Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

joi, 21 aprilie 2011


Taina Crucii - Taina iubirii smerite
Impreuna cu Biserica, in sfanta si marea Vineri rememoram rastignirea si moartea pe cruce a Mantuitotului Iisus Hristos. De aceea, astazi este una din acele zile aliturgice, adica in care nu se oficiaza sf. Liturghie. Ca moment distinctiv al acestei zile este cantarea imnului Prohodului, inconjurarea bisericii cu Sfantul Aer (Numit si Epitaf, Sfantul Aer este o pinza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormintarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos), pe sub care trec apoi toti credinciosii.
Continuand relatarea ceremoniilor din Tara Sfanta din aceasta saptamana precizez ca in dimineata zilei de Vinerea Mare m-am dus la biserica de la Pretoriu, unde se citesc " Ceasurile Imparatesti ". Dupa ceasuri, la ora 10.00, am pornit cu toti in mare procesiune de la Pretoriu pana sus, la Biserica Sfantului Mormant. Preotii si pelerinii (mai multi decat in joia mare) purtau in maini cruci de diferite dimensiuni mergand din nou Drumul Crucii (Via Dolorosa-ramasa in istorie ca fiind calea pe care Iisus a mers cu crucea pe umeri) spre Golgota, locul rastignirii. Numita astfel de-abia in secolul al XVI-lea, Via Dolorosa incepe in cartierul musulman si se sfarseste chiar in inima cartierului crestin, in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Drumul este punctat de cele 14 popasuri ale Crucii.
Drumul Crucii sau al Patimilor, ce traverseaza de la vest cartierul musulman. Pe artera ingusta ce incepe la Poarta Leilor, formata din trepte lungi sau prispeiesite in afara cladirilor si acoperita din loc in loc cu bolti sau arcade, intalnim numeroase grupuri de calugari sau maici ale caror rugi murmurate contrasteaza cu larma turistilor ce se grabesc spre Biserica Sfantului Mormant. In fruntea procesiunii merge arhiereul, in vesminte de doliu, ducand pe maini o cruce mare de lemn de 1,5 m., in care se pastreaza o parte din lemnul original al Sfintei Cruci. Ceilalti clerici duc Sfanta Evanghelie, icoane, cadelnite.
 
Drumul Crucii
Iar credinciosii tin in maini lumanari aprinse. Din loc in loc fac popasuri unde, dupa traditie, a cazut Domnul sub Cruce, iar arhiereul rosteste cate o ectenie la care primeste raspuns de la pelerini: Kyrie Eleison. Prima oprire, ce coincide de fapt cu punctul de plecare, este Manastirea Flagelarii, care marcheaza locul unde Mantuitorul a fost judecat si batjocorit de soldatii romani. Manastirea apartine Ordinului calugarilor franciscani care, in fiecare zi de vineri, au obiceiul sa porneasca de aici intr-o procesiune de-a lungul Drumului Crucii. Printre celelalte locuri de oprire se numara capela armeneasca, care marcheaza prima cadere a lui Iisus, incovoiat sub greutatea Crucii, si biserica greco-catolica, inaltata acolo unde o femeie pe nume Veronica I-a iesit in cale pentru a-I serge fata cu o naframa. Aceasta bucata de material, pe care s-a imprimat atunci chipul Mantuitorului aflat in suferinta, este pastrata, incepand din secolul al VII-lea, in Bazilica Sfantului Petru de la Vatican.
Trecem pe langa locuri sacre, marcate ca atare, ale momentelor patimilor lui Iisus: Palatul lui Pilat, locul locul unde a fost judecat si condamnat la moarte, in prelungirea caruia se afla Arcul lui Adrian, pe platforma caruia a fost scos Iisus Hristos purtand o coroana de spini cu inscriptia: "Iisus Nazariteanul, Rege al Iudeilor" spre a fi aratat multimii de catre Pilat, ce a rostit atunci celebrela cuvinte "Iata omul". La cateva zeci de metrii mai incolo, locul unde a primit crucea sa o poarte martirul Lui si rascrucea de drumuri unde S-a prabusit prima oara sub greutate ei. Apoi, locul unde S-a intalnit cu mama Lui, locul unde Simon L-a sprijinit sa poarte crucea, locul unde Veronica i-a sters fata insangerata cu naframa pe care a ramas intiparit chipul Lui, probabil naframa expusa azi in nordul Italiei. Apoi locurile in care El s-a prabusit a doua si a treia oara, sau unde a fost dezbracat de vesmintele Sale.
Pelerinajul la Locurile Sfinte culmineaza cu vizitarea acestui lacas care "incorporeaza" ultimele cinci popasuri ale Sfintei Cruci. Vastul sau interior este impartit in sase sectoare, care apartin romano-catolicilor, armenilor si grecilor ortodocsi, coptilor, sirienilor si etiopienilor ortodocsi. Impreuna cu episcopul si cu ceilalti preoti, am urcat pe o mica scara din dreapta intrarii in biserica ce duce spre Capela Golgotei. Aici episcopul a rostit o ectenie si o miscatoare predica, iar apoi am intrat in centrul complexului de cladiri in care se afla piatra ungerii, in stanga sfantul mormant si in dreapta, dupa ce am urcat mai multe scari, am ajuns pe Golgota, unde episcopul infige Sfanta Cruce in stanca Golgotei, pe locul unde a fost rastignit Mantuitorul. Aici se citeste Evanghelia Rastignirii Domnului. Cativa episcopi si preoti stau de straja langa Sfanta Cruce, pana ce o saruta tot poporul. Acolo am avut posibilitatea sa ating aceasta stanca printr-un orificiu special.
 
Biserica Sfantului Mormant
Este o slujba de mare emotie si traire duhovniceasca ce hraneste sufletele si izvoraste multe lacrimi. in aceasta procesiune traiesti o clipa din mantuitoarele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. "Piatra Ungerii" este locul cel mai sfant din interiorul Mormantului. Aici trupul Domnului a fost asezat si uns cu mirodeni, inainte de a fi coborat si inchis sub lespedea grea de stanca. Ce se intampla aici in clipele Invierii, cum coboara Lumina Sfanta, scaldand in flacari suprafata de piatra aspra si cum se aprind singure, de la Lumina care nu arde, toate candelele suspendate deasupra mormantului, nimeni nu stie. Si poate nu va stii niciodata. Piatra Ungerii este o piatra de calcar rosu unde a fost uns trupul lui Iisus dupa moarte de catre Iosif din Arimateea si Nicodim. La acest loc se ajunge printr-o scara ce coboara din pesterea Calvarului pana la nivelul bazilicii si el este delimitat de o cornisa si impodobit cu lampi si candelabre.
Intrarea in Mormant prin "Capela ingerului", locul unde ingerul a anuntat celor doua Marii, pentru prima data, vestea invierii. Dincolo de coloanele sculptate incepe misterul Luminii Reci. Aici exista si Capela Calvarului ca si locul mormantului si cel al calvarului a fost venerat de crestini inca de la inceput. Pentru a-l face uitat imparatul roman Hadrian a construit deasupra acestei pesteri o mica constructie cu sase coloane dedicata zeitei Venus. In anul 1149, cruciatii au ridicat aici o mare biserica, iar capela Calvarului se afla chiar in pronaosul acestei biserici. Din aceasta capela se ajunge printr-o scara la alta capela: capela Rastignirii. Altarul acesteia este chiar pe piatra rastignirii, iar un mic disc de argint pus in centru arata locul unde a fost pusa crucea rastignirii.
Capela ortodoxa a mormantului este amplasata chiar in fata mormantului Mantuitorului, ocupand centrul bazilicii multiconfesionale a mormantului. Spre mormantul Domnului se ajunge printr-o poarta inalt de 1,33 m. Drumul prin "Capela ingerului" e un drum de 33 de pasi, care se parcurge intr-o tacere absoluta, in vreme ce toate candelele sunt stinse. Piatra unde a stat trupul lui Hristos, din Vinerea Mare pana a treia zi, si care este acum acoperita cu marmura. Inauntru sunt doua sali. in prima, se afla, asezata chiar in mijloc, o bucata din piatra cu care a fost pecetluita intrarea in locul unde zacea Mantuitorul, dupa moartea Sa pe cruce. in cea de-a doua, se gaseste Mormantul propriu-zis. Un cub de stanca goala, rece si neagra.

Biserica Sfantului Mormant este cea din urma de pe Drumul Calvarului, acolo, pe Golgota, unde a fost rastignit pe cruce si unde a fost pus in mormantul din care a Inviat. Biserica Sfantului Mormant a fost ridicata aici pentru prima data de catre Imparateasa Elena a Bizantului in anul 336. Biserica a fost distrusa de incendii si de cuceritori si apoi refacuta de cruciati sau pelerinicrestini. Cea pe care o vedem astazi dateaza din 1810. Ca sa ajungi la intrarea in biserica, trebuie sa parcurgi cateva stradute inguste si intortocheate, dispuse in panta, printre cladiri care ascund privitorului locul sacru unde s-a aflat mormantul lui Iisus. Am urmat, pe la orele amiezii, acest drum printre pravalioarele mici, sub un cer intunecat de nori cenusii din care se scurg picaturile unei ploi dese, ce a obligat multimea negustorilor sa intinda prelate si sa aprinda luminile, precum seara. Pasesc cu evlavie in interior, alaturi de multimea de turisti de pe toate meridianele Pamantului, pentru a asista la slujba de la miezul zilei.
 
          Biserica Sfantului Mormant            Biserica Sfantului Mormant           
Biserica mare adaposteste in centru o biserica mai mica, precum clisarnita unei manastiri de pe la noi, a carei ntrare este strajuita de sfetnice imense. Pe sub candele si perdele se zareste o alta bisericuta,ca o capela,ce adaposteste Sfantul Mormant. Suntem opriti de a inainta, caci incepe slujba. Nu mica mi-a fost mirarea cand am asistat, de fapt, la patru slujbe scurte, tinute pe rand de prelati armeni, catolici, greco-ortodocsi si ortodocsi rasariteni. O data cu retragerea acestora, m-am incadrat in sirul de vizitatori ce voiau sa vada .
Pe sub un portal scund, ornat cu candele aurite, intru plecat in cea din urma bisericuta, de forma patrulatera, alaturi de alti trei crestini, caci spatiul ingust nu permite mai mult. Sarcofagul, din marmura, care a fost odata alba, ingalbenita de microclimatul din interiorul lacasului si tocita de milioanle de atingeri ce s-au derulat in timp, are aspectul unei lavite de pe la noi.  Marginit de trei laturi de zidurile capelei decorate cu icoane acoperite cu argint aurit si candele aprinse, sarcofagul poate fi atins doar pe una dintre laturile mari. Sfesnicele cu lumanari aprinse de pe lespedea mormantului sustin un covoras rosu, plusat, pe care sunt brodate cu fire de aur in limba greaca cuvintele Hristos Anesthi. Apuc sa spun o scurta rugaciune inainte de a parasi Sfantul Mormant, acest centru vital al crestinismului mondial.
Teologi, istorici si arheologi considera ca biserica contine atat Golgota (micul deal pe care a fost rastignit Iisus ) cat si "mormantul cel nefolosit" din apropierea Golgotei unde a fost asezat trupul mort, asa cum scrie in Evanghelie. Este locul de unde crestinii cred ca a inviat Iisus. Minunea poate fi urmarita de-a lungul secolelor in relatarile despre Tara Sfanta. Prohodului Domnului. Slujba Prohodului se face in seara de Vinerea Mare, in Biserica Sfantului Mormant, de la orele 19.00 pana la orele 3.00 dupa miezul noptii, spre Sambata Mare. Este o procesiune din cele mai miscatoare, unica in toata crestinatatea. Acum slujeste insusi Patriarhul, cu toti arhiereii, clericii ortodocsi, adunati la Ierusalim din toata lumea, in prezenta a multe mii de pelerini... Cortegiul arhiereilor, clericilor si pelerinilor s-a organizat la Palatul Patriarhal. De aici am pornit in procesiune spre Biserica Sfantului Mormant. Toti slujitorii sunt imbracati in vesminte negre. Episcopii duc inainte Sfanta Cruce cu lemn din Crucea Mantuitorului, cel mai de pret odor ramas lumii din timpul patimilor lui Hristos, si Sfantul Epitaf cu punerea Domnului in mormant.
In Biserica Sfantului Mormant se aseaza din timp bare metalice si garda pentru a mentine ordinea si a asigura coridoare de trecere preotilor slujitori. Marele sobor al celor peste 200 de slujitori se apropie in fata Sfantului Mormant. La ora 19.00 s-a inceput slujba Prohodului. in timp ce pelerinii stau nemiscati pe toate culoarele, clericii merg incet in procesiune. In frunte merg arhiereii cu Sfanta Cruce, apoi Epitaful, preotii, diaconii, ipodiaconii si patriarhul. In urma clericilor merg cantaretii, cu cartile in maini, cantand prohodul. Toti au in maini lumanari albe, aprinse. Clericii pornesc din fata Sfantului Mormant, inconjoara baldachinul Sfantului Mormant, urca la Golgota, se inchina aici, coboara, inconjoara Biserica Invierii, se inchina la locul unde a plans Maica Domnului si in timp ce starea intai a prohodului se termina de cantat, cortegiul se opreste la Piatra Ungerii. Aici se asterne pe piatra Sfantul Epitaf, se cadeste, se zice ectenie mica si se incepe, in aceeasi ordine, starea a doua a prohodului. La fiecare sfarsit de stare se pune Epitaful pe Piatra Ungerii si se rosteste ectenia. Dupa terminarea prohodului, slujitorii se aseaza in fata Sfantului Mormant si continua slujba Utreniei, dupa randuiala. Sfanta Evanghelie cu pecetluirea Mormantului (Matei 27, 62-66) se citeste chiar in fata usii de intrare la Mormantul Domnului.
 
Biserica Sfantului Mormant
Apoi slujba Prohodului ia sfarsit prin miruirea tuturor pelerinilor. Este ora 3.00, dupa miezul noptii! La sfarsitul Utreniei se aduna cate un delegat din partea fiecarei Biserici oficiale - ortodoxa, catolica, armeana si copta - si, asistati de politie, se controleaza interiorul Sfantului Mormant sa nu fie vreo sursa de foc. Apoi se sting toate cele aproape 80 de candele din interior si se sigileaza ambele usi ale Sfantului Mormant cu sigilii de ceara si panza alba. Benzile de sigiliu se aseaza crucis. Fiecare delegat isi pune parafa pe sigiliul Bisericii sale. Din clipa aceasta nu se mai poate intra la Sfantul Mormant pana in seara Sambetei Mari, dupa ce se aprinde Sfanta Lumina. In timp ce pelerinii si clericii se retrag, politia sta de garda la usa Mormantului, o zi si o noapte. In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormant trei zile si in acest timp S-a coborat cu sufletul la iad, sfaramandu-i portile.
Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila oviata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pana la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucat toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepand din acest moment, sufletele celor drepti sunt asezate in Rai pana la Invierea lor cu trupurile. Aceasta inviere, numita si Invierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mantuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorat la iad a fost acela de a incredinta si celor de acolo, care au trait pe pamant inaintea Sa, Vestea cea buna a mintuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pacatului.
Pentru a simti macar o farima din bucuria pascala cea mai autentica trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana in care, ca si pe o scara cu sase trepte, urcam spre Inviere, atat sufletul, cat si trupul, inasprind postul pe cat sta in putinta fiecaruia. Cei care nu s-au infranat deloc pana acum este bine ca macar in aceste ultime zile, care sunt si cele mai importante din Post, sa o faca, stiind ca, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intai la Hristos.

Pr. Prof. Safta Gheorghe - Seminarul Teologic Sf. Ioan Gura de Aur din Targoviste
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)