Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 10 decembrie 2010

Luna decembrie in 11 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Daniil Stalpnicul (+490).
    Acesta era de loc din Mesopotamia, din eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se cheama Vitara si s-a nascut din parinti cu numele Ilie si Marta. Deci, in al cincilea an al varstei sale, l-au dus parintii lui la o manastire si s-a facut vestit in viata schimniceasca. Si, sporind el cu nevointa, s-a dus la Simion Stalpnicul si a luat binecuvantare de la dansul. Iar, dupa dumnezeiasca descoperire, s-a dus spre partile Traciei, aproape de Bizant, la locul numit Anaplu. Acolo s-a inchis intr-un templu idolesc, suferind multe chinuri de la diavoli. Deci, suindu-se pe un stalp, a petrecut acolo cu multa rabdare, topindu-se de zaduf si de zapada, de ploi si de bataile vanturilor. Si a primit darul de a face minuni, incat s-au vestit bunele lui fapte si la imparatii Leon (457-474) si Zenon (474-476) si la Vasilisc tiranul, care au mers si s-au inchinat Sfantului, proorocindu-le el, cele ce aveau sa li se intample. Deci, ajutorand Sfanta Biserica, ce avea pe atunci razboi cu ereticii, si desavarsindu-si viata sfanta si fara prihana, s-a dus catre Domnul si i se face pomenirea lui la Anaplu.
 



Intru aceasta zi, pomenirea Mucenicului Mirax si o povestire foarte de folos.
    Acest fericit Mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam egiptean, nascut din parinti crestini, in cetatea ce se numeste Tenesi. Si, dupa ce s-a botezat, crestea si era invatat de parintii sai in neprihanita credinta a lui Hristos. Dar, mai in urma, din slabiciunea si usurinta mintii sale, s-a inselat de la diavolul si s-a dus la stapanitorul cel de acolo, Amiran, si s-a lepadat, vai, de credinta in Hristos. Si, nu numai aceasta, ci si braul si-a taiat si crucea a calcat-o in picioare, a luat sabia in maini si striga acel jalnic cuvant: "Agarean (musulman) sunt si de astazi inainte nu mai sunt crestin."
    Deci, a fost cinstit si slavit cativa ani langa Amiran, el ci cei impreuna cu el, fara sa se ingrijeasca cat de putin pentru mantuirea sa. Iar, parintii sai, instiintandu-se despre aceasta, nu conteneau rugand pe Dumnezeu ca sa-i schimbe gandul lui. Deci, Dumnezeu, vazand buna dorinta si staruitoarea rugaciune, a schimbat inima fiului lor spre pocainta. Drept aceea, insusi Mirax, mergand la parintii sai, le-a zis: "Iata, dulcii mei parinti, am venit. Eu, ticalosul, m-am intunecat cu mintea si am facut ceea ce am facut; deci, acum, ma rog sa ma fac iarasi crestin si sa fiu impreuna cu voi." Iar, parintii i-au raspuns: "Noi, fiule, dupa ce ai facut raul acesta, multe lacrimi am varsat si n-am contenit vreodata rugand pe Dumnezeu ca sa te lumineze sa cunosti adevarul si sa te intorci catre Hristos, Mantuitorul tau. Pentru aceasta, multumim acum bunatatii Sale, ca n-a trecut cu vederea smerita noastra rugaciune. Iata, fiule, precum si tu stii, noi ne temem de Amiran, ca tu sa stai cu noi impreuna, pentru ca ne poate banui ca noi te-am schimbat. Ci, de voiesti sa se ridice aceasta mare cadere a lepadarii de credinta si sa afli pe Dumnezeu milostiv, iar, pe langa aceasta, de voiesti sa ne arati si pe noi fara de vina, de voiesti  sa te faci atat de apropiat si prieten al lui Hristos, incat sa stai si mijlocitor catre El pentru tot neamul tau, fa precum iti spuneam: Du-te la Amiran si, precum pe fata te-ai lepadat de Hristos, asa pe fata marturiseste-L pe El iarasi, ca si cand n-am sti noi nimic. Si cu adevarat, Dumnezeu, fiule, va indrepta cu bine drumul tau, precum voiesti."
    Iar Mirax, luand sfatul parintilor sai, precum si binecuvantarea lor, si avand in mana sa un brau, s-a dus in adunarea paganilor. Deci, incingandu-se cu braul acela inaintea lui Amiran, a inchipuit cinstita cruce dintr-un lemn si, sarutandu-o pe ea, a inceput sa strige cu toata puterea sa: "Doamne, miluieste!" Iar Amiran prinzandu-l, i-a zis: "Ce ti s-a intamplat?" Iar Mirax i-a raspuns: "Abia acum mi-am venit in fire din intunecarea ce a venit asupra mea de la diavolul si am cazut inaintea lui Hristos, Domnul meu, si iarasi m-am facut crestin, precum am si fost. Deci, am venit ca sa fac acest lucru cunoscut si tie si la toata adunarea ta si sa marturisesc cu adevarat inaintea tuturor pe Hristos, iar legea voastra sa o dau anatemii."
    Acestea auzindu-le, Amiran l-a pus la inchisoare, poruncind ca sa ramana acolo trei zile, fara de mancare sau bautura. Dupa acestea, l-a scos din inchisoare si l-a judecat iarasi. Si, fiindca l-a aflat tot marturisind pe Hristos, l-a batut pe el si l-a trimis din nou la inchisoare. Iar, dupa alte trei zile, l-a judecat si, aflandu-l pe el cu sarguinta marturisind pe Hristos, l-a batut cu vine de bou si iarasi l-a pus la inchisoare. Deci, dupa trei zile, iarasi aducandu-l inaintea sa, si vazand ca neschimbat si cu tarie marturisea pe Hristos, l-a batut fara de mila peste ranile cele de mai inainte si, l-a urma, i-a hotarat moartea.
    Deci, luandu-l slujitorii, au intrat intr-o corabioara, precum le era poruncit, si, plutind pe mare departe, ca la patru stadii, l-au lasat de si-a facut rugaciunea, apoi i-au taiat capul si l-au aruncat in adancul marii. Despre trupul lui, de a iesit sau n-a iesit din mare, nu s-a aratat. Cinstitul cap insa, a iesit cu adevarat din mare si niste crestini cunoscandu-l, l-au luat, ca pe un dar de mult pret. Iar, pentru aceasta, parati fiind la Amiran, i-au dat lui o suta de galbeni si asa au fost lasati ca sa-si indeplineasca dorinta lor in libertate. Atunci, dar, facand ei o cutie de argint, au pus in ea mucenicescul cap, cu cuvenita cinste si evlavie. Si de atunci si pana acum, izvoraste pururea mir mirositor si savarseste multe vindecari, spre slava Mantuitorului nostru Iisus Hristos si spre deplina incredintare a celor ce se smintesc si se indoiesc de slava lui Mirax in ceruri, precum si a celor asemenea cu el.



Intru aceasta zi, cuvant pentru adormirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Sisoie.
    Cel dintre Sfinti Parintele nostru Sisoe a trait in pustie si in munte, saizeci de ani, iar cand era sa se mute din viata, sezand langa dansul calugarii, i-a stralucit lui fata ca lumina. Si le graia lor: "Iata, ava Antonie a venit!" Dupa aceea, tacand putin, iarasi le zicea lor: "Iata, ceata proorocilor a venit!" Si a stralucit si mai mult si a zis: "Ceata Apostolilor a venit!" Si fata lui indoit a stralucit si, iata, vorbea, cum vorbeste cineva cu altii.
    Deci, l-au rugat pe el batranii, zicand: "Spune noua Parinte, cu cine vorbesti?" Si a zis lor: "Iata, au venit ingerii sa ma ia pe mine si ma rog lor sa ma lase putin, ca sa ma pocaiesc." Iar batranii i-au zis lui: "Nu-ti trebuie pocainta, parinte," Zisu-le-a lor staretul: "Cu adevarat, nu ma stiu pe mine ca am pus macar incepatura de pocainta." Iar toti stiau ca desavarsit este. Apoi, iarasi, fara de veste, i s-a facut fata lui ca soarele si s-au temut toti. Deci el le-a grait lor: "Iata, vedeti toti, a venit Domnul si zice: "Aduceti-Mi acest vas ales din pustie!" Si indata si-a dat duhul. Apoi, s-a facut un fulger si s-a umplut casa de buna mireasma.



Intru aceast zi, cuvant din viata Sfantului Epifanie, despre dreapta Judecata.
    Era un oarecare diacon in episcopie, anume Sabin, avand ca mestesug scrierea cartilor si cu dreapta viata era impodobit. Si erau in episcopie calugari, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios intre toti. Deci, pe acesta il pusese Sfantul Epifanie judecator peste treburile bisericesti. Iar odinioara, s-au judecat de catre Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sarac. Si Sabin a cugetat sa partineasca si sa ajute saracului, macar ca bogatul avea mai multa dreptate decat saracul. Dar Sfantul Epifanie sta ascuns la un loc oarecare si-i asculta pe amandoi. Deci, a auzit pe Sabin partinind si miluind la judecata pe cel sarac. A venit atunci Sfantul de fata si a zis lui Sabin cu glas lin si cu blanda fata: "Mergi, fiule, la mestesugul tau de scrie carti si adu-ti aminte de cuvintele Sfintilor, ca sa fii desavarsit intru tot raspunsul de trebuinta si sa inalti cu mare glas slava Sfintei Scripturi. Iar cand judeci, auzi pe Facatorul de bine, strigand si zicand: "Sa nu partinesti pe nimeni la judecata!"
    Si de atunci, Sfantul Epifanie singur judeca pe toti cei ce veneau, ostenindu-se in toate zilele, de dimineata pana la ceasul al noulea. Iar de la ceasul al noulea pana a doua zi, nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu