Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

sâmbătă, 26 martie 2011

Luna martie in 27 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Matroana, cea din Tesalonic (sec.III-IV).



        Sfanta Matroana era din Tesalonic, fiica de oameni saraci, deprinsa a munci din greu ca sa-si agoniseasca cele de trebuinta. Invatase din copilarie, credinta crestina si ajunsese slujnica la femeia capeteniei Tesalonicului, anume Pautilla, care era pagana. Si mergea Pautilla, adeseori la templul din cetate, ca sa se roage in legea ei si-si lua insotitoare si pe slujnica sa, dar Matroana nu intra niciodata in templu, macar ca stapana ei o silea, ci, crestina fiind, alerga la biserica crestinilor, unde se ruga fierbinte pentru rabdaresi pentru linistea sufletului sau. Deci, intr-una din zile, Pautilla i-a zis ei: "De ce nu mergi la templul nostru, ci umbli totdeauna la crestineasca biserica?" Si, luand indrazneala, Matroana i-a raspuns: "Pentru ca, in biserica noastra, vietuieste Dumnezeu, iar, in templu, Dumnezeu nu este."
        Afland, deci, ca slujnica ei este crestina si de aceea nu se supune indemnurilor ei, Pautilla a inceput a o bate si a o chinui in tot felul, iar Matroana toate le rabda pentru Hristos si la biserica se ducea pe ascuns de stapana ei. Stia ca nu gresise cu nimic stapanei sale, stia ca muncise din rasputeri, ca sa-i implineasca voile, stia ca, toata crunta manie a Pautillei, nu pornea decat din ura ei nesfarsita fata de credinta crestinilor, dar stia si ca inaintea lui Dumnezeu, bogat si sarac, stapan si rob, femeie si barbat, toti sunt deopotriva si fiecare va fi rasplatit numai dupa credinta si faptele sale. Toate aceste ganduri treceau mereu luminoase prin mintea tinerei fecioare, care adesea sangera in adancul temnitei si gandurile acestea erau ca un balsam vindecator pentru sufletul ei nedreptatit.
        Dar odata, dupa ce fericita a petrecut in inchisoare patru zile, fara grana, nici bautura, intarita numai de Dumnezeu, Matroana a fost scoasa din inchisoare si supusa din nou la grele chinuiri si batai, de curgea sangele dintr-insa. Singurele ei cuvinte erau marturisirea ce nici moartea nu o va indeparta de la dreapta credinta in Hristos.
        Deci, fiind iarasi aruncata in temnita, dupa mai multe zile de chin, si-a dat duhul, jertfa nevinovata in mainile Domnului, iar trupul ei a fost luat de crestini si ingropat cu multa cinste, ca sfinte moaste. Dumnezeului nostru slava!
 
 

 

Intru aceasta zi, povestirea Cuviosului Parintelui nostru Daniil,
despre Evloghie, taietorul de piatra.

