Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

joi, 27 ianuarie 2011

Din Filocalie

Rugaciunea

ˇ         Diavolii ori de cate ori ne vad ca stam la rugaciune, ne stau si ei cu sarguinta impotriva, sadind in mintea noastra cele ce nu trebuie, ca sa ni le aducem aminte sau sa le gandim in vremea rugaciunii. Asa vor ei sa duca mintea in robie, iar rugaciunea noastra sa o faca nelucratoare, desarta si nefolositoare. Caci desarta cu adevarat si nefolositoare este rugaciunea facuta fara frica, fara trezvie si priveghere. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cand te vad dracii ravnind cu adevarat la rugaciune, iti strecoara gandurile unor lucruri asa zise trebuincioase; si dupa putina vreme iti fura amintirea lor, ca miscandu-se mintea spre cautarea lor si neaflandu-se, sa se descurajeze si sa se intristeze foarte. Apoi, cand revine iarasi in rugaciune, ii aduce aminte cele cautate si cele amintite mai-nainte, ca mintea cautand sa le ia la cunostinta, sa piarda rugaciunea, care aduce roade. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cand te va intampina o ispita, sau te va atata o impotrivire, ca sa-ti misti mania spre cel ce-ti sta impotriva, sau sa spui vreo vorba goala, adu-ti aminte de rugaciune si de porunca dumnezeiasca cu privire la ea, si indata se va linisti miscarea fara randuiala din tine.40
ˇ         Toate cate le vei face pentru a te razbuna pe fratele care te-a nedreptatit iti vor fi spre sminteala in vremea rugaciunii.(Evagrie Ponticul)40
ˇ         Necazul pe care il rabzi cu buna intelegere te va face sa-i afli rodul in vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Dorind sa te rogi cum trebuie, sa nu intristezi vreun suflet; iar de nu, in desert alergi. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Lasa-ti darul tau, zice, inaintea altarului si plecand impaca-te mai intai cu fratele tau, si apoi venind te vei ruga netulburat. Caci amintirea raului innegreste cugetul celui ce se roaga si intuneca rugaciunile lui. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Rugandu-te tu cum trebuie, ti se vor intampla astfel de lucruri incat sa ti se para ca ai dreptate sa te folosesti de manie. Dar nu este nici o manie dreapta impotriva aproapelui. Caci de vei cauta vei afla ca este cu putinta sa randuiesti lucrul bine si fara manie. Deci foloseste-te de tot mestesugul ca sa nu izbucnesti in manie. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Uneori stand la rugaciune te vei ruga dintr-odata bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge la tinta, ca sa ceri si mai mult, si primind, sa ai un castig care nu-ti mai poate fi rapit. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Apropiindu-se ingerul, se departeaza gramada toti cei ce ne tulbura, si mintea se afla in multa odihna, rugandu-se curat. Alteori, amenintandu-se obisnuitul razboi, mintea se lupta si nu poate sa se linisteasca, deoarece s-a amestecat mai-nainte cu felurite patimi. Totusi cerand si mai mult va afla. Caci ''celui ce bate i se va deschide''.(Evagrie Ponticul)40
ˇ         De multe ori, rugandu-ma, am cerut sa mi se implineasca ceea ce am socotit eu ca e bine, si am staruit in cerere, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu i-am lasat Lui ca sa randuiasca mai bine aceea ce stiu ca este de folos. Iar primind, m-am scarbit pe urma foarte, ca n-am cerut mai bine sa se faca voia lui Dumnezeu. Caci lucrul nu mi-a folosit asa cum credeam. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Rugaciunea neimprastiata este o intelegere suprema a mintii. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Roaga-te mai intai sa te curatesti de patimi; al doilea, sa te izbavesti de nestiinta si de uitare; al treilea, de toata ispita si parasirea. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cere in rugaciune numai dreptatea si imparatia, adica virtutea si cunostinta si toate celelalte se vor adauga tie.(Evagrie Ponticul)40
ˇ         Rugandu-te, pazeste-ti cu putere memoria, ca sa nu-ti puna inainte ale sale, ci misca-te pe tine spre gandul infatisarii tale la judecata. Caci de obicei mintea e foarte rapita de memorie in vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cand diavolul cel preaviclean, facand multe, nu poate impiedica rugaciunea dreptului, o lasa pentru putina vreme mai domol si pe urma il razboieste iarasi pe cel ce se roaga. Caci fie ca-l aprinde pe acesta spre manie si asa strica starea lui cea buna dobandita prin rugaciune, fie ca-l atata la placere patimasa si asa ii pangareste mintea. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Dupa ce te-ai rugat cum trebuie, asteapta cele ce nu trebuie si stai barbateste pazind rodul tau. Caci spre aceasta ai fost randuit dintru inceput, ca sa lucrezi si sa pastrezi. Asadar, dupa ce-ai lucrat, nu cumva sa lasi nepazit ceea ce ai facut. Iar de nu, n-ai folosit nimic rugandu-te. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Tot razboiul ce se aprinde intre noi si dracii necurati nu se poarta pentru altceva decat pentru rugaciunea duhovniceasca. Caci lor le este foarte potrivnica si urata, iar noua foarte mantuitoare si placuta. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cultivam virtutile pentru ratiunile fapturilor si pe acestea le cautam pentru Ratiunea care le-a dat fiinta. Iar aceasta obisnuieste sa se descopere in starea de rugaciune. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Starea de rugaciune este o dispozitie nepatimasa, castigata prin deprindere, care rapeste mintea inteleapta spre inaltimea spirituala, prin dragoste desavarsita. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cel ce a atins nepatimirea, inca nu se roaga cu adevarat. Caci poate sa urmareasca niscai cugetari simple si sa fie rapit de istoriile lor si sa fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cand mintea zaboveste in ideile simple ale lucrurilor, inca nu a ajuns la locul rugaciunii. Caci poate sa se afle necontenit in contemplatia lucrurilor si sa flecareasca despre intelesurile lor, care, desi sunt idei simple, dar exprimand vederi de-ale lucrurilor, dau mintii forma si chipul lor si o duc departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Daca vrei sa te rogi, ai trebuinta de Dumnezeu, care da rugaciune celui ce se roaga. Prin urmare cheama-l pe El, zicand: ''Sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta'', adica Duhul Sfant si Fiul Tau, Cel Unul nascut. Caci asa ne-a invatat, zicand: ''In Duh si in Adevar se cade sa ne inchinam Tatalui''. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cel ce se roaga in Duh si Adevar, nu-L mai preamareste pe Ziditor din fapturi, ci-L preamareste din El insusi. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Daca esti teolog (daca te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roaga-te cu adevarat; si daca te rogi cu adevarat, esti teolog. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cand mintea ta, cuprinsa de mult dor catre Dumnezeu, pleaca oarecum cate putin din trup si se departeaza de toate gandurile, care vin din simtire, din amintire, sau din starea umorala, umplandu-se de evlavie si de bucurie, atunci socoteste ca te-ai apropiat de hotarele rugaciunii. (Evagrie Ponticul)4nticul)40
ˇ         Duhul Sfant, patimind impreuna cu noi de slabiciunea noastra, ne cerceteaza si cand suntem necurati. Si daca afla numai ca mintea noastra i se roaga cu dragoste de adevar, se salasluieste in ea si alunga toata ceata de ganduri si de intelesuri care o imprejmuiesc, indemnand-o spre dragostea rugaciunii duhovnicesti. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Rugandu-te, sa nu dai vreun chip lui Dumnezeu in tine, nici sa nu ingadui mintii tale sa se modeleaza dupa vreo forma, ci apropie-te in chip nematerial de Cel nematerial si vei intelege. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Nu vei putea sa te rogi cu curatie pana ce vei fi impletit cu lucruri materiale si tulburat de griji necontenite. Caci rugaciunea este legatura gandurilor. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Nu poate cel legat sa alerge, nici mintea ce slujeste patimilor nu poate vedea locul rugaciunii duhovnicesti. Caci este trasa si purtata de gandul patimas si nu va avea o stare neclintita. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         De te rogi cu adevarat vei afla multa intarire si incredintare si ingerii vor veni la tine ca si la Daniil si-ti vor lumina intelesurile celor ce ti se intampla. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cunoaste ca sfintii ingeri ne indeamna la rugaciune si stau de fata impreuna cu noi, bucurandu-se si rugandu-se pentru noi. Daca suntem prin urmare cu nepasare si primim ganduri potrivnice, ii amaram foarte tare, dat fiind ca ei se lupta atata pentru noi, iar noi nu avem sa ne rugam lui Dumnezeu nici pentru noi insine, ci dispretuind slujba noastra si, parasind pe Stapanul si Dumnezeul acestora, petrecem cu necuratii draci. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Psalmodierea potoleste patimile si face sa se linisteasca neinfranarea trupului. Iar rugaciunea face mintea sa-si implineasca propria lucrare. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Rugaciunea este lucrarea demna de vrednicia mintii, sau intrebuintarea cea mai buna si mai curata a ei. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Psalmodierea este un lucru al intelepciunii variate; iar rugaciunea este inceputul cunostintei nemateriale si simple.(Evagrie Ponticul)40
ˇ         Daca te ingrijesti de rugaciune, pregateste-te impotriva navalirii dracilor si rabda cu barbatie biciuirile lor. Caci vor veni asupra ta ca fiarele salbatice si tot trupul ti-l vor chinui. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Cel ce are grija de rugaciune curata, va patimi de la draci: ocari, loviri, strigate si vatamari. Dar nu va cadea, nici nu-si va parasi gandul, zicand catre Dumnezeu: ''Nu ma voi teme de rele, caci Tu cu mine esti'' si cele asemenea. In vremea unor astfel de ispite, foloseste-te de rugaciunea scurta si staruitoare. (Evagrie Ponticul) 40
ˇ         Daca stai in rugaciune inaintea lui Dumnezeu Atotstiutorul, Facatorul si Proniatorul tuturor, de ce I te infatisezi atat de lipsit de judecata, incat iti uiti de frica Lui cea neintrecuta si tremuri de niste tantari si gandaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: ''De Domnul Dumnezeul tau sa te temi'', si iarasi: ''De El se infricoseaza si tremura toate, de fata puterii Lui'' si cele urmatoare. (Evagrie Ponticul) 40
ˇ         Sa ai in rugaciunea ta ochi neimprastiat si, lepadandu-te de trupul si sufletul tau, traieste prin mintrie Ponticul) 40
ˇ         Altui iubitor de Dumnezeu, care-si ocupa mintea cu rugaciunea, umbland prin pustie, i s-au aratat doi ingeri, calatorind impreuna; dar el nu i-a bagat in seama, ca sa nu se pagubeasca de ceea ce-i mai bun. Caci isi amintea de cuvantul Apostolului, care zice: ''Nici Incepatoriile, nici Puterile nu ne vor putea desparti de dragostea lui Hristos''. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Rugaciune savarseste acela care totdeauna primul gand al sau ca rod al lui Dumnezeu.40
ˇ         Ca monah ce doresti sa te rogi, fugi de orice minciuna si orice juramant. Iar de nu, in zadar iti iei o infatisare care nu ti se potriveste. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         De vrei sa te rogi in duh, nimic sa nu iei de la trup si nu vei avea nour care sa-ti faca umbra in vremea rugaciunii.(Evagrie Ponticul)40
ˇ         Nu cauta sa alungi de la tine saracia si stramtoarea, materiile rugaciunii neimpovarate. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Daca te rogi impotriva patimii, sau a dracului care te supara, adu-ti aminte de Cel ce zice: ''Voi alunga pe vrajmasii mei si-i voi prinde si nu ma voi intoarce pana ce nu-i voi nimeri. Asupri-i-voi pe ei si nu vor putea sa stea; cadea-vor sub picioarele mele'', si cele urmatoare. Iar acestea le vei spune cu usurinta, daca te vei inarma cu smerita cugetare impotriva vrajmasilor. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Precum vederea neacoperita si tare a soarelui din miezul zilei, cand lumineaza mai viu, nu foloseste ochiului bolnav, asa nu foloseste nici intiparirea rugaciunii suprafiresti si cu adevarat infricosate, care se face in duh, mintii patimase si necurate. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Atentia mintii cautand rugaciune va afla rugaciune; caci rugaciunea ii urmeaza atentiei mai mult decat orice altceva. De aceea trebuie sa ne sarguim spre ea. (Evagrie Ponticul) 40
ˇ         Lauda rugaciunii nu sta simplu in cantitatea, ci in calitatea ei. Aceasta o arata cei ce s-au suit la templu precum si cuvantul: ''Iar voi, rugandu-va, nu bolborositi'' si urmatoarele. (Evagrie Ponticul)40
ˇ         Multe sunt felurile rugaciunii, care de care mai deosebit. Totusi nici una nu este vatamatoare, decat aceea care nu mai este rugaciune, ci lucrare diavoleasca. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita Domnul sa-si aduca aminte de tine. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Nu exista rugaciune desavarsita fara o chemare a mintii. Iar cugetul care striga neimprastiat va fi auzit de Domnul.(Marcu Ascetul)40
ˇ         Mintea care se roaga neimprastiat stramtoreaza si frange inima; iar ''inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi''. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Daca, in vreme ce te rogi, te copleseste trandavia, sau esti suparat in diferite chipuri de pacat, adu-ti aminte de moarte si de muncile infricosate. Dar e mai bine sa te lipesti de Dumnezeu prin rugaciune si nadejde, decat sa te gandesti la lucruri dinafara, chiar daca sunt de folos. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Roaga-te staruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Rugaciunea neimprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie in ea. Negrija de ea si imprastierea ei e dovada iubirii de placeri. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Toate cate le graim sau le savarsim fara rugaciune ni se arata pe urma sau gresite sau vatamatoare, si ne dovedesc lipsiti de cunostinta prin lucrurile care urmeaza. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Bine este sa tinem porunca cea mai cuprinzatoare si sa nu ne ingrijim de nimic in parte, ca astfel sa nu trebuiasca nici sa ne rugam pentru ceva aparte, ci sa cerem numai imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului. Iar daca ne ingrijim de fiecare trebuinta, suntem datori sa ne si rugam pentru fiecare. Caci cel ce face sau se ingrijeste de ceva fara rugaciune nu se afla pe drumul cel bun care duce spre sfarsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: ''Fara mine nu puteti face nimic''. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Daca ocupi vreodata pozitia intarita a rugaciunii curate, nu primi in acea vreme cunostinta lucrurilor, ridicata in fata ta de vrajmasul, ca sa nu pierzi ceea ce e mai de pret. Caci mai bine este sa-l sagetam cu sagetile rugaciunii, stand inchisi in cetatuia noastra, decat sa stam de vorba cu el, care ne aduce daruri, uneltind sa ne desfaca de rugaciunea impotriva lui. (Marcu Ascetul)40
ˇ         Cand ii inchidem mintii toate iesirile cu pomenirea lui Dumnezeu, ea cere o ocupatie care sa dea de lucru harniciei ei. Trebuie sa-i dam deci pe: Doamne Iisuse, prin care isi poate ajunge deplin scopul. ''Caci nimeni nu numeste Domn pe Iisus, fara numai in Duhul Sfant''. Dar asa de strans si de neincetat sa priveasca la acest cuvant in camarile sale, incat sa nu se abata nicidecum spre niscai naluciri. Caci toti aceia care cugeta neincetat la acest nume sfant si slavit in adancul inimii, vor putea vedea odata si lumina mintii. Pentru ca daca e tinut strans in amintire, el arde toata pata de pe fata sufletului, printr-o simtire puternica. ''Caci Dumnezeul nostru este foc mistuitor'' ce arde toata rautatea. Ca urmare Domnul atrage sufletul la iubirea puternica a slavei Sale. Caci zabovind numele acela slavit si mult dorit prin pomenirea mintii in caldura inimii, sadeste in noi numaidecat deprinderea de-a iubi bunatatea Lui, nemaifiind nimic care sa ne impiedice. Acesta este margaritarul cel de mult pret, pe care-l poate agonisi cineva vanzand toata averea sa, ca sa aiba o bucurie negraita de aflarea lui. (Diadoh al Foticeii)40
ˇ         Mintea noastra adeseori se simte ingreunata la rugaciune, din pricina marii ingustimi si concentrari a acestei virtuti. Dar imbratiseaza cu bucurie contemplarea si cuvantarea de Dumnezeu, data fiind largimea si libertatea de miscare ce i-o procura vederile dumnezeiesti. Ca sa nu-i dam asadar mintii putinta sa spuna multe, sau chiar sa zboare peste masura, sa ne indeletnicim cel mai mult cu rugaciunea, cu cantarea Psalmilor si cu cetirea Scripturilor, netrecand cu vederea nici talcurile barbatilor invatati, a caror credinta se cunoaste din cuvinte. Pentru ca, facand aceasta, nu lasam mintea sa amestece cuvintele sale in cuvintele harului, precum nu-i ingaduim sa fie furata e slava desarta si sa fie imprastiata de multa placere a vorbariei, ci o pazim in vremea contemplatiei in afara de orice lucrare a inchipuirii i facem prin aceasta ca aproape toate cugetarile ei sa fie intovarasite de lacrimi. Caci odihnindu-se in ceasurile de linistire (isihie) si indulcindu-se mai ales cu dulceata rugaciunii, nu numai ca se va elibera de neajunsurile mai sus pomenite, ci va prinde si mai multa putere spre a se da cu agerime si fara osteneala contemplatiilor dumnezeiesti, sporind totodata cu multa smerenie in darul deosebirii. Dar trebuie sa stim ca este si o rugaciune mai presus de orice largime. Aceasta insa e proprie numai acelora care sunt plini in toata simtirea si incredintarea lor de darul Duhului Sfant. (Diadoh al Foticeii)40
ˇ         Cand sufletul e plin de belsugul rodurilor sale firesti, isi face cu glas mai mare si cantarea de psalmi si vrea sa se roage mai mult cu vocea. Dar cand se afla sub lucrarea Duhului Sfant, canta si se roaga intru toata destinderea si dulceata, numai cu inima. Starii de suflet celei dintai ii urmeaza o bucurie amestecata cu inchipuiri, iar celei din urma, lacrimi duhovnicesti si dupa aceea o multumire iubitoare de liniste. Caci pomenirea, ramanand fierbinte din pricina glasului domol, face inima sa izvorasca anumite cugetari inlacrimate si blande. Atunci se pot vedea cum se seamana semintele rugaciunii cu lacrimi in pamantul inimii, in nadejdea bucuriei secerisului ce va urma. Totusi, cand suntem apasati de multa tristete, trebuie sa facem cantarea rugaciunii cu un glas putin mai mare, lovind sufletul cu sunete, in nadejdea bucuriei, pana ce nourul acela greu va fi imprastiat de valurile melodiei. (Diadoh al Foticeii)40
ˇ         Cand inima primeste cu o oarecare durere fierbinte sagetaturile dracilor - incat ii pare celui razboit ca primeste chiar sagetile insesi,- sufletul uraste cu amar patimile, ca unul ce se afla la inceputul curatirii. Caci daca nu s-ar indurera mult de nerusinarea pacatului, nu ar putea sa se bucure imbelsugat de bunatatea dreptatii. Cel ce vrea prin urmare sa-si curateasca inima sa o incalzeasca necontenit cu pomenirea Domnului Iisus, neavand decat acest cuget si acest lucru, fara incetare. Caci cei ce vreau sa se lepede de putreziciunea lor nu se cade ca uneori sa se roage, iar alteori nu, ci pururi sa petreaca cu rugaciune in pazirea mintii, chiar daca s-ar afla undeva afara de casa de rugaciune. Caci precum cel ce vrea sa curateasca aurul, daca lasa sa inceteze oricat de scurta vreme focul din cuptor, face sa se aseze iarasi zgura pe aurul curatit, asa si cel ce uneori pomeneste pe Dumnezeu, alteori nu, pierde prin intrerupere ceea ce se socoteste sa castige prin rugaciune. E propriu barbatului iubitor de virtute sa tina pururi pamantul inimii in focul pomenirii lui Dumnezeu, ca asa, curatindu-se raul putin cate putin sub dogoarea bunei pomeniri, sufletul sa se intoarca cu desavarsire la stralucirea sa fireasca, spre si mai multa slava. (Diadoh al Foticeii)40
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)