Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 31 decembrie 2010

Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, pe care a fãcut-o în Niceea.
        Odinioara, de nelegiuitul imparat Valens (364-378), in cetatea Niceea, s-au apropiat capeteniile ereziei ariene cerand ca, din soborniceasca biserica cea din cetatea aceea, sa goneasca poporul dreptcredincios, iar Sfantul locas sa-l dea adunarii lor celei arienesti. Si a facut asa imparatul cel rau, el insusi fiind eretic: a luat, adica, biserica de la cei dreptcredinciosi, cu sila, si a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, in mare mahnire fiind toata multimea dreptcredinciosilor, a sosit acolo marele Vasilie, aparatorul cel de obste al Bisericilor, la care toata multimea celor dreptcredinciosi venind, cu strigare si cu tanguire, i-a spus strambatatea ce li s-a facut lor de imparat. Iar Sfantul, mangaindu-i pe ei cu cuvintele sale, indata s-a dus la imparat, la Constantinopol si, stand inaintea lui, i-a zis: "Cinstea imparatului sta in judecata sa. Iar intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede. Deci pentru ce, imparate, ai facut judecata nedreapta, izgonind pe dreptcredinciosi din Sfanta Biserica si dand-o raucredinciosilor? Zis-a lui imparatul: "Tot la invinuiri te intorci, Vasilie? Nu ti se cuvine tie sa fii asa." Raspuns-a Vasilie: "Se cuvine mie, pentru dreptate a muri." Si infruntandu-se ei si impotrivindu-se sta acolo de fata mai marele bucatarilor imparatesti, numit Demostene acela, vrand sa ajute arienilor, a spus ceva cu glas incet ocarand pe Sfantul. Iar Sfantul a zis: "Vedem aici si pe necarturarul Demostene." Iar stolnicul, rusinandu-se, iarasi a grait ceva impotriva. Sfantul i-a zis: "Lucrul tau este sa ai grija de mancari, nu sa fierbi dogmele Biserici." Si a tacut Demostene rusinat.
        Iar imparatul, pe de o parte, maniindu-se si, pe de alta, rusinandu-se, a zis lui Vasilie: "Sa mergi tu intre dansii sa faci dreptate, dar asa sa judeci, ca sa nu judeci cu partinire poporului de-o credinta cu tine." Iar Sfantul a raspuns: "De voi judeca cu nedreptate, apoi si pe mine la surghiun sa ma trimiti si pe cei de o credinta cu mine sa-i izgonesti si Biserica sa o dai arienilor." Si, luand Sfantul scrisoarea de la imparat, s-a intors la Niceea. Si chemand pe arieni, le-a zis lor: "Iata, imparatul mi-a dat mie putere ca sa fac judecata intre voi si intre dreptcredinciosi pentru biserica pe care ati luat-o cu sila." Iar ei au raspuns lui: "Deci judeca, dar dupa judecata imparatului." Iar Sfantul a zis: "Sa mergeti, si voi arienii si voi dreptcredinciosilor, si sa inchideti biserica si, incuindu-o, sa o pecetluiti cu pecetile, voi cu ale voastre si acestia cu ale lor, si sa puneti de amandoua partile pazitori. Si mergand mai intai voi, arienii, sa va rugati trei zile si trei nopti si, dupa aceasta, sa va apropiati de biserica. Si de se vor deschide singure, cu rugaciunile voastre, usile bisericii, apoi sa fie a voastra biserica in veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte si vom merge cu litie, cantand, la biserica si de se vor deschide noua, sa o avem pe ea in veci. Iar de nu se vor deschide nici noua, apoi, iarasi, a voastra sa fie biserica." Si placut a fost cuvantul acesta inaintea arienilor. Iar drepcredinciosii se mahneau asupra Sfantului, zicand ca nu dupa dreptate, ci dupa frica imparatului a facut judecata. Si, luandu-se multe masuri de paza de catre amandoua partile, Sfanta Biserica strajuita a fost cu tot dinadinsul, pecetluita si intarita. Si rugandu-se arienii trei zile si trei nopti si de Biserica apropiindu-se, nu s-a facut nici un semn. Si se rugau de dimineata pana la al saselea ceas, strigand: "Doamne miluieste" si nu s-au deschis usile Bisericii si s-au dus fara dar si rusinati.
        Atunci, marele Vasilie, adunand pe toti dreptcredinciosii, cu femeile cu copiii, au iesit din cetate la biserica Sfantului Mucenic Diomid, facand, acolo priveghere de toata noaptea, apoi au mers dimineata cu totii la cea soborniceasca biserica pecetluita, cantand: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi." Apoi , stand inaintea usii bisericii a zis catre popor: Ridicati mainile voastre si strigati cu dinadinsul "Doamne miluieste." Si aceasta facandu-se, a poruncit Sfantul ca sa faca tacere si, apropiindu-se de usa, a insemnat-o cu semnul crucii de trei ori si a zis: "Bine este cuvantat Dumnezeul crestinilor, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor." Si, glasuind tot poporul "Amin!", indata s-a facut cutremur si au inceput a se sfarama zavoarele, au cazut intariturile s-au dezlegat pecetile si s-a deschis usa, ca de un vant si furtuna mare, si s-a lovit usa de zis. Iar dumnezeiescul Vasilie a inceput a canta: "Ridicati portile voastre, ridicati-va portile cele vesnice si va intra Imparatul Slavei." Si, intrand Vasilie in biserica, cu toata multimea drepcredinciosilor, si, savarsind dumnezeiasca slujba, a slobozit pe popor cu veselie. Iar multimea fara de numar de arieni, vazand acea minune, s-a lepadat de credinta lor cea rea si la cei dreptcredinciosi s-au adaugat. Si, afland si imparatul, de o judecata dreapta ca aceasta a lui Vasilie, si de minunea aceea preaslavita, s-a mirat foarte si a defaimat uraciunea relei credinte ariene, insa, orbindu-se de rautate, nu s-a intors la credinta cea dreapta si a pierit rau dupa aceea. Ca, biruit si ranit fiind el la razboi, in partile Traciei, a fugit si s-a ascuns intr-o sura de paie. Iar urmaritorii lui, inconjurand sura cu foc, au aprins-o si, acolo, imparatul arzand, si-a dat sfarsitul. Si a fost moartea aceasta a imparatului, dupa moartea Sfantului Vasilie, dar in acelasi an, intru care Sfantul s-a mutat catre Domnul.

