Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 17 decembrie 2010

Acatistul Sfantului Sebastian Sebastian - Sfant Mare Mucenic !




(18 decembrie)

Condac 1:

Cu cununa de virtuti ti-ai impodobit sufletul, sfinte mucenic Sebastiane si, rabdand durerea sagetilor omoratoare de trup, ai primit cu bucurie mucenicia si te-ai inaltat de la cele trecatoare la cele vesnice, slavind pe Dumnezeu si cantand: aliluia!

Icos 1:

Sfinte Sebastiene, viteaz ai fost si  nu  te-ai  temut de durerile muceniciei, ci arzand de iubire pentru Hristos, singur ti-ai marturisit credinta descoperind tuturora fericirea de a fi al lui Hristos, iar noi te cinstim cantand:

Bucura-te, mucenice mistuit pe altarul iubirii,

Bucura-te, erou ce te-ai daruit singur jertfirii,

Bucura-te, lumina nebiruita pamant,

Bucura-te, doina cu dulce cuvant,

Bucura-te, izvor al daruirii dumnezeiesti,

Bucura-te, freamat suav ce fericirii slujesti,

Bucura-te, cel ce ai biruit amara suferinta,

Bucura-te, cel ce ai dorit vesnicia cu staruinta,

Bucura-te, cel ce jertfa vie te-ai daruit,

Bucura-te, gand curat si neprihanit,

Bucura-te, rug prin iubire implinit,

Bucura-te, glas ce in ceruri se asterne,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 2:

Ai stiut, sfinte, sa pretuiesti iubirea lui Dumnezeu pentru noi, si ca un prinos de iubire ti-ai daruit viata, dandu-ne noua adevarata pilda; noi te rugam fierbinte, intareste-ne in ale noastre suferinte si invata-ne sa-l preamarim pe Dumnezeu, cantand alaturi de tine: aliluia!

Icos 2:

O, Sfinte Sebastiene, cat de mult te-a dorit sufletul meu! lata exemplul jertfei tale ma hraneste si prin tine inca mai mult am invatat sa-l iubesc pe Dumnezeu, primeste acum glasul meu ce sopteste:

Bucura-te, ostas brav si plin de noblete,

Bucura-te, a inimii mele adanca frumusete,

Bucura-te, cel ce prin suferinta lui Dumnezeu  ai slujit,

Bucura-te, cel ce prin dureri inimi impietrite ai biruit,

Bucura-te, lacrima nascuta din vitejie,

Bucura-te, neinteleasa si sfanta nebunie,

Bucura-te, al sufletului meu tainic ajutator,

Bucura-te, foc ce arzi de-a pururi mistuitor,

Bucura-te, margaritar ce ceru-mpodobesti.

Bucura-te, stea ce pe bolta inimii mele stralucesti,

Bucura-te, cel ce in suferinte ma insotesti,

Bucura-te, cel ce ai grija de mine,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 3:

Cel ce reversi miresme de lumina catre tronul lui Dumnezeu, te rugam, mijloceste pentru noi la Tronul Luminii, alaturi de Sfanta Fecioara, invata-ne sa slavim si noi pe Cel Vesnic cantand cu toata bucuria: aliluia!

Icos 3:

O Sfinte Sebastiene, cel ce ai biruit intunericul prin curajul tau si te-ai impodobit cu podoabele muceniciei, ajuta-ne si noua in greutatile noastre, invata-ne sa fim curajosi in razboiul ce-l purtam pururea cu noi si cu cele trecatoare, vino la noi caci te chemam strigand:

Bucura-te, prinos de slava catre Dumnezeu,

Bucura-te, cel ce emani bucurie mereu,

Bucura-te, mireasma de preacurata iubire,

Bucura-te, a celor mici insufletire,

Bucura-te, soare arzand in plina maretie,

Bucura-te, izvor nesecat de cereasca energie,

Bucura-te, cel care ne hranesti cu sfanta energie,

Bucura-te, pisc de grandioase inaltimi,

Bucura-te, rug datator de tainice lumini,

Bucura-te, rezonanta curata a melodiei ceresti,

Bucura-te, fior de lumini, ce tainic stralucesti,

Bucura-te, ca bucuria ta si in noi se asterne,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 4:

O, blanda lumina ce slujesti Lumina suprema, ai grija si de noi, cei ce nu stim sa luminam, si cu bunatatea ta incarca-ne sufletele si transforma-ne,   pentru numele celui pe care-l iubesti si slujesti, invata-ne sa-l cinstim si noi pe El cantand: aliluia!

Icos 4:

Fiind topit in iubirea pentru cele ceresti, ai primit, Sfinte Sebastiene, sa fii torturat si sa induri suferinta sagetilor care se napusteau asupra ta fara mila, pentru aceasta noi te chemam in ajutorul nostru zicand:

Bucura-te, torta arzand pentru ale noastre suflete,

Bucura-te, bucurandu-ne si pe noi sfinte,

Bucura-te, cel ce ne incarci cu putere,

Bucura-te, cel ce ai infrant omeneasca durere,

Bucura-te, neinfricat luptator al lui Hristos,

Bucura-te, flacara arzand in vesnicie frumos,

Bucura-te, har ce implinesti maretia cerului luminos,

Bucura-te, al inimii mele tainic ocrotitor,

Bucura-te, freamat nascut din al nemuririi dor,

Bucura-te, soim ce brazdezi ale cerului inaltimi,

Bucura-te, cel ce Tronului de Lumina te-nchini,

Bucura-te, izvor de bucurii sublime,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 5:

O, Sfinte Sebastiene, mireasma plina de noblete te-ai daruit lui Dumnezeu cu toata fiinta ta, i-ai oferit tineretea si vigoarea ta, ca in schimbul lor sa primesti frumusetea vesnica; invata-ne si pe noi sa fim demni eroi jertfei, pe altarele nemuririi si pe Dumnezeu cantand: aliluia!

Icos 5:

Sfinte Sebastiene, alergam catre al tau ajutor, fiind uimiti de aleasa ta mucenicie fii alaturi de noi in suferinte si nevoi si primeste rugaciunile noastre pe care ti le aducem din toata inima:

Bucura-te, crampei nascut din lumina divina,

Bucura-te, cel ce te-ai daruit lui Hristos ca o jertfa deplina,

Bucura-te, cel ce mangai a noastra tristete,

Bucura-te, icoana ce ne hraneste cu sperante,

Bucura-te, imn ce transformi prin a ta frumusete,

Bucura-te, nadejdea celor mici si-mpovarati,

Bucura-te, alinarea celor infirmi si intristati,

Bucura-te, psalm ce iubirea o canti,

Bucura-te, lumina ce ne binecuvanti

Bucura-te, cel ce prin suferinta te-ai inaltat,

Bucura-te, cel ce cu florile biruintei te-ai incununat,

Bucura-te, mireasma blanda si curata de rugaciune,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 6:

 Fiind brav ostas al lui Hristos, sfinte Sebastiene, ai luptat cu credinta slujind pe aproapele tau, te-ai supus lui cu devotament caci ai vrut sa fii Imda a iubirii dumnezeiesti, prin care si altii sa inteleaga sensul dumnezeirii, fii cu noi si acum, sfinte, si invata-ne sa-l preamarim pe Dumnezeu cantand: aliluia!

Icos 6:

Desi ai trait intre atatia fatarnici, o, sfinte Sebastiene, ai convertit prin comportamentul tau armate intregi de soldati care cu credinta te-au urmat si s-au mucenicit; nu ne uita acum si pe noi care te fericim spunand:

Bucura-te, corabie navigand pe-un ocean de lumina,

Bucura-te, anotimpul ce suferinta grea alina,

Bucura-te, steag biruitor inaltat catre vesnicie,

Bucura-te, cel ce-ai implinit cereasca armonie,

Bucura-te, nimb radiind liniste si sfanta energie,

Bucura-te, sol al pacii eterne, dumnezeiesti,

Bucura-te, cel ce ai stiut pentru Hristos sa te jertfesti,

Bucura-te, cel ce in fata mortii ai stat darz si neinfricat,

Bucura-te, netemator luptator ce vitejeste ai luptat,

Bucura-te, a sufletului meu nemarginita iubire,

Bucura-te, oaza de lumina si de neprihanire,

Bucura-te, lacrima de viata a suferintei crestine,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 7

Flacara arzand in altarul iubirii esti, sfinte Sebastiene, caci luminand in biserica lui Dumnezeu, ne mangai si pe noi, nemangaiatii, si ne topesti cu focul daruirii tale, ajuta-ne, sfinte, si invata-ne sa-l slujim si noi pe Hristos cantand impreuna cu tine: aliluia!

Icos 7:

Sfinte Sebastiene, ca o rugaciune pururea te inalti catre Dumnezeu; te rugam cere si pentru noi lumina si iubire de la Tronul Divin; fii cu noi si incarca-ne cu tine caci te chemam soptind:

Bucura-te, freamat a iubirii neprihanite,

Bucura-te, balsamul frumusetilor sfinte,

Bucura-te, vigoare ce te daruiesti sufletului meu,

Bucura-te, cel ce ai invins chinul cel greu,

Bucura-te, ofranda ce te-ai jertfit lui Dumnezeu,

Bucura-te, cel ce prin suferinta ai biruit pe farisei,

Bucura-te, cel ce te-ai impodobit cu cununile muceniciei,

Bucura-te, cel ce ai ars in doruri ceresti,

Bucura-te, cel ce ajutor de consolare ne daruiesti,

Bucura-te, roua ce cu splendoarea ta ne binecuvantezi,

Bucura-te, cel ce in slujba dumnezeirii lucrezi,

Bucura-te, cantec ce durerea stie sa-aline,

Bucura-te, sfinte mare mucenic Sebastiene!

Condac 8:

Sfinte Sebastiene, in tine am nadajduit totdeauna, tu esti o lumina ce hranesti sufletul meu, tu m-ai invatat sa ma apropii mai mult de Dumnezeu, pentru aceasta, te rog, nu inceta a fi strajerul meu si ajuta-ma sa merg pe cararea ce duce catre Dumnezeu cantand: aliluia!

Icos 8:

Ca zorii zilei te-am simtit de-a pururi, Sfinte Sebastiene, tu aduci lumina si bucuria inimii mele, tu, dupa Preacurata, mi-ai slujit mie (alaturi de alti sfinti) acum te rog fierbinte invata-ma sa slujesc si eu mirelui ceresc si lui sa ma daruiesc; primeste nevrednica mea rugaciune:

Bucura-te, adevarata si nepatrunsa minune,

Bucura-te, apogeu de cereasca ratiune,

Bucura-te, nectar ce bucuri nemuritoare flori,

Bucura-te, cel ce esti imbracat in ale vesniciei culori,

Bucura-te, cel ce prin chinuri te-ai implinit,

Bucura-te, cel ce cu haruri te-ai impodobit,

Bucura-te, cel ce alinare si iubire ne-ai daruit,

Bucura-te, tezaur de cereasca maretie,

Bucura-te, imn ce preamaresti dumnezeiasca Imparatie,

Bucura-te, cel ce ai rabdat dureri cu barbatie,

Bucura-te, a lui Dumnezeu credincioasa solie,

Bucura-te, caci noi, pamantenii te fericim pe tine,

Bucura-te, sfinte mare mucenic Sebastiene!

Condac 9:

Cu netarmurita iubire ai slujit lui Dumnezeu, Sfinte Sebastiene, si tot efortul tau ti-a fost rasplatit din belsug; te rugam, invata-ne si pe noi sa luptam pentru a cuceri cereasca Imparatie si sa-l preamarim pe Dumnezeu cantand impreuna cu tine: aliluia!

Icos 9:

O, Sfinte Sebastiene, cu toata increderea alergam catre tine, tu alearga inaintea noastra; noi iti cerem ajutorul tau, tu intampina-ne cu bunavointa ta, avem nevoie de tine, sa nu ne parasesti cand te chemam inaltand catre tine:

Bucura-te, cel ce prin curaj ai implinit cerescul legamant,

Bucura-te, vant ce adii peste noi frematand,

Bucura-te, cel ce reversi miresme de iubire,

Bucura-te, tainic cuvant de daruire,

Bucura-te, cel ce prin jertfa te-ai fericit intru nemurire,

Bucura-te, candela ce arzi luminand al meu suflet,

Bucura-te, binecuvantare ce-alungi al necredintei urlet,

Bucura-te, cel ce ne bucuri cu cerestile melodii,

Bucura-te, anotimp ce aduci duioase rapsodii,

Bucura-te, microinfinit implinit in macroinfinit,

Bucura-te, rug Dumnezeului Celui Sfant daruit,

Bucura-te, esenta de tainica minune,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 10:

O, sfinte al lui Dumnezeu, Mucenice Sebastiene, prin suferinta ta ai devenit o lumina bineplacuta lui Dumnezeu, iar acum stralucesti fericit pe cerul vesniciei; tu lumineaza si adancul sufletelor noastre inlantuite de intunericul acestei lumi, fii cu noi ca impreuna sa-l slavim pe Dumnezeu, cantand: aliluia!

