Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

joi, 24 martie 2011

Luna martie în 25 zile: Bunavestire a Preasfintei, Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.


        Iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, Care pururea poarta grija de neamul omenesc, ca un parinte iubitor de fii, vazand faptura mainilor Sale inrobita si tiranizata de diavolul si trasa spre patimi de ocara si supusa slujirii idolesti, a binevoit si S-a milostivit si a trimis pe Unul-nascut Fiul Sau, pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa ne izbaveasca. Iar, daca a voit sa ascunda sfatul Sau, nu numai de satana, ci chiar si de puterile ceresti, a incredintat aceasta taina numai unuia din slujitorii Sai, slavitului Gavriil Arhanghelul.        Deci, l-a trimis pe acesta, mai inainte cu noua luni de Nasterea Fiului, la Sfanta Fecioara Maria, din Nazaret, curata fiind ea si vrednica de slujirea aceasta. Si, venind ingerul in cetatea Nazaret, i-a zis: "Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine" (Luca, 1, 28).
        Fiind mai mult nedumerita, decat inspaimantata, Fecioara Maria se intreba in taina ce poate sa insemneze cereasca salutare. Arhanghelul a inteles-o si a linistit-o, zicand: "Nu te teme, Marie, ca ai aflat har la Dumnezeu. Si iata, vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema, si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau si, imparatia Lui nu va avea sfarsit." (Luca, 1, 30-33).
        Era limpede, Dumnezeu cere Preacuratei sa primeasca a fi mama a Celui mai mare binefacator al lumii: Regelui Regilor, Imparatului Imparatilor, lui Dumnezeu facut om, Mantuitorul si Viata lumii.
        Iar ea a zis: "Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" Si raspunzand, ingerul i-a zis: "Duhul Sfant se va pogora peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta." (Luca 1, 34-37). La auzul acestor incredintari, Fecioara Maria primeste sa raspunda chemarii lui Dumnezeu si suspinelor lumii, zicand: "Iata, roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau." (Luca 1, 38).
        Si aceasta zicand Fecioara, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu S-a zamislit, ca prunc omenesc, prin venirea Duhului Sfant, in pantecele Preacuratei, iar ingerul s-a facut nevazut de dansa. Si asa s-a inceput taina Cuvantului: Fiul lui Dumnezeu, Fiu omului Se face, Dumnezeu S-a facut om, ca pe om sa-l mantuiasca, si cu vrerea si cu randuiala Lui, si pentru a noastra mantuire. Dumnezeului nostru slava! 
  
  

 
  

Intru aceastã zi, cuvant la Bunavestire a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, Stapana noastra si pururea Fecioara Maria..
        Acum, se cuvine, fratilor, ca sa ni se spuna noua, cu mare glas cuvantul Apostolului, despre aceasta zi mare, pentru ca acesta a propovaduit lumina si a aratat, cu intemeiere, ca incepatura a praznicelor si imparateasca este ziua aceasta luminata. Ca, zice Sfantul Apostol Pavel: "Prin Sfantul Duh, noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat." 
        Astazi, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Domnul si Dumnezeul nostru, negrait, incape in pantecele Fecioarei, vrand sa indumnezeiasca, cu a Sa inomenire, faptura cea zidita de mainile Sale si, in Raiul cel de demult, iarasi sa o aduca. Astazi, Cel nezidit, intru a Sa zidire incape Astazi, Cel nevazut, Se face vazut; Cel neincaput in ceruri, incape in pantecele Fecioarei; Astazi, Cel neatins, in pantecele Fecioarei zamislindu-se, se atinge de oameni. Astazi, Fiul lui Dumnezeu trup primeste, Fiul lui Dumnezeu se face fiu Fecioarei. 
        Astazi, Cel mai inainte de toti vecii, din Tatal fara de maica, negrait S-a nascut, acum, fiind in ceruri minunat si infricosat, pe pamant, fara de tata, in pantecele Fecioarei Se intrupeaza. Indoit dupa fire, Dumnezeu si om intelegandu-se; cu noi este Dumnezeu! Si macar ca, dorind mantuirea oamenilor, a venit pe pamant, era totusi in ceruri, cu totul, impreuna cu Tatal si cu Duhul si, mereu cu totul, pe pamant, asemenea proslavindu-Se si inchinandu-le si impreuna imparatind. Minunata si infricosatoare nastere a fost, caci nu altul, mai inainte de veci, S-a nascut din Tatal, fara de mama, ci acelasi este, Care si din Fecioara S-a nascut, Unul-nascut, Fiul lui Dumnezeu, Care, din fiinta Tatalui rasarind, S-a aratat noua. Lumina din lumina Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, ziditorul lui Adam a venit pe pamant, ca sa caute pe omul cel ratacit. Ca, vazandu-ne pe noi cazuti, intru multe inchinari la idoli si, cu inselaciunea acelora, fiind impiedicati si robiti, n-a suferit Dumnezeu sa vada turma Sa risipita de diavolul, ci, a trimis mai intai prooroci sa propovaduiasca venirea Lui. Ca zice prin Isaia: "Iata, Fecioara in pantece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emmanuil, care se talcuieste: cu noi este Dumnezeu." Iar, dupa ce a venit plinirea vremii, a trimis de sus pe Arhanghelul Sau, Gavriil, zicandu-i: "Sa mergi la Fecioara Maria si sa-i zici ei: "Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Prin tine, blestemul stramoasei Eva se va strica. Caci, prin femeie s-a aratat cele rele si de stricaciune, iar prin tine, acum, vor veni cele mai bune. Ca, iata, vei zamisli in pantece si vei naste fiu si vei chema numele Lui Iisus, pentru ca Acesta va mantui poporul Sau de pacatele lui", cum ati auzit zicand si Evanghelistul. 
        Acestea, toti sa le socotim, fratilor, ca sa cunoastem cat de mare dar am luat astazi si de cate bunatati ne-am invrednicit. Ca astazi, vrajmasul nostru, diavolul, a fost legat si draceasca lui lucrare a fost zdrobita. Astazi, usile Raiului se deschid si sabia cea de vapaie, care izgonea firea noastra, a pierit. Iar neamul omenesc, prin credinta lui Hristos si prin fapte bune, iarasi intra in Rai. Astazi, Adam dantuieste, primind intru a sa alcatuire pe Ziditorul sau. Astazi Eva, sfaramand capul sarpelul celui amar, inselatorul ei, spre veselie cheama pe toata lumea, zicand: "Bucurati-va impreuna cu mine, ca astazi am aflat bucuria mea negraita si slobozirea din toate pacatele." Astazi, si noi, fratilor, de bucurie umplandu-ne si cu fapte bune impodobindu-ne, sa ne sarguim sa petrecem cum vrednicie aceste zile sfinte ale Postului, infranandu-ne de la satiu si de la betie si de poftele trupesti, de la manie si de la clevetiri, de asupriri si de pizma si de somnul cel mult, pentru ca aceste lucruri intuneca sufletul si de la Dumnezeu despart. 
        Drept aceea, pe toate acestea lepadandu-le, sa ne nevoim, ca sa savarsim cu pace aceste sfinte zile, ca sa nu ne apuce pe noi ziua mortii in lene si in pacate. Ca nu este mincinos Cela ce a zis, prin Proorocul de demult: "Intru ce te vei afla pe tine, intru aceea te voi si judeca." Drept aceea, rugu-va pe voi si va indemn, cu dragoste, cu trezvie sa priveghem, postind, pentru ca sa ne afle pe noi ziua mortii, in fapte bune, iar nu in rele. Ca, iata, Datatorul de cununi inainte sta si cununi intinde, gatindu-le pe acestea celor ce postesc. Si Se veseleste, vazand biserica, in toate zilele, fiind plina de noi si de cei ce se grabesc sa apuce loc intr-insa. Intru care si scaldatoare se afla, ca sa spele pacatele noastre; inca si masa gatita, avand vitelul cel hranit, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, inainte pus de dansa, injunghiat, pentru toata lumea. Si pe toti credinciosii ii cheama la Sfanta Praznuire si la purtatoarea de viata Mancare, prin care, tot cel ce O primeste cu credinta, va fi viu in veci, precum Insusi Domnul a zis: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru el. Precum Eu viez prin Tatal, asa si cel ce Mananca pe Mine, va fi viu in veci." Iar, prin Proorocul ne cheama pe noi, zicand: "Gustati si vedeti, ca bun este Domnul." De acestea sa ne apropiem, ca niste prunci, fara de rautate, tinand in maini ramuri, adica fapte bune, strigand si zicand lui Hristos: "Osana, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului." Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua!
 
  

Al celui intre Sfinti, Parintelui nostru Dimitrie, mitropolitul Rostovului, cuvant la Bunavestire a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si in Lunea cea luminata a Invierii lui Hristos.
       "Hristos a inviat din morti. Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasuit intre noi." (Ioan 1, 14).
        Doua prea luminate praznice, Invierea lui Hristos si Bunavestire a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, acum, impreunale avem, iubitii mei ascultatori, doua Praznice luminate. Intru amandoua aceste praznuiri, Sfanta Biserica ridica pe fiii sai spre bucurie. Intru Bunavestire canta: "Bine vesteste, pamantule, bucurie mare; laudati, ceruri, slava lui Dumnezeu." Iar intru Invierea Domnului zice: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru dansa."
        Au doar, stiti, o, iubitilor, cum s-ar putea numi, cu un cuvant, cea de acum indoita praznuire? Sa o numeasca fiecare, cum va voi, dar eu o voi numi pe ea Brau cu care se incinge Mireasa lui Hristos, Biserica cea sfanta. Ca precum braul are doua capete, desparte unul de altul, cand insa se va incinge cineva cu el, atunci, amandoua capetele se impreuna la un loc si intr-o legatura se leaga. Asa, si intru taina mantuirii noastre, aceste doua praznice: al Buneivestiri si al Invierii sunt ca doua capete ale unui brau. Ca intru Bunavestire, mantuirea noastra s-a inceput, precum se citeste in troparul acela: "Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celui din veac." Iar, la inviere, mantuirea noastra si-a aflat al sau sfarsit, cu buna norocire, zicand pe cruce Hristos: "Savarsitu-s-a!" Lung este acest brau al mantuirii noastre, ca, de la inceputul lui, pana la sfarsit, adica de la Bunavestire pana la Inviere, au trecut treizeci si patru de ani. Si cand Mireasa lui Hristos, Biserica cea Sfanta ce s-a rescumparat cu sfint Sangele Lui, cu acest brau al mantuirii s-a incins, atunci, amandoua aceste capete sunt: Bunavestirea si Invierea, inceputul mantuirii noastre si savarsirea ei, intr-un loc si intr-o legatura s-au impreunat. Ca Acela a patimit, Care si din morti a inviat, Acela Care intai in pantecele Fecioarei S-a intrupat. Si cine S-a intrupat? Acela care avea sa invieze din morti. Iar noi, pe amandoua acestea, intru o unire praznuindu-le, si pe Hristos inviat Il cantam si Intruparea Lui o proslavim, ca Hristos a inviat din morti si Cuvantul trup S-a facut si S-a salasuit intru noi.
        Pe aceste neunite cantari bisericesti ale acestor doua praznice, Tipicul bisericesc, prin capitolele lui Marcu, ce sunt puse spre citire, le aduce la o unire. Iar mie, dati-mi voie, prin dragostea voastra, ca lucrarea acestor praznice, intru o unire a o aduce si a o arata: ca Bunavestirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si Invierea lui Hristos au intru ele multa unire, in lucrarea lor.
        Nu numai intru acest an, 1706, praznicul Invierii lui Hristos si praznicul Buneivestiri al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu s-au unit in Lunea cea luminata, ca, in toti anii, Invierea lui Hristos, nu se savarseste fara de Bunevestire. Pentru ca, in fiecare an, cand praznuim Pastile lui Hristos, intru insasi ziua intai a Pastilor, in Duminica Pastilor, auzim propovaduindu-se, in Evanghelie, aceste cuvinte: "Si Cuvantul trup S-a facut." Ce, oare, ne spun noua aceste cuvinte? Au nu propovaduiesc Bunavestire, intru care cu glasul Arhanghelului si cu umbrirea Duhului Sfant, Dumnezeu Cuvantul trup S-a facut? Vedeti, dar, ca pururea Invierea si Bunavestirea petrec impreuna? Sa vedem, dar, si lucrarea unirii acestor doua praznice, Sa incepem de la Bunavestire, pentru ca aceasta este incepatura mantuirii noastre si sa o aducem pana la Inviere, fiindca aceasta este si sfarsitul si savarsirea mantuirii noastre.
        Intru Bunavestirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, intruparea Cuvantului lui Dumnezeu s-a facut cu bunavoirea lui Dumnezeu Tatal si prin umbrirea si lucrarea Sfantului Duh si cu impreuna-vointa Cuvantului. La fel, Invierea lui Hristos din morti, cu a Aceluiasi Dumnezeu Tatal, impreuna si cu bunavointa si lucrarea Duhului Sfant si cu insasi bunavoirea lui Hristos, a fost. Cand Sfantul Petru, pe acel olog, langa poarta bisericii, l-a talmacit, a zis, catre arhierei si catre stapanitorii evreilor: In stire sa va fie voua tuturor si la tot norodul lui Israel, ca in numele lui Hristos Iisus Nazarineanul, pe Care voi L-ati rastignit, pe Care Dumnezeu L-a inviat din morti, intru acela sta acest olog inaintea voastra sanatos." Cu aceste cuvinte, arata Apostolul ca, prin buna-voirea lui Dumnezeu Tatal, a inviat Hristos, impreuna-lucrand si Sfantul Duh, dupa Scriptura lui Ezechiel: "A venit asupra Mea Duh si M-a pus pe picioarele Mele", dar si Insusi Hristos voind, ca unul ce avea, la aceasta lucrare, stapanire, pentru ca El zicea: "Putere am a-Mi pune sufletul Meu si putere am, iarasi, a-l lua pe el." Precum, cand murea pe cruce, si pe al sau Duh l-a incredintat Tatalui, zicand: "Parinte, in mainile Tale imi dau Duhul Meu." Tot asa, a luat Duhul Sau din mana Parintelui, sculandu-se din mormant si inviind din morti.
        Intru Bunavestire, ingerul Gavriil a fost slujitor minunii, ca ingerul cel inainte statator, a fost trimis din cer sa zica Nascatoarei de Dumnezeu: "Bucura-te!" Si invierea lui Hristos nu a fost fara ingereasca slujire, ca ingerul Domnului, pogorandu-se din Cer, a pravalit piatra, si doi ingeri in mormant au fost vazuti; si pe ingerul, care a venit catre Nascatoarea de Dumnezeu si i-a binevestit ei Invierea lui Hristos, il adevereaza Biserica, atunci cand canta: "Ingerul a strigat, celei pline de Dar, Curata Fecioara, bucura-te, ca Fiul Tau a inviat a treia zi din mormant."
        La Bunavestire, s-a aratat Preasfanta Fecioara ingerului intru a Sa fecioreasca nevinovatie, ca ceea ce nu stia de barbat, zicand: "Cum va fi Mie aceasta, fiindca de barbat nu stiu si de trupeasca insotire sunt nevinovata." Iar, la patimirea Domnului, cea mai inainte de Inviere, a marturisit Pilat pentru nevinovatia lui Iisus, zicand: "Eu nici o vina nu aflu intru omul acesta si mortii nu este vinovat."
        Intru Bunavestire, vointa Preacuratei Fecioare a fost impreuna cu vointa Domnului, ca a raspuns ingerului: "Iata roaba Domnului, fie mie acum dupa cuvantul tau." Tot asa, la primirea paharului si a patimirii, ce avea sa se savarseasca, a fost impreuna si vointa lui Hristos, ca a zis catre Parintele: "De este voia Ta, il voi bea."
        Intru Bunavestire a Cuvantului lui Dumnezeu, Cuvantul Tatalui, Cel Unul-nascut. S-a imbracat in trup omenesc, precum se propovaduieste in Evanghelie: "Si Cuvantul trup S-a facut si S-a salasuit intre noi." Iar, dupa Inviere, trupul s-a imbracat intru dumnezeire, precum se zice: "Domnul a imparatit, intru podoaba S-a imbracat", in podoaba dumnezeirii. Ca a patimit ca un om, iar ca un Dumnezeu a inviat intru slava, si marturiseste iubitul Lui ucenic, Ioan Evanghelistul: "Am vazut slava Lui, ca slava Unuia-nascut din Tatal, plin de dar si de adevar."
        Intru Bunavestire, Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu a avut, mai intai, ocara si necinste, ca Iosif, cugetand in inima sa, vifor de ganduri necredincioase, ii zicea: "Marie, ce este lucrul acesa ce vad intru tine, ca in loc de cinste, prihana, in loc de veselie, intristare, si, in loc de a ma lauda, mi-ai adus ocara?" Dar si la Invierea lui Hristos, a mers mai inainte ocara si necinstea, cand era pe cruce, socotit cu cei fara de lege si in mijlocul a doi talhari rastignit. Amandoua aceste praznice nu sunt fara de mucenicie, ca, precum Hristos, pe cruce era mucenic, asa si Preacurata Fecioara Maria, cea Preainteleapta, traia cu adevarat, cruce si mucenicie, caci rabda fara de vina, ocari, de la Iosif si banuieli, de la altii, ca pentru un lucru fara de lege si ca si cum ar fi fost furata de nunta. Dar, la amandoua praznicele, acea necinste s-a intors intru slava: ca Hristos, patimind, a intrat in slava Sa, iar Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, dupa acea ocara, mai cinstita decat heruvimii si mai slavita decat serafimii, s-a proslavit. La Bunavestire, Hristos Si-a logodit Lui firea omeneasca, iar la Inviere, Si-a proslavit Lui aceasta fire, imbracand stricaciunea intru nestricaciune si pe moarte imbracand-o intru nemurire.
        La Bunavestire a Preacuratei Fecioare, s-a sfaramat capul balaurului, calcandu-se veninul pacatului celui intai zidit iar la Inviere, Fiul ei, Domnul nostru a stricat iadul si a sfaramat pe diavolul si a surpat imparatia lui.
        La Bunavestire, moartea din pricina pacatului s-a zdrobit, iar la Inviere si moartea trupului s-a biruit, ca Domnul nostru, cu moartea pe moarte a calcat si viata celor din morminte a daruit.
        La Bunavestire s-a pregatit, mai dinainte, pestera, intru care Hristos avea sa se nasca. Dar, pe acelasi Hristos, L-a primit si pestera si mormantul: ca pestera era la nastere, pestera si la Inviere.
        Intreaga, fecioria Nascatoarei de Dumnezeu s-a pazit, la Bunavestire; intregi, si pecetile mormantului s-au pazit, la Invierea lui Hristos. Ca asa a trecut Hristos prin mormantul cel pecetluit, precum S-a nascut din Nascatoarea de Dumnezeu, cu curatia fiind ea pecetluita si cu fecioria pazita.
        La Intrupare, Hristos a fost ca un miel, fara de prohana, care in pantecele Fecioarei s-a pascut, iar la Inviere, acelasi miel a crescut Leu, ca, iata, a biruit Leul din semintia lui Iuda. Si, dantuind, zice catre ai Sai: "Indrazniti, ca Eu am biruit!"
        Dupa Bunavestire, Preacurata Fecioara s-a dus la munte, iar dupa Inviere, Hristos a mers in muntele Galileii, unde a poruncit si Ucenicilor Sai sa mearga: "Spuneti si ucenicilor si lui Petru ca voi merge, mai inainte de voi, in Galileea."
        Dupa Bunavestire, Preacurata Fecioara s-a dus la munte, iar dupa Inviere, Hristos a mers in muntele Galileii, unde a poruncit si Ucenicilor Sai sa mearga: "Spuneti si ucenicilor si lui Petru ca voi merge, mai inainte de voi, in Galileea."
        Dupa Bunavestire, Preacurata Fecioara, umplandu-se de mare bucurie, a cantat: "Mareste suflete al meu, pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu." Iar intru Invierea Fiului sau si Dumnezeu, o, cine poate povesti cu ce fel de bucurie s-a umplut, vazandu-l pe Acela viu, ea care, pentru moartea Lui, se tanguia, nemangaiata. Pe a ei bucurie o pomeneste si Sfanta Biserica, ceea ce se bucura impreuna cu dansa, cantand: "Iar tu, Curata veseleste-te, intru Invierea Celui nascut al tau."
