Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Intru aceasta zi, Cuvant despre Sfantul Vasile cel Mare, cum a izbavit cu rugaciunile sale pe un tanar inselat de draci.
    Eladie, cel ce a fost unceic marelui Vasilie si martor apropiat al minunilor lui, barbat imbunatatit si sfant, a spus nemincinos un lucru ca acesta: "Un curtean dreptcredincios, anume Proterie, cercetand Sfintele locuri, a gandit ca sa dea pe fiica sa intr-una din manastiri, spre slujba lui Dumnezeu. Iar diavolul, cel ce din inceput uraste binele, a pornit pe o sluga a lui Proterie, spre poftirea fiicei stapanului sau. Si vazand sluga ca este lucru nelesnicios, si nici indraznind a zice ceva pentru aceasta, stiindu-se pe sine nevrednic, a mers la un vrajitor ce locuia in  cetatea aceea si toata dorirea sa i-a spus-o, si i-a fagaduit sa-i dea lui aur mult, de va face sa sa poata lua de sotie pe fiica stapanului sau. Iar vrajitorul, la inceput se lepada, dar mai pe urma a zis: Daca primesti, te voi trimite la stapanul meu diavolul si el iti va ajuta tie la una ca aceasta, de vei face si tu voia lui. Iar ticalosul acela rob a zis: Pe toate cele ce-mi va porunci, fagaduiesc ca le voi face. Iar fermecatorul i-a zis: Dar te vei lepada de Hristos al tau si vei da scrisoare pentru aceasta? Iar el a zis: Gata sunt, numai sa-mi castig dorirea mea. Raspuns-a vrajitorul: De fagaduiesti asa, apoi si eu iti voi fi ajutator.
    Si luand o hartie, vrajitorul a scris diavolului asa: De vreme ce mi se cade a ma sargui, stapanul meu, ca rupand de la crestineasca credinta sa aduc la a ta stapanire, pentru inmultirea partii tale, iata, trimis-am la tine pe tanarul ce va aduce scrisoarea mea, aprins de pofta pentru o fecioara si te rog de aceea, sa-i dai lui ajutor ca sa-si castige dorirea sa, ca si eu, intru aceasta, sa ma proslavesc si cu mai mare sarguinta sa castig pe multi, care iti vor fi tie placuti. O scrisoare ca aceasta scriind vrajitorul catre diavolul, i-a dat-o tanarului aceluia si l-a trimis, zicandu-i:  Sa mergi in ceasul acesta al noptii si sa stai la mormintele paganesti si sa ridici hartia in vazduh si-ti vor sta de fata cei ce te vor duce la diavolul. Iar el, ticalosul, degraba s-a dus si, stand la morminte, a inceput a chema pe draci spre ajutor. Si indata in fata lui a stat viclenele duhuri si cu bucurie au dus la capetenia lor pe cel inselat. Si, vazandu-l ca sedea pe scaun inalt si multime de duhuri viclene inconjurandu-l pe el, i-a dat lui scrisoarea cea de la vrajitor, pe care, luand-o capetenia diavolilor, a zis catre tanar: Crezi in mine? Iar el a zis: Cred. Si diavolul a zis: Oare te lepezi de Hristos al tau? Iar ticalosul a zis: Ma lepad. Grait-a lui Satana: De multe ori ma inselati voi crestinii, ca atunci cand va trebuie ajutorul meu, veniti la mine, iar dupa ce va impliniti dorirea voastra, iarasi va lepadati de mine. Ci, sa-mi faci mie in scris ca te lepezi de credinta ta de buna voie si fagaduiesti ca sa fii al meu pe veci si sa rabzi cu mine, in ziua judecatii, vesnica osanda, si asa eu, indata, voi implini dorirea ta. Iar tanarul i-a facut inscris, precum diavolul a voit.
    Atunci pierzatorul de suflete balaur a trimis pe dracii desfranarii si au aprins pe acea fecioara, cu nesatioasa dragoste catre tanar, atat de mult, incat nerabdand patima cea trupeasca, a cazut la pamant si a inceput a striga catre tatal sau: Miluieste-ma, miluieste-ma pe mine, fiica ta, si ma da de sotie tanarului acestuia al nostru, pe care l-am indragit foarte. Iar de nu-mi vei face mie aceasta, mie fiicei tale, cea una nascuta, atunci, cu amara moarte, degraba voi muri si vei da pentru mine raspuns in ziua Judecatii. Aceasta auzind, tatal s-a inspaimantat si se tanguia zicand: Vai mie, pacatosului, din ce a venit aceasta asupra fiicei mele? Cine a amagit pe fiica mea? Cine mi-a intunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, doream sa te logodesc cu Mirele ceresc, ca sa fii vietuitoare impreuna cu ingerii si ca totdeauna in psalmi si in cantari duhovnicesti sa proslavesti pe Dumnezeu si prin tine nadajduiam sa fiu mantuit. Iar tu, fara de rusine, de nunta imi vorbesti? Sa nu ma pogori pe mine cu mahnirea in iad, fiica, sa nu-ti rusinezi neamul tau, insotindu-te cu un om de nimic. Iar ea, nesocotind cuvintele tatalui sau, zicea: De nu vei face dupa dorirea mea, apoi singura ma voi ucide. Iar tatal ei, nestiind ce sa faca, dupa sfatul rudeniilor si al prietenilor sai, a lasat ca, mai bine sa fie voia ei, decat cu moarte napraznica sa o vada prierind. Si, chemand pe sluga sa, i-a dat lui, ca sotie, pe fiica sa si averi multe si a zis catre ea: Mergi, fiica ticaloasa si patimasa, dupa barbat, insa mult te vei cai, pe urma, si nu-ti va fi tie de folos.
    Si, savarsindu-se nedreapta insotire si diavoleasca lucrare implinindu-se, dupa catava vreme, l-au vazut si bine l-au insemnat altii pe tanarul acela, ca nu intra in biserica si nu se impartaseste cu Sfintele Taine. Si au spus aceasta femeii lui: Nu stii ca barbatul tau, pe care l-au ales, nu este crestin, ci strain de credinta lui Hristos? Iar ea, auzind aceasta, s-a umplut de mahnire si s-a aruncat la pamant si a inceput a-si rupe obrazul si sa-si bata pieptul si a striga zicand: Nimeni nu s-a mahnit vreodata ascultand de parintii sai; cine va spune rusinea tatalui meu; vai mie, ticaloasei, in cata pierzare am cazut? La ce m-am nascut si, nascandu-ma, de ce n-am pierit? Asa tanguindu-se ea, a auzit barbatul ei si a alergat la dansa, intreband-o de pricina tanguirii sale. Si, afland pricina, a inceput a o mangaia, zicandu-i ca nu sunt adevarate cele zise despre dansul si o intarea, spunandu-i ca el este crestin. Iar ea, mangainu-se putin cu acele cuvinte ale lui, a zis catre dansul: De vei voi ca sa ma incredintezi pe mine cu adevarat si fara de grija sa-mi faci ticalosul meu suflet, apoi maine dimineata sa mergi cu mine la biserica si inaintea mea sa te impartasesti cu Preacuratele Taine si atunci te voi crede.
    Iar ticalosul acela, vazand ca nu se poate pazi taina lui, i-a spus ei cum s-a dat diavolului. Iar ea, lepadandu-si slabiciunea femeiasca si bun sfat luand, a alergat la Sfantul Vasile si a strigat: Miluieste-ma, ucenice al lui Hristos, miluieste-ma pe mine, care n-am ascultat pe tatal meu si m-am supus dracescului sfat. Si i-a spus lui cu de-amanantul, cele despre barbatul ei. iar Sfantul, chemand pe barbatul ei, l-a intrebat de este asa, precum spune femeia lui despre el. Iar el a zis cu lacrimi: Asa, Sfinte al lui Dumnezeu, asa este, ca de voi tacea, apoi faptele mele vor striga. Si  i-a spus lui toate pe rand, cum s-a dat dracilor. Iar Sfantul i-a zis: Dar voiesti sa te intorci iarasi, la Domnul nostru Iisus Hristos? Raspuns-a tanarul: Asa, voiesc, dar nu pot. Si i-a zis Vasile: De ce? Raspuns-a: Pentru ca m-am lepadat de Hristos cu inscris, si m-am incredintat diavolului. Zis-a Vasilie lui: Nu te mahni de aceasta, ca iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste pe cei ce se pocaiesc. Iar femeia lui, aruncandu-se la picioarele Sfantului, il ruga zicandu-i: Ucenice al lui Hristos, pe cat poti, ajuta-ne noua! Grait-a Sfantul catre tanar: Dar crezi ca te vei mantui? Iar el a zis: Cred Doamne, ajuta necredintei mele. Si luandu-l pe el Sfantul de mana, a facut spre dansul semnul crucii si l-a dus pe el in biserica si i-a poruncit lui ca neincetat sa se roage lui Dumnezeu. Si a petrecut in rugaciune, singur, trei zile. Dupa aceea, l-a cercetat pe el si i-a intrebat: Cum esti, fiule? Raspuns-a tanarul: Intru mare primejdie sunt, Stapane, nu pot rabda chiotul dracesc, infricosarile, sagetaturile si bataia cu pietre. Pentru ca, tinandu-mi inscrisul meu, ma ocarasc, zicandu-mi: Tu ai venit la noi, si nu noi la tine. Iar Sfantul i-a zis: Nu te teme, fiule, daca crezi cu adevarat. Si dandu-i putina hrana, l-a insemnat cu semnul crucii si iarasi l-a lasat, pe el tot acolo.
