Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

luni, 11 aprilie 2011

Taina Euharistiei, izvor de viata spirituala in ortodoxie


Taina Euharistiei, izvor de viata spirituala in ortodoxie
In epicleza ortodoxa preotul spune: "inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare si nesangeroasa si Te chemam, iti cerem si Te rugam : trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte si fa painea aceasta cinstit trupul Hristosului Tau, iar ce este in potirul acesta, cinstit sangele Hristosului Tau, prefacandu-le prin Duhul Tau cel Sfant".
Prefacerea painii in trupul, iar a vinului in sangele Domnului nu este un proces asemenea prefacerilor ce se savarsesc in natura, ci o iucrare a Duhului Sfant, care, ca toate actele Duhului, transfigureaza si indumnezeieste cele ale naturii si pe omul insusi, prin iradierea transfigurarii savarsite intai cu firea omeneasca pentru ca spre om si prin om se extinde iubirea dumnezeiasca. De aceea se cere in epicleza venireaDuhului Sfant intai "peste noi", adica peste preotul liturghisi-tor si peste comunitatea adunata si apoi "peste darurile ce sunt puse inainte", intrucat aceste daruri fiind aduse de comunitatea liturgica, o reprezinta pe ea, sau sunt in legatura cu ea.
Duhul Sfant a transfigurat prin inviere intai trupul lui Hristos si de aceea aceasta transiigurare se extinde nu peste painea si vinul in ele insele, ci peste painea si vinul ca daruri ale comunitatii ce crede in El si pentru ca Hristos sa se impartaseasca prin ele si mai mult celor ce cred in El. Caci prin credinta in El, ei se afla intr-o legatura interioara cu El. Intai s-a transfigurat umanitatea lui Hristos, deci baza acestei transfigurari e pusa la intruparea Fiului lui Dumnezeu, desi s-a desavarsit la inviere.
Deci daca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat de la Duhul Sfant pentru a intra, prin Duhul Sfant, intr-o relatie cu oamenii, piin inviere umanitatea Lui umplandu-se deplin de Duhul Sfant, iradierea Lui in oamenii credinciosi si in cele ce apartin lor atinge o intensitate suprema. De aci rezulta ca de Duhul care iradiaza din Hristos in momentul prefacerii, nu se resimt prin prefacerea lor numai painea si vinul, ci si toti credinciosii din Biserica chiar daca nu se impartasesc de trupul si de sangele Lui. Deci toti credinciosii vii si morti ai Bisericii beneficiaza prin Euharistie de o lucrare a Duhului lui Hristos Cel inviat, in ei, si prin Duhul se realizeaza o noua unitate intre ei.
O spun aceasta toate rugaciunile din Sfanta Littfrghie de dupa actul prefacerii. intai beneficiaza credinciosii vii prezenti, dar apoi si ceilalti, vii si morti, mai ales cei pomeniti cu numele, care sunt legati prin actul pomeniri de cei prezenti. O rugaciune de dupa prefacere cere : "Adu-ti aminte, Doamne, de orasul (de satul) acesta, in care vietuim si de toate orasele si satele si de cei ce cu credinta vietuiesc intransele. Adu-ti aminte, Doamne, de cei ce calatoresc pe ape, pe uscat si prin aer, de cei bolnavi, de cei ce patimesc, de cei robiti si de izbavirea lor. Adu-ti aminte, Doamne, de cei ce aduc daruri si fac bine in sfintele Tale biserici si-si aduc aminte de cei saraci; si trimite peste noi toti milele Tale". Iar in alta, Biserica se roaga : "Pentru mantuirea si iertarea pacatelor robilor lui Dumnezeu (N)". Apoi "pentru iertarea pacatelor si odihna sufletelor robilor lui Dumnezeu (N) in loc luminat... unde straluceste lumina fetei Tale".
Dar aceasta iradiere a Duhului lui Hristos peste comunitatea adunata si peste darurile aduse de ea, apoi peste tot sufletul credincios, indeosebi peste cei pomeniti, este urmarea rugaciunii si unita cu rugaciunea. Rugaciunea preotului si a comunitatii adunate in jurul lui este antena care urcand la Dumnezeu, face sa coboare prin ea puterea de transfigurare a Duhului Sau peste preot, peste comunitate si peste darurile aduse si, in diferite gradatii, peste ceilalti credinciosi din Biserica si mai ales pentru cei pomeniti, vii si morti. Prefacerea se produce prin iradierea puterii Duhului Sfint si ea spiritualizeaza asa-zicand pe preot, comunitatea si darurile aduse de ea si pe credinciosii de mai departe, ridicandu-i pe toti si pe toate in alt plan decat cel natural si unindu-i si mai mult in Duhul lui Hristos ca trup tainic al Lui.
Duhul Sfant este dinamic, este iradiant si transfigurator prin excelenta. De aceea, odata ce comunitatea il cere, concentrata in preot sau unificata in jurul lui si in el, deci cu o rugaciune unitara care face din toti o unitate in Hristos, impreuna cu darurile aduse, o unitate deschisa lui Hristos, Duhul patrunde in ea si in darurile ei si in toti cei care sunt pomeniti. Patrunde cu deosebita putere in darurile aduse, pentru ca toti se pot impartasi prin ele in mod vizibil de acelasi Hristos nevazut. Prin aceasta impartasire de Hristos prin aceste daruri prefacute in trupul si sangele Lui, comunitatea intreaga, care este trupul Lui tainic, e asimilata la un grad si mai inalt cu Hristos Cel inviat, din care iradiaza Duhul.
De aceea daca comunitatea si toti cei pomeniti de ea, vii si morti, se bucura de o transfigurare din partea Duhului lui Hristos, fara ca sa se prefaca in fiinta Lui, darurile aduse de comunitate prin preot se prefac din paine si vin in insusi trupul si sangele Domnului, umplandu-se prin calitatea lor de daruri unite cu trupul cel tainic al Domnului, de tot Duhul care este in Hristos Cel inviat, prefacandu-se in trupul si sangele Lui personal, pentru ca trupul Lui tainic, sau comunitatea credinciosilorimpartasindu-se de ele, sa sporeasca si mai mult in calitatea ei de trup tainic al Domnului.
Caci cei ce se impartasesc in ele, odata devenite insusi trupul si sangele lui Hristos, pline intru totul de Duhul lui Hristos, se impartasesc intr-o masura si mai mare de Duhul din Hristos Cel inviat, dupa ce intr-o mai mica masura il au pe acesta de mai inainte si prin El pot cere, prin epicleza, venirea si mai deplina a Duhului lui Hristos.
Motivele pentru care plinea si vinul ca daruri ale comunitatii se prefac in trupul si sangele Domnului, iar membrii comunitatii nu se prefac, sunt mai multe.
Primul motiv e ca credinciosii au deja un trup si un sange omenesc, asemenea cu cele ale lui Hristos si unite in parte cu ele. Iar acum se unesc intr-o masura si mai mare cu ele prin impartasire.
Al doilea motiv pentru care painea si vinul se prefac, este ca pai-nea si vinul sunt prin firea lor menite sa se prefaca in trupul omenesc pentru a-l intretine. In general ratiunile tuturor celor ce sunt date spre hranirea omului se prefac in ratiunea trupului si sangelui omenesc. Numai trupul si sangele omenesc, si anume trupul si sangele fiecarei persoane in parte sunt destinate sa ramana in veci. Chiar daca trupul si sangele omenesc sunt supuse, dupa caderea" in pacat, mortii, moartea aceasta nu e vesnica. Trupul si sangele omului sunt destinate invierii si vietii de veci. In trupul si in sangele omenesc sunt menite sa se unifice, transfigurandu-se, toate chipurile materiale ale cosmosului, precum in mintea omului sunt menite sa se "unifice ratiunile tuturor, ca apoi prin mintea lui unita cu Dumnezeu, sa se adune toate in Dumnezeu.
Totusi chipurile lor vor ramane in veci, dar cu ratiunile lor profund inradacinate in trupul si sangele omenesc, aceasta inradacinare a lor in comunitatea umanaindumnezeita si prin ea in Hristos, reflectandu-se in frumusetea si transparenta lor indumnezeita. Prin toate chipurile lumii isi vor fi deplin transparenti insisi oamenii si prin ei, sau chiar prin ele direct, Hristos insusi. Sfantul Simeon Noul Teolog zice in aceasta privinta : "Dat fiind ca ei (cei uniti cu Hristos) sunt duhovnicesti si transparenti, fiind adunati in acele lacasuri si locuri de odihna dumnezeiesti, imparatia cerului este ca un intreg, fiind un locas unic si asa va aparea tuturor dreptilor; in ea se va vedea pretutindeni de catre toti imparatul tuturor, El va fi prezent fiecaruia si impreuna existent cu fiecare, luminand fiecaruia si fiecare luminand in El".
Ca un locas al bunatatilor infinite, sau ca o camara a unirii culminante a tuturorintreolalta si cu Hristos vede si o rugaciune dinainte de Sfanta impartasanie trupul lui Hristos, ca un locas, sau ca un san de iubire calda, in care se aduna toti ca niste frati in inima fratelui mai mare. E camara de nunta a fiecaruia cu Mirele Hristos in care trebuie sa intram cu haina sufletului curata: "intru stralucirile sfintilor Tai cum voi intra eu nevrednicul ? Ca de voi indrazni sa intru in camara, haina mea ma vadeste ca nu este de nunta; si voi fi legat si lepadat de ingeri".
Dar daca prefacerea transfiguratoare a cosmosului material in trupul si sangele omenesc a ramas, dupa caderea omului din unirea cu Dumnezeu, deci cu Duhul Lui, doar un proces natural, fara efecte durabile si generale, Duhul care a umplut prin im iere trupul si sangele lui Hristos, a ridicat prin puterea Lui, aceasta prefacere la nivelul unei transfigurari si indumnezeiri instantanee mai presus de fire.
Un al treilea motiv pentru care painea si vinul aduse de comunitate se prefac in trupul si sangele Domnului fara sa se piarda chipurile lor, este ca chipurile painii si vinului sunt mijloace prin care noi mancm trupul si bem sangele lui Hristos, mancare prin care se infaptuieste o unire cu mult mai deplina intre Hristos si noi decat prin simpla iradiere a trupului Lui in noi. Actul de mancare si de bautura este actul supremei uniri a noastra cu ceea ce mancam si bem, in acest caz cu trupul si cu sangeie lui Hristos, mancat si batut prin chipul painii si vinului. Sfantul foan Gura de Aur zice in acest sens : "Hristos ne-a dat putinta sa ne saturam de trupul Lui, ridicandu-ne la o prietenie si mai mare si aratandu-ne dorul Lui catre noi, caci nu se da pe Sine celor ce doresc numai ca sa-L vada, ci si ca sa-L atinga, sa-L manance si sa se sadeasca in trupul Lui si sa se uneasca cu El si sa sature intreg dorul".
Hristos se foloseste de chipurile painii si vinului pentru a ni se ci a ca mancare si bautura, atat pentru ca El a devenit nevazut dupa inaltare, cit si pentru ca painea si vinul sunt alimentele principale pe care le mancam si bem noi, nu trupul si sangele descoperit, dar prin chipul painii si vinului putem manca insusi trupul Lui si putem bea insusi sangele Lui, intnicat chipurile painii si vinului sunt deplin inradacinate, cu ratiunile lor, in trupul si in sangele Lui, adica in ratiunea trupului si sangelui Lui si transfigurate prin aceasta si prefacute in trupul si sangele Lui, dincolo de chipurile lor.
Astfel, daca in veacul viitor toate vor fi transfigurate la maximum in Hristos si El va fi transparent si va iradia prin toate la maximum, iar aceasta nu numai pentru a-L vedea si atinge si a ramanea cu El in aceasta legatura prin iradiere, ci si pentru a-L manca prin cele de mancat, fara a ne satura de El si fara a le elimina pe acestea ca in viata de aici, ci pentru a le asimila ca niste raze luminoase in trupul nostru, si pentru a le face transparente prin el, toate vor fi o universala Euharistie. Aceasta este "impartasirea mai adevarata" de care ne rugam sa avem parte in imparatia cea neinserata a lui Hristos.
Atunci transparenta lui Hristos va fi atit de accentuata ca toate vor fi luminate in mod neintrerupt de soarele Hristos, incat acolo nu se va mai alterna ziua cu noaptea. Dar Hristos este tot atat de prezent si acum in chipurile painii si vinului incat pentru cei inaintati in viata duhovniceasca prin curatie, lumina Lui este vazuta in chip tainic si caldura curata a sangelui Lui este simtita intr-un chip spiritual. Trupul si sangele lui Hristos nu sunt numai spiritual transparente prin chipurile painii si vinului, ci si simtite de cei a caror sensibilitate spirituala este intarita prin Duhul Sfant prezent in ele. De aceea credinciosii canta dupa Sfanta impartasanie : "Vazut-am lumina cea adevarata, primit-am Duhul cel ceresc". Iar simtirea prezentei trupului si sangelui Domnului in Euharistie, pline de focul dumnezeiesc al iubirii Lui, o exprima credinciosul cand se apropie sa se impartaseasca de ele, prin urmatoarele stihuri : Sangele cel indumnezeilor privind te inspaimanta, o, omule, ca foc este si arde pe cei nevrednici. Dumnezeiescul trup ma indumnezeieste si ma hraneste, imi indumnezeieste sufletul si-mi hraneste minunat mintea..
Trupul lui Hristos este atat de pnevmatizat, sau materialitatea Lui atat de subtiata de Duhul, incat rationalitatea Lui dinamizata prin Duhul lumineaza insasi mintea si indumnezeieste insusi sufletul nostru, in care sunt inradacinate si deci luminate ratiunile trupului nostru. Sfantul Simeon Noul Teolog vede chiar un rost esential al Botezului si al Euharistiei in experierea lui Dumnezeu, care da celui ce crede o cunostinta a Lui, superioara cunostintei prin cuvant si invatatura: "Caci daca ni s-ar da cunostinta adevaratei intelepciuni si stiinte a lui Dumnezeu prin scrieri si invataturi, ce trebuinta ar mai fi de credinta, sau de dumnezeiescul Botez si de impartasirea deSfintele Taine".
Ba mai mult, trupul Domnului atrage pe credinciosi cu o dulceata curata, care este dulceata dragostei lui Hristos, ipostasul dumnezeiesc intrupat din iubire fata de oameni si care isi arata iubirea Sa fata de noi si prin trupul pe care l-a luat producand prin ea o adanca transformare intai in el si apoi in noi. Iar impartasirea de trupul lui Hristos produce, de aceea, o desfatare si o veselie negraita sufletului, caci e comuniunea in iubire cu Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, plin de iubire nesfarsita : "indulcitu-m-ai cu dragostea Ta Hristoase si m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta iubire ; drept aceea arde cu focul cel nematerial (al iubiri Tale, n.n.) pacatele mele si ma invredniceste a ma satura cu desfatarea care este intru Tine, ca de amandoua v cselindu-ma, sa slavesc, Bunule, venirea Ta".
Astfel prezenta trupului si sangelui Domnului sub chipurile painii si vinului, pentru a ni se da din iubire spre mancare si bautura, sau pentru a se uni cu noi din iubire la maximum, da deplina indreptatire si eficacitate intruparii si invierii Domnului din iubirea fata de noi. Caci pentru ce s-ar fi intrupat si pentru ce ar fi inviat Domnul, daca nu pentru a se uni continuu cu noi, prin trupul Sau inviat, pana la sfarsitul lumii, iar dupa aceea pentru a ne invia si pe noi prin aceasta unire a noastra cu trupul Sau si pentru a transfigura totul in viata viitoare ? Daca nu ni s-ar da in Euharistie, Fiul lui Dumnezeu ar arata ca reia dupa inviere din nou distanta fata de noi si de lume. Invierea n-ar duce pana la capat putinta si vointa Lui de unire cu noi din iubire al caror inceput l-a facut prin intrupare.
Deprecierea Euharistiei sau considerarea ei ca simpla continuare a jertfei adusa Tatalui pentru satisfacerea onoarei Lui jignite, sau pentru ispasirea pentru pacatele noastre, e solidara cu intelegerea mantuirii ca simpla scapare a noastra de pedeapsa cu chinurile vesnice, nu ca unire a lui Dumnezeu cu noi dm iubire si ca desavarsite si sfintire a noastra. De aceea Sfan-tul Simeon Noul Teolog pune in mod insistent Euharistia in legatura nu numai cu jertfa si cu Invierea lui Hristos, ci si cu intruparea Lui. Cel ce se impartaseste cu Hristos in Euharistie stie ca "Cuvantul s-a facut trup si s-a salasluit intru el" (Ioan I, 14)
Sf. Simeon Noul Teolog vede in trupul si sangele euharistic al Domnului toate bunatatile vietii viitoare. Caci bunatatile acestea se cuprind in iubirea Lui, care ni se arata in mod culminant in unirea Lui cu noi in Euharistie. Toate aceste bunatati ale iubirii si ale vieti ne-sfarsite au fost puse la dispozitia noastra in trupul Lui cel luat pentru noi, iar din acestea ni s-au facut si mai accesibile in chipul painii si vinului, prin care putem manca trupul Lui si deci ne putem uni deplin cu El. Pentru ca in painea neprefacuta in trupul Domnului avem concentrate toate cele ce intretin viata noastra pamanteasca, Hristos foloseste chipul painii ca mijloc prin care ni se face accesibil trupul Lui, sau painea cea cereasca, in care sunt concentrate toate bunatatile, toate puterile care intretin viata noastra cereasca si eterna. Caci in trupul
Domnului si in sangele Lui e insasi dumnezeirea infinita, pusa la dispozitia noastra, iar acest trup si acest sange in care a coborat viata infinita dumnezeiasca, ne sunt puse si mai la indemana si in mod permanent si inca in viata pamanteasca, cu viata infinita din El in" mod vizibil, in chipurile de mancat si de baut ale painii si vinului euharistic.
Aceasta cuprindere in trupul si in sangele Domnului a tuturor bunatatilor negraite ale lui Dumnezeu este afirmata de Sfantul Simeon Noul Teolog in cuvinte ca cele urmatoare: "Cuvintele negraite spuse lui Pavel in rai (II Cor. XII, 4), adica insesi bunatatile vesnice pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El (I Cor. II, 9), nu sunt ingradite pe o inaltime, nu sunt marginite de un loc, nu sunt ascunse intr-un adanc, nu sunt tinute in cea mai de pe urma parte a pamantului si a marii, ci sunt inaintea ta si a ochilor tai. Care sunt acestea ? Bunatatile ce ne asteapta in ceruri, insesi trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos, pe care le vedem, le mancam si le bem in fiecare zi. Trupul si sangele insesi sunt, cum marturisesc toti, acele bunatati". Dar deoarece aceste bunatati sunt de caracter spiritual, si de spiritualitatea lor tine curatia sufletului, bunatatea, iubirea, ele nu pot fi simtite, gustate, decat de cei ce s-au straduit sa dobindeasca o spiritualitate corespunzatoare. De aceea spune Sfantul Simeon : "De voiesti sa cunosti ca adevarate cele spuse, fa-te sfant prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu si apoi te impartaseste de cele sfinte. Si atunci vei cunoaste intocmai intelesul celor spuse". Domnul insusi a spus: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in veacul de apoi" (Ioan VI, 47-55). Deci in trupul Lui inviat pe care-L mancam prin chipul painii si vinului, avem daruite noua insesi invierea si viata de veci.
"Ai auzit, ca impartasirea de tainele dumnezeiesti si neprihanite este viata vesnica si ca pe cei ce primesc prin ele viata vesnica Domnul ii va invia in ziua cea de apoi ?". Propriu-zis viata vesnica primita odata cu trupul Domnului implica in ea insasi invierea, caci fara in viere nu ne-am putea bucura de totalitatea vietii noastre in veci. Cei ce se impartasesc de trupul si de sangele Domnului, au viata vesnica, pentru ca petrec in El si El in ei (Ioan VI, 56-57). Ei au viata eterna pentru ca se hranesc cu painea vietii adevarate si depline, care s-a coborat din cer : "Eu sunt painea vietii" (Ioan VI, 48). "Eu sunt painea care s-a coborat din cer" (Ioan VI, 52). "Eu sunt adevarul si viata ; cel ce crede intru Mine, de va si muri, viu va fi. Si tot cel ce este viu si crede intru Mine, nu va muri in veac" (Ioan XI, 25-26).
Tocmai pentru ca in trupul lui Hristos avem hrana dumnezeiasca a vietii infinite data noua prin chipul painii, iar in sangele Sau puterea de viata si deci veselia infinita de ea, data noua sub chipul vinului, cel ce a inaintat in simtirea duhovniceasca a acestor bunatati prin Euharistie,
nu se satura niciodata de ele. La aceasta se implica pentru el totodata constiintadeosebirii saie ca persoana care primeste, de Izvorul iubirii personale infinite care daruieste. Sfantul Simeon Noul Teolog zice: "Cand eu beau, totodata insetez... Eu doresc sa am tot si sa beau, de e, cu putinta, toate abisurile deodata; dar cum aceasta e cu neputinta, ifi spun ca eu sunt mereu insetat, desi in gura mea e mereu apa ce curge, ce se revarsa in paraie. Dar cand vad abisurile, mi se pare ca nu beau deloc, pentru ca doresc sa am tot, desi am diu belsug toata apa in gura mea. Eu sunt totdeauna un cersetor, macar ca posed cu adevarat totul unit cu putinul ce-l beau".
Prin Impartasirea de trupul si de sangele lui Hristos, insusi trupul nostru e ridicat la treapta de trup al lui Hristos si de aceea e destinat invierii. Trupul nostru se sfinteste prin aceasta si prin eforturile noastre de curatie care ne pregatesc pentru primirea trupului Lui si care se intaresc prin primirea lui. Nu mai putem privi la trupul nostru ca la ceva inferior si vrednic de dispret, sau ca la un simplu instrument de placeri, pentru ca nu putem privi trupul lui Hristos astfel. Crestinismul e strain de dualismul, care vede sufletul in sine si trupul in sine, care vede sufletul ca putind si meritmd sa fie curat, iar trupul ca neputand si netrebuind sa fie curat, sau sa se curateasca. Sufletul se vede prin trup si intipareste in trup toate starile si miscarile sale.
Trupul e necesar sufletului pentru ca sa duca pana la capat pornirile sale spre curatie. Sfintirea sufletului, daca e reala, inseamna sfintirea trupului, sau se vede prin sfintenia acestuia. Aceasta ma obliga la un mare respect si la o mare raspundere fata de trupul meu si al altora. Trupul meu si trupurile altora isi descopera un caracter de mare taina, odata ce sunt chemate sa se impartaseasca de inviere si de viata de veci, prin salasluirea lui Hristos in ele. Trupul apare ca o structura fluida spiritual-materiala, sau chiar teandrica.
Rationalitatea trupului, devenind transparenta prin Duhul Sfant, devine ea insasi luminoasa, sau izvor de cunoastere. In aceasta rationalitate a trupului nostru, care se adanceste prin impartasirea de trupul subtiat si cu rationalitatea deplin-transparenta a lui Hristos, cu rationalitatea total inradacinata in Dumnezeu-Cuvantul, Lumina suprema, si sustinatorul pe veci al acestui trup, dar si in sufletul nostru inradacinat in acelasi Dumnezeu-Cuvantul, are trupul nostru baza invierii Lui. Caci din sufletul nostru care se mentine nemuritor in Hristos Cel inviat, cand Hristos va voi, se va plasticiza din nou in forma materiala transfigurata rationalitatea specifica a trupului fiecaruia din noi, sau radacinile spirituale ale lui, adancite in sufletul nostru si in Hristos.
Cei ce se impartasesc in cursul vietii pamantesti de trupul lui Hristos cel subtiat si indumnezeit, adancandu-si aceste ratiuni ale trupului lor, impreuna cu sufletul, in Hristos cel inviat, vor invia spre unirea fericita cu Hristos. Cei ce nu s-au impartasit de trupul lui Hristos, vor invia si ei cu trupul, caci trupul inviat al lui Hristos va aduce la oviata fara de moarte materia trupurilor, rationalitatea tru-pului Lui fiind intr-o legatura cu rationalitatea intregii materii sau a tuturor trupurilor. Dar intrucat acestia se vor mentine inchisi fata de comunicarea voluntara cu Hristos, starea invierii lor, va fi o stare nevruta de ei si nepartasa de bunurile ce vin prin comuniunea in iubire cu El.
Fiecare madular al trupului nostru, unit prin Sfanta impartasanie cu Hristos devine madular al lui Hristos ; prin fiecare lucreaza Duhul Sfant care lucreaza prin madularele lui Hristos si iradiaza din acestea. Hristos a devenit subiectul madularelor mele lucrand prin ele, si eu subiectul madularelor lui Hristos lucrand prin ele. Dar in mod paradoxal eu raman constient ca sunt cel ce primesc aceasta cinste, nu o dau ; ca deci nu ma confund totusi cu Hristos. Eu fac lucrurile ce le face Hristos si El face lucrarile ce le fac eu; dar puterea ultima pentru aceste lucruri e in Hristos, nu in mine.
Sf. Simeon Noul Teolog afirma faptul acesta cu toata indrazneala, dar si cu toata smerenia :
"Noi devenim madulare ale lui Hrislos - si Hristos devinemadularele mele.
Hristos se face mana mea, piciorul mea, al ticalosului de mine,
Si mana Iui Hristos, piciorul lui Hristos, sunt eu, ticalosul.
Eu misc mana mea si mana mea este Hristos intreg;
Eu misc piciorul meu si iata El straluceste ca Hristos.
Daca tu voiesti, vei deveni madularul lui Hristos" '.
Dar nu numai eu cu madularele mele sunt al lui Hnstos, ci oricare alt credincios, care se impartaseste de trupul si de sangele Lui. Iar aceasta ne face sa ne simtim toti una in Hristos. Sfantul Simeon spune despre parintele sau duhovnicesc, Simeon Evlaviosul, ca pentru el :
"Toate madularele sale si toate madularele oricarui altul,
Toti si fiecare erau totdeauna in ochii sai ca Hristos,
El insusi intreg era Hristos si privea ca pe Hristos
Pe toti cei botezati, imbracati in Hristos intreg".
Dar, ca gura mea sa poata deveni gura lui Hristos, sau gura curata a lui Hristos sapoata deveni gura mea, gura mea trebuie sa se faca curata, sau eu insumi sa ma fac curat, incat Hristos sa poata rosti prin gura mea numai cuvintele Lui curate, sau eu sa pot rosti prin gura Lui cuvintele Lui curate, aparand ca un autentic organ al lui Hristos. La fel, daca ochii mei si mana mea devin mana si ochii lui Hristos, ele trebue sa fie curate, ca Hristos sa poata privi prin ochii mei toate in chip curat si sa poata savarsi prin mana mea faptele Sale curate. Eu trebuie sa ma straduiesc pe de o parte pentru aceasta curatie inainte de Sfanta impartasanie, pe de alta Hristos insusi ma face si mai curat prin impartasirea mea de El.
Spiritualitatea Euharistiei nu consta numai in trairea simpla a unirii cu Hristos, ci intr-o unire in curatie, pentru care trebuie sa ma straduiesc inainte si dupa Impartasanie, dat fiind ca aceasta curatie nu e produsa de Hristos in mine fara efortul meu. Hristos imi da nu numai o stare de curatie, ci si o putere in vederea acestei curatii. Acest inteles il au cuvintele rostite de preot inainte de Sfanta Impartasanie : "Sfintele sfintilor". Ele ii cheama la Sfanta impartasanie pe cei ce s-au straduit pentru curatie, dar le si fagaduieste puterea pentru o viata si mai curata.
Iar cand Teofan al Niceei cere preotului sa aiba mana care se atinge de trupul Domnului mai curata ca lingurita, iar gura mai cinstita decat potirul, pentru ca in curatia mainii si gurii este si un efort indreptat spre interiorul lui, cererea aceasta este valabila si pentru credinciosii ce se impartasesc. De aceea in Ortodoxie credinciosii postesc, se spovedesc, se impaca cu toti carora le-au gresit si se feresc de orice pacat inainte de Sfanta Impartasanie. Iar acestea sunt tot atatea acte de spiritualizare, care daca se repeta des conduc pe credinciosi spre o spiritualitate intiparita adanc in fiinta lor, devenita o caracteristica a vietii lor.
Credinciosii sunt invatati de Biserica lor ca nu trebuie sa uite ca Hristos cu care se impartasesc nu e numai Fiul lui Dumnezeu cel intrupat ca sa intalneasca in trupul lui, oceanul bunatatilor dumnezeiesti, nici numai Hristos cel inviat, ca sa se sadeasca in ei fara nici un efort arvuna invierii, ci si Hristos care a ajuns la inviere prin cruce si care deci ramane intr-un chip tainic in stare de jertfa pentru a ne da si noua puterea de a mortifica pe omul vechi al pacatului si a ne darui eliberati de lanturile oricarui egoism, lui Dumnezeu.
Pentru , Euharistia si-a pastrat intreaga importanta de izvor al unei vieti spirituale mereu sporite a credinciosilor, de putere in vederea spiritualizarii lor inteleasa ca drum spre desavar-sire, dupa asemanarea lui Hristos, intrucat in Euharistie credinciosul se uneste cu Hristos, care-si traieste si-si prelungeste in credinciosi toate actele si starile Sale mantuitoare, in plina actiune : intruparea, jertfa si invierea.
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)