Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 24 decembrie 2010

Nasterea Cea dupa trup a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos




 
Nasterea Ta, Hristoase,
Dumnezeul nostru,rasarit-a lumii lumina cunostiintei. 
Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie,
Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine,
Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.
 
Stihuri: Priveste, iubitorule de intelepciune, 
Ce lucreaza Domnul pentru tine 
Se naste din Fecioara, mai presus de fire, 
Spre a noastra a tuturor innoire 
Ca alt mai mare lucru nou faptura n-a vazut 
Ca Fecioara Maria pe Dumnezeu L-a nascut.
 
    Vazand iubitorul de oameni Dumnezeu ca neamul omenesc este asuprit de diavolul, S-a milostmt si a trimis pe Arhistrategul Sau Gavriil sa zica celei de Dumnezeu Nascatoare: "Bucura-te cea plina de dar, cu tine este Domnul". Si cand Maria Fecioara a zis ingerului: "Iata, roaba Domnului sunt, faca-se mie dupa cuvantul tau", indata Domnul nostru Iisus Hristos, adica Cel facut om, Fiul si Cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu, S-a zamislit in cinstitul si preacuratul ei pantece, prin puterea Duhului Sfant. Iar daca s-au implinit noua luni de la zamislirea ei, a iesit porunca de la cezarul August sa se inscrie toata lumea, fiecare in cetatea sa de nastere. Deci, a plecat si Iosif, ocrotitorul Domnului, dimpreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ca sa se inscrie in Betleem, amandoi fiind din casa si din neamul lui David. Si era vremea sa nasca Fecioara si, nefiind salas, din pricina multimii oamenilor veniti sa se inscrie, au intrat intr-o pestera saraca. Si acolo, Fecioara a nascut, fara de stricaciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos si L-a infasat ca pe un prunc si L-a pus in ieslea dobitoacelor, pe Ziditorul tuturor, Cel ce venise sa ne mantuiasca pe toti de pacatele noastre.
 



Pomenirea inchinarii magilor
    Se afla, pe vremea lui Moise, in pamantul chaldeenilor, un oarecare vrajitor cu numele Valaam si proorocind multe, a spus si aceasta: "Stea din Iacov va rasari si va zdrobi stapaniile lui Moab". Deci, avand ceilalti vrajitori de dupa el asemenea proorocie, o spuneau, ca pe o predanie, la toti inteleptii si imparatii lor si asa a ajuns ea pana la acesti trei magi din vremea Evangheliei. Si ei luau seama cand avea sa se vada asemenea stea. Deci, vazand ei, ca niste cititori in stele ca Steaua lui Hristos nu-si facea, drumul, precum celelalte stele, de la rasarit catre apus, ci de la miazazi catre miazanoapte, au cunoscut ca aceasta inseamna nasterea unui mare imparat. Si, urmand steaua, au aflat pe Hristos Domnul si, cazand, I s-au inchinat Lui si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna si asa, cu porunca ingerului, s-au intors in tara lor, neabatandu-se pe la Irod.
    Ca Irod intaiul, fiind de alt neam, imparat in Israel, era tare iubitor de stapanire si mult se temea de pierderea imparatiei sale si de Mesia, Cel fagaduit, prin Prooroci, imparat al iudeilor. Iar cei trei crai, cand au venit si au intrat in Ierusalim, intrebau cu indrazneala despre imparatul ce se nascuse, aratand ca, prin stea, erau povatuiti sa vina acolo. Atunci Irod, trezindu-se si nedumirindu-se, a chemat pe carturari si i-a intrebat: "Unde zice Scriptura ca se va naste Hristos?" Iar ei i-au spus: "In Betleemul Iudeii". Deci, a chemat pe crai si, cu viclesug, le-a zis lor: "Mergand, cercetati despre prunc si, daca il veti afla, instiintati-ma si pe mine, ca si eu, mergand, sa ma inchin lui". Iar aceasta a zis-o Irod, ca sa afle unde este pruncul si sa-l ucida. Si Irod, vazand ca magii s-au intors in tara lor, nesocotindu-l, s-a maniat si a poruncit a se ucida toti pruncii din Betleem si din toate hotarele lui precum Evanghelistul arata, vrand a ucide si pe Pruncul, Cel ce toate le tine. Dar s-a inselat, luptandu-se cu Dumnezeu si cu cele proorocite despre Dansul, ca, trimis fiind inger de la Dumnezeu, Iosif, Pruncul si Maria, mama Lui au scapat din mana lui Irod si au fugit in Egipt. Iar in tirania lui, Irod s-a facut ucigasul a paisprezece mii de prunci nevinovati, omorati de el pentru Hristos. Si de aceasta tiranie a lui a aflat toata lumea, toata imparatia Romei; pana si cronografii greci, in scrierile lor, au aratat aceasta. Iar August Cezarul, cand a auzit ca Irod a ucis pe prunci si impreuna cu ei si pe fiul sau, a zis: "Mai bine este sa fie cineva porc al lui Irod, decat fecior al lui". Caci idumeu fiind, Irod, pe porci nu-i manca, nici nu-i ucidea.
 




Cuvant de invatatura la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos
    Apropiati-va fratilor, si ascultati cu intelegere, ca vreau sa va arat si sa va spun puterea si cinstea zilei de astazi, intru care s-a facut cercetarea si innoirea neamului omenesc.
    Traim in aceasta zi sfanta, fapta cea mai adanca a lumii; ascuns in pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni sa-i indumnezeiasca. Ca din inceput, omul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uitam, fratilor, ca viata noastra, viata fiecarui om dintre noi, inchide o sfasietoare taina. Neascultarea de Dumnezeu a stramosului Adam si inselaciunea cea din inceput a diavolului, ne-au prins pe toti in lantul pacatului, a stricaciunii, a ratacirii, a dobitociei. Si asa, prin invidia diavolului si prin neinfranarea fiecaruia din noi si a tuturor laolalta, am cazut din slava lui Dumnezeu si ne-am lipsit, impreuna cu Adam, de hrana cea sfanta a Raiului, si in stricaciune si in viata lovita de moarte ne nastem toti pe lume. Si aceasta ne-a fost deajuns.
    Ci, dupa ce ne-a vazut pe noi vrajmasul, goliti de slava lui Dumnezeu, a inceput cu si mai mari inselaciuni sa surpe pe oameni, vrand sa ne instraineze cu totul de Dumnezeu, prin razboaie, prin furtisaguri, prin desfranari, prin inchinari la idoli; si gandul lui este, ca la urma, sa ajunga sa ne faca pe toti, adevarati vrajmasi ai lui Dumnezeu.
    Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi ca sa ne vada pe noi cazuti, in atata prapastie de rele si de nenorociri. Si n-a uitat ca fapturile mainilor Lui suntem, ci, plecand cerurile, S-a pogorat pentru cercetarea noastra. Si ce a facut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu s-a ascuns intr-un trup de prunc, in pantecele Maicii Domnului, adica in trup omenesc S-a imbracat, vrand, ca din acest trup, ca un soare ascuns dupa un nor, sa lumineze si sa indumnezeiasca pe om, cu a Sa lumina, cu a Sa dumnezeire. Si cu scutece se infasa Cela ce infasura rotundul pamantului cu nori. Si in ieslea dobitoacelor S-a culcat, Cela ce se odihneste pe umerii heruvimilor de-a pururea, ca sa ne scape pe noi de viata cea dobitoceasca. Si, iata, Cel nevazut, ca Dumnezeu, S-a facut vazut, ascuns in trup de om. Cel nepipait, S-a facut pipait; Fiul lui Dumnezeu, Se face fiu omului. Fara sa se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se face, desavarsit Dumnezeu si om desavarsit. Ba inca si trupul fiecaruia din noi il face trup din trupul Lui, si os din oasele Lui. Imprumuta de la noi trupul nostru omenesc si ne aduce, in schimb, impartasire din viata firii Lui de Dumnezeu.
    Si asa, ascunzandu-si dumnezeirea, cu trupul Sau de om, se pogoara El in cautarea noastra. Si, afland oaia cea pierduta, adica toata omeneasca framantatura, o ia pe umerii Sai si la Tatal ceresc o duce si, facand pace cu El, ne da iarasi intrare libera la Izvorul cel dumnezeiesc al vietii celei fara de moarte si ne plamadeste din nou, cu har dumnezeiesc, biata noastra fire de oameni, firea noastra, care ajunsese pierduta in lume cea fara de nadejde a mortii, a stricaciunii, a patimilor si a dobitociei pacatului.
    Ca puteri de viata sfanta si dumnezeiasca ne da, in adevar, Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvantul Lui, prin moartea Lui pe cruce si prin Invierea Lui, prin trupul si sangele Lui din Sfanta Impartasanie; intr-un cuvant, prin toata aceasta milostiva, atotcuprinzatoare si tainica pogorare de haruri a venirii Lui in lumea noastra. Cu adevaral. asa cum spun Sfintii Parinti: la Craciun, Dumnezeu S-a facut prunc de om, ca pe om sa-l faca Dumnezeu.
    Deci, ce vom rasplati Domnului pentru toata aceasta covarsitoare binefacere dumnezeiasca, pentru toata aceasta milostiva cercetare, pentru tot acest pogoramant dumnezeiesc de neinchipuit?
    Raspunsul credintei este ca datori suntem, mai intai, sa nu uitam fapta aceasta a lui Dumnezeu si sa-I fim mullumitori pentru ea, simtind ca nevrednici suntem de atata mila, de atata bunatate. Pe pardoseala pesterii din Betleem, la locul unde S-a nascut Mantuitorul si a fost culcat in iesle, sta scris: "Aici s-a nascut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a facut om, pentru mantuirea lumii". Cu ochii gandului tinta la locul acela al pesterii din Betleem, sa lasam, fratilor, si noi acum simtirea inimilor noastre sa dea glas cantarii ei de preamarire si de multumitoare inchinaciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi in trup omenesc, venirea cea plina de daruri, pe care o praznuim astazi, glasul cantarii de taina, cutremuratoare si adanca, pe care impreuna cu Biserica, o canta astazi toata crestinatatea din lume.
    "Taina straina vad astazi si preamarita, Cer se face pestera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, salasluire intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, II marim".
    Cu adevarat, fiecare din noi putem zice: "Iti multumesc, Doamne, ca Te-ai gandit si la mine si la mantuirea mea si a fiecaruia din noi, in ziua cand Te-ai nascut prunc si Te-ai facut om, in pestera din Betleem".
    Si cu dreptate, la bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat si puterile ceresti, zicandu-le: "Bucurati-va impreuna cu Mine, ca am aflat si am adus acasa, oaia cea pierduta".
    Dar, oricand ne vom gandi cu adevarat la toate aceste tainice daruri, cate a facut Dumnezeu pentru noi, cu neputinta este sa nu ne indemnam spre dragostea lui Dumnezeu si cu neputinta este sa nu ne straduim si noi, ca sa facem poruncile Aceluia, Care ne-a dat viata si atat de mult ne poarta de grija. Drept aceea, datori suntem, fratilor, sa cinstim pogorarea lui Dumnezeu la noi si prin pazirea de-a pururea a poruncilor Lui, ca poruncile Lui sunt cai de tainica impartasire din viata Lui cea dumnezeiasca si fara de moarte. Deci, cu dragoste, unul pe altul sa cinstim, si, precum Insusi Domnul a scris in Legea Sa, asa sa facem, ca a zis: "Sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu fi desfranat, sa nu graiesti minciuni, sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, pe aproapele nu numai pe cel de bun neam cu tine, ci pe tot omul in nevoie din lume, pentru care a venit Dumnezeu la noi si S-a facut om".
    Inca, datori suntem sa pazim si alte porunci ale Lui, pe cei flamanzi sa-i hranim, pe cei straini sa-i primim, pe cei goi sa-i imbracam; pe oamenii lui Dumnezeu in cinste sa-i avem, pentru ca aceia privegheaza si se roaga pentru sufletele noastre; de Biserica sa nu ne instrainam si acolo sa ne curatim de pacate si sa ne trezim la bine. Si asa, cu buna stiinta, sa ne apropiem de trupul si sangele Domnului, neavand spre nimeni vrajba, iubindu-ne nu cu fatarnicie, ci din inima, cinstindu-ne unul pe altul, ca sa fim fiii Celui Preainalt, partasii vietii dumnezeiesti a lui Hristos-Domnul si mostenitori Imparatiei ceresti. Ca, pentru a innoi viata oamenilor din lume, a venit la noi, chemandu-ne pe toti Hristos, adevaratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevarat si Om adevarat. A lui sa fie slava in Treime, Celui de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin



Cuvant de invatatura pentru Preasfintele Taine
    Iata, acum, cei ce voiti a va apropia de Sfintele Taine cele infricosatoare, sa cunoasteti, fratilor, cu toata priceperea, cat de mare este sfintenia Tainelor, cu care voiti sa va impartasiti. Ca, iata, cu frica se cutremura puterile ingeresti, heruvimii si serafimii si toate cetele, cu teama se inspaimanta, inaltand duhovniceasca noastra jertfa de pe pamant, sus la ceruri. Iata pe preoti, purtand chipul ingerilor, stau inaintea Mesei acesteia infricosatoare, dar inaintea lor se afla, de fata pe Sfantul prestol, Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu. Ca El de buna voie, luand trupul si sangele nostru, cand S-a facut om pe pamant, tot de buna voie a poruncit El sa ne si impartasim cu trupul si Sangele Lui.
    Insa, pentru ca El stie neputinta neamului nostru, ca nu poate, adica, nimeni sa manance carne sangerata, nici sa bea sange, pentru aceasta a randuit ca sfantul Lui Trup si scumpul lui Sange sa fie sub chipul prescurii si a vinului, peste care Sfanta Taina a prefacerii darurilor, se savarseste, asa cum, la nunta din Cana Galileii, tot El a prefacut apa in vin.
    Deci, sa nu indraznim, fratilor, cand unul pe altul ne defaimam, sa ne apropiem de Sfintele Taine, ca de lucru obisnuit, necuratindu-ne de pacatele cele din stiinta, ci sa ne apropiem luminandu-ne cu curatia si impodobindu-ne cu trezvia, intrecandu-ne in dragoste unul pe altul. Pentru ca nu om este Acela, Care face acestea, ci Dumnezeu cu mana Sa cea nevazuta si cu infricosatoarea Sa Taina, si impacandu-Se cu noi, partasi ne face vietii Lui dumnezeiesti si Imparatiei Sale. Ca cei ce cu nebagare de seama, adica, necuratindu-se, la sfanta Spovada si defaimandu-se unul pe altul, se apropie sa primeasca Trupul Domnului, nefiind vrednici nici sa-l vada macar, aceia se fac, precum s-a facut si Iuda mai inainte, apoi cad in cumplite boli si vrednici de chinuri se fac.
    Drept aceea, rogu-va si va indemn pe voi, fratilor, sa nu ne facem, prin nebagare de seama si prin nesocotinta, potrivnici lui Dumnezeu. Ci ziua si noaptea sa invatam a ne curati, ca si aici, in viata aceasta, bine sa petrecem, iar la infricosatoarea Judecata, de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu sa ne aratam. Intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cade slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)