Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Descopera Ortodoxia

Întrebari în scaunul Tainei Sfintei Spovedanii - Marturisirea pacatelor
Având în fata aceasta lista de pacate, ne putem face un amanuntit examen de constiinta. Astfel putem descoperi mai ales pacatele ascunse, pe care le-am facut si nu stiam ca sunt pacate sau nu ne-am dat seama ca pacatuim.
Cel mai simplu si mai sigur este sa luati ceva de scris si o hârtie si, pe masura ce cititi pacatele, notati pe hârtie pe cele pe care le-ati facut. Notati-le nu exact cum sunt în lista, ci cum s-au întâmplat în viata dumneavoastra. Sa nu credeti ca le veti tine minte pe toate. Veti avea neplacuta surpriza sa constatati ca la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu va veti mai aminti mare lucru.
Daca veti avea hârtia cu dumneavoastra la Spovedanie, veti fi sigur ca astfel nu ramâne nimic nemarturisit din cauza uitarii. Totusi nu trebuie prezentate preotului pacatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt. La acestea foloseste lista de pacate.
Atentie!
La Spovedanie se marturisesc pacatele care s-au mai întâmplat de când v-ati marturisit ultima data si cele care au ramas nemarturisite (fie le-ati uitat, fie nu ati stiut ca sunt pacate si între timp ati aflat). Pacatele deja marturisite nu se mai repeta. De asemenea nu se povestesc împrejurarile în care s-au petrecut pacatele. Nu au decât foarte rar importanta si aceste povesti nu vor face decât sa consume din timpul de marturisire al altor crestini si sa împovareze pe preotul duhovnic. Eventualele explicatii va vor fi cerute de duhovnic.
De asemenea, daca nu sunteti hotarât (hotarâta) sa spuneti tot din diferite motive, mai bine nu va marturisiti, pentru ca nicidecum nu vi se vor ierta cele marturisite, ci se zice chiar ca se vor dubla. De ce ne este rusine de preot sa marturisim pacatele? Oare nu este si el om ca si noi? De ce oare n-am avut aceasta rusine atunci când am facut pacatul?
Cele mai importante în privinta Spovedaniei sunt conditiile iertarii pacatelor marturisite:
- parerea de rau pentru aceste pacate;
- hotarârea de a nu le mai repeta;
- marturisirea sa fie sincera si completa;
- preotul duhovnic sa dea dezlegarea pacatelor;
- împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.
Preotul duhovnic la care ne marturisim se alege. Asa cum cautam pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot asa trebuie si pentru pacatele noastre sa cautam cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie sa schimbam duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stapânit de pacate mari etc.). Cu cât el ne cunoaste mai bine, cu atât ne poate sfatui mai bine.
Trebuie sa spunem lui Dumnezeu, sub epitrahilul preotului:
• când ne-am spovedit ultima data;
• daca atunci am spus toate pacatele;
• daca am primit vreun canon;
• daca am primit dezlegare la Sfânta Împartasanie.
Îndreptar pentru spovedanie ( Lista de păcate)
1. Am deznadajduit în ajutorul si mila lui Dumnezeu.
2. Am zis ca nu ma mai iarta Dumnezeu, ca sunt prea pacatos(pacatoasa) si tot în iad voi merge.
3. Am zis: daca vrea Dumnezeu ma mântuieste, daca nu, nu.
4. Am zis ca nu-mi ajuta Dumnezeu, ca m-a uitat Dumnezeu.
5. Am crezut sau am zis ca nu exista Dumnezeu, rai, iad. Am îndoiala ca exista Dumnezeu, rai, iad etc., pentru ca nu le-am vazut.
6. Am socotit Sf. Scriptura mincinoasa. Nu cred în anumite minuni, întâmplari povestite în Sf. Scriptura.
7. Nu suport sa se vorbeasca despre Dumnezeu.
8. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât as pacatui, ma iarta Dumnezeu, ca El e bun.
9. Am avut gând de sinucidere.
10. Am fumat. M-am drogat (fumatul si drogurile sunt sinucidere). Am vândut tigari si/sau droguri.
11. Am înjurat. Si de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserica, icoana, candela, Dumnezeu, Hristos, tamâie, morti etc.)
12. N-am platit lucratorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împacat cu ei. Nu i-am platit la timp. Am cumparat ceva si n-am platit.
13. Am asuprit pe slugi, pe saraci, pe orfani, pe vaduve, pe neputinciosi. I-am batjocorit.
14. Mi-am dorit moartea la necaz.
15. Am ucis oameni, cu voie sau fara voie. Poate din si din cauza mea, a murit cineva.
16. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri ca prea mi-e greu, ca de ce am pierdut tocmai eu, ca de ce sunt prigonit eu si pacatosii traiesc bine, ca nu-i bine, sau ca e prea e frig, cald, prea ploua etc., în loc sa am rabdare.
17. Am zis zau, sa mor eu, sa n-am parte de, sa chiorasc, etc.
18. Am fost nemultumit(a) cu starea mea (mai bine era asa decât asa).
19. Am jurat strâmb. Am jurat ca voi face ceva rau.
20. Am blestemat. Si pe mine însumi (însami) m-am blestemat.
21. Am fost fatarnic(a), prefacut(a), lingusitor(oare), viclean(a).
22. Am vorbit cu mai multe întelesuri.
23. Am purtat vorba de colo-colo.
24. Am pagubit sufleteste si trupeste pe aproapele meu.
25. Am împiedicat pe aproapele meu sa dobândeasca ceva bun, din invidie si rautate.
26. Am clevetit, discutat, bârfit, tinut contul altuia. Am clevetit pe parinti, pe preoti.
27. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l si discutându-l.
28. N-am înlaturat raul pe care l-am vazut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putinta.
29. Am împrumutat cu camata (dobânda) la persoane fizice.
30. Fiind scumpaci, am vândut cu pret prea mare.
31. Am fost la vrajitoare, ghicitoare, spiritism. Am facut farmece cuiva.
32. Stiu sa descânt de rau. Stiu sa fac farmece.
33. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morti, ca sa le fie rau. Am „ întors lumânarile " pentru raul dusmanilor.
34. Am purtat ata rosie sa nu ma deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrajitoare date „ ca sa nu se mai prinda farmecele de mine " , am facut focuri si am sarit peste ele si alte obiceiuri dracesti. Mi-am cautat norocul în zodii, cu papagalul.
35. Am crezut ca sufletul, dupa ce iese din om, trece în diferite animale (reincarnare).
36. Am batjocorit, lovit, batut pe cineva. Pe parinti, pe preoti.
37. Am judecat pe altii ce fac, ce zic, de ce sunt asa si nu altfel etc.
38. Am presupus, banuit pe altii.
39. Am fost iscoditor (iscoditoare).
40. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.
41. Am pacalit, înselat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfa buna.
42. Am nedreptatit pe cineva.
43. Am împrumutat ceva si n-am dat înapoi.
44. Am ascuns în casa mea lucruri straine.
45. Am gasit lucruri straine si, stiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi.
46. Am furat ceva. De la stat (averea publica), sau de la om? De la biserica? De la straini sau de la parinti, de la rude? Pacatul acesta nu se iarta pâna nu înapoiem lucrurile. Daca nu mai putem ‚ sa facem milostenie.
47. Am mutat hotarul ca sa iau din terenul vecinului.
48. Am ascuns furtisagul altuia. Am în casa vreun lucru de furat.
49. Am vândut sau am cumparat lucruri despre care banuiam sau stiam ca sunt de furat.
50. Am adunat bani cu acte false si cu viclesug.
51. N-am întors paguba facuta aproapelui, chiar si fara voie.
52. Din rautate, am stricat avere straina (semanaturi, pomi, masina etc.).
53. Am înselat statul, depunând declaratii de venit false.
54. Am mostenit cu buna stiinta avere agonisita prin pacate. N-am facut milostenie multa din ea.
55. Am dat sau am luat spaga (mita).
56. Am câstigat bani prin metode necinstite.
57. M-am lacomit la avere, zgârcindu-ma la milostenie.
58. Sunt necumpatat(a) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.
59. N-am ajutat biserica si pe saraci dupa putere.
60. Daca mi-au venit în gând pacate, m-am îndulcit gândindu-ma la ele, în loc sa le alung imediat.
61. Am cautat momentul potrivit pentru a face un pacat (exemplu: hotul care cauta sa fure, curvarul care cauta femeie, etc.).
