Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

joi, 16 decembrie 2010

Luna decembrie in 17 zile: Pomenirea Sfantului Prooroc Daniil si Sfintii trei tineri: Anania, Azaria si Misail (sec. VI. i. Hr.)



    Acest mare intre Prooroci, fericitul Daniil, era din neamul lui David si a fost dus in robie in Babilon, tanar fiind, din porunca lui Nabucodonosor, ca zalog, impreuna cu alti tineri din neamul sau. Pus fiind la invatatura, a deprins bine limba si scrierea si toata stiinta care se da in Babilon, dar n-a uitat invatatura mai buna a credintei sfinte, pe care o invatase de la parintii sai in Ierusalim. Iar la sfarsitul invalaturii, Daniil impreuna cu alti trei tineri iudei, Anania, Azaria si Misail, pentru faptele lor cele bune, au fost luati la curtea lui Nabucodonosor si pusi in dregatorii, in slujba imparatiei.
    Deci, n-a trecut multa vreme si s-a ivit, pentru Daniil, prilejul ca sa-si dovedeasca intelepciunea, ca, a mantuit de la moarte pe nevinovata Suzana, care era defaimata pe nedrept de doi batrani necinstiti; tot el, a descoperit si a talmacit imparatului un vis cu o statuie, alcatuita din mai multe parti, care, fiindca avea picioarele de lut, s-a prabusit cand a fost lovita de o piatra mica, desprinsa din munte, aratand ca aceasta mica piatra inchipuia pe Mesia cel asteptat. Tot la el, aflam si visul cu copacul cel mare, din mijlocul pamantului, ca si istoria celor trei tineri aruncati in cuptorul cel cu foc.
    Dar Daniil a fost cinstit si de alti imparati din Babilon. Asa, sub Baltazar imparatul, urmasul lui Nabucodonosor si cel din urma imparat din neamul Chaldeenilor, Proorocul Daniil a pastrat acelasi loc de cinste in imparatie si el a talmacit si alte vise proorocesti. Atunci, a talcuit el visul cu cele patru fiare, apoi visul cu berbecul si cu tapul, ca si aratarea de la Dumnezeu a celor trei cuvinte: "mane techel, fares", scrise de o mana nevazuta pe perete, in timpul ospatului, chiar in noaptea in care persii au cucerit Babilonul si au pus capat imparatiei chaldeenilor.
    Cand Darius si, apoi, Cirus imparateau in Babilon, fericitul Daniil a aflat mai departe cinste si incredere si in fata persilor. Iar, cand Cirus, imparatul persilor, a poruncit iudeilor robiti din Babilon, sa se intoarca in grupuri, in tara lor, Proorocul a ramas mai departe in Babilon, ca sa nu ramana singuri si fara ajutor, fratii sai iudei, care nu puteau pleca. Atunci Proorocul Daniil a avut visul celor sapte saptamani de ani, ce despart vremea sa, de vremea venirii lui Mesia. Tot atunci, a avut loc intamplarea cu idolul Bel si cu balaurul, precum si aruncarea Proorocului in groapa cu lei, unde, prin minune, s-a pazit nevatamat. Si tot atunci, a vazut in vis venirea Fiului Omului in slava, aratata pe malurile raului Tigru, vis cu care fericitul Daniil si-a sfarsit cartea si proorocia sa.
    Si, asa, talmacind vise proorocesti si biruind cu credinta multe primejdii, fericitul Daniil a descoperit pe Dumnezeu cel adevarat si puterea Lui in mijlocul popoarelor pagane, pline de idoli, iar, pe de alta parte, le-a vestit si acestor popoare, cu peste cinci sute de ani mai inainte, timpul venirii lui Mesia, Mantuitorul lumii.
    Deci, ajungand el la adanci batraneti, cu pace s-a mutat catre Domnul.
 




Intru aceasta zi, cuvant despre Daniil Proorocul, cum a sfaramat pe Bel, idolul babilonienilor si pe balaur l-a omorat si cum, fiind aruncat a doua oara in groapa cu lei, a fost mantuit
    Acest fericit Daniil Proorocul a fost iubit de imparatii chaldeenilor si persilor din Babilon, adica de Nabucodonosor, de Baltazar, de Darius si de Cirus. Deci, cand acel Cirus persanul imparatea in Babilon, l-a facut pe Daniil sfetnic credincios si de aproape al lui, fiindca da raspunsuri la toti. Si era un idol in Babilon, al carui nume era Bel, si se cheltuiau cu el, in fiecare zi, douasprezece masuri de faina de grau aleasa, patruzeci de oi si sase vedre de vin. Si imparatul cinstea idolul si mergea in fiecare zi de se inchina lui, iar Daniil se inchina Dumnezeului sau.
    Si i-a zis lui imparatul: "Pentru ce nu te inchini lui Bel?" Iar Daniil a zis: "Pentru ca eu nu ma inchin idolilor, celor facuti de maini omenesti, ci Dumnezeului celui viu, Celui ce a zidit cerul si pamantul si are stapanire peste tot trupul". Si i-a zis lui imparatul: "Dar nu ti se pare tie ca Bel este Dumnezeu viu? Oare nu vezi cat mananca si bea in fiecare zi?" Si a zis Daniil, razand: "Nu te insela, imparate, pentru ca idolul acesta, pe dinlauntru este tarana, iar pe dinafara, arama, si n-a mancat nici n-a baut vreodata. Si, maniindu-se, imparatul a chemat pe slujitorii sai si le-a zis: "De nu-mi veti spune cine mananca bucatele acestea, apoi veti muri. Iar de-mi veti arata ca Bel le mananca, atunci va muri Daniil, pentru ca a hulit impotriva lui Bel". Si a zis Daniil imparatului: "Sa fie dupa cuvantul tau!" Si erau slujitorii lui Bel saptezeci la numar, afara de femei si de copii.
    Au venit, dar, imparatul si cu Daniil la capistea lui Bel si au zis slujitorii: "Iata, noi iesim afara, iar tu, imparate, pune bucatele si vinul si incuie usile si le pecetluieste cu inelul tau. Si, venind maine, de nu le vei afla toate mancate de Bel, atunci sa murim, iar de vor fi mancate sa moara Daniil, care a mintit asupra noastra". Dar imparatul n-a bagat de seama ca ei facusera pe sub masa o intrare ascunsa si totdeauna intrau pe usa aceea si mancau bucatele. Si au iesit slujitorii, iar imparatul a pus bucatele lui Bel. Si a poruncit Daniil slugilor sale si au adus cenusa si a cernut-o prin toata capistea, de fata fiind numai imparatul. si, iesind, au incuiat usile si le-au pecetluit cu inelul imparatului si s-au dus. Si slujitorii au intrat noaptea, dupa obiceiul lor, cu femeile si cu copiii lor, si au mancat toate si au baut.
    Si a doua zi, a venit imparatul, si Daniil cu dansul, la capiste si a zis: "Daniile, intregi sunt pecetile?" Iar el a zis: "intregi, imparate". Si indata, cum a deschis usile, privind spre masa, imaparatul a strigat cu glas mare: "Mare esti Bel si nici un viclesug nu este intru tine". Si a ras Daniil si a oprit pe imparatul ca sa nu intre inauntru si a zis: "Uita-te si vezi pardoseala capistei si cunoaste ale cui sunt urmele acestea". Si a zis imparatul: "Vad urme barbatesti si femeiesti si de copii". Si atunci, maniindu-se, imparatul a poruncit de a prins pe toti slujitorii si pe femeile lor si pe copii lor si ei i-au aratat lui usa cea ascunsa, prin care intrau si mancau cele de pe masa. Si i-a omorat pe ei imparatul si pe Bel l-a dat in mainile lui Daniil, care l-a sfaramat pe el, iar capistea aceea a risipit-o.
    Si era in locul acela un balaur mare si il cinstea pe el Babilonul. Si a zis imparatului Daniil: "Oare si despre acesta vei zice ca este arama? Acesta este viu si mananca si bea. Nu vei putea zice ca acesta nu este Dumnezeu viu; deci inchina-te lui." Si a zis Daniil: "Domnului Dumnezeului meu ma voi inchina, ca acela este Dumnezeu viu; iar tu, imparate, da-mi mie stapanire si eu voi omoar acest halaur fara sabie si fara toiag". Si a zis imparatul: "Ti-l dau tie". Si a luat Daniil smoala si seu si par si le-a fiert impreuna si a facut un amestec pe care l-a aruncat in gura balaurului, si, mancandu-l, a murit balaurul si a zis Daniil: "iata inchinaciunile voastre". Atunci, babilonienii, auzind de aceasta, s-au maniat foarte si, pornind catre imparatul, au zis: "Imparatul s-a facut iudeu; pe Bel l-a sfaramat, iar pe balaur l-a omorat si pe preotii lui i-a taiat". Si au mai zis: "Da-ne noua pe Daniil, iar de nu, apoi te vom omori pe tine si toata casa ta." Si a vazut imparatul ca sunt foarte porniti impotriva lui si, silit fiind, a dat lor pe Daniil. Iar ei l-au aruncat in groapa leilor si a petrecut acolo sase zile. Si erau in groapa sapte lei si li se da lor in fiecare zi cate doua trupuri de osanditi si cate doua oi. Iar atunci nu le-au dat nimic, ca sa-l manance pe Daniil. Dar, Dumnezeu, a astupat gurile leilor, ca si atunci cand a fost aruncat intaia oara. Si statea Daniil impreuna cu leii in groapa, ca si cu niste mielusei blanzi.
    Si era atunci in Iudeia Proorocul Avacum si acela a facut fiertura si a dumicat paine in blid si a mers la camp sa-l duca seceratorilor. Si a zis ingerul Domnului catre Avacum: "Du pranzul pe care il ai, in Babilon, lui Daniil, in groapa leilor". Si a zis Avacum: "Doamne, Babilonul nu l-am vazut si groapa leilor nu stiu unde este." Si l-a apucat ingerul Domnului de crestetul lui si l-a tinut de perii capului sau si l-a dus pe el in Babilon, deasupra gropii, intru repeziciunea duhului sau. Si a strigat Avacum, zicand: "Daniile, Daniile, ia pranzul pe care ti l-a trimis tie Dunmezeu". Si a zis Daniil: "O, ti-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, si n-ai parasit pe cei ce Te iubesc pe Tine." Si, sculandu-se, Daniil a mancat. Iar ingerul lui Dumnezeu, iarasi, a dus pe Avacum indata in Iudeea, la locul sau, asa cum s-a aratat mai inainte si la viata Proorocului Avacum.
    Iar imparatul a venit, ia saptea zi, sa planga pe Daniil si, ajungand la groapa, s-a uitat si, iata, Daniil era teafar. Si a strigat imparatul cu glas mare si a zis: "Mare esti Doamne, Dumnezeul lui Daniil, si nu este altul afara de Tine". Si a scos pe Daniil, iar pe vinovatii pierzarii lui i-a aruncat in groapa. Si indata i-au mancat leii, in fata imparatului.
 



Intru aceasta zi, cuvant despre Suzana.
    A fost un om ce vietuia in Babilon, numele lui fiind Ioachim. Acesta isi luase o femeie cu numele Suzana, fiica a lui Helchie, foarte frumoasa si cu frica de Dumnezeu. Si, parintii ei, drepti fiind, crescusera si pe fiica lor dupa legea lui Moise. Si era Ioachim foarte bogat si avea o gradina aproape de curtea sa. Si se adunara la el iudeii, fiindca era mai in cinste decat toti. Si in anul acela, au fost randuiti judecatori doi batrani din popor, care, sub cuvant ca fac judecati, savarseau nedreptate, incat se implinea cuvantul Domnului: Iesit-a faradelege din Babilon, din batranii judecatori." Acestia ramaneau in casa lui Ioachim si veneau la ei toti care vroiau sa aiba judecata. Si, vazand pe Suzana, in fiecare zi, intrand si iesind in gradina barbatului sau, s-au aprins de pofta asupra ei. Si s-a razvratit mintea lor si si-au abatut ochii lor sa nu caute la cer, nici sa-si aduca aminte de judecatile cele drepte. Si erau amandoi aprinsi de pofta asupra ei si n-au spus unul altuia boala sa, pentru ca se rusinau a-si marturisi unul altuia pofta lor. Si cauta fiecare din ei vremea prielnica. Iar odata au zis unul catre altul: "Sa mergem acasa, ca este vremea pranzului." Si, iesind, s-au despartit de unul de altul, dar, intorcandu-se, au venit din nou in acelasi loc si intrebandu-se unul pe altul din pricina intoarcerii, au marturisit unul altuia pofta lor. Si atunci au hotarat impreuna vremea cand vor putea sa o afle pe ea singura, ca sa-si implineasca nelegiuirea. Si s-a intamplat, cand pandeau ei ziua cea cu bun prilej, ca a intrat Suzana, ca si mai inainte, numai cu doua slujnice, dorind sa se scalde in gradina, pentru ca era zaduf. Si nu era nimeni acolo, afara de cei doi batrani ascunsi, care o pandeau pe ea. Si a zis Suzana slujnicelor: "Aduceti-mi undelemn si sapun si incuiati portile gradinii, ca sa ma scald." Si au facut cum a zis ea. Si au incuiat portile gradintii si au iesit pe portile cele din dos si, aducand cele poruncite, n-au vazut pe batrani, pentru ca erau ascunsi.
    Si dupa ce au iesit slujnicele, s-au sculat amandoi batranii si au alergat la dansa si au zis: "Iata, portile gradinii sunt inchise si nimeni nu ne vede si suntem aprinsi de pofta asupra ta. Pentru aceasta, invoieste-te sa fii cu noi. Iar de nu, apoi vom marturisi asupra ta, ca a fost cu tine un tanar si, pentru aceasta, ai trimis pe slujnice de la tine." Si a suspinat Suzana si a zis: "Stramtorata sunt din toate partile. Ca de voi face aceasta, moarte imi este, iar de nu o voi face, nu voi scapa din mainile voastre. Dar mai bine este, pentru mine, sa nu fac acest pacat, de a cadea in mainile voastre, decat a gresi inaintea lui Dumnezeu. Si a strigat Suzana cu glas mare si au strigat si batranii amandoi impotriva ei. Si, alergand, unul din ei a deschis portile gradinii. Si, daca au auzit strigare in gradina, cei din casa au alergat pe portile cele din dos, ca sa vada ce i s-a intamplat ei. Si, daca au spus batranii cuvintele lor, s-au rusinat slugile foarte, ca niciodata nu s-a zis cuvant ca acesta de Suzana.
    Si a doua zi, dupa ce s-a adunat poporul la Ioachim, barbatul ei, au venit si cei doi batrani, plini de cugete rele asupra Suzanei, ca sa o omoare. Si au zis inaintea poporului: "Trimiteti dupa Suzana, fata lui Helchie, femeia lui Ioachim." Si au trimis. Si a venit ea si parintii ei, si fiii ei si toate rudeniile ei. Iar Suzana era foarte tanara si frumoasa la chip. Iar batranii nelegiuiti au poruncit sa-i ia valul de pe fata, ca era acoperita, ca sa se sature de frumusetea ei. Si plangeau cei ce erau cu dansa si toti care o stiau. Si, sculandu-se, cei doi batrani si-au pus mainile pe capul ei, in mijlocul poporului, iar ea, plangand, a cautat la cer, pentru ca in inima ei, nadajduia spre Dumnezeu. Si au zis cei doi batrani: "Umbland noi amandoi prin gradina, a intrat ea cu doua slujnice si a inchis poarta, slobozind slujnicele. Si a venit la ea un tanar, care era ascuns si s-a culcat cu dansa. Iar noi, fiind in coltul gradinii si vazand faradelegea, am alergat asupra lor. Si, vazandu-i, pe tanar nu l-am putut prinde, ca era mai tare decat noi si, deschizand portile gradinii, a fugit. Dar, prinzand-o pe ea, am intrebat-o cine a fost tanarul acela si n-a vrut sa ne spuna noua. Deci, aceasta marturisim." Si i-a crezut pe ei adunarea, ca pe niste batrani si poporului, si judecatori, si au judecat-o pe ea spre moarte.
    Si, strigand cu glas mare, Suzana a zis: "Dumnezeule vesnice si stiutorul celor ascunse, Care cunosti toate mai inainte de a se face, Tu stii ca minciuna au spus ei asupra mea. Si, iata, eu mor fara sa fi savarsit nimic, din cele ce au spus acestia despre mine." Si a auzit Domnul glasul ei. Si, dusa fiind ea spre osanda, a ridicat Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu pe un tanar, al carui nume era Daniil. Si acesta a strigat cu glas mare: "Nevinovat sunt eu de sangele acesteia." Si s-a intors tot poporul catre dansul si a zis: "Ce insemneaza cuvantul acesta pe care l-ai zis?" Iar el, stand, in mijlocul lor, a zis: "Oare, asa de nebuni sunteti toti, fiii lui Israel? Ca fara sa cercetati si necunoscand adevarul, ati osandit pe fiica lui Israel? Intoarceti-va la judecata, pentru ca minciuna au spus judecatorii acestia asupra ei." Si s-a intors tot poporul degraba.
    Si au zis batranii: "Vino si sezi in mijlocul nostru si ne spune gandul tau, ca ti-a dat tie Dumnezeu cinstea batranilor." Si a zis catre dansii Daniil: "Despartiti-i unul de altul si-i voi intreba pe dansii." Si, dupa ce i-au despartit unul de altul, a chemat pe unul din ei si a zis catre dansul: "Invechitule in zile rele, acum a venit ceasul pacatelor tale, pe care le faceai mai inainte, rostind judecati nedrepte, pe cei nevinovati osandindu-i si pe cei vinovati eliberand, ca zice Dumnezeu: pe cel nevinovat si pe cel drept sa nu-l omori. Deci, acum, daca ai vazut pe aceasta femeie cu acel tanar, spune sub ce copac i-ai vazut pe dansii, pacatuind impreuna? Iar el a zis: "Sub un mesteacan." Zis-a lui Daniil: "Drept ai mintit asupra capului tau. Ca, iata, ingerul Domnului, luand hotararea lui Dumnezeu, te va rupe in doua." Si, punandu-l alaturi, a poruncit sa aduca pe celalalt si i-a zis: "Samanta a lui Canaan si nu a lui Iuda, frumusetile te-au inselat si pofta a razvratit inima ta. Asa ati facut fiicelor lui Israel; si ele, de frica, se desfranau cu voi, dar, acum, fiica lui Iuda n-a suferit faradelegea voastra. Acum, dar, spune-mi mie, sub ce fel de copac i-ai vazut pe ei impruna?" Iar el a zis: "Sub un salcam." Si i-a zis Daniil lui: Drept ai mintit, si tu, asupra capului tau. Ca asteapta ingerul Domnului sa te taie pe tine in doua cu sabia si sa va piarda pe voi." Si a strigat cu glas mare tot poporul si a binecuvantat pe Dumnezeu, Care mantuieste pe cei ce nadajduiesc spre El.
    Si s-a sculat asupra celor doi batrani, ca i-a dovedit Daniil pe ei, din cuvintele lor, ca au marturisit stramb si le-a facut lor dupa legea lui Moise, asa cum cu viclesug au gandit sa faca aproapelui lor, si i-a omorat pe ei si a scapat sangele cel nevinovat in ziua aceea. Iar Helchie si femeia lui au laudat pe Dumnezeu, pentru fiica lor Suzana, impreuna cu Ioachim barbatul ei si cu toate rudeniile ei, pentru ca nu s-a aflat la ea lucru de rusine. Iar Daniil, din ziua aceea si dupa aceea, s-a facut mare inaintea a tot poporul, pentru priceperea sa si pentru darurile lui Dumnezeu, care erau in el. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. 
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)