    Apoi, dupa putine zile, iarasi l-a cercetat. Si i-a zis: Cum esti, fiule? Zis-a tanarul: De departe ingrozirile si chiotul lor il aud, dar pe dansii nu-i vad. Si dandu-i lui putina mancare si rugandu-se pentru dansul, l-a lasat iarasi si s-a dus. Dupa aceasta, la patruzeci de zile, a venit la dandul si l-a intrebat: Cum te afli fiule? Iar el a zis: Bine, acum, Sfinte Parinte, pentru ca te-am vazut pe tine in vis, luptandu-te pentru mine si biruind pe diavolul. Deci, facand Sfantul rugaciune, l-a scos pe el din biserica si l-a dus in chilia sa. Iar, a doua zi, a chemat tot clerul bisericii si pe monahi si tot poporul cel iubitor de Hristos si le-a zis: Sa proslavim, fratilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, ca, iata, pe oaia cea pierduta, Bunul Pastor voieste sa o ia pe umeri si sa o aduca in biserica; deci, se cade si noua sa ne rugam in noaptea aceasta bunatatii Lui, ca sa biruiasca si sa rusineze pe vrajmasul sufletelor noastre. Deci, s-a adunat poporul in biserica si a facut rugaciuni de toata noaptea, pentru tanarul ce se pocaia, strigand: Doamne miluieste! Iar, facandu-se ziua, Vasilie a luat pe tanar de mana si l-a dus cu tot poporul in biserica, psalmi si laude cantand. Si iata, diavolul, fara de rusine, a venit cu toata pierzatoarea sa putere, nevazut, vrand ca sa rapeasca pe tanarul din mainile Sfantului. Iar tanarul a inceput a striga: Sfinte al lui Dumnezeu, ajuta-ma! Si cu atata indrazneala si nerusinare tabarase diavolul asupra tanarului, incat si pe Sfantul Vasile il zgaria, tragand la sine pe tanar. Si intorcandu-se fericitul a zis catre diavolul: Nerusinatule, pierzatorule de suflete, incapatorule al intunericului si al pierzarii, au nu-ti ajunge tie a ta pierzare, pe care ai facut-o tie si celor cu tine? Nu incetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu? Iar diavolul a strigat catre dansul: Ma nedreptatesti, Vasilie. Si pe acest glas diavolesc multi l-au auzit. Si a zis arhiereul: Sa te certe pe tine Domnul, diavole! Iar diavolul, iarasi, a zis catre dansul: Vasile, ma nedreptatesti, ca nu eu am mers la dansul, ci el la mine, si s-a lepadat de Stapanul tau, dandu-mi mie inscris, pe care il am in mainile mele, si in ziua Judecatii, il voi aduce pe el inaintea Celui de obste Judecator.
    Si Vasilie a zis: Bine este cuvantat Domnul Dumnezeul meu, ca nu-si va slobozi poporul mainile sale rugandu-se, pana ce vei da inscrisul. Si intorcandu-se Sfantul catre  popor a zis: Intaltati-va mainile voastre si strigati: Doamne miluieste! Iar poporul, inaltandu-si spre cer mainile, cu lacrimi, multa vreme striga: Doamne miluieste! Si iata inscrisul tanarului aceluia a venit, purtandu-se prin vazduh, toti vazandu-l si s-a dar fericitului Vasilie in maini. Si, luand Sfantul inscrisul in maini, s-a bucurat si a dat multumita lui Dumnezeu. Apoi, inaintea tuturor, a zis catre tanar: Oare cunosti, frate, zapisul acesta?  Iar tanarul a raspuns: Asa Sfinte al lui Dumnezeu, al meu este, ca l-am scris cu insasi mana mea. Iar marele Vasile, indata l-a rupt in bucati, inaintea tuturor, si l-a ars. Si, luand in biserica pe tanar, l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine. Iar pe tanar, mult invatandu-l, si canon cuviincios dandu-i lui, l-a dat femeii sale, care cu netacut glas preamarea si multumea lui Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)