Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 11 februarie 2011

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, cu intrebari si raspunsuri.


    Intrebare: Cum este hulit Dumnezeu; si ce cere Cela ce are toata cinstea si stapanirea si este datator a toata sfintenia?
    Raspuns: Zice, Dumnezeu, prin Proorocul: "Vai de cel prin care Numele Meu este hulit intre neamuri"! Deci, ingrozirea aceasta se potriveste la cei ce necinstesc chipul lui Dumnezeu. Dupa chipul Lui, Dumnezeu ne-a facut pe noi si dupa asemanare; si dator este tot crestinul sa se pazeasca pe sine si sa se fereasca si sa cinsteasca intru sine chipul lui Dumnezeu si sa-l sfinteasca prin lucrurile cele bune, ca sa poata zice: "Sfinteasca-se intru mine numele Tau, Doamne". Sa straluceasca lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada lucrurile voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru, Cel din ceruri. Vedeti cum este slavit Dumnezeu, prin lucrurile cele bune? Si, precum prin lucrurile cele bune este slavit, asa prin faptele cele rele este hulit si este necinstit. Ca cei necredinciosi si neamurile, vazand pe crestini, ca si ei petrec ca paganii si ca cei necredinciosi, in chefuri si in betii, nu zic numai ca cei credinciosi, crestinii, calca Legea si poruncile lui Hristos, ci inca si hulesc, spunand ca, precum le-a dat si poruncit lor Hristos, asa si pazesc, ca si cand ei nu pot sa calce cuvantul si porunca Dascalului lor, ca si cand asa socotesc ca este invatatura si taina lui Hristos. Si asa este hulit numele lui Dumnezeu prin noi. Si de aceea se implineste si la noi cuvantul cel scris: "Vai, de acela prin care este hulit numele Meu intre neamuri"! Insa noi, fratii mei, lasand acestea celor ce le iubesc, prin lucrurile cele bune sa sfintim Numele lui Dumnezeu, Caruia se cuvine toata slava in vecii vecilor.

    Intrebare: Ce inseamna ceea ce zice Apostolul: "Prin calcarea Legii, necinstesc oamenii pe Dumnezeu?"
    Raspuns: Precum, daca cel ce primeste scrisorile imparatului le citeste si le va primi cu toata osardia si frica si sarguinta si le va cinsti si le va saruta si degraba va face cele poruncite, acestea, la imparatul, cu cinste se socotesc, iar, daca va lepada si va defaima scrisorile si pe aducatorul de scrisori il va ocara si il va necinsti, la imparatul se urca ocara, asa si cei ce calca si defaima scrisorile marelui Imparat, adica preacurata Evanghelia Lui, prin calcarea ei, pe Hristos, Cel ce a poruncit-o, Il necinstesc. Asa si la iudei se cuvine a socoti. Ca, dupa ce au primit ei Scripturile cele cu degetul lui Dumnezeu scrise, pe aducatorii de scrisori, i-au ocarat si i-au batut si cu pietre i-au improscat si i-au omorat si, asa, au calcat Legea lui Dumnezeu, ceea ce zice: "Pe cel drept si pe cel nevinovat nu il vei ucide". Iar, pe Incepatorul vietii, cel sfant si drept, L-au ocarat si L-au palmuit si au scuipat pe fata Lui cea sfanta  si preacurata si infricosata, de care se cutremura cerul si pamantul si marea si toate cele ce sunt intr-insele. Pentru aceea si zicea, catre dansii, Mantuitorul: "Eu cinstesc pe Tatal si voi nu Ma cinstiti pe Mine" (Ioan 8, 49), iar, mai pe urma, L-au si ucis. Ati auzit, deci, fiilor, cum prin calcarea Legii, este necinstit Dumnezeu? Asadar si cei ce se numesc crestini si fara de pazire vietuiesc, prin calcarea Evangheliei, il necinstesc pe Dumnezeu, cele potrivnice Tainei Stapanului lucrand si poruncile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, barfeli socotindu-le, si de la adevar intorcandu-si auzul si catre basme abatandu-se si luand aminte. Dupa cum si Apostolul mai inainte a propovaduit: "Ca va veni o vreme, cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa" (II Timotei 4,3). Si, iata, cuvantul s-a implinit.
    Ca cine primeste acum dumnezeiestile Scripturi? Cine ia aminte la poruncile lui Hristos? Cine este intelept si va pazi acestea? Cine va dovedi ca nu suntem calcatori de Lege? Multi sunt intelepti, dupa trup. Multi, de bun neam. Multi, stiutori si carturari, legiuitori si imparati, dregatori si bogati, saraci si robi, slobozi si dascali, monahi, feciorelnici si casatoriti. Cine, dintre acestia toti poate sa dovedeasca sau sa arate ca se cade crestinului a trai dupa poftele firii pamantesti? Ca faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: desfranarea, destrabalarea, vrajitoria, cearta, invidia, dezbinarile, betiile, uciderile, sau cele asemenea. Cine va dovedi ca acestea sunt ale crestinilor? Care Evanghelie? Care carte a Apostolilor? Care Prooroc? Ca, iata, de la marginile lumii, pana la marginile ei, dumnezeiasca Scriptura se citeste in biserici si nicaieri nu sta scris ca se cade crestinilor sa faca acestea. Ci, cel ce s-a ratacit in calea sa si s-a abatut, este calcator de Lege, iar prin calcarea Legii, Il necinsteste pe Dumnezeu.
    Iata, ati auzit cum se necinsteste Dumnezeu. Deci, inceteaza crestine, a calca Legea si a necinsti pe Dumnezeu. Inceteaza sa traiesti dupa obiceiurile paganilor, pentru ca, dupa ce te vei duce dincolo, sa nu afli stramtorare si necinste. Voiesti sa auzi cum a poruncit Stapanul sa umble si sa salte crestinul? Asculta: "Fericiti cei ce plang, fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza". Acesta este intaiul praznic al crestinilor. Si iarasi: "Nevoiti-va a intra pe calea ce stramta". Si iarasi: "Amin zic voua, ca veti plange si va veti tangui, iara lumea se va bucura, iar voi va veti intrista". Si iarasi zice: "Sa nu va inaltati, ca acestea toate neamurile paganilor le fac, deci sa nu va asemanati lor". Voiesti sa auzi si faptele si saltarile Proorocului David? Iata ce zice: "Plangand si inchinandu-ma, umblam si am acoperit cu post sufletul meu si cu sac m-am imbracat si s-au facut mie lacrimile mele, paine, ziua si noaptea. Si cenusa ca paine am mancat. Si bautura mea cu plangere am amestecat". Si iarasi zice: "Spala-voi in toate noptile patul meu si asternutul meu cu lacrimile mele il voi uda". Si iarasi: "Ochii mei totdeauna catre Domnul". Si iarasi: "De la toata calea cea rea am oprit picioarele mele". Ai auzit cum a dantuit David? Asadar si tu, crestine, dantuieste. Voiesti sa auzi si praznicele si odihna si desfatarea fericitului Pavel? Veniti sa auzim, fratilor, cum ne indeamna pe noi si ne roaga, zicand: "Urmatori mie faceti-va, fratilor", caci pe multi aud zicand: Eu pe Apostol il ascult si, cum a invatat el, asa fac. Vezi ce zici, sa nu minti. Ca, de vei grai adevarul, fericit vei fi si in veacul de acum si in cel ce va sa fie. Insa, eu ma tem, ca nu cumva sa te afli mincinos, ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor si toti s-au abatut.
    Urmeaza pe Pavel, crestine, cela ce zici ca, toate cate spune Apostolul, le primesti si le faci. Ca cei care sunt urmatori lui Pavel, se vor pleca lui, precum zice cuvantatorul de Dumnezeu, Ioan: "Noi de la Dumnezeu suntem. Cela ce cunoaste pe Dumnezeu ne asculta pe noi. Care nu este de la Dumnezeu, nu ne asculta pe noi". Veniti dar, urmatorii lui Pavel si urmatorii lui Hristos, sa auzim ce striga Pavel ca, iata ne indeamna, zicand: "Urmatori Mie faceti-va, fratilor, precum si eu lui Hristos". Spune, fericite Pavele, in ce chip poate cineva sa se faca urmator tie? Pune, aici, de fata, invatatura ta. Caci toti cunoastem ca tu fericit esti si imparatzesti cu Hristos, in vecii cei nesfarsiti. Spune-ne noua, cum te-ai nevoit si te-ai invrednicit slavei aceleia? Spune-ne noua, ca si noi sa urmam tie, ca sa ne invrednicim impreuna cu tine, vesnicelor bunatati. De ai dantuit, sa dantuim si noi, de ai plans, sa plangem si noi, de ai postit, sa postim si noi. Pe toate ale credintei, cate ai lucrat, spune-ne, si le vom face. Spune-ne noua, Pavele, cum se cade sa petreaca crestinii. Raspunde Pavel si zice: "Marturisesc intru Domnul sa nu mai umblati voi, precum celelalte neamuri umbla, in desertaciunea mintilor, intunecati cu mintea fiind, instrainati de slava lui Dumnezeu. Lepadand minciuna, graiti adevarul. Soarele sa nu apuna in mania voastra, nici sa nu dati loc diavolului. Cela ce fura, sa nu mai fure. Tot cuvantul putred sa nu iasa din gura voastra".
    Auziti pe Pavel strigand: "Tot cuvantul putred sa nu iasa din gura voastra, ci numai cuvantul cel bun, spre zidire". Toata amaraciunea si mania si iutimea si strigarea si defaimarea sa se ridice de la voi, impreuna cu toata rautatea. Spune, Pavele si cele mai mari. Faceti-va, zice Pavel, ca niste fii iubiti ai lui Dumnezeu. Auziti si cutremurati-va, cei ce voiti a fi crestini si departati-va de la cele paganesti. Faceti-va urmatori ai lui Dumnezeu. Iarasi, Pavel spune cu tarie: "Iar desfranarea si toata necuratia sau lacomia nici sa se numeasca intre voi. Nu va imbatati de vin, intru care este desfranarea. Urmatori mie faceti-va. Vedeti sa nu rasplatiti cu rau cuiva, pentru rau. Dojeniti pe cei fara de randuiala. Mangaiati pe cei deznadajduiti. Sprijiniti pe cei slabi. Fiti indelung rabdatori catre toti. Urmatori mie faceti-va. Totdeauna va bucurati, neincetat va rugati. Sa lepadam paganatatea si poftele cele lumesti. Urmatori mie faceti-va, fratilor. Iubirea de straini sa nu o uitati. Cu iubire de frati unii pe altii iubiti-va, cu nadejdea bucurandu-va, intru necazuri rabdand, intru rugaciune zabovind". Urmatori mie faceti-va, adica urmatori fericitului Pavel. Ca impreuna cu Hristos sa imparatiti in vecii nemarginiti.
    Unde sunt cei ce zic, toate cate le zice Pavel, le facem. Si cine este mai fericit decat tine, daca vei grai adevarul? Insa, vezi, sa nu te afli manios, zicand si nu facand. Ca, iata, iarasi te indeamna pe tine Pavel: "Urmatori mie faceti-va". Intru tot lucrul alcatuiti-va pe voi ca niste slujitori ai lui Dumnezeu; intru rabdare multa, intru necazuri, intru nevoi, intru stramtorari, in batai, in temnite, in osteneala, in privegheri, in posturi, in bunatate, intru Duhul Sfant, in dragoste nefatarnica, in cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu. Urmatori mie faceti-va, fratilor. Cine este atat de viteaz, ca lui Pavel sa-i urmeze si sa se faca vas de alegere? Deci, de voiesti, crestine, sa urmezi lui Petru si lui Pavel si lui Ioan, pazeste cuvintele lor. Pazeste invatatura lor, urmeaza nevointa lor. Sa nu iubesti lumea, nici cele din lume. Sa nu ramai numai la veacul acesta. Sa nu dormi mult. Nici numai in cele de desfatare sa te indeletnicesti. Urmeaza lui Pavel. Ca iarasi voi zice: Invata-te crestine, cum se veselea Pavel, cum se desfata, cum serba si praznuia el in lumea aceasta. Si urmeaza-l, nu numai cu cuvantul, ci si cu fapta.
    Spune, Sfinte Pavele, povesteste-ne noua cum te-ai desfatat si cum te-ai veselit in lumea aceasta. Raspunde Pavel: "Desfatarea mea aceasta este: Trei ani, noaptea si ziua, nu am incetat cu lacrimi, sfatuind pe fiecare. Acesta este praznicul meu. Intru osteneli, mai mult, in batai, in temnita, pe moarte de multe ori, de la iudei, de cinci ori cate patruzeci de lovituri, fara una am luat, de trei ori cu toiege am fost batut, o data cu pietre am fost improscat, de trei ori corabia cu mine s-a spart, o noapte si o zi intru adanc am petrecut, in calatorii de multe ori, in primejdie de rauri, si de la neamuri si de la talhari, cu primejdie in pustie si in mare, in osteneala si in truda, in privegheri, de multe ori, in frig si in golatate". Acestea sunt desfatarile lui Pavel. Urmatori mie faceti-va, fratilor, precum si eu lui Hristos. Argintul sau aurul sau imbracamintea nimanui nu am poftit. Toate am aratat voua. Urmatori mie faceti-va. Ca eu, nu numai a fi legat, ci si a muri, pentru numele Domnului Iisus, sunt gata. Catre tinta gonesc, la darul chemarii celei de sus a lui Dumnezeu. Asa alerg, nu ca si cum as bate vazduhul, ci imi trudesc trupul meu si il robesc. Ca tot cela ce se nevoieste, de toate se infraneaza. Asa alergati fratilor, ca sa ajungeti. Urmati Sfintilor si asa alergati, ca impreuna cu dansii sa va incununati si impreuna sa imparatiti.
    Deci, inceteaza crestine, cu lucrurile cele paganesti si elinesti, ca nu prin calcarea Legii sa necinstesti pe Dumnezeu, ca sa nu-ti ingramadesti asupra-ti urgie, in ziua urgiei si a dreptei judecati a lui Dumnezeu, cand va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, dupa bunavestirea mea. Cand, si ingerii, cu cutremur, vor sta inainte. Unde nu numai pentru fapte, ci si pentru gand si cuvant desert vom fi osanditi. Sa gandim fratilor, ca omul este ca iarba, zilele lui, ca floarea campului, asa va inflori. O clipa de vreme si toate vor inceta. Pentru ce, in desert, te tulburi, o, omule? O noapte si se va vesteji carnea ta si picioarele tale vor inceta sa mearga, ochii tai se vor topi si limba ta se va linisti si glasul tau va lipsi si suspinul tau se va inmulti si lacrimile tale vor curge si nimeni nu va putea sa-ti ajute. Si toti lasandu-te, se va duce fiecare intru ale sale, si nimeni nu va putea sa-ti ajute. Si toti lasandu-te, se va duce fiecare intru ale sale, si nimeni nu va sta langa tine. Iar ingerul cel nemilostiv, departe stand, va astepta porunca Stapanului, ca, rapind ticalosul tau suflet, sa-l duca in locul cel gatit lui, ca sa secere ceea ce a semanat, unde lucreaza si prisoseste plangerea si tanguirea si suspinul, necazul si stramtorarea, scrasnirea dintilor si durerea.
    Acolo se vor topi ochii betivilor. Acolo vor plange si cu dintii vor scrasni desfranatii si preadesfranatii, furii, vrajitorii, otravitorii, fermecatorii, descantatorii, toti cei care pe calea cea larga au umblat. Si, vai lor, ca acolo nu-i loc de desfatare pentru ei, dupa cum zice Domnul: "Vai, celor ce radeti acum, ca veti plange". Aratat este ca acolo nu este cu putinta, fratilor, ca uneori crestin sa fii, iar alteori pagan sa te faca cineva. Ca, venind, Domnul a surpat toate cele ale diavolului si, din mainile lui, izbavindu-ne pe noi, zice: Eu sunt pastorul cel bun, veniti dupa Mine toti. Eu sunt viata, Eu sunt lumina lumii, veniti toti catre Mine. Lepadati-va de satana, aruncati de la voi invataturile lui, dezbracati-va de omul ce vechi si de toate faptele lui si intru cel nou imbracati-va. Cele vechi au trecut, iata, toate s-au facut noi. Veniti catre Mine toti. Legea prin Moise s-a dat, Darul si Adevarul prin Mine, Iisus Hristos s-a facut. Cati dupa Legea veche va indreptati, ati cazut din dar. Veniti catre Mine toti, ca pe cel ce vine la Mine, nu il voi scoate afara.
    O, nemasurata bunatate a lui Dumnezeu, care pe toti ii cheama, caci El voieste ca toti sa se mantuiasca. Slava iubirii lui de oameni! Sa nu ne mai indreptam numai dupa Lege. Ca Hristos ne-a rascumparat pe noi din blestemul Legii. Lui se cuvine slava in veci. Amin.
    Intrebare: Care pacat este mai greu, afara de pacatul ereziei?
    Raspuns: Precum, dintre toate faptele bune, mai inalta este iubirea, asa si, decat toate pacatele, mai greu este a ura pe fratele tau. Ca cela ce uraste pe fratele sau este ucigas de oameni, dupa cum a zis Apostolul. Cel ce uraste pe fratele sau, pe Iisus, Insusi Dumnezeu, Il uraste. Cela ce uraste pe fratele sau, intru intuneric este si intru intuneric umbla si nu stie unde merge, ca intunericul i-a orbit ochii lui. Vezi de cate rele este pricinuitoare ura? Iar iubirea acopera multime de pacate. Invidia cu anevoie de vindecat este. Pacat de moarte savarseste tot cel fara de cainta. Insa stricatorii de parte barbateasca, vrajitorii, otravitorii, remecatorii, cei ce opresc plata lucratorilor si cei ce urasc pe frati, in focul cel mai cumplit al ucigasului s-au osandit. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)