Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

duminică, 19 decembrie 2010

Acatistul Sfantului Ignatie Teoforul




(20 decembrie)
Dupa obisnuitul inceput, se zice:
Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, prin suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta cuvantul adevarului drept invatand si prin credinta rabdand pana la sange, Sfintite Mucenice Ignatie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
Condacul 1:
Sosit-a astazi bucurie si mangaiere tuturor drept-credinciosilor crestini la praznuirea dumnezeiescului Ierarh si Mucenic Ignatie, pe care din copilarie Mantuitorul in prea sfintele Sale brate l-a luat si l-a purtat si a carui fericita inima salas Cuvantului s-a aratat. Pe acesta toti, cu evlavie cinstindu-l, asa sa strigam: Bucura-te, Ignatie deDumnezeu purtatorul care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Icosul 1:
Ingereasca viata pe pamant ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu vapaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzand, cu gura si cu limba, in toata vremea si locul, slavoslovind; pentru care si noi te laudam, zicand:
Bucura-te, al ierarhilor si mucenicilor mare soare;
Bucura-te, adevaratule lucrator al rugaciunilor celor gandite;
Bucura-te, salasule cuvantator, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat;
Bucura-te, biserica vie a Marelui imparat;
Bucura-te, ca si pe a ta inima jertfa lui Dumnezeu o ai sfintit;
Bucura-te, caci cu inima crezand, cu gura pe Hristos la aratare luminat L-ai propovaduit;
Bucura-te, ca din copilarie ai fost ales si chemat de Hristos;
Bucura-te, stalp al Bisericii mult luminos;
Bucura-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemanat;
Bucura-te, ca numele lui Hristos inaintea paganilor l-ai purtat;
Bucura-te, ca de la "fiul tunetului", dreapta credinta ai invatat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care Pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!

Condacul al 2-lea:
Ales ai fost spre pastorire, cu sfatul tuturor Sfintilor Apostoli, unde cu ravna apostoleasca foarte te-ai ostenit si talantul cel dat tie l-ai inmultit. Faclie mult luminoasa in sfesnicul bisericii ai fost si pe multi i-ai invatat a canta lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Asezat-ai preafrumoasa randuiala de slavoslovie Biserica lui Hristos, asemenea cetelor ingeresti pe care singur le-ai vazut in a ta descoperire, cu buna cuviinta pe Dumnezeu slavoslovind; auzi-ne si pe noi care te laudam pe tine asa:
Bucura-te, al Siriei si al Antiohiei luminatorule;
Bucura-te, al asezamintelor apostolesti cu sfintenie pastratorule;
Bucura-te, desavarsitule slujitor al tinerilor lui Hristos;
Bucura-te, al Bisericii celei dreptmaritoare, sfesnic mult luminos;
Bucura-te, ca in Antiohia, ucenicii lui Hristos crestini s-au numit;
Bucura-te, ca pe poporul cel nou cu cuvantul si cu fapta l-ai povatuit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos pe tine te-ai jertfit;
Bucura-te, ca prin lumina vietii tale multe suflete ai luminat;
Bucura-te, ca prin usa adevarului in staulul lui Hristos ai intrat;
Bucura-te, ca prin tine turma lui Hristos pasune buna a aflat;
Bucura-te, ca pe tine cuvantatoarea turma foarte te-a ascultat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 3-lea:
Statut-ai, preafericite, ca o nicovala a Duhului, cu multa rabdare in fata tuturor necazurilor, a prigonitorilor care neincetat te loveau si pentru toate multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea pe tine, spre a-I canta Lui: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Auzind imparatul Traian ca tu esti numit purtator de Dumnezeu, te-a intrebat pe tine: "Ce inseamna aceasta numire?". La care intrebare cu mare indrazneala i-ai raspuns si nedumeririi lui cu intelepciune i-ai descoperit taina; pentru care primeste, te rugam, si de la noi aceste smerite cantari:
Bucura-te, ca prin scurte cuvinte lui i-ai aratat;
Bucura-te, ca ce inseamna "purtator de Dumnezeu" pe el l-ai invatat;
Bucura-te, ca la intrebarea imparatului Traian ai raspuns luminat;
Bucura-te, ca pe imparatul Traian pentru a lui nedumerire l-ai mustrat;
Bucura-te, ca pe zeii lui cei mincinosi desertaciune i-ai aratat;
Bucura-te, ca Traian imparatul de a ta barbatie s-a minunat;
Bucura-te, ca Taina intruparii Cuvantului, lui Traian i-ai propovaduit;
Bucura-te, ca de mantuitoarele Patimi ale lui Hristos tu i-ai vorbit;
Bucura-te, ca si Preaslavita inviere a lui Hristos lui o ai vestit;
Bucura-te, ca minunile lui Dumnezeu inaintea imparatilor le-ai aratat;
Bucura-te, ca de furia lui Traian nu te-ai infricosat-
Bucura-te, ca in dreapta credinta ai ramas nemiscat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 4-lea:
Vazand imparatul Traian marea ta indrazneala si neclintirea de adevar, foarte s-a maniat pe tine, Marturisitorule al numelui lui Hristos, si spre inchisoarea temnitei te-a dat. Iar tu, fericite, cu mare bucurie ai primit hotararea lui si lui Hristos lauda I-ai dat, cantand: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Dupa a ta aruncare in temnita, Traian imparatul toata noaptea nu a putut dormi, socotind intru sine cu ce fel de moarte te va pierde; iar tu, patimitorule, iti gateai a ta inima spre a primi cu bucurie moartea pentru doritul tau Iisus. Deci, cu cuviinta si noi catre tine zicem asa:
Bucura-te, ca numele lui Iisus Hristos inaintea lui Traian cu mare indrazneala L-ai marturisit;
Bucura-te, ca de a ta barbatie si indrazneala a ramas uimit;
Bucura-te, caci cu ai sai sfetnici s-a sfatuit spre a ta pierzare;
Bucura-te, ca si tu cu mare sete asteptai moartea fara inspaimantare;
Bucura-te, ca auzind tu aceasta hotarare foarte te-ai bucurat;
Bucura-te, ca spre mancarea fiarelor pe tine te-au osandit;
Bucura-te, ca cei pastoriti de tine, auzind a ta osandire spre moarte, foarte s-au intristat;
Bucura-te, ca tu pe toti cu cuvinte de imbarbatare foarte i-ai mangaiat;
Bucura-te, ca de la Antiohia la Roma ai fost trimis fiarelor spre mancare;
Bucura-te, ca pe a ta cuvantatoare turma o ai binecuvantat la plecare;
Bucura-te, caci cu mare fierbinteala la a ta plecare, pentru Biserica te-ai rugat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 5-lea:
Tanguitu-s-a cu amar la a ta plecare din Antiohia, toata multimea binecredinciosilor, si pe tine, iubitul ei pastor, cu lacrimi te-a petrecut. Iar tu, preaintelepte, pe toti i-ai invatat sa nu slabeasca in dreapta credinta Si pentru toate sa dea slava lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Venit-au, dupa porunca imparateasca, zece ostasi asPri si nemilostivi, care cu mare manie legandu-te in Unturi, te-au dus la corabie; si asa, spre chinuri ai Jnceput a calatori. Iar crestinii cei binecredinciosi, cu Silinta inimii, te laudau, zicand asa:
