Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

joi, 27 ianuarie 2011

Din Filocalie (Rugaciunea)

Rugaciune

ˇ        Rugaciunea si rabdarea pot sustine impreuna cu urcusul continuu si o neincetata tensiune, ca o caldura care daca se raceste, greu mai poate fi reaprinsa.
ˇ        Numele Domnului nostru Iisus Hristos este infricosator dracilor si celor ce se lasa stapaniti de patimile inspirate de aceia. Dar este infricosator prin blandetea si curatia umanitatii Sale, care inseamna totodata o libertate de tot ce este rau, o putere absoluta fata de rau. In El existenta umana nu este supusa nici unei robii sau limitari egoiste.
ˇ        Din rugaciunile sfintilor se revarsa in noi o putere care ne sustine asa cum in cuvantul de incurajare al prietenilor simtim prezenta inima lor care ne da putere in dureri si greutati. In puterea venita noua prin rugaciunile sfintilor si care ne sustine rabdarea se intalneste puterea lor cu puterea noastra trezita de puterea lor si cu puterea lui Dumnezeu din care sfintii se intaresc in rugaciunea lor si care ne-o comunica. Este o comunicare intre trei persoane: intre mine, sfant si Dumnezeu care este prezent intre mine si sfant unindu-ne. ''Unde sunt doi sau trei adunati (sufleteste) in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor.''
ˇ        Cat despre citit, este de folos a citi ''Vietile Parintilor'' caci asa se lumineaza mintea in Domnul.
ˇ        Este de trebuinta moartea fata de oameni si fata de lucrurile trecatoare in sensul de moarte a vointei de a te folosi de ei si de ele in chip egoist si pentru a obtine placeri trupesti in sensul de a refuza sa fii oamenilor de ajutor si de a te folosi de lucruri pentru a ajuta prin ele pe oameni si mai ales de a cunoaste prin ele pe Dumnezeu. Adica gandurile la oameni si la lucruri trebuie adunate in gandul la Dumnezeu spre slujirea Lui si spre mantuirea oamenilor prin aducerea lor la El. In Dumnezeu trebuiesc adunate toate pentru ca toate sunt din el si toate se desavarsesc in el. Gandindu-te in legatura cu Dumnezeu, ele sunt curatite de orice atractie egoista si patimasa, sfintindu-se.
ˇ        Trebuie sa se pomeneasca la sfarsitul doxologiei de seara sau de noapte sfintele Biserici, imparatul, conducatorii, poporul, saracii, vaduvele si cele de asemenea? Si cel caruia i se cere de catre cineva sa se roage pentru el, trebuie sa o faca chiar de este stapanit de patimi? - Este bine sa cerem in rugaciune pacea sfintelor biserici si cele urmatoare, dar sa o facem ca niste nevrednici care nu avem putere spre aceasta. Aceasta este porunca apostolica si e bine sa ne rugam pentru cel ce ne-o cere caci este un cuvant al Evangheliei si al Apostolului: ''Celui ce cere, da-i'' (Matei 5,42) si ''Rugati-va unii pentru altii ca sa va vindecati.'' (Iacov 5,16) Si iarasi: ''Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea.'' Ba unii se rugau si pentru Apostoli (Fapte 12,5). Deci cel ce nesocoteste porunca, se osandeste pe sine insusi, iata pentru ce putand sau neputind, eu ma silesc spre aceasta din pricina poruncii.
ˇ        Cererile marelui Batran catre Dumnezeu puse in miscare de cererea celui ce-l roaga sa le faca, se adreseaza in acelasi timp sfintilor ca sa-si adauge rugaciunea lor la rugaciunea lui si a celui ce a determinat rugaciunea lui. Astfel toate se impletesc: cele de jos se intemeiaza pe cele mai de sus si acestea sunt puse in miscare de cele mai de jos. Este o intalnire de intregire, o sobornicitate a completarii in rugaciunea tuturor intr-un fel in jurul celui mai de jos, desi acesta si-a adresat cererea celui mai de sus. Este in ea o urcare de la cei mai de jos la cei mai de sus si o coborare a acestora la cei mai de jos, dar toti urca prin aceasta rugaciune intregitoare spre Dumnezeu, sau Dumnezeu ii face sa se uneasca in aceasta sobornicitate a rugaciunii in El. Nimeni nu urca spre Dumnezeu si in Dumnezeu singur, ci toti impreuna - aceasta este Biserica.
ˇ        Rugaciunea in izolare nu are efect deplin; daca ma rog singur pentru mine si nu vreau sa cer si rugaciunea altora pentru mine dau dovada de mandrie si ''Dumnezeu celor mandri le sta impotriva''. Daca nu ma rog pentru altii dau iarasi dovada de egoism, iar daca rugaciunea pentru altul nu este insotita si de rugaciunea aceluia iarasi ramane fara rezultat. Aceasta in cazul cand acela mi-a cerut sa ma rog pentru el, dar el nu insoteste rugaciunea mea cu a lui. Cand insa eu ma rog pentru altul care este inca in valurile necredintei, poate sa aiba efect asupra lui, dar cumva el trebuie sa afle ca ma rog pentru el si sa fie cat de cat transpus intr-o sensibilitate de dragostea mea pentru el. Numai insotita de iubirea a doi sau a mai multor insi, rugaciunea are efect. Rugaciunea are si un rost de unificare a persoanelor, un rost de extensiune si de sustinere a Bisericii ca o comuniune de dragoste in Dumnezeu.
ˇ        Cine crede in Dumnezeu, Il are pe Dumnezeu langa el. Credinta si rugaciunea sunt semnul lucrarii lui Dumnezeu in om. Cand te gandesti la cineva esti in comunicare cu el, cu atat mai mult esti in comunicare cu Dumnezeu cand te gandesti la Dumnezeu cu incredere in El si cand ii adresezi cererile tale de ajutor.
ˇ        Cine se roaga pentru altul castiga el insusi caci savarseste un act de iubire si sporeste in ea ridicandu-se la o stare superioara. Apoi se roaga si pentru sine caci prin insasi faptul ca se roaga, se pune in legatura cu Dumnezeu de la Care vine bunatate si putere. Deci rugandu-te pentru altul continuu, te rogi si pentru tine continuu si cati pot sa faca aceasta? Apoi cine poate sa-i aiba mereu in minte pe toti in mod continuu? Dar cel desavarsit ii poate avea virtual pe toti in gand. In orice caz rugaciunea cuiva pentru altul il uneste cu acela in cugetul lui. Astfel rugaciunea este un mijloc de unire intre oameni pentru ca este un mijloc de unire intre ei.
ˇ        A avea grija de Dumnezeu inseamna a te gandi la El si la implinirea poruncilor Lui prin care inaintam in vietuirea in El si in grija de semeni si prin aceasta implinim adevarata grija de noi.
ˇ        Nu te incovoia, frate, nici nu te preda deznadejdii, ci rugandu-te neincetat, zi: ''Doamne, Iisuse Hristoase, mantuieste-ma de patimile de ocara'' si vei afla mila lui Dumnezeu.
ˇ        Ati osteni inima ta inseamna a te ruga pururea lui Dumnezeu sa nu te lase sa ratacesti sau sa umbli dupa voile tale. Prin aceasta vii la deosebirea gandurilor (dreapta socoteala). Seamana deci cu nadejde ca sa seceri fara sa slabesti.
ˇ        Din mreaja demonilor, de robia nevazuta a lor si de sub robia vazuta a patimilor omul nu poate scapa decat intrand in relatia de dialog direct cu Dumnezeu prin chemarea numelui Lui. Numele lui Dumnezeu chemat te pune sub ocrotirea lui Dumnezeu, te opreste de la rele, te scoate din egoism in care omul nu este propriu zis singur, ci sub robia celui rau.
ˇ        Ia aminte cu toata grija la psalmodie, la rugaciune si la citit ca sa poti lua de la cele spuse, caci daca primim sa ne ocupam de gandurile vrajmasului, niciodata nu vom putea face nimic. (Numai constiinta prezentei lui Dumnezeu trezita de chemarea numelui Lui poate atrage sufletul de la un gand necuvenit. Numai ea ma scoate din limita puterilor mele; alte ganduri invocate de mine impotriva acelui gand nu ma poate ajuta sa-l biruiesc pentru ca sunt sustinute numai de slaba mea putere. Numele nu este doar o copie a intregului, ci intregul lui real care fara a inceta sa fie si in afara, este si inauntrul celui ce-i rosteste numele.)
ˇ        Daca vrei sa te rogi pentru multe lucruri odata ce Dumnezeu stie de care lucruri avem trebuinta, roaga-te zicand: ''Stapane, Doamne Iisuse Hristoase, calauzeste-ma dupa voia Ta!'' iar de vrei sa te rogi impotriva patimilor, zi: ''Tamaduieste-ma dupa voia Ta''. Daca te rogi impotriva ispitelor, zi: ''Tu sti ce-mi este de folos, ajuta slabiciunii mele si fa sfarsit ispitelor dupa voia Ta!''
ˇ        La rugaciune staruie in intelegerea cuvintelor.
ˇ        A chema numele Domnului inseamna a-l chema pe Dumnezeu Insusi si Dumnezeu vine cand este chemat caci atunci i se deschide inima. Deci unde este chemat Dumnezeu, este de fata Dumnezeu Insusi.
ˇ        Noi ne vom ruga iar tu foloseste puterea ta pentru a castiga smerenie, supunere si netinere la voia ta in ceva, caci din aceasta se naste mania. Sa nu judeci nici sa dispretuiesti pe cineva caci din aceasta vine tocirea inimii si orbirea mintii, nascandu-se astfel nepasarea si invartosarea inimii. Vegheaza neincetat gandind la legea dumnezeiasca din care se incalzeste inima de focul ceresc. Sa nu te molesesti nici sa te imputinezi caci nu-ti cere Dumnezeu ceea ce este peste puterea ta. Pazeste-ti gura de la cuvantul fara rost si nu primi in mintea ta sa cugeti catusi de putin la cele rele.
ˇ        Cat despre mancare, bautura, somn, tuturor sa le premearga multumirea. Cugeta la cuvantul Apostolului: ''Fie de mancati, fie de beti, fie ca faceti orice altceva''. Pazeste-o pe aceasta in toate si te va pazi Dumnezeu, caruia ii multumesti.
ˇ        Observam cat de mult face sfantul Varsanufie dependenta aflarea adevarului in lucruri nesigure de rugaciunea catre Dumnezeu. Numai in responsabilitatea traita fata de Dumnezeu sau in fata lui Dumnezeu prin rugaciune, inteles ca Persoana infinita omul este ferit sa afirme sau sa preia afirmatii gresite. Rugaciunea ca mijloc de aflare a adevarului nu exclude osteneala cercetarii, iar osteneala la aceasta aduce si o sporire a intelegerii duhovnicesti a omului care il indeamna si ea pe om la rugaciune si-l deschide luminii iubitoare ce-i vine de la Dumnezeu prin ea. Deci descoperirea intelesurilor adevarate si mai adanci ale Scripturilor depinde si de cresterea omului prin osteneala sa in timp, dar si de insiruirea de generatii de cercetatori care au descoperit urmasilor intrebari noi si putinta de a gasi sensuri noi si mai adanci ale Scripturii, prin raspunsurile la ele. De aceea unele greseli pe care le gasim la invatatorii vechi s-au datorat si faptului ca s-au grabit sa dea raspunsuri intr-un timp necopt. Cautarea este si ea s-ar putea spune o rugaciune cand este facuta din raspunderea in fata lui Dumnezeu, si rugaciunea o cautare, caci prin amandoua omul se adanceste in taina izvorului tuturor care este Dumnezeu. Dar este trebuinta ca omul sa-si inteleaga cautarea prin rugaciune si rugaciunea ca efort de apropiere prin intelegere de izvorul dumnezeiesc si tainic al tuturor.
ˇ        Pomenirea numelui lui Dumnezeu opreste toate relele si intareste neputinta noastra. (deci poti vorbi cu altii si sa te gandesti permanent la Dumnezeu; iar gandul la El te tine treaz si in cele ce le vorbesti cu cineva. Aceasta se intampla cand vorbesti de lucruri serioase, pline de raspunderea in fata lui Dumnezeu.)
ˇ        Cand il rog pe Stapanul Insusi, cum trebuie sa zic? - ''Miluieste-ma Stapane pentru Sfintii Tai mucenici si pentru Sfintii Parinti si-mi iarta pacatele pentru mijlocirile lor.'' Caci si Proorocul zicea: ''Pentru Avraam, robul Tau'', ba Insusi Domnul a zis: ''Voi apara cetatea aceasta pentru Mie si pentru David, robul Meu.''
ˇ        De ma aflu intre oameni si acestia incep sa graiasca fara rost, sa raman sau sa plec? - Daca nu esti nevoit de vreo treaba sa ramai, pleaca, iar de este nevoie, muta-ti mintea la rugaciune neosindindu-i, ci recunoscandu-ti slabiciunea ta.
ˇ        Oare este bine ca vremea convorbirii sa se cheme numele lui Dumnezeu? - Trebuie sa se cheme numele lui Dumnezeu in vremea convorbirii cat si inainte si dupa ea, in tot timpul si in tot locul caci s-a scris: ''Neincetat sa va rugati''. Asa se alunga ispita.
ˇ        Cum poate sa se roage cineva neincetat? - Cand cineva e sigur trebuie sa psalmodieze cu gura si sa se roage si in inima. Dar de e cineva in piata sau cu altii, nu e nevoie sa psalmodieze cu gura, ci numai cu cugetul, dar trebuie sa-si pazeasca ochii ca sa nu hoinareasca si sa cada astfel in cursele vrajmasului.
ˇ        Psalmodierea nu inseamna numaidecat cantare; orice dupa un anumit timp de practica capata un anumit ritm, o armonie interioara care este un fel de cantare. Numai rugaciunea grabita nu are aceasta ordine ci este lipsita de ritm si armonie. Aceasta ridica cuvintele rugaciunii peste intelesul ei marginit, produce sentimentul ca Dumnezeu este un mister care le uneste pe toate intr-o randuiala. Produce simtirea prezentei si ajutorul Lui. Numai adunata in Dumnezeu creatia scapa de dezordine.
ˇ        ''Puterea'' cuvintelor inseamna si intelesul lor. Ele au in ele o putere; cuvintele au puterea asupra celui ce le rosteste sau le aude cand acela este constient de sensul lor, sau patrunde la el.
ˇ        Omul se poate linisti oriunde si in orice slujba daca il cheama pe Dumnezeu in tot ce face.
ˇ        Oare este bine sa starui in rugaciunea : ''Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma'' sau e mai bine a citi din Sfanta Scriptura si a rosti psalmi? - Trebuie facute amandoua; putin din una si putin din cealalta, caci s-a scris: ''Aceasta sa o faceti si aceea sa n-o lasati.''
ˇ        Cat priveste psalmii, nu lasa invatatura lor caci aceasta iti da putere si lupta-te ca sa-i rostesti pentru ca mult folosesc. Ceea ce-ti intrece puterea nu cauta sa auzi caci deocamdata ai invataturi care te folosesc pe masura ta.
ˇ        De ti se intampla sa trebuiasca sa faci un lucru dupa ce ai chemat pe Dumnezeu si ai cerut rugaciunea Sfintilor si ai ramas in indoiala, totusi fa-l caci aceasta este voia lui Dumnezeu si eu Il voi ruga pe El pentru acel lucru. Iar, daca intrebat fiind, ti se cere sa raspunzi indata dat fiind ca nu se misca mai repede mintea, trimite-o la Dumnezeu si El iti va da ce sa raspunzi fara grija. (Dumnezeu cu care mintea se pune indata in legatura, te va face sa raspunzi in mod cumpanit si plin de raspundere intrebarii ce ti se pune.)
ˇ        Ma vad ca toata ziua sunt imprastiat si nu reusesc sa pomenesc numele lui Dumnezeu! - Multi aud mereu despre o cetate si apoi li se intampla sa intre in ea fara sa stie ca aceasta-i cetatea de care a auzit. Frate, toata ziua te gandesti la Dumnezeu si nu stii? A sti de o porunca a lui Dumnezeu si a se ocupa de implinirea ei inseamna a sluji lui Dumnezeu si a te gandi la El. (Chiar daca nu pomenesti numele lui Dumnezeu in mod expres, implinind o porunca data de El, tot pomenire a Lui savarsesti, caci cine lucreaza in curtea unui stapan chiar de nu se gandeste direct la el in mod permanent, il are pe el in slujirea sa.)
ˇ        In privinta pomenirii neincetate a lui Dumnezeu, fiecare o poate pe masura sa, dar smereste-te numai!
ˇ        Cand nu poti intreba un batran trebuie sa te rogi de trei ori pentru orice lucru si dupa aceasta, ia seama spre ce inclina inima ta macar si cat un fir de par si fa aceasta. Caci e vadita instiintarea si ea se arata neindoielnic inimii.
ˇ        Cand ma indoiesc de un lucru daca sa-l fac sau nu, spune-mi ce sa fac? - Cand se iveste trebuinta sa faci un lucru roaga pe Dumnezeu de trei ori cerandu-i sa nu ratacesti si daca ramai in acelasi gand, fa ce-ti spune el caci in acest caz iti vine de la Dumnezeu si nu de la tine. Cand nu dobandesti siguranta, intreaba-i pe Parinti.
ˇ        Ceasurile si cantarile sunt predanii bisericesti pentru conglasuirea intregului popor, la fel, la fel in manastiri ele sunt pentru conglasuirea obstii de calugari. Skitiotii insa, nu au nici ceasurile si nu canta nici imnuri, ci savarsesc lucrul de mana si mediteaza, fac cate putina rugaciune de unul singur iar la vecernii skitiotii spun cei doisprezece psalmi spunand la sfarsitul fiecaruia in locul doxologiei: ''Aleluia'' si fac apoi o rugaciune. La fel si noaptea spun doisprezece psalmi iar dupa aceasta se aseaza la lucrul de mana. (Avva Varsanufie) Monahii din Sketis cunosteau numai doua oficii divine: vecernia, dupa apusul soarelui si privegherea. O veghe de noapte de patru ore pana la rasaritul soarelui care in parte consta si din lucrul de mana caruia ii dedicau de altfel intreaga zi. Monahii pahomieni nu lasau din mana acest lucru nici macar la rugaciunea comuna intrucat considerau ca acesta nu imprastie mintea, ci dimpotriva o ajuta sa se concentreze. Skitiotii tineau urmatoarea randuiala: ''Cand te asezi la lucru de mana trebuie sa spui din inima psalmi, iar la sfarsitul fiecarui psalm sa te asezi zicand: ''Doamne, miluieste-ma pe mine ticalosul!'' De esti hartuit de ganduri, adauga: ''Dumnezeule, vezi necazul meu si ajuta-ma.'' Deci, cand ai facut trei randuri de plasa, scoala-te la rugaciune si plecand genunchiul apoi sculandu-te, spune la fel rugaciunea amintita.'' (Sfantul Vasanufie) Metoda este simpla: ea consta din aceea de a intrerupe munca (impletitul plaselor) la mici intervale pentru a ne scula la rugaciune si la inchinarile legate de ea. Astfel Macarie Alexandrinul si ucenicul sau Evagrie facea zilnic o suta de rugaciuni respectiv o suta de ingenuncheri. Aceasta pare sa fi fost regula obisnuita (se gasesc si alte cifre intrucat fiecare isi avea masura sa personala). In timpul lucrului mintea nu lancezea ci era ocupata cu meditatia, adica cu repetarea versetelor scripturistice, chiar psalmi intregi care in acest scop erau memorati pe de rost. Unei astfel de meditati ii urma de fiecare data o scurta rugaciune de impunsatura care era facuta sezand. Aceasta nu era fixa in ce priveste continutul si putea fi schimbata dupa preferinta atunci cand era preluata o anume ''formula''. Nici mai sus numitele ''rugaciuni'' nici aceasta scurta rugaciune de impunsatura nu erau deosebit de lungi si nici nu trebuiau sa fie astfel. ''Cat priveste prelungirea rugaciunii, daca stai in picioare sau daca te rogi neincetat potrivit Apostolului, nu trebuie sa o reiei ori de cate ori te ridici caci mintea ta este le rugaciune toata ziua. (Sfantul Varsanufie)
ˇ        La rugaciunile mai lungi exista intotdeauna pericolul imprastierii fiindca scade rapid concentrarea sau si mai rau, demonii seamana in ea neghina lor. ''Stand la rugaciune trebuie sa te rogi sa fii eliberat de ''omul cel vechi'' sau sa zic ''Tatal nostru'', ori sa le faci pe amandoua si apoi sa sezi la lucru de mana. (Sfantul Varsanufie)
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)