Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 22 aprilie 2011

Prohodul Domnului


Starea intai

1. In mormant, Viata
Pus ai fost, Hristoase
Si-au spaimantat ostirile ingeresti,
Plecaciunea Ta cea multa preamarind.

2. Dar cum mori, Viata,
Si cum sezi in mormant?
Si imparatia mortii Tu o zdrobesti
Si pe mortii cei din iad ii inviezi?

3. Te marim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Si-ngroparea Iti cinstim si patimile,
Ca din stricaciune Tu ne-ai izbavit.

4. Cel ce-ai pus pamantul
Cu masuri, Hristoase,
Astazi sezi in mic mormant, Ziditorule
Si din gropi, pe cei ce-au murit inviezi.

5. Iisuse al meu,
Imparat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
Vrei sa dezrobesti neamul omenesc.

6. Stapanul a toate
Mort se vede acum
Si desertatorul gropilor celor morti
Se incuie-n groapa noua ca un om.

7. In mormant, Viata,
Pus ai fost, Hristoase
Si cu moartea Ta, pe moarte o ai pierdut
Si viata lumii Tu ai izvorat.

8. Cu cei rai, Hristoase,
Ca un raufacator
Socotit ai fost, dar ne-ai indreptat pe toti
Si ne-ai scos din amagirea celui rau.

9. Mai frumos cu chipul
Decat oamenii toti,
Ca un om se vede mort si fara chip.
Cel ce toata firea a-nfrumusetat.

10. Iadul cum va rabda
Intrarea Ta, Doamne,
Si cum nu se va zdrobi intunecandu-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind?

11. Dulcea mea lumina
Si mantuitoare,
Cum in groapa intunecoasa Tu Te-ai ascuns
O, rabdare de nespus si negrait!

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici multimea far-de-trup poate povesti
Taina ingroparii Tale, nestiind.

13. O, minuni straine!
O, ce lucruri noua!
Cel ce-mi da suflare mie se poarta mort,
Ingropat de mainile lui I-o-sif.

14. In mormant ai apus,
Dar de-al Tatalui san
Nicicum nu te-ai despartit, Hristoase al meu
Acest lucru e strain si nefiresc!

15. Inteaga faptura
Recunoaste in Tine:
Imparat adevarat, pe pamant si in cer,
Desi in mormant Te-ncui, Hristoase-al meu.

16. Tu-n mormant fiind pus,
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Si-ale mortilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce in palma
Tot pamantul tine
Sub pamant acum cu trupul se afla mort,
Slobozind pe mortii cei legati in iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viata mea o ridici;
Caci murind acum, la cei morti Te-ai coborat
Si-ale iadului zavoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfesnic,
Se ascunde acum
Sub pamant, sub oboroc, Trupul Domnului
Si din iad goneste intunericul.

20. Multimea de ostiri,
Cea duhovniceasca,
Impreuna cu I-o-sif si Nicodim
Merg sa-ngroape pe Cel ce e ne-ncaput.

21. Murind Tu de voie
In mormant ai fost pus;
Si pe mine ce-am fost mort, I-i-su-se-al meu,
De amara mea greseala m-ai scapat.

22. S-a schimbat faptura
Prin ale tale patimi,
Caci cu Tine au patimit toate cate sunt,
Tiitor a toate cunoscandu-Te.

23. Luand in pantece
A vietii piatra,
Cel a toate mancator, iadul, a varsat
Pe toti mortii ce din veac i-a inghitit.

24. In mormant nou Te-au pus,
Innoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin invierea Ta,
Dupa cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pamant ai venit,
Pe Adam sa-l mantui.
Si pe-acesta negasind, jos Te-ai pogorat;
Pan la iad, Stapanul meu, l-ai cautat.

26. Pamantul de frica
S-a miscat, Cuvinte,
Si luceafarul lumina sa si-a ascuns.
Apunand a Ta lumina sub pamant.

27. Ca un om ai murit
De-a Ta voie, Doamne,
Dar ca Dumnezeu pe morti din groap-ai sculat
Si din intunericul pacatelor.

28. Varsand rau de lacrimi
Peste Tine, Doamne
Cea curata, ca o maica, a glasuit:
"Oare, cum Te voi ingropa, Fiul meu?"

29. Ca grauntul de grau,
Ce-ncolteste-n pamant,
Spic aducator de rod noua Te-ai facut,
Inviind pe toti urmasii lui Adam.

30. Sub pamant Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Si-ntr-a mortii noapte neagra Te-ai invelit;
Ci rasari, Hristoase-al meu, mai stralucit!

31. Cum ascunde luna
Fata sa de soare,
Asa groapa Te-a ascuns si pe Tine-acum,
Cel ce prin trupeasca moarte ai apus.

32. I-i-sus, Viata
Gustand moarte acum,
Pe toti oamenii de moarte i-a izbavit
Si viata tuturor le-a daruit.

33. Pe intaiul Adam,
Prin pacat omorat,
La viata ridicandu-l cu moartea Ta,
Adam nou in trup Te-ai aratat acum.

34. Cerestile cete
Mort intins pentru noi,
Te-au vazut, Stapanul meu, si s-au spaimantat
Si cu aripile s-au acoperit.

35. Pogoratu-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
I-o-sif cel cu bun chip Te pune-n mormant;
Ci-nviaza, Doamne, mantuind pe toti!

36. Bucurie, Doamne,
Fiind ingerilor,
Intristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om , vazandu-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Impreuna-ai suit
Si pe muritorii vii; iar stand sub pamant,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiti.

38. Ca un leu, Tu, Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepadand si batranetea trupului.

39. Cel ce din coasta
Lui Adam cel dintai
Pe stramos-ai plasmuit, esti in coasta-mpuns
Si izvor curatitor ne izvorasti.

40. Se-njunghia-n taina
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, patimind fara sa cartesti,
Esti fatis junghiat si firea curatesti.

41. Cine dar va spune
Chipul groaznic si nou?
Cel ce stapaneste toate fapturile
Patimeste azi si moare pentru noi.

42. Cuprinzandu-i spaima,
Ingerii au strigat:
"Cum se vede mort Stapanul a tot ce-i viu
Si de ce-n mormant se-ncuie Dumnezeu?"

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea insulitata,
Izvorasti mie viata, prin viata Ta,
Si ma innoiesti si ma viezi cu ea.

44. Rastignit pe cruce
Ai chemat pe oameni,
Iar curata coasta Ta impungandu-se
Tuturor iertare dai, Iisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te gateste-ngrozit
Si Te-ngroapa, ca pe-un mort, cu smerenie.
De-ngroparea Ta infricosandu-se.

46. Sub pamant, de voie
Pogorand ca un mort,
Tu ridici de pe pamant, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au cazut de demult.

47. Desi Te-au vazut mort,
Dar esti viu Dumnezeu
Si ridici de pe pamant, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au cazut demult.

48. Desi Te-au vazut mort,
Dar esti viu Dumnezeu
Si pe toti oamenii cei morti, pe toti inviezi,
Omorand de tot pe-al meu omorator.

49. O, ce bucurie
Ce dulceata multa,
A fost ceea ce-a umplut pe toti cei din iad,
Stralucind lumina Ta-n adancul lui.

50. Ingropare-Ti laud,
Patimilor ma-nchin;
Si puterea Iti maresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascutit
Si-a puternicului sabie s-a tocit.
Iar cel din Eden se biruieste-acum.

52. Vazand mieluseaua
Pe-al sau Miel injunghiat,
Doborata de dureri striga si-ndemna
Ca si turma sa se tanguie cu ea.

53. In mormant de Te-ngropi,
Si in iad de cobori,
Iar mormintele, Iisuse, le-ai desertat
Si intregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorand sub pamant,
Pe toti oamenii din moarte i-ai inviat
Si la slava Tatalui i-ai inaltat.

55. Unul din treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defaimata moarte rabda, binevoind,
Se cutremura si soare si pamant.

56. Ca un vinovat, sta
Cel Preadrept la Pilat
Si la moartea cea nedreapta e osandit
Si Judecatoru-i osandit pe lemn.

57. Plasmuind pe Adam
Din pamant cu mana,
Pentru dansul Te-ai facut om firesc in trup
Si de bunavoia Ta Te-ai rastignit.

58. Ascultand, Cuvinte,
De al Tau Parinte,
Pan-la iadu-ngrozitor Tu Te-ai coborat,
Inviind tot neamul muritorilor.

59. "Vai Lumina lumii!
Vai a mea Lumina!
O, Iisus-al meu! O, Fiule preadorit!"
Cu amar striga Fecioara si jelea.

60. Vino, necurate,
Ucigas ucenic,
Din pricina rautatii arata-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos sa-L vinzi?

61. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpacat, vanzatorule,
Tu, ce Mirul ai voit sa-L vinzi pe bani.

62. Cu ce pret ai vandut
Sfantul Mir cel ceresc?
Sau ce lucru de El vrednic in schimb ai luat?
Nebunie-aflati, preablestemat satan!

63. De iubesti pe saraci
Si mahnit esti de mir
Ce se varsa, curatind suflet pacatos,
Cum pe-arginti pe-a tuturor Lumina vinzi?

64. "O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Ingroparea-Ti de trei zile cum voi rabda?
Mi se rupe inima ca unei maici".

65. "Cine-mi va da lacrimi
Si izvor nesecat,
Ca sa plang pe Iisus, dulcele meu Fiu?",
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

66. O, munti si valcele
Si multimi de oameni,
Tanguiti-va si plangeti cu mine toti
Si jeliti cu Maica Domnului ceresc!

67. "Cand am sa Te mai vad,
Vesnica Lumina,
Bucuria si dulceata sufletului",
A strigat Fecioara, tanguindu-se.

68. Desi ca o piatra
Tare si taioasa,
Ai primit a Te taia, dar ne-ai izvorit
Rau de viata vie, vesnice Izvor.

69. Ca dintr-o fantana,
Din indoitul rau,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adapam
Si viata vesnica o mostenim.

70. Voind Tu, Cuvinte,
In mormant Te-ai vazut;
Dar esti viu si Te ridici din morti, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mantuitorule.

71. Te cantam, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Impreuna si cu Tatal si Duhul Sfant
Si-ngroparea Ta cea sfanta preamarim.

72. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu,
Si-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A fiului tau si-al nostru Dumnezeu.

73. In mormant, Viata,
Pus ai fost, Hristoase,
Si s-au spaimantat ostirile ingeresti
Plecaciunea Ta cea multa preamarind.


Prohodul Domnului - Starea a doua

1. Cuvine-se, dar,
Sa cadem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce Ti-ai intins,
Si-ai zdrobit de tot puterea celui rau.

2. Cuvine-se, dar,
Sa-ti dam slav-a toate Ziditorul,
Caci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Si din stricaciuni toti ne-am izbavit.

3. Soarele-a apus
Iar pamantul s-a clatit, Cuvinte,
Apunand Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Si cu trupul in mormant punandu-Te.

4. Somn invietor
In mormant dormind, Hristoase Doamne,
Din cel mai greu somn al pacatului ai sculat
Intreg neamul omenesc cel pacatos.

5. "Una-intre femei
Te-am nascut Fiu fara de durere;
Dar acum sufar dureri prin patima Ta".
Cea curata, mult jelindu-se zicea.

6. Sus vazandu-Te
De Parinte nedespartit, Doamne,
Iara jos cu trupul mort, sub pamant fiind,
Serafimii s-au infricosat acum.

7. Rastingnindu-Te,
S-a rupt tampla templului prin mijloc
Si si-ascund luminatorii lumina lor,
Sub pamant Tu, Soare, ascunzandu-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A facut la inceput pamantul,
Azi apune sub pamant, ca un muritor.
Ingrozeste-te de-aceasta, cerule!

9. Sub pamant apui
Cela ce-ai facut pe om cu mana,
Ca pe oameni sa-i inalti din caderea lor,
Cu puterea Ta atotputernica.

10. Venita sa cantam
Lui Hristos cel mort, Ce-i plans cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: "Bucurati-va!"

11. Cu adevarat,
Nesecat Mir esti Cuvinte Doamne;
Pentru aceea si femeile mir Ti-aduc,
Celui viu, ca unui mort si ingropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit tot iadul, Hristoase,
Si cu moartea Ta pe moarte ai omorat
Si din stricaciune lumea mantuiesti.

13. Rau de viata esti
Ce din Tatal curgi, Intelepciune,
Iar in groapa apunand, viata daruiesti
Celor din adancurile iadului.

14. "Ca sa innoiesc
Firea oamenilor cea zdrobita,
Eu cu moartea Mi-am ranit trupul Meu, voind;
Deci jelind, nu-ti bate pieptul, Maica Mea".

15. Sub pamant apui
Cel ce esti Luceafar al dreptatii,
Si pe morti i-ai ridicat, ca dintru-un somn greu,
Alungand din iad tot intunericul.

16. Bob cu doua firi
Datatorul de viata, astazi
In adanc pamant cu lacrimi se aseamana;
Rasarind El iar lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umbland in rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad:
Caci cazand atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
Varsa rauri de lacrimi, Hristoase,
Si-a strigat cand Te-a vazut cu trupu-n mormant:
"Inviaza, Fiule, precum ai spus!".

19. Iosif Te-a ascuns,
Cu evlavie, in groapa noua;
Si cantari dumnezeiesti, de-n groparea Ta,
Ti-a cantat, cu lacrimi impletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit vazandu-Te pe cruce,
De amara intristare, sufletul ei
S-a patruns de cuie si de sabie.

21. Maica Ta, vazand
Adaparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce esti dulceata lumii noastre intregi,
Fata ei cu-amare lacrimi a udat.

22. "Rau m-am intristat
Si rarunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreapta vazand-o",
Zis-a preacurata, tanguindu-se.

23. "Cum am sa-Ti inchid
Ochii dulci si-a Tale buze, Doamne,
Si cum dar ca pe un mort Te voi ingropa?"
Iosif a strigat, infiorandu-se.

24. Jalnice cantari
I-sif si cu Nicodim canta
Lui Hristos ce s-a-ngropat, acum, in mormant
Si cu dansii canta cetele ceresti.

25. Sub pamant apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptatii;
Deci si buna Maica Ta, care Te-a nascut,
De dureri se stinge, nevazandu-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit,
Datatorule de viata, Doamne,
Cand pradata si-a vazut bogatia lui
Si-nviati pe mortii cei legati din veac.

27. Soare luminos
Dupa noapte straluceste, Doamne;
Iar Tu, dupa moartea Ta, stralucesti mai mult,
Inviind din groapa ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,
Primindu-Te in san pamantul
S-a clatit de frica Ta, Preaputernice,
Si pe morti cutremurul i-a desteptat.

29. O, Hristoase-al Meu!
I-o-sif si Nicodim cu miruri,
Intr-un chip deosebit, acum Te gatesc
Strigand: "O, pamante-nfricoseaza-te!"

30. Doamne, ai apus
Si cu Tine-a soarelui lumina;
Iar faptura de cutremur cuprins-a fost,
Facator al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acopera piatra taiata
Si pe Domnul-L pune-n groapa un muritor.
Infioara-te, de acum, pamantule!

32. "Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit si maica
Si cu dulce glas raspunde-ne, Fiule!"
A strigat curata, cu amar plangand.

33. Nici chip ai avut,
Nici frumusete, cand patimeai, Doamne;
Dar mai mult ai stralucit, cand ai inviat,
Si cu sfinte raze ne-ai impodobit.

34. Ai apus in trup,
Sub pamant, nestinsule Luceafar;
Si aceasta neputand vedea soarele,
In amiaza-zi el s-a intunecat.

35. Luna, soarele
Se-ntuneca impreuna, Doamne,
Si robi binevoitori Ti s-au aratat
Si in mantii negre s-au invesmantat.

36. "Chiar de-ai si murit,
Dar sutasul Dumnezeu Te stie;
Iar eu cum Te-oi pipai, Dumnezeul meu,
Ma cutremur", a strigat cel cu bun chip.

37. A dormit Adam
Si din coasta lui isi scoase moartea;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viata izvorasti din coasta Ta.

38. Ai dormit putin
Si-ai dat viata la cei morti, Hristoase,
Si-nviind ai inviat pe cei adormiti,
Ce-adormisera din veacuri, Bunule.

39. De ai si murit,
Dar ai dat vinul de mantuire,
Vita, care izvorasti viata tuturor,
Patima si crucea Ta Ti le slavesc.

40. Cum pot suferi
Cerestile cete indrazneala
Celor ce Te-au rastignit, Dumnezeule,
Cand Te vad gol, insangerat si osandit?

41. In batjocura
Tu imbraci pe Impodobitorul,
Care cerul a-ntarit si-a impodobit
Tot pamantul, intr-un chip preaminunat.

42. Ca un pelican
Te-ai ranit in coasta Ta, Cuvinte;
Si-ai dat viata l-ai Tai fii, care au murit,
Raspandind asupra lor izvoare vii.

43. Oarecand Navi,
Opri soarele, zdrobind dusmanii;
Iat Tu, Soare, ascunzindu-Ti lumina
Ai zdrobit pe-al iadului stapanitor.

44. Nu Te-ai despartit
De-al parintelui san, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Si in iad, Hristoase-al meu, te-ai pogorit.

45. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spanzuri pamantul pe ape,
In pamant, fara suflare, acum cobori;
Care lucru nerabdandu-l, tremura.

46. "Vai, o, Fiul meu!",
Preacurata jeleste si zice
Ca "pe Care-L asteptam ca pe-un Imparat
Osandit acum pe cruce Il privesc!"

47. "Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus ca-mparatia Fiului meu
Este o imparatie vesnica".

48. Vai, s-a implinit
A lui Simenon proorocie,
Ca prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce esti cu noi!

49. Fariseilor!
Rusinati-va macar de mortii
Inviati de Datatorul vietii lor,
Cel pe care, plini de pizma, L-ati ucis,

50. S-a cutremurat
Si lumina soarele si-a stins-o,
Cand in groapa Te-a vazut neinsufletit;
Nevazuta mea lumina, Bunule!"

51. Cu amar plangea
Preacurata maica ta, Cuvinte,
Cand pe Tine Te-a vazut in mormant;
Ne-nceput si negraite Dumnezeu.

52. Maica precista
Omorirea Ta vazand, Hristoase,
Cu adanca-amaraciune, Tie-Ti graia:
"Sa nu zabovesti, Viata, intre morti!"

53. Iadul cel cumplit
Tremura, cand Te-a vazut pe Tine,
Vesnic Soare al maririi, Hristoase-al meu.
Si in grab-a dat din el pe cei legati.

54. Iadul cel cumplit
Mare si grozav-acum se vede:
Caci al vietii Datator moarte-a suferit,
Voind El sa dea viata tuturor!

55. Coasta Ti-au impuns,
Mainile Ti-au pironit, Stapane;
Si cu rana Ta din coasta ai vindecat
Ne-nfranarea mainilor stramosilor.

56. Oarecand jelea
Toata casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe-al Fecioarei Fiu il jelesc
Maica Lui si ceata ucenicilor.

57. Palme si loviri
I s-au dat lui Hristos peste fata,
Celui ce cu mana Sa pe om plasmui
Si-a zdrobit cu totul ale fiarei falci.

58. Toti cei credinciosi,
Cu-ngroparea Ta scapati de moarte,
Iti cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Rastignirea si-ngroparea Ta acum.

59. Ceea ce-ai nascut,
Preacurata Fecioara, Viata,
Potoleste dezbinarea-n Biserica
Si da pace, ca o buna, tuturor.

60. Cuvine-se, dar,
Sa cadem la Tine, Ziditorul,
Cele ce pe cruce mainile Ti-ai intins
Si-ai zdrobit de tot puterea celui rau.


Prohodul Domnului - Starea a treia

1. Neamurile toate
Lauda-ngroparii
Ti-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimatianul
Jalnic Te pogoara
Si-n mormant Te-ngroapa.

3. De mir purtatoare,
Mir Tie, Hristoase,
Ti-aduc cu sarguinta,

4. Vino-ntreaga fire,
Psalmi de ingropare
Lui Hristos sa-I aducem.

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort sa-L ungem,
Cu mironositele.

6. Fericitul Iosif,
Trupul ce da viata,
Al lui Hristos, ingroapa.

7. Cei hraniti cu mana
Otet si cu fiere
Ti-aduc, Hristoase al meu.

8. Ca rob far-de minte,
A tradat Iuda
Pe-Adancu-ntelepciunii.

9. Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iud,
Cel ce-a vandut pe Domnul.

10. Iosif si Nicodim,
Pe Domnul ingroapa,
Cu toata cuviinta.

11. Slava Tie, Doamne,
Cel ce dai viata
Si-n iad, puternic, cobori.

12. Maica preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Vazandu-Te mort acum.

13. "Primavara dulce,
Fiul meu preadulce,
Frumusetea unde Ti-a apus?"

14. Plangere pornit-a
Maica precurata,
Cand ai murit, Cuvinte.

15. Vin cu mir sa-L unga,
De mir purtatoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc,

16. Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfanta Ta putere.

17. Pier-amagitorul,
Scapa amagitul
Cu-ntelepciunea-Ti, Doamne.

18. Cade vanzatorul
In fundul gheenei,
In groapa stricaciunii.

19. Curse de ciulini sunt
Caile lui Iuda,
Celui nebun si viclean.

20. "Fiule din Tatal,
Imparat a toate,
Cum ai primit patima?"

21. Maica mieluseaua,
Mielul ei pe cruce
Vazandu-L, s-a tanguit.

22. Trupul ce da viata
Iosif impreuna
Cu Nicodim ingroapa.

23. Mult inlacrimata
A strigat Fecioara,
Rarunchii patrunzandu-si:

24. "O, a mea lumina,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns in groapa?"

25. "Nu mai plange Maica:
Pe Adam si Eva
Ca sa-i slobod, Eu sufar".

26. "Fiul meu, slavescu-Ti
Inalta-ndurare
Prin care rabzi acestea".

27. Cu otet si fiere
Te-au adapat, Doamne
Gustarea veche s-o strici.

28. Te-i suit pe cruce,
Cel de altadata
Umbrisi poporul sub nor,

29. De mir purtatoare,
Venind l-a Ta groapa,
Ti-aduceau, Doamne, miruri.

30. Scoala-Te-ndurate,
Si pe noi ne scoate
Din a gheenei groapa!

31. "Doamne, inviaza",
Zicea, varsand lacrimi,
Maica Ta ce te-a nascut.

32. Inviaza-n graba,
Alungand durerea
Curatei Tale Maice!

33. Prinse-au fost de frica
Cerestile cete,
Cand Te-au vazut mort, Doamne.

34. Iarta de greseli,
Pe cei ce cu frica,
Cinstesc a Tale patimi.

35. O, infricosata,
Straina vedere;
Pamantul cum Te-ascunde.

36. Altadata-un Iosif
Ti-a slujit in fuga,
Si-acum Te-ngroapa altul.

37. Plange, Te jeleste,
Preacurata-Ti Maica,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

38. Spaima ia pe ingeri
De grozava-Ti moarte,
O, Facator a toate!

39. Pana-n zori, cu miruri,
Ti-au stropit mormantul
Cele inteleptite.

40. Pace in Biserici,
Lumii mantuire,
Prin inviere-Ti da-ne!

41. O, Treime Sfanta,
Tata, Fiu si Duh Sfant,
Lumea o mantuieste,

42. Robilor tai, Maica,
Da-le ca sa vada
Scularea Fiului tau!

43. Neamurile toate
Lauda-ngroparii
Ti-aduc, Hristoase al meu.
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)