Numai Ortodoxia: Sf. Mucenic Sebastian, casnicul lui Dumnezeu

Predică la Duminica Ortodoxiei

Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 17 decembrie 2010

Sf. Mucenic Sebastian, casnicul lui Dumnezeu

Prin cuvantul sau cu putere multa, care ii converteste si pe cei care doreau crutarea vietii de dragul rudelor lor crestine,Sf. Sebastian, praznuit de Biserica noastra astazi, ne arata ca prima indatorire a drept-credinciosului este de a se pastra “casnic al lui Dumnezeu“, dupa cuvintele Apostolului Pavel [Efeseni 2,19]. Dusmanii omului au fost si vor ramane casnicii lui, dupa cum ne-a avertizat insusi Mantuitorul, Care nu a venit sa aduca pace, si nu exista prigoana mai sfasietoare decat aceea a “bunelor intentii” ale celor apropiati. Pentru intelepciunea cea lumeasca pare o cruzime de neinteles si o totala lipsa de iubire (cum si impotrivirea la minciuna pare lipsa de iubire pentru multi dintre relativizatorii Adevarului de azi!) ceea ce au facut sfintii refuzand cu strasnicie cele mai teribile santaje sentimentale cu care satana ii ademenea prin cei iubiti ai lor, dar in ordinea evanghelica a Duhului cel care iubeste pe tata sau pe mama, pe sora sau pe frate, pe sot sau sotie etc. mai mult decat pe Hristos nu este vrednic de El…

Sa auda aceasta si acei “umanisti” pretins crestini care isi inchipuie ca dragostea aceasta fireasca este cea la care s-ar reduce crestinismul si pentru care iubirea de Dumnezeu este o simpla exaltare a inimii… Sa primim intarire de la Sf. Mc. Sebastian, care nu s-a induiosat nici de tanguirile parintilor batrani si bolnavi, nici de lacrimile sotiilor cu copilasi si sa capatam puterea de a jertfi confortul nostru casnic si pacea caminului pentru a putea sa traim in lumea aceasta si in trupul cel stricacios o viata cat mai adevarata, pe care sa ne insufle Domnul sa o dorim din toata inima noastra!

Sa dam citire acum Vietii Sf. Mucenic Sebastian si a insotitorilor sai, asa cum este relatata de Proloage, luand aminte cu deosebire la cuvintele coplesitoare si atat de bogate in intelepciune pe care ni le-au lasat in mod explicit acesti sfinti si prin care ne putem face mult mai apropiata si pilda jertfelniciei lor; o pilda de care si noi, cei atat de impatimiti de cele pamantesti si de “cei ai nostri” pe care-i preferam lui Hristos, avem mare, foarte mare trebuinta:

“Doi barbati cinstiti si de bun neam, Marchelin si Marcu, frati dupa trup si impreuna nascuti, au fost prinsi marturisind pe Hristos si mult timp au fost tinuti legati. La acestia adeseori mergea fericitul Sebastian si ii mangiia pe dansii, vorbind despre sfanta credinta si despre cele folositoare, sfatuindu-i sa se lepede de inselaciunile lumesti cele degraba trecatoare si sa nu se teama de muncile cele vremelnice. Iar ei, ascultand sfatul lui cel sanatos, rabdau cu barbatie ranile cele aduse asupra-le de catre cei ce-i chinuiau si erau neclintiti in credinta; apoi au fost osanditi la taiere cu sabia.

Dar s-a dat astfel de porunca, ca, daca intr-acel ceas, cand vor pleca capetele sub sabie, vor vrea sa jertfeasca zeilor, apoi sa-i elibereze la casele lor, la parinti, la familiile si copiii lor, caci inca erau vii parintii lor. Pe tata il chema Tracvilin, iar pe mama o chema Maria, fiind amandoi batrani. Si au rugat parintii si toti ai casei lor pe Agresta Hromatie, eparhul cetatii Romei, sa mai indulceasca zilele vietii lui Marchelin si a lui Marcu treizeci de zile, in care timp ar putea sa-i sfatuiasca sa se inchine zeilor, pentru ca parintii, femeile si tot neamul lor, erau intru intunericul relei credinte paganesti. Deci, dandu-le vremea cea ceruta, i-au inconjurat parintii, femeile, copiii, rudeniile si prietenii lor, cu multa tanguire rugandu-i sa se miluiasca pe ei si pe acestia si sa faca dupa placerea imparatilor.

Tatal lor, intrand in temnita, se tanguia, zicandu-le: “O! fiii mei prea iubiti, nu va pare rau de ticaloasele mele batraneti? Care alt toiag si ajutor al batranetilor mele voi avea eu? Cine ma va cauta pe mine lipsitul intru slabiciunile mele? Cine imi va ingropa ticalosul meu trup si cine va mosteni averile mele? Fie-va jale si mila de mine, tatal vostru, o, fiii mei, care v-am nascut si v-am crescut. Pentru ce va duceti de voia voastra la moarte? Pentru ce nu va intristati de tineretile voastre, de batranetile mele, de femeile voastre si de copiii care jelesc in tot ceasul fara mangiiere? Pentru ce va lipsiti de toate cele frumoase ale lumii, de viata cea preadulce si sa manance vrajmasii bogatia voastra, iar eu sa ma pagubesc intr-o zi de toata averea, de viata, de fii si de lumina ochilor mei“.

Zicandu-le acestea, tatal a inceput impreuna cu maica lor a se boci fara mangiiere, smulgandu-si parul capului si fata zgiriindu-si-o, zicand: “Aduceti-va aminte, fiii mei prea iubiti, de ostenelile ce am suferit, nascandu-va, leganandu-va, crescandu-va si hranindu-va, eu, ticaloasa de mine“.

Acestea si multe altele ziceau parintii lor, ca sa-i porneasca catre milostivire si impreuna patimire. Femeile lor plangeau si se boceau asemenea si, purtand copiii lor in brate, ziceau: “Sotii nostri prea iubiti! Pentru ce va aratati catre noi si catre voi atat de nemilostivi? Daca ati avut o socoteala ca aceasta nebuna, ca sa va omorati fara de vreme si in zadar, pentru o nadejde desarta a vietii ce va sa fie, care nu stiti de este adevarata, pentru ce ne aruncati pe noi in munci? Cum vom vedea noi moartea voastra cea amara si nedreapta? Cum vom suferi vaduvia noastra, ticaloasele de noi? Cum vom hrani pe copiii vostri? Fie-va mila si va indurati de noi! Daca nu va este mila de trupurile voastre, apoi omorati-ne pe noi mai intai, ca sa nu vedem sfarsitul vostru, caci nici o zi nu voim sa traim in urma voastra, ci vom ruga pe schingiuitori sa ne taie si pe noi cu aceeasi sabie. Sau, daca nu ne vor asculta, noi insine ne vom taia singure“.

Dupa ce au zis acestea, femeile, rudeniile si prietenii lor, au facut pe multi ascultatori sa lacrimeze; si, mai ales, mucenicilor – ca niste oameni si ei trup fiind – li s-a facut mila de femeile si copiii lor si varsau multe lacrimi.

Atunci Sfantul Sebastian, care se intamplase acolo in acea vreme, vazandu-i pe ei aproape de cadere si de pierzare a sufletelor, fiindu-i mila de dansii, apoi, cunoscand ca si vremea marturisirii sale a sosit ca si altora sa ajute si singur sa iasa la nevointa patimirii, a facut semne tuturor sa taca si a zis:

“O, ostasii lui Hristos cei tari! O, luptatori prea iscusiti ai ostirii celei dumnezeiesti! Iata ca si prin taria sufletelor voastre si cu barbatie v-ati apropiat de biruinta. Iar acum, pentru ticaloasa momire de la ai vostri, voiti a lepada jos cununile cele vesnice? Sa invete prin voi barbatie ostasii lui Hristos a se inarma cu credinta. Sa nu voiti a va lepada semnul biruintei voastre, pentru lacrimile femeii si nu slabiti punerea picioarelor voastre pe grumajii vrajmasilor, pentru ca nu, iarasi luand putere, sa se ridice spre razboi, care, desi intai era cumplit asupra voastra, mai pe urma insa mai cumplit se va arata. Deci ridicati, in patimirile acestea pamantesti, cu preaslavire, steagurile nevointei voastre si nu va lipsiti de Hristos pentru o nefolositoare tanguire copilareasca. Caci acestia pe care ii vedeti plangand, s-ar fi bucurat acum de ar fi stiut cele ce stiti voi; caci ei socotesc ca numai aceasta singura este viata, care, luand sfarsit, nici o parte nu ramane celui viu, trupul fiind mort. De ar fi stiut ca este alta viata fara de moarte si fara de durere, in care impartaseste bucuria cea de-a pururea, cu adevarat s-ar fi sarguit impreuna cu voi a merge catre aceea si viata aceasta vremelnica intru nimic socotind-o, pe cea vesnica ar fi poftit-o. Pentru ca viata aceasta de acum este degraba trecatoare si atat de nestatornica, incat nici catre cei ce o iubesc pe ea nu poate vreodata sa-si pazeasca credinta; caci, de la inceputul lumii, cei ce au nadajduit spre dansa s-au pagubit si pe toti cei ce au poftit-o, i-a inselat; apoi si-a batut joc de toti cei ce s-au mandrit cu dansa, pe toti i-a mintit si pe nici unul nu l-a facut cu nadejde; in fine, cu totul s-a aratat ca este minciuna. O! de-ar fi umblat numai cu minciuna si sa nu se fi dus in ratacirea cea cumplita! Dar ce este mai amar, ca viata aceasta pe iubitorii ei ii duce catre toata faradelegea. Aceasta pe iubitorii de pantece ii indulceste cu imbuibare si cu bautura. Pe iubitorii de patimi, la desfranare si la toata necuratenia ii indeamna.

Viata aceasta indeamna pe talhari sa fure, pe cel manios sa se iuteasca, pe cel mincinos sa insele. Aceasta seamana intre barbati si intre femei despartire; intre prieteni, vrajba; intre cei blanzi, gilceava; intre cei drepti, nedreptati; intre frati, sminteli. Aceasta ia de la judecatori judecata dreapta, de la cei curati, intreaga intelepciune; iar de la mesteri, cinstea si, ca sa nu pomenim pe cele mai cumplite ale ei, apoi ea duce catre mari fapte rele pe iubitorii sai, incat uneori ucide frate pe frate, fiu pe tata si prieten omoara pe prieten. Oare cu a cui indemanare se fac acestea? Cu al cui sfat? Cu ce fel de nadejde si gand se savarsesc niste faradelegi ca acestea? Oare nu pentru viata aceasta de acum, pe care prea mult iubind-o, oamenii se urasc unul pe altul? Pentru ca fiecare isi cauta lui singur petrecerea cea mai cu bune placeri. Caci pentru ce injunghie talharul pe calator, bogatul napastuieste pe cel sarac, cel mandru face strambatate celui smerit si cel vinovat de tot raul goneste pe cel nevinovat? Cu adevarat toate rautatile acestea le lucreaza cei ce slujesc vietii acesteia de acum, care poftesc a petrece si a se indulci cu dragostea ei multa vreme; ea, sfatuind la toate rautatile pe poftitorii si slujitorii sai, ii da pe ei fiicei sale celei nascute dintr-insa, adica mortii celei vesnice, in care au cazut si oamenii cei dintai pentru aceasta. Caci, creati fiind spre cistigarea vietii celei vesnice, s-au dat pe sine intru dragostea vietii vremelnice; apoi s-au facut robi placerii pantecului si tuturor dulcetilor. Dupa aceea au cazut in iad, nimic neducand cu ei din bunatatile cele pamantesti. Aceasta viata de acum va insala pe voi, o, prieteni iubiti?“

Apoi a zis catre parintii mucenicilor: “Pe acesti iubiti ai vostri, care merg catre viata cea vesnica, sa-i intoarceti inapoi cu sufletul vostru cel nedrept? Aceasta va sileste pe voi, o! femei ale sfintilor, ca prin momelile voastre sa razvratiti mintile cele mucenicesti si sa-i abateti de la scopul lor cel bun? Prin sfatuirile voastre le mijlociti moarte in loc de viata si robie in loc de mantuire. Pentru ca, de se vor invoi cu sfaturile voastre, apoi putina vreme vor vietui cu voi, iar dupa aceea va fi nevoie a se desparti de voi; si astfel se vor desparti, incat nu veti putea sa va mai vedeti unul cu altul acolo, fara numai in muncile cele vesnice, unde vapaia arde sufletele necredinciosilor, unde serpii tartarului mananca buzele hulitorilor, unde aspidele rup piepturile inchinatorilor de idoli, unde este plansul cel amar si suspinarea cea grea, unde nu se mai conteneste tanguirea in munci. Aceasta va invita pe voi o! cinstiti parinti, ca sa dati inapoi cu tanguirile voastre cele fara de socoteala pe fiii vostri care alearga catre ostasirea cea cereasca, catre cinstea cea nestricata si catre prietenia Imparatului celui vesnic?

Deci dati loc acestora ca sa scape de muncile acelea, dupa aceea sarguiti-va si voi a va izbavi de acelea, spuneti-le iarasi a se sargui catre cununa cea gatita lor. Nu va temeti, caci nu se despartesc de voi, ci merg ca sa va gateasca voua in cer lacasuri stralucite, intru care cu dansii si cu fiii vostri va veti satura de bunatatile cele vesnice. Daca aici va mangiie casele cele frumoase de piatra, cu cat mai vartos va vor mangiia pe voi frumusetile curtilor celor de sus, unde mesele de aur curat stralucesc, unde camarile sunt zidite din pietre scumpe, cu margaritare impodobite si cu slava stralucite; unde-s gradinile de-a pururea inflorite cu flori nevestejite, unde-s campuri verzi si indestulate cu izvoare de ape dulci; unde vazduhul este intodeauna cu mireasma buna negraita, unde este ziua cea neinserata, lumina cea neapusa si bucuria cea nesfarsita; unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, nici un fel de vedere urata, nici o grea mirosire, nici o auzire a vreunui glas de intristare, de plangere si de infricosare. Ci toate se vad frumoase, toate au miros ca niste aromate, toate se aud inveselitoare. Acolo canta neincetat cetele ingerilor si ale arhanghelilor, slavind pe Imparatul cel fara de moarte intr-un glas.

Deci, pentru ce sa treceti cu vederea o viata ca aceasta si sa o iubiti pe cea vremelnica?Au doara pentru bogatii? Acelea pier degraba, iar cei ce voiesc a le avea langa ei vesnic, sa auda ce raspund catre dansii bogatiile lor: asa ne iubiti pe noi, ca sa nu ne despartim de voi niciodata; insa a merge in urma voastra, dupa ce muriti voi nu putem; iar a merge inaintea voastra, vietuind voi, putem; insa numai daca ne veti porunci voi, adica de ne veti trimite inaintea voastra. Lacomul imprumutator si lucratorul de pamant cel osarduitor sa va fie voua chip, caci acela da omului aur in datorie, ca indoit sa ia de la dansul; iar celalalt, feluri de seminte seamana in pamant, ca sa le poata lua insutit. Deci datornicul da imprumutatorului indoit aurul sau si pamantul creste samanta semanatorului insutit; iar bogatiile voastre pe care le veti incredinta lui Dumnezeu, oare nu le va da voua indoit de multe?

Astfel trimiteti acolo bogatia voastra inainte si apoi sarguiti-va a merge si voi degraba.Pentru ca ce foloseste viata aceasta vremelnica? De ar trai cineva o suta de ani si apoi cand va veni ziua cea de pe urma, au nu se vad toti anii cei trecuti si toate dulcetile vietii, ca si cum n-ar fi fost niciodata? Numai ca raman niste urme ca ale unui calator strain, care ar fi gazduit la noi intr-o zi. O! cu adevarat nebunul si acela care nu stie nici unele din aceste bunatati, numai acela nu poate iubi aceasta viata prea frumoasa. Cu adevarat al celui fara de pricepere este lucrul acesta a se teme de pierderea acestei vieti pieritoare, spre a primi pe cea pururea viitoare, intru care indulcirile, bogatiile si veseliile se incep, ca sa nu se sfarseasca niciodata, ci fara sfarsit raman in veci. Caci cel ce nu voieste sa iubeasca o viata ca aceasta pururea fiitoare, acela si pe aceasta vremelnica in desert o pierde si cade in moartea cea vesnica. Apoi se tine legat in iad, unde este focul cel nestins, supararea cea de-a pururea si muncile cele neincetate, unde vietuiesc duhuri cumplite, cu capete de serpi, ai caror ochi slobod sageti de foc, ai caror dinti sunt mai tari ca fildesul, cu cozile de scorpie, cu glasuri ca ale leilor racnesc si numai la vedere sunt infricosatoare si aduc mare frica, durere cumplita si moarte amara.

O! de-ar fi cu putinta a muri intr-acele infricosari si munci, dar ce este mai cumplit, caci de aceea vietuiesc ca sa moara neincetat. Pentru aceea nu se mistuieste pana in sfarsit, ca fara de sfarsit sa se munceasca. De aceea raman intregi ca in veci sa se invenineze de muscarile balaurilor. Apoi madularile cele muscate iarasi se innoiesc, ca iarasi, sa fie spre mancarea serpilor celor inveninati si a viermilor celor neadormiti.

O! prieteni, o cinstite femei ale sfintilor! Nu doriti a intoarce aceasta doime sfanta de la viata cea fara de sfarsit, catre acel fel de moarte infricosata si fara de sfarsit! Nu-i atrageti de la bucurie catre tanguire! Nu-i sfatuiti a merge de la lumina la intuneric! Nu-i chemati de la odihna cea dulce la muncile cele amare! O! doime sfanta, Marcheline si Marcu! Nu va lasati sa va insele dusmanul cel viclean care v-a adus o ispita ca aceasta prin casnicii vostri! Nu va aruncati in muncile cele nesfarsite si nu va dati in mainile diavolului! Nu va inselati cu dragostea acestei vieti vremelnice, cu frumusetile acestei lumi vazute si dulcetile cele desarte ale vietii! Nu va lasati biruiti de rugamintea parintilor, de tanguirea femeilor, de lacrimile copiilor, de momelile prietenilor si ale rudeniilor! Aduceti-va aminte de cuvintele Domnului: Vrajmasii omului sunt casnicii lui. Caci nu ne sunt prieteni acestia care ne despart pe noi de Dumnezeu, ci vrajmasi. Dragostea lor catre noi nu este adevarata, ci mincinoasa, de vreme ce dragostea lui Dumnezeu si imparatia cerurilor cea gatita celor ce iubesc pe Dumnezeu o jefuiesc si de atatea bunatati ne lipsesc pe noi.

Deci, nu lasati ca sa va ia din maini plata aceea pentru care v-ati ostenit atata! Caci iata, cu adevarat ca si cum in mainile voastre tineti acum bunatatile cele gatite voua. Iata, acum stati langa usile camarii celei ceresti. Iata, acum cununile vi s-au impletit si Hristos, puitorul de nevointe, va asteapta ca sa va incununeze si sa va preamareasca inaintea sfintilor ingeri. Iata, acum a sosit sfarsitul alergarii voastre. Deci, nu va intoarceti inapoi ca femeia lui Lot, ca sa nu va faceti stalp neinsufletit, caci veti pierde sufletele voastre. Nu va intoarceti cu mai multa dragoste catre parinti, catre femei, catre copii, ca sa nu fiti nevrednici de Hristos, care a zis: Cel ce iubeste pe tatal sau sau pe maica-sa, sau pe fiu sau fiica, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Sa nu fiti asa de nepriceputi, ca dupa ce ati inceput cu duhul, acum sa sfarsiti cu trupul. O! de as fi avut parte de Hristos, Dumnezeul meu, ca mai inainte de voi, sa-mi vars sangele pentru El; ca voi sa fi privit la patimirea mea si moartea mea sa va fi fost voua pilda spre a va pune sufletele pentru Domnul vostru si al meu“!

Acestea si altele multe graind Sfantul Sebastian, indata l-a stralucit o lumina dumnezeiasca din inaltime si fata lui era ca a ingerului, incat s-au spaimantat necredinciosii de slava fetei lui. Apoi au fost vazuti de unii sapte ingeri, imbracand pe fericitul Sebastian cu haina stralucita si un tanar prea frumos, zicandu-i: “Tu, totdeauna vei fi cu mine“. Acestea s-au facut in casa lui Nicostrat, unde erau inchisi Marchelin si Marcu. Iar femeia lui Nicostrat, cu numele Zoe, care de sase ani isi pierduse glasul dintr-o boala cumplita, a ramas muta, dar puterea auzului si a intelegerii o avea nevatamata. Aceasta, auzind toate cele graite de Sebastian si intelegandu-le bine, apoi, vazand si stralucirea fetei lui, a cazut la picioarele lui, rugandu-l sa i se dezlege limba ei. Iar fericitul a zis: “De sunt rob al lui Iisus Hristos si de sunt adevarate toate cele ce a auzit aceasta femeie din gura mea si prin ele a crezut, sa porunceasca Domnul meu, ca sa se dezlege buzele si limba, precum odinioara a proorocului Zaharia“.

Acestea zicand, a facut semnul Sfintei Cruci peste gura femeii si indata ea a inceput a vorbi cu mare glas zicand: “Fericit esti tu, binecuvantat este cuvantul gurii tale si fericiti sunt cei ce cred prin tine in Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Ca eu am vazut cu ochii mei pe inger, pogorandu-se din cer catre tine si tinand o carte deschisa inaintea ochilor tai, din care citeai cuvantul tau. Deci, binecuvantati sunt cei ce cred cele graite de tine si blestemati sunt cei ce se indoiesc macar de un cuvant din cele auzite. Ca precum luceafarul rasare si izgoneste intunericul noptii si aduce lumina ochilor tuturor, asa lumina cuvintelor tale a gonit toata intunecarea, atat a nestiintei, cat si a orbirii mele si mi-a rasarit ziua cea luminata a credintei celei drepte; apoi ai deschis amutirea de sase ani a gurii mele, spre lauda lui Dumnezeu“.

O minune ca aceea vazand toti cei ce erau acolo, s-au plecat spre a crede in Hristos. IarNicostrat, barbatul Zoii, vazand atata putere a lui Hristos, a cazut la picioarele sfantului, cerand iertare ca prin porunca imparatului a tinut legati si inchisi pe cei doi. Si, luand legaturile de fier din mainile lor, le cuprinse genunchii si-i ruga a merge liberi. Apoi zise: “O! cat as fi fost de fericit daca as fi putut sa fiu legat pentru sanatatea voastra; caci, cu varsarea sangelui meu pentru voi, as fi spalat pacatele mele si, izbavindu-ma de moartea cea vesnica, as fi dobindit viata aceea care a voit a ne-o vesti Dumnezeu, prin gura domnului Sebastian“.

Iar cand ruga pe sfinti sa mearga la ale lor, i-au zis aceia: “Paharele patimirilor noastre nu voim a le lasa tie; iar Domnul nostru Iisus Hristos este bogat si indurat; El este puternic sa te invredniceasca si pe tine de un pahar ca acesta, daca cu adevarat il poftesti. Ca de vreme ce voua necrezand inca, vi s-a daruit lumina cunostintei adevarului, cu cat mai vartos acum, crezand tot ceea ce veti cere, vi se va da; pentru ca dumnezeiasca bunatate totdeauna este gata a da in dar cele dorite, mai ales celor care cred in El fara indoiala. Credinta voastra, acum din invatatura s-a inceput. Si intr-un ceas ati invatat ceea ce ar fi putut cineva sa invete intr-un an. Si precum vedem, nimic nu va opreste pe voi cei ce credeti in Domnul nostru a fi gata de a muri pentru El. Nici parintii, nici fiii, nici bogatiile, ci indata treceti cu vederea cele ce ati iubit totdeauna si cautati ceea ce niciodata nu stiati, alergand pe cararile cele nestiute, caci indata ati venit catre Hristos si prin dorinta ati intrat acum in cele ceresti, de vreme ce nici o mangiiere nu cautati pe pamant! O! cat de mare lauda este lucrul acesta! O! cat este de urmator faptei bune! Dar cu Hristos nu v-ati unit in apa Botezului, apoi inceputurile ostasirii n-ati vazut si acum luati arme pentru Imparatul Cel adevarat si pe ostasii Lui dezlegandu-i din legaturi, singuri va faceti ai Lui; iar pentru cei ce vor sa fie omorati, nu va temeti singuri a va da la moarte“.

Zicand acestea, sfintii s-au umilit toti in inimile lor si plangeau, caindu-se de nestiinta lor cea de mai dinainte pentru ca voiau sa intoarca pe ostasii lui Hristos de la nevointa cea buna. Atunci a zisMarcu:

“Invatati-va, o! parinti prea iubiti, o femei si prieteni, invatati-va a sta cu barbatie impotriva vrajmasului, luand pavaza credintei, cu care veti putea stinge sagetile cele aprinse ale dusmanului. Scoala-se si iuteasca-se asupra noastra slugile diavolului, ori cu ce munca vor voi, rupa trupurile noastre, ca trupul il vor putea omori, dar sufletul, cel ce se lupta pentru biruinta, nu-l vor putea birui. Iar pentru uciderea si ruperea trupului sa nu bagam seama, pentru ca mai slaviti ii fac pe ostasi ranile ce se primesc pentru Imparatul ceresc. Se iuteste asupra noastra diavolul cu mare manie, caci singur se munceste vazand rabdarea noastra; aduce asupra noastra felurite munci si ne ingrozeste cu multe chinuri, pentru a ne infricosa si a ne rupe de la nevointa cea buna. Si unde nu sporeste nimic cu muncile, acolo cu viclesug momeste; fagaduieste viata, ca pe viata s-o ia; fagaduieste cinste, ca sa necinsteasca; fagaduieste bogatii, ca sa saraceasca; da slava, ca sa umple de rusine; fagaduieste neintristare, ca sa arunce in primejdie si necaz neincetat.

Acestea sunt razboaiele lui mestesugite, acestea sunt sfaturile cele amagitoare ale lui, adica a scoate trupul din munci, iar pe suflet a-l omori cu pacatele. Iar noi sa mergem impotriva lui, sa trecem cu vederea trupul, ca sa ajutam sufletul; ca pentru ce sa ne temem a muri vremelnic, nadajduind a vietui vesnic? Pentru ce sa ne fie jale de aceasta viata, nadajduind a dobandi pe cea buna? Sa se teama ca vor muri acei care nu vor vedea viata in veci.O! cat de multi iubitori ai acestei vieti, intamplarea fara de veste i-a pierdut! Fulgerul i-a lovit, marea i-a inecat, prapastiile i-au inghitit, sabia i-a injunghiat. Si pe aceasta viata cu durere au pierdut-o, ticalosii, iar pe cealalta nicidecum n-au aflat-o. Deci aceia sa se tanguiasca pentru viata aceasta, aceia sa se cutremure de moarte. Iar noua ce durere sa ne fie de moarte si ce purtare de grija sa avem pentru viata aceasta? Noi, care avem viata gatita de la Iisus Hristos si bunatati nevazute de ochi, neauzite de urechi si neajunse la minte“.

Graind Sfantul Marcu acestea, toti se inaripara cu dorinta vietii ce va sa fie, iar de aceasta de acum se ingretosau. Toti se aprindeau cu dragostea lui Hristos, iar lumea au inceput sa o urasca si multumeau lui Dumnezeu ca le-a luminat intunericul si le-a deschis ochii mintii si, scotandu-i din calea pierzarii, le-a aratat calea mantuirii. Si asa, cei ce venisera ca sa intoarca pe sfintii mucenici de la Hristos, s-au intors singuri catre Hristos“.http://www.razbointrucuvant.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

O, Preamilostiva Stapana mea, nu ma lepada pe mine, nevrednicul, ci primeste aceasta putina rugaciune a mea, din buzele mele cele intinate si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, Care S-a nascut cu trupul din tine spre mantuirea noastra. Care pentru noi pacatosii S-a rastignit si S-a ingropat si a inviat a treia zi. Desi faradelegea mea este mai grea decat toate faradelegile, totusi talharii si desfranatii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemasurata Lui milostivire, i-a primit si i-a miluit, imi dau indraznire, si cu toate ca nu te aveau pe tine mijlocitoare buna, nu le-a inchis usa milostivirii Sale. Cum sa nu ma primeasca dar si pe mine, care nadajduiesc in ajutorul tau ? Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, ca poti toate cate le voiesti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul tau le si iau fara indoiala, deoarece pe tine te-a facut mijlocitoare crestinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvantam si te preainaltam in vecii vecilor. Amin.

ACATISTUL SFINTEI MUCENITE VARVARA (4 DECEMBRIE)

Rugaciunile incepatoare:

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Tie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli, si chemata in limba Sfanta ca sa ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbavim prin tine din multe feluri de rautati si neputinte, cantari de multumire si de lauda aducem tie, Sfanta si intru tot laudata Mare Mucenita; iar tu avand indrazneala catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste, ca neincetat sa cantam tie: Bucura-te Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Icosul 1:

Curatia cea cinstita si intru tot iubita de ingeri, fara prihana pazind-o, cinstita Varvara, te-ai invrednicit a fi vietuitoare impreuna cu ingerii, cu care cand canti in cer cantarea cea intreita lui Dumnezeu, auzi-ne si pe noi care cantam tie pe pamant aceste cantari de lauda:

Bucura-te, ceea ce esti mai inainte randuita de la Dumnezeu Tatal, a inchipui patimile Fiului Sau;
Bucura-te, ceea ce esti chemata dintru intuneric la lumina cea adevarata a credintei si a darului, de Fiul lui Dumnezeu, care este Lumina din Lumina;
Bucura-te, ceea ce esti Sfintita cu trupul si cu sufletul de Preasfantul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucura-te, ca de intinaciunea trupului si a sufletului te-ai pazit fara prihana;
Bucura-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioara curata Mirelui Hristos cel nascut din Fecioara Maria;
Bucura-te, ceea ce n-ai voit a cunoaste pe logodnicul cel pamantesc pentru ca te-ai fagaduit Celui ceresc;
Bucura-te, crinul fecioriei care ai fost crescuta in mijlocul spinilor idolesti;
Bucura-te, floarea curatiei care ai inflorit sus intru marirea cea nevestejita;
Bucura-te, ceea ce te indulcesti de buna mireasma in gradina lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce te mangai acolo de vederea Celui mai frumos decat fiii omenesti;
Bucura-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pamant in sangele Mielului;
Bucura-te, ceea ce in cer in hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 2:

Vazandu-se pe sine Sfanta Varvara asezata de tatal sau intr-un turn inalt, a cugetat intru sine a fi ridicata in cer de puterea lui Dumnezeu; si punand intru inima sa suire intelegatoare, adica trecerea de la intuneric la Lumina, si de la inselaciunea idoleasca la Dumnezeu cel Adevarat, a cantat Lui: Aliluia!

Icosul 2:

Cautand Sfanta fecioara Varvara sa inteleaga ceea ce era de inteles numai pentru insusi Facatorul a toata faptura, vorbea cu mintea sa, zicand: idolii cei intunecati cum ar putea sa zideasca luminatorii cei luminati ai cerului, spune-mi? La care prin psalmistul a raspuns asa: toti zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu si Domn, Unul este, Care a facut cerurile si toata lumina lor. Deci, minunandu-ne de mintea ta, inteleapta fecioara, graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, ceea ce esti cunoscatoare mai mult decat batranii slujitorilor idolesti;
Bucura-te, ceea ce esti mai inteleapta decat inteleptii lumii acesteia;
Bucura-te, ca Dumnezeu ti-a dat tie cele nestiute si cele ascunse ale intelepciunii Sale;
Bucura-te, ca Insusi Dumnezeu-Cuvantul te-a invatat pe tine adevarata teologie;
Bucura-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covarsit pe toti cititorii in stele;
Bucura-te, ceea ce ai vazut cu adevarat crugul cel ceresc mai inainte decat aceia;
Bucura-te, ca ai cunoscut in faptura ca intr-o oglinda pe insusi Facatorul;
Bucura-te, ca in luminatorii cei ziditi ai vazut pe Lumina cea nezidita;
Bucura-te, ca acum de fata privesti in cer lumina fetei lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce in chip de nepovestit te veselesti de Lumina Lui;
Bucura-te, stea intelegatoare, prin ale carei raze fata lui Dumnezeu luminat ca soarele se arata noua;
Bucura-te, luna intelegatoare, prin care noaptea ratacirii se lumineaza ca ziua;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 3:

Puterea Celui de sus a fost data atunci Sfintei Varvara, ca si oarecand de demult proorocului Iezechiel: fata de diamant, puternica fata de toti inchinatorii la idoli, ca sa nu se teama de fata lor cea salbatica, nici sa se spaimante de ingrozirea celui cumplit. Pentru aceea cu indrazneala striga fecioara cea cu intelepciune barbateasca: pe Treimea cea intru o Dumnezeire cinstesc si Acesteia cu credinta inchinandu-ma, graiesc cu mare glas: Aliluia!

Icosul 3:

Avand Sfanta Varvara intelepciune data ei de sus, a alergat catre lucratorii baii ce i se zidea si, aratand lor taina Sfintei Treimi a poruncit sa se faca trei ferestre in baie, zicand: de vreme ce inchinatorii la idoli gura au si nu graiesc maririle lui Dumnezeu celui adevarat, macar peretii cei de piatra ai acestei bai cu aceste trei ferestre, ca prin trei guri sa marturiseasca pe Dumnezeul Unul in Sfanta Treime, Cel inchinat si slavit de toata faptura. De aceea pentru intelepciunea aceasta, Sfanta Varvara, primeste unele ca acestea:

Bucura-te, ceea ce ai inchipuit in baia cea cu trei ferestre taina Sfantului Botez, in numele Preasfintei Treimi;
Bucura-te, ceea ce te-ai spalat pe tine prin apa botezului si a Duhului si dupa aceea si cu sangele tau cel mucenicesc;
Bucura-te, ca prin trei ferestre ai gonit intunericul multimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca prin trei ferestre ai vazut lumina Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptatii, Care a stralucit a treia zi din mormant;
Bucura-te, ca prin acelea a rasarit tie de la Sfinta Treime zi de mantuire;
Bucura-te, ceea ce intotdeauna ai inima ta deschisa catre Dumnezeu, Sfanta Treime;
Bucura-te, ceea ce tare ai inchis firea ta inaintea celor trei razboinici vrajmasi: impotriva trupului, a lumii si a diavolului;
Bucura-te, ca ai asezat in sufletul tau trei ferestre intelegatoare: a credintei, a nadejdii si a dragostei;
Bucura-te, ca tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime esti, privind la Biserica trupului lui Hristos cea ridicata in trei zile;
Bucura-te, ca tie ti s-au deschis cerurile de catre trei ierarhi ingeresti;
Bucura-te, ca pe tine locasurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au primit;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 4:

Vifor de urgie mare al tatalui tau, ce sufla cu ingrozire si cu ucidere, s-a pornit asupra casei sufletului tau, Sfanta Varvara, dar n-a putut sa-l clinteasca, pentru ca era intemeiat pe piatra credintei lui Hristos. Pe care, inteleapta fecioara, tu nemiscata stand, lui Hristos celui ce te intarea pe tine ai cantat: Aliluia!

Icosul 4:

Graiuri nepovestite auzind tatal tau Dioscor pentru Sfanta Treime, de la tine fiica cea inteleapta, ca o aspida surda si-a astupat urechile sale; si dupa asemanarea sarpelui celui cu limba inveninata, cu sabie ascutita s-a pornit ca sa te ucida; dar tu, Varvara, mireasa lui Hristos, urmand Mirelui tau Iisus, care a fugit de sabia lui Irod, ai fugit de sabia lui Dioscor, dorind sa intorci intru dragoste parinteasca mania inimii lui cea de fiara. Iar noi cu aceste cantari cinstim fuga ta cea cu intelepciune:

Bucura-te, fericita, ceea ce ai fost izgonita din casa cea pamanteasca pentru dreptate;
Bucura-te, cea imbogatita intru Dumnezeu, ceea ce te-ai lipsit de bogatii pentru Hristos;
Bucura-te, ca saracia ta este imparatia cerului;
Bucura-te, ca ti s-a gatit tie comoara vesnicelor bunatati;
Bucura-te, mielusea cuvantatoare, care ai scapat de cumplita manie a tiranului lup, alergand catre Hristos, Pastorul cel bun;
Bucura-te, ceea ce ai intrat in staulul oilor celor de-a dreapta Lui;
Bucura-te, porumbita fara de rautate, care ai zburat de la pamantescul corb sub acoperamantul cerescului Vultur;
Bucura-te, ceea ce ai aflat tie acoperamant bun sub acoperamantul aripilor Lui;
Bucura-te, preacinstita mireasa a Imparatului Ceresc, care ai fost gonita spre moarte de ocara de tatal tau cel pamantesc;
Bucura-te, ceea ce cu marire esti primita de Domnul slavei Cel fara de moarte;
Bucura-te, solitoarea vietii care si noua de-a pururea ne doresti asemenea;
Bucura-te, cea cu totul sarguitoare spre rugaciune pentru noi catre Dumnezeu;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 5:

Stelei celei cu dumnezeiasca mergere te-ai asemanat, Sfanta Mare Mucenita Varvara, ca fugind dinaintea tatalui tau, cu taina l-ai povatuit pe el spre calea cea dulce catre Soarele dreptatii Hristos-Dumnezeu, Care a rasarit din Fecioara. Insa el, orb fiind cu ochii cei sufletesti, indata si cu cei trupesti, nu te vedea pe tine fugind inaintea sa, si tu fugind prin muntele cel de piatra ce se desfacuse din porunca lui Dumnezeu te-ai ascuns de la ochii lui intr-o pestera de piatra, ca din mijlocul pietrelor ca o pasare sa dai glas lui Dumnezeu cantand: Aliluia!

Icosul 5:

Vazandu-te pe tine pastorii cei ce pasteau oile pe deasupra muntelui ascunzandu-te in stanca, se minunau zicand: aceasta mielusita cuvantatoare, de ce lup fuge? Si numaidecat iata Dioscor cel mai cumplit decat lupul alerga la munte; si aflandu-te pe tine acolo ascunsa, apucandu-te de feciorescul tau par, te tragea pe cale aspra spre casa lui; pentru aceasta noi credinciosii te intampinam cu laude ca acestea:

Bucura-te, ceea ce te-ai asemanat tanara in muntii Aromatelor;
Bucura-te, ceea ce ai iubit cele de sus mai mult decat cele de jos, punand suisurile intru inima ta;
Bucura-te, ceea ce ai scapat din groapa cea pierzatoare a inchinatorilor la idoli;
Bucura-te, ceea ce ai alergat la muntele inchinarii Sfintei Treimi;
Bucura-te, ceea ce ai trecut prin piatra fugind de urma celui cu inima de piatra;
Bucura-te, ceea ce ai aflat in mijlocul pietrelor pe Hristos, Piatra care te-a intarit pe tine;
Bucura-te, ceea ce ai intrat in pestera cea de piatra, ca sa vezi pe Iisus, Cel ce a fost pus in mormant de piatra;
Bucura-te, ceea ce acum vezi pe Acela sezand pe Scaunul slavei;
Bucura-te, ca perii capului tau sunt rupti pe pamant pentru Hristos, Cel care pazeste si perii capului omului ca sa nu piara;
Bucura-te, ca perii aceia numarati sunt de Hristos spre incununarea ta in cer;
Bucura-te, ceea ce ti-ai vopsit parul cu sangele tau ca si cu niste flori;
Bucura-te, ca impletirea parului tau cel insangerat s-a intors intru cununa de aur;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 6:

Ravnind propovaduitorilor purtatorilor de Dumnezeu apostoli ai lui Hristos, inaintea tiranilor ai propovaduit pe Hristos, Dumnezeul Adevarat; si pentru Dansul chinuri cumplite, adica ruperea carnurilor, scrijelirea cu unghii de fier, vitejeste ai rabdat, Sfanta Varvara. Si in temnita fiind inchisa, intr-ansa ca intr-o camara pentru Hristos ai saltat, cantand: Aliluia!

Icosul 6:

Hristos Domnul, Care a stralucit in inima ta lumina cea adevarata a cunostintei de Dumnezeu, ca un Mire iubit al tau, la miezul noptii a vesit catre tine, mireasa Sa cea fara prihana, si cu dragoste te-a cercetat, tamaduindu-te de rani, si cu stralucirea fetei Sale a veselit sufletul tau in chip de negrait; iar pe noi credinciosii ne-a invatat a canta tie unele ca acestea:

Bucura-te, ceea ce ai fost batuta fara mila pentru Hristos, Cel ce a rabdat bataie;
Bucura-te, ceea ce ai batut pe vrajmasul cel nevazut prin rabdarea batailor;
Bucura-te, ceea ce ai purtat ranile Domnului tau pe trupul tau;
Bucura-te, ceea ce te-ai vindecat de toate ranile trupului tau prin Insusi Domnul;
Bucura-te, ca Insusi Domnul, Lumina lumii, fiind tu in temnita ti S-a aratat;
Bucura-te, ca Insusi Domnul, Doctorul sufletelor si al trupurilor, fiind tu bolnava te-a cercetat;
Bucura-te, ceea ce prin temnita cea pamanteasca ai intrat luminata in camara cea cereasca;
Bucura-te, ceea ce din sangiuirile tale ai tesut tie haina de nunta;
Bucura-te, ca prin tine pacatosii de multe rani se vindeca;
Bucura-te, ca prin tine de toate bolile se insanatoseaza cei ce te cheama pe tine cu credinta;
Bucura-te, dezlegatoare grabnica a celor incarcati de pacate;
Bucura-te, vindecarea cea buna a celor foarte raniti;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 7:

Vrand nebunul tiran sa dobandeasca dorirea sa, s-a ispitit ca prin cuvinte amagitoare sa te intoarca pe tine, Sfinta Varvara, de la Dumnezeul cel Adevarat catre inselaciunea idolilor; iar tu, ca o inteleapta fecioara, ai raspuns lui zicand: mai lesne vei face diamantul moale ca ceara, decat a ma intoarce pe mine de la Hristos Dumnezeul meu, ca pe Dansul impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, un Dumnezeu Adevarat Il marturisesc, Il slavesc, Il laud si cant Lui: Aliluia!

Icosul 7:

Aratat-a cumplita manie tiranul cel fara de omenie si cu chipul de fiara, Sfanta Mare Mucenita Varvara, cand a poruncit sa te spanzure pe lemn, si cu unghii de fier sa sfasie trupul tau, si cu faclii aprinse sa arda coastele tale, inca si cu ciocan sa te loveasca peste cap; de rabdarea ta minunandu-ne, cu buna cucernicie te fericim cu laude ca acestea:

Bucura-te, ca pentru Hristos cel rastignit pe Cruce ai fost spanzurata pe lemn;
Bucura-te, ca ai fost scrijelita peste coaste pentru Iisus cel impuns cu sulita in coasta;
Bucura-te, ca ai aprins in inima ta focul dragostei catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca pentru Dansul ai fost arsa cu faclii;
Bucura-te, ceea ce esti intru rabdare mai tare decat diamantul;
Bucura-te, ceea ce esti intru vitejie neclintita mai vartos decat un turn de piatra;
Bucura-te, ca prin bataia cu ciocanul peste cap, cununa imparatiei ti s-a lucrat;
Bucura-te, ca prin acel ciocan s-a sfaramat capul vrajmasului tau;
Bucura-te, ca pentru Hristos ai patimit pe pamant;
Bucura-te, ca pentru Dansul in cer esti preamarita;
Bucura-te, biruitoare tare a tuturor vrajmasilor nostri;
Bucura-te, ajutatoare grabnica la toate primejdiile noastre;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 8:

Vazand patimirea straina si infricosatoare a Sfintei Varvara, Iuliana cea dreptcredincioasa intre femei s-a mirat foarte, zicand: cum o fecioara tanara in trupul sau cel tinerel rabda vitejeste pentru Hristos chinuri ca acestea? Deci umplandu-se de jale a plans si cu multumire a cantat lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Iisus S-a facut pentru tine dulceata cea dulce, dupa care doreai cu tarie, Sfanta Varvara, ca pentru dulceata Lui ai rabdat chinuri amare, zicand: paharul patimilor pe care mi l-a dat mie Mirele meu cel iubit, au nu-l voi bea? Pentru aceea si tu insati te-ai aratat pahar, care varsa dulceata de minunate vindecari, tuturor celor ce graiesc tie asa:

Bucura-te, ceea ce ai aruncat in iadul cel amar amaraciunea idoleasca;
Bucura-te, ceea ce ai iubit dulceata cea cereasca a lui Iisus;
Bucura-te, nastrapa cea intelegatoare care are intru sine mana, adica mancarea celor ce fac voia lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce umpli de bunatati pe cei credinciosi;
Bucura-te, raul cel plin de apele darului lui Dumnezeu;
Bucura-te, izvorul cel ce izvoraste izvoare de minuni;
Bucura-te, ceea ce ai zburat ca o albina din fumul cel urat mirositor al jertfelor idolesti;
Bucura-te, ceea ce ai alergat cu dulceata la mirosul Mirelui Hristos cel cu bun miros;
Bucura-te, ca ranile tale cele de peste tot trupul te-au facut asemenea fagurelui;
Bucura-te, ceea ce cu picaturile sangelui tau, preadulcelui Iisus te-ai facut mult mai dulce decat mierea;
Bucura-te, ca pomenirea ta s-a facut preadulce tuturor credinciosilor;
Bucura-te, ca intru toata Biserica lui Hristos numele tau s-a facut preacinstit;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 9:

Toata firea ingereasca la vitejia ta cea cu multa barbatie, Sfanta si nebiruita Mucenita Varvara, cu mare bucurie s-a bucurat; si vazand pe vechiul vrajmas, pe domnul cel trufas al intunericului, impreuna cu toate cetele lui diavolesti si idolesti rusinat de tine, de o fecioara tanara, biruit si aruncat sub picioarele tale, cu glas mare catre Dumnezeu au cantat: Aliluia!

Icosul 9:

Ritorii cei priceputi la vorbire nu pot sa spuna cu limbile lor cele ritoricesti durerea patimilor tale, o, Varvara, ca in ce chip va putea spune cineva durerea ta cand ti s-au taiat sanii? Sau cum va spune rusinea feciorestii tale fete, cand ai fost purtata goala prin toata cetatea de tiranii cei fara de lege? Deci de patimirea aceasta si de ocara ce ti s-a facut, numai aducandu-ne aminte, tremuram si cu umilinta graim asa:

Bucura-te, mladita cea buna a sadirii lui Hristos;
Bucura-te, vita cea adevarata a viei lui Hristos;
Bucura-te, ca taindu-ti-se amandoi sanii, ca doi struguri intru cinste i-ai adus Domnului tau;
Bucura-te, ca sangele tau din acei ciorchini a curs ca niste vin de umilinta;
Bucura-te, ca pentru Hristos cel ce a fost dezgolit, si tu de hainele tale ai fost dezbracata;
Bucura-te, ca pentru Cel ce a fost purtat cu batjocura in Ierusalim, si tu prin cetate spre batjocura ai fost purtata;
Bucura-te, ceea ce ai fost de ingeri imbracata cu vesmant luminat intru a ta goliciune;
Bucura-te, ca Acela in chip nevazut te-a acoperit de catre ochii celor fara de rusine;
Bucura-te, ceea ce ai fost priveliste ingerilor si oamenilor;
Bucura-te, ca si insisi tiranii s-au mirat de rabdarea ta;
Bucura-te, ca Insusi Domnul de sus a cautat spre patimile tale;
Bucura-te, ca insusi Puitorul de nevointe a laudat nevointele tale;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 10:

Vrand sa-ti mantuiesti sufletul tau, n-ai purtat nici o graba pentru toate cele ale trupului tau, Sfanta Varvara. Caci cand a iesit impotriva ta judecata spre taierea cu sabie, tu sub sabie ascutita ca sub o cununa frumoasa, cu bucurie mergand, lui Dumnezeu celui ce te-a intarit pe tine la lupta muceniceasca, I-ai cantat cantare: Aliluia!

Icosul 10:

Mai impietrita decat zidurile cele de piatra a fost inima lui Dioscor, Sfanta Varvara, care s-a aratat pentru tine nu tata, ci tiran cumplit; ca el daca a auzit de judecarea ta spre moarte prin sabie, nu numai ca n-a suferit pentru moartea ta, ci insusi cu sabia sa la locul osandirii Sfantul tau cap a taiat. Si asa dupa cum a proorocit Domnul, ticalosul tata a dat pe fiica sa spre moarte. Deci intru acest fericit sfarsit al tau, primeste de la noi cantarea aceasta:

Bucura-te, ca pentru Hristos, capul Bisericii, sub sabie capul tau ti-ai plecat;
Bucura-te, ca pentru dragostea cea catre cerescul si iubitorul de oameni Parintele cel fara de moarte, de parintele pamantesc stricacios si fara de omenie ai fost data spre moarte;
Bucura-te, ceea ce ai savarsit curgerea cea buna a calatoriei celei mucenicesti;
Bucura-te, ceea ce, cu priveghere pana la moarte, ai pazit credinta catre Hristos logodnicul tau cel fara de moarte;
Bucura-te, ceea ce esti incinsa cu putere de sus asupra razboiului impotriva puterilor celor de dedesubt;
Bucura-te, ceea ce esti imbracata intru cele inalte cu marire, purtatoare de biruinta, de la biruitorul Hristos;
Bucura-te, ceea ce esti incununata pe pamant cu arma buneivoiri a lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce esti infrumusetata in cer, cu floarea nestricaciunii;
Bucura-te, podoaba si lauda fecioarelor;
Bucura-te, frumusetea si bucuria mucenicilor;
Bucura-te, aparatoare tare a crestinilor;
Bucura-te, folositoarea credinciosilor;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 11:

Cantarea noastra cea de lauda, de ar fi adusa de multime fara de numar, stim ca nu este din destul dupa vrednicie a te lauda pe tine, Sfanta si intru tot laudata mucenita Varvara. Insa noi, multumiti fiind pentru darurile lui Dumnezeu cele ce prin tine ni se daruiesc noua de ajuns, cu buze de multumire laudam pe Dumnezeu cel ce te-a preamarit pe tine pentru faptele tale cele bune, zicand: Aliluia!

Icosul 11:

Faclie primitoare de lumina in sfesnicul ceresc pusa inaintea tronului Sfintei Treimi, cu ochii mintii te vedem pe tine, Sfanta fecioara Varvara, de unde cu rugaciunile tale asemenea cu niste raze luminezi negura noptii pacatelor noastre si ne povatuiesti pe noi pe cararea cea luminata a mantuirii. De aceea dupa datorie vrednica esti a fi cinstita de noi cu chemari ca acestea:
Bucura-te, raza Luminii celei intelegatoare, care te afli in lumina cea neintunecata;
Bucura-te, smirna cea cu bun miros, care dai buna mireasma Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, cadelnita de aur care duci pentru noi tamaia rugaciunii catre Dumnezeu;
Bucura-te, vas de mir neimputinat de vindecari;
Bucura-te, comoara necheltuita a dumnezeiestilor daruri;
Bucura-te, paharul cel ce dregi bucurie din indestularea casei lui Dumnezeu;
Bucura-te, vasul care primesti dulceata tuturor bunatatilor ceresti din plinirea lui Hristos;
Bucura-te, diamant ce ai impodobit inelul logodirii lui Hristos;
Bucura-te, cununa bunatatii pe care o tine Domnul in mana;
Bucura-te, ca pe tine a asezat Imparatul slavei, Domnul puterilor, marire si mare cuviinta;
Bucura-te, ca tie ti-a daruit Imparatul imparatilor, si Domnul domnilor, imparatia si domnia Sa;
Bucura-te, ca prin chinurile tale pentru dreapta credinta ai dobandit cununa maririi;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 12:

Dar de la Dumnezeu s-a dat tie, preabuna fecioara Varvara, a feri si a pazi de boli napraznice si de moarte grabnica pe tot omul ce pomeneste si cinsteste cu credinta si cu dragoste si cu buna cucernicie cinstitele tale patimi. Pentru aceea de acel dar nu ne lipsi si pe noi, ci sanatosi fiind cu sufletul si cu trupul, intru aceasta viata de acum, si in ceea ce va sa fie, sa cantam: Aliluia!

Icosul 12:

Laudam nevointele tale, cinstim patimile, marim indelunga rabdarea ta, fericim Sfantul tau sfarsit, laudam barbatia ta cea nebiruita, ce s-a aratat in trupul tau cel neputincios, cu care te-ai preamarit in cer si pe pamant, Sfanta si buna biruitoare, Mare Mucenita Varvara; si intru cinstea patimilor si ale nevointelor tale cele purtatoare de biruinta, graim catre tine acestea:

Bucura-te, ceea ce esti primita cu dragoste de cetele ingeresti a petrece impreuna cu ele;
Bucura-te, ceea ce esti dusa cu bucurie in camara cea cereasca de cetele fecioresti;
Bucura-te, ceea ce esti petrecuta de cetele mucenicesti cu cununa maririi in glas de bucurie;
Bucura-te, ceea ce pentru Domnul ai fost primita cu dragoste de toti locuitorii ceresti;
Bucura-te, ca plata ta multa este in ceruri;
Bucura-te, ca bucuria ta este vesnica intru stralucirile Sfintilor;
Bucura-te, ceea ce esti noua prea tare folositoare impotriva vrajmasilor celor vazuti si nevazuti;
Bucura-te, solitoarea bucuriei noastre si a darului si a maririi celei vesnice;
Bucura-te, vindecatoarea neputintelor noastre celor trupesti si sufletesti;
Bucura-te, ceea ce esti castigare a bunatatilor celor pamantesti si ceresti;
Bucura-te, ca prin tine nadajduim a fi paziti de moartea cea fara de veste si vesnica;
Bucura-te, ca prin tine asteptam cu buna nadejde a castiga viata cea vesnica;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

Tie, Sfanta Mare Mucenita Varvara, ma rog a fi mijlocitoare catre preabunul si de viata datatorul Dumnezeu si sa ne izbavesti pe noi de cel viclean prin rugaciunile tale, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

si Condacul 1:

Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:

RUGACIUNE

Catre tine ca la un adevarat izvor de vindecari si grabnica tamaduitoare si mult-minunata, Sfanta Fecioara Mare Mucenita Varvara, eu, ticalosul, scap, si catre Sfantul tau chip cu nevointa cazand, ma rog: vezi ranile pacatelor mele cele de peste tot trupul meu; vezi neputinta sufletului meu si pe acesta cu obisnuita invatatura a milosardiei tale si cu buna silinta vindeca-l degrab.

Ia aminte la glasul rugaciunii mele, nu trece cu vederea suspinul ce aduc din ticaloasa mea inima si asculta strigarea mea, ca ceea ce esti singura mea scapare, care ai inchipuit prin trei ferestre pe Preasfanta cea de o fiinta si nedespartita Treime in baia parinteasca ce ti se zidea; pe Aceea roag-o pentru mine pacatosul si netrebnicul robul tau, ca sa ma miluiasca acum si in ziua mortii mele. Inchina-te Parintelui ceresc, ca pe mine cel cazut sub povara pacatelor sa ma ridice spre cuvantarea slavei Sale si sa ma indrepteze ca totdeauna sa am sus inima, sa gandesc la cele de sus, iar nu la cele pamantesti. Roaga pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care in temnita ruga ta cea muceniceasca a auzit, ca si pe mine leneseul, cel ce sed in trandavie ca intr-o temnita, degrab sa ma intoarca spre rugaciune si spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; si sa-mi dea inima ca sa doresc a ma ruga neincetat.

Cheama si pe Sfantul Duh, Izvorul care te-a intarit pe tine, fecioara curata, la lupta muceniciei si te-a acoperit de rusine cu aripile Sale, ca si mie rusinatului si necuratului sa-mi zideasca inima curata si duh drept sa innoiasca intru cele dinlauntru ale mele; si mai vartos sa ma cheme si sa-mi dea osardie, ca sa ma nevoiesc in viata curata si sa ma intareasca spre facerea faptelor bune. Cred, Sfanta Mare Mucenita Varvara, ca la toate acestea poti sa-mi ajuti mie, si de vei vrea, puternica esti sa mijlocesti la Sfanta Treime ca ceea ce ai proslavit pe Dumnezeu intru madularele tale cele mucenicesti. Si stiu, Sfanta Fecioara, ca nimic nu este cu neputinta tie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile si suspinurile mele. Pentru aceasta cad catre cinstita racla a Sfintelor tale moaste cele facatoare de minuni, si tie, celei ce petreci in cer cu sufletul, ma inchin, indraznind prin rugaciuni a grai, ca sa fie urechile tale luand-aminte la glasul rugaciunii mele; trupul tau cel mult chinuit sa tamaduiasca patimile cele multe ale sufletului si ale trupului meu; capul tau cel plecat sabiei sa dea capului meu apa curatiei pacatelor; parul tau cel rupt fara mila sa ma lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite sa impiedice gura mea de a grai in desert si sa o deschida ca sa vesteasca totdeauna lauda Domnului; ochii tai cei ce vad Lumina Treimii sa vada si a mea buna dorire, ca si eu sa-mi intorc ochii mei ca sa nu vada desertaciuni, ci totdeauna sa caut spre fericirea cea cereasca; mana ta cea taiata sa ma scrie in cartea vietii si sa ma invredniceasca ca totdeauna sa ridic mainile catre Cel de sus si sa nu impletese cu dansele inselaciuni; sanii tai, cei taiati fara mila, sa-mi fie mie turn tare in fata vrajmasului; picioarele tale, cele ca niste faclii luminoase, degrab alergand catre Mirele ceresc in camara cea dumnezeiasca, sa ma faca ca si cu picioarele mele sa calatoresc catre tot lucrul bun, ca Legea Domnului sa fie faclie picioarelor mele si lumina cararilor mele. Ranile tale sa ma slobozeasca din ranile pacatelor; sangele tau, cel ce de multe ori in chinuri s-a varsat, sa curete sufletul si trupul meu de toata spurcaciunea; moartea ta sa nu-mi dea mie sa mor fara de spovedanie si fara de pocainta, caci in fiecare facere de bine esti preamarita, si mai vartos intru aceasta, ca tot cel ce are nadejde la tine si pururea te cheama spre ajutor, de moartea cea grabnica scapa; de care si pe mine ticalosul ma izbaveste fecioara curata, mare mucenita Varvara; si cu rugaciunile tale cele intrutot-puternice invredniceste-ma a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si sa aud glasul ce va zice: “Sluga buna si credincioasa, intra intru bucuria Domnului tau”. Amin.

Despre cei adormiti

Dupa sfarsitul pamantesc al omului, sufletul sau merge inaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecat. Aceasta este judecata particulara si se deosebeste de cea universala care se va face cu toti oamenii odata, la sfarsitul lumii si dupa invierea trupurilor.
Locul unde sunt dusi cei buni se numeste : sanul lui Avraam (Luca 16,22), sau rai (Luca 23,43), iar locul unde merg cei rai se numeste iad(Luca 16,23).

Timpul judecatii particulare este imediat dupa moarte : ...astazi vei fi cu Mine in rai (Luca 23,43), ...este randuit oamenilor, o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata (Evrei 9,27), ... doresc sa ma despart de trup si sa fiu cu Hristos (Filipeni 1, 23), ... pentru mine viata

este Hristos si moartea, un castig (Filipeni 1,21).

Iata cateva argumente pentru rugaciunea pentru cei raposati :

Va indemn deci, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii(I Timotei 2,1) – conditia de om nu se pierde odata cu moartea, caci ea nu e sfarsit ci trecere.
Marturisiti-va deci unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului(Iacov 5, 16).
Drept aceea, sfant si cucernic gand a fost, ca a adus jertfa de curatire pentru cei morti, ca sa se slobozeasca de pacat(II Macabei 12,46).
... nu-ti aduce aminte de nedreptatile parintilor nostri(Baruh 3, 4-5), asa se ruga Sf. Prooroc Baruh.

Dumnezeu are puterea de a scoate sufletele din iad, caci nimic nu e cu neputinta la El.
Eu omor si inviez, Eu ranesc si Eu tamaduiesc (Deuteronom 32, 39).
El coboara la iad si iarasi scoate (I Regi 2, 6 ; Ps. 48,16 ; Rom. 14,9 ; I Cor. 15,19 ; I Tim. 2,6 ; Evrei 11,19 ; I Ioan 2,2 ; Apoc. 1, 18).

Rugaciunea pentru cei adormiti e dovada de iubire.
Moartea nu poate stavili iubirea pentru aproapele, caci si dupa aceea continui sa-l iubesti.

Dialoguri cu Parintele Arsenie Papacioc Ortodoxie si secte

- Ce sansă dati ecumenismului?

- E ideea cuiva, dar ce, crezi că se discută mare lucru!

Să stiti că sunt discutii istorice. Nu cred, sunt discutii gratuite. De complezentă este bine să se discute, ca să te lasi prostit, să creadă că el va birui. Dar este o mare greseală! Nu se face nimic! Pentru că de la Dumnezeu va veni si căderea catolicismului! Practic, eu nici nu mai zic că-i o biserică. E un guvern cu nume clericalist.

- Ce implicatii asupra vietii crestinului are blestemul arhieresc?

- Este foarte grav! Dar, depinde cine a blestemat, de ce a blestemat. Apoi, trebuie să dea socoteală Sinodului de ce a blestemat, respectiv recursului făcut de cel blestemat; blestematul are voie să se apere.

- Părintele Cleopa spune că orice amărăciune pe care o provoci arhiereului este ca un blestem.

- Nu este ca un blestem. Este, să zic, putin grăbit spus. Blestemul este blestem, esti blestemat. Dar, dacă este amărât respectivul cleric, atunci se încadrează în alt loc de pravilă: subînsemnări canonice. Dacă acela a amărât pe un preot, sau dacă a amărât pe arhiereu, sigur, el este neiertat dacă nu-l iartă respectivul, dacă nu se smereste să-si ceară iertare.

Iar în legătură cu blestemul, la Pravilă se spune că Dumnezeu nu ascultă cuvintele dobitocesti, nici ale preotilor. Pentru că s-ar putea să blesteme în grabă, fără vreo acoperire duhovnicească. Dar, chiar în aceste conditii, blestemul poate să fie eficace, pentru că tinem cont de disciplină si de ordinea lucrurilor. Însă omul se poate apăra, si la Dumnezeu poate că nu are efect de om blestemat.

- Blestemul este o solutie pentru a-i face pe oameni mai ascultători?

- Nu este calea cea mai bună de îndreptare. Nu trebuie să facă lucrul acesta, produce mai multă dezordine. Un om, ca să fie blestemat, trebuie să fie foarte vinovat. Însă, educatia trebuie să si-o facă fiecare cleric în parte. Noi nu am primit preotia ca să blestemăm. Dacă se poate, să facem orice efort ca să nu ajungem la blestem!

Ferească Dumnezeu, eu nu am blestemat!

- Care este deosebirea între blestem si anatema?

- În anatema se cade de la sine; dacă ai intrat în erezii nu trebuie să te mai blesteme cineva.

Însă tin să sesizez că facem prea multă discutie pe tema blestemului, pentru că asta priveste Sinodul, noi neavând puterea să ridicăm pedeapsa dată de un arhiereu altcuiva; doar Sinodul la sesizarea celui în cauză.

Însă, blestemul nu are nici o valoare, dacă nu este o motivare sută la sută.

- Practica yoga este acceptată de Biserică?

- Nu vă mai înselati si cu yoga, dragii mei, Biserica o consideră erezie.

A venit cineva la mine si a început să vorbească despre yoga si i-am spus: "Dar cine vă opreste să faceti metanii, care este o miscare completă a organismului. S-au văzut crestini deasupra pământului ridicati, cu o fortă împotriva gravitatiei de-ti stă mintea în loc. Îti ajută harul lui Dumnezeu, pe care ei nu contează. Ei îsi dezvoltă muschii... si în numele cărei religii fac ei acestea? Unde vrei să ajungi cu trezirea tuturor fibrelor trupului?

Eu, dacă fac metanii, fac în numele unei religii, vreau să ajung la mântuire. Pentru asta mă prosternez: "Doamne, iartă-mă!"

Si, între timp, el a început să vorbească si despre Buda, la care eu i-am răspuns că "Budismul este o religie morală, dar nu mântuitoare!" Eu i-am spus limpede cuvintele Mântuitorului: Cine nu adună cu Mine, risipeste! Cine nu se va boteza în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, nu se va mântui! Hristos a spus "Eu sunt Cel ce sunt".

M-a întrebat o altă "doamnă", o profesoară - îmi venea să-i dau si câteva palme, atât de mult m-a supărat! "Numai două vorbe, numai două vorbe!" - să-mi spună. Si zice: "Mântuitorul n-a apărut de la vârsta copilăriei până la propovăduire, a fost în India". "Cum să se ducă în India, doamnă, că era Dumnezeu! Trebuia să învete de la indieni, El, Care a creat pe indieni? Era Dumnezeu, doamnă, ce tot mai întrebi?" Ce să mai înveti de la budisti, când Dumnezeu a zis Eu sunt Cel ce sunt?

- Hipnoza are implicatii duhovnicesti, atât celui căruia i se face, cât si asupra celui care o practică?

- Este o lucrare drăcească, nu este o lucrare binecuvântată de Biserică! Sunt suflete slabe care cad. Când eram mic eram la internat - eram foarte mic - si venise un hipnotizator acolo. Noi, copii, când vedeam, eram curiosi. Si ne-a chemat pe mai multi insi; m-a chemat si pe mine acolo, la catedră; era o catedră mare într-o sală de desen. Si făcea cu noi gesturile acelea, de a ne acapara sufleteste. Si eu am fost sincer, si m-am dus mai mult asa, în glumă, nu doream să fiu persoana la care să privească colegii; erau profesori acolo, sute de elevi, poate o mie de elevi. Si nu a putut, nu a putut deloc să mă hipnotizeze. M-a gonit de acolo: "Pleacă de aici!" Eu nu stiam de ce nu a putut să mă hipnotizeze si nu stiam nici de ce poate la ăia. Mai târziu, mi-am dat seama că eu aveam o prezentă, se vede, interioară, o prezentă de la Dumnezeu dată, cum avem toti, si sunt suflete care nu cedează acestor miscări de duh drăcesc.

- Sunt foarte multe boli psihice printre studentii la stiintele socio-umane. Cum se explică acest lucru, ei având un ideal de bine social?

- Poate să aibă un ideal, dar ei, pe dedesubt, cedează si nu i se stie nimănui gradul de avans duhovnicesc. Poate să fie absenti sufleteste pe dedesubt. Că duhurile rele nu se tem chiar de toti; ele există, dar nu se tem chiar de toti. Sunt oameni care au o tărie interioară; la acestia sunt arsi dracii de prezenta lor.

Sunt, pe undeva, împătimiti si ascunsi, nu sunt pe pozitia duhovnicească. Pentru că nu patima în sine este primejdia cea mai mare, ci faptul că tu esti inconstient, că tu vrei mai departe să te îndulcesti de ea, nu lupti ca să o dobori, ca să te asezi pe pozitie. Atunci te ajută harul, când te asezi pe pozitie. Când nu lupti, si te complaci în patima aceea, atunci te faci casă de draci, si vin fel de fel de duhuri si de farmece.

Dar, dacă esti foarte stăpânit de un păcat si îti pare rău si te asezi pe pozitia bună împotriva păcatului, atunci îti ajută harul. Dacă nu te asezi pe pozitia de luptă, si te simti bine în cloaca aceea, atunci harul nu te ajută. Si farmecele se prind la anumite persoane, se constată. Uite, eu sunt de 50 de ani în mânăstire si n-am văzut, n-am prea văzut în mânăstire farmece reusite. Dar, în schimb, vine lumea fermecată! Sunt aici, în Dobrogea, de 20 de ani, si, spuneam si altora, n-am văzut ca aici atâta lucrare de duhuri rele, de farmece. Stăpâniti de farmece, îi leagă ca să nu se însoare, sau ca să nu mai fie buni ca potentă bărbătească. Însă, se si vindecă pe rupte - datorită rugăciunilor - căsătoriile care sunt lovite de aceste duhuri. Vin si se plâng: "Doamne, iartă-mă! Scapă-mă!" Scapă pe o bucată de vreme. Dar, dacă nu se astâmpără... Că a spus Mântuitorul în Evanghelie: Iesi din el si să nu mai intri! Să nu mai intri în el. Pentru că duhurile rele se tânguiesc si unde se duc sunt întristate si se gândesc că "Ce bine era". Dacă găseste casa măturată cum zice Mântuitorul, adică, dacă i-a scos pe ăstia de acolo este limpezit, si atunci intră, si va fi căderea cea de pe urmă mai mare ca cea dintâi. Pentru că iar începi să cedezi, nu te-ai complăcut pe pozitie de dezinfectare cu îngerii lui Dumnezeu, că te-ai lăsat iarăsi la voia întâmplării.

Trebuie să fim cu sufletul treaz, adică activ, cu prestantă, cu prezentă duhovnicească continuă la măsura la care o ai. Dar, nu este permis să iei mâncarea cu lingura si să-ti ducă altul lingura la gură. Ai atâtea posibilităti: înger păzitor, daruri de la Botez darurile Duhului Sfânt, si atunci nu este nici o justificare. De aceea iadul este fără sfârsit, pentru că a făcut eforturi mari Dumnezeu ca să ne trezească, să nu ne ducă acolo: "Câte nu am făcut Eu ca să nu ajungeti voi în iad!" Pentru că iadul, asa cum spun marii trăitori, este marea durere a lui Dumnezeu, dar el există, cu toată durerea divină, pentru că El este si drept. Nu te-a găsit pe pozitie, nu ai vrut deloc, ai respins tot ce ti-a dat.

- Dumnezeu îi iubeste pe cei din iad?

- Îi iubim si noi, si nouă ne pare rău, dar sunt acolo după faptele lor, după faptele lor cele mai grozave. Sunt pentru că au ignorat învătătura crestină. Si tot ce făcea Dumnezeu pentru ei, ei ignorau. De aceea este grav. Nu pentru faptul că a făcut cutare, după culoarea care a avut-o, ci pentru faptul că ei nu se pocăiau. Starea aceasta, de ne-pocăintă, este câstigul cel mai mare al diavolului, adică deznădejdea.

- Am citit că isteria este consecinta unei copilării trăite în tirania cuiva. Este adevărat?

- Asta, n-as putea să generalizez. Însă, s-ar putea să fie posibil în cazuri mai izolate. Bunăoară, s-a constatat la un băiat care a fost găsit în pădure, care trăia cu fiarele, niste maimute, că mergea si el tot în patru picioare. Si el nu făcea altceva, decât că avea miscările maimutelor: felul cum mânca, cum ducea la gură... De unde se vede că mediul a avut o mare influentă. Deci, dacă a trăit într-o tiranie foarte mare, l-a zdruncinat puternic sufleteste si el nu mai putea să creadă că există si altceva, si atunci s-a format strâmb, si-a creat un anume fel de a fi, o anumită fire, datorită educatiei acesteia nefaste. Dar nu putem generaliza că are o putere mare la toată lumea.

- Credeti că în ultimii ani s-a revigorat isihasmul?

- Dragă, nu vorbim de isihasm în societate, unde ne stau cozonacii pe masă.

Isihasmul este o viată deosebit de înaltă, care se trăieste într-o retragere totală, unde poti să duci o viată de postire si de neamestec cu frământările acestea omenesti; să te controlezi pe tine până la sânge si până în măduva oaselor; să fii un paratrăsnet pentru toti dracii care încearcă să te abată de la rugăciune.

- Despre Sfântul Simeon Noul Teolog se spune că nu a fost înteles la vremea lui.

- N-a fost înteles, si de catolici nici acum nu este înteles.

Noi nu am avut decât doi teologi: Sfântul Ioan Evanghelistul si Sfântul Grigorie de Nazianz - teologi - si Sfântul Simeon Noul Teolog, care apare în secolul X, a prezentat printr-o simtire pe Dumnezeu, printr-o trăire a inimii, asa de bogată este sfătuirea lui încât Biserica l-a numit Noul Teolog.

- Deci nu a fost înteles!

- La vremea Lui, nu a fost înteles nici Hristos!

- Se spune că lucrarea aceasta, cu pâinea harică, nu este înteleasă.

- Lasă, dragă, n-am nevoie de pâine harică! Pâinea Harică este Sfânta Împărtăsanie!

Deocamdată am la cine să mă închin, n-am nevoie de altă pâine. Este un moment de ispitire, care nici măcar nu este dibaci. Nu merită să discutăm.

Lupta noastră este a ne controla pe noi însine, în fiecare zi, dacă suntem demni de rugăciune si dacă suntem demni de ajutorul lui Dumnezeu, Care nu întârzie, dacă ne-am limpezit cu totul inima. Asta este lupta pe care trebuie să o dăm! Nu vreau să discut despre alte lucruri, pentru că, înainte de toate, eu nu mănânc altă pâine decât Sfânta Împărtăsanie.

- Foarte multi neoprotestanti care se interesează de Ortodoxie spun că sunt ortodocsi prin convingerile lor, dar nu vor să intre în Ortodoxie.

- Înseamnă că nu sunt convinsi!

- Un prieten baptist a intrat într-o biserică într-o zi si s-a asezat la rând si s-a împărtăsit. Desi i-am explicat că nu este bine ce a făcut, prietenii mei au spus că nu este rău, pentru că si ei fac parte din Biserică.

- Nu este bine, nu avea haină de nuntă! Mai întâi trebuie făcut ortodox. Să i se facă ungere cu Sfântul Mir. Trebuie să treacă prin acest moment.

- Biserica baptistă are Duhul Sfânt?

- Păi, lucrul acesta este pus în discutie. Nu este permis. Domnule, trăiesc dacă am trei degete? Trăiesti, dar esti ciunt. Sau nu ai o ureche. Nu se poate, adevărul trebuie respectat. De aceea si Sinoadele Ecumenice au pus în discutie problemele de dogmă - s-au fixat dogmele despre credintă. Ei interpretează că Mântuitorul a fost o fiintă fizică, omenească, nu si dumnezeiască. Lucrul acesta l-a spus si Arie, si a fost anatematizat.

- Ce se întâmplă cu cei ce cunosc pe Hristos ca Dumnezeu, se roagă Lui, fără să cinstească pe Maica Domnului, pe sfinti si Sfintele Taine?

- Este erezie a nu recunoaste pe Maica Domnului si Sfintele Taine. Este erezie, cădere în anatema.

- Ce părere aveti despre Biserica Baptistă?

- Biserica Baptistă este o biserică bolnavă. Câte Taine au? Iar pe care le au sunt simbolice. Ce stiati dumneavoastră despre împărtăsire, despre preotie?

- Au nădejde de mântuire?

- Nu! Mântuire este doar în Biserica Ortodoxă, în Hristos. Si se pune problema chiar a Bisericii Catolice.

- În Biserica Catolică, am înteles că nu mai există epicleza. În azima si în vinul lor mai există Hristos?

- Dacă îmi îngăduiti, dacă ar fi posibil să întreb pe Hristos lucrul acesta, v-as spune.

Catolicii sunt foarte vinovati, pentru că 1054 de ani am fost împreună. S-au făcut Sinoadele Ecumenice si ultimul a fost la anul 787. S-au făcut sapte Sinoade Ecumenice care au stabilit dogmele despre Mântuitorul, despre Duhul Sfânt, despre Maica Domnului, despre firile si puterile Mântuitorului. S-au stabilit toate aceste lucruri împreună cu ei. De ce s-au despărtit la anul 1054? Si au început cu interpretări proprii. Au schimbat Crezul. Nu sunt eretici pentru noi, pentru că au sapte Taine; cum le au ei, cu aspectele lor simbolice - dar le au.

Dacă n-ar avea aceste sapte Taine ar fi eretici. Este numai o greseală confesională. Dar ne despart foarte importante lucruri de dogmă.

Referitor la sfintii catolici, ei nu făceau dogmatică când trăiau. Dacă am face o comparatie între Sfântul Serafim de Sarov si Sfântul Francisc de Assisi, ei erau sfinti prin rugăciune, prin lipsuri extraordinare, nu vorbeau de rău. Ei rămân de valoare. Noi discutăm aspectul dogmatic. Bunăoără ei au băgat pe Filioque. Au spus că Duhul Sfânt purcede si de la Fiul. Prin asta se întelege micsorarea Sfântului Duh. Care nu este un adevăr. Mântuitorul spune: Care de la Tatăl purcede (Ioan 15, 26). Deci, este limpede.

Ei au inovat încă un lucru: Imaculata Fecioară, adică spun că Maica Domnului s-a născut fără de păcat. Este o mare greseală! Atunci care-i diferenta între nasterea fără de păcat a Mântuitorului si nasterea Maicii Domnului? Maica Domnului a devenit fără de păcat în momentul în care, la Buna-Vestire, i s-a spus: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri (Luca 1, 35). În momentul acela ea a scăpat de păcatul mostenit de la Adam. Dar nu poti să spui că s-a născut fără de păcat! Imaculata Fecioară este o mare greseală!

Pe urmă, o altă greseală: purgatoriul. E o greseală de dogmă, pe care Biserica Catolică l-a inventat. Ei spun că între rai si iad mai este un loc de trecere. Este o enorm de mare greseală.

Biserica Ortodoxă - si ei eu trăit 1054 de ani sub aceeasi Biserică - spune că numai prin Sfânta Liturghie se pot salva sufletele din iad, nu prin purgatoriu. Purgatoriul spune la un moment dat, că, după ce si-a ispăsit pedeapsa, omul automat se mântuie. Asta este o eroare.

Mântuitorul spune: Mergeti în focul cel de veci - în iad -, numai Biserica, prin ajutorul lui Dumnezeu poate să-l scape, căci spune, ca să nu ne pierdem nădejdea: Dumnezeul celor de sus, celor de pe pământ §i celor de sub pământ; va să zică si pentru cei morti, care nu sunt mântuiti; îi poate pomeni Biserica, asa îi putem salva.

Unii intră direct în rai, după cum spune Mântuitorul: Si la judecată nu vor veni; cei care duc o viată duhovnicească, cu frică de Dumnezeu, spovediti, cu smerenie. Dar, se stie că există si iad. Si pentru că-i foarte relativă pocăinta pe care o facem în vederea mântuirii, nu putem să avem siguranta mântuirii. Noi, ortodocsii, nădăjduim mântuirea, nu avem certitudinea.

Altă greseală: nu au Proscomidie. Nu fac Sfântul Trup al Mântuitorului, artos, fac din azimă, cum se făcea în Vechiul Testament, azimă (pâine nedospită).

Dar ceea mai gravă greseală a catolicilor este primatul papal: Papa se consideră vicarul lui Dumnezeu pe pământ. El comandă în numele divinitătii, ca un împărat teocrat.

Apostolii au spus că este Hristos cu noi si pentru totdeauna. Mântuitorul îi spune lui Petru: "Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui". Asta nu înseamnă că Dumnezeu a zidit Biserica pe Petru, ci pe credinta lui, că a fost foarte credincios - piatra credintei lui.

În Biserica noastră Ortodoxă n-a condus doar unul din Apostoli, ci a condus Sinodul. La anul 50 s-a făcut un Sinod la Ierusalim - anul adormirii Maicii Domnului. Si în Sinodul acesta n-a fost Petru presedinte, a fost Apostolul Iacob, ruda Domnului.

Noi îl acceptăm pe Papă ca primus inter pares adică primul între egali. Asa îl acceptăm, altfel nu!

În conceptia Bisericii Catolice, Papa, în materie de dogme, consideră că nu greseste, este infailibil. Dar noi cum să acceptăm lucrul acesta? E o mare greseală. Si toate aceste greseli provin numai după anul 1054.

- De ce au ales sectarii sâmbăta? De ce nu au ales o altă zi: martea, miercurea...?

- Ziua a saptea. Există sapte ere. Prima eră este de la Adam la Noe, care a adus potopul ca eveniment.

A doua eră este de la Noe la Avraam, care a adus tăierea împrejur, ca eveniment. De aici începe să se nască poporul evreiesc, cu toate că avea rătăciri demai înainte. Evreii vin de la "ivir", înainte de Avraam.

A treia eră este de la Avraam la Moise, care a adus Legea, căci nu existau Legile; se tinea asa, ca o traditie.

A patra eră este de la Moise la Nabucodonosor, care a adus ca eveniment robia babiloniană.

A cincea eră de la Nabucodonosor la David si Solomon, care a făcut Templul.

A sasea eră este de la Solomon la Irod, în timpul căruia s-a născut Hristos.

Si acum a saptea eră, în care trăim, era crestină, care este mântuirea. Dar vine era a opta, ziua a opta că a saptea este acum. Duminica este ziua întâi sau ziua a opta, Ierusalimul cel de Sus.

Deci, ziua Duminicii nu este chiar asa la întâmplare, n-a înviat Hristos degeaba Duminica. Este în era mântuirii.

- Ce ne puteti spune despre apocatastază?

- Apocatastaza este o teorie emisă de Origen, în care se spune că îngerii pierduti vor relua rolul de îngeri buni si că iadul va avea sfârsit.

Acest Origen, care a trăit în secolul III, este băiatul Sfântului Mucenic Leonida. Origen are 6000 de scrieri; era impetuos, cu nici un chip nu putea cineva să-l doboare. L-a încurajat, când era copil, pe tatăl său în închisoare, îi trimitea scrisori. Această minte nemaipomenită a intrat într-o extremă, sigur, extremă de-a dreapta, considerând că în marea milostivire a lui Dumnezeu, cum poate să îngăduieDumnezeu iadul vesnic? Dar nu zice Mântuitorul: "Mergeti în focul cel de veci?" Gata! Ce, te-ai obisnuit să crezi că numai a glumit? Este un mare adevăr! Sau te îndoiesti că iadul e vesnic? Te îndoiesti atunci că El este milostiv, astăzi, si te iartă. Adică astăzi este Dumnezeul milei si mâine al dreptătii. Păi, cine să judece dacă iadul va avea sfârsit? "Ce n-am făcut Eu ca să vă scap de focul cel de veci?" - zice Mântuitorul. "Până la urmă, am dat până la ultima picătură de sânge, si nu era nevoie să o dau: o cât de mică jertfă dacă făceam, mântuiam neamul omenesc si-l salvam de la moarte!"

"Ce n-am făcut Eu? V-am dat legi, v-am dat duhovnici, născuti tot de Ileana si de Vasile, care vorbesc limbajul vostru, care-ti cunosc slăbiciunea, nu e un înger să te înfricoseze, si i-am dat puterea asta nemaipomenită să te ierte.

"Ce n-am făcut!" De ce această nepăsare?

Acest Origen a mai scris si o altă carte Peri arhon, pentru care a fost condamnat abia la 550, la Sinodul V Ecumenic; abia atunci a fost anatematizat. El a interpretat gresit un verset al Scripturii - dati-vă seama, de-ti stă mintea în loc - unde spune Mântuitorul că "unii se nasc fameni, altii se fac ei fameni"; dar nu te face famen în sensul că te scopesti, ci te înfrânezi. Căci, dacă tu te abtii de la împreunare, esti famen. Adică nu pui în miscare organele respective. Pentru că ce merit mai ai dacă nu mai esti buhai si esti bou? Si atunci l-au anatematizat, pentru că lucrările lui progresau în popor si el s-a castrat. "Si dacă a făcut-o Origen, de ce să nu o fac si eu?" Are dreptate, pentru că Origen era acceptat de Biserică, era publicat. Si atunci l-au anatematizat. Biserica, însă, a anatemizat numai greselile, căci are 6000 de scrieri foarte, foarte prodigioase.

Uite, bunăoară, Origen spune vorba asta: "Dumnezeu ne iubeste mai mult decât ne urăste satana!" Si este foarte important să stii acest lucru. Dumnezeu face mai multe pentru mântuirea noastră, decât face satana pentru pieirea noastră. E normal, dacă ne iubeste! Câte nu face o mamă pentru copilul ei pe care-l iubeste, decât altul care-l urăste!

A fost o minte prodigioasă, în sfârsit, a avut momentul lui istoric, pot să zic epoca lui. El scrie apocatastaza...

Intelectualii de azi

- Eu, când am citit Patericul [egiptean], am văzut ce putere de concentrare era într-o simplă frază în comparatie cu romanul Mizerabilii a lui Victor Hugo. Asta datorită trăirii pe care o aveau sfintii. Si chiar spune la canonul 87 al Sfântului Vasile cel Mare, la subînsemnare canonică: "Orice cuvânt al Sfintilor Părinti are putere canonică", chiar dacă nu are canoane date, că nu toti Părintii au dat canoane, tot ce au spus ei este adevărat.

- Cum trebuie să participe un intelectual la viata Bisericii si care este slujirea lui?

- Să participe ca si un neintelectual, să participe cu smerenie la învătătura crestină, să ia parte la Liturghie de la început până la sfârsit, să fie spovedit si el ca orice crestin. Nu ne interesează că este intelectual sau neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea pe Sfânta Treime. Si poate să fie un neintelectual si să aibă pe Sfânta Treime în inima lui.

- Deci nu are o altfel de slujire?

- Există o singură cale: smerenia. Foarte frumos este să învete ca să cunoască să explice învătăturile crestine, dar se cere cu orice chip smerenie si supunere.

Nu eu spun lucrul acesta. E spus de insi cu mare trăire care au intuit: nu în îngrămădirea de stiintă stă valoarea unui om, ci - sunt silit să spun - în smerenie, fiindcă cu cât se smereste mai mult, cu atât rezolvă mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o trăire în rugăciune. Dar si intelectualului i se cere o stare de prezentă, pentru că nu putem desfiinta valorile si treptele. Chiar spune un Sfânt Părinte că rădăcina tuturor răutătilor este nestiinta. Si are dreptate; dar aici este vorba despre o stiintă a mântuirii, nu o stiintă teoretică, rationalistă - că poti chiar cu Hristos "în mână" să te osândesti! Pentru că nu există iadul în cunostiintă de Hristos.

Intelectualul, în pozitia lui, să fie convins că Dumnezeu i-a dat lui putere să scrie asa acolo! Si fac legătura cu un cuvânt al lui Hristos, care dacă ar fi respectat, ar fi foarte multă stare de trezvie. El zice că: "Fără de Mine nu puteti face nimic!" Gata! "Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele". Cum s-ar putea face mlăditele dacă nu există vita? Hristos este cinstit si ne va ajuta foarte mult, fiindcă finalitatea este ca mlădita să rodească. Deci, scopul tău este si scopul Lui - sau scopul Lui este si scopul tău. Din nefericire, lucrul acesta este trecut cu vederea. Omul zice că el "face". În cerbicia lui el zice: "Am făcut, am dres..." Pe la anul 490, la Cartagina s-a tinut un Sinod local. Printre multe puncte care au făcut obiectul dezbaterilor din Sinod a fost si acesta, consemnat în canonul 124: "Cine zice că fără de Mine (de Hristos) poate ceva - anatema să fie!"

Vedeti câtă atentie dădea Biserica acestui citat. Pentru că, dacă tu stii că Dumnezeu te ajută, tu esti prezent mereu! Si, dacă eventual vine moartea, Dumnezeu te va lua pe tine în ce te va găsi - te va ferici sau te va judeca. Asa că intelectualul, acolo unde este, să fie convins că ceea ce face, face cu harul lui Dumnezeu, că Dumnezeu îl ajută. Nu i se cere să facă mii de metanii. I se cere, si lui, o stare de prezentă.

Orice clipă poate să fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească care se deosebeste de cea laică, desi, în mare, călugăr înseamnă crestin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut special rugăciuni pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în nici un citat, în nici o cuprindere filosofică. E dincolo de întelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu cu vointă liberă, cu ratiune si cu afecte. Deci, dacă mergi la mânăstire si-ti tai voia, esti în luptă cu Creatorul, care te-a lăsat cu vointă liberă. Si atunci trebuie să birui cu orice chip, si lui Dumnezeu îi place acest lucru. Cum si lacob s-a luptat cu Dumnezeu si L-a biruit - în sensul acesta: trebuie să te pierzi ca să te găsesti! Trebuie cu orice pret să te instalezi într-o personalitate îngerească. Vorbesc despre călugări, dar nu e oprit nici unui mirean de a se "subtia" cât mai mult.

Astfel că, domnule intelectual, trebuie să fii prezent la Dumnezeu, să ai în cugetul tău momente de tâsnire: "Doamne, iartă-mă!" Si este foarte mare lucru. Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: de ce ai rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar "Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine"? În felul lui, fiecare ins este obligat să tină o relatie cu Dumnezeu, de evlavie.

Dacă m-ar întreba cineva să-i spun într-un cuvânt ce este cultura, i-as răspunde: armonie! Dacă m-ar întreba un altul, mai pretentios, să-i spun, într-un cuvânt, Biblia ce este, i-as răspunde: armonie! Altfel spus: esti intelectual - fii armonios cu Cel ce te-a creat!

- Si ce ne facem cu filosofii?

- Filosofii, deocamdată, asa din punct de vedere mai tare, pot să spun că n-au creat decât niste notiuni, dar nu au rezolvat nici o problemă.

- Au stricat foarte mult?

- N-au stricat; să încercăm să-i iubim si pe ei pentru că vorbesc foarte frumos, chiar dacă la suprafata lucrurilor.

- Sunt cumva utili?

- Una este cum spune si Kant: "Două lucruri îmi umplu sufletul de admiratie: cerul înstelat de deasupra mea si legea morală din om!" Asta o spune un mare filosof.

Deci, prin asta înseamnă că el a depăsit o serie întreagă de lucruri de catedră, în sfârsit, pentru lumea care doreste să le asculte, foarte frumos spuse. Dar un crestin adevărat pune mâna pe stele, este printre stele, nu numai le admiră. Deci, iată ce înseamnă să trăiesti în Hristos.

- Cum vedeti implicarea Bisericii în societate?

- Zic si eu, cum zicea cineva: "Părinte, când să mergem la biserică?" "Când bat clopotele!"

Mai întâi de toate trebuie să aducem la cunostintă oamenilor învătătura crestină, deoarece, spune si Apostolul: Credinta vine din auz.

Dar, mă întreb: de ce nu stie învătătura, în veacul nostru de acum? N-a auzit nimeni bătaia clopotelor? Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natură sufletească, care ne atrage atentia: "Cheamă viii, plânge mortii, împrăstie viforele!" - împrăstie dracii si trăsnetele.

Au trecut prin Taina respectivă si acum vor să ducă o viată fără răspundere? Să fie atenti la ce se propovăduieste, să meargă la biserică să audă, ca niste credinciosi. Oare trebuie să mâncăm din pomul oprit pentru că avem libertate? Nu! Avem mai departe niste porunci care ne tin într-o oarecare înfrânare în vederea armonizării. Chiar împreunarea dintre soti se face cu o oarecare rânduială. "Mai rărut e mai drăgut!"

- Individualismul este, se pare, o boală a societătii. Se extinde, oare, si asupra credinciosilor?

- Da, este într-adevăr un mare defect la momentul istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că acestea sunt nevindecabile.

Noi suntem atenti cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare care se face cu primul pas, dar pus bine, pe directie. Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităti trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere si pentru cel care este lângă noi.

Acesta este sensul educatiei crestine despre creatie pe care trebuie să o stim. Din momentul în care s-a izolat, a făcut o semiasociatie cu diavolul, pentru că ascultă numai de gândurile proprii.

Lucrul primordial în conceptia crestină este jertfa; conditia ca să te mântuiesti, respectiv ca să luminezi, este să stii să te jertfesti.

Apostolul Petru, la Schimbarea la Fată a Domnului, I-a spus: "Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe..." Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: "Bine, Petre. Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota?" 0 asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil ca să lumineze trebuie să ardă. Conditia ca să luminezi este ca să te jertfesti. Asta este explicatia lumânării sau a candelei. Si dacă nu stim să jertfim, stăm pe loc.

Individualitatea este o mare pierdere, însemnă să fii izolat de Creator si să devii margine, iar marginile sunt ale dracilor, cum spun Sfintii Părinti.

- Părinte, cum să explicăm lipsa de initiativă, pasivitatea oamenilor din Biserică astăzi?

- Dumneavoastră nu vă legati de niste defecte ca să creati prin asta o problemă si o întrebare.Pentru că eu, când a fost să plec la mânăstire, acum vreo 50 de ani, au vrut să mă oprească foarte multi insi, chiar unul din cei cu nume mare, ministru al cultelor pe atunci, spunându-mi că în mânăstire sunt căderi si decăderi de tot felul. Dar eu i-am răspuns că mă duc la mânăstire pentru Hristos. Nu mă interesează ce este acolo, ci învătătura Scripturii: Cine lasă mamă, tată, frati, surori... si îmi urmează Mie... Si m-am întâlnit cu ei după zeci de ani. Si m-au întrebat: "Ce-ai văzut acolo?" "Ce ati spus voi am găsit, dar nu credeam să găsesc si sfinti!"

Deci, punctul de orientare este învătătura crestină, sunt sfintii lui Dumnezeu care sunt asemenea nouă, nu defectele. Dacă îngeri au fost si au căzut, Apostoli au fost si au căzut, nu înseamnă că aceste căderi caracterizează învătătura mântuitoare a Mântuitorului. Dar, dacă esti dibaci, poti foarte multe să înveti din căderi, căci te aduc la smerenie, sau să poti pricepe cum, indirect, dracul mărturiseste pe Dumnezeu, prin ispite. Pentru că însăsi existenta lui demonstrează existenta lui Dumnezeu, pe care el nu o vrea la oameni. Pentru că se mai spune si acum că nu există Dumnezeu.

Cum să caracterizăm noi un om care îndrăzneste să spună lucrul acesta? Dar Dumnezeu îl rabdă, totusi...

- Credeti că se poate trăi o viată total în afară de Hristos?

- Nu se poate! În afară de Biserică, nu există nimic, nu există mântuire! Nu există decât esecuri si, dacă vreti - trebuie să o spun - există iad, în afară de Biserică. Dacă dumneavoastră puneti în slujba lui Dumnezeu toate gândurile, atunci, într-adevăr, sunteti omul lui Hristos, omul de valoare al Bisericii. Si, ca să fii omul lui Hristos, este să stii să te smeresti cu adevărat. Să nu se creadă că fără smerenia aceasta va primi cineva câtusi de cât bucuriile raiului si ale fericirii vesnice! Nu există, dragii mei! Si pe urmă, dacă trăiesti cât de cât într-o viată crestină, a iubirii si smereniei lui Hristos, deja esti în vesnicia fericirii, deja se conturează mai pe văzute chiar, împărătia lui Dumnezeu, în tine.

Noi nu trebuie să vorbim de împărătia vesnică din viitor, trebuie să recunoastem că există în noi această fericire. Dar, mai întâi de toate, nu trebuie să ne gândim la mântuire, ci la cucerirea lui Dumnezeu, care se realizează prin smerenie, si atunci esti asigurat pentru mântuire.

- Cum poate fi privit progresul, civilizatia?

- Civilizatia este una si trăirea crestină este alta. Însă, un om civilizat poate mai usor să se adapteze învătăturii crestine, care e prea justificată, are o prea mare ordine, e prea argumentată ca să nu o crezi.

Uite, se spune că poporul roman era foarte drept, creator: cucereau si zideau. Înainte de venirea Mântuitorului le-a dat biruinte acestor romani, să zic asa, să pregătească oarecum lumea pentru o învătătură divină extraordinară, pentru că ei erau mai civilizati.

Deci, civilizatia joacă un rol pozitiv, dar nu mântuitor. Si ea învată să nu furi si ea învată să nu fie..., dar, totusi, în miezul civilizatiei acesteia au ajuns păcate asa de grave, pentru că nu a avut o înfrânare crestină.

Civilizatia trebuie ajutată, pentru că au fost popoare drepte, dar nu mântuitoare. Îmi place să merg la drum cu tine că stiu că nu mă furi, că stiu că nu mă pârăsti, că stiu că esti un om civilizat.

Vedeti dumneavoastră, Biserica crestină nu învată mai întâi, ci sfinteste! Pentru că se referă, nu la a cuceri pământul, ci la a cuceri împărătia cerurilor.

Modernismul nu este vinovat că esti tu lenes si nu stiu ce. Poti să fii în pat cu puf si să te rogi la Hristos, si esti la fel cu unul care doarme pe scândură.

Prea mare modernism nu se recomandă pentru că te poate duce la moleseală, la leneviri, la scăderi.

Să stiti că suferinta te subtiază mai mult si te aseamănă mai mult cu numele tău ca om mântuit, ca om vesnic.

- Cum vedeti implicarea, în conditiile actuale, a unui crestin în politică?

- În întrebarea dumneavoastră, de la început se vede că a face politică este o greseală. Nu este deloc o greseală. Politică înseamnă a tine un cântar în mână si al potrivi întotdeauna drept. Cât mai multi crestini în politică este foarte bine, dar cu constiinta adevărului.

- Ne puteti spune care sunt consecintele pietismului în viata Bisericii?

- Dragă, Biserica nu poate fi nebiruitoare ori în ce împrejurare ar fi si ce momente istorice ar crea sub dârzenia credintei oamenilor. Este nebiruită până la sfârsitul veacurilor. Ferice de cel care pricepe lucrul si-si mântuieste sufletul. "O, de ati cunoaste valoarea omului, dăruită lui de Dumnezeu!" Nu trebuieste văzut si nici create puncte de vedere sau de orientare; negativismele care există prin toate părtile. Sunt mii de secte, dar asta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă, adică Biserica Adevărului, nu va birui.

- Credeti că pietismul ar fi o atitudine sectară?

- Dumneavoastră, mai întâi de toate, ocupati-vă de sufletele dumneavoastră si nu vă ocupati de-a înregistra defectele, pe ici, pe colo. Căci învătătura crestină spune cum spune Mântuitorul: "Faceti ce vă spune, nu faceti ce fac ei!" Dar prin asta a vrut să spună să nu oprim viata pe loc. Îi priveste. Trebuie să vă obisnuiti să vă controlati propria viată. Aceste tragedii sunt si datorită defectelor mele personale. Tragedia umanitătii trebuie să o plângi ca pe propria ta nenorocire. Nu trebuie judecati, câci sunt multe slăbiciuni. Mai întâi de toate poti să fii subiectiv tu, când vezi lucrurile acestea. Pentru că s-ar putea întâmpla că se ia o măsură pentru salvarea lucrurilor si tu, care nu stii decât direct, văzând lucrurile, să nu-ti dai seama de tactica pe care o foloseste ca să salveze lucrurile. Si ai judecat negativ.

- Ce ne puteti spune despre posibilitatea criticii în Biserică? Existâ critică ziditoare în Biserică?

Cuvântul critică nu înseamnă decât a judeca pe cineva. Dar critica încununează opera!

Adevărul trebuie apărat de orice fel de crestin. Căci, chiar dacă un cleric, superior, n-ar sustine adevărul - vorbesc despre adevărul ortodox, adevărul mântuitor - poate să fie înfruntat, căci nu înfrunti cleric, ci înfrunti eretic, fiind vorba de adevăr.

E îngăduită critica, dar nu judecata... Stai cu ochii pe celălalt, dar nu stai cu ochii pe tine!

Taina mântuirii omului pentru fiecare om se săvârseste pe cruce, în întelesul că crucea este cel mai mare folos al pământului. Jertfeste a nu-l judeca pe acela că a gresit. Iar dacă te bagi în biserică unde e harul lui Dumnezeu si judeci pe preot, amarnic gresesti! Obisnuiti-vă toti să vedeti acolo pe Hristos.

Un mare pustnic, care a primit din satul lui un credincios - si în satul lui era un om foarte defectuos -, a întrebat: "A lui cutare e tot asa?" "Tot asa-i părinte!" Si a zis părintele: "Of, of, of!" A doua zi a venit îngerul la pustnic si i-a zis: "M-a trimis Dumnezeu să te întreb: unde să punem sufletul omului acela, că a murit astă noapte, în rai sau în iad, că tu l-ai judecat?" S-a căit toată viata în plâns si în amar cerând de la Dumnezeu un semn de iertare, si nu a primit încă.

Întreaga tragedie a omenirii e în functie de nenorocirea vietii noastre! Dacă e iubire, e iubire, nu ne mai jucăm. Dacă sunt om, sunt om, cu inimă, cu mâini si cu degete! Învătătura crestină este integritatea fiintei omenesti. Judecarea asta înseamnă a tine viata pe loc.

- Dar multi spun că ei nu răspund decât de păcatele personale si nu se amestecă în restul...

Nu mă interesează ce spun ei, ce spune Hristos mă intereseazSŞi Hristos a spus: Să vă iubiti unul pe altul... Să iubiti pe dusmanii vostri, acesta este răspunsul.

Oricum ar fi de bubos, preotul acesta are harul să te lege si să te dezlege. Trebuie cu orice chip să nu mai judecati preotimea. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni nu a plecat să slujească învătătura Mântuitorului fără cuvintele Mântuitorului. Dar, iată, pe drum s-au întâmplat atât de multe lucruri: un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învătătura crestină nu a fost adevărată. Dar Petru s-a ridicat cu totul dincolo, mai mult decât căderea lui.

Dumnezeu ne iubeste mai mult decât ne urăste dracul! Asta înseamnă un îndemn nemaipomenit pe care trebuie să ni-l însusim.

Dumneavoastră stiti ce vă spun eu acum: sunteti vinovati de faptul că acela este vinovat! Ăsta-i răspunsul! Adică trebuie să-l iubesti, trebuie să nu-l urăsti, iar pentru pozitia ta morală, pentru pozitia ta crestină îl ajută harul lui Dumnezeu si pe acela, chiar dacă tu nu i-ai spus nici un cuvânt, dar ai avut curajul să-l pretuiesti, neurându-l - măcar asta - tu l-ai ajutat foarte mult: "Doamne, miluieste-l!" Ai început să iubesti pe vrăjmasul tău? Cu orice chip nu te izola. Degetul acesta care este cel mai mic si pare cel mai neînsemnat este o valoare în componenta fiintei trupesti.

Dacă încercati să iubiti oamenii ca pe Hristos, atunci dumneavoastră nu ati mai vedea că el greseste. Nu vă doare inima de el pentru că a gresit, dar constatati, chiar cu drac la mijloc, că a făcut cutare si cutare lucru vrednic de iad.

Bucuria duhovnicească

- Cum să luptăm împotriva duhului tristetii?

- Să fiti veseli. Dragă, eu stii ce vă spun, cu toată siguranta: ori si ori si oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îti creează starea aceasta de agitatie, de tristete, îsi face cuib satana si-si cloceste ouăle; nu mai poti iubi, nu mai poti vedea cu perspicacitate nitel în viitor, cu ratiunea care ti-a dat-o Dumnezeu, nu mai poti, pentru că tu esti trist. Adică nu esti în stare de nimic - o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteti tristi, gânditi-vă la lucrul ăsta: "Stai, că este ceva drac aici!" Si nu acceptati.

- Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?

- Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o solutie. Nu să vă mângâiati cu faptul că le auziti. V-am dat un sfat: să fiti veseli.

Cum să fiu vesel - poate să spună cineva - când nu pot să fiu? Dacă esti vesel, inima se desface si ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta si El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi si bate si punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de constiintă. Poartă în adâncul si în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip si asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl si locas la el Ne vom face. Asta este chipul si asemănarea, nu picioarele si ochii si urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

- La inima asta cum ajungem?

- Este foarte usor. Bagă-ti mintea acolo si zi: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!" Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispozitie, inima se desface si ea.

Ce înseamnă asta: "Eu sunt amărât"? Cum esti amărât, când Hristos a înviat, când suntem întelegători în ceea ce priveste crucea pe care trebuie să o ducem si noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Si această stare continuă de veselie pe unde trăiesti, este si o stare de rugăciune si o trăire crestină si de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunostintele tale, stie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atentia ta. Vezi, niste părinti, mamă si tată, când văd pe copilul lor că-si pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui si nu stiu ce să-i mai dea.

Există la Psalmul 130: "Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine", dar sunt ca un copil întărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i întărcat si nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.

Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemultumiti si nesătui si în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră. "Nu te teme turmă mică, îndrăzniti, Eu am biruit lumea!" Si noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă dati seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să tineti cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hot, fără putere.

Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem si înger păzitor. De ce nu dati atentie mai multă la îngerul păzitor? Stiti, frătiile voastre, ce spune într-un loc: "Este cu neputintâ să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!" Îngerul este cu noi, ne păzeste. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omenesti, nu ca să anihilize fiinta omenească, ci s-o transfigureze.

Ati văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor:

"Sfinte îngere, fă rugăciuni de obste cu îngerii toti pentru mine păcătosul!" Si îngerul păzitor se roagă cu toti îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: "Nu vreau!" Adică este o unitate nemaipomenită, îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune, si îngerii toti sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc asa: "Dacă diavolul ar fi întruchipat în om, cu degetul mic poate răsturna pământul, dacă ar avea puterea de la început".

Da, dar nu mai are putere, decât numai vârful cozii miscă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem.

Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferintele îti aduc niste întelepciuni adânci si te fac să te gândesti serios la mântuirea ta. Dar, vă dati seama cine ne păzeste pe noi? Îngerul păzitor îl face praf si tăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei si câstigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Si nu ne-ar fi rusine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câstig de cauză diavolului, dusmanul îngerului, dusmanul nostru, cu nepăsarea, ba si cu căderi directe? Si totusi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinta să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduintă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Asa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.

Nu permiteti gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniti-le cu rugăciunea, fără meditatii prea multe la rugăciune. Unul împingea în usă si dracul împingea si el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea: "Doamne, miluieste!", cu jumătate de gură, superficial. În sfârsit, dracul deschidea mai mult usa să intre la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: "Doamne, nu mă lăsa!", si îndată a dispărut dracul. Si plângea. Si a apărut Mântuitorul: "Doamne, de ce nu m-ai ajutat?" "Când m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!"

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.

- Dacă slăbeste credinta ce putem face?

- Dacă esti într-o stare de recrudescentă interioară, sigur slăbeste credinta. Să nu slăbească! Chiar si la sfinti se constată o viată de oscilatie, o ridicare si o coborâre. Pentru că, te mai părăseste harul, ca să nu te mândresti, să nu spui: "Ia uite eu unde am ajuns!" Te mai părăseste harul ca să te smeresti. Dar nu trebuie să-ti pierzi credinta. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ti folosească mintea; nu trebuie să vă speriati, el nu se astâmpără. Dumnezeu stie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceti: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară si adevărată, nu ratională. Ar trebui să întelegeti singuri lucrurile acestea!

Iar în legătură cu oscilatia asta care si la sfinti se constată, există un cuvânt la Sfântul Apostol Pavel care spune asa: "aduceti-vă aminte de mai-marii vostri, care v-au vestit vouă învătătura lui Dumnezeu, la a căror sfârsit privind, să le urmati credinta" (Evrei 13, 7). Adică, la sfârsitul vietii ei s-au desăvârsit si au cuvântul puternic si întreg. Deci, dacă noi suntem în luptă, acum ne ajută harul lui Dumnezeu. Dar luptă este toată viata, ne ispiteste continuu.

Oare să ne rugăm numai când ne ispiteste satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar, dacă ne ispiteste si Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu mă stăpânească fiara asta nenorocită. Avem nevoie de o stare de prezentă continuă, căci harul lui Dumnezeu ne ajută. Că nu putem fără harul lui Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputintă să te mântuiesti, oricât ai fi de nevoitor, numai cu faptele tale, fără harul lui Dumnezeu. Vezi cum i-a spus Sfântului Siluan Athonitul, Hristos: "Gândul la iad si nădejdea la Mine". Adică nu te mântuiesc faptele tale; chiar Sfântul Antonie cel Mare spunea că nu se mântuieste, si cine era Sfântul Antonie? Faptele omului nu-l mântuiesc fără harul lui Dumnezeu. Spune Mântuitorul: "Ceea ce la om este cu neputintă, la Dumnezeu este totul cu putintă." L-a întrebat Sfântul Apostol Petru: "Ce facem, Doamne, cine se mai mântuieste?" Deci, nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenti. Nu meriti tu atâtea haruri, decât dacă esti într -o smerită prezentă.

Uite, Sfântul Chiric cu mama lui, Sfânta Iulita, care era chinuită de păgâni. Sfântul Chiric era mic, până la genunchii lui mamă-sa, si a zis: "Si eu cred în Hristos!" Si i-a trântit ăla o cizmă în burtă si l-a repezit de zid si l-a omorât pe loc. Si-i pus copilul ăla în rândul mărturisitorilor. Sfintele moaste ale lui Chiric, mititelul acela, cu mare cinste le miscă preotul.

Vedeti că într-un cuvânt este cuprinsă toată mântuirea? 0 stare de dispozitie interioară, de ce tristete? A înviat Hristos! Suntem botezati, avem înger păzitor, Dumnezeu ne învată: "Cereti-Mi, că Eu vă dau; cine-ti dă piatră în loc de pâine? Si Eu să nu vă dau vouă pâine, putin credinciosilor?" Asta este putină credintă! încercati, nu vă lăsati deloc! La măsura voastră. Multumiti-vă cu daruri mici, nu cereti daruri mari; este o greseală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ti trebuie tie! Dar omul, în nesăbuita lui mândrie si dorintă, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău, dacă esti prezent si smerit! Nu se poate fără smerenie nimic. Să stiti!

Există o carte "Viata Sfântului Nifon". Pe acest sfânt îl caracterizează îndeosebi smerenia. Si să vedeti ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu vă dati seama: la moarte au venit sfinti cuviosi si mucenici să-l ia, a venit chiar Mântuitorul. Pentru că el a zis: "Doamne, cât as fi eu de fericit să vii si Tu la moartea mea!" L-au luat dinainte, să-si vadă locul în cer.

Toate aceste lucruri le realizează smerenia. Asta-i singura cale. Dar nu vă desconsiderati că a făcut Sfântul Nifon si nouă ne e cu neputintă. Nu! La măsura ta, străduieste-te si tu. Sfântul Apostol Pavel spune: "Împârâtia cerurilor se ia cu năvală." La un concurs aleargă multi, dar cine aleargă sincer, nu aleargă degeaba. Cine se duce la concurs, să nu se gândească că nu câstigă; toti câstigă în final, dacă au alergat cinstit, dar doar unii iau premii.

Există pahar mic, pahar mare si pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfâcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, si-a umplut paharul. Este în functie de har si harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer si smerit, este plin la măsura lui; este atât de satisfăcut, încât nu-si mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.

Frătiile voastre ati auzit de Sfântul Ioan, că i s spunea Apostolul pe care-l iubea Iisus. Dar ce, pe ceilalti nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare, de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l tină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toti Apostolii îi iubea Iisus si toti erau plini la măsura lor. Si atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viată mai slabă decât a ta. Chiar între mireni si călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toti. Dar nu toti se pot duce la mânăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor si se desăvârsesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei tin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: " Vrei să fii desăvârsit?" Deci au fost invitati. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc. si sunt si sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârsire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuieste. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri si ceruri, sunt locasuri si locasuri. Sunt desăvârsiti a la Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, dar asta nu înseamnă că nu sunt fericiti si ucenicii lor, care s-au mântuit; căci orice mântuit este un înger.

Patimirea Sfintului Marelui Mucenic Iacob Persul

Sfintul Mucenic Iacob era din tara persilor din cetatea ce se chema Elani, nascut din parinti crestini si crescut cu buna credinta. Acesta si-a luat de sotie o femeie crestina si vietuia in multa bogatie si cinste pentru ca era iubit de imparatul persilor, anume Isdegherd. Si a fost rinduit de dinsul mai mare in palatele imparatesti. Dar i s-a intimplat sa se insele cu facerile de bine cele multe si cu cinstirile imparatesti si a cadea din credinta, incit a adus jertfa idolilor si s-a inchinat lor impreuna cu imparatul.

Auzind despre aceasta maica sa si femeia lui, au facut o scrisoare catre dinsul si i-au trimis-o degraba, in care scria asa: "O, ticalosule! Pentru ce ai lasat pe Dumnezeu, Imparatul cerului, pentru cinstea omeneasca? Caci facind dupa placerea imparatului acestuia vremelnic, ai pierdut viata

cea fara de moarte. Si slujind imparatului acestuia stricacios, te-ai lepadat de Cel nestricacios. Ai schimbat adevarul pe minciuna, lasind credinta in Hristos si ai primit inselaciunea diavoleasca.

Supunindu-te imparatului celui muritor, ai trecut cu vederea pe Judecatorul viilor si al mortilor. Pentru dragostea omeneasca, te-ai facut nevrednic dragostei lui Dumnezeu si ai cazut din nadejdea cea buna. Plingem si ne tinguim pentru tine, caci fiind fiu al luminii, acum te-ai facut fiul intunericului si al gheenei. Si sa stii ca daca nu te vei intoarce catre Dumnezeu, apoi nu ai parte cu noi; pentru ca nu voim a te mai vedea, fiind inchinator de idoli. Iar cind ii va ajunge minia lui Dumnezeu pe imparat si pe ai lui, impreuna cu dinsii te va ajunge si pe tine. Atunci vei plinge cu amar, vazindu-te chinuit in focul gheenei. Drept aceea, te rugam cu lacrimi, intoarce-te catre Hristos si te sirguieste a scapa de urgia lui Dumnezeu care o sa vina asupra voastra".

Acest fel de scrisoare a fost data lui Iacob de la maica si de la sotia sa, fiind el atunci cu imparatul afara din cetate. Iar el luindu-o si citind-o, s-a umilit graindu-si in sine: "De vreme ce maica si sotia mea se instraineaza de mine, deci ce-mi va fi veacul ce va sa fie, cind va veni Dumnezeu sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui?"

Citind iarasi scrisoarea cu sirguinta, a plins foarte si se tinguia pentru pacatul sau. Apoi si-a zis in sine: "Stiu ce voi face, ca sa nu piara pina in sfirsit sufletul meu. Voi petrece batind neincetat in usa milostivirii lui Dumnezeu, pina cind imi va deschide; caci stiu ca-mi va deschide, pentru ca este Indurat si Milostiv si nu voieste moartea pacatosului, ci primeste cu bucurie pe cei ce se pocaiesc".

Astfel plingind el si acestea catre sine zicind, l-au vazut niste pagini si l-au cunoscut ca este crestin. Apoi mergind, au spus imparatului. Iar imparatul, chemindu-l indata la sine, i-a zis: "Spune-ne noua adevarul, nazarinean esti?" Iar Iacob raspunse: "Este adevarat, sint nazarinean!" Apoi imparatul a zis: "Dar esti fermecator?" Iacob a raspuns: "Nu sint fermecator, ci crestin". Imparatul a zis: "Ticalosule si nemultumitorule, oare n-ai primit daruri si cinste de la mine si de la tatal meu?" Iacob a raspuns: "Unde este acum tatal tau? Iata ca trupul lui cel muritor se strica in pamint, iar sufletul lui este aruncat in iad".

Auzind acestea imparatul, s-a miniat foarte tare si a zis catre dinsul: "Astfel de multumire dai dragostei mele cu care te-ai indulcit pina acum si mie te impotrivesti, iar pe tatal meu il graiesti de rau? Sa stii dar ca esti vinovat de moarte. Dar nu te voi pierde cu sabia, ca sa nu mori indata. Ci, muncindu-te cu felurite chinuri multa vreme, la cruda moarte te voi da".

Sfintul Iacob a raspuns: "Ceea ce te lauzi sa faci, o! imparate, aceea fa-o mai degraba, caci sa stii ca nu ma sperie cuvintele tale, care sint asemenea vintului ce bate in piatra. Nici ingrozirea ta nu ma inspaiminta, pentru ca nu ma tem de moarte, stiind ca aceasta moarte vremelnica nu este moarte, ci somn. Caci ca din somn se vor scula din morminte toti oamenii la infricosata venire a Hristosului meu". Iar imparatul a zis: "Sa nu te insele nazarinenii care numesc moartea somn si invata a nu se teme de dinsa, de care insa se tem si imparatii. Sfintul a raspuns: "Moartea dreptilor intru odihna va fi, iar voua necredinciosilor si pacatosilor incepere a chinului celui vesnic".

Atunci, chemind imparatul pe sfetnicii si pe prietenii sai, s-a sfatuit cu dinsii cu ce chinuri sa-l piarda pe Iacob. Dupa aceasta a dat astfel de hotarire asupra sfintului ca sa fie spre infricosarea si a altor persi necredinciosi, dintre care s-a despartit Iacob cu credinta, ca fiecare madular al sau sa primeasca deosebita chinuire, prin taiere. Si luind chinuitorii pe Sfintul dupa porunca imparatului, il duceau la locul cel de chin pentru ca sa taie toate madularele lui, unul cite unul. In urma lui mergeau multi din cei cunoscuti, din boieri si din ostasi si din cetate popor fara de numar, ca sa vada patimirea si sfirsitul lui. Iar el, ajungind la locul orinduit a rugat pe chinuitori sa-i dea putina vreme sa se roage. Si, ridicind ochii spre cer, s-a rugat, zicind:

"Doamne Dumnezeul meu asculta-ma pe mine robul Tau si cautind din inaltimea cea sfinta a Ta, da-mi tarie si putere in ceasul acesta pentru ca sa rabd durerile acestea si sa-mi rasplatesc cu singele meu greseala, caci ma lepadasem de Tine facatorul si Stapinul meu. Acum imi pare rau de aceasta si ma intorc la Tine, Dumnezeul meu. Marturisesc Preasfint numele Tau si-mi pun sufletul meu pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tau spre rabdare, ca sa vada vrajmasii Tai si sa se rusineze, caci Tu, Doamne, m-ai ajutat si m-ai mingiiat".

Astfel rugindu-se Sfintul, s-au apropiat chinuitorii si, dezbracindu-l, i-au intins miinile si picioarele si i-au zis: "Ce vei face acum Iacobe, caci acum nu poti avea nici o scapare pentru ca asa este porunca ca trupul tau sa se taie in bucati si chiar degetele miinilor si picioarelor si tot trupul tau de la grumaz pina la glezne; iar mai pe urma si capul il vom taia. Deci socoteste ce-ti este mai de folos: a te pleca voii imparatesti si a fi viu, intreg si sanatos? Sau a muri in aceste chinuri grele?"

Asemenea, si unii din prietenii lui plingeau pentru el, zicind: "Pentru ce iti pierzi sufletul tau in desert, cruta-te si nu-ti pierde frumoasele tinereti; fa voia imparatului si inchina-te zeilor lui, ca sa fii viu, iar Dumnezeului tau ii vei sluji in taina, precum vei vrea".

Iar Sfintul, deschizind gura, a zis: "Nu plingeti pentru mine, ci plingeti pentru voi si pentru fiii vostri. Pentru ca eu merg intru odihna cea vesnica, iar voi va veti duce sa pieriti in vesnicele chinuri. Caci zdrobindu-mi voi madularele, imi veti mijloci vesnica rasplatire negraita in ceruri, iar voua mai multa munca in iad, ca sa va ardeti in veac, impreuna cu dracii carora va inchinati".

Atunci, unii din ispravnicii imparatesti au inceput a bate pe chinuitori, zicind: "Ce stati, uitindu-va la dinsul? Incepeti a face ceea ce vi s-a poruncit". Si indata unul, luind mina cea dreapta a Sfintului, i-a taiat degetul cel mare, iar fericitul privind la cer a zis: "Ajutorul meu si nadejdea mea, Doamne Dumnezeul cel mare intru tarie, Care cu degetul Tau cel dumnezeiesc izgonesti dracii, primeste acest deget care s-a taiat pentru Tine din indemnarea draceasca, ca o ramura din copaci si fii mie milostiv pentru ca si din vie se taie mladitele ca sa inverzeasca vita, ca mai mare sa creasca si mai mult rod sa aduca".

Ispravnicului imparatesc, fiindu-i mila de dinsul, a zis: "Cruta-te, Iacobe, asculta porunca imparatului, caci iata tuturor ne pare rau de tine; inchina-te zeilor ca sa fii viu. Iar pentru degetul ce ti s-a taiat, nu te intrista; caci sint doctori, care te vor tamadui, dar nu voiesc mai mult a-ti pierde sanatatea si frumusetea tineretilor tale!"

Iar fericitul a zis catre dinsul: "Au nu vezi vita de vie, cind i se taie mladitele la vremea sa? Caci cind incepe a se incalzi pamintul de soare, linga fiecare taietura odrasleste. Deci, daca vita se taie pentru ca la vremea viitoare sa creasca odrasla si sa aduca rod, cu atit mai mult omul cel credincios, fiind rasadit in via Dumnezeului Celui Preainalt si unit cu viata cea adevarata, cu Fiul lui Dumnezeu, Care a zis: Eu sint vita iar voi mladitele. Fiind taiat acum cu moartea cea vremelnica, va invia intreg in veacul viitor, inverzind cu odrasla slavei nestricacioase si aducind rodul rasplatirii celei vesnice".

Graind acestea Sfintul, s-a apropiat si i-a taiat si al doilea deget. Iar Sfintul Iacob, rabdind, a zis: "Primeste, Doamne, si a doua ramura din livada Ta, pe care a zidit-o dreapta Ta". Iar fata Sfintului era luminata si plina de bucurie, ca si cum s-ar fi indulcit de veselie. Si taindu-i si al treilea deget, el a zis: "De trei ispite care sint in lume izbavindu-ma, binecuvintez pe Tatal si pe Fiul si pe Sfintul Duh si cu cei trei tineri mintuiti din foc, ma voi marturisi Tie, Doamne si cu cetele mucenicilor voi lauda numele Tau, Hristoase".

Apoi i-au taiat si al patrulea deget. Iar el a zis: "Cel ce primesti lauda de la patru vietuitori, primeste patimirea degetului al patrulea, taiat pentru marturisirea Preasfintului Tau nume". Taindu-i si al cincilea deget, a zis: "S-a savirsit veselia mea, ca la nunta celor cinci fecioare intelepte". Chinuitorii vrind sa-i taie si degetele de la mina stinga, au inceput a zice catre dinsul: "Cruta-ti macar acum sufletul tau, Iacobe, si nu te pierde, ci fa voia imparatului ca sa fii intreg. Oare nu-ti este mai bine a fi viu si intreg, decit a patimi aceste chinuri si a muri? Iar pentru pierderea unei miini nu te mihni, caci multi oameni sint in lume numai cu o mina si se indestuleaza cu multe bogatii si cu cinste si se indulcesc de tot binele pe pamint".

Iar Sfintul a zis: "Pastorii, cind tund oile, tunzind partea din dreapta, oare lasa pe cea din stinga netunsa? Eu sint oaie a turmei lui Hristos, care m-am dat in miinile voastre pentru Domnul meu, ca sa-mi tundeti madularele mele ca pe o lina; acum avind mina cea dreapta tunsa, o voi cruta pe cea stinga? Nu voi cruta nici unul din madularele mele; ci ma voi dezbraca de trupul meu stricacios, pentru ca sa ma imbrac intr-unul nestricacios".

Si privind catre cer, a zis: "Mic si prost sint in fata Ta, Doamne, Care, fiind Dumnezeu mare, Te-ai micsorat pe Tine, imbracindu-Te in chipul nostru si ai rabdat pentru noi rastignire si junghiere. Nu pot, Stapine, a urma patimilor Tale. Insa ma dau pentru Tine spre zdrobire si spre moarte, pentru ca in vremea Invierii sa ma ridici viu si intreg".

Zicind acestea, s-a apropiat gealatul (chinuitorul) si i-a taiat degetul cel mare al miinii stingi. Iar el a zis: "Multumesc Tie, prea laudate Doamne, ca m-ai invrednicit pe mine a-ti aduce al saselea deget, Cel ce in ziua si in ceasul al saselea Ti-ai intins pe cruce Preacuratele Tale miini". Si i-au taiat si al saptelea deget. Iar el a zis: "Precum cu buzele impreuna cu David de sapte ori in zi Te-am laudat, Doamne, pentru judecatile dreptatii Tale, asa astazi cu sapte degete care sint taiate pentru Tine, preamaresc mila Ta, aratata asupra mea".

Atunci i-au taiat si al optulea deget, iar Sfintul a zis: "Tu Insuti, Doamne, ai primit in a opta zi taiere imprejur dupa lege, iar eu rabd taiere a opt degete, pentru ca, despartindu-ma de oamenii cei faradelege si necurati, sa ma unesc cu Tine, Mintuitorul Meu; iesind din trup sa vad Preasfinta Ta fata, pe care asa doreste sufletul meu sa o vada precum doreste cerbul izvoarele apelor".

Taindu-i-se si al noualea deget, Sfintul a zis: "Intr-al noualea ceas pe cruce Ti-ai dat Duhul Tau, in miinile Parintelui, Hristoase al meu; iar eu intru durerea acestui al noualea deget taiat, iti aduc multumire, ca m-ai invrednicit a fi intins spre taierea madularelor mele, pentru preasfint numele Tau".

Atunci i-au taiat si al zecelea deget, iar el laudind pe Domnul, a zis: "In psaltire cu zece strune voi cinta Tie, Dumnezeule si iti multumesc Tie, Care m-ai invrednicit a rabda taierea degetelor de la amindoua miinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe doua table".

Atunci unii din boierii imparatesti, care stateau de fata, fiind prieteni Sfintului, plingind cu amar, au inceput a zice catre dinsul: "O! preaiubitul nostru prieten, te rugam asculta-ne pe noi, fa voia imparatului, ca sa nu mori in grele chinuri. Si sa nu ai mihnire pentru degetele tale, caci sint doctori iscusiti, care pot sa te vindece, numai cruta-te, ca sa nu te lipsesti de aceasta lume dulce; pentru ca ai multa avere si poti sa fii intru mare odihna. Ca de-ai fi fost sarac, ai fi putut zice: ce nadejde imi este mie si ce folos am de viata mea, nemaiputind de acum a lucra cu miinile si a ma hrani? Dar tu esti bogat si ai aur destul si numai singur de vei voi, poti sa traiesti cit se poate de bine in dulcetile acestei lumi si sa te inveselesti impreuna cu sotia si cu maica ta si cu iubitii tai prieteni. Pentru ce voiesti sa-ti pierzi sufletul in desert, spune noua macar un cuvint, prin care sa te pleci voii imparatului si indata vei fi slobod de munci".

Iar fericitul, privind spre dinsii, a zis: "Nimeni nu poate sluji la doi domni, si nimeni, punind mina pe plug, cautind inapoi, este indreptat intru imparatia lui Dumnezeu. Caci Domnul meu a zis: Cine iubeste pe tata sau pe mama, pe femeie, sau pe copii, mai mult decit pe Mine, nu-Mi este Mie vrednic; cel ce nu-si ia crucea sa si sa vina dupa Mine, nu este vrednic de Mine. Deci nu voi asculta sfatul vostru, pentru ca nefolositoare imi sint cuvintele voastre; ci mai mult va rog, sa nu ma crutati pe mine. Ci precum va este voua poruncit pentru mine, asa faceti".

Atunci miniindu-se gealatul, s-a apropiat si i-a taiat degetul cel mare al piciorului drept. Iar Sfintul Iacov a zis: "Slava Tie, Hristoase, Caruia nu numai miinile, ci si picioarele au fost strapunse, si singele Ti-a curs. Invredniceste-ma, ca piciorul drept care a patimit taierea degetului dintii sa stea cu cei mai de pe urma de-a dreapta Ta".

Si i-au taiat al doilea deget al aceluiasi picior. Iar el a zis: "Indoitu-s-a spre mine stapinirea si mila Ta Doamne, in aceasta zi, in care patimind taierea si acestui deget al doilea, voi veni catre Tine, Dumnezeul meu Cel tare si viu, care ma izbavesti pe mine de moartea vesnica".

Si i-a taiat si al treilea deget si l-a aruncat dinaintea lui, iar fericitul cautind spre dinsul a zimbit si a zis: "Mergi in numele Treimii si tu al treilea deget catre sotii tai, ca si grauntele de griu care cade in pamint, si murind pentru Hristos, Cel ce a inviat a treia zi, mult rod de cinste vei avea impreuna cu prietenii tai in ziua invierii celei de obste".

I-a taiat si al patrulea deget si a zis fericitul: "Pentru ce esti mihnit sufletul meu si pentru ce te tulburi? Nadajduieste catre Dumnezeu, Care te mintuieste cu puterea crucii celei in patru cornuri, ca ma voi marturisi Celui ce m-a zidit pe mine din patru stihii".

Si i-a taiat lui si al cincilea deget, iar Sfintul a zis: "Acum voi incepe a grai catre Tine, Doamne, Cel ce ai rabdat pe cruce cinci rani mai mari, preamarind ajutorul Tau, pentru ca ma faci vrednic partii credinciosilor robilor Tai, celor ce au patimit pentru Tine, cei care au inmultit cei cinci talanti".

Apropiindu-se gealatul de piciorul lui cel sting, i-a taiat degetul cel mic si a zis Sfintul Iacob: "Imbarbateaza-te, micule deget al saselea, prin Dumnezeul cel mare, Cel ce ma intareste pe mine cu mila, care in a sasea zi te-a facut pe tine cel mic cu cele mari si, deopotriva, cel mic ca si cel mare va invia. Si de vreme ce nici un fir de par din cap nu piere, cu atit mai mult tu, deget mic, nu te vei desparti de sotii tai cei mai mari, ci deopotriva cu dinsii te vei preamari, precum si deopotriva patimesti".

Si i-a taiat si al saptelea deget. Iar Sfintul a zis: "Risipiti casa aceasta veche sub care se ascundea sarpele cel cu sapte capete, pentru ca mie mi se gateste de Ziditorul - Cel ce in a saptea zi S-a odihnit de lucrurile Sale -, alta casa nerisipita, nefacuta de mina, vesnica in cer".

Apoi i-a taiat si al optulea deget, iar Sfintul a zis: "Cel ce a mintuit opt suflete din apa in corabia lui Noe, ma va mintui si pe mine, cel caruia imi varsati singele cu apa. Caci taindu-mi-se si acest deget al optulea, precum nicovala, fiind batuta cu ciocanul nu simte lovitura, ci mai mult se intareste, asa nici eu nu bag seama de durerea madularelor ce mi se taie; pentru ca Insusi Facatorul doctorul cel mai bun, ma intareste pe mine si-mi usureaza durerile si ma va pune cu totul intreg in a opta zi, dupa zilele saptaminii vietii acesteia, in viata cea viitoare preafericita si vesnica".

Si i-a taiat si al noualea deget. Iar Sfintul a zis: "Intareste-ma in rabdare, Dumnezeule adevarat, ca spre Tine a nadajduit sufletul meu, Cel ce ai intarit cu darul Tau cele noua cete ingeresti, cu care ma invrednicesti a sta inaintea Ta, pe mine care patimesc taierea acestor noua degete ale picioarelor".

Atunci i-au taiat si al zecelea deget, iar el, laudind pe Domnul, a zis: "Iata ca-Ti aduc Tie jertfa, Iisuse Hristoase, Cel ce esti desavirsit Dumnezeu si om desavirsit, douazeci de degete ale mele". Si iarasi a zis: "Judeca mie, Dumnezeule, si alege judecata mea de la neamul necuvios; ca iata, necredinciosii n-au crutat faptura Ta, ci ca niste lupi nemilostivi au taiat madularele mele".

Si statea acolo multime multa de popor, barbati si femei, batrini si tineri, privind la acea priveliste si mirindu-se de rabdarea Sfintului.

Apoi patimitorul lui Hristos, cautind asupra prigonitorilor, a zis: "Ce stati fara de lucru? Taiati copacul ale carui ramuri le-ati taiat!" Si apropiindu-se chinuitorul, i-a taiat piciorul cel drept, iar Sfintul a zis: "Acum aduc in dar Imparatului ceresc starea mea inaintea Lui, pe care iubindu-L, patimesc acestea, ca piciorul meu acesta taiat sa stea drept intru Imparatia Lui, alcatuit la incheietura sa intru dreptate".

I-a taiat apoi si piciorul sting, iar Sfintul, cautind la cer, a zis: "Auzi-ma, Doamne, ca buna este mila Ta. Tu esti Dumnezeul Care faci minuni! Fa cu mine semn spre bine si ma izbaveste de starea cea de-a stinga".

Dupa aceasta i-a taiat mina cea dreapta, iar el a strigat, zicind: "Mila Ta, Doamne, in veci o voi lauda; in neam si in neam voi vesti adevarul Tau, ca implinesti asupra mea cuvintul Tau, care zice: De te sminteste pe tine mina ta cea dreapta, tai-o pe ea si o arunca de la tine".

Si i-a taiat lui si mina cea stinga, iar el a zis: "Nu mortii Te vor lauda pe Tine, Doamne, nici cei ce se pogoara in iad, care se tin de lucrurile cele nedrepte ale stingii; ci noi cei vii, care, lepadind stinga, bine Te cuvintam, Doamne, de acum si pina-n veac".

Apoi i-a taiat umarul cel drept, iar el a zis: "Lauda suflete al meu pe Domnul, lauda-voi pe Domnul in viata mea, cinta-voi Domnului pina ce voi fi! Caci Cel ce si-a pus pe umarul Sau oaia cea pierduta, si-a pus-o pe ea de-a dreapta Sa si isi va aduce aminte si de acest umar al meu drept si ca pe cel pierdut il va afla si, asemenea, de-a dreapta Sa il va pune".

Si i-a taiat lui si umarul sting. Iar Sfintul a zis: "Vrajmasii m-au inconjurat, ci ajutorul meu si lauda mea este mie Domnul spre mintuire, a Carui stapinire s-a facut peste umarul Lui. Acela nu ma va lasa pe mine, care patimesc taierea acestui umar sting, ca sa ma abat spre stinga catre stapiniile intunericului".

Deci, a inceput a-i taia pulpele pina la genunchi, iar Sfintul, patimind durere, a strigat: "Doamne, Dumnezeul meu, Care nu in puterea barbatului binevoiesti; ci binevoiesti intru cei ce se tem de Tine si intru cei ce nadajduiesc spre mila Ta, ajuta-mi mie robului Tau, caci m-au cuprins pe mine durerile mortii". Iar chinuitorii au zis catre dinsul: "Dar nu ti-am spus tie ca grele chinuri si cumplite dureri te vor cuprinde? Dar tu nu ne-ai crezut pe noi".

Iar viteazul patimitor a raspuns: "Au nu stiti pentru ce ma doare? Pentru ca sa se arate ca sint trup, caci pina acum, Dumnezeu intarindu-ma, nu am tinut seama de chinuri, ca si cum as fi fost fara trup; iar acum, durindu-ma dupa fire, ma arat ca sint cu trup, dar ma voi imbraca pe mine in trup nou, pe care nu vor putea sa-l taie sau sa-l zdrobeasca niciodata uneltele voastre cele de chinuri".

Asa s-au ostenit chinuitorii, taind madularele lui de dimineata pina in al noualea ceas, si in toata vremea aceea iesea buna mireasma ca dintr-un chiparos din trupul lui cel taiat. Apoi incetind chinuitorii a-l mai taia, ostasul lui Hristos, biruind cu durerile sale pe diavolul, striga catre Dumnezeu, zicind:

"Sfint, Sfint, Sfint esti Dumnezeule, Atottiitorule, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Cel ce esti laudat de heruvimi si slavit de serafimi si preamarit de toate cetele ceresti, precum si de toata suflarea, cauta spre mine, Dumnezeule al viilor si al mortilor, si ma auzi pe mine care sint abia viu. Caci iata ca imi sint taiate toate madularele si zace trupul meu o parte mort si alta parte inca putin viu. Si nu am picioare cu care sa stau inaintea Ta, Doamne; nu am miini pe care sa le ridic spre rugaciune catre Tine, Stapine. Nu am genunchi pe care, cazind, sa ma inchin Tie, Ziditorului meu; miinile, picioarele, umerii si pulpele mele imi sint taiate, iar eu sint aruncat inaintea ta, Atotvazatorule ca o casa cazuta si ca un copac fara de ramuri. Rogu-Te dar pe Tine, iubitorule de oameni, nu ma lasa pina in sfirsit, ci scoate din temnita sufletul meu".

Asa rugindu-se el, unul din cei ce stateau inainte, luind cutitul, i-a taiat sfintitul cap. Si astfel savirsindu-si nevointa patimirii, si-a dat sfintul sau suflet in miinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, cel zdrobit si aruncat, a zacut pe pamint pina in noapte. Apoi dupa ce s-a innoptat au adunat credinciosii madularele lui si le-au ingropat cu cinste, toate impreuna, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfintul Duh in veci. Amin.

Rugăciunile începătoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

(CREZUL NICEO-CONSTANTINOPOLITAN)

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atottiitorul, Făcătorul cerului si al pământului, văzutelor tuturor si nevăzutelor.
Si întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toti vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iară nu făcut; Cel de o fiintă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara, si S-a făcut om;
Si S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat si a pătimit si S-a îngropat;
Si a înviat a treia zi, după Scripturi;
Si S-a înăltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatălui;
Si iarăsi va să vină cu slavă, sa judece viii si mortii, a Căruia împărătie nu va avea sfârsit.
Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viată Făcătorul, Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl si cu Fiul este închinat si slăvit, Carele a grăit prin prooroci.
Intru Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească Biserică;
Mărturisesc Un Botez, spre iertarea păcatelor;
Astept învierea mortilor;
Si viata veacului ce va sa vie.

Amin!

RUGACIUNILE DE DIMINEATA

Sculându-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si îndata te închina de trei ori, zicând:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin în tacere, pâna ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei închinaciuni pâna la pamânt si, de esti preot, sa zici:

Binecuvântat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Si sa zici iarasi:

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Împarate ceresc, Mângaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le împlinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste întru noi, si ne curateste pe noi de toata întinaciunea si mântuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Preasfânta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapâne, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Carele esti în ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie împaratia Ta, faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt. Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi în ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este împaratia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfântului Duh. Acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele acestea:

Sculându-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cântare îngereasca strigam Tie, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule; pentru rugaciunile îngerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfânta Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam în miezul noptii: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:

Din somn sculându-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfânta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru îndelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si în deznadajduire zacând eu, m-ai ridicat, ca sa mânec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca sa ma învat cuvintele Tale, sa înteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cânt în marturisirea inimii si sa laud preasfânt numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune:

Slava Tie, Împarate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai învrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobândi intrare în sfânta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si întelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor întelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, Cel slavit în Tatal si în Duhul Sfânt. Amin.

Apoi:

Veniti sa ne închinam Împaratului nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne închinam si sa cadem la Hristos, Împaratul nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne închinam si sa cadem la Însusi Hristos, Împaratul si Dumnezeul nostru. (cu trei închinaciuni)

Apoi îndata Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea îndurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vârtos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu înaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit, si rau înaintea Ta am facut, asa încât drept esti Tu întru cuvintele Tale si biruitor când vei judeca Tu. Ca iata întru faradelegi m-am zamislit si în pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale întelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vârtos decât zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fata Ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste întru mine, Dumnezeule, si Duh drept înnoieste întru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfânt nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapânitor ma întareste. Învata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor întoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, întru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Apoi

Rugaciunea întâia,
a Sfântului Macarie cel Mare:

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine înaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie întru mine voia Ta, ca fara de osânda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfânt numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua,
a Sfântului Macarie cel Mare:

Din somn sculându-ma, cântare de miez de noapte aduc Tie, Mântuitorule, si înaintea Ta cazând, strig: Nu ma lasa sa adorm în moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac în lene, grabind ma scoala si ma mântuieste, ca sa stau înaintea Ta în rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mântuieste.

Rugaciunea a treia,
a Sfântului Macarie cel Mare:

Sculându-ma din somn, catre Tine, Stapâne, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta în toata vremea si în tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du întru împaratia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si în Tine este toata nadejdea mea si Tie slava înalt, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra,
a Sfântului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu îndurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Însuti Stapâne, Facatorule a toate câte sunt, învredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cântarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cântarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, în toti anii vietii noastre si în tot ceasul, Tie slava sa-Ti înaltam: Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea:

Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care între cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de început si pururea fiitoare, în care nu este mutare sau umbra de schimbare; Însuti, Împarate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, în aceast ceas al noptii, îndraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit înaintea Ta, cu cuvântul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate întinaciunile trupesti si sufletesti, facându-ne pe noi casa cinstitului si Sfântului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptând luminata si sfânta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pamânt cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacând si dormitând, ci priveghind si sculati în lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra în bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neîncetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura în veci. Amin.

Rugaciunea a saptea:

Pe Tine Te binecuvântam, Dumnezeule preaînalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a mâneca si a slavi stapânirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gândului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem în liniste a cânta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit în toate si de toti, Tatalui Celui fara de început, împreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfântului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a opta,
a Sfântului Ioan Gura de Aur:

Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:

Pentru ceasurile noptii:

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neîndraznirea si de nesimtirea cea împietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurator, miluieste-ma, vazând neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta în ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfânt numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, în cartea vietii si-mi daruieste sfârsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun început bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamântului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, întru împaratia Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma întru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine în ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blândete. Doamne, sadeste în mine radacina bunatatilor si frica Ta în inima mea. Doamne, învredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gândul meu si sa fac în toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii gâlcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si întru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvântat esti în veci. Amin.

Rugaciunea a noua,
catre sfântul înger, pazitorul vietii:

Îngerule cel sfânt al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfânt, care esti dat mie de la Sfântul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfrânare, având osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvântatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am încurcat asa rau în lucrurile cele întinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, în care cad în toate zilele si noptile si în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfânt, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie într-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si împaratiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a zecea,
catre Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfânta Stapâna mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gândurile cele întinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la întunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvântata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste în vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre Preasfânta Nascatoare
de Dumnezeu:

Împarateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mâhniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu îl stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mângâietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi în vecii vecilor. Amin.

Apoi:

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza,si otpustul.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

RUGACIUNILE DE SEARA

Dupa obisnuitul început: Slava Tie, Dumnezeul nostru... Împarate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfânta Treime... Tatal nostru... Ca a ta este Împaratia... Apoi troparele acestea, glasul al 6-lea: Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi... Slava... Doamne, miluieste-ne pe noi... Si acum... Usa milostivirii deschide-o noua... (cauta la Miezonoptica). Doamne miluieste (de 12 ori). Apoi

Rugaciunea întaia a Sfântului Macarie cel Mare
catre Dumnezeu Tatal

Dumnezeule cel vesnice si Împarate a toata faptura, Cela ce m-ai învrednicit a ajunge pâna în acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut în aceasta zi: cu lucrul, cu cuvântul, si cu gândul, si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata întinaciunea trupului si a sufletului. Si-mi da, Doamne, în aceasta noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-ma din ticalosul meu asternut, bine sa plac Preasfântului Tau nume, în toate zilele vietii mele, si-mi ajuta cu harul Tau sa calc pe vrajmasii cei ce se lupta cu mine, pe cei trupesti si pe cei fara de trup. Izbaveste-ma Doamne de gândurile cele desarte, care ma întineaza si de poftele cele rele, ca a Ta este împaratia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfântului Antioh,
catre Domnul nostru Iisus Hristos

Atottiitorule Cuvinte al Tatalui, Însuti fiind desavâsit, Iisuse Hristoase, pentru multa milostivirea Ta, nu Te dezlipi de mine, robul Tau, ci odihneste întru mine pururea, Iisuse, Cel ce esti Pastor bun oilor Tale. Nu ma da ispitei sarpelui, nici nu ma lasa în pofta satanei, ca samânta putrejunii este întru mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Celui ce ne închinam, Împarate Sfinte Iisuse Hristoase, pazeste-ma cu lumina cea neîntunecata, cu Duhul Tau cel Sfânt, cu Care ai sfintit pe ucenicii Tai. Da-mi Doamne si mie, nevrednicului robului Tau, mântuirea Ta în asternutul meu. Lumineaza mintea mea cu lumina întelegerii Sfintei Tale Evangheliei, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curatia cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruita, cugetul meu cu smerenia Ta îl pazeste, si ma ridica în vreme cuvioasa spre a Ta slavire, ca preaslavit esti cu Cel fara de început al Tau Parinte si cu Preasfântul Duh, în veci. Amin.

Rugaciunea a treia, catre Sfântul Duh

Doamne, Împarate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevarului, milostiveste-Te spre mine, pacatosul robul Tau, si ma miluieste si-mi iarta mie, nevrednicului toate câte am gresit Tie astazi ca un om, si nu numai ca un om, ci si mai rau decât dobitocul. Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocarât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am scârbit, sau de ceva m-am mâniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scârbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osândit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stând la rugaciune mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am îmbatat, sau nebuneste am râs, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dânsa mi-am aanit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am râs, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am îngrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decât acestea am facut. Miluieste-ma, Stapâne si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor. Ca în pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul, necuratul si ticalosul si sa ma închin, sa cânt si sa preaslavesc preacinstitul numele Tau, împreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra

Doamne Dumnezeul nostru, orice am gresit în aceasta zi: cu cuvântul, cu gândul, si cu lucrul, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi. Somn cu pace si fara scârba daruieste-mi. Pe îngerul Tau cel aparator îl trimite sa ma acopere si sa ma pazeasca de tot raul; ca Tu esti pazitorul sufletelor si trupurilor noastre si Tie slava înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut si al Carui nume mai vârtos decât tot numele Îl chemam, da-ne noua iertare sufletului si trupului, celor ce mergem spre somn; pazeste-ne de toata nalucirea si fara întunecata dulceata, potoleste pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdarii trupesti si ne da în curatie a vietui cu lucrurile si cu cuvintele, ca dobândind viata cu fapte bune, sa nu cadem din binele Tau cel fagaduit, ca bine esti cuvântat în veci. Amin.

Rugaciunea a sasea,
catre Sfânta Nascatoare de Dumnezeu

Preacurata si binecuvântata de Dumnezeu Nascatoare Marie, Maica cea buna a Bunului Împarat, varsa mila Fiului Tau si Dumnezeului nostru, spre patimasul meu suflet, si cu rugaciunile tale ma îndrepteaza spre fapte bune, ca cealalta vreme a vietii mele, fara prihana sa o trec, si pentru tine raiul sa dobândesc, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, care esti una curata si binecuvântata.

Rugaciunea a saptea,
catre sfântul înger, pazitorul vietii

Îngerul lui Hristos, pazitorul meu cel sfânt si acoperitorul sufletului si al trupului meu, iarta-mi toate câte am gresit în ziua de astazi, si de toata viclenia vrajmasului meu celui potrivnic ma izbaveste, ca sa nu mânii cu nici un pacat pe Dumnezeul meu; si te roaga pentru mine pacatosul si nevrednicul rob, ca sa ma arati vrednic bunatatii si milei Preasfintei Treimi si Maicii Domnului meu Iisus Hristos si tuturor sfintilor. Amin.

Condacul Nascatoarei de Dumnezeu, glasul al 8-lea:

Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi robii tai. Ci ca ceea ce ai stapânire nebiruita, izbaveste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara.

Fecioara, care esti pururea slavita, de Dumnezeu Nascatoare, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primeste rugaciunile noastre si le du Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa mântuiasca si sa lumineze, pentru tine, sufletele noastre.

Toata nadejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamântul tau.

De Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine pacatosul, cel ce am nevoie de ajutorul tau si de folosinta ta, ca spre tine nadajduieste sufletul meu, si ma miluieste.

Rugaciunea Sfântului Ioanichie

Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamântul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slava Tie.

Apoi: Cuvine-se cu adevarat... Slava... Si acum... Doamne miluieste (de 3 ori). Binecuvinteaza si otpustul mic: Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru... (vezi rânduiala Miezonopticii); iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale preacuviosilor parintilor nostri si ale tuturor sfintilor, mântuieste-ma pe mine pacatosul.

Rugaciunea Sfântului Ioan Damaschin

(Aceasta sa o zici aratând spre patul tau)

Stapâne, Iubitorule de oameni, au doara nu-mi va fi mie acest pat groapa? Sau înca vei mai lumina cu ziua ticalosul meu suflet? Iata groapa îmi zace înainte si iata moartea îmi sta înainte. De judecata Ta, Doamne, ma tem, si de munca cea fara de sfârsit; iar a face rau nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii si pe Preacurata Maica Ta si pe toate puterile ceresti si pe sfântul înger, pazitorul meu. Si stiu, Doamne, ca nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toata osânda si chinul. Ci, rogu-Te, Doamne, Mântuieste-ma dupa multimea bunatatii Tale, ca de vei mântui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nici o minune, ca sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine pacatosul sa faci minuni cu mila Ta, în aceasta sa arati iubirea Ta de oameni, ca sa nu biruiasca rautatea mea, bunatatea si milostivirea Ta cea nespusa, ci, precum voiesti, tocmesti pentru mine lucrul.

Apoi, cu închinaciune pâna la pamânt, zi:

Ma închin Tie, Preasfânta Treime, care esti o Fiinta, de viata facatoare si nedespartita: Parinte si Fiule si Duhule Sfinte; cred întru Tine si Te marturisesc si Te slavesc, multumescu-Ti si Te laud, cinstescu-Te, Te preaînalt si Te rog: miluieste-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, pentru numele Tau. (de trei ori)

Ma închin tie, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, care ai aratat noua lumina cea adevarata cu nasterea ta, împarateasa cerului si a pamântului, nadejdea celor fara de nadejde, ajutatoarea neputinciosilor si împacarea cu Dumnezeu a tuturor pacatosilor. Tu ma acopera si ma apara de toate nevoile si împresurarile sufletesti si trupesti, si-mi fii folositoare cu prea puternicele tale rugaciuni (o închinaciune).

Preasfânta Stapâna de Dumnezeu Nascatoare, primeste aceasta putina rugaciune si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa mântuiasca si sa lumineze, pentru tine, sufletele noastre (o închinaciune).

Toate puterile ceresti: Scaunele, Domniile, Începatoriile, Stapâniile, Puterile, Heruvimii, Serafimii, Arhanghelii si Îngerii, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul (o închinaciune).

Sfinte si Mare Proorocule Ioane, Înaintemergatorule si Botezatorul Domnului, cel care ai patimit pentru Hristos si ai luat îndrazneala catre Stapânul, roaga-te pentru mine pacatosul ca sa ma mântuiesc pentru rugaciunile tale (o închinaciune).

Sfintilor ai lui Dumnezeu: Apostolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, postitorilor, tematorilor de Dumnezeu, dreptilor, locuitorilor în pustie, calugarilor, patriarhilor, si toti sfintii care ati patimit pentru Hristos si ati câstigat îndrazneala catre Stapânul, rugati-va pentru mine pacatosul, ca sa ma mântuiesc cu rugaciunile voastre (o închinaciune).

Sfinte Ioane Gura de Aur, cu Vasilie cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul, cu facatorul de minuni Nicolae si cu toti sfintii începatorii ai preotiei, ajutati-ma si ma miluiti cu rugaciunile si ajutorul vostru (o închinaciune).

Toate sfintele femei : mironosite, mucenite, tematoare de Dumnezeu si fecioare, care ati slujit Mântuitorului Hristos cum se cuvine, rugati pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul (o închinaciune).

Cea nebiruita si dumnezeiasca putere a cinstitei si de viata facatoarei Crucii Domnului, nu ma lasa pe mine pacatosul, ci ma apara de toata ispita cea trupeasca si sufleteasca (o închinaciune).

Preacurata Stapâna, de Dumnezeu Nascatoare, nadejdea tuturor crestinilor, pentru ca alta îndrazneala si nadejde nu am, fara numai pe tine, cea cu totul nevinovata Stapâna mea si Doamna de Dumnezeu Nascatoare, Maica lui Hristos, Dumnezeului meu, pentru aceea ma rog: miluieste-ma si ma izbaveste de toate rautatile mele, si roaga pe Milostivul tau Fiu si Dumnezeul meu ca sa miluiasca ticalosul meu suflet si sa ma izbaveasca de vesnicele chinuri, si sa ma învredniceasca împaratiei Sale (o închinaciune).

Sfinte îngere, pazitorul meu, acopera-ma cu aripile bunatatii tale si izgoneste de la mine toata lucrarea cea rea a diavolului si roaga pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul. (o inchinaciune)

Si apoi, vrând sa te asezi pe asternut, zi acestea:

Lumineaza ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumva sa adorm în moarte, ca nu cumva sa zica vrajmasul meu: întaritu-m-am asupra lui.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, ca umblu prin mijlocul a multor curse, izbaveste-ma de dânsele si ma mântuieste, Bunule, ca un iubitor de oameni.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preaslavita Maica a lui Dumnezeu, care esti mai sfânta decât sfintii îngeri, neîncetat te cântam cu inima si cu gura, marturisind ca tu esti de Dumnezeu Nascatoare, caci cu adevarat ne-ai nascut noua pe Dumnezeu întrupat si te rogi neîncetat pentru sufletele noastre.

Apoi sa-ti saruti crucea si sa faci semnul sfintei cruci pe locul unde vrei sa te culci, de la cap pâna la picioare, asijderea si spre toate laturile, graind

Rugaciunea cinstitei Cruci

Sa învie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dânsul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se însemneaza cu semnul crucii si zic cu veselie: Bucura-te, preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe Tine, cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmasului. O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi cu Sfânta Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, si cu toti sfintii în veci. Amin.

Din Pateric, cuvântul al 4-lea.

Apoi facându-ti semnul crucii si cu rugaciunea în gura adormind, gândeste-te la ziua judecatii, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunile înainte de Dumnezeiasca Împărtăşire

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Cantarea intaia

Stih: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele.

Paine a vietii celei vesnice sa-mi fie mie Trupul Tau cel sfant, Milostive, Doamne, si scump Sangele Tau, si tamaduire durerilor celor de multe feluri.

Stih: Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.

Invredniceste-ma, Stapane, pe mine, nevrednicul, sa mananc Trupul Tau cel preacurat si sa beau Sangele Tau cel preascump cu credinta si cu dragoste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Intinat fiind cu lucruri netrebnice eu, ticalosul, nu sunt vrednic sa ma impartasesc cu preacuratul Tau Trup si cu dumnezeiescul Tau Sange, Hristoase, ci fa-ma vrednic de aceasta.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Dumnezeiasca Maica, ceea ce esti buna si binecuvantata, care ai odraslit spicul cel nearat si de mantuire lumii, invredniceste-ma ca, mancandu-L pe Acesta, sa ma mantuiesc.

Cantarea a treia

Da-mi, Hristoase, picaturi de lacrimi, care sa-mi curateasca necuratia inimii mele, ca fiind curatit, in cuget curat, cu credinta si cu frica sa vin, Stapane, spre impartasirea cu Duhul Sfant si spre viata de veci, iubitorule de oameni, si spre indepartarea durerilor si a necazurilor.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Doamne, invredniceste-ma sa ma impartasesc fara de osanda cu preacurat Trupul Tau si cu scumpul Tau Sange, si sa slavesc bunatatea Ta.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preacurata, ceea ce esti masa a Painii Vietii, Care S-a pogorat de sus, pentru mila, si a daruit lumii viata noua, invredniceste-ma acum si pe mine, nevrednicul, sa gust cu frica din Acesta si sa fiu viu.

Foc si lumina sa-mi fie mie primirea preacuratelor si de viata facatoarelor Tale Taine, Mantuitorule, arzand neghina pacatelor si luminandu-ma peste tot, spre cuvantarea de Dumnezeu cea adevarata; ca nu voi da inselaciunii vrajmasului cele sfinte, nici iti voi da sarutarea inselatoare, ci ca desfranata, cazand inaintea Ta, si ca talharul marturisindu-ma, strig catre Tine : Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta.

Cantarea a patra

Intrupandu-Te, mult Milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru pacatele noastre. Pentru aceasta ma rog Tie sa curatesti si pacatele mele.

Tamaduieste ranile sufletului meu, Doamne, si ma sfinteste tot si ma invredniceste Stapane, sa fiu partas dumnezeiestii tale Cine celei de taina, eu, ticalosul.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Sa stam toti cu frica si cu cutremur, tinand ochii inimii in sus si strigand catre Mantuitorul : Intareste-ne si ne intelepteste Milostive Doamne, intru frica Ta.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fa si mie milostiv pe Cel pe care L-ai purtat in pantecele tau, Stapana, si ma pazeste pe mine, robul tau, neintinat si fara de prihana, ca, primind inlauntrul meu Margaritarul Cel duhovnicesc, sa ma sfintesc.

Cantarea a cincea

Precum ai zis mai inainte, Hristoase, fii acum cu smeritul robul Tau si petrece intru mine precum ai fagaduit, ca iata mananc Trupul Tau cel dumnezeiesc si beau Sangele Tau.

Cuvinte al lui Dumnezeu si Dumnezeule, carbunele Trupului Tau sa-mi fie mie, intunecatului, spre luminare si Sangele Tau spre curatirea intinatului meu suflet.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Avand suflet intinat si buze necurate, nu cutez sa ma apropii de Tine, Hristoase, si sa primesc Trupul Tau; ci fa-ma vrednic de aceasta.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Marie, Maica lui Dumnezeu, care esti salas scump al bunei mirezme, cu rugaciunile tale, fa-ma vas ales pentru a ma impartasi cu Sfintele Taine ale Fiului Tau.

Cantarea a sasea

Mintea si trupul, inima si sufletul, sfinteste-mi-le, Mantuitorule, si ma invredniceste fara de osanda, Stapane, sa ma apropii de infricosatoarele Tale Taine.

Ca instrainandu-ma de patimi, sa am adaugirea harului Tau si intarirea vietii, prin impartasirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu frica si cu cutremur sa ne apropiem toti de dumnezeiestile Taine ale lui Hristos si sa primim adevaratul si sfantul Lui Trup si adevaratul, sfantul si scumpul Lui Sange.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Dumnezeule, Cuvantul lui Dumnezeu Cel Sfant, sfinteste-ma acum cu totul pe mine, cel ce vin catre dumnezeiestile tale Taine, pentru rugaciunile Sfintei Maicii tale.

Apoi
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Sa nu ma treci cu vederea, Hristoase, pe mine cel ce primesc Painea, adica Trupul Tau si dumnezeiescul Tau Sange, si ma impartasesc cu preacuratele si infricosatoarele Tale taine, Stapane; sa nu-mi fie mie, ticalosul, spre osanda, cci spre viata vesnica si fara de moarte.

Cantarea a saptea

Impartasirea nemuritoarelor tale Taine, Hristoase, sa-mi fie mie acum izvor de bunatati, lumina, viata, nepatimire si solire spre adaugirea si inmultirea dumnezeiestilor Tale bunatati, ca sa Te slavesc pe Tine, Cel ce singur esti bun.

Izbaveste-ma de patimi, de vrajmasi, de nevoi si de tot necazul, pe mine cel ce ma apropii acum cu cutremur, cu dragoste si cu sfiala, Iubitorule de oameni, de Tainele Tale cele nemuritoare si dumnezeiesti si-Ti cant Tie: Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Suflete al meu ticalos, suflete patimas, spaimanteaza-te vazand preaslavitele Taine; lacrimeaza suspinand si batandu-te in piept, striga si zi: Doamne, curateste-ma pe mine, desfranatul.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ai nascut pe Mantuitorul Hristos mai presus de minte, de Dumnezeu daruita, tie celei curate, ma rog acum eu, robul tau cel necurat; pe mine cel ce voiesc sa ma apropii acum de Tainele cele preacurate, curteste-ma intrutotul de intinaciunea trupului si a sufletului.

Cantarea a opta

Cerestilor, infricosatoarelor si Sfintelor Tale Taine, Hristoase, si Cinei Tale celei dumnezeiesti si de taina si pe mine, cel desnadajduit, acum partas a fi ma invredniceste, Dumnezeule, Mantuitorul meu.

Catre a Ta milostivire alergand, Bunule, cu frica strig catre Tine : Petrece intru mine, Mantuitorule, si eu intru Tine, precum ai zis; ca, iata, indraznind spre mila Ta, manac Trupul Tau si beau Sangele Tau.

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu.

Ma cutremur, primind focul, sa nu ma aprind ca ceara si ca iarba. O, infricosatoare Taina. O, milostivire a lui Dumnezeu. Cum eu, tina fiind, ma impartasesc cu dumnezeiescul Trup si Sange si ma fac fara stricaciune.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cu adevarat, Maica lui Dumnezeu, in pantecele tau S-a copt Painea cea dumnezeiasca a Vietii, pazind nevatamat pantecele tau cel nevinovat. Pentru aceasta te laudam pe tine ca pe hranitoarea noastra, intru toti vecii.

Cantarea a noua

Bun este Domnul, gustati si vedeti; ca de demult pentru noi, precum suntem noi facandu-Se, si odata pe Sine Parintelui Sau ca jertfa aducandu-Se, pururea Se junghie, sfintind pe cei ce se impartasesc cu Dansul.

Cu sufletul si ci trupul sa ma sfintesc, Stapane, sa ma luminez, sa ma mantuiesc, sa-Ti fiu Tie locas prin impartasirea Sfintelor Taine, avandu-Te pe Tine locuitor intru mine, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, facatorule de bine, mult milostive.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Ca focul si ca lumina sa-mi fie mie Trupul si Sangele Tau cel scump, Mantuitor meu, arzand materia pacatului si mistuind spinii patimilor si luminandu-ma tot pe mine cel ce ma inchin dumnezeirii Tale.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu S-a intrupat din sangiurile tale cele curate. Pentru aceasta te laudam pe tine, Stapana, toto neamul si te mareste multimea ingerilor, ca prin tine au vazut pe Cel ce stapaneste toate, luand fiinta omeneasca.

Si indata:
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit, nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau, toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Usa milostivirii deschide-o noua binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim in tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, ca tu esti mantuirea neamului crestinesc.

PSALMUL 22

Domnul ma va paste si nimic nu-mi va lipsi.
La loc cu pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit.
Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe cararile dreptatii, pentru numele Lui.
Ca de voi si umbla in mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti.
Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat.
Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic.
Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile.

PSALMUL 23

Al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc in ea.
Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el.
Cine se va sui in muntele Domnului, si cine va sta in locul cel sfant al Lui?
Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima, care n-a luat in desert sufletul sau si nu s-a jurat cu viclesug aproapelui sau,
Acesta va lua binecuvantarea de la Domnul si milostenie de la Dumnezeu, Mantuitorul sau.
Acesta este neamul celor ce-L cauta pe Domnul, al celor ce cauta fata Dumnezeului lui Iacob.
Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei.
Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi.
Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei.
Cine este acesta Imparatul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Imparatul slavei.

PSALMUL 115

Crezut-am, pentru aceea am grait, iar eu m-am smerit foarte.
Eu am zis intru uimirea mea : "Tot omul este mincinos!".
Ce voi rasplati Domnului pentru toate catemi-a dat mie?
Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema.
Fagaduintele mele le voi plini Domnului, inaintea a tot poporului Sau.
Scumpa este inaintea Domnului moarttea cuviosilor Lui.
O, Doamne, eu sunt robul tau, eu sunt robul Tau si fiul roabei Tale; rupt-ai legaturile mele.
Tie-Ti voi aduce jertfa de lauda si numele Domnului voi chema.
Fagaduintele mele le voi plini Domnului, inaintea a tot poporului Lui.
In curtile casei Domnului, in mijlocul tau, Ierusalime.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeul nostru

si trei metanii.

Si aceste tropare:

Faradelegile mele trece-le cu vederea, Doamne, Cel ce Te-ai nascut din Fecioara si curateste inima mea, facand-o biserica a preacuratului Tau Trup si Sange si nu ma lepada pe mine de la Fata Ta, Cel ce ai nemasurata mare mila.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Spre impartasirea Sfintelor Tale Taine cum voi indrazni eu, nevrednicul ? Ca de voi cuteza sa ma apropii de Tine, laolalta cu cei vrednici, haina ma vadeste ca nu este de cina si osanda voi pricinui preapacatosului meu suflet; ci curateste, Doamne, necuratia sufletului meusi ma mantuieste, ca un iubitor de oameni.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Mare este multimea pacatelor mele, Nascatoare de Dumnezeu, Curata, la tine alerg, avand trebuinta de mantuire. Cerceteaza neputinciosul meu suflet si te roaga Fiului tau si Dumnezeului nostru sa-mi daruiasca iertare de relelece am facut, ceea ce esti una binecuvantata.

Apoi, Doamne miluieste (de 40 de ori) si metanii cate vom putea. Dupa aceasta, zicand aceste stihuri, sa fim cu luarea minte spre indreptarea noastra.

Trupul Stapanului vrand sa-L primesti spre hrana,
Fii cu frica sa nu te arzi, ca foc este;
Sangele Lui vrand sa-L bei spre Impartasire,
mergi si cu cei ce te-au mahnit te impaca,
Si asa indrazneste de ia hrana sfanta.
Vrand sa te Impartasesti cu Jertfa de Taina,
Cu al Stapanului Trup facator de viata;
Intru acest chip te roaga cu cutremur:

RUGACIUNEA INTAIA
(a Sfantului Vasile cel Mare)

Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce esti izvorul vietii si al nemuririi, Facatorul a toata faptura vazuta si nevazuta, Fiul Tatalui celui fara de inceput, Cel ce esti impreuna-vesnic cu Dansul si impreuna fara de inceput, Care pentru multa bunatate, in zilele cele din urma ai purtat Trup si Te-ai rastignit, si Te-ai jertfit pentru noi cei nemultumitori si nerecunoscatori si cu sangele Tau ai innoit firea noastra cea stricata prin pacat, Insuti Imparate, Cel ce esti fara de moarte, primeste si pocainta mea, a pacatosului, si pleaca urechea Ta catre mine si asculta graiurile mele, ca am gresit, Doamne; gresit-am la cer si inaintea Ta si nu sunt vrednic a cauta spre inaltimea slavei Tale. Ca am maniat bunatatea Ta, calcand invataturile Tale si neascultand poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fara rautate fiind, indelung rabdator si mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine sa pier cu faradelegile mele, in tot chipul asteptand intoarcerea mea. Ca Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin proorocul Tau : "Cu vrere nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu". Ca nu vrei, Stapane, sa pierzi faptura mainilor Tale, nici nu voiesti pierderea oamenilor, "ci vrei ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". Pentru aceasta si eu, desi sunt nevrednic cerului si pamantului si acestei vieti trecatoare, pentru ca m-am supus cu totul pacatului si m-am facut rob dezmierdarilor si am necinstit chipul Tau, dar fiind faptura si zidirea Ta, nu deznadajduiesc de a mea mantuire, eu ticalosul. Ci nadajduind in milostivirea Ta cea fara de margini, vin catre Tine: primeste-ma deci si pe mine, Iubitorule de oameni Hristoase, ca pe desfranata si ca pe talharul, ca pe vamesul si ca pe fiul cel pierdut, si ridica sarcina grea a pacatelor mele, Cel ce ridici pacatul lumii si tamaduiesti neputintele oamenilor; Cel ce chemi la tine pe cei osteniti si impovarati si le dai odihna; Cel ce n-ai venit sa chemi la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, si ma curateste de toata necuratenia trupului si a sufletului. Invata-ma sa savarsesc sfintenie intru frica Ta, ca, intru curata marturisirea cugetului meu primind particica sfintelor Tale Taine, sa ma unesc cu Sfantul Tau Trup si Sange, si sa Te am pe Tine locuind si petrecand intru mine impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Asa, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda impartasirea preacuratelor si de viata facatoarelor Tale Taine, nici sa ajung neputincios cu sufletul si cu trupul, impartasindu-ma cu nevrednicie; ci da-mi, pana la suflarea mea cea mai de pe urma, fara de osanda sa primesc particica Sfintelor Tale taine, spre impartasirea cu Duhul Sfant, ca merinde pentru viata de veci si raspuns bineprimit, la infricosatorul Tau scaun de judecata, ca si eu, dimpreuna cu toti alesii Tai, sa fiu partas bunatatilor Tale celor nestricacioase, pe care le-ai gatit Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, intru care esti preaslavit in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A DOUA
(a Sfantului Ioan Gura de Aur)

Doamne, Dumnezeul meu, stiu ca nu sunt vrednic, nici in stare ca sa intri sub acoperamantul casei sufletului meu, pentru ca este cu totul pustiu si surpat si nu afli in mine loc potrivit ca sa-ti pleci capul. Ci, precum din inaltime Te-ai plecat pentru noi, pleaca-Te si acum spre smerenia mea. Si precum ai binevoit a Te culca in pestera si in ieslea necuvantatoarelor, asa binevoieste a intra si in ieslea necuvantatorului meu suflet, si in intinatul meu trup. Si precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra si a cina impreuna cu pacatosii in casa lui Simon cel lepros, asa binevoieste a intra si in casa smeritului, leprosului si pacatosului meu suflet. Si precum n-ai indepartat pe desfranata cea pacatoasa, cea asemenea mie, care a venit si s-a atins de Tine, asa Te milostiveste si de mine, pacatosul, care vin si ma ating de Tine. Si precum nu Te-ai scarbit de intinata si necurata ei gura, ce Te-a sarutat, asa nu te scarbi nici de intinata si mai necurata mea gura, nici de buzele mele cele necurate si pangarite, si de limba mea cea cu totul necurata. Ci sa-mi fie mie carbunele preasfantului Tau Trup si al scumpului Tau Sange spre sfintire si spre luminare, spre insanatosirea smeritului meu suflet si trup, spre usurarea greutatii greselilor mele celor multe, spre paza de toata lucrarea diavoleasca, spre indepartarea si mutarea raului si vicleanului meu obicei, spre omorarea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobandirea imparatiei Tale. Ca nu vin la Tine ca un nepasator, Hristoase, Dumnezeule, ci increzandu-ma in bunatatea Ta cea nespusa si ca nu cumva ramanand departe prea multa vreme de impartasirea Ta, sa fiu prins de lupul cel intelegator. Pentru aceasta ma rog Tie, Cel ce singur esti sfant, Stapane: sfinteste-mi sufletul si trupul, mintea si inima, rarunchii si maruntaiele, innoieste-ma tot si inradacineaza frica Ta intru madularele mele si sfintenia Ta fa-o nestearsa de la mine. Si-mi fii mie ajutator si folositor, indreptand in pace viata mea, si invrednicindu-ma a sta dea dreapta Ta, cu sfintii Tai, pentru rugaciunile si mijlocirile Preacuratei Maicii tale si ale slujitorilor tai celor fara de ttrup, ale preacuratelor puteri, si pentru ale tuturor sfintilor, care din veac au bineplacut Tie. Amin.

RUGACIUNEA A TREIA
(a Sfantului Simeon Metafrastul)

Doamne, Cel ce singur esti curat si fara stricaciune, Care pentru nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toata firea noastra din curatele si feciorestile sangiuri ale celei ce Te-a nascut pe Tine mai presus de fire, cu venirea dumnezeiescului Duh si cu bunavoirea Tatalui celui de-a pururea vesnic, Hristoase Iisuse, intelepciunea lui Dumnezeu, pacea si puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tau patimile cele de viata facatoare si mantuitoare : crucea, piroanele, sulita, moarte, omoara-mi patimile cele trupesti, care imi strica sufletul. Cel ce cu ingroparea Ta ai pradat imparatia iadului, ingroapa-mi sfaturile mele cele viclene, prin ganduri bune si risipeste duhurile cele viclene. Cel ce cu Invierea Ta cea de a treia zi si de viata purtatoare ai ridicat pe stramosul cel cazut, ridica-ma si pe mine, cel ce am alunecat in pacat, punandu-mi inainte lacrimi de pocainta. Cel ce cu preaslavita inaltarea Ta la cer ai indumnezeit trupul pe care l-ai luat si l-ai cinstit cu sederea de-a dreapta Tatalui , invredniceste-ma prin impartasirea Sfintelor Tale Taine sa dobandesc partea cea de-a dreapta a celor mantuiti. Cel ce prin pogorarea mangaietorului Duh ai facut vase cinstite pe sfintii Tai ucenici, arata-ma si pe mine a fi locas al venirii Lui. Cel ce vei veni iarasi sa judeci toata lumea intru dreptate, binevoieste sa Te intampin si eu pe nori, pe Tine Judecatorul si Facatorul meu, impreuna cu toti Sfintii Tai, ca neincetat sa Te slavesc si sa Te laud pe Tine, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A PATRA
(a Sfantului Simeon Metafrastul)

Precum voi sta inaintea infricosatorului si nefatarnicului Tau scaun de judecata, Hristoase Dumnezeule, primind intrebare si dand raspuns de relele ce am facut, asa si astazi, mai inainte de a sosi ziua osandirii mele, stand la Sfantul Tau altar, inaintea Ta si inaintea infricosatorilor si sfintilor Tai ingeri, fiind induplecat de marturia cugetului, pun inainte faptele mele cele rele si faradelegile, dandu-le pe fata si vadindu-le. Ci vezi Doamne, smerenia mea si-mi iarta toate pacatele mele; vezi ca s-au inmultit mai mult decat perii capului meu faradelegile mele. Caci ce rau n-am savarsit? Ce pacat n-am facut? Ce rau nu mi-am inchipuit in sufletul meu? Ca iata si cu faptele am facut desfranare si preadesfranare, mandrie, trufie, batjocura, hula, vorba desarta, infierbantare la ras, betie, lacomie a pantecelui, mancare peste masura, rautate, pizma, iubire de argint, iubire de avutie, camatarie, iubire de mine insumi, iubire de marire, hrapire, nedreptate, agonisire de rusine, invidie, graire de rau, faradelege; toate simturile si toate madularele mi le-am intinat si le-am stricat si de nici o treaba le-am facut, ajungand cu totul salas diavolului. Si stiu, Doamne, ca faradelegile mele au covarsit capul meu, dar multimea indurarilor Tale este neasemanata, si mila bunatatii Tale cea fara de rautate este nespusa si nu este nici un pacat care sa biruiasca iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta preaminunate Imparate, fara de rautate Doamne, ,fa minunate milele tale spre mine pacatosul; arata-mi puterea bunatatii Tale, arata-mi taria milostivirii Tale celei indurate si me primeste pe mine pacatosul, cel ce ma intorc, primeste-ma cum ai primit pe fiul cel pierdut, pe talharul si pe desfranata. Primeste-ma pe mine cel ce peste masura Ti-am gresit si cu cuvantul, si cu lucrul si cu pofta cea fara de cale si cu gandul cel dobitocesc. Si precum ai primit pe cei ce au venit in al unsprezecelea ceas, care nimic vrednic n-au lucrat, asa ma primeste si pe mine, pacatosul; ca mult am gresit si m-am spurcat si am scarbit Duhul Tau cel Sfant si am maniat milostivirea Ta cea uibitoare de oameni, cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul, noaptea sau ziua, pe fata si intr-ascuns, cu voie si fara de voie.
Si stiu ca vei pune inaintea mea pacatele mele in acelasi chip in care le-am facut si ma vei intreba de cele ce cu stiinta, fara de iertare, am gresit. Ci Doamne, nu cu judecata Ta cea dreapta, nici cu mania ta sa ma mustri pe mine si nici cu urgia Ta sa ma pedepsesti. Miluieste-ma, Doamne, ca nu sunt numai neputincios, ci si zidirea Ta sunt. Ca Tu Doamne, ai intarit peste mine frica Ta, dar eu am facut rautate inaintea Ta. Tie unuia am gresit; dar Te rog sa nu intri la judecata cu robul Tau. Ca de vei cauta la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va putea sta inaintea Ta. Ca eu sunt adancul pacatului si nu sunt vrednic, nici in stare a cauta si a privi la inaltimea cerului, din pricina multimii pacatelor mele, celor fara de numar; ca toate lucrurile rele, inchipuirile si mestesugirile diavolesti, toata rautatea iadului, indemnurile spre pacat, dezmierdarile si alte patimi nenumarate n-au lipsit de la mine. Caci, cu ce fel de pacate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot pacatul l-am facut, toata desfatarea neiertata am lasat sa intre in sufletul meu. Netrebnic m-am facut inaintea Ta, Dumnezeul meu, si inaintea oamenilor. Cine ma va ridica pe miine, cel ce am cazut intru atatea pacate rele? Doamne, Dumnezeul meu, de mai este pentru mine nadejde de mantuire, de biruieste iubirea Ta de oameni multimea faradelegilor mele, fii mie Mantuitor si dupa indurarile si milele Tale slabeste, lasa, iarta-mi toate cate am gresit Tie; ca s-a umplut de multe rele sufletul meu si nu aflu intru mine nadejde de mantuire. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si sa nu-mi rasplatesti mie dupa faptele mele, ci intoarce-ma, sprijineste-ma, izbaveste sufletul meu de relele ce au crescut intr-ansul si de agonisirile lui cele cumplite. Miluieste-ma pentru mila Ta, ca unde s-a inmultit pacatul sa prisoseasca harul Tau, si sa Te laud si sa Te slavesc in toate zilele vietii mele. Ca Tu esti Dumnezeul celor ce gresesc si Tie slava inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A CINCEA
(a Sfantului Ioan Damaschin)

Stapane, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai putere a ierta pacatele oamenilor, ca un bun si iubitor de oameni, treci cu vederea toate greselile mele cele cu stiinta si cu nestiinta, si ma invredniceste sa ma impartasesc, fara de osanda, cu dumnezeiestile, preaslavitele, preacuratele si de viata facatoarele Tale Taine, nu spre osanda, nici spre adaugirea pacatelor, ci spre curatie si sfintire si spre dobandirea vietii si imparatiei ce va sa fie, spre zid si ajutor, spre izgonirea celor potrivnici si spre pierderea greselilor mele celor multe; ca Tu esti Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni si Tie slava inaltam, impreuna si Tatalui si Duhului Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A SASEA
(a Sfantului Vasile cel Mare)

Stiu, Doamne, caci cu nevrednicie ma impartasesc cu preacuratul Tau Trup si cu scump Sangele Tau, si vinovat sunt, si osanda mie insumi mananc si beau, neputandu-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul si Sangele Tau, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci indraznind spre indurarile Tale, ma apropii de Tine, Cel ce ai zis : "Cel ce mananca Trupul Meu, si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul". Deci, milostiveste-Te, Doamne, si nu ma pedepsi pe mine pacatosul, ci fa cu mine dupa mila Ta. Si sa-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tamaduire si curatire, spre luminare si paza, spre mantuirea si sfintirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a toata nalucirea, a faptei rele si a lucrarii diavolesti, care se lucreaza cu gandul intru madularele mele, spre indraznirea si dragostea cea catre Tine, spre indreptarea si intarirea vietii, spre inmultirea faptei celei bune si a desavarsirii, spre plinirea poruncilor si spre impartasirea cu Sfantul Duh, ca merinde pentru viata de veci si spre raspuns bineprimit la infricosatorul Tau scaun de judecata, iar nu spre certare, sau spre osanda.

RUGACIUNEA A SAPTEA
(a Sfantului Simeon Noul Teolog)

Din buze spurcate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste-mi rugaciunea, Hristoase al meu, si neinlaturandu-mi nici cuvintele, nici obisnuintele, nici nerusinarea, da-mi voie a grai cu indrazneala cele ce voiesc, Hristoase al meu, si mai vartos ma si invata ce mi se cuvine a face si a grai. Gresit-am mai mult decat desfranata, care afland unde salasluiesti, cumparand mir, cu indrazneala a venit sa unga picioarele Tale, ale Stapanului meu Hristos si Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inima, n-ai lepadat-o, nici de mine nu Te scarbi, Cuvinte, ci da-mi sa tin si sa sarut picioarele Tale si cu izvor de lacrimi, ca si cu niste mir de mult pret, cu indrazneala sa le ung. Spala-ma cu lacrimile mele, curateste-ma cu ele, Cuvinte. Iarta-mi greselile si imi da indreptare ... Stii multimea rautatilor mele, stii si bubele mele si ranile mi le vezi dar si credinta mi-o stii, vointa mi-o vezi si suspinele mi le auzi. Nu se ascunde ineintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta se afla scrise si inca cele nefacute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a toate, incat, cu inima curata, cu gandul infricosat si cu sufletul smerit sa ma impartasesc cu Tainele Tale cele preacurate si preasfinte, cu care se indumnezeieste si se face viu tot cel ce mananca si bea din ele cu inima curata, ca Tu ai zis, Stapanul meu : "Tot cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul". Cu totul adevarat este cuvantul Stapanului si Dumnezeului meu, ca cel ce se impartaseste cu Darurile cele dumnezeiesti si indumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce esti din Lumina cea cu trei straluciri, Care lumineaza lumea. Deci, pentru ca sa nu raman singur, fara de Tine, Datatorule de viata, suflarea mea, viata mea, bucuria mea, mantuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi si cu sufletul umilit. Ma rog sa iau izbavirea de greselile mele si sa ma impartasesc fara de osanda cu Tainele Tale cele datatoare de viata si fara de prihana, ca sa ramai precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticalos, ca sa nu ma rapeasca cu viclesug inselatorul, aflandu-ma departat de harul Tau, si inselandu-ma sa ma indeparteze si de indumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad inaintea Ta si cu caldura strig catre Tine: Precum pe fiul cel pierdut si pe desfranata, care au venit la Tine, i-ai primit, asa ma primeste si pe mine, desfranatul si spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta; ci pe cei ce fierbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curatesti si ii luminezi si cu lumina ii unesti, partasi Dumnezeiririi Tale facandu-i fara pizmuire, si lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti vorbesti cu ei, de multe ori, ca si cu niste prieteni ai Tai adevarati. Acestea ma fac indraznet, acestea imi dau aripi, Hristoase al meu, si punandu-mi nadejdea in multele Tale binefaceri fata de noi, bucurandu-ma si cutremurandu-ma, cu focul ma impartasesc, iarba uscata fiind eu, si - straina minune - ma racoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gand multumitor si cu multumitoare inima, cu multumitoare madulare ale sufletului si ale trupului meu ma inchin si Te maresc si Te preaslavesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevarat esti binecuvantat, acum si in veci. Amin.

RUGACIUNEA A OPTA
(a Sfantului Ioan Gura de Aur)

Dumnezeule, slabeste, lasa, iarta-mi toate greselile cate Ti-am gresit Tie, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, sau cu gandul, cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau cu nestiinta, toate mi le iarta ca un bun si de oameni iubitor. Si pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tai ingeri, ale sfintelor puteri si ale tuturor sfintilor care au bineplacut Tie in veac, binevoieste ca fara osanda sa primesc sfantul si preacuratul Tau Trup si sfantul Tau Sange spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre curatirea gandurilor mele celor rele. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A NOUA
(a Sfantului Ioan Gura de Aur)

Nu sunt vrednic, Stapane Doamne, sa intri sub acoperamantul sufletului meu, ci de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei sa locuiesti intru mine, indraznind ma apropii. Porunceste-mi, si voi deschide usile pe care Tu Insuti le-ai zidit si intra cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intra si lumineaza cugetul meu cel intunecat. Si cred ca aceasta vei face, ca n-ai indepartat pe desfranata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vamesul care s-a pocait nu l-ai alungat, nici pe talharul care a cunoscut imparatia Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a pocait nu l-ai lasat cum era; ci pe toti care au venit la Tine cu pocainta i-ai randuit in ceata prietenilor Tai, Cel ce singur esti binecuvantat totdeauna, acum si in vecii nesfarsiti. Amin.

RUGACIUNEA A ZECEA
(a Sfantului Ioan Gura de Aur)

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slabeste, lasa, milostiveste-Te si-mi iarta mie pacatosului, netrebnicului si nevrednicului robului Tau caderile in pacat, smintelile si greselile mele toate cate am pacatuit fata de Tine, din tineretile mele pana in ziua si in ceasul de acum, fie cu stiinta, fie din nestiinta, cu cuvantul sau cu fapta, sau cu gandul, sau cu cugetul cu deprinderile si cu toate simturile mele. Si, pentru rugaciunile celei ce fara de prihana Te-a nascut pe Tine, ale Preacuratei si pururea Fecioarei Maria, Maicii tale, singura nadejde neinfruntata, ocrotitoare si izbavitoare a mea, invredniceste-ma fara de osanda sa ma impartasesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viata facatoarele si infricosatoarele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci, spre sfintire, spre luminare, spre tarie, spre vindecare si spre sanatate sufletului si a trupului si spre stergerea si pierderea cu totul a cugetelor, a gandurilor si a deprinderilor mele celor rele, si a nalucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene si intunecate. Ca a Ta este imparatia si puterea, slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A UNSPREZECEA
(a Sfantului Ioan Damaschin)

Inaintea usilor casei Tale stau si de gandurile cele rele nu ma departez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai indreptat pe vamesul si ai miluit pe cananeeanca si ai deschis talharului usile raiului, deschide-mi si mie indurarile iubirii Tale de oameni si ma primeste pe mine, cel ce vin si ma ating de Tine, ca pe desfranata si pe cea cu scurgerea de sange. Ca aceasta atingandu-se de marginea hainei Tale, prea lesne a luat tamaduire, iar aceea, cuprinzand preacuratele Tale picioare, a dobandit dezlegare de pacate. Iar eu, ticalosul, intreg Trupul Tau cutezand a-L primi, sa nu fiu ars, ci ma primeste ca si pe dansele, si-mi lumineaza simtirile cele sufletesti, arzand nelegiuirile pacatelor mele, pentru rugaciunile celei ce fara de samanta Te-a nascut pe Tine, si ale puterilor ceresti, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A DOUASPREZECEA
(a Sfantului Ioan Gura de Aur)

Cred Doamne si marturisesc, ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi dintre care cel dintai sunt eu. Inca cred ca acesta este insusi preacurat Trupul Tau si acesta este insusi scump Sangele Tau. Deci ma rog Tie: Miluieste-ma si-mi iarta greselile mele cele de voie si cele fara de voie, cele cu cuvantul sau cu lucrul, cele cu stiinta si cu nestiinta si ma invredniceste fara de osanda sa ma impartasesc cu preacuratele Tale taine, spre iertarea pacatelor mele si spre viata de veci. Amin.

Deci, mergand sa te impartasesti, sa zici in taina acceste stihuri ale lui Metafrast:

Iata ma apropii de Sfanta Impartasire
Si impartasindu-ma, Doamne, sa nu ma arzi.
Ca Tu esti foc, si arzi pe cei nevrednici,
Ci, curateste-ma de toata-ntinarea.
Apoi :

Cinei Tale celei de taina, Fiul lui Dumnezeu, astazi, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai taina Ta, nici sarutare Iti voi da ca Iuda; ci ca talharul marturisindu-ma strig Tie : Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta.

Dupa aceea, stihurile acestea:

Sangele Cel indumnezeitor, privind, te spaimanteaza, omule,
Ca foc este si arde pe cei nevrednici.
Dumnezeiescul Trup ma indumnezeieste si ma hraneste,
Imi indumnezeieste sufletul, si-mi hraneste minunat mintea.

Apoi aceste tropare:

Indulcitu-m-ai cu dorul Tau, Hristoase, si m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste : ci arde cu focul cel fara de materie pacatele mele si ma invredniceste a ma satura de desfatarea care este intru Tine, ca de amandoua veselindu-ma, sa slavesc, Bunule, venirea Ta.

Intru stralucirile sfintilor Tai, cum voi intra eu, nevrednicul ? Ca de voi indrazni sa intru in camara, haina ma vadeste ca nu este de nunta, si voi fi legat si lepadat de ingeri. Ci curateste, Doamne, intinaciunea sufletului meu si ma mantuieste, ca un iubitor de oameni.

Dupa aceasta, se zice aceasta:

RUGACIUNE

Stapane, Iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda Sfintele acestea, pentru ca sunt nevrednic, ci spre curatirea si sfintirea sufletului si a trupului si spre arvunirea vietii si a imparatiei ce va sa vie. "Iar mie bine-mi este a ma lipi de Dumnezeu si a pune in Domnul nadejdea mantuirii mele".

Apoi:

Cinei Tale celei de taina, Fiul lui Dumnezeu, astazi, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai taina Ta, nici sarutare Iti voi da ca Iuda; ci ca talharul marturisindu-ma strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta.

Icoana

Dumnezeu opreste inchinarea la idoli, adica opreste pe oameni sa faca chipuri cioplite sau alte asemanari si sa le socoteasca dumnezei. Sa ne amintim cand poporul evreu a facut din aur si argint un vitel la care se inchinau si se rugau, socotindu-l dumnezeu, aceasta este idolatrie.

Noi ortodocsii cinstim icoanele si le sarutam aratandu-ne dragostea si respectul pentru cel reprezentat pe ele, astfle cinstirea lor nu ramane la nivelul materiei din care sunt facute.

Prima icoana a fost facuta chiar de Dumnezeu si este omul, pentru ca a fost zidit dupa chipul Lui.

"Si vei face Mie locas sfant, si ma voi arata intre voi (Ies. 25, 1-8)... Apoi sa faci doi heruvimi de aur turnati... sa pui un heruvim la un capat si un heruvim la celalalt
capat al capacului.. "(Iesire 25, 18-19)

"Si sa faci din acestea mir pentru ungerea sfanta, mir alcatuit dupa mestesugul facatorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfanta ungere. Sa ungi cu el cortul adunarii, chivotul legii si toate lucrurile din cort, masa si toate cele de pe ea, sfesnicul si toate lucrurile lui si baia si postamentul ei. Si sa le sfintesti pe acestea si va fi sfintenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfintii" (Iesire, 30, 25-29)

Inaintea lor se inchinau, adica se plecau cu respect:
"... si-a sfasiat vesmintele sale, a cazut cu fata la pamant inaintea chivotului Domnului si a stat asa pana seara si el si batranii lui Israel, si si-au presarat cenusa pe capetele lor" (Iosua 7,6; NUmeri 20,6; Apocalipsa 19,4).

Deci iubite frate, vezi cum Dumnezeu a poruncit sa se faca locasul de rugaciune: cu chipuri de heruvimi, cu chivot, cu sfesnic, si asa mai departe cum cititm la Iesire, si a fost bineplacut lui Dumnezeu, cum aceste lucruri erau sfintite, ele fiind puse acolo cu un rost si o randuiala, spre slava lui Dumnezeu. Asa sunt si icoanele noastre.

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului

Acest acatist se citeşte de la Paşti până la Înălţarea Domnului.

Se cântă: Hristos a înviat (de trei ori), apoi
Condacele şi Icoasele
Condacul 1:
Apărătorul cel mare şi Doamne, biruitorul morţii celei veşnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem ţie, noi robii Tăi şi zidirea Ta. Cel ce ai biruinţă asupra morţii, de moartea păcatelor slobozeşte-ne pe noi, care grăim: Iisuse cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Icosul l:
Îngerii, Învierea Ta Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Şi pe noi cei de pe pământ învredniceşte-ne cu inimă curată a-ţi cânta ţie, unele ca acestea: Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toţi credincioşii, luminează-ne şi pe noi cei ce trăim în întunericul necunoştinţei;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi şi la toate le dai viaţă, înviază-ne şi pe noi, cei omorâţi în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat la cer şi ai înălţat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalţă-ne şi pe noi cei plecaţi spre pământ;
Iisuse, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi părtaşi slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, nu ne judeca pe noi, după fărădelegile noastre, ci miluieşte-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 2-lea:
Văzând, Doamne, oamenii căzuţi, Te-ai întrupat şi ai înviat pe toţi, dăruindu-le celor înviaţi toate spre mântuire. Înviază-ne şi pe noi cei omorâţi din pricina păcatelor, ca să-ţi cântăm ţie: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Mintea nu pricepe dumnezeiasca taină, cum izvorul vieţii înviază, omorând moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simţind bucuria învierii şi astfel fiind luminaţi, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin uşile încuiate, intră şi în casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai întâmpinat în cale pe ucenicii tăi, întâmpină-ne şi pe noi, pe calea acestei vieţi, şi ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde şi inima noastră cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut întru frângerea pâinilor, dă-ne şi nouă a Te cunoaşte în dumnezeiasca împărtăşanie;
Iisuse, Cel ce ai făgăduit pe Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne şi nouă pe acest Duh mângâietor de la Tatăl;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 3-lea
Cu puterea Ta, cea dumnezeiască, înviind pe Lazăr, înviază-ne şi pe noi cei ce suntem doborâţi de patimi şi zăcem în păcatul nepocăinţei, ca sculându-ne după glasul Tău, să cântăm cântare: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Având putere asupra morţii, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheamă-ne şi pe noi, din adâncul păcatelor noastre, că şi noi, curăţindu-ne simţirile, Ţie celui ce străluceşti cu lumina cea neapropiată, cu bucurie să-ţi cântăm cântare de biruinţă, aşa:
Iisuse, biruitorul morţii, biruieşte patimile noastre cele rele;
Iisuse, Dătătorule de viaţă, dă-ne şi nouă o viaţă mântuitoare;
Iisuse, izvorul bucuriei, bucură inima noastră întru îndreptările Tale;
Iisuse, Cel ce ai săturat, cu cinci pâini şi doi peşti, cinci mii de bărbaţi în pustie, afară de femei, şi de copii, hrăneşte-ne şi pe noi cu pâinea Ta cerească;
Iisuse, nădejdea celor căzuţi, scoate-ne şi pe noi din adâncul răutăţilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 4-lea:
Viforul patimilor ne tulbură şi ne îneacă; ci Te rog pe Tine Iisuse, întinde-ne, ca şi lui Petru, mâna Ta cea de ajutor şi cu puterea Învierii Tale, ridică-ne şi ne înalţă a cânta Ţie: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Având îmbucurătoarea veste a învierii Tale, Iisuse, cerurile cu vrednicie se veselesc şi pământul se bucură; iar noi prăznuind veselia cea veşnică, îndrăznim a-Ţi cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce şezi întru lumina cea neapropiată, fii aproape tuturor creştinilor, după îndurările Tale;
Iisuse, Cel ce iubeşti zidirea Ta, nu ne uita pe noi cei de pe urmă;
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, întoarce la Tine şi inima noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce împlineşti toate cererile cele bune, împlineşte şi doririle noastre cele bune, ca mai mult decât toate să Te iubim pe Tine;
Iisuse, Cel ce primeşti orice picătură de lacrimi nu îndepărta rugăciunile noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 5-lea:
Viaţă de Dumnezeu plăcută izvorăşte din Tine, o Iisuse, Fiul Dumnezeului celui viu. Pentru aceea Te rugăm pe Tine, ca să nu ne piardă pe noi ucigătorul de suflete, nici să ne închidă gura ca să murim nepocăiţi, ci învredniceşte-ne să-ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Văzând cu Duhul pe Dumnezeu înviat, veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă şi neroditoare, ci din izvorul nestricăciunii şi purtătorul de viaţă mormânt al Mântuitorului, care, pe pământul cel neroditor al sufletelor noastre udându-l, ne-a învăţat pe toţi a cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit să primim scump sângele Tău, învredniceşte-ne fără de lipsă, a primi acest prea cinstit sânge;
Iisuse, Cel ce trimiţi ploaie asupra celor drepţi şi asupra celor păcătoşi, stropeşte-ne şi pe noi cu harul Tău, ca să aducem roadă duhovnicească;
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scârbit de păcătoasa care ţi-a sărutat cu lacrimi de pocăinţă picioarele Tale, dă-ne şi nouă a-Ţi uda picioarele Tale cu lacrimi de umilinţă;
Iisuse, Cel ce ai întărit pe Toma în credinţa învierii Tale, dă-ne şi nouă credinţă nefăţarnică;
Iisuse, Cel ce ai zis: căutaţi şi veţi afla, dă-ne şi nouă a Te găsi pe Tine;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 6-lea:
Propovăduind cu duhul neîncetat bucuria învierii Tale, celei purtătoare de viaţă, Iisuse, Dumnezeul nostru, dă să fim şi noi, păcătoşii, părtaşi acestei învieri, ca neîncetat să cântăm în Ierusalimul cel de sus: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Strălucind la toată lumea cu învierea Sa Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt; ca să prăznuiască toată zidirea Învierea lui Hristos, întru care întăriţi fiind vom cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce toate le umpli de lumina Ta, luminează şi ochii noştri cei întunecaţi;
Iisuse, Cel ce ai împreunat cerul cu pământul, ridică-ne şi pe noi de pe pământ la cer;
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorât cu lumina Ta cea dumnezeiască în cele de dedesubt, pogoară-Te şi în adâncul inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai scos din temniţele iadului sufletele ce Te aşteptau, scoate-ne şi pe noi, păcătoşii, din întunericul mâhnirii, căci viaţa noastră de iad s-a apropiat;
Iisuse, Cel ce tuturor le întinzi prea curatele Tale mâini, cuprinde-ne şi pe noi, ticăloşii, în braţele Tale;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 7-lea
Vrând Domnul Hristos ca să descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a acoperit cu pecetea lui Caiafa şi nestricând-o, înaintea celor ce-L păzeşti, ca un purtător de biruinţă s-a sculat şi ne-a învăţat a-I cânta:
Icosul al 7-lea:
Minunat şi cu neputinţă este a pricepe, cum ieri ne-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculăm împreună cu Tine, în Duh. Dar cu bucurie Îţi cântăm Ţie unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai înviatşi ai dat în dar tuturor viaţă, întraripează mintea noastră, ca să-Ţi urmeze Ţie pururea;
Iisuse, Cel ce ai sfinţit pământul cu picioarele Tale, sfinţeşte şi gândurile noastre, cele care se înalţă la Tine; Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugrăvi preacinstitul Tău chip, dă-ne şi nouă a avea pururea în sufletele noastre chipul Învierii Tale;
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai văduvei, primeşte şi de la noi cântarea aceasta;
Iisuse, Cel ce n-ai osândit pe femeia desfrânată, ci, prin puterea Ta, ai îndreptat-o pe calea cea bună, nu osândi nici buzele noastre cele întinate care Te sărută pe Tine, prin cântări de laudă;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacu al 8-lea:
Străin lucru, că pe Dumnezeu Întrupat şi înviat din morţi, noi astăzi cu cugetul văzându-L, toată grija cea lumească să o lepădăm. Şi ca pe Împăratul tuturor să-L primim şi să-I cântăm Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Totul ai fost iubire, Iisuse, către omul cel căzut şi ai pus la dumnezeiască strajă pe, de Dumnezeu grăitorul, Avacum, să stea împreună cu noi şi să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat despre învierea Ta.
Pentru aceasta şi noi grăim Ţie unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai fost păzit de ostaşi, trimite la straja sufletelor noastre, pe îngerul păzitor, pe care noi îl alungăm cu păcatele noastre, ca să ne păzească şi să ne călăuzească spre mântuire, pentru învierea Ta;
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta strălucire ochii celor ce Te străjuiau, întoarce ochii noştri de la deşertăciune şi-i luminează, spre cunoştinţa adevărului.
Iisuse, Cel ce ai întrebat pe Apostolul Petru: "Mă iubeşti?" dă-ne şi nouă să avem chipul dragostei lui de la urmă;
Iisuse, Cel ce ai iertat lui Petru Apostolul lepădarea de Tine, iartă şi nouă lepădările cele din fiecare ceas, de poruncile Tale;
Iisuse, Cel ce ai dat putere Apostolilor Tăi, a lega şi a dezlega, dezleagă-ne şi pe noi de nedreptăţile noastre!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 9-lea:
Toată firea omenească, în Tine s-a preaslăvit, cu învierea Ta, Iisuse, şi prin aceasta s-a dăruit nestricăciune trupurilor sfinţilor, adeverindu-ne aceasta prin moaştele sfinţilor şi cântându-ţi cu umilinţă: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
De Dumnezeu grăitorii ritori mânecă cu duhul întâmpinând ieşirea din mormânt, şi în loc de mir, cântare Îţi aduce Ţie, ca soarelui dreptăţii şi Stăpânului; cu ale căror cântări, primeşte şi aceste rugăciuni ale noastre:
Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel vărsat pe Tine, primeşte şi ale noastre cântări de laudă, de mulţumire şi de cerere;
Iisuse, Soarele dreptăţii, luminează sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce pe pescari i-ai făcut vânători de oameni, atrage şi voia noastră cea rea, spre ascultarea Ta; Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefăcut în mai-marele Apostol, înţelepţeşte-ne şi pe noi cei ce rătăcim;
Iisuse, pentru rugăciunile acestui Apostol şi ale tuturor sfinţilor Tăi, fie-ţi milă de noi păcătoşii;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 10-lea:
Voind a mântui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorât pe pământ şi Însuţi Dumnezeu fiind, ai primit neputinţele noastre, ca şi în ele să se arate puterea Ta, care ne îndeamnă a cânta: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Cel ce ai înviat, Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorât în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat legăturile cele veşnice, în care se ţineau legate sufletele, slobozeşte-ne şi pe noi de legăturile păcatului, ca să-Ţi cântăm Ţie unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai încredinţat pe iubitul Tău ucenic Maicii Tale, încredinţează-ne şi pe noi îngrijirii ei, cele mântuitoare;
Iisuse, Cel ce suferinţele Maicii Tale le-ai prefăcut în bucurie, dă-ne şi nouă, nevrednicilor, cu răbdare să purtăm crucea noastră;
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, dă-ne şi nouă, păcătoşilor, ca să fim sub acoperământul ei;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, dă-ne şi nouă blândeţile şi curăţia inimii pruncilor;
Iisuse, Cel ce ai liberat pe desfrânata şi i-ai poruncit de acum să nu mai păcătuiască, dă-ne şi nouă ca de acum să nu Te mai întristăm; Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 11-lea:
Cântare de umilinţă, despre învierea Ta, binevoieşte ca să-ţi aducem ţie, Mântuitorul nostru. Şi prin aceasta să primească sufletele noastre mirul vindecării de nălucirile cele vătămătoare, ca să-ţi cântăm Ţie pururea: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Primind, prin învierea Ta, razele strălucitoare ale darului, şi prin aceasta, ca prin oglindă, duhovniceşte văzând scularea Ta cea aducătoare de viaţă, ne închinăm cinstitei Tale cruci şi slăvitei învierii Tale, pe care o lăudăm şi o slăvim, cântând aşa: Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primeşte şi rugăciunea noastră, ca un îndurător; Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoară poftele noastre cele trupeşti;
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mântuirea noastră, dă-ne şi nouă cu totul a ne preda Ţie;
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri, ca să pregăteşti locaşuri celor ce Te iubesc pe Tine, aşează-ne şi pe noi în locaşurile Tale; Iisuse, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, numără-ne şi pe noi cu oile cele de-a dreapta Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
Condacul al 12-lea:
Darul Tău dă-ni-l nouă Iisuse, Cel ce pe toţi ne-ai iubit, primeşte rugăciunea noastră, ca o pârgă, ce-Ţi aducem Ţie. Şi depărtează de la sufletele noastre tot gândul cel viclean, ca fără osândă să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Cântând preaslăvită învierea Ta, Te slăvim pe Tine, o Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, şi credem că dăruieşti tuturor viaţă veşnică. Pentru aceasta, întru această numită şi sfântă zi, ca fraţii unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Iar pe cei ce ne urăsc pe noi, să-i iertăm pentru învierea Ta. Deci cu o gură şi cu o inimă să cântăm unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează pe Tine, binecuvintează şi acum osteneala noastră cea după putere;
Iisuse, Cel ce sfinţeşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, sfinţeşte şi doririle şi gândurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai făgăduit să fii cu cei credincioşi până la sfârşitul veacului, fii neîncetat şi cu noi păcătoşii;
Iisuse, Cuvântul cel Adevărat al Tatălui, curăţă cuvintele noastre cele nevrednice, ca să Te lăudăm pe Tine;
Iisuse, Paştile cele mântuitoare, care duc de la moarte la viaţă, sălăşluieşte-ne în locaşul Tău, luminându-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre!
O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai călcat cu moartea pe moarte şi celor din morminte le-ai dăruit viaţă, primeşte ca un miros de bună mireasmă duhovnicească această puţină rugăciune. Şi dăruieşte-ne nouă, celor ce suntem în mormântul nesimţirii, viaţă veşnică, ca să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
(Acest Condac se zice de 3 ori, apoi Icosul 1 şi Condacul 1).
Se cântă apoi: Hristos a înviat (de 3 ori) şi se face încheierea.

Imnografia Înălţării Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci

Tropar (glasul 1)

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Condac (glasul 4)

Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale daruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.

La Vecernia mică

Stihirile de la "Doamne, strigat-am"

Înălţându-Te Tu, Stăpâne, pe Cruce, împreună ai înălţat toată firea lui Adam cea căzută; pentru aceasta înălţând preacurată Crucea Ta, Iubitorule de oameni, tăria Ta cea din înălţime cerem, grăind: Mântuieşte, Înalte, ca un Dumnezeu milostiv, pe cei ce cinstesc cinstită şi de lumină purtătoare dumnezeiască înălţarea Crucii Tale (de două ori).

Ca psalmistul acum vedem aşternutul unde au stat picioarele tale cele preacurate, Stăpâne; astăzi, înălţând cu dreaptă credinţă cinstită Crucea Ta, cea cu dragoste înălţată, ne rugăm Ţie grăind: pe toţi cu dumnezeiască Crucea Ta sfinţindu-i, arată-i părtaşi milostivirii Tale celei negrăite şi Darului Tău, Preaînalte.

Ca unei arme nebiruite şi paveze de nesurpat, şi ca unui sceptru dumnezeiesc, ne închinăm preasfintei Crucii Tale, Hristoase, prin care lumea s-a mântuit şi dănţuieşte Adam. Adunările pământenilor, pe aceasta cu cântări bine lăudând-o, o cinstim şi dumnezeiască înălţarea ei săvârşind, cerem curăţire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tu eşti pentru mine acoperământul cel tare, Crucea lui Hristos cea în trei împărţită; sfinţeşte-mă pe mine cu puterea ta, ca să mă închin ţie şi să te slăvesc cu credinţă şi cu dragoste.

La Stihoavnă

Astăzi Crucea lui Hristos se înalţă, lemnul cel de viaţă purtător, pe care cu trupul a fost pironit, pe toţi spre mântuire chemând.

Stih: Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Lemnul Crucii înălţat, văzându-l, să dăm laudă lui Dumnezeu, Celui ce s-a răstignit cu trupul, pentru bunătatea Sa.

Stih: Iar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veac a lucrat mântuire în mijlocul pământului.

Bucură-te dumnezeiască păzitoare a credincioşilor, zidul cel nebiruit, Crucea Domnului, prin care de pe pământ la cer ne-am înălţat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi toţi cu veselie să sărutăm lemnul cel de mântuire, pe care a fost pironit Hristos, mântuirea lumii.

Tropar, glasul 1

Mântuieşte Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra potrivnicului dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Condac, glasul al 4-lea

Cel ce te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui potrivnic; avînd ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă.

La Utrenie

Icos

Cel ce până la al treilea cer a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte nespuse şi dumnezeieşti, care nu este cu putinţă de limbi omeneşti a fi grăite, scrie către galateni: Ca nişte râvnitori ai Scripturilor, aţi citit şi aţi cunoscut: Mie, zice, să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului, pe care pătimind a omorât patimile. Deci şi noi cu osârdie să ţinem Crucea Domnului, lauda tuturor: Lemnul ce ne este nouă dat spre mântuire, armă de pace, nebiruită biruinţă.

Luminânda

Crucea este păzitoarea a toată lumea; Crucea, podoaba Bisericii; Crucea, întărirea credincioşilor; Crucea, slava îngerilor, iar demonilor rană (de două ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Crucea se înalţă astăzi, şi lumea se sfinţeşte. Că Cel ce şade împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pe dânsa mâinile Şi-a întins; şi toată lumea ai tras-o la cunoştinţa Ta, Hristoase. Deci pe cei ce nădăjduiesc în Tine, învredniceşte-i de dumnezeiasca Ta slavă.

La Laude

O, preamărită minune! Pomul cel de viaţă purtător, preasfânta Cruce, la înălţime ridicată se arată astăzi. Toate marginile o măresc; şi toţi demonii se îngrozesc. O, ce dar s-a dăruit pământenilor! Prin care, Hristoase mântuieşte sufletele noastre, ca un milostiv (de două ori).

O, preamărită minune! Crucea ce a purtat pe Cel Preaînalt, ca pe un strugure plin de viaţă se înalţă astăzi de pe pământ; prin care la Dumnezeu toţi am fost traşi şi moartea de tot s-a potopit. O, preacinstite lemn, prin care ne împărtăşim de nemuritoarea haină, cea din Eden, pe Hristos mărind.

O, preamărită minune! Lăţimea şi lungimea Crucii cu a cerului se aseamănă, căci cu dumnezeiescul dar sfinţeşte toate. În aceasta neamurile păgâne se biruiesc; întru aceasta sceptrurile împăraţilor se întăresc. O, dumnezeiască scară, prin care ne-am suit la ceruri, înălţând întru cântări pe Hristos Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Astăzi înainte merge Crucea Domnului, şi credincioşii o primesc pe ea cu dragoste şi câştigă tămăduiri sufletului şi trupului. Pe aceasta o sărutăm cu bucurie şi cu frică; cu frică pentru păcat, că nevrednici suntem; iar cu bucurie, pentru mântuirea pe care o dă lumii Cel ce a fost pironit pe ea, Hristos Domnul, Care are mare milă.

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim.

Glasul al 2-lea:

Veniţi credincioşii, să ne închinăm lemnului celui de viaţă făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-şi, ne-a înălţat la fericirea cea dintâi, pe noi care mai înainte fiind amăgiţi de vrăjmaşul prin dulceaţă, am fost goniţi de la Dumnezeu. Veniţi credincioşii să ne închinăm lemnului, prin care ne-am învrednicit a sfărâma capetele vrăjmaşilor nevăzuţi. Veniţi toate moştenirile neamurilor, să cinstim Crucea Domnului cu cântări. Bucură-te Cruce, mântuirea cea desăvârşită a lui Adam cel căzut. Întru tine dreptcredincioşii se laudă, căci cu puterea ta, biruiesc pe cei potrivnici. Pe tine acum cu frică creştinii sărutându-te, pe Dumnezeu, Cel ce a fost pironit pe tine Îl slăvim, grăind: Doamne, Cel ce Te-ai răstignit pe ea, miluieşte-ne pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.

Glasul al 5-lea:

Veniţi popoare, preaslăvita minune văzând, puterii Crucii să ne închinăm: că lemnul în rai oarecând, moarte a odrăslit, iar aceasta, viaţă acum a înflorit, având pe Domnul cel fără de păcat răstignit pe ea. De la care toate neamurile, nestricăciune luând, grăim: Cel ce prin Cruce moartea ai surpat şi pe noi ne-ai mântuit, slavă Ţie.

S-a plinit, Dumnezeule, glasul proorocilor Tăi, al lui Isaia şi al lui David, care zice: Veni-vor toate neamurile, şi se vor închina înaintea Ta, Doamne; că iată poporul care s-a umplut de darul Tău, Bunule, în curţile Ierusalimlui Tău s-au adunat. Cel ce Crucea ai răbdat pentru noi şi cu învierea Ta ne-ai înviat, păzeşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Glasul al 6-lea:

Astăzi pomul vieţii din sânurile pământului fiind scos, adevereşte învierea lui Hristos, Cel ce a fost pironit pe ea; şi înălţat fiind prin mâinile preoţilor, veşteşte înălţarea Lui la ceruri, prin care firea omenească din căderea cea de pe pământ înălţându-se, în ceruri vieţuieşte. Pentru aceasta cu mulţumire grăim: Doamne, Cel ce te-ai înălţat pe cruce şi împreună ne-ai înălţat şi pe noi, învredniceşte de bucuria Ta cea cerească pe cei ce Te laudă pe Tine.

Crucea Ta cea cu patru părţi înălţându-se astăzi, Hristoase Dumnezeul nostru, câte patru margini ale lumii le sfinţeşte; şi fruntea credincioşilor creştini împreună se înalţă sfărâmând într-însa coarnele vrăjmaşului.

Mare eşti, Doamne, şi minunat întru lucrurile Tale, slavă Ţie.

Crucea lui Hristos, nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioşi, învierea morţilor, miluieşte-ne pre noi.

Glasurile proorocilor, pe acest sfânt lemn mai înainte l-au vestit. Prin care s-a mântuit Adam din blestemul morţii cel de demult; şi fiind înălţată astăzi, înalţă glas împreună şi făptura, cerând de la Dumnezeu milă. Cel ce eşti Însuţi întru milă nemăsurată, Stăpâne, curăţire fii nouă şi mântuieşte sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

S-a plinit glasul proorocului Tău Moise, Dumnezeule, ce zice: Vedea-veţi Viaţa voastră spânzurată înaintea ochilor voştri. Astăzi Crucea se înalţă, şi lumea din înşelăciune se slobozeşte; astăzi învierea lui Hristos se înnoieşte şi marginile pământului se bucură, în chimvale ca David cântare Ţie aducând, şi zicând: Lucrat-ai mântuire în mijlocul pământului, Dumnezeule: Crucea şi Învierea; prin care ne-ai mântuit pe noi, Bunule, Iubitorule de oameni, Atotputernice, Doamne, slavă Ţie.

Acatistul Intampinarii Domnului

Rugaciunile incepatoare, apoi:

Condacul 1:

Astăzi aleasa Maică merge acum de la Betleem la Ierusalim, iar Dumnezeiescul Prunc Iisus în bratele Ei ca pe un nor usor este purtat. Iar noi nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei şi pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm Celei Binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine şi prin Tine împreună cu noi.

Icosul 1:

Cetele cereşti, plecate spre pământ, văd pe cel Unul Născut, pe Făcătorul lor şi Stăpânul a toată făptura în bratele Fecioresti ale Maicii celei neispiiite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc şi bucurându-se, cântă Lui şi împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:

Vino, Împăratul cerului şi al pământului, în cetatea Marelui împărat, Sionul cel sfânt.
Vino, Dumnezeule Preainalt, din înăltimile ceresti în biserica pământească si făcută de mâini.
Vino, Fiule, Unule Născut şi Te sălăsluieste cu oamenii pe pământ.
Vino, Mielul Cel nevinovat şi Dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel ce în ceruri.
Vino, Preacurată Porumbită, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh.
Vino, Mieluşea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos.
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl.
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a intregii lumi.
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine şi prin Tine împreună cu noi.

Condacul 2:

Preasfânta Fecioară pe Sine s-a văzut fiind curată după Naşterea lui Iisus şi nu i-a trebuit curăţire, pentru că Hristos a trecut, precum o rază de soare printr-un diamant, nestricând curăţia feciorească a Preacuratei Maicii Sale. Totusi, fiind smerită si nemândrindu-se de neprihănirea curătiei Sale, atunci când s-au împlinit zilele legiuite de curatire, a plecat de la Betleem, împreună cu Sfântul Iosif, logodnicul, şi au adus pe DumnezeiescuI Prunc, la Ierusalim, înaintea Domnului şi împreună I-au cântat cu bucurie: Aliluia.

Icosul 2:

Văzându-te pe tine, printre veacuri, Fecioară, că porţi în mâinile tale pe Dumnezeu întrupat, Isaia proorocul a glăsuit: “Domnul va şedea pe nor usor”. Iar tu, o, Maică a lui Dumnezeu, mergând la Ierusalim şi purtând Dumnezeiescul Prunc în bratele tale, cugetai: “Cum, fiind Mamă, am rămas Fecioară?” Totusi, văzând că această nastere a fost mai presus de fire, cu cutremur ai grăit întru sine: “Cum să Te numesc pe Tine, Fiul Meu? Dacă Te numesc om, văd că eşti mai presus decât omul, fecioria Mea păstrând-o ne stricată, pentru că zămislire a Ta a fost Dumnezeiască. Dacă Te numesc Dumnezeu, văd că întru toate esti asemenea omului, afară de păcat. Pentru aceasta Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu adevărat şi om adevărat”. Noi însă întâmpinând venirea Ta, Hristoase, pe cea Curată o cinstim cântând asa:

Vino, Curată Fecioară, că ai născut curat pe curatul Dumnezeu.
Vino, Maica fără bărbat a lui Emanuel, care nu a cunoscut nunta.
Vino, Ceea ce esti mai cinstită decât Heruvimii, că de a ta curătie s-a minunat Gavriil.
Vino, Ceea ce esti mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, că tie ţi s-a închinat firea îngerilor.
Vino, Ţarină nesemănată, că ne-ai răsărit nouă Spicul Vieţii.
Vino, Rug nears, că întru Nastere nu te-a ars focul Dumnezeirii.
Vino, Încăpere neîncăpută la care nu pot să privească cei cu câte sase aripi si cei cu ochi multi.
Vino, Masă cu chip de foc, pe care pământenii nu se pricep să te laude după cuviinţă.
Vino Preacurată, Domnul este cu tine şi prin tine împreună cu noi.

Condacul 3:

Fiind purtată de putere Dumnezeiască ai venit la Sfânta cetate, Ierusalim, Preasfântă Fecioară ca o zi luminoasă, arătându-L întregii lumi pe Hristos, Soarele Dreptăţii. Pentru aceasta în chip vădit Te-ai arătat Prestol de Heruvimi, înălţat prin slava feciorească căci în mâna ta porţi pe Imparatul Slavei, în faţa căruia stau în chip nevăzut Serafimii cei cu câte şase aripi, împreună cu toate puterile cereşti cântând: Aliluia.

Icosul 3:

Având Fecioara pântece primitor de Dumnezeu, a venit la biserică, ţinând în mâna sa pe Dumnezeiescul Prunc Hristos, şi, plecând genunchii înaintea Domnului, cu bucurie si cu bunăcuviinţă a grăit: ,,O, Părinte Preaveşnic, acesta este Fiul Tău, pe care L-ai trimis să se întrupeze dintru Mine pentru mântuire a oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primeşte Cuvântul Tău Cel Întrupat dintru mine, primeşte de la mine pe Fiul Tău, pe care Ţi-L aduc, ca prin Trupul şi Sângele Lui, primit de Ia Mine, să răscumpere neamul omenesc”. Iar noi pricepând această tainică rugăciune, Preacurată, cântăm Fiului Tău si Dumnezeului nostru asa:

Vino, Preadulce Iisuse, pogorând pe pământ blând şi smerit precum ploaia pe pământ curat.
Vino, Viaţă PreaduIce, precum picătura ce picură pe pământ, arătându-Te nevăzut în întruparea Ta.
Vino, Mântuitorule atotmilostiv, să cauţi şi să mântuieşti pe cei pierduţi.
Vino, Păstorule preabun, Cel ce ai voit să porţi pe umerii Tăi oile rătăcite.
Vino, Doctorul celor fără de nădejde, Cel ce ai binevoit să porţi bolile şi neputinţele noastre.
Vino, Mielul lui Dumnezeu, cel ce ai voit să iei asupră-Ţi toate păcatele lumii.
Vino, Domnul Slavei, purtat pe nor uşor, că ai gonit ademenirile întunericului.
Vino, Împăratul păcii, Cel ce şezi pe tronul lui David, a cărui împărăţie nu este din lumea aceasta.
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine şi prin tine împreună cu noi.

Condacul 4:

Având întru sine furtună de gânduri îndoite marele Arhiereu al lui Dumnezeu, Zaharia, s-a tulburat văzând pe Sfânta Fecioară cu Pruncul la un loc cu femeile necurate, înaintea uşilor bisericii, cerând curătirea cea după lege; a dus-o în Sfânta Sfintelor şi a înţeles cu duhul că această Maică şi după naştere este Fecioară Curată. Pentru aceasta a asezat-o în locul fecioarelor, unde femeilor având bărbat nu li se cuvine să stea, şi, întâmpinând-o, cu frică şi cu bucurie a cântat lui Dumnezeu Cel ce s-a arătat: Aliluia.

Icosul 4:

Auzind Zaharia minunatele Tale cuvinte în faţa lui Dumnezeu, Preacurată, şi văzând că vrei să aşezi copilul Tău preaiubit în bratele lui de Arhiereu al lui Dumnezeu, precum în înseşi mâinile lui Dumnezeu, şi, împreuna cu acesta ai adus jertfă, după cum spune legea, doi pui de porumbel, s-a umilit cu inima si cu sredinta si cu frică a primit pe Dumnezeiescul Prunc zicând asa:

Vino, Cel Vechi de zile, care dedemult ai dat lui Moise legea în Sinai.
Vino, Prunc Tânăr, că ai intrat acum în biserică, vrând să împlineşti legea.
Vino, că săIăşluire având Cerul ai vrut să umpli biserica pământească de slavă cerească.
Vino, că întrupându-Te din Fecioară ai dorit să îndumnezeieşti firea omenească.
Vino, că Te-ai coborât până la chipul de rob, ca pe noi, robii păcatului, să ne faci robii Adevărului Dumnezeiesc.
Vino, că eşti Strălucirea Ipostasului Părintesc, ca pe noi să ne arăţi fiii Tatălui Ceresc.
Vino, Împlinitorul legii, care ai adus lui Dumnezeu pui de porumbel ca noi să zburăm la ceruri mai curaţi decât acestia.
Vino, Dătătorule de milostivire care milă voieşti, iar nu jertfă, ca si noi să Te ungem cu untdelemnul milei.
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine şi prin tine împreună cu noi.

Condacul 5:

Steaua cea de Dumnezeu luminată a strălucit, când a venit la biserică Simeon, purtat de Duhul Sfânt. Acestuia, tânăr cu Duhul, dar îmbătrânit cu trupul, fiind drept si credincios traind în credinţă şi aşteptând mângaierea lui Israel, i s-a făgăduit prin Dulhul Sfant sa nu vadă moartea, până cand nu va vedea pe Hristos Domnul venind în trup. Acesta, privind pe Preacurata Fecioară si pe Pruncul tinut de dânsa în braţe, a văzut harul lui Dumnezeu şi, cunoscând cu Duhul că Acesta este Mesia Cel aşteptat, în grabă s-a apropiat de Dânsul si, dând multumire lui Dumnezeu, cu frică si cu bucurie I-a cântat din inimă: Aliluia.

Icosul 5:

Văzând bătrânul Simeon în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om, purtat în chip de Prunc, s-a umplut de nespusă bucurie şi, uitându-se pe sine, a grăit cu bucurie: “Te doresc pe Tine, Dumnezeul părinţilor şi Doamne al milei, la Tine privesc, Cel ce cuprinzi toate cu Cuvântul Tău, pe Tine Te întâmpin, Cel ce stăpâneşti viaţa şi moartea, pe Tine Te aştept, Cel ce uneşti cerul şi pământul. După Tine flămânzesc morţii ce aşteaptă învierea. După Tine însetează cei ce pătimesc şi aşteaptă mângâiere si Tie Îti cântă asa:

Vino, Cel aşteptat de toţi proorocii, să ne cercetezi cu mântuire a Ta.
Vino, Cel dorit de toate neamurile, să ne luminezi cu învătătura Ta.
Vino, Mântuitorul nostru, ca să izbăveşti pe Adam şi pe Eva de păcat de vechiul blestem.
Vino, Cel ce Te-ai arătat pe pământ Mântuitorul nostru, ca să vietuiesti cu oamenii şi să-i scoţi din întuneric si din umbra mortii.
Vino, Luminătorul nostru ca să binevesteşti anul plăcut Domnului.
Vino, Izbăvitorul nostru, ca să-i si slobozeşti pe cei zdrobiţi cu inima.
Vino, Păstorule si Învătătorule ca sa propovăduieşti robilor dezrobirea şi celor orbi vederea.
Vino, Ziditorule şi Stăpâne, să vesteşti celor umiliţi mântuire si tuturor oamenilor iertare. Vino, Preacurată, Domnul este cu tine şi prin tine împreună cu noi

Condacul 6:

Propovăduitor minunat al venirii lui Hristos s-a arătat purtătorul de Dumnezeu Simeon, când mai ales umplandu-se de Duhul Sfânt, primul dlntre oameni L-a cunoscut pe Ziditorul său, venit cu trup, şi primul a mărturisit Dumnezeirea Lui, cântându-I în numele tuturor celor ce trăim pe pământ: “Tie ne închinăm, pentru că Tu esti Dumnezeul nostru; Tie ne rugăm pentru că Tu eşti biserica noastră’, Tie îti slujim, că Tu esti Făcătorul legii. Tu eşti Unul Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine şi alt Fiu deofiintă cu Tatăl. Prin Tine noi trăim si ne miscăm si fiintăm, Tu esti mai frumos decât toţi fiii oamenilor, pentru că Tu eşti Dumnezeu şi om. Pentru aceasta se bucură acum cerul, pentru că a miluit Domnul pe poporul său si saltă temeliile pământului si cei ce se află în iad, că s-a arătat celor morti învierea văzând acum pe Mântuitorullumii si cântându-I: Aliluia,

Icosul 6:

Astăzi a strălucit la toată lumea lumina adevărului, că Preasfânta Fecioară a dat cu preacuratele sale mâini, bătrânului Simeon, pe Dumnezeiescul Prunc, ca pe un cărbune făcător de viaţă, de la jertfelnicul Domnului, zicând: “Primeşte, cinstite bătrâne, pe Domnul tău, primeşte vistieria nesecată şi puterea cea neajunsă. Spală necurăţia şi te înnoieşte şi te luminează de la Soarele Dreptăţii, Să nu ardă deci focul harului pe domnul meu, ci mai mult, să-I lumineze, căci Acesta curăţă păcatele şi toată fărădelegea ta ca să fii început al curăţirii întregii lumi şi astfel te vei dezbrăca de toate cele vechi ca să te îmbraci în toate cele noi”.
Iar noi, pricepând această vestire milostivă, să-I cântăm Preacuratei unele ca acestea:

Vino, Fecioară, că strălucind de curăţie cerească, ne-ai răsărit lumina, cea neînserată.
Vino, Împărăteasă a preaminunatei lumi cereşti, care ne-ai ridicat pe noi in locasurile cele de sus.
Vino, Tainic Rug, prin care, din înălţimile cereşti, s-a aprins focul Dumnezeirii la toată lumea.
Vino, Nor purtător de lumină, prin care Dumnezeiescul Prunc Hristos s-a adus spre mântuirea tuturor.
Vino, Masă de Foc a Nevăzutului Împărat.
Vino, Chivot Ceresc, care ai încăput pe Hristos.
Vino, Palat al Duhului Sfânt.
Vino, Mireasă Neprihănită a Împăratului Cel fără de moarte.
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine şi prin tine împreună cu noi.

Condacul 7:

Vrând Sfântul bătrân Simeon să primească o nouă curăţire, precum Isaia cel de demult, s-a închinat Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si, atingându-se de Dumnezeieştile ei picioare, a zis: “Foc duci curată, mă tem să iau în braţe Pruncul Cel ce stăpâneste lumea. Tu însă, cu mâinile Tale, precum cu nişte aripi îngereşti luminează-mă, dându-mi pe Cel ce Heruvimii cei înaripaţi se înfricoşează să-L poarte”. Astfel Simeon, întinzându-si mâna, L-a primit în cinstitele sale brate şi cu bucurie a cântat: Aliluia.

Icosul 7:

O nouă şi preaslăvită minune s-a săvârşit astăzi: bătrânuI Simeon primeşte în mâini stricăcioase pe Ziditorul omului, pentru ca Dumnezeu să trăiască cu oamenii, iar omul să devina ceresc. Primind pe Cel dorit si văzând împlinirea făgăduintelor Simeon, precum grâul cel copt, a cerut slobozirea de trup şi la apusul vietuirii sale a cântat cu bucurie: “Au văzut ochii mei mântuirea Ta, ca pe o taină ascunsă din veac. Acum, însă, slobozeste, Stăpâne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, de această legătură trupească către viaţa cea neîntinată şi neîmbătrânitoare, ca, plecând de aici, să duc veste de bucurie despre venirea Ta în lume”. Pentru aceasta Îţi cântăm:

Vino, Iisuse, Dătătorul vieţii, că ai dăruit viată si înviere tuturor credinciosilor Tăi.
Vino, Stăpâne, Biruitorul morţii, că ai slobozit din vesnica moarte pe poporul Tău.
Vino, Împăratul cel fără de moarte că din întunericul si din umbra morţii ai slobozit pe cei legaţi din veac.
Vino, Preadulce Viaţă, că porţile raiului iarăsi le-ai deschis lui Adam, spre viaţă veşnică.
Vino, Mire Preadorit, că sufletul meu tânjeşte şi doreşte curţile Domnului.
Vino, Lumină Sfântă, că Te-a aflat sufletul meu plangandu-si păcatele.
Vino, Dumnezeule preaveşnic, că aproape este mântuirea Ta pentru cei ce se tem de Tine.
Vino, Mântuitorule Preabun, că cuvântul Tău ai adus pacea mult dorita.
Vino, Preacurată, Domnul este cu şi prin tine împreună cu noi.

Condacul 8:

Străine cuvinte auzind de la bătrânul minunat, Iosif si Preacurata Fecioară s-au mirat de cele spuse, l-au văzut pe Simeon proorocind despre Prunc, dar nu ca despre un Prunc, ci ca despre Cel Vechi de zile şi, rugându-se la Dumnezeu, ca la Cel ce are putere asupra vietii şi asupra morţii şi Care poate să-l sloboadă la o altă viaţă şi, punând toate acestea în inima lor, au cântat al multumire lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 8:

Cu totul fiind întru Dumnezeu, Sfântul bătrân Simeon s-a umplut de duh proorocesc şi a vorbit despre Dumnezeiescul Prunc că va ajunge chiar şi la iad să dea tuturor celor legaţi iertare, orbilor vedere si nu va vorbi ca altii. Si, întorcându-se la Maria, Mama lui Iisus, a proorocit: “Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va ridica împotrivirii. Şi prin sufletul Tău o Maică, fără de moarte, va trece sabie, când vei vedea pe Fiul tău bătut în cuie pe cruce, ca să se descopere gândurile din multe inimi, întru iertarea păcatelor lor”, Iar noi, înţelegând această proorocie, îi cântăm Preacuratei:

Vino Maică si Fecioară, care, întru nasterea ta feciorească, nu ai simţit durerile nasterii.
Vino, Maica Mielului şi a Păstorului, care vei suferi dureri înfricoşătoare lângă Crucea Fiului tău.
Vino, Bucuria noastră, care impreuna cu Fiul tău pătimind, cu toată lumea te vei bucura de arătarea Slavei Sale.
Vino, Mângâiere în necazuri, care fiind încercată precum aurul în foc esti grabnic ajutătoare celor, ce sunt ispititi.
Vino, Cea PreaveseIă, care ai vrut sa bucuri pe Eva, cea care a adus femeilor mâhnire.
Vino, Preaslăvită, care ai dorit ca prin durerile tale să eliberezi lumea de toate durerile.
Vino, Fecioară, mai Cinstită decât toată făptura, care prin naşterea ta ai innoit toată zidirea cea văzută.
Vino, Maică mai Sfântă decât toţi sfinţii, care prin întâmpinare a ta ai unit pe îngeri cu oamenii.
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine si prin tine împreună cu noi.

Condacul 9:

Toată firea îngerilor s-a minunat de marea coborâre a lui Dumnezeu faţă de om zicând: minune preaslăvită, neînţeleasă şi nespusă vedem astăzi, că Cel ce l-a făcut pe Adam încape în braţele bătrânului. Pline sunt marginile lumii de mila Lui, plina este făptura de lauda Lui, plină este omenirea de îngăduinţa Lui. Cele cereşti, cele pământeşti şi cele de dedesubt sunt pline de bunătatea Lui sunt pline de darurile şi binefacerile Lui. Plin este cerul şi pământul de slava Lui! Pentru aceasta toate neamurile bateţi din palme cântându-I: Aliluia.

Icosul 9:

Grăitorul si văzătorul de Dummzeu Simeon, deşi a spus multe şi a lăudat pe Preanevinovata Maică a lui Dumnezeu, care a născut lumii pe Dumnezeu omul, Mântuitorul sufletelor noastre, totuşi nu a putut să o laude cu vrednicie pe cea, care mintile cele mai presus de lume nu se pricep să o cante. Totuşi, cuprins de iubire a slăvit-o zicând: Preasfântă si minunata Cămară a lui Dumnezeu, tu esti inceputul şi sfârşitul prăznuirii noastre. Tu ne-ai răsărit Lumina Soarelui ne-ai deschis izvorul iubirii de oameni a Fiului tău. Pomenirea ta este mai presus de orice cuvânt si mărirea ta întrece neputinta noastră. Te rugam, pomeneşte-ne neîncetat pe noi ce te lăudăm si îti cântăm:

Vino, Bucuria noastră nesfârsită, care ai arătat lumii întregi bucuria lui Hristos.
Vino, Dulceaţa noastră cea pururea fericită, care ţii în mâinile tale focul Dumnezeirii.
Vino, Lumină pururea strălucitoare, care ai luminat biserica lumii vechi cu lumina harului.
Vino, Făclie nestinsă, care întru întâmpinarea ta ai luminat sufletele credincioşilor cu lumina lui Hristos.
Vino, că porţi cu mâinile Focul Ceresc, ca prin tine să se aprindă în locul cel sfânt frumusetea si sfintenia.
Vino, Lumină Neînserată, că ai născut în chip nestricat, fiind Pururea Fecioară, ca prin tine să se vesteasca mântuirea până la marginile pământului.
Vino, Chivot însufleţit si Dumnezeiesc, că prin tine se arată intregii lumi harul cel mare si mântuitor.
Vino, Cortul lui Dumnezeu si al oamenilor, că prin tine Dumnezeul dumnezeilor împărăţeşte în Sion peste toti oamenii.
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine şi prin tine împreună cu noi.

Condacul 10:

Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua şi noaptea în post si în rugaciuni. Aceasta ieşind cu dreptul
Simeon, în întâmpinare a Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului si al pământului. Si imbrăţişând pe Hristos, L-a sărutat şi Duhul s-a sălăşluit întru ea şi a grăit: “Tu eşti Dumnezeu şi Fiul Omului, Fiul impărătiei si al umilintei. Tu auzi si taci, vezi şi eşti nevăzut, eşti pretutinea si ascuns”. Si a grăit si alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim cantând lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 10:

Impărate Preavesnic si Cuvântul lui Dumnezeu, Tu acum în trup Te-ai aratat lumii întregi, ca un Prunc în biserică, purtat în brate de Fecioara Maria, Maica Ta, ca să petreci cu oamenii si celor ce sunt din Adam să le vestesti mântuirea. Adevărul Tău s-a pogorât din cer, mila Ta ne-ai trimis-o nouă şi harul Tău împărăţeşte pe pământ pentru că ai venit să cauţi şi să mântuieşti pe cei pierduţi. Pentru aceasta pe nimeni nu îndepărtezi, de la nimeni nu Te întorci, precum s-a întâmplat cu Uza, de demult, când s-a atins de Chivotul Legământului Tău si a fost lovit de moarte. Acum însă desfrânata Îţi cade la picioare şi devine neprihănită, cea cu scurgerea de sânge se atinge de Tine şi se vindecă, vamesii si păcătosii stau împreună cu Tine şi se fac prietenii Tăi, căci ai chemat la Tine pe toţi cei trudiţi şi împovărati. Pentru aceasta cu bucurie si noi Te întâmpinăm si Îti cântăm asa:

Vino, o, Hristoase, împăratul tuturor, şi scoală-Te întru întâmpinarea, noastră.
Vino, Iisuse, Doctorul inimilor noastre, şi ieşi întru ajutorul şi mântuirea noastră.
Vino, Păstorul nostru Cel bun, care Te-ai întrupat să cauţi oile pierdute şi caută-ne si pe noi cei rătăciti.
Vino, Mângâietorule bun, Care ai căutat şi ai găsit drahma cea pierdută si află şi sufletele oamenilor pierduţi.
Vino, Atotbunule si Iubitorule de oameni, şi ne primeşte şi pe noi în braţele Tale părinteşti.
Vino, Atotmilostive şi Îndurate, şi ne sălăşluieşte şi pe noi în cămările Tale ceresti.
Vino, Mângâietorul celor întristati, ca să ne aperi şi să ne cârmuieşti pe noi, cei ce plutim pe marea acestei vieti desarte.
Vino, Mântuitorul celor rătăciţi, mântuieşte-ne şi ne scoate pe noi cei ce ne inecăm în viforul păcatului.
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine si prin tine împreună cu noi.

Condacul 11:

Cântare de umilinţă au adus arătării Tale, Hristoase, purtătorul de Dumnezeu Simeon şi dreapta Ana, arzând cu duhul şi propovăduind cu buze de bucurie venirea Ta în lume tuturor celor ce asteptau izbăvirea. Iar cărturarii si fariseii, auzind astfel de mărturisiri despre Prunc, s-au mâniat şi mai mult, l-au învinuit pe Zaharia, ca pe un vădit călcător de lege, că pe Maria a asezat-o în locul unde şedeau fecioarele pentru care îndată l-au şi ucis cu pietre. Iar Pruncul Iisus a fost dus în Egipt, din pricina lui Irod, ca şi acolo, spre mărturie veşnică, Domnul să fie cunoscut egiptenilor şi să I se aducă jertfă, cântându-l: Aliluia.

Icosul 11:

Lumină spre descoperirea neamurilor ai fost, Hristoase, Soarele dreptii, pe nor purtat, precum Simeon astăzi a proorocit că vei fi începătură de nou har, din Egipt şi până la marginile lumii, că Tu esti Izvorul Vietii si Lumina oamenilor, pentru că lumina luminează întru întuneric si întunericul nu o cuprinde. Cu această lumină a Dumnezeirii Tale luminează si întunericul sufletelor noastre, pentru ca toţi să aprindem în inimă lumina virtuţilor împreună cu Simeon şi cu Ana să-Ti cântăm Tie si Preasfintei Maicii Tale unele ca acestea:

Vino, Iisuse, Lumina lumii, pentru ca în lumina Sfintilor Tăi să ne luminezi pe noi.
Vino, Hristoase Mântuitorule, care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsa pentru ca în lumina Feţei Tale să îndumnezeim.
Vino, Soarele Dreptăţii, pentru ca in zilele Tale să strălucească adevărul si pacea pe pământ.
Vino, Lumină Sfântă, pentru ca să ajungă în inimile noastre focul credintei si iubirii Tale.
Vino, Împărate ceresc, pentru ca binecuvântată şi prealuminată să fie venirea Ta.
Vino, Ziditorule şi Stăpâne, pentru ca având aprinsă făclia curăţiei să iesim întru întâmpinarea Ta.
Vino, Lumină lină şi neînserată, pentru ca în linişte şi în pace să trăim toate zilele vietii noastre.
Vino, Fiule, Unule Născut al lui Dumnezeu şi Cuvinte, pentru ca întru bucurie si frică să lucrăm a noastră mântuire.
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine şi prin tine împreună cu noi.

Condacul 12:

Vechea biserică a legii cu nou har s-a umplut, când ai intrat într-însa Hristoase, ca un Prunc purtat în braţe, ca să se plinească proorocia lui Agheu care zice: “Va veni Cel dorit de toate neamurile şi voi umple de slavă templul acesta şi slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintai şi în locul acesta voi împărţi pacea”. Pentru aceasta să se înfrumuseteze cu lumina Ta Dumnezeiască si Biserica noastră ce se găteşte să Te primească luminat ca pe un Mire, iar pe noi ne învredniceste în curătie să ieşim întru întâmpinarea Ta şi cu veselie să-Ti cântăm: Aliluia.

Icosul 12:

Cântând, o, Maica lui Dumnezeu, venirea întru întâmpinarea ta a întregii lumi în Biserica Domnului, lăudam nespusa ta curăţie feciorească, ne închinăm Soarelui dreptătii, Hristos, ce a răsărit dintru tine, îl privim impreună cu Simeon şi Îl primim în bratele noastre. Împreună cu Ana mărturisim Dumnezeirea Lui, cu Iosif îi aducem în dar doi pui de porumbel, adică sufletul şi trupul nostru şi, precum fecioarele înţelepte, luminat înfrumusetăm candelele sufletelor noastre şi făclii aprinse de fapte bune lui Hristos, Lumina Cea Adevărată, ce s-a arătat lumii, îi dăruim, iar astăzi, împletind precum florile coroană de cântări, îţi aducem aceste laude:

Vino, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca sub acoperământul Fecioriei Tale să ne păzeşti pe noi întru curătie si feciorie.
Vino, Palat purtător de Lumină al Stăpânului, ca prin darul tău să ne faci pe noi locaş al Duhului Sfânt.
Vino, Fecioară mai luminoasă decât dimineaţa, ca să fim şi noi fii ai zilei până la sfârşitul vieţii.
Vino, Soare care porţi pe Tatăl Luminii, ca şi pe noi să ne luminezi cu darul tău.
Vino, Sfântă Slujitoare a măreţei taine, ca să ne înveţi a sluji cu sfinţenie pe Fiul tău şi Dumnezeu.
Vino, Bună Ajutătoare a toată lumea, ca să ne păzeşti nevătămaţi de lume, de trup şi de diavol.
Vino, o, Fecioară Marie, ca să luminezi sufletele noastre întunecate de patmi.
Vino, o, Pruncă Minunată, ca să călăuzesti spre mântuire această lume orbita de pacate.
Vino, Preacurată, Doonul este cu tine si prin tine Impreuna cu noi.

Condacul 13:

O, Întrutotcântată Maică şi Fecioară, care ai adus în locul cel Sfânt al Sfintilor pe Cuvântul cel mai presus decât toţi Sfinţii, întru întâmpinarea noastră si pentru mântuirea lumii; primeşte aceasta rugăciune a noastra, acopere-ne si ne pazeşte pe noi de tot necazul si întristarea si ne izbăveşte de toate cursele vrăjmaşului, Tu, Cea fără de prihană, Ceea ce eşti Usă Dumnezeiască, deschide-ne nouă, celor ce dorim mântuirea, uşile ceresti, ca, izbăvindu-ne prin Tine de vesnica muncă, să cântăm întru Întâmpinarea Domnului în văzduh: Aliluia. (de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 şi Condacul 1

RUGĂCIUNEA I-A CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unule Născut si Cuvântul lui Dumnezeu, care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură şi mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria şi în a patruzecea zi, în Locul cel Sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în braţele dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită şi de prealuminată este aducerea Ta în bratele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului şi Întâmpinarea Ta de catre bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc şi pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului şi Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut sa-Ti vadă Fata Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai aratat pe Tine Om, strălucind de nespusă Lumină Dumnezeiască, ca împreună cu Simeon să Te vedem Faţă catre faţă, să Te pipăim cu mâinile şi să Te primim în bratele noastre ca să Te cunoaştem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta şi marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoşii noştri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miIuit si iarăsi ne-ai deschis locaşurile cereşti şi ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai ruşinează pentru neascultare si nici nu se va mai ascunde de la Faţa Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ţi păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău şi să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei şi să-l înfrumuseţezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toţi, care prăznuim Dumnezeiasca Ta întâmpinare, învredniceşte-ne, ca împreună cu fecioarele înţelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credintei si curatiei aprinse să privim cu ochii credinţei Dumnezeiasca Ta Faţă, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieţii noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu si noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita şi înfricoşata zi a venirii Tale, când toţi sfinţii vor ieşi în văzduh pentru marea Ta intâmpinare, învredniceste-ne si pe noi să Te vedem şi astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă împărăţiei Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este Impărăţia şi puterea şi slava împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte şi cu Preasfântul si Bunul si de viată făcătorul Tău Duh acum şi pururea şi în vecii, vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A II-A A PREASFINTEI STĂPÂNEI NOSTRE
NĂSCATOAREI DE DUMNEZEU

O, Preasfântă Fecioară, care străLuceşti prin curăţie Cerească, Porumbită Preablanda, Mielusea Neprihanita, Ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, Tu eşti începutul şi mijlocul şi sfârşitul bucuriei noastre de acum, că dintru Tine a strălucit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele Tale brate în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră şi spre bucuria şi mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta Te fericim si Te proslăvim, pentru că Tu esti Cortul lui Dumnezeu si prin Tine s-a săIăsluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu eşti Uşa Cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăsi ni s-a deschis intrarea în locasurile raiului. Tu esti Scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu s-a pogorât pe pământ. Tu eşti Pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta Te rugăm să priveşti spre noi, ca Ceea ce ai intrat în Locul cel Sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, Binecuvântată. Cu focul rugăciunii Tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel vesnic al gheenei. În Locul cel Sfânt ai venit pentru curăţirea cea după lege, Ţie netrebuindu-Ti curătire, Fecioară Curată, si prin aceasta învaţă-ne cum se cuvine a ne păzi în neprihănire şi curăţie şi cum să purtăm nevoinţa fecioriei, că Tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăti fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul Tău, Hristos Dumnezeul nostru, învredniceşte-ne şi pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului Tău, să le cercetăm în toate zilele vietii noastre, acolo să vedem frumuseţea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curţile Domnului, decât să locuim în locaşurile păcătosilor. Dăruieste-ne si nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosânditi, în bratele inimii noastre, pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, ca să fim părtaşi pururea Preacuratului Său Trup şi Sânge şi ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu şi să nu întinăm biserica trupului nostru. Şi aşa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul Tău în inimile si în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile Tale să dobândim şi acea întâmpinare în văzduh a Domnului si asa vom slăvi si vom cânta împreună cu toţi sfinţii pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh acum şi pururea si în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Botezului Domnului

Condacul 1:

Pe Tine, Împăratul cerului şi al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoşat şi tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat şi toată făptura s-a bucurat. La păcătoşi şi la vameşi ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulţumire îţi cântăm:Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, Slavă Ţie.

Icosul 1:

Veniţi în grabă astăzi, puteri îngereşti, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să cureţe păcatul lui Adam şi cunoscând Dumnezeiasca taină, cu frică proslăviţi marea Sa coborâre, că Dumnezeu s-a făcut om şi neştiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviţi Dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântaţi Lui ca şi la Betleem aceste laude:

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl, ai venit în această lume;

Slavă Ţie, Dumnezeule Cel Preaînalt, care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob;

Slavă Ţie, Mântuitorul lumii, căci ca un om ai venit la Ioan să Te botezi;

Slavă Ţie, Luminătorul făpturii, căci ca un nou Adam, păcatele lui Adam cel căzut ai purtat;

Slavă Ţie, Lumina cea fără de început, care la Iordan ai vrut să strălucească lumina cea mare a cunoştinţei la toată lumea;

Slavă Ţie, Soarele Dreptăţii, care ai dorit să dăruieşti oamenilor în Arătarea Ta, prealuminoasa dimineaţă a harului;

Slavă Ţie, Cel ce ai venit să scapi lumea de vechea înşelăciune;

Slavă Ţie, Cel ce ne-ai arătat nouă marea taină a credinţei;

Slavă Ţie, Cel ce ai săvârşit pentru noi minuni mari cu ape multe;

Slavă Ţie, Cel ce ai luminat cerurile şi tot pământul cu lumina învăţăturilor Tale;

Slavă Ţie, Cel ce pe faraon cel gândit l-ai înecat în repejunile Iordanului;

Slavă Ţie, Cel ce ai adus oamenii, prin apele botezului, la viaţă veşnică;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 2-lea;

Văzând cu Duhul Dumnezeiescul Înaintemergător venirea Ta în lume, Hristoase, a venit la Iordan şi luminat a grăit oamenilor: s-a apropiat Izbăvirea noastră. Siliţi-vă să-L întâmpinaţi pe Dânsul şi cu buze neîntinate să-I cântăm: Aliluia.

Icosul al 2-lea:

Gând ceresc având întru sine, Luminătorul lumii, marele Înaintemergător, a grăit către oameni: Curăţiţi-vă pentru că vine Hristos să izbăvească lumea din stricăciune şi să dezlege blestemul lui Adam cel întâi zidit. Să se bucure pustia Iordanului şi precum crinul să înflorească, iar pământul să se bucure acum. Pregătiţi căile Domnului şi drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru şi cântaţi cu veselie unele ca acestea:

Slavă Ţie, Lumina cea nespusă, care ai fost vestită de Luminătorul lumii;

Slavă Ţie, Cuvânt nepătruns, care ai fost prezis de glasul Înaintemergătorului Tău;

Slavă Ţie, Foc curăţitor, căci cu lucrarea Ta se stinge toată necurăţia;

Slavă Ţie, Izvor binecuvântat, prin care toata firea omeneasca se sfinţeşte;

Slavă Ţie, Făcătorul cerului şi al pământului, care ai binevoit a Te boteza de rob;

Slavă Ţie, Fiule, Unule Născut, care ai binevoit să Te arăţi la Iordan;

Slavă Ţie, Împăratul Adevărului, că Înaintemergătorul s-a temut să-ţi dezlege cureaua încălţămintei;

Slavă Ţie, Stăpânul făpturii, că tot neamul omenesc s-a veselit de Botezul Tău;

Slavă Ţie, Dumnezeule Preaveşnic, că Arătarea Ta luminează şi înţelepţeşte pruncii;

Slavă Ţie, Lumina lumii, că venirea Ta luminează şi înţelepţeşte orbii;

Slavă Ţie, că întru lumina Ta vom vedea lumina;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 3-lea

Înţelegând, Înaintemergătorul, puterea Dumnezeirii Tale, Hristoase, cu frică privindu-Te venind la Iordan, se bucura cu duhul şi sălta arătându-Te cu mâna şi grăieşte oamenilor: Acesta este Cel ce izbăveşte lumea din stricăciune. Acesta este Cel ce ne liberează din necazuri. Acesta este Cel ce din robi ne face fiii lui Dumnezeu. Acesta, în locul întunericului, luminează oamenii cu apa Dumnezeiescului Botez. Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii, pe Acesta întâmpinându-L să-I cântăm: Aliluia.

Icosul al 3-lea

Având bogăţie de milostivire ai venit, Iisuse, la păcătoşi şi la vameşi, la râul Iordanului, pentru că nu ai mai răbdat să vezi neamul omenesc muncindu-se de diavolul, ci ai venit ca să-l întrebi iarăşi pe Adam: “Unde eşti? Nu te ascunde de Mine. Vreau să te văd dacă eşti gol şi dezbrăcat şi astfel să te învredniceşti să nu te mai ruşinezi”. Pentru aceasta propovăduim marea Ta coborâre cântându-ţi unele ca acestea:

Slavă Ţie, Păstorul Cel Bun, că ai voit să cauţi oaia cea rătăcită;

Slavă Ţie, Fiule, Unule Născut, căci ai venit să o porţi pe aceasta pe umerii Tăi;

Slavă Ţie, Milostivire Nemăsurată, că Te-ai pogorât la omul cel căzut;

Slavă Ţie, Iubire Nespusă, că ai scos pe oameni din deznădejde;

Slavă Ţie, Cel ce întăreşti mâinile slăbănogite ale bolnavilor;

Slavă Ţie, Cel ce vindeci picioarele slăbănogite ale şchiopilor;

Slavă Ţie, Cel ce veseleşti pustia însetată precum câmpia Libanului;

Slavă Ţie, Cel ce pustia Iordanului precum Carmelul ai înfrumuseţat-o;

Slavă Ţie, Rouă de viaţă dătătoare;

Slavă Ţie, că eşti Mult îndurat precum trestia care se pleacă;

Slavă Ţie, Cel ce ai venit să cauţi şi să mântuieşti pe cel pierdut;

Slavă Ţie, Cel ce ai venit să-l chemi pe Adam cel izgonit;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 4-lea:

Furtună de gânduri îndoite avea întru sine Înaintemergătorul, când Tu, Hristoase, Împărate, ai venit ca un om la râul Iordanului şi ai vrut să primeşti botezul ca un rob, zicând: întinde mâna ta şi te atinge de capul Meu, şi frica l-a cuprins, săvârşind cele poruncite. Cuprins a fost de tremur Înaintemergătorul, zicând: De ce ai venit la rob, Doamne, neavând păcate? Cum să botez pe Cel ce poartă necazurile lumii? Cum să luminez pe Luminătorul?

Icosul al 4-lea:

Auzind Domnul, Iubitorul de oameni, înălţimea smeritelor cuvinte ale Înaintemergătorului şi văzând temerea lui i-a zis: O, bunule, Ioane, dacă vrei să fii smerit în faţa Mea, totuşi, lasă frica, pentru că trebuie să-Mi slujeşti, căci aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea, ca prin Mine să se cureţe păcatele oamenilor. Iar noi înţelegând acest cuvânt al Tău îţi cântăm:

Slavă Ţie, Hristoase, Lumina cea adevărată, că mila şi dreptatea s-au întâlnit întru Tine;

Slavă Ţie, Împăratul adevărului, că dreptatea şi pacea s-au sărutat întru Tine;

Slavă Ţie, Preadulce Iisuse, că adevărul Tău a strălucit pe pământ, la Betleem;

Slavă Ţie, Mântuitorule Atotmilostiv, că dreptatea Ta din cer a venit la Iordan;

Slavă Ţie, Curăţirea noastră, că apele botezului ne fac mai albi decât zăpada;

Slavă Ţie, Lumina noastră, că prin repejunile harului zideşti inimă curată întru noi;

Slavă Ţie, Cel ce prin coborârea Ta, cerurile le-ai plecat, iar capul Tău ai vrut să-L pleci sub mâna Înaintemergătorului;

Slavă Ţie că, acoperind Cele de Sus ale Tale, în apele Iordanului ai binevoit să Te afunzi;

Slavă Ţie, Doamne al puterilor, de Care se tem şi se cutremură toate, şi Care ai poruncit Înaintemergătorului să lase frica cea mare;

Slavă Ţie, Părinte al îndurărilor, că la Tine milostivirea este nemăsurată şi necercetată şi cu ea ai acoperit păcatele lumii;

Slavă Ţie, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Mântuitorul nostru, cercetează-ne pe noi cu mare îngăduinţa Ta cea nespusă;

Slavă Ţie, Cel ce Te-ai arătat la toată lumea, Hristoase Dumnezeul nostru, sfinţeşte-ne pe noi cu arătarea Ta Dumnezeiască;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 5-lea:

Fiind Şuvoi, izvorâtor din Dumnezeu, de har şi bunătate, în repejunile Iordanului ai intrat, ca prin ape să curăţeşti păcatul omenesc: Frică s-a făcut văzând pe Făcătorul cerului şi al pământului, dezbrăcându-se la râu şi primind botezul de la rob. Puterile îngereşti s-au mirat, râul Iordan şi-a întors apele înapoi, neputând suferi focul ce mânca apele lui, şi nici să spele pe Cel Curat şi să şteargă pe Cel fără de păcat. Pentru aceasta veseleşte-te, Iordane, bucuraţi-vă, izvoare şi bălţi, toate adâncurile mării; că astăzi s-a sfinţit firea apelor, liberându-se de stăpânul întunericului ce se ascunsese acolo. Şi toată făptura veselindu-se, cânta cu noi: Aliluia.

Icosul al 5-lea;

Pe Tine, Stăpânul lumii, văzându-Te Dumnezeiescul Ioan, dezbrăcat şi afundat în ape, ca să îneci păcatele lumii şi golatatea lui Adam iarăşi să o îmbraci în haina măririi, s-a cutremurat cu duhul şi a grăit către Tine, Mielul lui Dumnezeu, care curăţeşti păcatele lumii: “Nu îndrăznesc să mă ating de creştetul Tău. Tu însuţi mă sfinţeşte şi mă luminează, pentru că Tu eşti Viaţa şi Lumina şi Pacea lumii”. Totuşi după cuvântul Tău, cu frică şi-a pus dreapta sa pe Dumnezeiescul Tău creştet şi botezându-Te şi pe Tine, fără de păcat fiind, cu bucurie ţi-a cântat aşa:

Slavă Ţie, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai luat asupra Ta păcatele lumii;

Slavă Ţie, Mântuitorule Milosârde, care ai binevoit să îneci în apele Iordanului păcatele oamenilor;

Slavă Ţie, Cel ce ne-ai spălat pe noi de întinăciunea păcatelor;

Slavă Ţie, Cel ce ai dezlegat blestemul lui Adam;

Slavă Ţie că prin Dumnezeiasca Ta arătare pe toţi oamenii i-ai bucurat;

Slavă Ţie că prin Botezul Tău în Iordan toată lumea ai luminat;

Slavă Ţie că pentru noi chip de rob ai luat;

Slavă Ţie că prin sărăcia Ta pe noi ne-ai îmbogăţit;

Slavă Ţie că prin smerenia Ta stăpânirea vrăjmaşului până la capăt ai dărâmat;

Slavă Ţie că prin Botezul Tău, Împărăţia lui Dumnezeu în chip vădit ai început să o zideşti pe pământ;

Slavă Ţie, că la Iordan, calea mântuirii tuturor oamenilor ai arătat;

Slavă Ţie că Lumina vederii de Dumnezeu acolo a luminat;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 6-lea:

Propovăduitorul minunat şi Înaintemergătorul Ioan multe le grăia oa-menilor veniţi la dânsul, ca să-ţi gătească, Ţie, calea, Doamne, totuşi a tăcut în faţa Ta, când ai venit la Iordan, deoarece Tu Însuţi, i-ai spus: “Dacă vorbeşti celor nelegiuiţi şi celor păcătoşi, botează-Mă repede, în tăcere. Nu se cuvine ca gura omului să grăiască cu glas despre Cel ce a venit, Cuvântul lui Dumnezeu, şi despre taina ce s-a săvârşit, pentru ca îngerii lui Dumnezeu cu frică I-au stat înainte şi toată făptura s-a cutre-murat”. Pentru aceasta şi noi în tăcere adâncă şi cu multă cucernicie îţi cântăm: Aliluia.

Icosul al 6-lea:

La Iordan a strălucit lumii întregi lumină mare, şi taină înfricoşată, că Tu, Stăpâne Hristoase, botezându-Te de către Ioan, cu grabă ai ieşit din apă, scoţând împreună cu Tine lumea şi cerul ţi s-a deschis; Că precum, de demult, Adam a închis cerul pentru toţi, tot aşa oamenii, din nou, împreună cu Tine să dobândească intrarea în locaşurile raiului şi cu dragoste să-ţi cânte aşa:

Slavă Ţie, Împăratul păcii, Cel ce ai dărâmat peretele cel din mijloc al vrajbei;

Slavă Ţie, Dătătorule de milostivire, Cel ce ai deschis raiul cel închis prin neascultare;

Slavă Ţie că la Iordan cerul cel închis prin păcat iarăşi ni l-ai arătat deschis;

Slavă Ţie că atunci ai făgăduit să ne arăţi îngerii ce urcă şi coboară din ceruri;

Slavă Ţie că prin coborârea Ta cerurile până la pământ s-au plecat;

Slavă Ţie că prin Botezul Tău pământul până la ceruri s-a înălţat;

Slavă Ţie că prin deschiderea cerului tainele negrăite ale lui Dumnezeu întregii lumi s-au arătat;

Slavă Ţie că prin arătarea lumii cereşti Preasfânta şi Dumnezeiasca binecuvântare tuturor credincioşilor s-a dat;

Slavă Ţie, Cel ce în vremea lui Ilie cerurile le-ai încuiat, nu ne încuia nouă uşile milostivirii Tale;

Slavă Ţie, Cel ce la Iordan cerurile le-ai deschis, deschide-ne şi nouă uşile Cămării Tale Dumnezeieşti;

Slavă Ţie, Cel ce ne-ai arătat în Botezul Tău adâncul iubirii Tale de oameni, scoate din adâncul păcatului pe cei deznădăjduiţi;

Slavă Ţie, Cel ce ai ridicat până la al treilea cer pe aleşii Tăi, ridică-ne în locaşurile cereşti pe noi cei căzuţi în adâncul păcatului;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 7-lea:

Vrând, Doamne, Iubitorule de oameni, să mântuieşti lumea ce pierea în păcate, ne-ai descoperit marea taină a Dumnezeieştii şi întreitei arătări şi precum la începutul fiinţării lumii Duhul lui Dumnezeu, ca un dătător de viaţă se purta deasupra apelor, aşa şi la botezul Tău, Doamne, când în râul Iordanului ai vrut să înnoieşti şi să luminezi neamul omenesc şi toată făptura ce suspină împreună cu noi, Acelaşi Duh Sfânt, iarăşi s-a pogorât din ceruri în chip de porumbel şi a stat deasupra Ta, ca peste un nou Adam, ca să petreacă de acum în oamenii înnoiţi în baia de apă şi cu putere de sus fiind îmbrăcaţi, întru înnoirea duhului, să meargă şi să cânte lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 7-lea:

Făptură nouă ai arătat, Stăpâne al făpturii, la Botezul Tău, primit de la Ioan, căci precum în timpul lui Noe ai înecat păcatele celei dintâi lumi, aşa şi în apele Iordanului iaraşi ai înecat păcatele întregii lumi zidită din nou cu foc şi Duh şi apă, săvârşind o minunată înnoire şi renaştere. Cu Duh ai zidit din nou sufletele, cu apă ai sfinţit trupul, povăţuind omul şi astfel în chip tainic, din apă, zideşti împreună cu Duhul Biserica cea cu mulţi fii, ca să-ţi cântăm totdeauna aşa:

Slavă Ţie, Ziditorul făpturii, Cel ce ai plecat cerurile şi Te-ai coborât la Iordan;

Slavă Ţie, Mântuitorul lumii, Cel ce ai deschis cerurile şi ne-ai arătat nouă Duhul lui Dumnezeu;

Slavă Ţie, Atotbunule, că Duhul Tău cel sfânt ne învaţă dreptatea pe pământ;

Slavă Ţie, Cel ce prin apă şi prin Duh ai înnoit firea noastră cea învechită prin păcat;

Slavă Ţie, Cel ce prin focul Dumnezeirii în repejunile Iordanului ne-ai dăruit lumina cunoştinţei;

Slavă Ţie, Hristoase, că prin Pogorârea Duhului Tău cel sfânt ne-ai făcut părtaşi la firea cea Dumnezeiască;

Slavă Ţie, că prin Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii ai descoperit oamenilor adevărata vedere a lui Dumnezeu;

Slavă Ţie, că prin pogorârea Duhului lui Dumnezeu asupra Ta, duhul tăriei şi al înţelepciunii, al vederii şi smereniei şi duhul temerii de Dumnezeu ai vărsat asupra noastră;

Slavă Ţie, că în repejunile Iordanului capetele balaurilor le-ai ars;

Slavă Ţie, că prin arătarea Duhului lui Dumnezeu în chip de porumbel după blândeţile acestuia ne-ai chemat pe noi la curăţie feciorească;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 8-lea:

Înfricoşătoare şi minunată este arătarea Sfintei Treimi la Iordan: mai întâi Fiul Cel Preaiubit s-a arătat în trup, botezându-se de către robul, îndată Duhul Sfânt s-a pogorât în chip de porumbel, apoi Preadumnezeiescul Părinte a glăsuit din ceruri, mărturisind: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit”. O, mare, şi preaslăvită taină: Din cer a tunat Domnul şi Cel de Sus şi-a deschis glasul său, ca să se împlinească proorocia părintelui David: “Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul Slavei a tunat, Domnul pe ape multe. Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru strălucire”. Pentru aceasta şi noi îţi cântăm cu nevrednice buze, din adâncul sufletului: Aliluia.

Icosul al 8-lea:

Cu totul eşti întru cele înalte, Iisuse, totdeauna şezând în ceruri cu Tatăl, dar nici de cele de jos nu te despărţeşti, născut fiind cu trupul, în Betleem, din Curata Fecioară, acum la Iordan Te arăţi întregii lumi, ca pe cei ce şedeau întru întuneric şi în umbra morţii să-i luminezi cu lumina Arătării Tale Dumnezeieşti. Pentru aceasta luminaţi fiind cu lumina arătării Treimice să-ţi cântăm Ţie, Dumnezeului Celui ce Te-ai arătat şi pe pământ ai fost văzut şi lumea ai luminat:

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti închinat intru cei de sus împreuna cu Tatăl şi cu Duhul;

Slavă Ţie, Fiul Tatălui, Cel Ce eşti cântat de Înaintemergătorul întru cei de jos;

Slavă Ţie, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi eşti propovăduit de glasul din ceruri;

Slavă Ţie, Cel ce Te-ai întrupat pentru noi şi de toată lumea eşti numit Preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu;

Slavă Ţie, că arătându-Te în apele Iordanului, Lumina cea neapusă a Treimii în Botezul Tău ne-ai descoperit;

Slavă Ţie, Cel ce ai fost botezat de mâna robului, şi pe noi, robii Tăi fiind, prin această baie, din nou ne-ai făcut fiii lui Dumnezeu;

Slavă Ţie, Izvorul vieţii şi al nemuririi, care iarăşi ne-ai adus pe noi, cei născuţi din apă şi din Duh, la starea fericită a raiului;

Slavă Ţie, Făcătorul cerului şi al pământului, care prin botezul Tău de foc vii să faci un cer nou şi un pământ al dreptăţii;

Slavă Ţie, Răsăritul răsăriturilor, Cel ce prin Botezul Tău ai luminat pe cei ce dormeau în întunericul şi în umbra morţii;

Slavă Ţie, Lumină din Lumină, că Lumina cea nevăzută a Duhului Tău a strălucit în sufletele noastre;

Slavă Ţie, Împărate fără de început, că prin apele curate ale Botezului Tău ai spălat păcatul strămoşesc;

Slavă Ţie, Stăpânul făpturii, că pe oamenii cei însetaţi i-ai adăpat din destul;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 9-lea:

Toată firea îngerilor s-a mirat de marea taină a Dumnezeieştii Tale arătări: că pe Adam, cel stricat prin păcat, l-ai înnoit în repejunile Iordanului, şi capetele nevăzuţilor balauri, ce se încuibaseră acolo, le-ai zdrobit cu Botezul Tău şi astfel adâncul beznei diavolului l-ai deschis ca, de acolo, să ne scoţi pe noi şi să începi a zidi Împărăţia Ta, care nu este din lumea aceasta şi despre care a proorocit David zicând: “Împărăţia Ta este Împărăţie a tuturor veacurilor şi Stăpânirea Ta în fiecare neam şi neam”, pe care şi noi proslăvind-o îţi cântăm: Aliluia.

Icosul al 9-lea:

Grăitorul de Dumnezeu şi îngerul Dumnezeiesc, Marele Înaintemergător, prezis a fost de Maleahi proorocul, că numai el, unul, dintre oameni s-a învrednicit, Doamne, că la botezul Tău să vadă venirea Duhului şi să audă glasul Părintelui, mărturisind din ceruri că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, ca să fie primit propovăduitor al Arătării Dumnezeieştii Treimi. Acela a mărturisit oamenilor într-o zi de dimineaţă, zicând: “Am văzut Duhul pogorându-se din Cer ca un porumbel şi a şezut deasupra Lui. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Iar noi pricepând această mărturie, proslăvim: Dumnezeiasca Ta Arătare, Hristoase, cântând:

Slavă Ţie, Dumnezeul Preaveşnic, că eşti mărturisit de glasul Înaintemergătorului;

Slavă Ţie, Miel Nevinovat, că prin arătarea Duhului Sfânt eşti mărturisit din ceruri;

Slavă Ţie, Putere Preaînaltă, că prin deschiderea porţilor cereşti deasupra Iordanului ne-ai deschis porţile închise ale raiului;

Slavă Ţie, veşnică Milostivire, că prin Botezul Tău ai arătat oamenilor o nouă lume;

Slavă Ţie, Împăratul lumii, care ai vestit pe pământ pace şi mântuire;

Slavă Ţie, Soarele Dreptăţii, că ai strălucit în inimile noastre lumina dreptăţii Tale;

Slavă Ţie, că prin arătarea Sfântului Duh la botezul Tău, ne-ai învrednicit să intrăm cu sufletul curat în cereasca Ta cămară;

Slavă Ţie, că pe Tatăl ceresc la Botezul Tău ni l-ai arătat, ca toţi cei ce credem în Tine cu dreptate să fim fiii Lui;

Slavă Ţie, că prin Duh şi prin foc ai luminat firea noastră cea înnegrită prin păcat;

Slavă Ţie, că prin apă şi prin Duh ai curăţit prealuminat trupul nostru neputincios şi stricat de patimi;

Slavă Ţie, Dumnezeule, că arătându-Te în trup, toată lumea ai înnoit în repejunile Iordanului;

Slavă Ţie, că luând asupra Ta păcatele lumii, păcatul strămoşesc l-ai înecat în apele Botezului;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti firea noastră cea căzută şi sărăcită, Hristoase Mântuitorule, ai venit la râul Iordan, la păcătoşi şi la vameşi şi ai primit Botezul de la Ioan, ca să iei asupra-ţi, acolo, în ape, greutatea păcatelor oamenilor şi ca un miel al lui Dumnezeu să fii gata să mergi de bună voie la jertfă şi să răscumperi păcatele lumii cu scump sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai şi afundat în apele Iordanului ca, îngropându-Te acolo, să Te găteşti pentru botezul morţii, despre care, mergând spre patimă, ai zis: “Cu botez mă voi boteza şi cât mă chinuiesc până se vor împlini acestea”. Pentru care şi noi cu mulţumire îţi cântăm: Aliluia.

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveşnic, Iisuse Hristoase, Tu ai venit la Iordan pentru a Te arăta la toată lumea, ca să dezlegi, ca un Judecător Atotmilostiv, osânda lui Adam cel întâi zidit, singur ispitind inimile tuturor să dai viaţă nouă, oamenilor. Pentru aceasta, cu mâna luând lopata cea curăţitoare, aria întregii lumi cu înţelepciune ai curăţit-o, despărţind, precum pastorul, oile de capre. Învredniceşte-ne şi pe noi, cei botezaţi în numele Preasfintei Treimi, să fim mântuiţi şi aşezaţi de-a dreapta Ta, şi bineplăcută să-ţi fie această cântare:

Slavă Ţie, Arhiereule, că trecând cerurile prin Botezul Tău, pământul l-ai luminat;

Slavă Ţie, Păstorul cel Mare al oilor, că la turma Ta ai venit la Iordan;

Slavă Ţie, că întemeind pământul pe ape, l-ai înnoit la apele Iordanului cu harul Duhului;

Slavă Ţie, că întărind cerul a doua oară deasupra apelor, ai zidit un cer nou, Biserica Ta, în apele Botezului Tău;

Slavă Ţie, Izvorul vieţii noastre, că la izvoarele mântuirii ai chemat pe oamenii Tăi însetaţi;

Slavă Ţie, Propovăduitorule al veşnicului adevăr, că setea noastră cea duhovnicească ai potolit-o fără preţ şi fără argint;

Slavă Ţie că, bogat fiind în milostivire, pentru prea multa dragoste, Te-ai jertfit pentru noi;

Slavă Ţie că, pe noi cei morţi în păcate, vii ne-ai făcut în apele botezului;

Slavă Ţie că, Te-ai îngropat în apele Iordanului, ca şi noi să ne îngropăm prin botez întru moartea şi învierea Ta;

Slavă Ţie, căci cu apele Iordanului Te-ai îmbrăcat ca şi cu o haină, ca şi noi să ne îmbrăcăm cu Tine în hainele luminoase ale dreptăţii şi curăţiei;

Slavă Ţie că peretele cel din mijloc al vrajbei cu Trupul Tău l-ai dărâmat, ca şi pe noi, cei ce suntem pe mare, departe, să ne apropii de Tine;

Slavă Ţie, că pe toţi oamenii i-ai împăcat în unul Trupul Tău, ca şi pe noi cei străini şi pribegi să ne zideşti în Una şi Dumnezeiasca Biserică;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 11-lea

Cântare nouă să-ţi cânte Ţie, Hristoase, toată făptură, că din Fecioară Te-ai născut şi în Iordan Te-ai botezat. Oamenii, duhovniceşte să se veselească, proslăvind sărbătoarea strălucitei noastre luminări şi împreună cu Dumnezeiescul Grigore, să cântăm zicând: “Este timpul înnoirii, să ne înnoim de sus; ziua rezidirii, să ne îmbrăcăm în Noul Adam; ziua luminării, să ne luminăm Dumnezeieşte”, că întru înnoirea duhului să începem a umbla şi întotdeauna să cântăm cântarea cerească: Aliluia.

Icosul al 11-lea

Luminoasă şi Strălucitoare Lumină eşti Hristoase, Lumină Veşnică a unuia Născut din Tatăl! Preacinstitul Tău Trup s-a aprins în mijlocul Iordanului ca un luminător, Tu ai strălucit precum Soarele şi ai dăruit lumii prin Botezul Tău lumina cea mare şi nevăzută a harului şi adevărului, luminând pe tot omul ce vine în lume, ca oamenii ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii să vadă lumină mare şi să meargă după ea. Luminează-ne, aşadar, şi pe noi cei ce rătăcim în întunericul păcatului, ca înnoindu-ne şi urcându-ne la înălţime cerească, să-ţi cântăm aşa:

Slavă Ţie, Luminatorul lumii, că ai venit să ne botezi cu Duhul Sfânt şi cu foc;

Slavă Ţie, Mântuitorul celor păcătoşi, că ai binevoit să ne scoţi din adâncul păcatului;

Slavă Ţie, Lumina Cea fără de început şi Pururea Fiitoare, că ai curăţit întinăciunea sufletelor noastre în apele Botezului;

Slavă Ţie, Lumina care întrece orice strălucire, că în strălucirile sfinţilor Tăi îi luminezi pe cei credincioşi;

Slavă Ţie, Strălucirea Slavei Tatălui, că prin arătarea Ta ai izgonit întunericul nevederii;

Slavă Ţie, Cel ce locuieşte întru Lumina cea nepătrunsă, că prin Botezul Tău a strălucit Lumina vederii de Dumnezeu;

Slavă Ţie, Lumină din Lumină, că ai strălucit întru întuneric, ca să ne curăţeşti de întunericul păcatelor;

Slavă Ţie, Soarele Dreptăţii Cel ce ne-ai vestit nouă dimineaţa mântuirii, întru lumina faptelor bune învaţă-ne pe noi;

Slavă Ţie, Lumina Cea Neînserată, care a strălucit la Iordan, întru lumina Ta, străluceşte-ne Lumina cea neapusă a Sfintei Treimi;

Slavă Ţie, Chipul Cel Prealuminos al Tatălui, dă-ne viaţa cea minunată şi neîmbătrânitoare în baia naşterii din nou;

Slavă Ţie, Biruitorul morţii, din veşnica moarte izbăveşte-ne pe noi;

Slavă Ţie, începătorul vieţii, îndreptează-ne pe noi la viaţă veşnică;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 12-lea

Harul Dumnezeiesc şi mântuitor s-a arătat astăzi tuturor oamenilor în Botezul Tău, Hristoase, Mântuitorule; căci ai venit la Iordan, Unule, să curăţeşti păcatele oamenilor şi să zdrobeşti capetele balaurilor ce se încui-baseră acolo, dăruind harul botezului care dezleagă sufletele şi trupurile noastre. Ca noi cu smerenie şi sârguinţă să alergăm la preacuratul izvor şi să scoatem apa vieţii, că harul Duhului şi darurile tainice şi Duhul cunoaşterii se dau în chip nevăzut tuturor celor ce o scot cu credinţă, Mântuitorule, ca toţi să-ţi cânte cu mulţumire: Aliluia.

Icosul al 12-lea

Cântând, Hristoase, Arătarea Ta Mântuitoare, proslăvim toţi Botezul Tău de la Ioan, în apele Iordanului, ne închinăm negrăitei Tale îngăduinţe făţă de omul căzut şi credem cu Înaintemergătorul, că Tu cu adevărat eşti Mielul lui Dumnezeu, care ai luat asupra Ta în apele Iordanului, păcatele a toată lumea, ca să le speli şi să le răscumperi cu Preacurat Sângele Tău. Pentru aceasta ne rugăm Ţie: poartă şi nenumăratele noastre păcate şi nu ne lipsi pe noi în această mare şi luminată zi să-ţi cântăm cu mulţumire şi inimă curată unele ca acestea:

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, că ne-ai strălucit în apele Iordanului lumina spre luminarea întregii lumi;

Slavă Ţie, Preaveşnic Dumnezeu, că ne-ai arătat în Botezul Tău mare har şi iubire pentru toţi oamenii;

Slavă Ţie, Mântuitorul celor rătăciţi, că ai venit să cauţi în repejunile Iordanului pe cei pierduţi pe cale;

Slavă Ţie, Biruitorul morţii, că ai binevoit să dăruieşti viaţă nouă şi curată nu după trup, ci intru înnoirea duhului;

Slavă Ţie, Stăpânul vieţii şi al morţii, că ai tocit boldul morţii şi prin Arătarea Ta ne-ai dăruit viaţă nesfărşită;

Slavă Ţie, Făcătorul cerului şi al pământului, că prin Botezul Tău cerul şi pământul s-au veselit pe malurile Iordanului;

Slavă Ţie, Împăratul celor ce împăraţesc, că Împărăţia lumii acesteia de aici începe să odrăslească în Împărăţia Ta;

Slavă Ţie, Doamne al celor ce stăpânesc, că cerurile astăzi se deschid tuturor celor ce vor să se mântuiască şi toată firea noastră începe să se curăţească;

Slavă Ţie, Mântuitorul nostru, că ai venit la Iordan să ne mântuieşti pe noi nu după faptele dreptăţii, ci după mare mila Ta;

Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că ai sfinţit firea apelor; adapă şi sufletul cel însetat cu apa cucerniciei, după mare mila Ta;

Slavă Ţie, Fiule, Unule Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, hrăneşte inima mea cu arătarea cuvintelor Tale;

Slavă Ţie, Dumnezeule Atotputernic, care singur faci minuni, aprinde sufletul meu cel rece cu înţelegerea minunilor Tale;

Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 13-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai venit la Iordan ca să ridici păcatele întregii lumi, primeşte această neînsemnată rugăciune ce Ţi-o aducem din toată inima şi ne luminează pe noi, cei ce şedem în întunericul păcatelor, cu mântuitorul Tău Botez primit de la Ioan, ca să ne mântuim prin Tine de bolile sufleteşti şi trupeşti, să începem a păşi drept întru înnoirea vieţii şi să-ţi cântăm cu toţi sfinţii: Aliluia ( de 3 ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul 1