Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Luna ianuarie in 2 zile: pomenirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Silvestru, papa al Romei (314-335).
    Acest Sfant s-a nascut in Roma cea veche, fiind fiu al lui Rufin si Justa, si a trait pe vremea imparatului Diocletian (284-305) si a binecredinciosului imparat Constantin cel Mare (306-337). A deprins invatatura crestina de la preotul Quirinus, iar cunoasterea temeinica a credintei a primit-o de la preotul Timotei, venit la Roma din Antiohia. Stralucind prin stiinta si cu evlavie, a intrat in clerul Bisericii din Roma si a fost hirotonit preot de papa Marcelin. La 314, dupa moartea papei Miltiade, a fost ales episcop in scaunul Romei.
    Marturisirea credintei in timpul prigoanei, lupta lui pentru raspandirea credintei si intelepciunea ce a dovedit in osteneala pentru indreptarea ratacirilor ivite in vremea lui, l-au facut iubit si cinstit pretutindeni. Se spune ca, pe vremea cand imparatul Constantin nu se botezase inca, acesta imbolnavindu-se, vracii pagani l-au indemnat pe imparat sa se scalde in sange cald de prunci, ca sa scape de suferinta, dar imparatul nu s-a invoit la asemenea ticalosie. Si, chemand pe Sfantul Silvestru, acesta i-a spus: "Scaldatoarea de care ai trebuinta, imparate este cu totul alta. Se cuvine, deci, sa crezi fara sovaire in Hristos Dumnezeu, sa postesti, apoi sa capeti milostivirea lui Dumnezeu, lepadandu-te de pacatele ce ai savarsit. Deci, leapada acum haina imparateasca si timp de sase zile sa postesti, dupa aceasta, porunceste sa fie eliberati din temnita toti crestinii, iar, din avutiile tale, sa faci milostenie multa la saraci." Si, facandu-se acestea, imparatul a primit Sfantul Botez. Si cereau unii imparatului sa izgoneasca din cetate pe cei ce ramaneau la inchinarea idolilor, dar imparatul, ascultand de Sfantul Silvestru, a raspuns: "Domnul nostru nu voieste sa vina cineva la Dansul cu sila. Numai cel venit la El de buna voie este primit. Nu se cade sa prigonim pe nimeni, ci fiecare este liber sa creada dupa voia sa."
    Neputand, din pricina varstei, sa ia parte, in anul 325, la Sinodul cel dintai de la Niceea, Sfantul Silvestru a trimis acolo soli si a primit intru totul hotararile Sinodului.
    Deci, facandu-se multora mijlocitor de mantuire, la adanci batraneti, in anul 335, Sfantul s-a mutat catre Domnul si a fost ingropat in cimitirul Priscilei, la Roma.



Intru aceasta zi, minunea Sfantului Silvestru, la intrebarile despre evrei si pagani.
    Dupa ce s-a crestinat marele Constantin imparatul, veste si zvon s-a facut printre evrei si pagani, ca se vor inchide capistele lor si in tot locul se vor zidi biserici crestinesti intru slava Sfintei Treimi. Deci, au venit evreii la Sfantul Silvestru ca sa-l intrebe pe dansul despre poruncile imparatului. Si era intre dansii unul mai intelept, un rabin, anume Zambri, iscusit nu numai in elineasca intelepciune si in evreiasca scriptura desavarsit, ci si in mestesugul magiei prea mare era, in care toata nadejdea paganeasca se punea, ca, daca nu va birui pe crestini cu cuvintele, atunci cu semnele cele vrajitoresti sa-i dovedeasca.
    Iar, sosind ziua infruntarii paganilor cu crestinii, a stat imparatul pe scaunul sau, cu toata curtea, si a intrat inaintea imparatului si Sfantul Silvestru cu putini insotitori, avand cativa episcopi ce se intamplasera atunci acolo si au intrat si cei o suta douazeci de pagani. Si s-a inceput vorbirea, pe care si imparateasa Elena, dorind sa o asculte, a stat dupa perdea, iar imparatul si curtenii luau seama la cele ce se graiau de amandoua partile. Deci, intru inceput, paganii pe imparat l-au judecat, ca ar fi fost inselat de Silvestru, dupa aceea s-au pornit asupra lui Silvestru si, in sfarsit si impotriva Domnului Hristos graiau cuvinte de defaimare. Iar Arhiereul, ca un ostas ales, cu proorociile barbatilor celor de Dumnezeu-purtatori si ale sfintilor Prooroci, dovedea cele ce s-au spus despre venirea lui Mesia, si-i dovedea pe ei, pe elini, ca pe niste robi ai idolilor, iar pe evrei, ca pe cei ce au cazut din slava lui Dumnezeu. Si toti n-au putut sa-i stea lui impotriva. Iar imparatul si toata curtea au laudat pe Silvestru si pe el l-au socotit biruitor la intrebarile acelea, caci acum, paganii nu aveau ce sa zica impotriva lui Silvestru.