        Ne-a spus noua ava Daniil, preotul Schitului, zicand: Cand eram mai tanar, am mers la Tebaida si m-am pogorat la un oras sa-mi vand lucrul mainilor mele. Si, era acolo un om cu numele Evloghie, care avea mestesugul pietrariei si lucra toata ziua si nimic nu gusta pana seara. Iar, dupa ce se insera, mergea prin tot orasul si, pe cati straini afla, ii ducea in casa sa, si, spalandu-le picioarele cu mainile sale, ii hranea pe ei, iar, din faramiturile ce ramaneau, manca si el, iar ce mai prisosea le arunca la caini. Deci, suindu-ma ca sa-mi vand lucrul mainilor mele in orasul acela, am inserat. Si, Evloghie, m-a luat si pe mine, cu alti straini in casa sa si, dupa obicei, ne-a spalat picioarele si ne-a ospatat pe noi; si aceasta, de multe ori, mi-a facut si mie si altor frati, care erau cu mine.
        Deci, eu vazandu-i bunatatile lui, m-am minunat si am inceput a posti cate o saptamana, rugandu-ma lui Dumnezeu pentru dansul, ca sa-i dea Dumnezeu lui mai multa avere, ca sa poata hrani pe si mai multi straini. Si, postind trei saptamani si mai mult, am slabit de post, incat abia mai traiam si, iata, am vazut pe Cineva, cu sfanta cuviinta, venind catre mine si zicandu-mi: "Ce este, parinte Daniile?" Iar eu am zis catre Dansul: "Am fagaduit lui Dumnezeu sa nu gust paine, pana ce nu ma va auzi, pentru Evloghie, sapatorul de piatra, sa-i dea lui bogatie, ca si pe mai multi straini sa-i odigneasca." Si mi-a zis mie: "Nu este de trebuinta, ca bine ii este lui, precum se afla acum." Iar eu am zis: "Nu, Doamne, ci sa-i dai lui, ca toti sa proslaveasca numele Tau cel sfant." Si mi-a raspuns mie iarasi: Eu ti-am spus tie, ca bine se afla. Insa, de voiesti sa-i dai lui, te faci chezas pentru sufletul lui, cum ca se va mantui, daca ii voi da lui mai multa avere?" Iar eu am zis catre Dansul: "Din mainile mele sa ceri sufletul lui." Si acestea zicand, m-am aflat stand ca la o Sfanta Inviere si am vazut pe un tanar, cu sfanta cuviinta, sezand pe piatra cea sfanta, iar Evloghie sta de-a dreapta Lui. Apoi, a trimis la mine Tanarul acela pe unul din cei ce stateau inaintea Lui si mi-a zis mie: "Oare, tu esti cel ce te-ai prins chezas, pentru Evloghie?" Iar iar cei ce stateau de fata au zis: "Asa, Stapane, acesta este." Si, iarasi, mi-a zis mie: "Chezasia de la tine o voi cere." Eu am zis: "Asa, Stapane, de la mine, numai sa-i inmultesti lui averea." Deci, am vazut indata pe doi voinici bagand in sanul lui Evloghie aur mult si, cu cat aceia ii dadeau, cu atat sanul lui si mai incapator se facea.
        Iar, dupa ce m-am sculat din somn, am cunoscut ca mi s-a ascultat rugaciunea si am proslavit pe Dumnezeu. Iar, Evloghie, iesind dupa obiceiul sau la lucru a lovit intr-o piatra si a auzit un sunet si iarasi a lovit si a aflat o ferestruica. Deci, a lovit a treia oara si a gasit-o din nou si era plina cu aur. Si inspaimantandu-se se intreba: "Ce sa fac? Nu stiu. De-i voi lua pe acestia in casa mea va auzi stapanul, si-i va lua pe ei, iar eu in ispita voi cadea. Dar, ii voi lua eu, si-i voi pune unde nu stie nimeni si, cumparand dobitoace, voi zice ca piatra car cu ele." Deci, parasindu-si lucrul cel bun, pe care il facea in toate zilele cu strainii, a intrat intr-o corabie si s-a dus la Constantinopol. Iar in acea vreme imparatea Iustin, unchiul lui Justinian. Si, dand aur mult imparatului si dregatorilor lui, ei l-au pus pe el dregator al cetatii. Si si-a cumparat case mari, care se numesc "ale egipteanului", pana in ziua de astazi.
        Iar, dupa doi ani am vazut, in vis pe Tanarul acela cu sfanta cuviinta iarasi la Sfanta Inviere stand pe Sfanta piatra. Si, aducandu-mi aminte de Evloghie, am zis in sinea mea: "Oare unde este Evloghie ?" Si, dupa aceea am vazut pe Evloghie, izgonit de la fata Tanrului si tarat de un arap. Iar desteptandu-ma din somn, am cunoscut ce insemneaza visul si am zis intru sine-mi: "Vai mie, pacatosului, ce am facut ? Mi-am pierdut sufletul meu."
        Deci, sculandu-ma, m-am dus in orasul acela, unde, mai inainte, fusese Evloghie taietor de piatra, facandu-ma a-mi vinde lucrul mainilor mele si asteptam sa vie Evloghie sa ma ia, dupa obicei, in casa lui, insa n-a fost cine sa ma ia. Atunci, sculandu-ma, am rugat pe o batrana, zicand: "Rogu-ma tie, maica, sa-mi aduci mie putina paine ca sa mananc, ca n-am mancat astazi." Iar ea, degraba ducandu-se mi-a adus paine si fiertura si, sezand aproape de mine, a inceput a-mi grai mie cuvinte duhovnicesti si folositoare: "Nu-ti este tie de folos, zicea, ca sa umbli prin lume. Au nu stii ca viata calugareasca, de liniste are trebuinta?" Inca si altele multe cuvinte folositoare mi-a grait mie. Iar eu am zis: "Dar cum ma sfatuiesti sa fac? Ca lucrul mainilor mele am venit sa-l vand." Iar ea mi-a raspuns mie: "Macar ca si lucrul mainilor iti vinzi, sa nu zabovesti asa noaptea prin oras." Iar eu i-am zis ei: "Cu adevarat, asa este." Si iarasi am intrebat-o pe ea: "Spune-mi maica, nu cumva este in orasul acesta vreun om temator de Dumnezeu si primitor de straini ?" Iar ea mi-a zis: "Parinte si stapane, am avut aici pe un tanar taietor de piatra, care multa mila facea cu strainii, dar Dumnezeu vazandu-i fapta lui cea buna i-a dat lui dar, ca am auzit de dansul ca, acum, este senator in Constantinopol." Deci, auzind aceasta, am zis in sine-mi : "Eu am facut uciderea aceasta."
        Si, intrand intr-o corabie, am mers la Constantinopol si, intreband si gasind casa lui Evloghie, sedeam langa poarta, vrand sa-l vad pe el, cand va iesi. Deci, iata, l-am vazut pe el iesind cu multa mandrie, inconjurat de oameni multi si am strigat: "Miluieste-ma ca am sa-ti graiesc ceva in taina." Iar el n-a voit nici macar sa se uite la mine, iar slugile lui chiar sa ma bata au inceput. Dar eu, la alt loc iesindu-i inainte, iarasi am strigat. Iar el a poruncit, ca sa ma bata, inca mai mult. Si, asa am stat patru saptamani inaintea usilor casei lui, inviforandu-ma de zapada si de ploaie, si tot n-am putut sa vorbesc cu el. Atunci, suparandu-ma, m-am aruncat inaintea chipului Domnului nostru Iisus Hristos, cu lacrimi, si ma rugam, zicand: "Doamne, iarta-ma de chezasia omului acestuia, iar, de nu, atunci si eu raman in lume." Acestea zicandu-le, in cugetul meu, indata am adormit si, iata, a inceput un sunet mare si se auzea ca vine imparateasa si inaintea ei si in preajma ei mergeau multime de mii de oameni. Iar eu am strigat, zicand: "Miluieste-ma Stapana." Iar ea, stand mi-a zis mie: "Ce voiesti ?" Eu i-am zis ei: "Pe Evloghie, prefectul l-am luat in chezasie si sa poruncesti sa fiu slobozit de chezasia aceasta." Iar ea mi-a raspuns mie: "In lucrul acesta, eu nu am amestec, ci precum stiu, asa sa-ti implinesti chezasia ta." Si desteptandu-ma, am zis in sinea mea: "Macar de-mi va fi mie sa mor, dar nu ma voi departa de la portile lui Evloghie, pana nu voi vorbi cu el."
        Si am mers iarasi inaintea portii lui si cand voia sa iasa el, iar am strigat. Deci, alergand una din slugile lui cu un bat atata bataie mi-a dat mie, incat mi-a sfaramat tot trupul meu. Atunci, mahnindu-ma, am zis in sinea mea: "Ma voi duce la Schit si, de va voi Dumnezeu, il va mantui pe Evloghie, cu judecatile care le stie." Deci, ducandu-ma sa caut o corabie, care sa mearga la Alexandria, am aflat. Si cum am intrat ca sa mergem cu corabia indata, de mahnire si de batai, am cazut ca un mort si am adormit. Si m-am vazut pe mine, in vis ca eram la Sfanta Inviere si Tanrul acela sezand pe Sfanta Piatra a cinstitului mormant. Si cauta spre mine cu manie, incat de frica, m-am cutremurat, ca o frunza, si nu puteam sa-mi deschid nici gura mea, ca mi se impietrise inima din mine. Si mi-a zis mie: "Dar nu te duci ca sa-ti implinesti chezasuirea ta ?" Deci, a poruncit la doi, din cei ce stau de fata, ca legandu-ma, sa ma spanzure, apoi m-au batut destul si-mi ziceau mie: "Sa nu incepi nici un lucru mai presus de masura ta si sa nu te sfadezi cu Dumnezeu !" Si, inca fiind eu spanzurat, iata, s-a facut un glas: "Vine Imparateasa." Si vazand-o pe ea, am luat indrazneala si am zis catre dansa cu glas lin: "Miluieste-ma, Stapana a lumii." Iar ea mi-a zis iarasi: "Ce voiesti ?" Si eu am zis: "Pentru chezasuirea lui Evloghie sunt spanzurat aici." Si mi-a zis mie: "Iata, eu ma voi ruga pentru tine!" Deci, am vazut-o ca a mers si a inceput sa sarute picioarele Tanarului aceluia. Dupa aceea mi-a zis mie Tanarul: "Mai mult sa nu mai faci un lucru ca acesta." Eu am zis: "Nu, Stapane. Ca eu ma rugasem, la inceput pentru dansul, ca mai mare sa fie, la inceput pentru dansul, ca mai mare sa fie, dar am gresit, Stapane, iarta-ma" Apoi a poruncit ca sa ma slobozeasca pe mine si mi-a zis: "Sa mergi la chilia ta, ca Eu, iarasi voi aduce pe Evloghie la cea dintai randuiala a lui: tu nu te ingriji de aceasta." Dupa aceea, indata desteptandu-ma, m-am bucurat foarte tare, izbavindu-ma de o chezasuire ca aceasta, si am multumit lui Dumnezeu si Stapanei, celei cu totul fara prihana.
        Deci, dupa trei luni, am auzit ca a murit Iustin imparatul si, in locul lui s-a facut alt imparat. Si a inceput prigoana asupra stapanitorilor si pe dregatorii cei mari, i-au ucis si le-au jefuit averile. Asemenea au facut si lui Evloghie, iar el singur a fugit din Constantinopol, si poruncise imparatul ca, oriunde s-ar afla, sa-l ucida. Deci, Evloghie s-a intors la locul sau cel dintai si si-a schimbat hainele sale, ca si mai intai, cand era sarac. Si s-au adunat locuitorii orasului aceluia, ca sa-l vada pe el, si-i ziceau lui: "Auzisem de tine ca te-ai facut dregator mare." Iar el raspundea: "De m-ar fi pus pe mine mare dregator, nu m-ati mai fi vazut pe mine aici, ci alt egiptean este acela de care ati auzit, dar eu am fost si m-am inchinat la Sfintele Locuri."
        Deci, venindu-si intru sine, zicea: "Smeritule Evloghie, acum du-te, ia-ti uneltele tale, si mergi de lucreaza, ca aici nu este Constantinopolul, ca nu cumva si capul tau sa-l pierzi." Apoi, luandu-si uneltele sale, a iesit la piatra de mai inainte, unde aflase comoara aceea, socotind ca va mai afla si alta si, lovind in piatra pana la al saselea ceas, n-a aflat nimic. Deci, a inceput a-si aduce aminte de hrana si de dulceata mancarilor pe care le avea la palate si de amagirea mandriei lumii acesteia, si, iarasi, zicea catre sine: "Scoala-te de lucreaza ca aici este Egiptul." Apoi, putin cate putin, l-a indreptat pe el Mantuitorul si Sfanta noastra Stapana la cea dintai a lui oranduiala. Si, facandu-se seara, iata Evloghie a venit, chemand pe straini la gazduire.
        Si, vazandu-l pe el, am suspinat si, lacrimand, am zis catre Dumnezeu: "Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut. Cu adevarat, Tu, Doamne, faci saraci si imbogatesti, smeresti si inalti si Judecatile Tale sunt necurmate." Si, luandu-ma si pe mine, impreuna cu alti saraci, ne-a dus la casa lui si, spalandu-ne picioarele, ne-a pus masa. Si, dupa ce am mancat noi, luandu-l de o parte, i-am zis lui: "Cum te afli, frate Evloghie ?" Iar el a zis: "Roaga-te pentru mine, ava, ca sunt sarac, neavand nimic." Iar eu am zis catre el: "O, de n-ai fi avut nici acestea pe care le ai!" Iar el a zis: "Pentru ce, ava? Nu te-am smintit candva, cu ceva ?" Atunci, i-am povestit lui toate cele ce s-au petrecut. Si, pangand de ajuns, a zis: "Roaga-te, ava, ca sa trimita Dumnezeu cele de trebuinta, ca, de acum, ma indreptez." Iar eu am zis: "Cu adevarat, fiule, sa nu nadajduiesti sa ti se incredinteze altceva de la Hristos, cat vei fi in lumea aceasta, afara de plata ostenelii tale acesteia." Si, urandu-i cele bune, m-am intors, si a ramas Evloghie asa, sapand in piatra si primind pe straini, pana la sfarsitul zilelor sale. Si, facandu-se de o suta de ani, nu s-a lasat de aceasta lucrare, ci ii da lui Dumnezeu putere, pana cand s-a implinit calatoria vietii.
        Sa ne minunam, dar, de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Care, dupa ce l-a inaltat, pentru putina vreme, atat de mult, apoi, iarasi l-a smerit pe el, pentru a-i fi de folos. Sa ne rugam, deci, sa ne smerim si noi in frica Domnului pentru Iisus Hristos, ca doar vom afla mila la infricosatorul lui Scaun, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si a tuturor Sfintilor Lui.
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)