Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

miercuri, 6 aprilie 2011

Pătimirea Sfîntului Mucenic Caliopie (7 aprilie)




O femeie, Teoclia, din Perga Pamfilei, fiind dreptcredincioasă şi temătoare de Dumnezeu cu toată casa sa, făcea milostenii multe şi avea viaţă cinstită. Apoi, fiind însoţită cu un bărbat cinstit şi cu rangul de senator şi patriciu, nu a născut fii mulţi ani, căci era stearpă. După aceea a zămislit, cerînd de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii sale prin rugăciuni. Cînd purta în pîntece pe cel zămislit, bărbatul ei a murit lăsîndu-i bogăţie mare. Iar ea, după ce a născut fiu, i-a pus numele Caliopie şi l-a crescut în învăţătura cărţii, sîrguindu-se să-l înveţe bine frica de Dumnezeu şi toată înţelepciunea dumnezeieştilor Scripturi. Dar în vremurile acelea cei mai mulţi oameni se închinau şi aduceau jerfe necuraţilor idoli. Iar Sfîntul Caliopie se îndeletnicea totdeauna cu rugăciuni şi cu postiri.
După ce s-a adus ştire judecătorului despre sfîntul tînăr, că este creştin, fericita Teoclia, maica sa, dînd fiului său aur mult, haine şi slugi, l-a trimis cu corabia în altă ţară ca să scape de judecata păgînească. Şi a plutit fericitul Caliopie în Pembropoli, cetatea Ciliciei, unde păgînul ighemon Maxim făcea jertfe, hore şi jocuri în cinstea necuraţilor săi idoli. Văzînd aceasta sfîntul tînăr, se mira şi a întrebat pe unii: "Care este pricina unei dănţuiri ca aceasta?" Iar ei au răspuns: "Acum este praznicul zeilor noştri; deci vino şi tu de te împărtăşeşte cu noi la ospăţul nostru". Iar el le-a răspuns: "Sînt creştin şi prăznuiesc cele ce sînt ale Hristosului meu. Deci, nu este cu putinţă ca omul care slăveşte pe Hristos, să intre în necuratele jertfe ale zeilor păgîneşti".
Deci, a ajuns aceasta la auzul lui Maxim ighemonul, care, umplîndu-se de mînie, a poruncit să prindă pe sfîntul tînăr şi să-l pună înaintea judecăţii sale. Şi l-a întrebat: "Cum te numeşti?" Sfîntul a răspuns: "Sînt creştin şi mă numesc Caliopie". Ighemonul a zis: "Ospăţul cel mare făcîndu-se acum pentru praznicul zeilor, cum numai tu singur stai în amăgire, nevrînd să prăznuieşti cu noi?" Grăit-a Sfîntul Caliopie: "Voi sînteţi cei ce umblaţi în amăgire şi în întuneric, că aţi lăsat pe Dumnezeul Cel viu, pe Ziditorul cerului şi al pămîntului, Care a făcut toate cu cuvîntul şi vă închinaţi lemnului celui nesimţitor, pietrei celei scobite şi lucrului celui făcut de mîini păgîneşti". Ighemonul zise: "Tinereţile tale te fac îndrăzneţ, dar îţi pregătesc nu puţine munci. Din ce ţară şi din ce neam eşti?", l-a întrebat ighemonul. Sfîntul răspunse: "Sînt din Perga Pamfilei, din neam de senator şi de patriciu; dar mai de cinste decît toate îmi este aceasta, căci sînt creştin". Ighemonul zise: "Ai părinţi?" Sfîntul răspunse: "Am maică, iar tatăl meu a murit încă de mult". Ighemonul zise: "Mă jur pe marele zeu, adică soarele, şi pe toţi zeii, că de te vei închina zeilor, am o fiică una născută, pe aceasta ţi-o voi da de soţie". Sfîntul răspunse: "De aş fi voit să mă însor, aş fi putut s-o iau de soţie pe fiica ta şi s-o duc în averea maicei mele. Dar să ştii că am făgăduit lui Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a zidit după chipul Său, ca să-mi păzesc trupul acesta de ţărînă în feciorie curată şi fără de prihană să-l pun înaintea dreptei Lui judecăţi. Deci fă ceea ce voieşti, dar eu sînt şi rămîn creştin!"