    Atunci Zambri, rabinul a zis catre imparat: "Macar ca ne dovedeste pe noi Silvestru cu cuvintele sale, foarte mester fiind la vorbire, insa noi nu ne vom departa de legea noastra cea parinteasca, nici vom urma Omului pe care parintii nostri cu sfat de obste, la moarte l-au dat. Iar ca unul este Dumnezeu, Acela pe care noi Il cinstim si nu este altul, eu nu cu cuvantul, ca Silvestru, ci cu fapta sunt gata a arata, daca vei porunci, imparate, sa se aduca aici un bou mare si neimblanzit, si indata va sti stapanirea ta si toti cei ce stau de fata, ca nu este Dumnezeu, afara de Dumnezeul nostru." Iar un oarecare, din cei ce stau inaintea imparatului, a zis: "Am un bou ca acela in cireada mea, nu departe de la zidurile cetatii, pe care nimeni nu poate sa puna jugul, nici cu mana sa-l atinga." Si indata a trimis imparatul sa aduca boul acela.
    Intru acea vreme, vorbind Sfantul Silvestru, a intrebat pe Zambri: "Pentru ce-ti trebuie boul? Si cand il vor aduce, ce poti sa-i faci lui?" Iar Zambri a zis: "Vreau sa arat puterea numelui Dumnezeului nostru, pe care, de-l voi sopti boului in ureche, indata va muri. Ca nu poate firea cea muritoare sa sufere numele lui Dumnezeu, nici nu poate sa fie viu acela, care va auzi acest nume. Iar parintii nostri, cand se aduceau boii la jertfa, numele acela in urechile boilor il graiau si, indata, cu mare raget, cadeau si, murind, se faceau gata pentru jertfa."  Iar Silvestru i-a zis: "Daca numele acela, precum zici, ucide pe toti cei ce-l aud pe el, apoi cum tu l-ai invatat si n-ai murit?" Zambri a raspuns: "Nu se cade tie ca sa stii taina aceasta, de vreme ce vrajmas al nostru esti." Acestea zicandu-le Zambri, a grait imparatul: "Daca episcopului nu vrei sa-i descoperi taina aceea, apoi sa o spui noua, ca intr-adevar, lucru de indoire este, fara numai de va zice cineva ca, citindu-se scris numele acela, poate sa-l invete." Raspuns-a Zambri: "Nici pe piele, nici pe hartie, nici pe lemn, nici pe piatra, nici pe orice fel de materie nu poate sa fie scris numele acela, ca, indata, si scriitorii si acea materie pe care s-ar scrie, pier." "Atunci spune-ne cum tu insuti l-ai invatat? Caci, cu neputinta este a-l invata, daca nici nu se graieste, nici nu se scrie." Iar Zambri, a raspuns: "Eu, imparate, sapte zile am postit, apoi intr-o spalatoare noua de argint am turnat apa curata din izvor si m-am rugat si s-au scris cuvintele pe apa, cu un deget nevazut, care m-a invatat numele Dumnezeu."
    Iar inteleptul Silvestru i-a zis: "Daca asa ai invatat numele acela, precum spoi, atunci de ce, cand il graiesti pe el cuiva in ureche, si tu insuti auzi numele acela, precum il aude si cel caruia il graiesti, cum se face ca tu insuti, auzindu-l pe el, nu mori?" Raspuns-a vrajitorul: "Ti-am spus tie ca nu se cade sa stii taina aceea, vrajmas al nostru fiind. Deci, ce nevoie este de cuvinte, cand numai cu fapta se cade sa aratam ceea ce se graieste si din doua sa-ti alegi una: sau tu, chemand Numele Nazarineanului tau, sa omori boul, ca si noi sa credem intr-insul, sau eu voi zice in urechea lui numele dumnezeului nostru si va muri boul acela si datori vei fi tu sa crezi in dumnezeul nostru." Aceasta auzind-o, toti cei ce stateau de fata au laudat judecata lui Zambri, iar crestinii se indoiau, insa Sfantul episcop ii intarea pe ei. Iar imparatul a zis lui Zambri: "Se cade ca tu, mai intai, sa-ti implinesti fagaduinta, ca tu ai fagaduit ca, numai cu un cuvant, sa omori boul." Iar vrajitorul a raspuns: "De-mi poruncesti mie ca sa fac aceasta, imparate, apoi vei vedea puterea dumnezeului meu." Si, acestea zicand, s-a apropiat de bou, pe care niste oameni puternici, cu funii tari de coarne legandu-l, cu anevoie si cu osteneala mare il duceau. Deci, apropiindu-se Zambri de el, i-a soptit ceva in urechea lui si indata boul, racnind foarte tare si scuturandu-se, a cazut mort. Si toti, vazand aceasta, s-au mirat foarte mult, iar paganii au strigat, batand din maini si zicand: "Am biruit, am biruit!"
    Iar Sfantul Silvestru a rugat pe imparat sa porunceasca sa se faca tacere. Si, facandu-se tacere, a zis episcopul catre pagani: "Au doara nu este scris in cartile voastre aceasta, pe care Atotputernicul Dumnezeu a grait: "Eu voi omora si voi face viu, ucide-voi si eu voi tamadui?" Iar ei au raspuns: "Asa este scris." Iar Silvestru a grait: "Daca Zambri numai cu numele lui Dumnezeu a omorat boul, apoi, cu acelasi nume sa-l si invieze, pentru ca Dumnezeu este binefacator, iar nu raufacator, si aceasta este firea Lui, adica a face bine, iar a face rau este potrivnic firii Lui, ca voia Lui este totdeauna buna. Si, de se intampla vreodata, ca si cu ceva rau pedepseste pe cineva pentru folosul altora, insa aceasta se intampla de nevoie si nu cu voie face unele ca acestea, ci silit fiind de ale noastre fapte rele. Deci, daca Zambri a facut cu inlesnire ceea ce nu este cu bunavoirea firii lui Dumnezeu, cu  atat mai vartos poate sa faca ce este potrivit cu firea lui Dumnezeu, adica sa invie boul cu acelasi nume dumnezeiesc, nume prin care l-a omorat, si eu voi sta langa credinta lui." Iar Zambri a zis catre imparat: "Iata, imparate, voieste Silvestru ceea ce nu mai este de trebuinta, acum, dupa ce s-a savarsit lucrul cel minunat." Iar catre Silvestru a zis: "De ai si tu vreo putere, fa vreo minune, cu numele lui Iisus al tau." Iar episcopul a raspuns: "Daca asta voiesti, iti voi arata tie puterea Hristosului meu, cand, prin chemarea Sfantului Sau Nume, voi invia boul acesta, pe care tu l-ai omorat." Zis-a Zambri: "In desert te lauzi, Silvestru, pentru ca nu se poate sa fie aceasta, ca, adica, boul sa fie din nou viu." Iar imparatul a zis lui Zambri: "Deci, daca ceea ce zici tu ca este cu neputinta, va putea episcopul sa faca, atunci vei crede in Dumnezeul lui?" Raspuns-a Zambri: "Cu adevarat, imparate, ma jur tie, ca de voi vedea boul inviat, voi marturisi pe Hristos ca este Dumnezeu si voi primi credinta lui Silvestru; asisderea si toti ceilalti, impreuna cu mine, acelasi lucru vor face."
    Atunci episcopul, plecandu-si genunchii, cu staruinta s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, apoi, sculandu-se si mainile ridicandu-si, a grait in auzul tuturor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, si Dumnezeule, Caruia usor ii este a lua viata si a invia, a rani si a tamadui, binevoieste ca, prin chemarea Preasfantului si de viata facatorului Numelui Tau, sa invieze boul acesta, pe care Zambri, prin chemarea vrajitoreasca, l-a facut mort, ca vremea este sa se arate minunile Tale, pentru mantuirea multora. Auzi-ma pe mine, robul Tau, in ceasul acesta, ca sa se proslaveasca Preasfant Numele Tau." Iar dupa rugaciune, s-a apropiat de bou si a grait cu mare glas: "De este adevarat Dumnezeul cel propovaduit de mine, Iisuse Hristoase Cel nascut din Fecioara Maria, scoala-te si stai pe picioarele tale si, lepadandu-ti toata salbaticia, bland sa fii!" Aceasta zicand-o Sfantul, indata boul a inviat si s-a sculat si sta bland. Iar Sfantul a poruncit sa deslege funiile din coarnele lui si i-a zis: "Du-te de unde ai venit si pe nimeni sa nu vatami, ci bland sa fii, asa iti porunceste tie Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!" Si s-a dus boul cu toata linistea, el care, mai intai, neimblanzit si salbatic era. Aceasta vazand-o toti, au strigat, ca o singura gura zicand: "Mare este Dumnezeul Cel propovaduit de Silvestru!" Iar paganii, cu Zambri, alergand la Sfantul si cuprinzandu-i picioarele, cereau sa se roage lui Dumnezeu pentru dansii si sa-i primeasca pe ei la credinta crestineasca. De asemenea, si fericita Elena, deschizand perdeaua dupa care statea sa asculte intrebarile si sa priveasca la cele ce se faceau, a iesit si a cazut la picioarele Sfantului si, marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, a cerut Sfantul Botez. Si a fost botezata, atunci, Sfanta Elena, la fel si paganii, cu Zambri, si nenumarata multime de popor s-a apropiat de Dumnezeu si s-a unit cu Biserica lui Hristos.
    Dupa aceasta, Sfantul Silvestru s-a dus cu Sfanta imparateasa Elena la Ierusalim, ca sa caute Crucea Domnului, care aflata fiind, multi pagani au crezut in Hristos Iisus si i-a botezat pe ei Sfantul Silvestru. Apoi, la Roma intorcandu-se, a vietuit cealalta vreme a vietii sale, intru obisnuitele sale osteneli si in grija cea pentru Biserica lui Hristos. Si asa bine pastorindu-si turma cea cuvantatoare, a trecut catre Domnul plin de zile. Intru episcopie a petrecut douazeci si trei de ani si zece luni. Iar acum, in viata cea ne sfarsit, cu ingerii proslaveste pe Tatal si pe Fiul, si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime Dumnezeu, pe Care si noi sa-L marim in veci! Amin.
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)