Bucura-te, pastorul nostru cel bun si iubit;
Bucura-te, ca a ta calatorie spre cer acum a sosit;
Bucura-te, ca aceasta sfanta calatorie tu foarte o ai dorit;
Bucura-te, ca din Seleucia plecand, la Smirna ai sosit;
Bucura-te, ca tu acolo cu Sfantul Policarp te-ai intalnit;
Bucura-te, ca de vorbirea cu el tu foarte te-ai mangaiat;
Bucura-te, ca Fericitul Policarp ale tale lanturi le-a sarutat;
Bucura-te, ca preotii si clericii cu lacrimi au udat lanturile tale;
Bucura-te, ca multimea crestinilor, vazandu-te legat, se tanguia cu jale;
Bucura-te, ca multi, vazand lanturile tale, spre marturisire s-au imbarbatat;
Bucura-te, ca toti cu umilinta si cu dragoste te priveau cand de la ei ai plecat;
Bucura-te, ca a nu te uita in ale lor sfinte rugaciuni, pe toti i-ai rugat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 6-lea:
Arzand cu dorirea de a patimi pentru numele lui Hristos, foarte ai rugat prin scrisoare pe crestinii cei din Roma a nu pune piedica la a ta sfanta alergare si/ cu mare bucurie asteptand ziua chinuirii tale, canta1 lui Dumnezeu lauda din inima: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Sfatuit-ai pe bunii crestini sa nu arate catre tine dragoste desarta, spre a te cruta si a te vedea viu cu trupul c* ma* vartos cu totii sa se roage spre a-ti darui tie Dumnezeu rabdare pana la sfarsit; iar noi, pacatosii, cinstind a ta sfanta dorire, zicem catre tine asa:
Bucura-te, patimitorule al bunei credinte, cel cu dor infocat;
Bucura-te, caci cu fierbinteala credintei tale lui Petru te-ai asemanat;
Bucura-te, ca asemenea lui Pavel, la Roma plecand, cu lanturi ai fost legat;
Bucura-te, ca pe feciorelnicul Evangheliei cu dragoste l-ai urmat;
Bucura-te, ca dulcetile acestui veac pe tine nu te-au biruit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Iisus Hristos intru feciorie ai vietuit;
Bucura-te, ca slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucura-te, ca slava vesnicelor bucurii ti-au fost tie mangaierea;
Bucura-te, ca pentru adevarata fericire, pururea te intareai cu darul;
Bucura-te, pastorule cel adevarat al turmei tale; 
Bucura-te, ca in suferintele tale pe Duhul cel Sfant il aveai mangaietor;
Bucura-te, ca lui Iisus, Pastorul cel Mare, ai fost Urmator;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 7-lea:
Zis-ai, fericite, ca "de la Siria pana la Roma pe pamant si pe apa cu fiarele ma lupt", aratand prin aceasta cruzimea si salbaticia ostasilor celor pagani de a spori chinurile tale. Dar tu, rabdatorule de chinuri, multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea in rabdare, si cantai: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Aratat-ai, omule al lui Dumnezeu, ca crestinatatea nu este numai un lucru al sfatuirii, ci mai ales al maririi de suflet si al suferintei pentru adevar; caci prin suferinta ai dovedit taria credintei. Te rugam, auzi-ne si pe noi, cei neputinciosi, care te laudam asa:
Bucura-te, ca tu ca cerbul spre izvoarele apelor, spre chinuire alergai;
Bucura-te, ca pe crestinii cei din Roma prin scrisori foarte ii rugai;
Bucura-te, caci asa le ziceai: Nimeni din voi sa nu indrazneasca!
Bucura-te, caci o dorire aveai, de la mancarea fiarelor sa nu te opreasca;
Bucura-te, caci pe toate cele de aici le-ai socotit desertaciune;
Bucura-te, ca moartea cea pentru Hristos ai socotit-o intelepciune;
Bucura-te, ca te-ai silit pe cat a fost cu putinta;
Bucura-te, ca de o mie de ori doreai sa mori dragostea credintei si pentru dreapta credinta;
Bucura-te; ca pe stapanitorul veacului de acum prin suferinta l-ai biruit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos rabdare ai avut pana la sfarsit;
Bucura-te, ca prin dragoste dumnezeiasca faptele credintei le-ai aratat;
Bucura-te, caci cu sete arzatoare in calea durrn nezeiestilor porunci ai alergat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 8-lea:
Purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, purtat-ai neincetat pe a ta limba numele lui Iisus Hristos; avut-ai de-a pururea in minte prezenta Lui iar in inima sete de dragostea Lui, prin care ganditor si simtitor il laudai pe El, strigand: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Calatorit-ai, Sfinte Mucenice, cu mare osteneala si necazuri prin Troada si Neapoli, apoi prin Filipopoli si Macedonia, sfatuind si intarind pe crestinii cei de acolo; iar noi nevrednicii, cinstind mucenicia ta si calatoria cea spre moarte, zicem asa:
Bucura-te, caci cu mare indrazneala, in legaturi fiind, cuvantul lui Dumnezeu l-ai marturisit;
Bucura-te, ca prin scrisoare, pe crestinii cei de acolo foarte i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe tine legat in lanturi te-au vazut, Pentru dragostea lui Hristos;
Bucura-te, caci crestinii cei din Macedonia cu inima indurerata te priveau;
Bucura-te, ca urmele sfintelor tale picioare cu lacrimi le sarutau;
Bucura-te, ca prin cuvintele tale ei tare s-au imbarbatat;
Bucura-te, ca pentru ei si pentru Hristos sufletul ti-ai pus;
Bucura-trtfa vie si cuvantatoare a lui Hristos Iisus;
Bucura-te, aparatorule al dreptei credinte prea infocat;
Bucura-te, patimitorule al lui Hristos cel mult incercat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 9-lea:
Trecut-ai, patimitorule, in a ta calatorie, pe marea Adriatica si a Tirului, sosind in Puteoli, unde cu mare dragoste ai fost intampinat de bunii crestini cei de acolo, pe care mult i-ai sfatuit sa fie tari si statornici in credinta lui Iisus Hristos si sa-I cante: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Ajuns-ai, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, la Roma, unde, impreuna cu scrisorile imparatului te-au predat ostasii eparhului cetatii; iar dupa ce au citit scrisorile cu poruncile ce le dadea imparatul, atI pregatit fiarele spre a ta mancare. Noi, de aceasta aducandu-ne aminte, zicem asa:
Bucura-te, ca in toata Roma, vestea sosirii tale crestinii o au auzit;
Bucura-te, ca toti ziceau: Episcopul Siriei la noi a venit;
Bucura-te, caci crestinii in taina se adunau;
Bucura-te, caci cu bucurie si cu intristare de a ta venire vorbeau;
Bucura-te, ca in locul unde erai, cu totii s-au adunat;
Bucura-te, ca pe tine in lanturi, pentru Hristos, te-au vazut legat;
Bucura-te, caci ei au inteles ca spre mancarea fiarelor esti pregatit;
Bucura-te, ca aceasta intelegand cu inima lor, toti au patimit;
Bucura-te, caci cu a ta mancare de fiare, eparhul pe crestinii cei din Roma voia sa-i infricoseze;
Bucura-te, ca in temnita pentru Iisus Hristos erai tinut legat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 10-lea:
Adunatu-s-a mare multime de popor din toata cetatea Romei, auzind ca Episcopul Siriei va fi dat spre mancarea fiarelor. Iar tu, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, avand in a ta inima pe Iisus Hristos, asteptai cu liniste si cu bucurie mult doritul tau ceas si prin neincetata rugaciune a inimii, ganditor strigai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Adusu-te-au ostasii in priveliste pe tine, preafericite, spre a te da fiarelor mancare. Implinitu-s-a a ta sfanta dorire, pentru care mai inainte ziceai- "Grau sunt si voiesc sa ma macin de dintii fiarelor spre a ma face paine dulce Preasfintei Treimi!", iar noi, smeritii, insotind ganditor a ta sfanta dorire, zicem asa:
Bucura-te, ca in priveliste spre mancarea fiarelor acum te-au adus;
Bucura-te, ca in acest ceas, in camara inimii tale vorbeai cu Iisus;
Bucura-te, ca leii flamanzi spre a ta mancare pregatiti erau;
Bucura-te, ca acum cu spaima si cu mirare privitorii asteptau;
Bucura-te, ca in acel moment tu cu sete dumnezeiasca i-ai asteptat;
Bucura-te, ca intrand in arena, catre popor cu mare glas ai strigat;
Bucura-te, ca in fata a toata multimea, adevarul l-ai aratat;
Bucura-te, ca pe Iisus Hristos L-ai marturisit luminat;
Bucura-te, ca pe El L-ai aratat ca este Dumnezeu adevarat;
Bucura-te, ca inca sfanta marturisire pe buze o aveai cand leii veneau spre tine urland;
Bucura-te, ca in acel minut leii pe tine te-au sfasiat;
Bucura-te, ca acum sfantul tau suflet spre cer a zburat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 11-lea:
Facutu-s-a mormant, sfantului tau trup, pantecele leilor, iar cerul camara preacurata s-a pregatit pentru fericitul tau suflet, unde ajungand, pururea pe Dulcele tau Iisus II vezi si acolo impreuna cu toate cetele Ingerilor si ale sfintilor II lauzi pe El, cantand: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Minune mare si preadorita s-a vazut la sfarsitul tau, Sfinte Mucenice Ignatie, caci leii mancand sfantul tau trup, dupa cum singur mult ai dorit, inima ta intreaga si neatinsa a ramas spre a se arata tuturor adevarul cel de tine marturisit; pentru care, noi, slavind dumnezeiasca Pronie, catre tine zicem asa:
Bucura-te, ca acum dorirea ta a luat sfarsit;
Bucura-te, ca acum, graule al lui Dumnezeu, dintii fiarelor te-au macinat;
Bucura-te, ca inima ta cea de Dumnezeu iubitoare, leii nu o au mancat;
Bucura-te, ca spre mustrarea necredinciosilor Dumnezeu pe ea o a pastrat;
Bucura-te, ca pe a ta inima paganii cu sabia in doua o au despicat;
Bucura-te, ca la despicarea inimii tale mare minune s-a aratat;
Bucura-te, ca pe amandoua partile inimii tale scris era preafrumos;
Bucura-te, caci cu slove de aur scria: Iisus Hristos;
Bucura-te, Ignatie, graul cel de Hristos semanat;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos de dintii fiarelor te-ai macinat;
Bucura-te, painea Marelui imparat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 12-lea:
Dar au ramas Bisericii lui Hristos unele din oasele tale pe care leii nu le-au mancat si, pe acestea ca pe o vistierie de mult pret adunandu-le, cu mare bucurie binecredinciosii le sarutau si pe Dumnezeu, Cel ce te-a intarit pe tine pana la sfarsit, II laudau, zicand: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Serafim pururea infierbantat de dragostea lui Dumnezeu ai fost tu pe pamant, dumnezeiescule Ignatie, marele nostru ierarh, cu duhul arzand de bucurie si cu cutremur Domnului slujind; pentru care si noi, nepriceputii, indraznim a te lauda pe tine, zicand:
Bucura-te, caci tu pe Dumnezeu din toata inima, cugetul si puterea ta L-ai iubit;
Bucura-te, caci tu cea dintai porunca prin a ta vietuire cu lucrul o ai implinit;
Bucura-te, ca inima, mintea si limba de-a pururea in rugaciune le aveai;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale cele de ioc, pururea cu duhul ardeai;
Bucura-te, ca prin ganditoarea rugaciune a inimu tale, dorul lui Dumnezeu pururea il aprindeai;
Bucura-te, ca prin uimire si robia mintii, in cer cu inima te suiai;
Bucura-te, ca prin limba ta, pururea numele lui Hristos ai purtat
Bucura-te, ca in inima ta pururea prezenta lui pumnezeu ai Pastrat;
Bucura-te, ca inima ta pururea dupa Dumnezeu a insetat;
Bucura-te, ca prin chinuri si moarte, pilda desavarsita turmei ai dat;
Bucura-te, ca spre moarte cu bucurie ai plecat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Coniacul al 13-lea:
O, preafericite arhiereule al lui Hristos, Ignatie, pe care, in bratele cele preasfinte, din copilarie Hristos te-a luat si care toata viata ta pe El in a ta inima L-ai purtat; te rugam sa mijlocesti pentru noi, pacatosii, catre Preainaltul Dumnezeu, ca sa dobandim mila si ajutorul Lui in toate zilele vietii, si in veacul cel viitor sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori).
Apoi se zice din nou Icosul intai si Condacul intai.
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)