Ighemonul zise: "Necuratule şi prearăule, nu ţi se pare că prin nişte cuvinte ca acestea mă vei porni spre mînie, ca să te ucid mai degrabă? Să ştii că te voi munci mult sfărmîndu-ţi trupul bucăţi, iar rămăşiţa o voi da focului spre ardere". Sfîntul răspunse: "Cu cît îmi vei lungi muncile mai mult, cu atît mai luminoasă cunună mi se va împleti de Hristosul meu, pentru pătimirea mea; pentru că zice Scriptura: "Nimeni nu se încununează, dacă nu va fi muncit după lege"". Ighemonul zise către slujitori: "Întindeţi-l şi sfărmaţi-i toate oasele cu toiege de plumb". Deci, fiind bătut, Sfîntul Caliopie a grăit: "Mulţumesc Ţie Hristoase că m-ai învrednicit a pătimi muncă pentru mărirea numelui Tău Cel Sfînt".
Ighemonul zise către dînsul: "Jertfeşte zeilor, ca să-ţi vezi moşia şi să nu te lipseşti de averile tale, că vezi cît de amar te munceşti". Sfîntul răspunse: "Văd dulceaţa odihnei ce are să-mi fie, care îmi este făgăduită de la Hristos, iar muncile nu le simt. Şi dacă sînt acum în ţară străină, ştiu că al Domnului este pămîntul şi plinirea lui. Dar aici văd şi pe maica mea şi patria mea, pentru că maica mea este dreptcredincioasa Biserică a lui Hristos, iar patria îmi este Ierusalimul cel ceresc după cuvîntul Apostolului care zice: "Petrecerea noastră este în cer! Iar de-mi vei pomeni de maica cea după trup, mă întăresc prin dumnezeiescul glas care zice: Că cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine". Iar îndestularea bogăţiei întru nimic o socotesc, căci voiesc mai bine să pătimesc cu Hristos Cel răstignit decît să am saţiul cel de puţină vreme cu păcatul acestei lumi nebune".
Ighemonul zise către slujitori: "Precum este întins, întoarceţi-l şi-l bateţi pe pîntece cu vine crude, zicîndu-i: "Necuratule, nu răspunde una pentru alta, ci să-mi răspunzi la cele întrebate"". Sfîntul Mucenic Caliopie a zis către ighemon: "Nebunule şi mai cumplitule decît toată fiara, înstrăinatule de bunătăţile cereşti, eu îţi grăiesc cuvintele dreptăţii, iar tu avîndu-ţi ochii sufleteşti orbiţi şi urechile astupate ca să nu auzi cuvintele Domnului şi cu nedreptate mă munceşti bătîndu-mă ca pe un tîlhar". Atunci a zis ighemonul către slujitori: "Aşezaţi o roată de muncire cu fiare ascuţite, să puneţi foc mare sub dînsa şi, întinzînd pe Caliopie pe roată, să-l ţineţi pînă la dezlegarea încheieturilor; apoi să-l întoarceţi ca, tăindu-se de fiare şi aprinzîndu-se de foc, să piară".
Începîndu-se acea muncire, iar pe sfîntul tînăr durîndu-l, a strgat către Domnul, zicînd: "Vino şi-mi ajută Hristoase al meu robului Tău, ca pînă în sfîrşit să se preamărească în mine nevrednicul, numele Tău cel sfînt şi să ştie toţi că cei ce nădăjduiesc în Tine nu se vor ruşina în veci". Şi îndată i-a stat înainte Îngerul Domnului, care a stins focul şi roata a oprit-o, apoi a făcut-o nemişcată, încît nu mai puteau slujitorii să întoarcă roata, cît de puţin. Şi se uda tînărul trup al mucenicului cu sîngele de pe roată, iar oasele i se vedeau prin rănile cele adînci, pentru că roata avea în amîndouă părţile cuţite ascuţite în chip de ferăstrău.
Deci a poruncit ighemonul să dezlege de pe roată pe mucenic şi să-l ia; şi era jalnică privelişte tuturor celor ce priveau. Apoi poporul a strigat, zicînd: "O, judecată nedreaptă! O, ce tînăr şi cum se pierde!" Şi a zis ighemonul către Sfîntul Caliopie: "Oare nu ţi-am spus că tinereţile tale te fac îndrăzneţ şi mai grele munci îţi mijlocesc ţie?" Răspuns-a Sfîntul: "Cîine fără de ruşine, ţi se pare că m-am înfricoşat de muncile tale?" Zis-a ighemonul: "Ticălosule, mă ocărăşti ca să te pierd mai degrabă; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te şi jertfeşte zeilor ca să scapi de cele mai multe şi mai cumplite munci". Sfîntul mucenic a zis: "Nădăjduiesc spre Hristosul meu că nu-mi voi păta curata mărturisire a lui Dumnezeu, Care este întru mine. Trupul meu stă înaintea ta, deci munceşte-l precum voieşti, avînd să-ţi iei răsplata de la Dumnezeu în ziua înfricoşatei judecăţi; căci cu ce măsură vei măsura, cu aceea ţi se va măsura ţie".
Zis-a ighemonul către slujitori: "Ferecaţi-l cu lanţuri de fier, apoi azvîrliţi-l în cea mai dinăuntru temniţă şi să nu aveţi de dînsul nici o grijă, nici să lăsaţi pe cineva dintre creştini să intre la dînsul, ca nu cumva să-l fericească pentru răbdarea lui". Şi îndată slujitorii ferecînd pe pătimitorul, l-au aruncat în temniţa cea mai adîncă.
Iar Teoclia, fericita lui maică, aflînd despre pătimirea pentru Hristos a Sfîntului Caliopie, fiul ei cel unul născut, a scris îndată aşezămînt desăvîrşit pentru casa sa şi pentru toate averile. Şi a dăruit libertate robilor şi roabelor sale, în număr de două sute şi cincizeci, şi cît aur şi argint avea, ca şi îmbrăcăminte de mult preţ, pe toate le-a împărţit săracilor, iar pe celelalte moşii şi averi, adică ţarine şi vii le-a dăruit Sfintei Biserici. Apoi, lăsîndu-şi patria sa, s-a dus în Cilicia la fiul său cel ce pătimea pentru Hristos. Şi, dînd străjilor temniţei aur, a intrat în cea mai dinăuntru temniţă şi văzînd pe fiul său în lanţuri, i s-a închinat lui şi îi ştergea rănile. Iar Sfîntul Caliopie fiind legat cu fiare şi cu tot trupul istovit de multe răni, nu putea să se scoale înaintea maicei sale şi a zis: "Bine ai venit, maica mea, mărturisitoarea patimilor lui Hristos". Iar ea, văzînd trupul fiului zdrobit cu răni, grăia către dînsul: "Fericită sînt eu şi bine cuvîntat este rodul pîntecelui meu, de vreme ce te-am pus ca Ana pe Samuil, ca un vas sfînt înaintea lui Dumnezeu şi ca Sara pe Isaac te-am adus lui Dumnezeu jertfă bineprimită".
Şi a petrecut maica în temniţă toată noaptea aceea, şezînd lîngă picioarele fiului, cîntînd cu dînsul împreună şi slăvind pe Dumnezeu. Iar la miezul nopţii a strălucit o lumină mare în temniţă şi s-a făcut un glas, zicînd: "Voi sînteţi sfinţii lui Dumnezeu, mărturisitori ai lui Hristos şi stricători ai idolilor, cei ce v-aţi lăsat patria şi averile şi cu Hristos aţi voit a pătimi".
A doua zi Maxim ighemonul, şezînd la judecată, a scos din temniţă pe Sfîntul Caliopie spre ispitire şi, aducîndu-l înaintea sa, a zis către dînsul: "Oare te-ai schimbat din nebunia ta? Sau iarăşi voieşti să pătimeşti rău, ca şi dascălul tău Hristos?" Răspuns-a Sfîntul: "Mă minunez de neruşinarea ta, că de multe ori auzind de la mine unul şi acelaşi răspuns, că sînt creştin şi pentru Hristos voiesc să mor şi iarăşi mă întrebi de acelaşi lucru şi nu te ruşinezi a te împotrivi adevărului. Pentru că eu doresc să pătimesc asemenea ca şi Hristos al meu şi mă sîrguiesc în tot chipul să mor pentru dînsul".
Auzind aceasta ighemonul, şi din nişte răspunsuri ca acestea cunoscînd cugetul neschimbat al mucenicului şi mărimea lui de suflet cea nemişcată, a poruncit ca asemenea lui Hristos să-l răstignească pe Cruce. Şi era ziua aceea Joia cea mare, în care se săvîrşeşte aducerea aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos. Şi văzînd Sfînta Teoclia pe fiul său dus la locul de răstignire, a dat ostaşilor cinci galbeni, rugîndu-i să nu răstignească pe Sfîntul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul în jos. Iar aceasta a făcut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei să fie asemenea cu Hristos, Domnul său, prin răstignire.
Deci, a fost răstignit Sfîntul Caliopie cu capul în jos pentru Hristos, în ziua Cinei celei mîntuitoare, iar în Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, în ceasul al treilea din zi şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu. Atunci un glas dumnezeiesc, venind către dînsul din cer, a zis: "Suie-te, mucenice al lui Hristos, împreună moştenitorule cu sfinţii". Iar după ce au luat de pe Cruce trupul lui cel mort, a cuprins grumazul fiului fericita sa maică, slăvind pe Hristos, şi îndată şi-a dat şi ea duhul. Apoi venind fraţii, au luat trupurile amîndurora şi le-au îngropat împreună la un loc cinstit, lăudînd pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine toată slava, în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu