Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 18 martie 2011

Predica la Duminica a II-a a Sfantului si Marelui Post



Despre puterea credintei celor multi
Si vazind Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului:
Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! (Marcu 2, 5)
Iubiti credinciosi,
Cuvintul lui Dumnezeu este plin de nemarginite invataturi. In predica de azi vom vorbi despre puterea rugaciunii facuta cu credinta de mai multi. Caci, precum cind se aprind mai multe luminari intr-o camera intunecata, mai mare lumina se face si precum cind se aduna mai multi carbuni la un loc mai multa caldura dau, asa si credinta mai multora, mai mare trecere are inaintea lui Dumnezeu.
Acest adevar se vede din multe marturii ale Sfintei Scripturi, dar si din invatatura Sfintei Evanghelii ce s-a citit astazi. Sa luam, de pilda, cuvintul pe care l-a zis Domnul: Si vazind Iisus credinta lor, a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Vedeti, fratii mei, ca nu a zis Domnul "vazind credinta slabanogului", ci "a lor", adica a acelora care purtau pe pat pe acel slabanog. Cu adevarat, daca cei patru care purtau pe slabanog nu ar fi avut mare credinta, nu ar fi facut atita osteneala cu cel bolnav ca sa-l aduca in fata Mintuitorului. Caci ei, vazind mare multime de oameni care inconjurau pe Mintuitorul, si neputind sa strabata cu slabanogul pina in fata Domnului, au aflat alt chip de a-l apropia de Hristos. Au descoperit casa unde era Domnul si au coborit patul cu bolnavul, cu mare greutate si osteneala reusind sa-l aseze in fata Mintuitorului, avind mare credinta ca daca-l va vedea Hristos va face mila cu el si-l va vindeca de boala lui.
Dupa credinta lor tare si neindoielnica au dobindit cele ce asteptau. Caci vazind Mintuitorul nostru cel Preasfint si Milostiv credinta si osteneala lor, a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Apoi a zis: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si s-a sculat indata sanatos, luindu-si patul, a iesit inaintea tuturor incit erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicind: Asemenea lucruri nu am vazut niciodata (Marcu 2, 5-12). Vedeti, fratii mei, minune preaslavita facuta de Domnul pentru "credinta lor", adica a slabanogului si a celor care-l purtau pe El!
Dar oare numai atunci a facut Mintuitorul minuni preaslavite pentru credinta celor multi? Nu, cu adevarat nu. Domnul Dumnezeul si Mintuiorul nostru Iisus Hristos este Acelasi din veac si pina la sfirsitul veacurilor, preabun, milostiv, si preaindurat fata de toti care cred in El intru adevar (Psalm 144, 18). Caci vedem zilnic mii si mii de crestini, care si astazi alearga la El cu credinta si cu inima zdrobita, fara indoiala, si indata cunosc mila si ajutorul Lui in toate nevoile si necazurile lor.
Zice Preasfintul Duh in Psalmi: Mintui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti care nadajduiesc spre Dinsul (Psalm 33, 21). Cine ar putea sa spuna sau sa scrie cite nenumarate minuni face Prea Induratul Dumnezeu cu toti cei ce-L iubesc pe El si alearga la Dinsul cu credinta neindoielnica si statornica? Noi stind aici in slujba binecredinciosilor crestini vedem si auzim de la multi multumirea pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Unul multumeste ca prin slujbele facute la Sfinta Biserica s-a facut sanatos de boala de care suferea; altul multumeste lui Dumnezeu ca i-a reusit copilul la scoala; altul ca a reusit la servici sau in casatorie; altul, ca l-a izbavit Dumnezeu de pagube, de vrajmasi, de primejdia care-l ameninta.
Acelasi Preabun si Preaindurat Mintuitor care a vindecat pe slabanogul din Evanghelia de azi pentru credinta lui si a celor care-l purtau, Acelasi face minuni nenumarate cu toti bunii credinciosi care alearga la El cu credinta dreapta si rugaciune fierbinte si statornica. Iar in ce fel credinta unora ajuta altora, de atita ori am auzit in Sfinta Evanghelie cu femeia cananeeanca, cu sluga sutasului, cu fiul vaduvei din Nain si cu multi altii, de care nu este locul aici a-i pomeni.
Cititi in faptele Sfintilor Apostoli si veti vedea cit de mult poate rugaciunea celor multi, care se roaga in Biserica pentru cei din primejdii. Vedem ca Marele Apostol Petru, pentru marturisirea adevarului, a fost prins, legat si dus la temnita, unde era pazit de patru straji cu cite patru ostasi. Deci Petru era pazit in temnita si se faceau rugaciuni neincetat pentru el de catre Biserica. Si iata ingerul l-a desteptat, zicind: Scoala-te degrab! si lanturile i-au cazut de pe miini. Si a zis ingerul catre el: Incinge-te si incalta-te cu sandalele, si el a facut asa. Si i-a zis: Imbraca-te si vino dupa mine. Si iesind, mergea dupa inger, dar nu stia ca fapta ingerului este adevarata, ci i se parea o vedenie.
Si trecind de straja intii si de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce in cetate si poarta s-a deschis singura si, iesind, a trecut o ulita si indata ingerul Domnului s-a departat de el. Iar Petru venindu-si in sine, a zis: Acum stiu cu adevarat ca Domnul a trimis pe ingerul Sau si m-a scos din mina lui Irod si din toata asteptarea poporului iudeilor (Fapte 12, 4-11). Ati auzit iubiti credinciosi ce mare si preaslavita minune a facut Preabunul Dumnezeu cu Apostolul Petru. Dar pentru ce? Pentru ca multimea credinciosilor in Biserica faceau neincetat rugaciune catre Dumnezeu pentru el.
Iubiti credinciosi,
Asadar sa tinem minte ca unde sunt doi sau trei credinciosi adunati in numele Domnului, El este intre ei (Matei 18, 20). Si cu atit mai mult Hristos este acolo unde sunt mai multi credinciosi care se roaga pentru cel ce este in primejdie sau are vreo cerere catre Dumnezeu. Nicaieri nu se pot ruga crestinii mai multi laolalta ca in sfintele biserici, unde rugaciunile lor si ale preotilor se unesc si ca tamiia se inalta la Dumnezeu, de unde le vine tuturor mila si ajutor celor ce au nevoie de mila Lui. Acolo preotul mijloceste in Sfintul Altar catre Dumnezeu si pentru toti binecredinciosii crestini de pretutindeni.
Cele mai importante rugaciuni comune care se fac in bisericile noastre pentru credinciosi sunt mai ales doua: Sfinta Liturghie si Taina Sfintului Maslu. Oare cite minuni nu s-au facut si se fac astazi prin Sfinta Liturghie? In timpul ei, mai ales in sarbatori, se aduna cei mai multi credinciosi. Astfel rugaciunile lor comune, savirsite cu multa credinta, se unesc cu rugaciunile preotilor din sfintele altare si contribuie cel mai mult la implinirea cererilor lor.
Rugaciunile cu credinta ale preotilor, unite cu ale credinciosilor, savirsesc cea mai mare minune ce are loc pe pamint de la Hristos pina astazi. Aceasta minune negraita este prefacerea piinii si vinului in Trupul si Singele lui Hristos in cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, fara Sfinta Liturghie nu avem Sfinta Impartasanie, iar fara aceasta, nu ne putem uni cu Hristos, nu putem fi iertati si deci mintuiti, ca zice Domnul: De nu veti minca Trupul Meu si de nu veti putea bea Singele Meu, nu veti avea Viata intru voi.
Vedeti cit de mare este puterea si rolul Sfintei Liturghii? Vedeti ca Sfinta Liturghie este a noastra si sta la temelia mintuirii noastre, pentru ca ne tine direct si permanent in legatura cu Hristos, cu sfintii din cer si cu oamenii de pe pamint?
Alta minune a Sfintei Liturghii, ca rod al credintei si al rugaciunii in comun, este ca ea contribuie cel mai mult, pe linga celelalte slujbe, la pastrarea credintei ortodoxe in lume. Ce s-ar intimpla cu credinta noastra daca n-am face-o vie, lucratoare si mintuitoare prin Sfinta Liturghie? Numai de aceea unii crestini se duc la secte pentru ca nu merg regulat la Sfinta Liturghie si nu simt puterea ei. Tot Sfinta Liturghie, ca o cununa a celor sapte Laude, contribuie mult si la unitatea, la impacarea, la apropierea si infratirea crestinilor ortodocsi, ca fii ai Bisericii lui Hristos. De-a lungul celor doua milenii singura Biserica si slujbele facute in Sfintele lacasuri au adunat pe crestini in jurul preotilor si altarelor, i-au unit prin rugaciune in aceeasi credinta, le-au vindecat bolile, i-au dezlegat de pacate prin Sfinta Spovedanie, i-au unit cu Hristos prin rugaciune si Sfintele Taine si i-au calauzit in viata pe calea mintuirii prin invatatura Sfintei Evanghelii.
Prin slujbe, prin cartile de cult, prin Sfinta Liturghie, prin predica si prin cintarea in comun, Biserica Ortodoxa a pastrat, pe linga unitatea de credinta si de simtire, si unitatea limbii, a culturii religioase vechi, si a intregii Traditii ortodoxe milenare. Or, toate acestea le consideram minuni si roduri ale credintei si rugaciunii celor multi.
Tot in cadrul Sfintei Liturghii Biserica face rugaciuni si scoate particele (miride) pentru adormiti, iar prin puterea jertfei lui Hristos izbaveste din iad multe suflete ale celor morti. Oare nu ne rugam cu totii la biserica pentru cei repausati ai nostri si impreuna cu preotii le cintam "vesnica pomenire" si zicem: "Dumnezeu sa-i ierte?" Numai Dumnezeu stie cite suflete sunt scoase din chinurile iadului, prin jertfa liturgica si prin parastase ca rod al harului preotiei si al rugaciunii comune.
Iata deci, ca rugindu-ne impreuna cu preotii la biserica, contribuim la minunea iertarii si izbavirii din iad a multor suflete ale fratilor nostri care au murit nepregatiti. Vedeti cite minuni se savirsesc la Sfinta Liturghie ca rezultat al rugaciunii in comun? De aceea mare plata de la Dumnezeu au cei care merg regulat la biserica si se roaga pentru ei, pentru bolnavi, pentru binefacatori si raufacatori si pentru cei raposati. Mai ales pentru ei, ca sufletele celor ce au murit nepregatiti asteapta slobozire din osinda iadului prin rugaciunile Bisericii si ale noastre.
Alte minuni ale credintei si rugaciunii crestinilor in comun se fac prin taina Sfintului Maslu. Aceasta este cea mai puternica rugaciune si slujba a Bisericii Ortodoxe pentru cei bolnavi. De aceea crestinii sunt datori sa ceara aceasta taina de la preoti ori de cite ori au bolnavi in familie si sa participe la Sfintul Maslu cit mai multi dintre ei, pentru ca, rugaciunea credintei va tamadui pe cei bolnavi si de vor fi facut pacate li se vor ierta" (Iacob 5, 15). Multi dintre dumneavoastra cred ca ati vazut bolnavi vindecati, sau in parte usurati, prin Taina Sfintului Maslu si prin ungerea cu untdelemn sfintit. Altii ati mers, poate, pe la sfintele moaste si pe la icoanele miraculoase din tara si ati vazut sau ati auzit de bolnavi vindecati acolo in chip miraculos prin rugaciunea celor din jur si prin moliftele Sfintului Vasile cel Mare, citite de preot, cu post si credinta.
Iata doar citeva din minunile savirsite la biserica prin puterea credintei si rugaciunile celor multi.
Iubiti credinciosi,
Au trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu, doua saptamini din Sfintul si Marele Post al Pastelui. Sa ne cercetam acum constintele si sa ne intrebam: Ne-am impacat cu semenii nostri prin iertare si cu Dumnezeu prin spovedanie la preot in aceste 14 zile de post? Am mers mai des la Sfinta Liturghie in aceste Duminici si ne-am invrednicit sa primim Trupul si Singele lui Hristos? Am postit de mincare de dulce, de minie, de betie si de tot pacatul de cind am intrat in Sfintul Post? Am facut milostenie la saraci si suntem hotariti sa postim si sa ne rugam lui Dumnezeu pina la Sfintele Pasti? Avem grija de cei dragi adormiti din neamul nostru si ne rugam pentru iertarea lor?
Cei care ati facut acestea, continuati sa va rugati, mergeti la biserica si va vindecati slabanogirea sufletului prin rugaciune, prin milostenie si prin pocainta. Iar cei care n-ati facut nimic pentru suflet in aceste zile sfinte de pocainta, nu aminati, ci incepeti de acum a lucra mintuirea dumneavoastra, pina inca avem timp.
Va amintesc ca astazi Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfintului Ierarh Grigorie Palama, mitropolitul Tesalonicului in secolul al XIV-lea, ca sfint si dascal al rugaciunii. El a fost dascal, lucrator si aparator al neincetatei rugaciuni a lui Hristos. Cereti-i ajutorul si urmati dupa putere pe urmele rugaciunii lui.
De vom face asa vom avea mare folos sufletesc din toate, vom trece curgerea postului cu lucrare duhovniceasca si ne vom invrednici de slavita Inviere a lui Hristos Dumnezeu. Amin.
Calendar Ortodox
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)