarziu, etosul ortodox in relatie cu misiologia, cu marturisirea: "noi nu putem sa nu vorbim cele ce am vazut si am auzit" (Fapte 4, 20).
Sfantul Ioan, in prima sa epistola, descrie aceste realitati in termeni asemanatori: "Ce era de la inceput, am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait despre Cuvantul vietii, aceea va vestim" (I Ioan 1, 1).
Si nu trebuie sa uitam ca acestia doi erau chiar Apostolii care se indoisera de invierea lui Hristos, vestita de femei, si care au mers la mormant pentru a vedea in mod empiric adevarul unei asemenea afirmatii.
Urmand aceeasi linie, Ortodoxia, potrivit intelesului sau original, nu se refera neaparat la pistis, "credinta" ca afirmatie teoretica, ci la credinta in intelegerea sa holistica, ca participare existentiala, cu intreaga fiinta, la relatia intima cu Dumnezeu in si prin slujire. Din acest motiv, numele Bisericii noastre se refera mai mult la doxa, decat la pistis. Datorita acestui fapt, in perioada primara a Crestinismului formula "lex orandi lex est credendi" s-ar referi la insasi natura fiintei Bisericii.
Crestinismul, in general, si Ortodoxia, in special, nu a fost considerat la inceput ca fiind "religie". Religia cauta sa puna omul in legatura cu Dumnezeu. Crestinismul este viata in Dumnezeu, prin Hristos in Sfantul Duh. Prin intrupare, Dumnezeul transcendent din Vechiul Testament a devenit unul dintre noi, a impartasit conditia noastra, a mantuit, transfigurat si induhovnicit firea noastra, ridicand-o din morti si umpland-o cu harul Sfantului Duh, iar prin inaltarea la cer a pus-o la dreapta Tatalui.
Sfantul Grigore Palama a spus ca acelasi Hristos care in timpul vietii pamantene a vorbit Apostolilor fata in fata, dupa Pogorarea Sfantului Duh, a vorbit prin intermediul Apostolilor. Sfantul Duh il interiorizeaza pe Hristos in fiintele umane, formandu-le dupa chipul lui Hristos. Cel aflat in Hristos este hristofor, pnevmatofor, teofor. Intreaga Treime isi gaseste adapost in persoana umana prin harul Sfantului Duh (Ioan 14, 23). O chemare si o "vocatie minunata si inspaimantatoare. Trupul uman urmeaza sa devina adapost al Treimii.
Am insistat putin asupra acestor aspecte datorita nuantei lor specifice in Crestinismul Ortodox Rasaritean fata de cel Occidental. Trebuie sa subliniem faptul ca doctrina mai sus mentionata nu este numai o doctrina rasariteana ortodoxa, ei este comuna atat Rasaritului, cat si Apusului. Exista, totusi, nuante foarte importante pentru intelegerea subiectului nostru.
Doua mari carti au fost scrise in Evul Mediu: una in Occident, de Thomas de Kempis, intitulata: Imitatio Christi (Urmarea lui Hristos). Aici accentul cadea pe modul in care crestinul trebuia sa-l urmeze pe Hristos ca exemplu in tot ceea ce facea. O asemenea abordare presupune reguli, cat si distinctii clare, invataturi etc.
Un alt scriitor, din Rasarit de data aceasta, Nicolae Cabasila a scris o alta carte care trata aproape aceleasi probleme, dar dintr-o alta perspectiva. Cartea s-a intitulat Viata in Hristos. Aceasta a avut mai curand o abordare sacramentala decat didactica, care a fost intotdeauna abordarea ortodox-rasariteana. Ea a propus, dar nu a impus, a oferit dar nu a fortat, a afirmat, intotdeauna, universalitatea Traditiei, dar a lasat spatiu si pentru libertatea si deciziile personale. Ortodoxia nu a fost niciodata vazuta ca o ideologie. Datorita unei asemenea intelegeri, care este mai curand existentiala, am realizat de ce in istoria si practica Bisericii Ortodoxe nu a existat niciodata inchizitie.
In cele ce urmeaza, as dori sa scot si mai mult in evidenta deosebirea dintre diferite ideologii si Ortodoxia autentica si sa arat care sunt elementele care le deosebesc pe una de alta si, in acelasi timp, sa ma concentrez asupra modului in care Ortodoxia ar putea deveni o ideologie.
Exista diferite feluri de ideologii cu o diversitate de aspecte. Nu intentionez sa le tratez pe toate. Intrucat multi dintre noi provenim din contextele fostei ideologii comuniste, as folosi aceasta ideologie ca punct de referinta. S-ar putea sa considerati unele dintre lucrurile pe care le voi spune ciudate sau chiar inexacte. Voi fi incantat sa fiu provocat si chiar corectat. As fi incantat sa mi se spuna ca analiza mea este gresita. As dori sa ma refer la acest tip de ideologie, intrucat recent, forma multor Biserici Ortodoxe este contestata si chiar schimbata. Un mare numar de fosti marxisti devin crestini "infocati" peste noapte. Unii dintre ei, care inainte predau in scoli marxism-leninismul, doresc acum sa predea religia. Unii studiaza teologia si dupa patru ani de studiu devin teologi de seama, scriu carti si dau sfaturi spirituale despre ce inseamna sa fii ortodox. In asemenea circumstante, relatia care ar putea fi stabilita intre Ortodoxie si ideologie devine tot mai importanta, intrucat mentalitatea si filbsofia de viata de ieri nu poate fi uitata total in noul context.
Excluderea totala si abordarea holistica
Un sistem ideologic va spune despre sine ca este singurul care dispune de mijloacele potrivite pentru mantuirea lumii de nenorociri, saracie si nefericire.
O persoana autentic ortodoxa nu va spune niciodata ca ea si ceilalti membri crestini vor fi singurele persoane mantuite. Parintii nostri duhovnicesti au lasat lui Dumnezeu decizia finala privind mantuirea. Ortodocsii au afirmat intotdeauna ceea ce stiau, adica faptul ca in, si prin Biserica Ortodoxa se poate impartasi din plinatatea harului, fapt care duce la mantuire. Ei ar fi evitat, totusi, sa judece apriori si sa trimita oameni in iad numai pentru ca nu aratau ca ei sau pentru ca nu erau ca ei.
Aceasta este, in cele din urma, hotararea lui Dumnezeu si ne asteptam la surprize in imparatia eshatologica a lui Dumnezeu. Marturisim ceea ce a fost revelat: ca intreaga creatie apartine lui Dumnezeu, ca Sfantul Duh "este prezent pretutindeni si umple totul", ca Sfanta Liturghie pe care o oficiem este "kata panta kai dia panta" (pentru intreaga lume) si ca la toate slujbele religioase ne rugam pentru unitatea tuturor. Datorita unei asemenea abordari, am mostenit perspectiva bogata a primilor apologeti care puteau vedea fata si lucrarea lui Hristos chiar la oamenii care traisera inainte de evenimentul intruparii.
Printre sfintii pictati in unele dintre bisericile noastre putem inca vedea chipurile unor filosofi greci sau a sibilelor considerate ca un fel de pedagogi pentru Hristos. Interesant lucru! Urmand aceeasi linie, misionarii ortodocsi de mai tarziu isi puteau incepe marturisirea Evangheliei lui Hristos prin identificarea semnelor prezentei lui Hristos intr-un anumit context, chiar inainte ca ei sa fi sosit acolo. Nu se temeau sa foloseasca elemente "pagane" ca mijloace de transmitere si exprimare a Evangheliei lui Hristos.
Putem duce chiar mai departe acest subiect: Sfantul Isaac Sirul, in mila sa, a mers atat de departe incat s-a rugat nu numai pentru animale si pentru intreaga lume, dar si pentru demoni. Prin rugaciunile sale pentru toti, Sfantul Macarie Egipteanul a adus usurare in iad nu numai fostilor "crestini" care se aflau acolo, ci chiar si "marelui preot al idolilor si paganilor".
Este important sa afirmam ca o asemenea abordare nu apartine numai istoriei trecute a Ortodoxiei, este insasi abordarea autenticilor parinti duhovnicesti ai timpurilor noastre. M-a impresionat in mod deosebit un pasaj din viata binecunoscutului parinte duhovnicesc Cleopa, din Romania. Intr-o scurta descriere a vietii sale, se poate spune ca a fost un ascet, strict cu sine, ca s-a opus puternic compromisurilor de orice fel si ca a marturisit cu sarguinta integritatea credintei apostolice. Intr-o zi a fost vizitat de un grup de intelectuali agnostici. intrucat cunostea statisticile foarte bine, cuvantarea sa din ziua respectiva s-a axat pe numarul de credinciosi care apartineau diferitelor religii ale lumii (crestinismul, islamismul, budismul, hinduismul etc.).
La sfarsitul cuvantarii sale a devenit evident ca din totalul credinciosilor lumii aproximativ numai o treime erau crestini, fara a mai incerca sa se numere crestinii ortodocsi. Dupa cuvantare, dupa cum era obiceiul, parintele Cleopa a oferit un spatiu pentru intrebari si dialog. Unul din grupul de "intelectuali" l-a intrebat: ce se va intampla cu necrestinii la cea de a doua venire, vor merge cu totii in iad numai pentru ca nu sunt crestini? Parintele Cleopa, care de altfel raspundea foarte prompt diferitelor intrebari, a ramas de data aceasta tacut pentru un timp si a meditat profund. In sfarsit, a raspuns cu smerenie: "Fa-ma Dumnezeu ca sa raspund intrebarii tale!". Un raspuns si o atitudine tipica pentru un credincios ortodox autentic.
Ortodoxia poate deveni ideologie cand se va indeparta de acest etos, cand gelozia si aroganta vor afirma apriori ca numai ortodocsii vor ajunge in ceruri, iar toti ceilalti in iad, cand se vor inventa bariere in calea rugaciunii si se va cere ca ortodocsii sa nu se ingrijeasca de altii si sa nu aiba voie sa se roage decat pentru ortodocsi, cand toti cei care nu apartin grupului lor sau nu se aseamana cu ei vor fi desconsiderati sau dispretuiti.
Enclava ideologica sau intalnire deschisa pentru dialog
Un sistem ideologic este, de obicei, un sistem inchis. Este autonom. In consecinta, nu este nevoie sa fie prezentat altora, care ar putea gandi in mod diferit, sau sa se incadreze in dialog. Dialogul sau expunerea este un fenomen primejdios. El poate afecta gandirea celor de aceeasi ideologie. Din acest motiv, devine un sistem inchis, o enclava in care oamenii gandesc la fel, se comporta si se imbraca la fel. Devine un loc sigur pentru pastrarea identitatii ideologice, pentru a se evita afectarea si infectarea cauzate de gandirea altora. Cei care au trait in fostele sisteme comuniste pot intelege mai bine ce vreau sa spun prin aceste afirmatii.
Totusi, acelasi lucru poate fi, adevarat, chiar si in cele mai deschise sisteme capitaliste. Imaginati-va ce ar insemna sa fii comunist sau chiar sa vizitezi sau sa ai legaturi cu niste sisteme comuniste in timp ce esti cetatean al unor tari capitaliste "democrate" din Occident. Un asemenea sistem ar putea deveni la fel de strict ca o haina stramta si o enclava ideologica, asemenea fostului sistem ideologic comunist.
Ortodoxia este deschisa si supusa dialogului prin insasi natura sa. Notiunea de "universalitate" ii creeaza insasi natura sa. Kata + holon ceea ce inseamna "universal" este principiul calauzitor al Ortodoxiei. Din acest motiv, Ortodoxia nu are un papa, un patriarh, episcop sau duhovnici infailibili. Adevarul este exprimat, articulat, acceptat si pastrat de Biserica, ca intreg. Sinoadele ecumenice au articulat credinta Bisericii, insa ortodoxia acelor decizii si articulari a fost data numai prin procesul de receptare. Atunci cand intregul Trup, Biserica in totalitatea sa, le-a primit considerand ca ar exprima credinta dintotdeauna a Bisericii lui Hristos.
Dialogul nu a fost oprit nici chiar in cazul ereziilor. Exista multe exemple de acest fel in viata Bisericii. Voi mentiona numai cateva canoane ale Sinodului din Cartagina, din 519: canoanele 92, 93, 94, 117-19, 124. Va sfatuiesc insistent sa cititi aceste canoane, precum si referintele la alte canoane, intrucat ele ne dau solutii cu privire la modul in care Biserica primara s-a comportat si a tratat problemele asemanatoare celor cu care se confrunta Biserica noastra astazi.
In perioada respectiva Biserica era divizata de problemele ridicate de donatisti, un fel de puritani, cum ar fi considerati in epoca moderna. Ei puneau sub semnul intrebarii prezenta harului in tainele oficiate de preoti "nevrednici" sau intr-o Biserica ai carei membri erau nevrednici. Se creasera mari diviziuni, iar Biserica trebuia sa raspunda provocarii. Sinodul mai sus mentionat a analizat in profunzime aceasta provocare. Desi separati de Biserica, episcopii ortodocsi s-au intrunit intr-un sinod si le-au adresat o scrisoare in care li se propunea dialogul: "Va numim frati fiindca sunteti fratii nostri.. daca apreciati ca aveti dreptate, nu ezitati a o declara deschis". Apoi sinodul a propus infiintarea unei Comisii alcatuita din reprezentanti ai celor doua parti pentru a se intalni si discuta.
Ortodoxia poate, asadar, deveni ideologie cand va insista asupra crearii unei enclave pentru pastrarea puritatii identitatii sale, cand va nega importanta dialogului si a intalnirii cu alte parti, cand se va retrage in propria sa cochilie fara a-si mai exercita vocatia de lumina a lumii, preferand sa fie, in schimb, lumina numai pentru ea insasi.
Demonizarea lumii si nevoia de discernamant
Un sistem ideologic se teme de orice este nou si ar putea distruge propriul sau sistem de gandire. El vede dusmani pretutindeni. Orice este separat de el este corupt, murdar si primejdios. Se vor face eforturi pentru a se evita orice contact cu, sau expunere la asemenea realitati.
Totusi, potrivit credintei noastre, Dumnezeu S-a intrupat in momentul in care coruptia omenirii a atins punctul maxim din istorie. Foarte interesant este faptul ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Si-a insusit firea umana corupta cu exceptia pacatului (potrivit deciziilor Sinodului de la Calcedon). Dumnezeu nu se teme de nici un fel de contexte corupte. Lumea, ca intreg, este a Sa, iar El iubeste lumea. Dumnezeu nu uraste lumea, in ciuda firii ei pacatoase si corupte. Singurul lucru pe care Dumnezeu il respinge este pacatul.
Tot astfel s-a produs si abordarea Parintilor Bisericii Ortodoxe, cei care au fost martori ai credintei si au contribuit la ridicarea Trupului lui Hristos ca institutie sacramentala in istorie. Ei nu s-au temut de nici un fel de contexte. Ei au adus Evanghelia si apoi au lasat ca mesajul ei sa provoace si sa confrunte diferitele realitati intalnite in cursul timpului. Sfantul Vasile cel Mare, de exemplu, in cuvantul sau adresat tinerilor i-a sfatuit sa fie ca albinele care zboara din floare in floare, sa cerceteze totul, dar sa ia si sa retina numai ceea ce este bun. Drept pentru care, as indrazni sa spun ca si in lucrurile pe care unii oameni le considera demonice si inspaimantatoare se gasesc aspecte pozitive.
Daca cineva nu iubeste contextul in care traieste, asa cum Dumnezeu iubeste lumea, impactul marturisirii ortodoxe nu poate avea rezultatele asteptate. Perspectiva pesimista asupra vietii si a lumii nu este o perspectiva ortodoxa. O Biserica in care punctul sau central il constituie teosis-ul si transfigurarea creatiei trebuie sa evite caderea in viziunile si previziunile paranoice apocaliptice, vazand demoni si antihristi pretutindeni, ca si cand Dumnezeu nu ar mai fi prezent si nu ar mai lucra in lumea Sa.
In prezent problematizam fenomenul globalizarii si in acest context mai larg folosirea pozitiva a radioului, a computerelor, a internetului, a mass mediei, in general. Dupa parerea mea, ele ar putea avea unele aspecte negative, dupa cum subliniaza emfatic unii dintre semenii nostri, dar partile pozitive ale acestor noi tehnologii sunt imense. Este suficient sa apesi un buton si sa scrii cateva cuvinte si un intreg univers al informatiei ti se deschide in fata. Informatiile sunt diverse, se pot citi comentarii la Biblie, scrierile Sfintilor Parinti sau alte carti de teologie. Altii, totusi, daca doresc, cauta genul de informatii potrivite dorintei lor. Drept pentru care, nu este vina noilor tehnologii ca privim anumite lucruri sau ca devenim dependenti de ele, ci este propria noastra decizie. Este imoral, dupa parerea mea, sa invinuim pe cineva sau ceva de propriile noastre greseli sau slabiciuni. Unora le-ar place o lume fara nici un fel de ispite. Or, cu totii stim ca un asemenea lucru este imposibil. Fara posibilitatea libera de decizie nu exista virtute si fara virtute nu exista viata crestina.
O Ortodoxie care incepe sa lupte mai curand impotriva contextelor decat impotriva pacatului, care ar putea corupe un context, si care solicita distantarea sau "iesirea" din asemenea contexte, risca sa devina o ideologie. Aceasta va incepe sa promoveze valori si precepte nu neaparat necesare Evangheliei, ci apartinand unei alte generatii. In asemenea cazuri, darul discernamantului devine foarte important. Fara el, Biserica insasi ar putea fi afectata si ar suferi, iar misiunea sa ar fi anihilata.
Rigiditate depresiva si bucurie spontana
Un sistem teologic este, de obicei, foarte rigid. Poate cauta fericirea in viitorul apropiat, dar nu creeaza spatiu pentru bucuria spontana. Bucuria, in semnificatia sa mai profunda, lipseste. Nici macar consumul nu ar putea oferi acea bucurie interioara. Consecintele ar putea fi foarte tragice. Numarul sinuciderilor in randurile adolescentilor care, prin firea lor, ar trebui sa fie fericiti, este in crestere. Multi oameni traiesc in apatie intrucat ei nu mai vad sensul si bucuria vietii.
Ortodoxia se presupune a fi expresia vizibila a bucuriei invizibile a vietii in Hristos. Ea ar trebui sa fie pe fetele oamenilor. Acea bucurie ar trebui sa fie lumina care ii lumineaza pe altii si ii invita in Biserica. In special viata sfintilor abunda in asemenea exemple. In viata Sfantului Antonie se spune ca trei tineri obisnuiau sa vina din cand in cand pentru a-l consulta in privinta problemelor spirituale. Totusi, unul dintre ei ramanea tacut, fara a spune nimic. Vazand acest lucru, dupa un timp, Sfantul Antonie l-a intrebat pe tanar de ce nu-i pune niciodata vreo intrebare. Tanarul i-a raspuns: "Este suficient sa va vad, Parinte". Sfintenia vietii si bucuria pe care aceasta viata o producea putea fi vazuta pe fata Sfantului.
Un exemplu similar ar putea fi luat din viata Sfantul Serafim de Sarov care era intotdeauna fericit si zambitor. Odata unul dintre vizitatorii sai, care se astepta probabil ca monahii adevarati sa fie intotdeauna morocanosi, l-a intrebat de ce era mereu bucuros si zambitor. Iar Sfantul i-a raspuns: "Hristos a inviat, bucuria mea"! Totusi, aceasta bucurie este de sacrificiu. Este experienta invierii in viata noastra, dar o inviere care trebuie sa treaca prin cruce.
La Utrenie, dupa ce ascultam Evanghelia invierii spunem intotdeauna: "Veniti sa ne inchinam invierii lui Hristos, ca prin cruce a venit bucurie la toata lumea". In zilele noastre, multi dintre noi ar prefera o bucurie care sa evite crucea. Un ortodox autentic este caracterizat de acea bucurie si frumusete interioara. In limba greaca, calugarul este numit si calogeron. Am auzit o interpretare a acestui cuvant care se potriveste foarte bine cu abordarea bucuriei crestine izvorata din viata crucii de sacrificiu. In sensul sau original, calogeron inseamna un batran aratos. Cu toate acestea, se stie ca dupa o anumita varsta nu se mai poate vorbi de frumusete fizica. Dimpotriva, in viata unui calugar sau a unei calugarite se scoate in evidenta frumusetea sa interioara, spirituala. Aceasta frumusete, bucurie stralucitoare atrage, converteste si schimba viata oamenilor. Bucuria respectiva transforma fiinta umana intr-un marturisitor, intr-un misionar.
O Ortodoxie care va predica impotriva bucuriei sau nu o va promova tinde sa devina o ideologie. Ea ar insista mai curand pe dorinta de a fi plin de cainta, de compatimire si de tristete. Ea risca sa transforme credinta intr-un refugiu pentru cei cu probleme psihice, intr-un sistem de afirmatii care sa-i satisfaca pe unii, dar care sa-i impiedice pe altii sa se alature Bisericii. Istoria Bisericii noastre a avut asemenea exemple. Cu toate acestea, ele nu au devenit afirmatii calauzitoare sau fundamentale ale Ortodoxiei.
Concluzii: asumarea responsabilitatii pentru viitorul Bisericii noastre
Este important ca tineretul sa devina constient de smerenia extraordinara a tezaurului pe care l-am mostenit din trecut. Uneori nu realizam ca este atat o binecuvantare, cat si o mare responsabilitate pe umerii nostri. Ortodoxia, ca credinta apostolica, nu este a noastra si nu este numai pentru noi. Este pentru intreaga lume. Tineti minte acest lucru si incercati sa fiti "sarea pamantului si lumina lumii".
Fiti icoane transparente ale Hristosului viu din interiorul vostru. Asemenea icoane vii si moduri de viata ii invita pe ceilalti sa se converteasca la credinta. Seturile de doctrine, oricat de ortodoxe si de desavasite ar fi, nu vor avea impact daca nu vor fi traite in viata zilnica.
Nu dispretuiti, ci aratati dragoste tuturor. Sfantul Ioan din Damasc a spus ca zelul este bun numai daca este combinat cu dragoste (Impotriva iacobitilor, p. 94, col. 1436). Tratati-i cu dragoste frateasca chiar si pe cei pe care ii considerati diferiti sau chiar "eretici".
Sfantul Ioan Gura de Aur, in loc sa acuze ereticii timpului sau de invataturile promovate, se acuza pe sine si pe adeptii sai crestini pentru o asemenea situatie. El spunea ca respectivii nu se pocaiau deoarece "viata sfanta, radianta lipsea de la credinciosi" (Despre fapte, Omilia 47, PG 60, col. 331).
Schimbati-va modul de viata pentru ca prin viata voastra sa se schimbe si alte vieti. Fiti voi insiva. Traiti-va tineretea, fiindca este frumoasa. Cercetati si bucurati-va de tot, dar incercati sa evitati pacatul. Urmati continutul credintei si spiritul sau universal asa cum a fost mostenit de la stramosii vostri. Nu incercati, totusi, sa repetati stilul de viata al bunicilor vostri. Ei erau tineri ai timpului lor, voi sunteti tineri ai timpului vostru. Evitati sa prezentati Ortodoxia lumii exterioare ca pe un fel de muzeu al trecutului. Incercati sa faceti Ortodoxia contemporana, sa raspundeti nevoilor si intrebarilor oamenilor timpului nostru.
Fiti marturisitori vii in orice situatie. Nu va temeti de nimic si nu va pierdeti speranta, nici chiar atunci cand gandurile si evenimentele vietii voastre sunt asemenea unui iad, cand treceti prin situatii dificile. Amintiti-va intotdeauna imnul de bucurie pe care il canta oamenii dupa ce se impartasesc cu Euharistia: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am gasit credinta cea adevarata". Nu va rusinati. Impartasiti-va bucuria vietii in Hristos cu prietenii vostri, cu apropiatii vostri, in orice situatie. Incercati sa fiti cat mai naturali cu putinta si evitati sa fiti ideologi. Ramaneti intotdeauna in Hristos si El, impreuna cu Tatal si Duhul, va va da puterea de a creste in Dumnezeu si de a fi lumina semnificatiei si a sensului deplin al vietii celorlalti. Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa fim pana la sfarsitul vietii noastre marturisitorii Sai credinciosi in familiile si in societatile noastre, in lumea noastra.
Pr. prof. dr. Ioan Sauca - Institutul Ecumenic din Bossey      Sursa :  http://www.crestinortodox.ro/
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)