 

Altã minune a Sfântului Vasilie, despre femeia cea pãcatoasã.
        In zilele Cuviosului parintelui nostru Vasilie, era in Cezareea o vaduva de neam bun si foarte bogata, care petrecand in desfatari si intru placerea trupului, se robise pacatului si se tavalea in necuratia desfraului multi ani. Iar Dumnezeu, care cauta indreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul sau si si-a venit femeia intru sine. Si fiind ea in singuratate, cugeta la multimea cea nemasurata a pacatelor sale si a inceput a se tangui, zicand: "Vai mie, pacatoasa si desfranata, cum voi raspunde Dreptului Judecator pentru atatea pacate ce s-au facut de mine, casa trupului mi-am stricat, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai pacatoase decat toti, caci cui m-am asemanat cu pacatele? Desfranatei, sau vamesului? Ca nimeni nu a gresit asa ca mine. Mai ales ca, dupa Botez, atatea rautati am facut, de unde voi lua indrazneala sa cred ca ma va primi Dumnezeu, pocaindu-ma?" Asa tanguindu-se, si-a adus aminte de toate cele ce de la tinerete pana la batranete le-a facut si, sezand, le-a scris pe hartie. Si mai pe urma decat toate a scris alt oarecare pacat mai greu, si cu plumb a pecetluit hartia. Apoi, instiintandu-se de vremea cand sfantul Vasilie, mergea la biserica, a alergat la dansu si, aruncandu-se inaintea picioarelor lui cu hartia, striga zicand: "Miluieste-ma Sfinte al lui Dumnezeu, pe mine ceea ce am gresit mai mult decat toti." Iar Sfantul, stand, a intrebat-o pe ea ce voieste de la dansul?  Iar ea, dandu-i hartia cea pecetluita in mainile sale, i-a zis: "Iata Stapane, toate pacatele si faradelegile mele le-am scris in hartia aceasta si le-am pecetluit. Iar tu, placutule al lui Dumnezeu, sa nu le citesti pe ele, nici sa deslegi pecetea. Ci, numai cu rugaciunea ta, sa le dezlegi pe ele, ca eu cred ca Cel ce mi-a dat mie gandul acesta, te va auzi cand te vei ruga pentru mine."
        Iar Vasilie, luand hartia, a cautat la cer si a zis: "Doamne, al Tau unuia este lucrul acesta, ca de vreme ce pacatele au toata lumea Tu le-ai ridicat, cu cat mai vartos poti sa curatesti pacatele unui singur suflet, pentru ca toate pacatele noastre nenumarate sunt la Tine, iar milostivirea Ta este nemasurata si neurmata." Aceasta zicand a intrat in biserica tinand hartia, si aruncandu-se pe sine inaintea Jertfelnicului, a petrecut toata noaptea, rugandu-se pentru femeia aceea. Iar a doua zi, savarsind dumnezeiasca slujba, a chemat femeia si i-a dat ei hartia pecetluita, precum a si fost, zicand catre dansa: "Ai auzit femeie ca nimeni nu poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu." Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite parinte, si, pentru aceasta, ti-am facut rugaciune ca sa aflu indurarile Lui." Aceasta zicand femeia, si-a dezlegat hartia si, si-a aflat toate pacatele sale sterse, afara numai de acel greu pacat scris pe urma care, era nesters, si vazand aceasta, femeia s-a inspaimantat, si batandu-si pieptul sau, a cazut la picioarele Sfantului strigand: "Miluieste-ma robule al lui Dumnezeu Celui de sus, si, precum pentru toate faradelegile mele te-ai indurat si ai rugat pe Dumnezeu, asa si pentru aceasta te roaga, ca sa fiu cu totul curata." Iar Arhiepiscopul, mila fiindu-i de ea, a lacrimat si a zis: "Scoala-te, femeie, ca si eu om pacatos sunt si-mi trebuia si mie milostivire si iertare. Iar Cel ce a curatit pacatele tale, pe care le-a voit, puternic este ca si pacatul tau cel nesters sa-l curateasca, de te vei feri de acum pe tine de pacat si de vei feri de acum pe tine de pacat si de vei incepe a umbla pe calea Domnului; apoi nu numai iertata vei fi, ci si slavei ceresti te vei impartasi. Insa, te sfatuiesc sa mergi in pustie si vei afla un barbat sfant, anume Efrem; aceluia sa-i dai hartia aceea si-l roaga pe el, ca sa mijloceasca spre tine milostivirea Iubitorului de oameni. Dumnezeu."
        Iar femeia, dupa cuvantul Sfantului, s-a dus in pustie si multa cale umbland, a aflat chilia fericitului Efrem si, batand, a zis: "Miluieste-ma pe mine, pacatoasa, Cuvioase Parinte." Iar Efrem, stiind cu Duhul pricina venirii ei, i-a raspuns ei: "Du-te de la mine femeie, ca om pacatos sunt, trebuindu-mi si mie ajutor de la altii." Iar ea i-a dat hartia, zicandu-i: "Arhiepiscopul Vasilie m-a trimis la tine, ca, rugandu-te lui Dumnezeu, sa-mi curatesti pacatul meu, cel scris in hartia aceasta, pentru ca pe celelalte pacate el le-a curatit, iar tu, pentru un pacat, sa nu te lenevesti a te ruga, ca la tine sunt trimisa." Iar Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu, fiica, ci cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru pacatele tale cele multe, cu cat mai vartos pentru unul va putea a-L ruga. Deci, du-te dar, du-te si nu sta, ca sa-l afli pe el intre cei vii, mai inainte de a nu se duce catre Domnul." Iar ea inchinandu-se lui, s-a intors la Cezareea. Si, intrand in cetate, a sosit la ingroparea Sfantului Vasilie, pentru ca murise, si acum duceau sfantul lui trup la mormant. Si intampinandu-l femeia a inceput a striga cu multa tanguire catre Sfantul, ca si catre cineva viu, zicand: "Vai mie, Sfinte al lui Dumnezeu, vai mie, ticaloasa, pentru aceasta m-ai trimis in pustie, ca sa iesi in liniste din trup. Dar iata m-am intors fara folos, atata osteneala, in pustie, in zadar suferind. Sa vada Dumnezeu si sa judece, ca, desi puteai tu insuti sa-mi dai ajutor, la altul m-ai trimis." Acestea strigand, a aruncat hartia deasupra nasaliei Sfantului, spunand la tot poporul de osteneala sa. Iar unul din clerici, vrand sa vada, cei scris in hartie, a luat-o si desfacand-o, n-a aflat intr-insa nici o scrisoare, ci toata hartia era curata, si a zis femeii: "Nimic nu este aici scris. Nu te mai osteni, dar, fiindca nu stii ce a facut iubirea de oameni a lui Dumnezeu pentru tine." Si tot poporul, vazand minunea aceasta, a proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a dat o putere ca aceasta, robilor sai, si dupa mutarea lor.
 
 


 

Altã minune despre pãgânul ce a fost botezat de Sfântul Vasilie.
        Un pagan, anume Iosif, locuia in Cezareea si era atat de iscusit doctor, incat pe omul ce avea sa moara il cunostea dupa fata, mai inainte cu trei sau patru zile, si-i spunea lui ceasul sfarsitului sau. Iar de Dumneze-purtatorul Parintele nostru Vasilie, vazand cu Duhul intoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea sa fie, il iubea pe el foarte si, adeseori, la sfatuirea sa, chemandu-l, il invata sa se lase de paganeasca lege si sa primeasca Sfantul Botez. Iar Iosif se lepada, zicand: "Intru care credinta m-am nascut, intru aceea vreau sa mor." Iar Sfantul i-a zis lui: "Sa ma crezi pe mine, ca nici eu nici tu nu vom muri, pana ce tu nu te vei naste din apa si din Duh, ca, fara acest dar, nu-ti este cu putinta, ca sa intri in Imparatia lui Dumnezeu. Au doar si parintii tai nu s-au botezat in nor si in mare? Si n-au baut ei din piatra care era o inainte-inchipuire a lui Hristos, piatra cea duhovniceasca, care din Fecioara, pentru mantuirea noastra, S-a nascut, pe Care parintii tai L-au rastignit si, la ceruri suindu-Se, sade de-a dreapta Tatalui si de acolo va veni iarasi sa judece viii si mortii?" Inca multe si alte folositoare cuvinte ii spunea lui Sfantul, dar paganul ramanea in necredinta sa.
        Iar, cand a sosit vremea ducerii Sfantului la Dumnezeu, s-a imbolnavit Sfantul si a chemat pe doctorul cel pagan, ca si cum ajutor doctoricesc trebuindu-i de la dansul, si i-a zis lui: "Ce parere ai, Iosif, despre cursul vietii mele?" Iar el, privindu-l cu luare aminte, a zis catre cei de aproape si Sfantului: "Gatiti toate cele de ingropare, ca va muri indata." Iar Vasilie i-a zis: "Nu stii ce graiesti." Zis-a doctorul: "Sa ma crezi stapane, ca inca soarele astazi nu va apune, iar tu vei muri." Iar Vasilie i-a zis lui: "De voi trai pana dimineata la ceasul al saselea, atunci ce vei face?" Raspuns-a Iosif: "Sa mor!" Iar Sfantul i-a zis: "Cu adevarat sa mori pacatului, ca sa viezi intru Dumnezeu." Zis-a lui doctorul: "Stiu ce graiesti, stapane, iata ma jur tie ca, de vei fi viu pana maine, voi face voia ta."
        Si s-a rugat dumnezeiescul parinte Vasilie lui Dumnezeu, ca sa-i prelungeasca viata pana a doua zi, pentru mantuirea paganului si i s-a indeplinit rugaciunea. Iar a doua zi, a trimis ca sa-l cheme, si doctorul nu credea, pe sluga care-l chema, ca Vasilie este inca viu si s-a mirat mult de aceasta. Si cazand la picioarele Sfantului, cu inima curata, a zis: "Mare este Dumnezeul crestinilor si nu este alt Dumnezeu afara de El"; deci ma lepad de legea cea lepadata de Dumnezeu si marturisesc Legea crestineasca cea adevarata; deci porunceste, Sfinte Parinte, fara zabava, ca sa primesc Sfantul Botez eu si toata casa mea." Iar Sfantul Vasilie i-a grait lui: "Eu insumi te voi boteza cu mainile mele." Si apropiindu-se doctorul, a vazut mana Sfantului cea dreapta si a zis: "Prea slabite sunt puterile tale, stapane si, drept aceea, nu vei putea sa ma botezi singur." Raspuns-a Vasilie: "Avem pe Ziditorul, Cel ce ne intareste pe noi." Si, sculandu-se, a intrat in biserica si, inaintea tuturor, a botezat pe pagan si pe toti ai casei lui si l-a numit pe el Ioan si l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, singur slujind intru acea zi si invatand pe cel nou botezat pentru vesnica viata si, rostind catre cuvantatoarele sale oi cuvinte de invatatura. Si, asa, a trait pana la ceasul al noulea. Apoi, dand cea mai de pe urma sarutare si iertaciune tuturor, multumire a inaltat lui Dumnezeu pentru toate cele negraite ale Lui daruri si, inca multumirea fiind in gura lui, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu si s-a adaos Arhiereul catre Arhierei si marele tunet al Cuvantului catre propovaduitori, in ziua dintai a lui ianuarie intru al cincisprezecelea si cel mai de pe urma an al imparatiei lui Valens si intru al patrulea an al imparatiei lui Gratian, care a imparatit dupa Valentinian, tatal sau. Sfantul, marele Vasilie, a pastorit Biserica lui Dumnezeu opt ani sase luni si saptesprezece zile. Si a vietuit de la nasterea sa cincizeci de ani. Iar paganul cel nou botezat, vazand ca Sfantul a murit, a cazut la picioarele lui si, cu lacrimi, a zis: "Cu adevarat, robule al lui Dumnezeu Vasilie, si acum n-ai fi murit, daca tu insuti n-ai fi voit."
        Si adunandu-se multime de arhierei, au cantat psalmii cei de deasupra gropii si au ingropat cinstitele moaste ale Sfantului, placut al lui Dumnezeu Vasilie, in Biserica Sfantului Mucenic Evpsihie. Iar Sfantul Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu, atunci episcop al cetatii Sozima, fiind instiintat de aceasta, a scris cunoscutul cuvant de ingropare. Si venind l-a citit pe el deasupra mormantului cu multe lacrimi, laudand pe unul Dumnezeu in Treime, Caruia se cuvine marire in veci! Amin.
 
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)