62. Am pârât pe cineva cu scopul de a-i face rau.
63. Am mintit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rau (marturie mincinoasa împotriva aproapelui).
64. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am facut sa ma urasca.
65. Port ura pe cineva. Tin minte raul. As vrea sa ma razbun. M-am bucurat de raul altuia.
66. Doresc raul cuiva. Doresc altora boala, necazuri, moarte, etc.
67. În timpul rugaciunii m-am gândit la altceva.
68. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am miscat de colo-colo prin biserica.
69. Nu mi-a fost gândul la slujba. M-am uitat ce fac altii, cu ce sunt îmbracati.
70. Am mâncat, am baut ceva pe ascuns.
71. M-am lacomit la mâncare. Am mâncat cu nesat.
72. M-am ametit la cap cu bauturi alcoolice. M-am îmbatat. Am si varsat dupa aceea.
73. Am vrut sa fiu deasupra tuturor cu ceva anume daca nu cu totul.
74. Am facut din saracia sau din bogatia mea un motiv de lauda.
75. M-am mândrit, m-am falit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat. M-am mândrit cu copiii mei.
76. M-am laudat. Am o parere buna despre mine. Ma cred a fi cineva în comparatie cu altii. Nu mai e nimeni ca mine.
77. Îmi place sa ma laude altii. Când fac o fapta buna, astept laude de la altii si nu plata de la Dumnezeu.
78. Am încredere mare în mine, în loc sa am în Dumnezeu.
79. M-am crezut mai bun(a), mai credincios(oasa) ca altii, socotindu-i pe ei mai rai, prosti, necredinciosi, etc.
80. Am râs de pacatele si defectele altora. Si de faptele lor bune am râs.
81. Am laudat pacatele altora.
82. M-am lenevit a face rugaciune în fiecare dimineata, seara, la fiecare masa.
83. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.
84. N-am tinut cele 4 posturi de peste an.
85. Am tinut post negru sâmbata si duminica.
86. Am zis: mai pacat este sa poftesti mâncarea de dulce, decât sa o manânci.
87. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri si vineri când era harti sau sâmbata si duminica când se mânca peste, socotind ca nu sunt bune aceste rânduieli.
88. N-am pastrat curatie cu sotul (sotia): miercuri, vineri, sâmbata, duminica, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii si al ciclului lunar; 40 de zile dupa nastere.
89. N-am pastrat curatie cu sotul (sotia) cu acordul lui (ei), ci fara, încât putea sa cada în pacatul preacurviei.
90. Am luat pastile anticonceptionale, am folosit spermicide, ca sa nu fac copii.
91. Am facut pacatul onaniei ca sa nu fac copii, adica: am folosit prezervativ sau am varsat samânta afara ca barbat, iar ca femeie am folosit diafragma.
92. Am facut avort. Ca barbat, am dat voie sotiei sa faca avort.
93. Am folosit sterilet ca sa nu fac copii (steriletul provoaca avort).
94. M-am împreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori în 24 de ore.
95. M-am împreunat cu sotul (sotia) în diferite pozitii,ca animalele.
96. M-am împreunat cu sotul (sotia) în vazul sau auzul copiilor mei, crezând ca sunt mici si nu stiu.
97. Am curvit. Am preacurvit.
98. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelasi sex. Când îmi
vin aceste gânduri, nu le departez, ci ma îndulcesc cu ele, desi n-as vrea sa fac
pacatul.
99. Am preacurvit cu ruda, fin, nas, var, frate, fiu, fiica, nepot.
100. Am gândit sa preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasa, calugar,
calugarita.
101. Am pipait alt trup pentru a simti si provoca placeri de desfrâu.
102. Am trait necununat(a), adica în concubinaj.
103. M-am casatorit cu alta femeie, nefiind divortat de prima.
104. M-am culcat cu femeia mea dupa ce am divortat de ea.
105. M-am casatorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e pacatul amestecarii de sânge).
106. Ca nas (nasa), m-am casatorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei sa se casatoreasca cu copiii finilor mei.
107. Mi s-au facut mai mult de trei cununii în biserica( cununia a 4-a este pacat).
108. Am facut pacatul malahiei singur(a) (adica atunci când o persoana îsi provoaca placere singura, masturbare). Acest pacat se numeste curvia cu diavolul.
109. Am facut pacatul malahiei cu alta persoana, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, barbat cu barbat, femeie cu femeie, cu copii.
110. Am facut pacatul sodomiei (barbat cu barbat, femeie cu femeie).
111. Am facut pacatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).
112. Am preacurvit cu animale, pasari (zoofilie), cu copii (pedofilie)
113. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casa poze, statui cu prostii.
114. Am vorbit prostii.
115. Am privit cu placere cum se împreunau animalele.
116. Am fost invidios (invidioasa). Mi-a parut rau de binele altuia. Îmi pare rau ca altul are si eu nu. Invidia este aceeasi cu zavistia si pizma.
117. M-am lacomit la munca. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am si îmbolnavit.
118. Am mintit. Am obiceiul sa mint mereu.
119. Îmi place sa „ înfloresc " lucrurile si povestile.
120. Am dracuit. Am dat naibii. Si pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „ sa fiu al naibii " , „ sa ma ia " .
121. Am muncit în duminici si sarbatori.
122. Am lipsit de la biserica în duminici si sarbatori. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri desarte, am fost la târg etc.
123. Daca am fost la biserica, n-am dat pomelnic si n-am aprins lumânari.
124. Am stat în fata la toti în biserica. I-am dat la o parte pe altii, zicându-le ca stau pe locul meu.
125. Am adus daruri, jertfe si donatii la biserica din ce era mai rau.
126. Am ucis animal, pasare. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovarat peste puteri, le-am lasat sa moara desi puteam sa le salvez.
127. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcaciune (animal netaiat, carne de om, jertfe satanicesti, necuratie etc.)
128. Am sfatuit si învatat pe altii sa faca pacate.
129. Am fost la petreceri destrabalate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici si sarbatori.
130. Cred în superstitii: caldare goala, sa nu ma întorc ca-mi merge rau, daca întâlnesc preot îmi merge rau etc.
131. N-am multumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.
132. Am facut glume, bancuri cu si despre cele sfinte.
133. M-am machiat, rujat, vopsit la par, am dat unghiile cu oja etc. Am purtat cercei, margele, inele, coliere, bratari, pantofi cu toc. Mi-am facut parul.
134. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fusta scurta, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca sa atrag barbatii.
135. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împartasit.
136. M-am mâniat si nu mi-a trecut îndata, ci am tinut mânie.
137. Am ambitie, încapatânare, obraznicie, nerusinare, iubire de sine.
138. Am fagaduit ceva si n-am împlinit. N-am tinut învoiala, promisiunea.
139. N-am tamâiat si stropit casa cu agheasma cel putin o data pe luna.
140. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.
141. Nu mi-am cerut iertare pentru a departa orice vrajba, chiar daca n-am fost vinovat(a).
142. N-am aprins candela la rugaciune, în duminici si sarbatori.
143. N-am facut semnul crucii cum trebuie, drept.
144. N-am facut cruce când am trecut pe lânga biserica.
145. Am mers la mai multi preoti si am zis la unul unele pacate, la altul altele.
146. Din pricina rusinii sau a altor motive, am ascuns cu buna stiinta la Spovedanie unele pacate. M-am si împartasit dupa aceea.
147. M-am împartasit la un preot, fiind legat de altul.
148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci când am avut ciclu.
149. Am venit târziu la biserica. Am plecat înainte de sfârsitul slujbei fa ra motive întemeiate. Am facut din acestea o regula.
150. N-am crescut copiii si finii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învatat poruncile lui Dumnezeu. I-am învatat la rau, contribuind la uciderea lor sufleteasca.
151. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am vazut ca persista în greseli.
152. Nu am ascultat de parinti atunci când m-au învatat de bine.
153. Nu mi-am iubit la fel toti copiii. Am fost partinitor (partinitoare) cu unul sau mai multi din copiii mei.
154. Am amânat Spovedania. Am zis sa pacatuiesc, ca mai e timp sa fac pocainta si sa ma spovedesc.
155. N-am facut canonul pe care l-am primit dupa Spovedanie.
156. M-am împartasit dupa ce am avut necuratie în vis.
157. Ca femeie, m-am împartasit când aveam ciclu.
158. Ca femeie, n-am facut molitfele la o zi, 8 zile si 40 de zile dupa nastere. Am intrat în biserica înainte de a trece 40 zile. Am citit molitfa înainte de a trece cele 40 de zile.
159. Am pierdut sarcina fara voia mea. Daca mi s-a întâmplat asa, n-am venit la preot sa-mi citeasca rugaciunea speciala.
160. Am înabusit copilul lânga mine, botezat sau nebotezat.
161. Din neglijenta mea, mi-au murit copiii.
162. Am lasat sa-mi moara copilul nebotezat.
163. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate.
164. Am mustrat prea aspru. Am cicalit. Am stat cu gura si am fost prea bagacios (bagacioasa) pe altcineva.
165. Am lasat nefacuta sfestanie în casa mai mult de un an de zile.
166. Am facut jocuri si râsete la priveghiurile de morti.
167. Nu mi-am facut datoria fata de rudele moarte. Nu le-am facut tot ce trebuia.
168. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit sa platesc sarindare, slujbe pentru sufletele celor adormiti.
169. Am jelit mortii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mâna. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casa.
170. Am în casa, am citit carti sectare. Am fost la adunari de sectanti, i-am primit în casa.
171. Am ucis oameni, cu voie sau fara voie. Poate din si din cauza mea, a murit cineva.
172. M-am casatorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
173. Am dat anafora pe jos.
174. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în functie de cele ce visez.
175. Am cântat si am ascultat cântece lumesti si sectare.
176. Am jucat si am mers la discoteci si alte petreceri anormale.
177. Am facut nunti si petreceri cu mâncare de dulce si cu muzica în post.
178. Am smintit si l-am facut sa pacatuiasca pe aproapele meu când a auzit ce zic si a vazut ce fac (astfel sunt raspunzator în fata lui Dumnezeu pentru pacatul aproapelui meu).
179. M-am mascat.
180. N-am platit contributia la Sfânta Biserica.
181. Am ascultat discutiile altora, desi nu-mi folosea si îi deranjam.
182. Am intrat în Sfântul Altar.
183. Am mostenire si n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.
184. Nu mi-am cautat sanatatea dupa datorie.
185. Am luat anafora si agheasma, desi mâncasem sau bausem apa dupa miezul noptii.
186. Am râvna nesocotita, habotnicie( post mult încât poate m-am si îmbolnavit, milostenie fara socoteala încât sufera cei din casa etc.).
187. Nu m-am rugat totdeauna cu fata catre rasarit.
188. Am dat importanta mai mare celor trupesti decât celor sufletesti.
189. În loc de a ma împaca cu aproapele, l-am tras la judecata.
190. Nu mi-am iubit sotul (sotia) ca pe mine însumi. Din pricina mea a facut pacate.
191. Am facut diferite pariuri diavolesti, prin care multi si-au pierdut sanatatea si viata.
192. N-am sfatuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învatat pe cel nepriceput.
193. Am dat de pomana mâncare de dulce în zile de post.
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)