Icos 10:

Sfinte Sebastiene, alerg catre tine ca la un altar si te rog, invata-ma si pe mine sa ard de iubire pentru Hristos, si, precum tu ai stiut a te mucenici, intareste-ma si pe mine in nevoi, caci vreau sa-i slujesc lui Dumnezeu cu toata fiinta mea si toata viata mea, te rog asculta glasul inimii mele ce-ti sopteste:

Bucura-te, putere imbracata in lumini si iubire,

Bucura-te, cel ce ai primit chinuri intr-o suprema jertfire,

Bucura-te, dar ce te daruiesti celor aflati in nevoi,

Bucura-te, izvor ce hranesti pe cei insetati si goi,

Bucura-te, aluat plamadit pentru a ne intari pe noi,

Bucura-te, nimb de implinita armonie,

Bucura-te, a sufletelor noastre binecuvantata faclie,

Bucura-te, luceafar ce stralucesti in noaptea acestei lumi,

Bucura-te, cel ce pentru noi fiori de lumina aduni,

Bucura-te, cel ce mangai in suferinte sufletul meu,

Bucura-te, raza ce stralucesti preamarind pe Dumnezeu,

Bucura-te, cel ce intristarea stie sa aline,

Bucura-te, mare sfinte mucenice Sebastiene!

Condac 11

Pe pamant ofiter privilegiat ai fost slujind cu credinta pe aproapele tau, in numele lui Dumnezeu, dar acum ofiter in armata cereasca esti, slujind noua, celor neputinciosi, incurajandu-ne cu exemplul tau; acum esti in slujba lui Dumnezeu, si, slujindu-i lui, ne ajuti noua, celor ce cantam cu bucurie: aliluia!

Icos 11:

O, Sfinte Sebastiene, mijlocitor fii noua la Tronul Dumnezeirii, tu, cel ce ai cunoscut rautatile acestei lumi, nu ne lasa pe noi fara ajutorul tau, ca sa fim inlantuiti de necazuri si dureri, ci cu lumina ta ne lumineaza pe noi, ca sa putem birui toate primejdiile, fii cu noi caci te chemam zicand:

Bucura-te, abis inalt pana in cereasca Imparatie,

Bucura-te, genune ce dainuiesti in intreaga vesnicie,

Bucura-te, speranta celor ce umili te cheama-n ajutor,

Bucura-te, cel ce te-ai aprins cu al iubirii foc arzator,

Bucura-te, ostas neinfricat ce prin jertfa ai devenit nemuritor,

Bucura-te, vis insetat de a paradisului armonie,

Bucura-te, a iubirii neinteleasa sfanta nebunie,

Bucura-te, balsam ce fericirea ne-aduci in suflet,

Bucura-te, cel ce ne luminezi al nostru cuget,

Bucura-te, sabie ce ne vestesti indurarea lui Dumnezeu,

Bucura-te, trandafir ce ne inmiresmezi mereu,

Bucura-te, caci bucuria noastra si de la tine vine,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 12:

Aprins fiind, Sfinte Sebastiene, de iubirea pentru Hristos, ai suferit sacrificiul suprem, oferindu-ti viata ca jertfa in schimbul vesniciei, iar azi arzi pe rugul binecuvantat al Luminii si-l preamaresti pe Dumnezeu, cantand: aliluia!

Icos 12:

Nu vom uita nicicand ajutorul tau, Sfinte Sebastiene, caci prin tine am reusit sa biruim multe tristeti si dureri, de aceea, te rugam, fii pururea cu noi si vegheaza-ne pasii catre vesnicie, caci te chemam cantand:

Bucura-te, clopot ce la lumina ne chemi,

Bucura-te, raza ce mangai ale noastre inimi,

Bucura-te, rasarit ce ne trezesti constiintele adormite,

Bucura-te, cel ce porti ale muceniciei vesminte,

Bucura-te, cel ce ai inmanunchiat in tine sfinte simtaminte,

Bucura-te, mugur nascut din a iubirii splendoare,

Bucura-te, rod ce ne hranesti sufletele de haruri doritoare,

Bucura-te, rug ce arzi cu flacari de vesnicie,

Bucura-te, iti cantam cu dragoste tie,

Bucura-te, sceptru ce lupti cu a lumii rautate,

Bucura-te, far ce stralucesti in imensa noapte,

Bucura-te, sa iti multumim si sa-ti cantam se cuvine,

Bucura-te, sfinte mare mucenice Sebastiene!

Condac 13:

O, Sfinte Sebastiene, erou mucenicit pentru numele lui Dumnezeu, te rugam din adancul sufletelor noastre, nu ne parasi, ci fii cu noi totdeauna, invata-ne si pe noi sa devenim buni ostasi ca sa putem lupta cu intunericul ce vine asupra noastra, sa putem fi demni ostasi ce lupta in armata lui Hristos, slujindu-I si preamarindu-L cantand: aliluia! Acest condac se spune de trei ori.

Apoi se citeste: Icos 1 si Condac1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu