Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

marți, 18 ianuarie 2011

Acatistul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare - Egipteanul


19 ianuarie

Rugăciunile începătoare apoi:

Troparul, glasul 1:


Locuitorul pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.
Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere,
Slavă Celui ce te-a încununat pe tine,
Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.


Condacul 1



Viaţă fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiţilor, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Christos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim:
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Icosul 1


De fel din Egipt şi de un nume cu Sfinţii Strămoşi Avraam şi Sara, Părinţii tăi şi-au înfrumuseţat viaţa cu înfrânarea şi cu postul, cu rugăciunile şi privegherea, cu milosteniile şi cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul însoţirii, însă cu duhul erau tot uniţi. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei Treimi o au găzduit în inimile lor, şi însuşi Sfântul Patriarh Avraam le-a vestit în vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie lumină lumii:

Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh

Bucură-te, că răpindu-li-se averile, Părinţii tăi au nădăjduit în Domnul

Bucură-te, că au fost mângâiaţi de dumnezeiasca lumină a buneivestiri

Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului

Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-I slujeşti Lui

Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare

Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila şi binecuvântarea de Sus

Bucură-te, că lăcaş Sfântului Duh te-a numit

Bucură-te, că numele fericirii ţi-a dăruit

Bucură-te, că vieţuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ţi-a zugrăvit

Bucură-te, că Părinţii tăi au mulţumit Domnului cu bucurie şi cutremur

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 2



Zămislit de Părinţii tăi la bătrâneţile lor, ai alergat, fericite, cu dor dumnezeiesc, la izvorul cunoştinţei de Dumnezeu. Şi deprinzând Sfintele Scripturi, neobosit umblai pe cărările înţelepciunii, iar în inimă păzeai nestinsă lumina sfintei cântări de Aliluia!


Icosul 2



Cu viaţa cea fericită, ca şi cu o neîntinată mireasă, doreai să te însoţeşti. Iar când Părinţii tăi, uitând de îngereasca sfătuire, te-au silit spre însoţire cu femeie, te-ai înălţat ca o pasăre peste cursa vânătorilor. Aşa ai putut împlini şi voia părintească, dar şi păzi nestricată fecioria trupului şi sufletului, pe care le închinasei lui Dumnezeu:

Bucură-te, că în strâmtorare, ochii sufletului la Dumnezeu i-ai ridicat

Bucură-te, că El a pus sfat bun în inima ta

Bucură-te, că ai împlinit voia Lui cu nădejde neclintită

Bucură-te, că prefăcându-te bolnav, după ospăţul de nuntă ai ieşit şi ai alergat spre ajutorul de Sus

Bucură-te, că aşa ţi-ai păzit fecioria cea închinată Domnului

Bucură-te, că ai mers în muntele Nitriei şi în vis ai văzut un bărbat minunat, strălucind ca lumina

Bucură-te, că el ţi-a arătat pustiul unde aveai să te sălăşluieşti

Bucură-te, că la întoarcerea acasă, mireasa ta a trecut la Domnul întru feciorie curată

Bucură-te, smerire de sine prin gândul la moarte

Bucură-te, negrijă de cele pământeşti şi încredinţare de sine lui Dumnezeu

Bucură-te, că şi părinţii tăi s-au bucurat de curăţia vieţii tale

Bucură-te, că le-ai slujit cu dragoste şi osârdie până la moarte

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 3



Ai căutat, Fericite Macarie, cu râvnă, un sfânt călăuzitor pe calea mântuirii şi pururea te rugai lui Dumnezeu pentru aceasta. Iar într-o zi, de praznicul unuia dintre sfinţi, când pregăteai prânzul, mai ales pentru cei săraci şi scăpătaţi, ai văzut în biserică un monah, venit pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, şi ai cunoscut chipul vieţii celei îmbunătăţite. Drept aceea l-ai chemat după slujbă la ospăţ şi luându-l de-o parte l-ai rugat să primească să-ţi fie sfetnic bun în viaţă, ca împreună să-I cântaţi lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 3



A doua zi ai alergat la bătrânul monah, care ţi-a primit mărturisirea şi tainele inimii, după care te-a povăţuit îndelung. Iar seara, pe când te odihneai, şi-a ridicat mintea în rugăciune spre Dumnezeu şi a văzut în vedenie un sobor de monahi cu chipuri albe şi aripi care te îndemnau spre dumnezeiasca trezvie şi râvnă în slujba lui Dumnezeu:

Bucură-te, că prin povăţuitorul tău, Christos te-a chemat spre mântuirea multora

Bucură-te, că printr-însul ai primit îngereasca chemare

Bucură-te, că te-a grăbit spre cele plăcute Domnului

Bucură-te, că te-a învăţat multe despre rugăciune, priveghere şi post

Bucură-te, că întors acasă, ai împărţit toate ale tale săracilor

Bucură-te, că ai îmbrăţişat sărăcia de bunăvoie şi ai urmat lui Hristos

Bucură-te, că în mâinile sfântului bătrân ţi-ai lepădat voia

Bucură-te, că el a primit-o şi a slujit-o cu dragoste înaintea lui Dumnezeu

Bucură-te, că te-a învăţat lucrul mâinilor spre aşezarea duhovnicească

Bucură-te, că ţi-a făcut chilie nu departe de dânsul şi te-a îngrădit cu porunci de suflet ziditoare

Bucură-te, că te-a născut la viaţa îngerească binecuvântată

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 4



Ai sporit, Sfinte Macarie, în legea Domnului, prin alergarea pe calea cea strâmtă a vieţii monahiceşti, încât episcopul locului aflând despre vieţuirea ta fericită te-a făcut cleric cu de-a sila, deşi erai încă tânăr. Dar tu, după o vreme ai fugit de acolo, căci ardeai de dorul liniştii celei după Dumnezeu, întru care neîncetat să-I cânţi: Aliluia!


Icosul 4



Întru lucrul mâinilor şi rugăciune neîncetată a inimii te-ai întărit, feri-cite, îngrădindu-te cu Crucea Domnului în războiul de gânduri, năluciri şi înfricoşate năvăliri pe care diavolul ţi l-a ridicat împotrivă. Şi cum, pătruns de frica cuviincioasă şi dragostea de Dumnezeu, întru nimic socoteai meşteşugirile lui, a ridicat peste tine război prin oameni, făcând pe o tânără ce luase în pântece din desfrânare să arunce asupra ta păcatul cel cumplit:

Bucură-te, priveghere neîncetată cu duhul

Bucură-te, înstrăinare de tulburările lumii

Bucură-te, că ai fost învinuit şi ocărât pe nedrept

Bucură-te, că ai fost târât prin sat cu negrăită batjocură

Bucură-te, că ai fost tras de păr şi călcat cu picioarele

Bucură-te, că ai fost bătut cu beţele de toţi până aproape de moarte

Bucură-te, că abia te-au lăsat viu, punându-se pentru tine chezaş un cinstit bărbat

Bucură-te, că fiind gata să moară pentru tine, acesta te-a adus la chilie

Bucură-te, că lucrai ziua şi noaptea să hrăneşti pe femeia însărcinată

Bucură-te, că prin dreapta judecată a Domnului, ea nu a născut până ce nu a mărturisit clevetirea

Bucură-te, că toţi s-au pocăit şi au alergat să-ţi ceară iertare

Bucură-te, că te-ai păzit de slava omenească, fugind de acolo în pustie

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 5



Trei ani ai petrecut într-o peşteră, Părinte, după care te-ai dus la Sfântul Antonie cel Mare în Muntele Faran, iar el te-a primit cu dragoste să-i fii ucenic în pustniceştile nevoinţe. Şi ai sporit în ele prin ascultare, încât erai numit de ceilalţi fraţi tânăr bătrân. Căci din tinereţe arătai viaţă aleasă şi te luptai ziua şi noaptea cu diavolii, păzind neclintit zidul întemeiat de Hristos, Căruia Îi cântai: Aliluia!


Icosul 5


Prin smerenie şi pomenirea neîncetată de Dumnezeu ai stins mulţimea săgeţilor vrăjmaşului, luând de la Christos, la patruzeci de ani de la naşterea ta, darul tămăduirilor şi al proorociei, precum şi stăpânire asupra necuratelor duhuri. Apoi te-ai învrednicit treptei preoţeşti şi ai fost călăuzitor părinţilor celor ce vieţuiau în schit:

Bucură-te, suflet stăpânit de focul Duhului

Bucură-te, inimă întărită cu hrană duhovnicească

Bucură-te, biserică sfinţită în care locuieşte Hristos

Bucură-te, că pe Marele Antonie adeseori l-ai cercetat

Bucură-te, că de dânsul ai fost mult povăţuit

Bucură-te, că împreună v-aţi împărtăşit de tăria cuvintelor duhovniceşti

Bucură-te, că ai moştenit toiagul pe care Sfântul Antonie îşi sprijinea trupul

Bucură-te, că precum Elisei de la Ilie, ai luat şi îndoit duh

Bucură-te, că ai izgonit căpetenii diavoleşti cu postul şi rugăciunea

Bucură-te, că prin turnare cu apă sfinţită ai izbăvit pe o femeie de asemănarea de animal

Bucură-te, că ai îndemnat-o apoi spre râvnă sporită în împărtăşirea cu Sfintele Taine

Bucură-te, că ai risipit înşelarea celor cuprinşi de farmece

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 6



Prin ungerea cu untdelemn sfinţit ai făcut sănătoasă pe o fecioară plină de răni şi pe mulţi ai tămăduit prin rugăciune de boli, vrăji şi amăgirea ereticească, chiar şi morţi ai înviat cu puterea lui Christos, ca întru slava Lui să se înalţe din multe inimi cântarea întreit sfântă: Aliluia!


Icosul 6



Pe o căpetenie a întunericului ai alungat-o din cel în care intrase prin patima mândriei şi lucra prin el false minuni şi închipuiri eretice. Căci la cererea stăruitoare a episcopului, te-ai rugat din adâncul inimii, iar pentru mântuirea multor înşelaţi te-ai înarmat cu credinţă şi ai înviat un mort din cei de demult. Atunci diavolul a fost izgonit cu putere din cel stăpânit, iar tu ai botezat pe cel înviat, dăruind lui Christos mulţime de popor:

Bucură-te, prin care slava lui Dumnezeu s-a arătat

Bucură-te, surpare a puterii vrăjmaşe prin lucrarea Duhului Sfânt

Bucură-te, că te-ai învrednicit de dumnezeiasca insuflare

Bucură-te, sfântă nevoinţă întru teama de a nu cădea în slavă deşartă

Bucură-te, că prin tine Christos a şters lacrimile celor necăjiţi

Bucură-te, că ai descoperit văduvei mâhnite zălogul cel ascuns

Bucură-te, că pe bărbatul ei l-ai înviat ca să spună unde a pus visteria cea străină

Bucură-te, izbăvitorul văduvei şi orfanilor de amara robie

Bucură-te, că şi pe un alt mort l-ai înviat, ca să scapi pe cel învinuit pe nedrept

Bucură-te, că cel adormit i-a mărturisit din groapă nevinovăţia

Bucură-te, că nu ai căutat să afli pe cel vinovat, nădăjduind în judecata lui Dumnezeu

Bucură-te, că ai arătat atunci că lucrul tău era mila, iar nu judecata

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 7



Pe cel îndrăcit, care avea în sine pe diavolul îmbuibării şi mistuia ca nimic toată mâncarea primită, l-ai tămăduit prin rugăciune şi post, povăţuindu-l spre înfrânare şi lucrul mâinilor. Iar pentru călcarea sfintelor porunci te mâhneai şi plângeai şi întru Duhul Sfânt te rugai pentru toată lumea, încât chiar şi pe cei din muncile iadului îi umbreai cu milostivirea. Pentru aceasta, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 7



Cu puterea lui Dumnezeu l-ai silit pe diavol să-şi arate pe faţă mulţimea meşteşugurilor cu care îi ispitea pe monahii din mânăstire, iar pe singurul dinre fraţi care îi făcea voia, l-ai adus la mărturisire curată şi la sporirea în lupta cea bună:

Bucură-te, că pentru a-i înfrânge ruşinea, te-ai arătat celui căzut însuţi ispitit de patimile ce-l stăpâneau

Bucură-te, că aşa a aflat îndrăznire spre mărturisire şi pocăinţă

Bucură-te, că l-ai întărit în postire şi cugetarea cea după Dumnezeu

Bucură-te, că l-ai îndemnat să înveţe părţi din Evanghelie şi alte sfinte cărţi

Bucură-te, că l-ai învăţat să nu primească gândul cel rău

Bucură-te, că fratele sculat din păcat, s-a arătat apoi mai potrivnic celui rău decât toţi ceilalţi

Bucură-te, că primind pe doi tineri bogaţi, i-ai aflat după o vreme mari nevoitori ai lui Hristos

Bucură-te, că întru osteneli şi răbdare se umpleau de harul dumnezeiesc

Bucură-te, că ai văzut cum îngerul lui Dumnezeu îi păzea cu armă de foc

Bucură-te, că ţi s-a descoperit cum din gura lor ieşea foc până la cer

Bucură-te, că adormind ei întru Domnul, ai întărit pe fraţi cu descoperirea sfinţeniei lor

Bucură-te, virtute atotvăzătoare

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 8


Viaţa curată şi fără de răutate a celor două femei măritate ţi-a descoperit-o Cel de Sus, încât însuţi te-ai minunat şi ai zis: cu adevărat, nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o ca pe însăşi fapta şi după alegere trimite fiecăruia pe Sfântul Duh, care lucrează şi îndreptează viaţa celor ce vor să se mântuiască. Pentru aceasta, întru smerenia inimii păzim cântarea întreit sfântă: Aliluia!


Icosul 8



Împreună cu Sfântul Macarie Alexandrinul, prietenul tău întru Domnul, ai fost exilat de episcopul Luciu, eretic arian, cel care pe fericitul episcop Petru l-a izgonit. Şi duşi de ostaşi într-un ostrov în care era necunoscut numele lui Christos Dumnezeu, aţi alungat pe diavoli cu rugăciunea şi cu facerea de minuni. Atunci poporul ce slujea la idoli a primit credinţa în Christos şi s-a botezat, ridicând o sfântă biserică spre slava lui Dumnezeu:

Bucură-te, cetate întărită prin dragostea duhovnicească de frate

Bucură-te, izbăvire de îndrăcire a fiicei slujitorului idolesc

Bucură-te, vrednicie apostolească

Bucură-te, că pe mulţi i-ai născut la viaţa întru Hristos

Bucură-te, că vestirea minunilor voastre a ieşit în tot pământul

Bucură-te, ruşinare a prigonitorilor răucredincioşi

Bucură-te, că episcopul eretic a trimis în taină să vă întoarcă în pustia schitului

Bucură-te, că de pretutindeni venea la tine mulţime de popor

Bucură-te, că pe mulţi îi învăţai prin cuvinte de Dumnezeu insuflate

Bucură-te, tămăduire a neputinţelor sufleteşti şi trupeşti

Bucură-te, liman de odihnă al străinilor

Bucură-te, mustrare cu blândeţe a celor biruiţi de patimi

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 9



Pe ucenicul iubitor de arginţi, care ţi-a nesocotit mustrarea şi nu s-a curăţit de lepra patimii l-a ajuns, după moartea ta, şi lepra trupească, iar pe înfricoşatul slujitor idolesc l-ai făcut, prin cuvântul cel bun, mieluşel al lui Christos. Pentru aceasta slăvim milostivirea şi dreptatea cu care Dumnezeu se îngrijeşte de făptura Sa, şi alergăm la limanul netulburat al iubirii Sfintei Treimi, cântându-I împreună cu tine: Aliluia!


Icosul 9



Cu gândul de a merge în pustia dinlăuntru te-ai luptat cinci ani, temându-te de ispitirea vrăjmaşului. Dar cum prin îndelunga ta răbdare voia Domnului s-a vădit, ai mers acolo şi ai aflat doi monahi care de treizeci de ani se nevoiau în arşiţă şi ger cu dumnezeiască tărie. Pentru care, Părinte, te-ai pogorât şi mai mult în oceanul smereniei, adâncindu-ţi mintea în teama curată de Domnul. Căci, prin aducerea aminte de Judecată şi de focul cel veşnic al neiubirii, îţi topeai trupul ca şi cu nişte năpraznice stihii:

Bucură-te, că ai murit lumii, dar ai aflat Viaţa întru Hristos

Bucură-te, minte neatinsă de săgeţile ocărilor

Bucură-te, cuget netulburat de veninul laudelor

Bucură-te, desăvârşită neagonisire de cele lumeşti

Bucură-te, micşorare de sine întru mărirea lui Hristos

Bucură-te, tăcere făcută lăcaş al Cuvântului dumnezeiesc

Bucură-te, cădere cu faţa la pământ înaintea Chipului mântuitor

Bucură-te, ridicare a mâinilor spre primirea dumnezeiescului har

Bucură-te, fugă de oameni pentru alipirea de Dumnezeu

Bucură-te, chemare a milostivirii de Sus ce stăvileşte războiul patimilor

Bucură-te, că ai primit în inimă întipărirea Chipului Iubirii

Bucură-te, zbor al închinării spre veşnicia Iubirii

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 10



Ca un fericit părtaş la bucuria nestricăcioasă a Învierii te-ai arătat, Părinte, căci acopereai neputinţele omeneşti şi te osteneai în rugăciune pentru izbăvirea celor ispitiţi, izvorând lumii deznădăjduite tăria cântării îngereşti: Aliluia!

Icosul 10



Pe tâlharul ce îţi fura din chilie l-ai ajutat ca un străin de cele ale tale, iar pe ucenicul ispitit de o desfrânată, care a alergat în rugăciune la mijlocirea ta, o mână nevăzută l-a răpit, aducându-l în chilie, unde te rugai lui Dumnezeu pentru dânsul. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:

Bucură-te, înstrăinare de toate cele trecătoare

Bucură-te, plămădire întru realităţile cereşti

Bucură-te, privire a lumii ca prin ochii Icoanei

Bucură-te, zugrăvire pe tăbliţa inimii a Icoanei Iubirii

Bucură-te, slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate

Bucură-te, izvor de pace cerească

Bucură-te, înainte-vedere a celor de departe ca şi a celor de aproape

Bucură-te, suflet curăţit până în adânc de harul dumnezeiesc

Bucură-te, tărie a dragostei ce sprijini pe cei ispitiţi

Bucură-te, sculare la Viaţă a celor căzuţi

Bucură-te, însuţi părtaş în suferinţe al mângâierii lui Hristos

Bucură-te, însuţi răpit prin văzduh de dumnezeiasca mână

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 11



După nouăzeci şi şapte de ani de vieţuire întru Christos ţi s-a vestit în vedenie fericitul sfârşit de către Sfântul Antonie, povăţuitorul pustiei, împreună cu Sfântul Pahomie, învăţătorul vieţii monahiceşti. Şi de apro-piata chemare spre sălăşluirea cu dânşii în sânurile Părintelui ceresc te-au încredinţat, iar tu ai primit cu bucurie de la ei negrăita pace a lui Christos şi ai cântat: Aliluia!


Icosul 11



Ai chemat, fericite, pe ucenici, încredinţându-i Domnului şi i-ai îndemnat să păzească aşezămintele duhovniceşti şi predaniile pustniciei, după care ai bine rânduit obştea. Apoi ţi-ai pus mâinile peste dânşii, i-ai binecuvântat şi te-ai rugat pentru ei, învăţându-i din destul şi te-ai pregătit de marea şi înfricoşata trecere a hotarului Veşniciei:

Bucură-te, floare a pustiei înmiresmată de Duhul Sfânt

Bucură-te, că după trei zile, după cum ţi s-a vestit, ai plecat la Domnul

Bucură-te, de un heruvim cu mulţime de îngeri întâmpinat

Bucură-te, de cetele îngereşti şi ale sfinţilor însoţit

Bucură-te, comoară a Împăratului urcată în vistieriile cele veşnice

Bucură-te, că prin sărutarea de pe urmă ai lăsat lumii îndemnul iubirii

Bucură-te, ochi şi mâini întinse spre Domnul până în sfârşit

Bucură-te, că în braţele Lui ţi-ai dat duhul

Bucură-te, că sufletul tău a fost văzut suindu-se la Cer netulburat de vrăjmaşul

Bucură-te, că te-ai acoperit cu smerenia până înlăuntrul porţilor Împărăţiei

Bucură-te, foc ce arzi toate uneltirile vrăjmaşilor

Bucură-te, îngrădire cu puterea lui Hristos

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 12



Pecetea Chipului lui Christos şi a Duhului ai primit, Fericite, unindu-ţi prin iubire firea cu harul dumnezeiesc în focul ispitelor. Pentru aceasta, la nunta Fiului lui Dumnezeu te-ai învrednicit a cânta cu Biserica Cerească: Aliluia!


Icosul 12



Arta care suie la ceruri desăvârşit o ai deprins, Părinte, şi zidire nouă te-ai făcut spre luminarea şi întărirea celor ce aleargă cu credinţă la mijlocirile tale. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, fiu al Luminii şi mângâierii

Bucură-te, fiu al Legământului celui nou

Bucură-te, că prin calea cea aspră ai ajuns la viaţa fericită

Bucură-te, viaţă prefăcută în icoană de pururea închinare

Bucură-te, stare neclintită în dragoste şi adevăr

Bucură-te, veşnică unire cu Hristos

Bucură-te, odihnă în braţele Sfântului Duh

Bucură-te, desfătare în sânul Părintelui luminilor

Bucură-te, mărturisire cu viaţa a Crucii şi Învierii Domnului

Bucură-te, jertfă vie, bine plăcută lui Dumnezeu

Bucură-te, al Maicii Domnului fiu preaiubit

Bucură-te, alăută a Sfintei Treimi ce faci să răsune glasul inimii

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Macarie, Părinte al Părinţilor!


Condacul 13
(de 3 ori)

O, Sfinte Preacuvioase Macarie, purtătorule al Chipului ceresc, care prin fapte dumnezeieşti ne-ai arătat nouă adevărul credinţei, luminează şi în inimile noastre cunoştinţa Evangheliei Mântuitorului. Ca simţind lucrarea gândurilor rele, să ne lepădăm de întunericul ce ne împresoară şi să primim ungerea bucuriei prin lucrarea Sfântului Duh. Iar prin fecioria inimii să ne facem părtaşi fericirii Presfintei Fecioare, în care Tatăl şi-a făcut lăcaş cu Cel Unul Născut al Său. Aşa, Părinte, poartă de grijă din Înalt, ca să nu ne aflăm neîndreptaţi şi despărţiţi de iubirea Ta în ceasul înfricoşat al naşterii în Veşnicie, ci împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia!


Apoi se zic iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)