PENTRU MARELE VASILIE
Spunea unul din batrani, ca Sfantul Vasilie mergand la o viata de obste, dupa cuviincioasa invatatura, a zis egumenului : ai vreun frate aici care sa aiba ascultare ? Iar el a zis lui : toti robii tai sunt si se sarguiesc sa se mantuiasca, stapane. Iarasi a zis lui : ai cu adevarat vreunul care sa aiba ascultare ? Iar acela i-a adus lui un frate. Si l-a intrebuintat pe el marele Vasilie slujitor la masa. Iar dupa ce a gustat, i-a dat lui de s-a spalat. Si i-a zis sfantul Vasilie : vino sa-ti dau si eu sa te speli ! Iar el a primit, turnand sfantul apa. Si i-a zis lui : cand voi intra in biserica, vino sa te fac diacon ! Si dupa ce s-a facut aceasta, l-a facut preot si l-a luat cu sine la episcopie pentru ascultarea lui.
PENTRU AVVA VISIARION
1) Zicea avva Dula, ucenicul lui avva Visarion: calatorind noi odata pe tarmurile marii, am insetat. Si am zis lui avva Visarion : avvo, foarte imi este sete. Si facand rugaiune batranul, mi-a zis : bea din mare. Si s-a indulcit apa si am baut, dar eu am luat si in vas, nu cumva mai incolo sa-mi fie sete. Si vazand batranul, mi-a zis : pentru ce ai luat in vas ? I-am zis lui: iarta-ma, ca nu cumva mai incolo sa insetez. Si a zis batranul : Dumnezeu aici si pretutindenea Dumnezeu.
2) Altadata avand trebuinta a facut rugaciune si a trecut raul Hrisoroa pedestru si a mers de cea parte. Iar eu minunandu-ma, am pus metanie lui, zicand : cum iti simtiai picioarele, cand umblai pe apa ? Si a zis batranul : pana la glezne simteam apa, iar cealalta era tare.
3) Altadata iarasi mergand noi la un batran, a venit soarele sa apuna. Si rugandu-se batranul, a zis : ma rog tie, Doamne, sa stea soarele, pana ce voi ajunge la robul tau ! Si s-a facut asa.
4) Altadata, iarasi am venit la chilia lui si l-am aflat pe el stand la rugaciune si mainile lui erau intinse spre cer. Si a petrecut patrusprezece zile, aceasta facand. Si dupa aceea m-a chemat pe mine si mi-a zis : vino dupa mine ! Si iesind ne-am dus in pustie. Si insetand, am zis : avvo, imi este sete. Si luand batranul cojocul meu, s-a departat ca o zvarlitura de piatra si facand rugaciune, mi l-a adus plin de apa. Si umbland, am venit deasupra unei pesteri. Si intrand inauntru, am aflat un frate sezand si lucrand funie de cosnite si necautand in sus la noi, nici inchinandu-se, nici vrand sa ia cuvant cu noi. Si mi-a zis batranul : sa mergem de aici, poate nu are vestire batranul sa vorbeasca cu noi. Si ne-am dus la Lico, pana ce am ajuns la avva Ioan si inchinandu-ne lui, am facut rugaciune. Apoi au sezut ei sa vorbeasca pentru vedenia care a vazut-o el. Si a zis avva Visarion : a iesit porunca sa se surpe capistile idolilor. Si s-a facut asa si s-au surpat. Iar cand ne-am intors noi, am venit iarasi la pestera aceea, unde am vazut pe fratele acela. Si mi-a zis batranul: sa intram la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu sa vorbeasca cu noi ! Si cum am intrat, l-am aflat pe el savarsit. Si mi-a zis mie batranul: vino, frate, sa strangem trupul, lui ! Ca pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici. Si strangandu-l noi, ca sa-l ingropam, am aflat ca a fost femeie cu firea. Si s-a minunat batranul si a zis : iata cum si femeile biruiesc pe Satana, iar noi prin cetati petrecem cu neoranduiala. Si proslavind pe Dumnezeu, pe aparatorul celor ce-L iubesc pe El, ne-am dus de acolo.
5) A venit odata un indracit la schit si s-a facut rugaciune pentru dansul in biserica si nu iesea dracul, ca era aspru. Si au zis clericii : ce sa facem dracului acestuia ? Nimeni nu poate sa-l scoata, fara numai avva Visarion. Si de il vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserica nu vine. Deci aceasta sa facem : iata, vine dimineata mai inainte de toti la biserica. Sa facem pe cel ce patimeste sa sada in locul lui si, cand va intra, sa stam la rugaciune si sa-i zicem lui : desteapta si pe fratele, avvo ! Si au facut asa. Si venind batranul dimineata, au statut ei la rugaciune, si i-au zis : desteapta si pe fratele ! Si ii zice lui : " Scoala-te, iesi afara !" Si indata a iesit dracul dintr-ansul si s-a vindecat in ceasul acela.
6) Zis-a avva Visarion : patruzeci de zile si nopti am petrecut in maracini, stand, nici dormind.
7) Un frate gresind, s-a despartit de la biserica de catre preot. Iar avva Visarion sculandu-se, a iesit impreuna cu el, zicind ca si el este pacatos.
8) Acestasi avva Visarion a zis : patruzeci de ani nu m-am culcat pe coastele mele, ci sazand, sau stand, dormeam.
9) Acestasi a zis: cand esti in pace si nu ai alta lupta, atunci mai mult te smereste, ca nu cumva bucurie straina intrand, sa ne laudam si sa fim dati la razboi. Ca de multe ori Dumnezeu pentru neputintele noastre, nu ne lasa sa fim dati spre lupta, ca sa nu pierim.
10) Un frate locuind impreuna cu alti frati, a intrebat pe avva Visarion : ce voi face? I-a zis lui batranul: taci si nu te numara pe tine cu ceilalti.
11) Avva Visarion, murind, zicea ca trebuie sa fie calugarul ca Heruvimii si Serafimii, tot ochi.
12) Au povestit ucenicii lui avva Visarion pentru viata lui : asa a fost, ca una din pasarile cele din vazduh sau din pesti, sau din jivinile cele de pe uscat, fara tulburare si fara grija de casa, nici pofta de vreun loc n-a stapanit sufletul lui, nici saturare de bucate, nici agonisire de avere, nici puterea de carti, ci cu totul s-a aratat desavarsit, slobod de patimile trupului, cu nadejdea celor viitoare hranindu-se si cu intarirea credintei si sprijinindu-se, rabda ca un rob aici si acolo, in ger si in golatate petrecand, de vapaia soarelui arzandu-se, fara de acoperemant fiind totdeauna. Traind prin prapastiile pustiilor, ca un ratacit si prin latimile cele nelocuite ale nisipurilor de multe ori ca printr-un noian umbland. Iar de s-ar fi intamplat sa vina la vreun loc, unde isi au calugarii viata cea de obste, afara de usa sezind, plangea. Si ca unul ce s-ar fi aruncat afara de mare din vreo spargere de corabie, se vaieta. Apoi, iesind vreunul din frati de-l gasea sezand ca pe un cersetor din saracii cei din lume jalnic il intreba, zicand : ce plangi omule? De ai trebuinta de ceva din cele de nevoie, din cate ne este noua cu putinta, vei lua, numai intra inauntru de mananca cu noi la masa, ca sa dobandesti mangaiere. Iar el raspunde, ca nu poate sa ramna sub acoperamant, pana ce nu va afla avutia casei sale zicand ca a pierdut multa bogatie pentru multe feluri de pricini. Ca si in talhari de mare am cazut, zicea el, si spargere de corabie am patimit si din neamul meu cel bun am cazut, necinstit din cinstit facandu-ma. Iar acela, din cuvintele lui umilindu-se, intrand si luand paine, ii da zicand : ia aceasta, parinte, iar celelalte : mosie si neam si bogatia care ai zis, ti le va da Dumnezeu. Iar el inca mai mult jelindu-se, striga zicand : nu stiu, de voi putea afla cele ce am pierdut. Ci mai multa bucurie imi va fi mie, primejduindu-ma pururea in fiecare zi spre moarte, neavand odihna de necazurile mele cele fara numar. Ca mi se cade des umbland, ratacindu-ma sa savarsesc alergarea mea.
PENTRU AVVA VENIAMIN
1) Se povestea pentru avva Veniamin, ca daca ne-am pogorit de la secere la schit, ne-au adus nous de la Alexandria, dar, cate un vas de untdelemn lipit cu ipsos la gura. Si daca a venit iarasi vremea secerisului, orice prisosea, fratii aduceau la biserica. Iar eu vasul meu nu l-am destupat, ci cu undreaua gaurindu-l, am gustat putin; si avea inim lea, cum ca mare lucru am facut. Si daca au adus fratii vasele lor astupate la gura cu ipsos, iar al meu era gaurit, m-am aflat de rusine, ca si cum as fi curvit.
2) Zis-a avva Veniamin, preotul chiliilor, ca ne-am dus in schit la un batran si am voit sa-i dam putintel untdelemn. Si ne zice noua : iata unde sade vasul cel mic, care mi l-ati adus mai inainte cu trei ani; cum l-ati pus, asa a ramas. Si auzind noi, ne-ain minunat de petrecerea batranului.
3) Acestasi a zis, ca ne-am dus la alt batran si ne-a oprit pe noi la el sa mancam si punandu-ne noua ulei de rafane ( 1 ), am zis lui : parinte, pune-ne noua putin ulei mai bun ! Iar el auzind si-a facut cruce, zicand : de este alt ulei, afara de acesta, nu stiu eu.
( 1 ) Ulei de seminte de ridichi.
4) Avva Veniamin, cand avea sa moara, a zis fiilor sai: acestea faceti si puteti si va mantuiti. Totdeauna bucurati-va, neincetat va rugati, pentru toate multumiti !
5) Acestasi a zis: pe calea cea imparateasca sa umblati si milele sa numarati si sa nu defaimati !
PENTRU AVVA VIARIE
A intrebat oarecine pe avva Viare, zicand : ce sa fac, ca sa ma mantuiesc ? A raspuns lui batranul: mergi si fa pantecele tai mai mic si lucrarea mainilor tale putina si nu te tulbura in chilia ta si te vei mantui.
PENTRU AVVA VICTOR
Un frate a venit catre avva Victor, cel ce petrecea intru tacere in lavra lui, zicand : ce sa fac parinte, pentru ca ma biruieste lenevirea ? Zis-a lui batranul : aceasta boala, fiule, este sufleteasca. Ca precum celui bolnav de ochi, din cumplita durere, i se pare ca vede lumina, iar celui sanatos i se pare ca vede putin, asa si cel slab la suflet, din putintica trandavie se slaveste, parandu-i ca este mare lenevirea, iar cel sanatos cu sufletul, intru ispite se bucura mai mult.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Predică la Duminica Ortodoxiei
Pr. Ilie Cleopa
Iubiţi credincioşi,
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.
Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.
Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).
Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).
Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.
Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.
Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".
Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".
Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".
După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.
Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.
Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.
În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.
Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.
Iubiţi credincioşi,
Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).
Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?
Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.
Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).
Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.
Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".
Iubiţi credincioşi,
Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).
Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).
Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).
Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.
A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.
Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.
Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.
Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu