Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

luni, 18 aprilie 2011

Talcuirea Evangheliei din Lunea Mare; Denie


Talcuirea Evangheliei din Lunea Mare - Matei 21, 18-44
"A doua zi dimineata, intorcandu-Se in oras, a flamanzit".

- Cum a flamanzit dimineata?

- Trupul lui Hristos isi arata nevoile sale, atunci cand Hristos ii ingaduia.
"Si vazand un smochin langa cale, a venit la el si n-a gasit nimic in el decat numai frunze".
Un alt evanghelist spune: "Ca inca nu eravremea smochinelor". Daca nu era vremea smochinelor, pentru ce evanghelistul acesta mai spune ca "a mers sa vada de va gasi ceva in el"? De aici se vede ca aceasta era numai o banuiala a ucenicilor; ca ucenicii nu erau inca desavarsiti. De altfel evanghelistii scriu totdeauna in Evangheliile lor si ce banuiau ucenicii. Dupa cum banuiala lor era ca Hristos S-a dus la smochin ca sa vada de va gasi ceva in el, tot asa, tot o banuiala a lor era ca l-a blestemat, pentru ca smochinul n-a avut rod.
- Dar atunci pentru ce l-a blestemat?

- Pentru ucenici; ca sa le dea curaj, sa-i intareasca. Pana atunci Hristos facuse numai bine; nu pedepsise pe nimeni; trebuia, dar sa dea dovada ca are si puterea de a pedepsi, ca sa afle si ucenicii si iudeii ca poate usca pe rastignitorii Lui, dar de buna Sa voie ii iarta si nu-i usuca. N-a vrut sa-Si arate puterea Sa pedepsitoare asupra oamenilor, ci a dat dovada de aceasta putere, blestemand un pom. Cand se intampla una ca aceasta cu un pom, cu un animal necuvantator sau cu un loc, nu iscodi, nu spune: "Era drept sa se usuce smochinul, daca nu era vremea smochinelor?" A grai asa este cea mai mare ocara; ci uita-te la minune; minuneaza-te si slaveste pe Cel Ce a facut minunea. La fel multi, exercitandu-si simtul lor de dreptate, s-au intrebat daca a fost drept ca Hristos sa inece atatia porci in mare in tinutul gherghesenilor. Dar nici aici nu trebuie sa-ti pui astfel de intrebari, ca si porcii sunt animale nerationale si necuvantatoare, dupa cum si smochinul este neinsufletit.
- Dar atunci pentru ce a dat o astfel de infatisare acestui fapt si pentru ce acest temei pentru blestem?

- Am spus-o si mai inainte: Hristos nu S-a dus la smochin ca sa gaseasca rod in el; asta era numai banuiala ucenicilor. Iar daca nu era inca timpul fructelor, in zadar sustin unii ca smochinul uscat inchipuie legea veche. Credinta este fructul legii; si atunci era timpul acestui fruct si l-a dat. Ca a spus Hristos: "Iata holdele sunt albe spre seceris", si: "V-am trimis pe voi sa secerati unde nu v-ati ostenit".
Uscarea smochinului nu are deci aceasta insemnare, ci, dupa cum am spus, arata puterea pedepsitoare a lui Hristos. De altfel cuvintele: "Ca nu era vremea smochinelor" ne arata ca nu S-a dus la smochin pentru ca-i era foame, ci pentru ucenicii Sai. Ucenicii s-au mirat foarte tare ca s-a uscat smochinul, desi Hristos facuse pana atunci minuni si mai mari. Dar, dupa cum am spus, o astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oara Si-a aratat Hristos puterea Lui pedepsitoare. De aceea nici n-a facut minunea aceasta cu un alt pom, ci cu un smochin, cel mai umed dintre toti pomii, ca si prin aceasta sa se arate si mai mare minunea. Si ca sa afli ca minunea aceasta a facut-o Hristos pentru ei, ca sa-i indemne sa fie curajosi, asculta ce le spune mai departe!
- Ce le spune?

- "Si voi veti face lucruri mai mari daca veti avea credinta si nu va veti indoi".
Vedeti, dar, ca totul s-a facut pentru ei, ca sa nu se teama si sa nu se infricoseze de uneltiri si de necazuri. De aceea, pentru a-i lipi de rugaciune si de credinta, le mai spune inca o data: "Daca veti avea incredere in credinta si in rugaciune, nu veti face numai aceasta minune, ci veti muta si muntii si veti face si alte minuni mai mari". Dar mandrii si ingamfatii iudei, vrand sa-I intrerupa invatatura, au venit la El si L-au intrebat: "Cu ce putere faci acestea?"
Pentru ca nu-L puteau invinui ca face minuni, arhiereii si batranii poporului il tin de rau pentru ca a alungat pe vanzatori din templu. Evanghelistul Ioan ne spune ca atunci cand a alungat pe vanzatori din templu, ii pun tot aceasta intrebare; nu cu aceleasi cuvinte, dar cu acelasi gand. Atunci il intreaba: "Ce semn ne arati ca faci acestea?", iar Hristos le raspunde zicand: "Stricati templul acesta si Eu in trei zile il voi ridica"; acum insa Hristos ii pune in incurcatura. De aici se vede ca atunci era la inceputul minunilor, acum la sfarsitul lor.
Cu alte cuvinte, arhiereii il intreaba asa: "Ai primit scaun de invatator de alungi pe vinzatori din templu? Ai fost hirotonit preot, ca-Ti iei aceasta putere?" Si doar Hristos nu facuse o obraznicie, ci Se ingrijise de buna randuiala a templului; dar arhiereii si batranii poporului, pentru ca nu puteau spune nimic altceva, ii aduc aceasta acuzatie. Cand i-a alungat pe vanzatori din templu, n-au indraznit sa-I spuna ceva din pricina minunilor; il tin de rau mai tarziu, cand L-au vazut din nou in templu.
- Ce le raspunde Hristos?

- Nu le raspunde direct la intrebarea lor; le arata ca daca ar voi sa vada puterea Lui, ar putea-o face; dar n-o face, ci le raspunde prin o intrebare, spunand: "Botezul lui Ioan de unde este? Din cer sau de la oameni?"
- Dar ce legatura este intre intrebarea arhiereilor si intrebarea lui Hristos?

- Foarte mare legatura! Daca ei ar fi raspuns "Din cer", Hristos i-ar fi intrebat: "Atunci pentru ce n-ati crezut in el?". Daca arhiereii si batranii poporului ar fi crezut in Ioan Botezatorul, nu L-ar mai fi intrebat pe Iisus cu ce putere alunga pe vanzatori din templu; ar fi stiut de la Ioan cine este Iisus, ca Ioan le spusese: "Nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei Lui"; si: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatul lumii"; si: "Acesta este Fiul lui Dumnezeu"; si: "Cel Ce vine de sus deasupra tuturor este."; si: "Lopata este in mana Lui si va curati aria Lui". Deci, daca ar fi crezut in Ioan, nimic nu i-ar fi impiedicat sa stie cu ce putere a facut acestea. Dar pentru ca ei I-au raspuns cu viclenie: "Nu stim", Hristos n-a spus: "Nici Eu nu stiu".
- Dar ce? "Nici Eu nu va spun".

Daca arhiereii si batranii poporului n-ar fi stiut, Hristos i-ar fi invatat; dar pentru ca intrebarea lor a fost pusa cu viclenie, pe buna dreptate Hristos nu le raspunde.

- Dar pentru ce n-au spus ca botezul lui Ioan este de la oameni?

- Pentru ca "se temeau de popor".
Ai vazut ce inimi sucite? Dispretuiesc mereu pe Dumnezeu si fac totul de ochii lumii. De Ioan Botezatorul se temeau, nu pentru ca il respectau, ci de ochii lumii; tot de ochii lumii nu voiau sa creada in Hristos. Asta e pricina tuturor relelor savarsite de ei!
Apoi Domnul le-a grait:
" Ce vi se pare? Un om avea doi feciori; si a zis celui dintai: "Du-te astazi si lucreaza in via mea!" Iar el raspunzand a zis: "Nu vreau" dar mai pe urma, caindu-se, s-a dus. Si mergand la al doilea i-a spus la fel; iar acela raspunzand, a zis: "Eu, Doamne, voi merge" si n-a mers. Care din acesti doi a facut voia tatalui?" Iar ei au zis: "Cel dintai".
Ii mustra iarasi prin pilde! Arata in chip ascuns nerecunostinta iudeilor si ascultarea neamurilor, foarte mult osandite de ei. Cei doi feciori sunt aceste doua popoare: iudeii si neamurile; si asa s-a intamplat si cu neamurile si cu iudeii. Neamurile, desi n-au fagaduit sa asculte, desi n-au auzit legea, au aratat, cu fapta, ca asculta; iudeii, desi au spus: "Toate cate va spune Dumnezeu vom face si vom asculta", cu fapta n-au ascultat. Dar ca nu cumva iudeii sa creada ca legea le va fi de folos, Hristos le arata ca insasi legea ii va osandi. Acelasi lucru il spune si Pavel: "Nu auzitorii legii sunt drepti inaintea lui Dumnezeu, ci facatorii legii se vor indreptati". Si pentru ca sa-i faca pe iudei sa se osandeasca singuri, ii pune pe ei sa rosteasca hotararea de osandire, asa cum a facut in pilda urmatoare, cu lucratorii cei rai trimisi sa lucreze in vie.
Ca sa-Si ajunga scopul, Hristos pune vina pe alta persoana. Si pentru ca arhiereii si batranii poporului n-ar fi voit sa-si marturiseasca deschis vina lor, Hristos, prin pilda celor doi feciori, ii duce acolo unde voia. Iar cand ei au rostit hotararea lor de osandire, neintelegand cele spuse, Hristos le descopera atunci intelesul ascuns al pildei Sale, spunandu-le:
"Vamesii si desfranatele merg inaintea voastra in imparatia cerurilor. Ca a venit la voi Ioan pe calea dreptatii si n-ati crezut in el, ci vamesii si desfranatele au crezut in el; dar voi vazand, nu v-ati cait nici dupa aceea, ca sa credeti in el".
Daca le-ar fi spus numai atat: "Desfranatele merg inaintea voastra in imparatia cerurilor", li s-ar fi parut impovarator cuvantul; dar asa, dupa ce si-au rostit ei insisi sentinta, nu li s-a mai parut greu. De aceea Hristos adauga si pricina pentru care au luat-o inaintea lor desfrinatele si vamesii.
- Care-i pricina?

- "Ioan a venit la voi, le-a spus Hristos, nu la desfranate si vamesi; si nu numai atat, ci a mers pe calea dreptatii". Nu puteti sa-i aduceti nici vina ca a fost un om trandav si fara de folos; dimpotriva, a fost un om cu viata nepatata, cu multa purtare de grija, iar voi n-ati tinut seama de el! Pe langa aceasta vina,si o alta, ca vamesii au ascultat de Ioan; si dupa asta, iarasi alta, ca nici dupa ce au crezut vamesii voi n-ati crezut! Ar fi trebuit ca voi sa credeti inaintea lor; dar asa, pentru ca n-ati crezut nici dupa ce-au crezut ei, nu mai aveti nici o iertare. Nespusa este lauda acelora si tot nespusa osanda voastra! La voi a venit si nu l-ati primit; n-a venit la aceia si l-au primit. Nici pe vamesi nu i-ati avut dascali! Iata prin cate cuvinte le impleteste lauda vamesilor si osanda arhiereilor! "La voi a venit, nu la vamesi!" Voi n-ati crezut in el. Pe vamesi necredinta voastra nu i-a smintit! Ei au crezut; iar credinta lor nu va fost de folos! Cuvintele ,Merg inaintea voastra" n-au fost spuse ca sa arate ca arhiereii si batranii poporului vor merge in imparatia cerurilor dupa vamesi, ci ca sa aiba nadejde ca vor merge si ei, daca vor voi.
Nimic nu-i atata pe oamenii indragostiti de cele lumesti ca ambitia. De aceea Hristos spune mereu: "Cei dintai pe urma si cei de pe urma intai"; de aceea le-a vorbit de desfranate si de vamesi, ca sa-i ambitioneze. Ca aceste doua pacate sunt pacate mari, nascute amandoua din dragoste pacatoasa: unul din dragostea de trup, altul din dragostea de bani. Le arata apoi ca a crede in Ioan Botezatorul inseamna a asculta de legea lui Dumnezeu. Desfranatele au intrat in imparatia cerurilor, nu numai datorita harului, ci si dreptatii. N-au intrat ramanand desfranate, ci ascultand, crezand, curatindu-se, schimbandu-se; asa au intrat. Ai vazut cat de usor de primit a facut cuvantul Sau, desi a fost mai taios, prin pilda celor doi feciori si a desfranatelor? Nu i-a intrebat pe arhiereii si batranii poporului direct: "Pentru ce n-ati crezut in Ioan?", ci, ceea ce era cu mult mai usturator, dupa ce le-a pus inainte pe vamesi si pe desfranate, atunci ii invinuieste. Ii convinge ca purtarea lor este de neiertat si le arata ca toate faptele lor sunt facute de frica oamenilor si pentru slava desarta. Pe Hristos nu-L marturiseau de frica, pentru ca sa nu fie dati afara din sinagoga; iar pe Ioan Botezatorul nu indrazneau sa-l vorbeasca de rau, nu din evlavie, ci tot de frica. De toate acestea Domnul i-a tinut de rau prin cuvintele pe care le-a spus; iar la urma, le-a facut o rana si mai usturatoare, spunandu-le: "Dar voi vazand, nu v-ati cait nici dupa aceea, ca sa credeti in el".
"Ascultati alta pilda. Era un om stapan pe casa, care a sadit vie si a imprejmuit-o cu gard; si a sapat teasc si a zidit turn; si a dat-o lucratorilor si s-a dus departe. Dar cand s-a apropiat vremea roadelor, a trimis slujitorii sai la lucratori ca sa ia roadele. Dar lucratorii luand pe slujitori, pe unii iau batut, pe altii iau omorat, iar pe altii iau ucis cu pietre. Iarasi a trimis alti slujitori, mai multi decat cei dintai, si le-au facut la fel. Mai pe urma a trimis la ei pe fiul lui, zicand: "Poate se vor rusina de fiul meu". Dar lucratorii, vazand pe fiul, au zis intre ei: "Acesta este mostenitorul! Veniti sa-l ucidem si sa-i luam mostenirea lui". Si, scotandu-l afara din vie, l-au omorat. Deci cand va veni stapanul viei, ce va face lucratorilor acelora?" Zis-au Lui: "Pe cei rai cu rau ii va pierde si via o va da altor lucratori, care vor da roadele la vremea lor". Zis-a lor Iisus: "Niciodata n-ati citit in Scripturi: "Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceea a ajuns in capul unghiului?".
Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda! Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput; ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi; ca Dumnezeu na lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija; ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament; ca moartea Lui are sa savarseasca mari lucruri; ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor, ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada.
Domnul a spus aceasta pilda indata dupa pilda cu cei doi feciori, ca si prin aceasta pilda sa arate cat de mare e crima iudeilor, ca sa arate ca e cu totul de neiertat.
- Pentru ce?

- Pentru ca au fost intrecuti de desfranate si de vamesi - si cu mult - desi au avut parte de o atat de mare purtare de grija.
Uita-te cat de mare e purtarea de grija a lui Dumnezeu si cat de negraita lenea lor! Dumnezeu a facut ce trebuiau sa faca lucratorii: a imprejmuit via cu gard, a sadit-o si toate celelalte. Putin lucru a lasat in seama lor: sa aiba grija de cele din vie, sa pazeasca ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau intr-o desavarsita ordine. Desi iudeii s-au bucurat de atatea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au castigat nimic de pe urma lor: ia scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a facut jertfelnicul. "Si a plecat departe", adica a fost indelung rabdator; nu i-a pedepsit totdeauna indata pentru pacatele lor. Numeste "plecare departe" indelunga Sa rabdare. "A trimis slugile Sale", adica pe profeti, "sa ia rodul", adica ascultarea aratata prin fapte. Dar iudeii si acum si-au aratat rautatea lor; nu numai ca n-au dat rod dupa ce s-au bucurat de o atat de mare purtare de grija - si acesta-i semn de lenevie - dar s-au purtat si rau cu cei, care au venit sa ia rodul. Oamenii care nu pot sa dea si sunt datori nu trebuie sa se manie, nici sa se supere, ci sa se roage. Iudeii nu numai ca s-au maniat, dar si-au manjit si mainile cu sange. Au dat altora pedepsele pe care trebuia sa le primeasca ei. Dumnezeu a trimis apoi al doilea rand de slugi si al treilea rand ca sa arate si rautatea lor si bunatatea Lui.
- Dar pentru ce n-a trimis indata pe Fiul Lui?

- Pentru ca ei sa-si recunoasca pacatul savarsit fata de cei trimisi mai inainte, sa-si potoleasca mania si sa se rusineze de venirea Lui. Mai sunt si alte pricini. Dar deocamdata sa mergem mai departe.
- Ce inseamna cuvintele "Poate se vor rusina?"

- Nu inseamna ca Dumnezeu nu stia ce au sa-I faca Fiului Sau - Doamne fereste! - Nu! Prin aceste cuvinte a vrut sa arate cat de mare e pacatul lor, ca n-au nici o iertare. Desi stia ca au sa-L omoare, totusi a trimis pe Fiul Sau. Prin cuvintele: "Se vor rusina" arata ce-ar fi trebuit sa faca, ca ar fi trebuit sa se rusineze de El. Si in alt loc din Scriptura Dumnezeu spune: "Daca, oare, vor auzi"; nu graieste asa pentru ca nu stia ce are sa se intample, ci ca sa nu spuna unii din cei pacatosi ca spusele de mai inainte ale lui Dumnezeu iau manat cu sila la neascultare. In acest scop se foloseste Dumnezeu de cuvintele: "Daca oare" si "poate". S-au purtat ca niste nerecunoscatori fata de slujitori, dar ar fi trebuit sa respecte vrednicia Fiului.
- Ce-ar fi trebuit sa faca ei?

- Ar fi trebuit sa alerge, ar fi trebuit sa-si ceara iertare pentru crimele savarsite! Dar nu, ei fac o crima mai mare decat cea dinainte, alatura crima de crima; si totdeauna crimele din urma intuneca pe cele dinainte. Aceasta o arata si Hristos, spunand: "Umpleti masura parintilor vostri". De demult profetii le-au adus aceeasi invinuire, zicand: "Inimile voastre sunt pline de sange" si "sangiuiri cu sangiuiri se amesteca" si "Cei ce ziditi Sionul cu saingiuiri". Dar nu s-au inteleptit, desi au primit aceasta mare porunca: "Sa nu ucizi", desi li s-a poruncit de nenumarate ori sa se departeze de acest pacat, desi au fost indrumati prin multe si felurite mijloace la pazirea acestei porunci, ei nu si-au lasat obiceiul lor cel rau!
- Ce au spus slujitorii cand L-au vazut pe Fiul?
- "Haide sa-L ucidem!"
Pentru ce? Ce vina mare sau mica I-ati gasit? Pentru ca v-a cinstit? Pentru ca, Dumnezeu fiind, S-a facut om pentru voi? Pentru ca a facut acele nenumarate minuni? Pentru ca v-a iertat pacatele? Pentru ca v-a chemat la imparatia cerurilor?

Uita-te cat de mare este prostia lor pe langa necredinta lor! Uita-te la pricina uciderii! E plina de nebunie, ca spun: "Sa-L ucidem si va fi a noastra mostenirea"!
- Si unde se sfatuiesc sa-L omoare?

- Afara din vie!
Ai vazut cum profeteste si locul unde au sa-L ucida? "Si scotandu-L afara L-au omorat".
Evanghelistul Luca spune ca atunci cand Hristos a rostit pedeapsa lucratorilor acelora, iudeii au spus: "Sa nu fie." si ca Hristos a adaugat marturia din Scriptura: "Privind la ei a zis: "Ce insemneaza, dar, ceea ce s-a scris: "Piatra pe care n-au luat-o in seama ziditorii, aceea s-a pus in capul unghiului?".
Matei, dimpotriva spune ca iudeii au pronuntat pedeapsa lucratorilor acelora. Nu-i o contrazicere intre Luca si Matei, ca s-a intamplat si una si alta. Iudeii au rostit si sentinta impotriva lor, dar dandu-si seama indata de ce-au spus, au zis: "Sa nu fie!". Hristos a pus inaintea lor cuvintele profetului David, ca sa-i convinga ca vor fi negresit pedepsiti. Totusi, nici asa Domnul nu le-a descoperit lamurit iudeilor ca via va fi data neamurilor, ca sa nu le dea prilej de atac, ci lasa numai sa se inteleaga, cand zice: "Via o va da altora". De aceea si Domnul le-a spus asta prin pilda, ca insisi iudeii sa pronunte sentinta impotriva lor. Tot asa s-a intamplat si cu David, cand si-a dat siesi pedeapsa, in urma pildei spuse de Natan.
Uita-mi-te si acum cat de dreapta este sentinta. O pronunta chiar cei care au sa fie pedepsiti.
Apoi, pentru ca iudeii sa afle ca pedeapsa aceasta nu e ceruta numai de simtul de dreptate, ci ca a prezis-o de mult si ca harul Sfantului Duh si Dumnezeu au hotarat-o, Hristos a adaugat profetia lui David si-i mustra spunandu-le:
"Niciodata n-ati citit ca piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului? De la Dumnezeu s-a facut aceasta si este minunat in ochii nostri".
Prin toate acestea Hristos le-a aratat iudeilor ca ei, pentru necredinta lor, au sa fie scosi si au sa fie chemate neamurile. Aceasta le-a spus-o invaluit prin vindecarea fiicei cananeencei, prin manzul asinei, prin vindecarea slugii sutasului si prin alte multe pilde. Aceasta o arata si acum. De aceea a si adaugat: "De la Domnul s-a facut aceasta si este minunata in ochii nostri". Le-a spus mai dinainte ca vor forma un singur popor neamurile care vor crede si iudeii cati vor crede, cu toata deosebirea mare de pana atunci dintre neamuri si iudei. Apoi, ca sa afle iudeii ca cele ce se vor face nu sunt impotriva lui Dumnezeu, ci cu totul pe placul Lui, ca vor fi minunate si pline de uimire pentru cei ce le vor vedea, a adaugat: "De la Domnul s-a facut aceasta".
Hristos Se numeste pe El "piatra", iar pe invatatorii iudeilor, "ziditori", asa a spus si Iezechiel: "Cei ce zidesc zidul si-l spoiesc fara sa fie bine facut".
- Dar cum nu L-au bagat in seama?

- Nu L-au bagat in seama pentru ca au spus despre Hristos: "Acesta nu este de la Dumnezeu"; si: "Acesta amageste poporul"; si: "Tu esti samarinean si ai demon".
Apoi, ca sa stie iudeii ca paguba nu se margineste numai la scoaterea din vie, a adaugat si pedepsele, zicand: "Cel ce va cadea peste piatra aceasta se va sfarama, si peste cine va cadea ea il va zdrobi".
E vorba aici de doua pieiri: una, aceea ca iudeii s-au poticnit si s-au smintit; acest inteles il au cuvintele: "Cel ce va cadea pe piatra aceasta"; alta, aceea a caderii lor in robie, a prapadului de obste si a nenorocirilor ce au sa vina peste ei, pe care le-a aratat Hristos mai dinainte deslusit, zicand: "Ii va zdrobi". Prin aceste cuvinte a facut aluzie si la Invierea Lui.
Profetul Isaia spune ca Domnul invinuieste via; in parabola aceasta, Domnul invinuieste si pe conducatorii poporului. In Isaia Domnul spune: "Ce trebuia sa fac viei Mele si nu i-am facut?". In alta parte spune iarasi: "Ce greseala au gasit parintii vostri intru Mine?"; si iarasi: "Poporul Meu, ce ti-am facut? Sau cu ce te-am suparat?". Prin aceste cuvinte Domnul arata nerecunostinta iudeilor; le arata ca au rasplatit lui Dumnezeu cu rau, desi s-au bucurat de toate binefacerile; in pilda lucratorilor vieiarata tot acelasi lucru, dar cu mai multa tarie.
Acum Domnul nu mai spune: "Ce trebuia sa fac viei Mele si nu i-am facut?", ci ii pune pe iudei sa declare ei ca nu le-a lipsit nimic, ii pune pe ei sa se osandeasca singuri. Cand iudeii iau raspuns lui Hristos: "Pe cei rai cu rau ii va pierde si via o va da altor lucratori", nu spun altceva decat aceasta, rostind impotriva lor o sentinta definitiva. Stefan le-a adus aceeasi invinuire, care mai cu seama i-a durut, ca s-au bucurat pururea de multa purtare de grija a lui Dumnezeu, dar ei au rasplatit cu rau pe Binefacatorul lor. Foarte puternica dovada ca nu e vinovat de osanda venita peste ei Cel ce i-a pedepsit, ci sunt de vina cei care au fost pedepsiti. Acelasi lucru il arata si Hristos acum si prin pilda si prin profetie. Nu S-a marginit sa le spuna numai pilda, ci a adaugat si doua profetii, pe a lui David si pe a Sa.
Ce-ar fi trebuit sa faca iudeii cind au auzit aceasta? N-ar fi trebuit, oare, sa I se inchine? N-ar fi trebuit, oare, sa se minuneze de purtarea de grija a lui Dumnezeu, atat cea din vechime cat si cea de mai tarziu? Daca n-au ajuns cu nimic mai buni din acestea, n-ar fi trebuit, oare, sa fie mai intelepti cel putin de frica pedepsei? Dar iudeii n-au ajuns mai buni.
Sfantul Ioan Gura de Aur
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)