        Iata dar, precum vedeti, o ascultatorilor, ca Bunavestirea Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu si Invierea lui Hristos au multa unire in multe din lucrarile lor si cu cuviinta este a sarbatori aceste doua praznice impreuna.
        Sa praznuim, dar, umplandu-ne cu indoita bucurie duhovniceasca. Sa mareasca sufletul nostru pe Domnul si sa se bucure duhul nostru, de Dumnezeu, Mantuitorul nostru, Cel ce a inviat a treia zi din mormant. Si, iarasi sa mareasca sufletul nostru pe Preacurata Doamna Maria, si sa se bucure duhul nostru de Nascatoarea de Dumnezeu, aparatoarea noastra, prin care am aflat mantuirea. Pentru ca, prin Nascatoarea de Dumnezeu, a mantuit Hristos Dumnezeu lumea. Fie deci lui Hristos, Dumnezeului nostru, Celui ce intru preacuratul pantec fecioresc S-a intrupat si, fara de stricaciune. S-a nascut si a patimit pentru mantuirea noastra si a inviat din mormant, fie Lui de la noi, robii Sai, impreuna si Preacinstitei de Dumnezeu Nascatoare, cinste, slava, multumire si inchinaciune, acum si pururea si in vecii cei nesfarsiti.
        Dar, inca nu amin. Ca mai am ceva de spus catre cei mai nestiutori spre folos. Ca, ceea ce am vorbit pana acum, pentru cei ce cunosc Scriptura, am vorbit si nu vreau ca, pe cei ce nu o cunosc sa-i slobozesc, fara sa le fiu de folos.
        Au stie dragostea voastra de aceste doua praznice? Ca ieri, adica, s-a inceput Invierea lui Hristos, iar astazi se praznuieste Bunavestire a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu; si ce ne invata ele pe noi?
        Ne invata a invia din moartea sufleteasca, spre viata cea cu fapte bune si a ne uni cu Dumnezeu, cu acel fel de tare si nedespartita legatura, precum S-a unit Dumnezeu Cuvantul cu firea trupului omenesc, intru preacuratul pantece al Fecioarei.
        Invierea lui Hristos ne invata pe noi a invia din moartea sufleteasca, spre viata cea cu fapte bune, dupa apostolescul cuvant: "Ca precum Hristos S-a sculat din morti, prin marirea Tatalui, asa si noi, intru innoirea vietii sa umblam."
        Au stiti voi ce este moartea sufleteasca? Moartea sufleteasca este pacatul cel greu, de moarte, pentru care omul are a se chinui in veci, in iad. Si pentru ce, dar, pacatul cel greu este moartea sufletului? Pentru aceea ca ia pe Dumnezeu din suflet, prin Care sufletul vietuieste. Ca precum sufletul da viata trupului, asa Dumnezeu da viata sufletului. Si precum trupul fara de suflet se face mort, asa si sufletul, fara de Dumnezeu, mort este. Pentru aceasta Sfantul Calist, patriarhul Constantinopolului, zice: "Multi au suflet mort in trupul cel viu, ca si cum ar fi ingropati in mormant. Mormant trupul, mort sufletul, mormantul umbla, iar sufletul dintr-insul este neinsufletit, adica, fara de Dumnezeu, pe Dumnezeu neavandu-L intr-insul, ca trupul cel viu poarta intru el pe sufletul cel mort."
        Si de nu crede cineva cele graite, sa asculte insesi cuvintele Domnului. Ca Domnul, aratandu-se, oarecand, lui Ioan, iubitorul Sau ucenic, i-a zis: "Ingerului Bisericii din Sardes scrie-i: Stiu faptele tale, iti merge numele ca traiesti, dar esti mort." Sa luam aminte la cuvintele Domnului. Ca pe un barbat cinstit, cu chip de sfintenie, cu randuiala de inger, ingerul Bisericii din Sardes, il numeste viu, dar ii zice ca este mort. Nume ai ca traiesti, dar esti mort, cu numele viu, dar cu faptele mort, cu numele sfant, iar cu faptele pacatos, cu numele inger, iar cu fapte nu de inger, ci cu faptele celui potrivnic ingerului, cu trupul viu, iar cu sufletul mort. Pentru ce? Insusi Domnul arata pricina, zicand: "N-am aflat faptele tale depline inaintea Domnului tau." O, cat de plin de spaima si de frica este acest lucru. Avea, deci, acel inger din Sardes oarecare lucruri bune, avea la vedere si viata sfanta si de catre oameni se socotea si se numea inger, precum nici Insusi Domnul titlul cel ingeresc nu i-l ia, pentru ca inger il numeste pe el. Dar, fiindca nu era desavarsit in faptele cele bune, nu era deplin sfant, nu era desavarsit inger in trup, ci, doar, cu numele si cu parerea era inger si sfant, dar cu faptele bune si lucrurile in alt fel era, pentru aceea, ca pe un mort, l-a socotit pe dansul Dumnezeu.
        Ce, dar, vom socoti, atunci, despre noi pacatosii, neavand nici o fapta buna, ci intru pacatele cele patimase, ca porcul in noroi tavalindu-ne? Oare, in ce fel ne aflam noi inaintea lui Dumnezeu? Au nu ca niste morti suntem socotiti? Au nu va zice Dumnezeu si catre fiecare dintre noi, aceleasi cuvinte: "Nume ai ca traiesti, dar esti mort, cu trupul esti viu, o, pacatosule nepocait, dar cu sufletul esti mort? Pentru ce? Pentru ca a plecat Dumnezeu din sufletul tau, din pricina pacatoaselor tale fapte."
        Dar, in ce fel, pacatul cel greu, de moarte si mare, ia din suflet pe Dumnezeu, prin Care el putea sa traiasca, si face sufletul mort, aceasta luminat se arata in pilda din Evanghelie, cu fiul cel desfranat, intors la parintele sau, care a zis: "Acesta mort era si a inviat." Dar sa cercetam putin talcuirea acestei pilde. Un om oarecare avea doi feciori; Dumnezeu, Cel ce S-a facut om, pentru iubirea de oameni, are doua fapturi intelegatoare, ca pe doi fii: pe inger si pe om, ingerul ca un fiu mai varstnic al Lui, care a fost zidit mai inainte de om si este, cu locul, cu darul si cu slava, asezat mai sus decat omul, iar omul, ca un fiu mai tanar, mai pe urma facut, si care, fiindca este micsorat, cu putin, fata de ingeri, este ca un frate mai mic.
        Fiul cel mic, pana cand vietuia pe langa parintele sau, nu era fiu al desfranarii, ci fiu al parintelui, cinstit mostenitor. Dar, dupa ce s-a dus intr-o tara, departe, si si-a risipit toata avutia sa, vietuind in desfranare, atunci, s-a numit fiu desfranat si mort, ca era intr-adevar mort. Omul, pana cand se afla alaturi de Dumnezeu, facatorul si viata sa, prin Care vietuieste si se misca si este, pana atunci, nu se socoteste a fi mort, cu sufletul, inaintea lui Dumnezeu, pana atunci in sufletul lui vietuieste Dumnezeu, pana atunci Darul lui Dumnezeu inviaza sufletul sau. Iar, de se va smulge omul de la Dumnezeu, din viata cea adevarata si cu fapte bune, cum se cuvine unui crestin, si se va cufunda in spurcatele faradelegi, atunci, indata se departeaza Dumnezeu din Sufletul sau, Se duce de la el, impreuna cu Darul Sau cel facator de viata, cum se duce o albina ce este izgonita de fum, asa si Dumnezeu, de stricaciunea pacatosului fiind izgonit, Se duce, si, acel suflet, se face ca un mort. Si atunci se poate zice despre acel om ca este mort: nume are ca este viu, dar este mort.
        Pentru un suflet mort, in acest fel, care a murit prin pacate, oare ii sta lui inainte vreun fel de inviere? Ii sta; si nu o data, ci de mai multe ori. Una este invierea trupurilor celor moarte, pe care o asteptam in ziua cea de apoi, cum zicem in Crez: "Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie." Iar sufletul, care indrageste rautatea, adeseori i se face invierea. Si care este invierea sufletului? Sfanta pocainta. Ca, precum pacatul este moartea sufletului, asa si sfanta pocainta. Ca, precum pacatul este moartea sufletului, este invierea sufletului. Fiului celui desfranat, cand cu pocainta s-a intors catre tatal sau, i s-a zis: "Acesta era mort si a inviat." Caci, atunci, cand era departe de parintele sau, in tara pacatului, era mort. Iar, dupa ce s-a intors si s-a pocait, indata a inviat, cu sufletul, ca mort era si a inviat. Si precum am zis, invierea aceasta a sufletului, adesea se face. Ca, de cate ori omul pacatuieste, moare cu sufletul si de cate ori se pocaieste, de atatea ori inviaza, dupa cuvantul care zice: "De cate ori vei cadea, de atatea ori scoala-te si te vei mantui."
        Praznicul acesta de fata, al Invierii Domnului, ne invata pe noi a invia din moartea sufleteasca, adica, a ne pocai pentru pacate. Si nu numai a invia, ci si inviem dupa chipul lui Hristos, precum zice Apostolul: "Hristos S-a sculat din morti si nu va mai muri, ca moartea pe Dansul nu-L mai stapaneste"; asa si noi intru invierea vietii sa umblam. Ca, precum Hristos, dupa a Sa inviere, nu mai moare, asa si noi, dupa pocainta noastra sa nu ne mai intoarcem la pacatele noastre de moarte de la inceput. Ca ce folos avem daca, dupa spalare de noroi, iarasi in noroi ne intoarcem? Ce folos, daca iesind din prapastie, iarasi in prapastie ne aruncam? Ce folos, daca dupa ce ne-am tamaduit de rani, iarasi, amar ne ranim? Ce folos este a invia din moarte sufleteasca si, iarasi a ne omora sufletul cu pacatele? Aceea este adevarata inviere a sufletului ca, o data inviind cu Hristos, la moarte sa nu ne mai intoarcem si mai mult a nu muri.
        Iar celalalt praznic ce ne sta in fata, praznicul Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, intru care Dumnezeu Cuvantul S-a unit, tare si nedespartit, cu trupul omenesc, ne invata si pe noi a ne uni cu Dumnezeu. Ca nu-i destul numai sa inviezi din moartea sufleteasca, ci trebuie si a ne uni, tare, cu Dumnezeu, ca daca cu El nu ne vom uni, atunci, iarasi, cadem in moarte si, iarasi, prin pacate, murim. Iar cela ce se va uni tare cu Dumnezeu, va petrece fara de moarte, fara cadere, neintorcandu-se, la cele mai dinainte rautati.
        Cum deci, ne vom uni cu Dumnezeu? Asa precum S-a unit si Dumnezeu intru a Sa intrupare, cu trupul omenesc. Ca atat S-a unit Dumnezeu cu trupul omenesc, incat niciodata nu-l va mai lasa pe el, intru nesfarsitii veci, cu dansul are sa petreaca si cu dansul are sa imparateasca in cer.  Asa si omul, care a inviat din pacate, dator este a se uni cu Dumnezeu, facatorul si rascumparatorul sau, ca niciodata sa nu-L paraseasca pe El, nu numai prin fapte, dar nici cu gandurile si niciodata sa nu se indeparteze de la El. Ca se zice in Psalm: "Cei ce se departeaza de Tine, vor pieri."
        Dar nu voiesc a lungi mai mult cuvantul, la aceste praznice, de acum, ingreunandu-va auzul. La aceste praznice, Invierea si Bunavestire, si Bunavestire cu Invierea, va doresc voua tot folosul sufletesc, ca si tot folosul trupesc.
        Si nu uitati acestea: Precum mladita nu poate sa aduca roada intru sine, de nu va fi in vita, asa si voi, de nu veti fi in Hristos, temelia pocaintei.
        Iuda era facator de minuni, pana a nu cadea in pacatul iubirii de arginti; 
        Iacob pustnicul era facator de minuni, pana a nu cadea in pacatul cel trupesc, cu fecioara pe care o slobozise din indracire; 
        Preotul Saprichie era mucenic, dar pentru ca, din rautate, s-a impietrit si n-a iertat pe fratele sau, apoi indata si de Hristos s-a lepadat;
        Sufletul, pana nu se desparte de Dumnezeu prin pacate, este viu si lucrator, dar cum se smulge de la Dumnezeu, prin caderea in pacate, indata se face mort si nelucrator Amin.
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)