Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

luni, 4 aprilie 2011

Intru aceasta zi, cuvant la cutremurul ce s-a facut in cetatea Antiohiei.
    In timpul domniei lui Iustinian (527-565) a fost un mare cutremur in Antiohia si, ca la un ceas, s-a auzit o infricosatoare scrasnire in cer. Si au murit, atunci, ca la zece mii de oameni, unul peste altul cazand. Deci, iesind cu crucile si facand rugaciuni tot poporul si fiind inspaimantati toti, s-a aratat semn unui oarecare din cetatea aceea, zicandu-i-se asa: "Sa scrie fiecare deasupra usilor sale 'Hristos s-a impacat cu noi'". Si, dupa ce s-a facut aceasta, indata a incetat mania lui Dumnezeu. Sa ne temem, deci, de cutremurul ce ne chinuieste, pentru pacatele noastre.


Intru aceasta zi, cuvant despre o femeie care se ruga sa primeasca incercari de la Dumnezeu.
    Ne-a spus noua un parinte: "Mergand eu, zicea, in Alexandria, am intrat in biserica la rugaciune si am vazut o femeie de Dumnezeu iubitoare, care era in haine smerite si de plangere, si avea cu sine o slujnica. Si se inchina la sfanta icoana a lui Hristos Dumnezeu, zicand: Parasitu-m-ai, Doamne, miluieste-ma, pe mine, Milostive ! Deci, de strigarea si de lacrimile ei cele multe, mi-am lasat rugaciunea mea si priveam la strigarea si la lacrimile ei, de unde am venit si eu intru umilinta si graiam, zicand: Aceasta este o vaduva si n-o ajuta nimeni in vreo nevointa a ei. Apoi, am asteptat pana ce si-a sfarsit rugaciunea si, chemand deosebi pe slujnica ei, i-am zis: Sa spui stapanei tale, ca am sa vorbesc cu dansa ceva. Deci aceea a venit la mine si ne-am dat deoparte si am inceput a o intreba pe ea: De ce, oare, plangi si strigi asa, ca si cand ti-ar face cineva vreo suparare ? Iar ea a strigat, iarasi, cu plangere, zicand: Parinte stii, oare, ce este cu mine ? Petrecand eu in mijlocul oamenilor, iata, nici o incercare nu vine peste mine, apoi tocmai aceasta este pricina plangerii mele, pentru ca vietuiesc cu nebagare de seama fata de Dumnezeu, si Dumnezeul meu m-a parasit, si nu ma mai cerceteaza. Iata, sunt trei ani de cand nu m-am imbolnavit nici eu, nici copiii mei, nici casa mea n-a patimit vreun necaz. Deci, aceasta socotindu-le, vad ca Si-a intors Dumnezeu fata Sa de la mine, pentru pacatele mele. Apoi, pentru aceasta plang, parinte, ca doar m-ar cerceta pe mine Dumnezeu, dupa mila Sa.
    Iar eu m-am minunat mult de sufletul ei cel de Dumnezeu iubitor si, cu tarie rugandu-ma lui Dumnezeu pentru dansa, m-am dus, fiind uimit de dreapta ei socotinta".


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre rugaciune.
    Cand iti va zice tie gandul, in inima ta, ziua sau noaptea, ca sa te scoli si sa te rogi lui Dumnezeu, o frate, sa cunosti ca sfantul inger te-a cercetat pe tine si acela ti-a grait tie. Deci, de te vei scula tu, frate, ca sa te rogi, se va scula si acela cu tine si va face rugaciune si te va pazi pe tine si va goni de la tine duhurile cele rele. Iar, de nu te vei scula, indata se va duce de la tine sfantul inger si atunci vei cadea in mainile vrajmasilor tai.



Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Atanasie, egumenul muntelui Sinai, ca sa nu osandim pe nimeni si, cu atat mai mult, pe preoti.
    Sa nu osandim fratilor, va rog pe voi, nu numai pe preot, ci si pe tot omul, ca sa ne invrednicim iertarii de pacate. Pentru ca tu vezi pe cineva gresind, insa nu-l stii, cu ce fel de fapte isi petrecea el viata. Talharul acela, ce s-a rastignit impreuna cu Hristos, ucigas de oameni a fost, iar Iuda, ucenic al lui Hristos si apostol a fost, din cei mai dintai ucenici, si in scurta vreme, schimbare intru amandoi s-a facut. Talharul in Imparatia lui Dumnezeu a intrat, iar ucenicul in pierzare. Deci, pentru aceea, nu se cade a osandi pe om, macar de ar fi pacatos, ca frate al tau este. De unde stii tu faptele lui cele bune sau rele ? Ca multi, de multe ori, au gresit la aratare, iar, in taina, s-au pocait cu adevarat, iar noi, greselile lor le-am vazut, iar pocainta lor si intoarcerea nu le-am cunoscut. Deci, de catre noi, ca niste pacatosi, sunt osanditi, iar de la Dumnezeu, indreptare au castigat. Drept aceea, va rog pe voi, asupra nici unuia sa nu tinem rautate, nici sa nu judecam pe cineva, pana ce va veni Dreplul Judecator, Care va lumina ascunsurile intunericului si va arata sfaturile inimilor.
    Insa, mai ales, pe preotul lui Dumnezeu, sa nu-l judeci, fie pentru greselile lui cele tainuite, fie pentru cele aratate, cate vei auzi asupra lui, nici sa zici: "Pacatos este si iata-l se apropie de taine si nu va veni darul Sfantului Duh"; nimic din acestea sa nu gandesti. Ca Unul este Judecatorul celor ascunse si Cel ce incearca. Si sa cunosti ca preotul va da socoteala mai mult decat tine, si lasa Dreptului Judecator judecata ... Ca, chiar de a si gresit preotul, fata de poruncile dumnezeiesti a gresit, iar tu nu esti Judecatorul altula; cunoaste-ti dar, a ta masura. Dar vei zice: "Au nu este supus preotul judecatilor si canoanelor bisericesti ?" Asa este. Dar nu sa fie judecat sau cercetat de tine, ci de Dumnezeu si de mai marele arhiereu. De ce judeci pe pastor, oaie fiind tu ? De ce rapesti, ca fariseii, judecata lui Dumnezeu, judecand preoteasca randuiala, atata vreme cat nu-ti este incredintat tie lucrul acesta, nici dat tie de la Dumnezeu ?
    Drept aceea, te rog pe tine, sa nu judeci pe nimeni si, mai ales, nu judeca pe preotul lui Dumnezeu. Ci, cu credinta sa te apropii si cu frica mare, cu pocainta adevarata si cu stiinta curata, de dumnezeiestile Taine si de sfintenie sa te atingi. Ca, chiar si inger al lui Dumnezeu de ar fi cel ce aduce Sfanta Jertfa, cea fara de sange, daca tu te vei impartasi, fiind nevrednic, nicidecum nu te va curati pe tine, nici ingerul, de pacate, precum zice Scriptura, ca Iuda, macar ca de la Hristos Dumnezeu a primit painea, de vreme ce, insa, cu nevrednicie s-a impartasit cu aceasta, indata a intrat intr-insul satana, de care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeu. Amin.



Intru aceasta zi, istorie, pe scurt, a lui ava Serapion, despre Cuviosul Parintele nostru Marcu, ce a pustnicit in muntele Fracesc.
    Ne-a spus noua ava Serapion, zicand: "Petrecand eu in pustia Egiptului am mers la ava Ioan, staretul cel mare, si binecuvantandu-ma el, am voit sa ma odihnesc de cale. Si, atipind putin, m-am aflat intr-un vis si am vazut pe doi sihastri, vorbind cu staretul Ioan, despre mine: Acesta este ava Serapion, care, macar ca mult se osteneste in pustie, la ava Marcu, cel ce vietuieste in muntele Fracesc, n-a mers; ca acela petrece de nouazeci si cinci de ani acolo si nici un om, din cei ce vietuiesc pe pamant n-a vazut. Acestea graindu-le ei, m-am desteptat si am spus visul meu parintelui Ioan, care mi-a zis: Acesta este un vis dumnezeiesc. Si, aprinzandu-se intru mine ravna si dorinta ca sa ma duc la acel munte, am luat binecuvantare de la staret si am pornit spre Alexandria, cale de douasprezece zile, pana acolo, am facut-o in cinci zile.
    Si intrand in Alexandria, am intrebat pe un negutator cata cale este pana la muntele Fracesc. Si mi-a spus ca este cale de treizeci de zile. Deci, luandu-mi apa intr-o plosca si putine finice si punandu-mi nadejdea in Dumnezeu, am pornit si am mers douazeci de zile, prin pustia aceea. Si n-am vazut nici fiara, nici pasare, nici n-am putut gasi ceva de mancare, si in acele douazeci de zile mi s-au sfarsit apa si finicele. Si am slabit mult si eram ca un mort.
    Si, iata, mi s-au aratat cei doi sihastri, pe care ii vazusem in vis si mi-au zis: Scoala-te si mergi cu noi. Si, mergand eu, s-a aplecat unul spre pamant si, luand o buruiana, mi-a dat-o sa o mananc si, mancand-o, m-am intarit si m-am racorit si, aratandu-mi calea, au plecat de la mine. Si, mai mergand cateva zile, am ajuns la muntele Fracesc, care este langa mare si atat de inalt este, incat sapte zile am urcat pe el. Si nu are pe el nimic in afara de tarana si pietre. Si, spre a opta zi, noaptea, am vazut pe Ingerul lui Dumnezeu din cer, pogorandu-se spre Sfantul Marcu si zicand: Fericit esti, ava Marcu, ca, iata, am adus la tine pe ava Serapion, pe care a dorit sufletul tau sa-l vada. Iar eu acestea auzindu-le, am ramas fara de frica si mergeam dupa Ingerul acela, pana ce am ajuns la pestera in care vietuia Sfantul. Iar cand m-am apropiat de usa pesterii, am auzit pe Sfantul, graind aceste stihuri din psalm: "O mie de ani, inaintea ochilor Tai, sunt ca ziua de ieri" (Ps. 89, 4) si cealalta parte a acestui psalm. Dupa aceea, din mare bucurie duhovniceasca si dulceata a inceput a grai catre sine si a se ferici sufleteste si trupeste, zicand: "Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu, numele cel sfant al Lui. Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si nu uita toate binefacerile Lui". (Ps. 1O2, 1-2). Pentru ce te mahnesti suflete, nu te teme, nu te vei opri in temnitele iadului, dracii nicidecum nu vor putea sa te cleveteasca pe tine, pentru ca nu este intru tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana pacatului. Veni-va ingerul Domnului alaturi de cei ce se tem de Domnul si-i va izbavi pe ei Domnul. Fericita este sluga, care a facut voia Domnului sau.
    Acestea si altele multe cantand din dumnezeiasca Scriptura, spre mangaierea sufletului sau, a iesit pe usa pesterii si, vazandu-ma, a strigat de bucurie, zicand: O, cata este osteneala iubitului meu fiu Serapion, care s-a trudit a-mi vedea petrecerea mea. Si, binecuvantandu-ma, m-a imbratisat, m-a sarutat, si a zis: Iata, sunt nouazeci si cinci de ani de cand petrec in pustia aceasta si n-am vazut alta fata de om, in afara de a ta, pe care am dorit sa o vad, ca nu te-ai lenevit, fiul meu, a suferi atata osteneala si a veni la mine. Acestea zicandu-le, Cuviosul Marcu mi-a poruncit sa stau. Deci, asezandu-ma, am inceput a-l intreba despre venirea si petrecerea lui in acea pustie. Iar el, cu bucurie mi-a raspuns, zicand: Nouazeci si cinci de ani am, precum am zis, de cand petrec in aceasta pestera si n-am vazut, nu numai om, ci nici fiara, nici paine omeneasca n-am mancat, nici cu imbracaminte nu m-am imbracat, ci treizeci de ani am patimit nevoi mari si necazuri: de foame, de sete, de goliciune, iar mai ales, de navalirile dracilor. Si in acei ani, silit fiind de foame, am mancat pamant si setea imi potoleam cu apa din mare. Si dracii s-au jurat intre ei, ca de o mie de ori sa ma inece in mare si, apucandu-ma, ma trageau spre partile cele de jos ale muntelui, dar eu, dupa ce ma lasau, sculandu-ma, ma suiam iarasi in varful muntelui. Ci ei, apucandu-ma, ma trageau iarasi jos, pana ce pe trupul meu n-a mai ramas nici piele. Si, cand ma trageau si ma bateau, ziceau: Iesi din locul nostru, ca, de la inceputul lumii, nici un om n-a venit aici; dar tu, cum ai indraznit sa vii ? Dupa o patimire ca aceasta si foame si sete si goliciune si razboi dracesc, ca la treizeci de ani, m-a cercetat darul si milostivirea lui Dumnezeu si a crescut par pe trupul meu, din cap pana in picioare, si ca si cum ar fi fost firesc, m-am facut mai presus de fire, cat si hrana a inceput, nevazut, a mi se aduce si a fi adeseori cercetat de ingerii lui Dumnezeu, si, adesea, eram rapit si vedeam locul Imparatiei cerului si locasurile Sfintei Sfintilor si fericirea cea gatita celor ce fac cele bune si Raiul lui Dumnezeu si petrecerea lui Enoh si a lui Ilie intr-insul. Si nimic nu este din cele ce am dorit, pe care sa nu mi le arate Domnul.
    Iar eu l-am intrebat, din nou, zicand: Spune-mi mie, parinte, cum ti-a fost venirea la aici ? Iar el a inceput a spune asa: Eu sunt nascut in Atena si am trecut prin invatatura filozofiei. Iar, dupa moartea parintilor mei, am zis intru mine: Voi muri si eu, ca si parintii mei. Deci, sculandu-ma, ma voi lepada de lume, mai inainte de a fi rapit eu de ea. Si, mergand la malul marii, m-am desbracat de hainele mele si asezandu-ma pe o scandura, m-am aruncat in mare si, purtat de valuri, cu darul lui Dumnezeu, am sosit la muntele acesta.
    Deci, asa vorbind noi toata noaptea, a sosit ziua si, luminandu-se, m-am speriat, tremurand, vazand trupul lui ca de fiara, ca asa era crescut parul pe dansul, ca nu puteai vedea deloc infatisare omeneasca si dupa nimic nu se putea cunoaste ca este om, in afara de cuvintele ce ieseau din gura sa. Iar el, vazandu-ma pe mine inspaimintat, mi-a zis: Nu te teme de vederea trupului mea, ca este trup stricacios si facut din pamant stricacios. Si a inceput a ma intreba, zicand: Oare pazeste acum lumea Legea lui Hristos ? Oare, mai este slujire idoleasca si prigonire a crestinilor ? I-am raspuns lui: Cu ajutorul sfintelor voastre rugaciuni si cu darul lui Hristos, credinta s-a intins, iar slujirea idoleasca si prigoana asupra crestinilor s-au curmat. Si, aceasta auzind, batranul s-a bucurat, cu bucurie mare. Si, iarasi, a intrebat: Oare se afla oameni sfinti in lume, ca sa faca minuni si puteri, precum a zis Domnul, in Sfanta Evanghelie: De veti avea credinta, ca un graunte de mustar, si veti zice muntelui acestuia, muta-te de aici si te arunca in mare, asa va fi voua. Acestea zicand, Sfantul, deodata, s-a ridicat muntele si, pornindu-se din locul sau, ca la cinci mii de coti, s-a dus in mare. Si Sfantul Marcu vazand muntele ducandu-se, a facut cu mana semn zicand: Ce faci tu, munte ? Eu nu ti-am zis tie sa pornesti, ci vorbesc cu fratele, dar tu stai la locul tau. Acestea zicand, a stat muntele la locul sau. Iar eu vazand acesta minune, de frica am cazut, cu fata la pamant. Dar el, intinzandu-si mana sa, m-a ridicat si mi-a zis: Au n-ai vazut niste minuni ca acestea in zilele tale ? Iar eu am zis: Nu, parinte. Si a inceput el a se vaita cu amar si a zice: Amar pamantului, ca are pe el crestini, care numai cu numele se numesc, iar cu faptele sunt departe. Si iarasi, a zis: Bine este cuvantat Dumnezeu, Cela ce nu ne lasa sa pierim.
    Si asa, vorbind noi vorbe duhovnicesti, a trecut ziua aceea si am ajuns spre seara, incepand cantarea psalmilor si rugaciunile. Si, dupa rugaciune, mi-a zis mie Cuviosul: Frate Serapion, oare, nu este vremea ca, dupa rugaciune, cu dragoste si cu multumire, sa gustam noi la masa ? Atunci i-am raspuns lui: Cum voiesti, Sfinte parinte. Si, indata, ridicandu-si mainile spre cer, a inceput a citi psalmul acesta: "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi (Ps. 22,1)". Si sfarsind psalmul s-a intors spre pestera si a strigat, graind: Pune, frate, masa. Iar eu m-am minunat in mine, pentru ca toata ziua, pe nimeni si nimic n-am vazut in pestera, in afara de Sfantul singur, iar el vorbea catre cineva nevazut si ii poruncea sa puna masa. Si, intrand noi in pestera, am aflat masa si doua scaune si pe masa doua paini albe si moi si poame cu buna cuviinta si doi pesti fripti si verdeturi curate si masline si finice si sare si un vas cu apa, mai dulce decat mierea. Si, sezand noi, a zis SfantuI Marcu: Binecuvinteaza, fiule Serapion. Iar eu am zis: iarta-ma parinte. Si a zis Sfantul: Doamne, binecuvmteaza. Si am vazut indata o mana din cer, intinsa aproape de masa, si insemnand cu cruce cele puse inainte. Iar, dupa ce am mancat, a zis: Ia, frate, acestea de aici. Si eu mult ma minunam ca ingerul Domnului, ca o sluga slujea Cuviosului. Si asa fel de paine si hrana dulce si apa n-am gustat in toate zilele vietii mele. Atunci, mi-a grait mie Sfantul: Vazut-ai, frate, cate bunatati trimite Dumnezeu robilor sai ? Pentru ca in toate zilele, cate o paine si cate un peste mi se trimitea mie de la Dumnezeu, iar astazi, indoit ne-a trimis noua. Si cu o masa ca aceasta, in toate zilele ma hraneste Dumnezeu. Ca, precum ti-am spus, treizeci de ani petrecand la locul acesta, nici o radacina de buruiana nu aflam, ca sa ma hranesc. Iar foamea si setea neputand a le suferi, mancam tarina si beam apa din mare si umblam gol si descult, incat mi-au cazut degetele de la picioare si de cumplitele stihii ale noptii si ale milei, imi degera trupul, noaptea de ger, iar ziua, de arsita soarelui si zaceam la pamant, ca un mort, iar dracii ma impilau, ca pe un parasit de Dumnezeu.
    Si, dupa ce s-au ispravit acei treizeci de ani, cu porunca lui Dumnezeu, mi-a crescut mie parul acesta, care mi-a acoperit, ca la o fiara, tot trupul meu. Si de atunci si pana astazi, n-au mai putut dracii sa se apropie de mine si nici foamea si setea, gerul si arsita nu ma mai stapanesc pe mine. Si, iata, acum, a sosit sfarsitul vietii mele, pentru care te-a trimis Domnul, ca sfintele tale maini sa-mi ingroape smeritul meu trup. Si mi-a zis, iarasi: Frate Serapion, sa petreci noaptea aceasta fara somn, pentru despartirea mea. Si am stat indata la rugaciune, cantand psalmii lui David. Dupa aceea, mi-a grait Sfantul: Frate Serapion, dupa ducerea mea, sa-mi pui trupul in pestera aceasta si usa pesterii sa o astupi cu pietre, iar tu aici sa nu petreci, ci sa te duci la locul tau. Si eu am inceput a-l ruga, cu lacrimi, zicand: Roaga-te parinte, lui Dumnezeu, ca sa ma iei si pe mine impreuna cu tine. Iar Sfantul a zis: in ziua veseliei mele, nu plange, ci te veseleste; si ti se cade tie a te intoarce la locul tau. Iar Domnul, Cela ce te-a adus pe tine aici, sa-ti daruiasca tie mantuire, pentru osteneala cea placuta Lui. Si sa stii ca nu pe aceeasi carare pe care ai venit aici va fi intoareerea ta, si pe alta, neobisnuita vei ajunge la locul tau. Si mi-a grait, iarasi Cuviosul, zicand: Frate Serapion, mare este pentru mine ziua aceasta, mai mult decat toate zilele mele, pentru ca astazi se desparte suflelul meu de trup si merge, dupa darul lui Dumnezeu a se odihni in locasurile ceresti; astazi, o sa se odihneasca trupul meu de cele multe osteneli.
    Acestea zicand, s-a umplut pestera de o lumina mai stralucitoare decat soarele si s-a umplut muntele de buna mireasma. Si, apucandu-ma pe mine de mana, Cuviosul a inceput a grai asa: Ramai, pestera intru care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu, si, iarasi, voi petrece intru tine pana la Invierea cea de obste. Iar Tu, Doamne, desparte suflelul meu de trup, imbraca-ma pe mine, Doamne, cu haina slavei in infricosata zi a venirii Tale. Ca eu ma duc din viata aceasta vremelnica, iar tuturor celor ce raman pe pamant, le doresc sa se mantuiasca.
    Apoi, dupa ce a grait acestea, Cuviosul Marcu, intorcandu-se catre mine, m-a sarutat, zicandu-mi: Mantuieste-te si tu, frate Serapion. Hristos, pentru care ai suferit aceasta osteneala, Acela sa-ti dea tie plata in ziua venirii Lui. Si iarasi a zis: Frate Serapion, te jur pe tine cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa nu iei ceva din smeritul meu trup, nici macar un fir de par ci, asa cum l-a imbracat Domnul cu par, asa sa-l ingropi; si tu aici sa nu petreci. Acestea Sfantul zicandu-le si eu tanguindu-ma, s-a auzit un glas din cer, graind: Aduceti-Mi Mie pe vasul cel ales din pustie, aduceti-Mi pe lucratorul dreptatii, vino Marcu, vino de te odihneste in lumina bucuriei. Si a zis catre mine Sfantul: Sa plecam genunchii, frate. Si am ingenunchiat. Si, indata, am auzit un glas ingeresc, catre Cuviosul, graind: Intindeti mainile tale. Si acest glas auzindu-l eu, m-am sculat indata si, privind, am vazut sufletul Sfantului, dezlegandu-se din legaturile trupului si cu haina luminoasa, alba, acoperindu-se si la cer inaltandu-se. Inca, am vazut si calea vazduhului catre cer si acoperamantul cerului deschizandu-se. Am vazut si cetele dracilor, stand gata langa cale, si a fost oprit sufletul Sfantului, ca la un ceas in vazduh, pana ce a venit un glas, zicand catre ingeri: Luati si aduceti aici pe cel ce a rusinat pe draci. Si, ducandu-se sufletul Cuviosului spre cer, am vazut o mana intinsa din cer si primindu-l. Dupa aceea, s-a ascuns vederea de la ochii mei. Si era ca la al saselea ceas din noapte si am ingrijit si am asezat trupul Sfantului si am petrecut toata noaptea, rugandu-ma.
    Iar dupa ce s-a facut ziua, am facut obisnuita cantare asupra trupului si, sarutandu-l cu lacrimi, l-am pus in pestera si am astupat gura pesterii cu pietre si, dupa multe rugaciuni, m-am pogorat din munte, rugandu-ma lui Dumnezeu si chemand pe Sfantul, ca sa-mi fie mie de ajutor la intoarcere. Iar, dupa apusul soarelui, sezand eu sa ma odihnesc, iata acei doi sihastri, care mai inainte mi se aratasera mie, mi-au stat inainte, zicandu-mi: "Cu adevarat, frate Serapion, ai ingropat astazi trupul unui fericit parinte, care s-a invrednicit, mai presus de toata lumea. Deci, sculandu-te, calatoreste noaptea, cand vazduhul este racoros, ca ziua, pentru arsita cea mare, nu este cu putinta a umbla". Iar eu, sculandu-ma, le-am urmat lor, calatorind cu dansii pana dimineata. Iar, cand incepea sa rasara ziua, mi-au zis mie: Frate Serapion, mergi cu pace la ale tale. Si, despartindu-ma de dansii, mi-am ridicat ochii, cautand inaintea mea, si m-am vazut sosind la usile bisericii din manastirea parintelui Ioan, staretul. Si, mult minunandu-ma, am proslavit pe Dumnezeu si mi-am adus aminte de cuvintele Cuviosului Marcu, care imi spusese ca nu pe aceeasi cale imi va fi mie intoareerea de la dansul.
    Si, auzindu-mi glasul, ava Ioan a iesit degraba si a zis: Ava Serapion, s-a intors la noi, cu Dumnezeu, in pace. Si am intrat in biserica si am spus staretului si ucenicilor lui toate cele ce se facusera si, cu toti, am proslavit pe Dumnezeu. Si a zis catre mine staretul: Cu adevarat, frate, acela a fost desavarsit intru toate. Fie ca iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, cela ce a primit pe Sfantul Marcu, Acela sa ne primeasca si pe noi smeritii robii Sai, pentru ale lui sfinte rugaciuni. Ca, impreuna cu ava Marcu, marele parinte, sa inaltam slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Amin!
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)