Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

duminică, 13 februarie 2011

Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose; Sfantul Mucenic Macarie


Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose; Sfantul Mucenic Macarie Mareste imaginea.
Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose
In Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apa facatoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tamaduiri, mai multe decat din scaldatoarea Siloamului, pentru ca acolo, o data pe an, se pogora ingerul Domnului si tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Incepatorului de cete ingeresti. Acolo, cel ce intra intai, dupa tulburarea apei, in scaldatoare, se facea sanatos; aici, toti, si cei dintai si cei de pe urma primeau sanatate. Acolo era trebuinta de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-si capata sanatatea pe care nu o luau si cineva in treizeci si opt de ani a cistigat-o; aici intr-o zi sau intr-un ceas bolnavul cistiga sanatatea.
Despre inceputul acelui izvor se pomeneste asa: Cand toata lumea era umbrita cu intunericul neindumnezeitei multimi de idoli si oamenii se inchinau fapturii, nu facatorului, in acea vreme in Ierapole, cei necredinciosi cinsteau o vipera mare si infricosata, careia i se inchinau toata noaptea, orbindu-se cu diavoleasca inselaciune. Pe ea o tinea poporul salbatic incuiata intr-o casa zi-dita in cinstea ei si aducand multe feluri de jertfe, hranea acea vipera plina de otrava, care vatama pe multi. Singurul Dumnezeu adevarat, vrand ca lumina cunostintei Sale sa lumineze lumea si sa-i povatuiasca pe oamenii cei rataciti de la calea adevarata, a trimis pe sfintii Sai ucenici si Apostoli in tot pamantul ca sa propova-duiasca Evanghelia la toata faptura. Dintre acestia, doi: Sfantul Ioan Teologul si Sfantul Filip, ajungand unul in Efes, iar altul in Ierapole, se osteneau intru buna vestire a lui Hristos. Atunci era in Efes o capiste minunata si un frumos idol al neslavitei zeite pagane Artemida, fata de ai carei slujitori si inchinatori Sfantul Ioan s-a aratat biruitor, luptandu-se cu sabia cea duhovniceasca a cuvantului lui Dumnezeu, caci, cu puterea numelui lui Hristos, a facut sa cada si capistea si idolul si ca praful sa se risipeasca si toata cetatea a adus-o la sfanta credinta intru Hristos.
Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose si Sfantul Arhip
Dupa risipirea idolului Artemidei, Sfantul Ioan a venit de la Efes in Ierapole ca sa ajute impreuna slujitorului sau, Sfantul Apostol Filip, intamplandu-se atunci acolo si Sfantul Apostol Bartolomeu si sora lui Filip, Mariami. Cu dansii impreuna, slujea la mantuirea oamenilor si Sfantul Ioan Teologul. Mai intai, ei s-au ridicat asupra viperei careia oamenii cei necredinciosi ii aduceau jertfe, avand-o pe ea in loc de Dumnezeu, si au ucis-o cu rugaciunea. Apoi au aratat popoarelor pe unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul. Apoi, stand la un loc care se numea Herotop, proorocira ca darul lui Dumnezeu va straluci peste dansul si sfantul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor ceresti, va cerceta locul acela si multe minuni se vor savarsi acolo.
Acest lucru s-a si implinit curand. Pentru ca, ducandu-se Sfantul Ioan in alte cetati la propovaduire, iar Sfantul Filip patimind de la pagani, asemenea si Bartolomeu si Mariami ducandu-se in alte tari, a izvorat din locul acela apa facatoare de minuni, dupa proorocia Sfintilor Apostoli, si s-a implinit scriptura, care zice: "S-a varsat apa in pustie si vale in pamantul cel insetat si cele fara de apa vor fi balti si pe pamantul cel insetat va fi izvor de apa. Acolo va fi veselia pasarilor si salas de trestie si balta. Si acolo va fi cale curata si cale sfanta se va numi".
Deci incepura a veni la izvorul acela multi, nu numai credinciosii, ci si necredinciosii, pentru ca minunile cele ce se faceau ii chemau ca niste trimbite cu glas mare si toti cei ce beau si se spalau din izvorul acela se tamaduiau de neputintele lor, si, primind sanatate, se botezau multi in numele Sfintei Treimi.
Deci a fost oarecare elin din Laodichia, a carui fiica, una nascuta, era muta din nastere. De acest lucru era foarte suparat tatal ei si sarguindu-se mult pentru dezlegarea limbii ei si nesporind nimic, a ramas in mahnire. Intr-o noapte a adormit pe pat si a vazut in vedenie pe ingerul lui Dumnezeu stand inaintea lui, stralucind ca soarele. Nu pentru ca era vrednic sa-l vada pe el, ci ca prin acea vedenie sa vie la cunostinta adevarului, iar pe altii sa-i aduca cu sine la Dumnezeu. De aceea, vazand pe inger s-a cutremurat si l-a auzit pe el graind catre dansul: "De voiesti ca sa se dezlege limba fiicei tale, sa o duci pe ea la izvorul acela al meu, care este aproape de Ierapole, in Herotop, si sa-i dai sa bea din apa aceea si vei vedea slava lui Dumnezeu".
Sculandu-se din somn omul acela se mira de ceea ce vazuse si, crezand in cuvintele ce i s-au zis, indata, luandu-si fiica, a mers degraba la apa cea facatoare de minuni la care, ajungand, a aflat multime de oameni scotand din ea si botezandu-se intr-insa, si primind tamaduiri de bolile lor. Deci i-a intrebat pe ei: "Cui va ru-gati, spalandu-va cu apa aceasta?" Iar ei zisera: "Chemam numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si mai chemam in ajutor si pe Sfantul Arhanghel Mihail". Atunci omul acela, ridicandu-si ochii in sus si inaltandu-si mainile, a zis: "Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ne pe noi. Sfinte Mihaile, sluga lui Dumnezeu, ajuta-ne si tamaduieste pe fiica mea!" Si scotand din apa a dat sa bea fiicei sale cu credinta, si indata limba ei cea legata cu mutenie s-a dezlegat spre preamarirea lui Dumnezeu si a grait luminos, strigand: "Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ma pe mine; Sfinte Mihaile, ajuta-mi mie!"
Toti cei ce se intamplasera acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu si slaveau pe Sfanta Treime si preamareau ajutorul Sfantului Arhanghel Mihail. Iar elinul acela, vazand tamaduirea fiicei sale s-a bucurat foarte si, nepregetand deloc, s-a botezat indata cu fiica si cu toti casnicii sai, care venisera cu dansul. Iar ca semn de multumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserica frumoasa, afierosindu-o intru numele Sfantului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor ceresti si infrumusetandu-o cu toata buna podoaba si rugandu-se in ea destul, s-a intors la locul sau.
In anul al nouazecilea de la zidirea bisericii aceleia, a venit la Ierapole un copil mic, avand zece ani de la nasterea sa, cu numele Arhip, nascut din parinti crestini si crescut in bunacredinta si a inceput a vietui langa acea biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, facand slujba de aprinzator de lumanari. Asa a pus inceput vietii sale, ca de cand se nevoia langa biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mancarurile si bauturile mirenesti, nici carne, nici vin, nici paine nu manca, ci numai verdeturi de pustie pe care, adunandu-le si fierbindu-le, le manca o data pe saptamana, fara sare, iar bautura lui era o masura mica de apa.
Cu o rabdare ca aceasta si-a infranat trupul prin acest fel de fapte bune, indreptandu-se pe sine din tinerete si pana la batranete, petrecand neschimbat in ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu si asemanandu-se vietii celor fara de trup, desi se afla in trup. Hainele lui nu erau de mult pret. Avea numai doua rase. Cu una se im-braca, iar cu cealalta isi acoperea patul care era asternut cu pietre ascutite si-l acoperea cu rasa pentru ca cei ce intrau in casa lui sa nu vada asprimea pietrelor. Iar capataiul lui era un sac umplut cu maracini.
Asa era asternutul acestui fericit nevoitor si aceasta era odihna lui. Iar cand avea trebuinta de somnul firesc isi punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre si pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decat somn si odihna lui chin mai mult decat odihna. Ca, ce usurare poate fi trupului sa se culce pe pietre vartoase si ce fel de somn este acela ca sa-si odihneasca cineva capul pe spini? El isi schimba haina o data pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup, isi acoperea patul, iar cu cealalta, care era pe pat, se imbraca. Dupa un an isi schimba rasele tot la fel. Si nu avea odihna, ziua si noaptea obosindu-si trupul si pazindu-si sufletul de cursele vrajmasului.
Trecand calea cea strimta si cu necazuri, se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Nu ma lasa pe mine, Doamne, ca de bucuria cea desarta sa ma bucur pe pamant, nici sa biruiasca bunatatile lumii acesteia inaintea ochilor mei. Sa nu-mi fie mie a ma veseli de vreun lucru vremelnic in aceasta viata ci, umple-mi, Doamne, ochii mei de lacrimi duhovnicesti si umileste inima mea. Indreapta caile mele si-mi da mie ca pana in sfarsit sa ma zdrobesc pe sine-mi si sa robesc trupul meu duhului. Ca ce-mi foloseste mie trupul acesta care acum este si pe urma va putrezi ca o floare, care dimineata infloreste, iar spre seara se usuca? Deci da-mi mie, Doamne, sa ma nevoiesc la cele care folosesc sufletului si mijlocesc viata cea vesnica".
Intru acestea invatandu-se fericitul Arhip si vorbind cu Dumnezeu prin rugaciunea cea cu osardie, s-a facut un inger al Lui pe pamant, petrecand viata cereasca. Si se ingrijea nu numai de mantuirea sa, ci si de a multora, caci boteza pe cei necredinciosi, intorcandu-i la Hristos. Vazand acest lucru, elinii cei fara de Dumnezeu s-au pornit spre zavistie, nesuferind sa vada minunile slavite care se faceau prin sfanta apa. Pe sfantul barbat ce petrecea acolo il urau, navalind asupra lui, adeseori il ocarau, tragandu-l de par si de barba si trantindu-l la pamant, il tarau, calcandu-l cu picioarele si batjocorindu-l in multe feluri, il izgoneau sa plece de acolo. Iar fericitul Arhip cel cu sufletul tare ca un diamant, pe toate acestea le suferea cu vitejie de la inchinatorii de idoli si nu s-a departat de la sfanta biserica, slujind lui Dumnezeu cu cuviosie si in nerautatea inimii sale, ingrijindu-se de mantuirea sufletelor omenesti.

Odata, adunandu-se necuratii, se sfatuira: "De nu vom astupa cu pamant apa aceea si pe omul acela de nu-l vom ucide, toti zeii nostri vor fi defaimati cu desavarsire de catre cei ce se tamaduiesc acolo". Si s-au dus multi elini adunati sa astupe cu pamant apa ceea facatoare de minuni si pe acel om nevinovat, pe fericitul Arhip sa-l ucida. Dar, ajungand la acel loc sfant, se departira in doua. Unii s-au repezit la biserica si la izvor, iar altii s-au sarguit spre casa robului lui Dumnezeu, ca sa-l ucida. Insa Domnul, Cel ce nu lasa toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, a pazit pe robul sau de acei ucigasi, caci de naprazna le-a amortit lor mainile si n-au putut sa le ridice asupra cuviosului. Iar din apa a aratat o necu-noscuta minune ca, atunci cand necuratii se apropiasera de izvor, indata a iesit din el o para de foc si, repezindu-se la ei, i-a alungat departe. Si asa acei elini faradelege s-au indepartat tot cu rusine de la izvorul acela facator de minuni si de la cuviosul Arhip, insa nu incetau scrisnind cu dintii si laudandu-se ca o sa piarda izvorul acela, biserica si pe slujitorul ei.
Era la locul acela un rau curgand la stanga bisericii al carui nu-me era Hristos. Pe acesta au cugetat nelegiuitii sa-l indrepte asupra acelui loc sfant, ca izvorul, amestecandu-se cu apa raului, sa-si piarda puterea facatoare de minuni. Cand incepura sa-si puna in lucrare acel gand rau, oprind curgerea raului ca sa schimbe apa, acoperind izvorul, indata raul, cu porunca lui Dumnezeu si-a facut alta cale apelor sale si a curs pe la dreapta bisericii. Iar ei, umplandu-se ia-rasi de rusine, s-au intors la locurile lor.
Erau acolo alte doua rauri curgand despre rasarit si apropiindu-se de locul cel sfant la o departare ca la trei stadii; numele unui rau, Licocaper, iar al altuia, Kufos. Aceste doua rauri izbindu-se de marginea unui munte mare, s-au impreunat amandoua intr-unul si abatandu-se in dreapta, curgea spre partea Likiei. Atotvicleanul diavol a bagat in inimile acelor oameni rai acest sfat: ca pe aman-doua aceste rauri sa le indrume asupra locului facator de minuni, ca astfel curgerea lor sa strice biserica Sfantului Arhanghel Mihail si sa acopere cu apele acelea sfantul izvor, inecand pe Cuviosul Arhip. Locul era potrivit spre pornirea apei intr-acolo, pentru ca raurile acelea se pogorau de la inaltime mare in jos, iar biserica era la un loc tot mai jos.
Sfatuindu-se necuratii, se adunara din toate cetatile multime fara de numar si intalnindu-se in satul Laodichiei, s-au dus la biserica. Aproape de altarul bisericii era o piatra, avand latimea si inaltimea fara de masura, iar adancimea in pamant nesfarsita. Deci, au sapat un sant adanc si larg incepand de la acea piatra la muntele acela sub care raurile se impreunasera. Sapand cu mare osteneala si terminand albia pe care trebuia sa indrume apele asupra bisericii, au iesit piraiele acelea, ca sa se adune apa multa si s-au ostenit in acea desertaciune a lor vreme de zece zile. Iar cuviosul Arhip, vazand lucrul acela al lor, a cazut la pamant in biserica, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi si chemand in ajutor pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca sa-si pazeasca locul de inecarea apei si sa nu se bucure vrajmasii cei ce voiau sa piarda sfintenia Domnului si zicea: "Nu voi fugi de la locul acesta sfant nici nu voi iesi din biserica, ci aici sa mor si eu, de va voi Domnul sa fie inecat locasul acesta".
Cand s-au sfarsit acele zece zile si apele s-au inmultit foarte mult, au sapat necuratii elini acel loc singur pe unde era sa se porneasca apele spre calea cea pregatita si indrumara apele asupra sfintei biserici ingeresti in ceasul intai al noptii. Iar ei alergand, au stat sus din partea stanga, vrand sa vada inecarea locului sfant. Si au sunat apele ca un tunet, rostogolindu-se cu freamat mare. Iar Cuviosul Arhip, fiind in biserica la rugaciune si auzind vuietul apei, a strigat mai cu dinadinsul catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail, cerand mila si ajutor, ca sa nu fie inecat sfantul loc si sa nu se veseleasca vrajmasii, ci sa se rusineze necuratii, sa se preamareasca numele Domnului si sa se laude puterea si sprijinirea cea ingereasca. Si a cantat psalmul lui David, zicand: "Ridicat-au raurile, Doamne, ridicat-au raurile glasurile lor, ridica-vor raurile va-lurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sunt inaltarile marii, minunat este intru cele inalte Domnul. Casei tale se cuvine sfin-tenie, Doamne, intru lungime de zile".
Cand graia acestea Sfantul Arhip, a auzit un glas poruncindu-i sa iasa din biserica. Deci, iesind sfantul din biserica, a vazut pe pazitorul neamului crestinesc, pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, in chip omenesc, prea minunat si prea luminat, precum s-a aratat oarecand proorocului Daniil, si neputand sa caute spre el a cazut de frica la pamant. Iar el a zis catre dansul: "Indrazneste si nu te teme! Scoala-te si vino la mine aici si vei ve-dea puterea lui Dumnezeu in apele acelea". Si sculandu-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frica de arhanghelul puterilor ceresti si a stat de-a stanga dupa porunca lui si a vazut un stalp de foc de la pamant pana la cer. Iar cand s-au apropiat apele, si-a ridicat arhanghelul dreapta sa si a insemnat cu semnul crucii peste fata apelor, zicand: "Sa stati acolo!" Si indata s-au oprit apele si s-a implinit cuvantul cel proorocesc: "Vazutu-te-au apele si s-au temut"; au stat raurile ca un zid de piatra si s-au inaltat in sus ca un munte inalt. Si intorcandu-se arhanghelul la piatra aceea mare, care era aproape de altar, a lovit intr-insa cu toiagul pe care il avea in maini, insemnand spre dansa semnul Crucii si indata s-a facut un tunet mare si s-a cutremurat pamantul si piatra aceea s-a despicat in doua si s-a facut in piatra o prapastie mare. Si a zis Sfantul Mihail: "Aici sa se sfa-rime toata puterea cea protivnica si sa fie izbavire de toate rauta-tile tuturor celor ce vor alerga cu credinta!"
Acestea zicand, a poruncit fericitului Arhip sa treaca de partea dreapta, si stand cuviosul in partea dreapta, Sfantul Mihail a zis cu mare glas catre ape: "Sa intrati in strimtoarea aceasta!" Si indata au curs apele in ruptura pietrei, huind. De atunci totdeauna s-a facut cale piraielor acelora piatra aceea, iar vrajmasii, stand de partea stanga, vrand a vedea inecarea sfintei biserici, au incremenit de frica. Sfantul Arhanghel Mihail, pazind asa biserica si pe Cuviosul Arhip de inecarea apei, s-a suit la cer, iar fericitul a inaltat mul-tumire lui Dumnezeu pentru minunea aceea prea slavita si a prea-marit ajutorul pazitorului celui mare.
Deci se umplura de rusine toti protivnicii si s-a facut bucurie mare credinciosilor care alergara la biserica cea ingereasca si la izvorul cel minunat, dand lauda lui Dumnezeu impreuna cu Cuviosul Arhip. Din acea vreme au asezat ca sa se praznuiasca acea zi in care s-a facut acea prea sfintita minune prin aratarea ingereasca. Iar Cuviosul Arhip a petrecut de aici inainte in acel loc, mai cu daruire, slujind lui Dumnezeu ani indestulati si s-a mutat la Dumnezeu cu pace, avand saptezeci de ani de la nasterea sa. A fost ingropat de credinciosi in acelasi loc sfant care de la minunea pomenita mai inainte s-a numit Hones, adica mistuire, pentru ca acolo s-au mistuit apele in piatra.
Deci se cade ca in aceasta zi sa pomenim si alte minuni ale Sfantului Arhanghel Mihail pe care le-a savarsit, facand bine neamului crestin.
Intre marea Adrianului si intre muntele care se numeste Gargan, este cetatea Sipont, aflandu-se departe de munte ca la doua-sprezece mii de pasi. In cetatea aceasta era un om bogat, a carui cireada pastea pe sub munte si s-a intamplat de a ratacit un bou, despartindu-se de cireada; cautand stapanul mult impreuna cu slugile sale, l-a aflat in varful muntelui aceluia stand langa usa unei pesteri. Umplandu-se de manie ca s-a ostenit cautandu-l a luat arcul si o sageata adapata cu otrava si a indreptat-o spre boul sau, vrand sa-l ucida. Dar deodata sageata, intorcandu-se inapoi, a ranit pe sagetator, iar cel ce era cu dansul, vazand aceea, s-a temut si nu indraznea sa se apropie de pestera aceea, ci, intorcandu-se in cetate, a spus tuturor ce se facuse.
Deci, instiintandu-se episcopul cetatii aceleia, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate lui taina aceasta. Si i s-a aratat lui in vedenie Sfantul Arhanghel Mihail spunandu-i ca el si-a ales locul acela si-l pazeste si voieste ca acolo adeseori sa cerceteze si sa ajute oame-nilor celor ce vor alerga cu rugaciune. Iar episcopul a spus vedenia aceea cetatenilor si, dupa postul de trei zile pe care l-a poruncit la toata cetatea, s-a dus cu clerul sau si cu tot poporul la muntele acela si, suindu-se deasupra, a aflat intr-o piatra o pestera in care era intrarea strimta; si nu a indraznit sa intre inauntru, ci si-a savarsit rugaciunile inaintea usii.
De atunci adeseori mergeau acolo cei ce doreau, facandu-si rugaciunile lor catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail. Iar mai demult napolitanii, fiind necredinciosi, si-au adunat ostasii si au mers fara de veste la cetatea Sipontului, vrand sa o ia si sa o darime. Cetatenii erau cuprinsi de frica mare iar episcopul a poruncit post la popor, ca trei zile sa nu guste hrana si sa se roage cu staruinta, ca sa se izbaveasca ei de vrajmasii cei ce i-au inconjurat. Mai inainte de ziua aceea in care vrajmasii voiau cu toate puterile lor sa cucereasca cetatea, s-a aratat arhanghelul puterilor ceresti episcopului, in vedenie, zicandu-i: "Maine, in ceasul al patrulea din zi, sa poruncesti tuturor cetatenilor sa se inarmeze si sa iasa din cetate impotriva vrajmasilor si eu voi veni sa va ajut voua". Episcopul, sculandu-se din somn, a spus vedenia la toti si s-a bucurat foarte mult de biruinta cea fagaduita asupra vrajmasilor si s-au intarit cu nadejde buna. Apoi, venind al patrulea ceas din zi, s-a facut un tunet mare si, ridicandu-si credinciosii ochii, au vazut la muntele Gargan un nor mare pogorandu-se si s-a facut, ca odi-nioara la muntele Sinai, foc si fum, fulgere si tunete, incat tot muntele acela s-a cutremurat si s-a acoperit cu nor.
Vazand aceea protivnicii, s-au temut si au inceput a fugi, iar cetatenii, cunoscand ca bunul pazitor si grabnicul folositor a venit cu ostile sale ceresti sa le ajute, au deschis portile cetatii si au alergat pe urma vrajmasilor lor, secerandu-i ca pe niste paie. Ei ii taiau dinapoi, iar Sfantul Arhanghel Mihail, din inaltime, cu tunete si cu fulgere ii ucidea, incat se facuse numarul celor morti sase sute de barbati cazuti de tunete si de fulgere. Gonindu-i deci, pana in departare si biruindu-i desavarsit pe vrajmasii lor, s-au intors veselindu-se in cetatea lor. Din acea vreme napolitanii, cunoscand mana cea tare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic, au primit sfanta credinta, iar cetatenii Sipontului adunandu-se toti, cu episcopul si cu clerul, s-au dus la muntele acela la care a fost acea aratare infri-cosata, vrand sa aduca acolo multumire lui Dumnezeu si ajutato-rului lor, Sfantului Arhanghel Mihail, si tuturor puterilor ceresti.
Cand s-au apropiat la usa pesterii aceleia, au aflat pe marmura urme de pasi omenesti bine insemnate, ca pe pamant moale, si ziceau unii catre altii: "Iata, cu adevarat Sfantul Arhanghel Mihail a lasat aici semnul ajutorarii sale, ca singur a fost aici, mantuindu-ne pe noi de vrajmasii nostri. Si inchinandu-se, au sarutat urmele acelea si, savarsind cantarea cea de rugaciune se veseleau pentru pazitorul si folositorul lor, multumind lui Dumnezeu. Au hotarat, deci, sa zideasca la locul acela o biserica in numele Sfantului Mihail. Cand se gateau spre lucrul acela, iarasi s-a aratat Sfantul Arhanghel episcopului, zicandu-i: "Nu vi se cade voua sa va ingrijiti de zidirea bisericii, pentru ca eu fara osteneala voastra mi-am gatit acolo biserica, numai sa intrati in ea. Iar tu maine sa faci in ea Sfanta Liturghie si sa impartasesti pe credinciosi cu Dumnezeiestile Taine".
Dupa vedenia aceasta, episcopul a poruncit ca toti credinciosii sa fie gata spre impartasirea cu Sfintele Taine si a mers cu dansii cantand si rugandu-se. Iar cand au sosit la acel loc sfant, unde erau inchipuite sfintele urme pe marmura, au aflat cioplita in piatra o biserica mica, facuta nu dupa obiceiul lucrului mainilor omenesti, ci ca o pestera, neavand peretii netezi, iar varful era impodobit cu diferite inaltimi, asa ca pe cate o parte puteai sa ajungi cu capul, iar pe alta nu puteai nici cu mana. Astfel arata oamenilor ca Dumnezeu nu voieste pietrele cele impodobite in biserica, ci inimile cele curate; iar sfanta masa era acoperita cu acoperamant rosu si a savarsit pe dansa episcopul Sfanta Liturghie si a impartasit pe credinciosi cu Prea Curatele Taine, iar in altar, despre partea de miaza noapte, de la varf picura apa curata, dulce, foarte luminoasa si facatoare de minuni, din care, bind, bolnavii cistigau sanatate. Si beau credinciosii din apa aceea dupa impartasirea Sfintelor Taine si se faceau minuni fara de numar in biserica aceea si se tamaduiau toate neputintele cu rugaciunile Sfantului Arhanghel Mihail. Deci a zidit episcopul chilii langa biserica si a randuit sa fie acolo preoti si diaconi si cantareti si citeti, ca in toate zilele sa se savarseasca pravila bisericeasca, in slava lui Dumnezeu si in cinstea Sfantului Arhanghel Mihail.
Credem ca este bine sa pomenim si aceasta minune care s-a facut in muntele Athos. In zilele dreptcredinciosilor imparati bulgari era un om vestit, bogat si cu mare vaza, care se numea Dohiar, om al palatelor imparatesti. Acesta, venind in frica lui Dumnezeu, a dorit sa fie calugar si, luand multime de aur din vistieriile sale, s-a dus la Sfantul Munte ca sa cerceteze manastirile si sa-si caute lui un loc in care sa-i placa a se salaslui. Inconjurand multe manastiri si dand multa milostenie, a mers din lavra Fericitului Atanasie, pe malul marii cel dinspre Salonic, si a aflat loc foarte frumos, avand ape dulci si poame foarte multe, dar nelocuit de nimeni. Placandu-i locul acela, a gandit sa se aseze intr-insul si sa zideasca o manastire si, adaugand sarguinta, degraba si-a savarsit dorinta. Mai intai a ridi-cat o biserica foarte frumoasa in numele Sfantului Ierarh Nicolae, apoi a imprejmuit manastirea cu ziduri de piatra si randuindu-le pe toate dupa cerinta, precum se cuvine singur s-a imbracat intr-insa in chip calugaresc. Cheltuindu-si toata averea lui pentru zidirile cele multe, nu i-a ajuns aur ca sa infrumuseteze si biserica cu podoaba cuviincioasa si buna. Insa avea nadejde la Dumnezeu, zi-cand: "De va voi Dumnezeu ca sa proslaveasca locul acesta, apoi cu judecatile care stie va purta grija pentru infrumusetarea bisericii. Fie voia Lui".
In dreptul Sfantului Munte, este un ostrov care se numeste Lug, spre care, peste mare pana la el, este cale de o zi. Acolo pas-torii stateau cu dobitoacele, ca locul acela este plin de verdeata si este pasune buna pentru dobitoace. Era in ostrovul acela un stalp de piatra foarte inalt, la un loc pustiu, iar in varful stalpului un idol si o scriere elineasca in acest fel: "Oricine ma va lovi pe mine in crestet, va afla multime de aur". Pentru aceea multi se ispiteau sa stie de este adevarat lucrul acela si loveau in cap idolul, dar nu aflau nimic. S-a intamplat in acea vreme de pastea un copil boii aproape de stalpul acela si copilul era intelept si stia a citi si, citind cuvintele cele scrise pe stalp, lovi pe idol in cap ca si ceilalti ca sa afle aurul, insa n-a aflat nimic. Apoi a gandit ca este ascunsa in pamant comoara si, apunand soarele, privea unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo, la varful capului idolului celui desemnat de umbra, a sapat pamantul cautand comoara, dar n-a aflat-o.
Apoi rasarind soarele, iarasi a privit unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo a inceput a sapa. Sapand el, s-a auzit un sunet la locul acela, si cunoscand ca acolo este comoara, a inceput mai cu dinadinsul a sapa si a aflat o piatra de moara mare, cat nu putea el sa o miste, dar intinzand mana prin gaura pietrei a aflat aur mult; si nu se pricepea ce sa faca cu el, ca zicea intru sine: "De voi spune cuiva de comoara aceasta, apoi ma tem ca sa nu ma ucida pentru aur". Iar Dumnezeu, ascultand rugaciunile batranului celui pomenit mai inainte si purtand grija de infrumusetarea sfintei bise-rici, a pus in mintea copilului sa se duca in Sfantul Munte la una din manastiri si sa spuna egumenului de comoara aceea aflata, lucru pe care l-a si facut. Luand cativa bani de aur spre incredintarea co-morii celei aflate, a mers intr-un sat care este aproape de mare si a gasit un om ca sa-l treaca pe el la Sfantul Munte. Iar dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu s-a oprit in limanul manastirii celei nou zidita. Manastirea aceea se numeste pe numele intemeietorului sau: Dochiaru. Deci omul cel ce a trecut pe copil s-a intors in satul sau, iar copilul s-a dus la manastire si, vazand pe egumen, i-a spus lui toate cu de-amanuntul despre comoara ce a aflat.
Egumenul, cunoscand ca lucrul acesta este al lui Dumnezeu, a chemat pe trei calugari si, facandu-le cunoscut lor lucrul cel spus de copil, i-a trimis cu dansul ca sa aduca la manastire aurul ce se afla-se. Iar ei mergand degraba au luat un caiac si, sosind la ostrovul acela, au ajuns la stalp si la comoara si pravalind piatra aceea de moara, au aflat un cazan plin de aur; si s-au bucurat de dansul foarte tare. Iar vrajmasul cel ce uraste binele a semanat un gand rau in inima unuia din calugarii aceia si a zis acela catre alt calugar: "Frate, de ce este nevoie sa ducem egumenului aurul acesta pe care l-am gasit? Dumnezeu ni l-a trimis noua ca singuri noi sa ne facem noua locas si sa ridicam manastire". Iar el a zis: "Dar cum vom putea tainui aurul acesta?" Raspuns-a acela: "Aceasta este, ca putem sa-l aruncam pe copil in mare si nimenea nu va fi sa marturiseasca aceasta fapta asupra noastra". Si asa, sfatuindu-se, au spus sfatul lor celui de al treilea calugar. Iar acela, avand intru sine frica lui Dumnezeu, a zis catre dansii: "Nu, fratilor, sa nu indrazniti a face aceasta, sa nu pierdeti pe copil pentru aur si im-preuna cu el si sufletele voastre". Iar ei, neascultandu-l pe el, au staruit pe langa dansul ca sa se invoiasca la sfatul lor. La sfarsit ii zisera: "De nu vei fi una cu noi, apoi sa stii ca si pe tine si pe copil va vom pierde". Apoi vazand fratele gandul cel rau al lor neschimbat, s-a temut ca nu cumva sa-l piarda si pe el; pentru aceea le-a zis lor: "Daca voi ati voit asa, faceti ce stiti, voi veti vedea; iar eu ma jur cu numele lui Dumnezeu ca nu voi spune la nimenea de aceasta si nici nu am trebuinta de aur".
Asa, intarindu-si cuvantul cu juramant, a tacut. Iar ei luand aurul si piatra aceea cu care aurul a fost acoperit le-au dus in caiac, apoi sezand cu copilul, au inceput a pluti spre manastire. Iar cand era in mijlocul noianului marii, au navalit asupra copilului si incepura a-i lega piatra de grumaz. Iar el vazand ceea ce era sa-i faca a inceput sa planga si cu tanguire amarnica se ruga lor sa nu-l piarda. Dar nimic nu a folosit ca ticalosii aceia de calugari, avand inima impietrita si suflet iubitor de aur, nu s-au temut de Dumnezeu, nici nu s-au umilit vazand lacrimile copilului si nu i-au ascultat rugamintea lui cea din adancul inimii, ci, luandu-l pe el, cu pia-tra l-au aruncat in mare si indata s-a cufundat in valuri. Era noapte cand savarseau fapta cea rea acei oameni fara de Dumnezeu.
Dar milostivul Dumnezeu, privind de sus spre tanguirea cea amara a copilului si vazand inecarea lui cea nevinovata, a trimis pe pazitorul neamului omenesc, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca, luand pe cel inecat din fundul marii, sa-l aduca pe el viu in biserica. Si asa a fost. Pentru ca fara de veste s-a aflat copilul in biserica, aproape de Sfanta Masa, cu piatra spanzurata de grumaji. Sosind ceasul Utreniei, cel randuit a intrat in biserica, ca sa aprinda lumi-narile si sa toace la cantarea cea de dimineata si a auzit un glas in altar ca glasul omului ce geme si i-a fost frica si, alergand, a spus egumenului. Iar egumenul, numindu-l imputinat la suflet, l-a trimis iarasi in biserica. Iar el, intrand a doua oara, a auzit acelasi glas si iarasi a alergat la egumen.
Atunci egumenul a mers cu dansul in biserica, dupa care, amandoi auzind glas de copil si intrand in altar, au vazut pe copil stand aproape de Sfanta Masa, cu piatra la grumaji si apa de mare curgand inca din hainele lui. Si, cunoscandu-l pe el, l-a intrebat: "Ce ti s-a intamplat tie, fiule, si cum ai venit aici?" Iar el, desteptandu-se ca din somn, a zis: "Viclenii aceia de calugari pe care i-ai trimis cu mine dupa aurul ce s-a aflat, aceia, legandu-mi piatra aceasta de grumaji m-au aruncat in mare si afundandu-ma eu intru adancul marii, am vazut doi oameni luminosi ca soarele si i-am auzit pe ei vorbind intre dansii si a zis unul catre altul: Arhanghele Mihaile, sa duci pe acest copil in manastirea care se chiama Dochiaru. Auzind eu acestea, indata am inceput a nu ma simti pe mine si nu stiu cum m-am aflat aici". Iar egumenul, auzind cele spuse de copil, se minuna foarte si lauda pe Dumnezeu cel ce face minunate si prea slavite minuni ca aceasta. Apoi a zis catre copil: "Sa ramai, fiule, la locul acesta pana maine, pana ce rautatea aceasta va fi vadita". Si, iesind, a incuiat biserica si a randuit ca paracliserul sa nu spuna nimanui ceva, iar Utrenia a poruncit sa o cante in tinda. Si a zis pa-racliserului: "De te va intreba cineva ce este acest lucru nou, de ce nu se canta Utrenia in biserica, ci in tinda, sa-i raspunzi ca parintele egumen a poruncit asa".
Egumenul poruncind eclesiarhului, singur s-a suit pe un stalp deasupra portii ca sa pazeasca venirea spurcatilor acelora de uci-gasi; apoi facandu-se ziua, iata veneau spre manastire ucenicii aceia, iar aurul il ascunsesera intr-alt loc oarecare.
Vazandu-i pe ei egumenul, a iesit cu ceilalti frati in in-tampinarea lor si i-a intrebat pe dansii, zicand: "Ce este aceasta? Patru v-ati dus, iar acum trei v-ati intors! Unde este cel de al patrulea?" Iar ei, ca maniindu-se, zisera: "Parinte, si pe tine si pe noi ne-a amagit copilul spunand ca a aflat comoara, dar nu ne-a aratat noua nimic si singur nu stie nimic. Pentru aceea, rusinandu-se de noi, s-a ascuns, si noi, cautandu-l pe el, nu l-am gasit, de aceea singuri ne-am intors la tine". Iar egumenul a zis: "Voia lui Dumnezeu sa fie!" Si asa intrara in manastire. Apoi i-au dus pe ei in biserica unde tanarul acela se afla, curgand inca apa din hainele lui si l-a aratat pe el zicandu-le: "Cine este acesta?" Iar ei, spaiman-tandu-se, stateau ca niste iesiti din minte, neputand sa raspunda nimic timp indelungat. Iar mai pe urma au marturisit fapta lor cea rea si au aratat unde au ascuns aurul cel aflat.
Egumenul, trimitand frati mai credinciosi, au adus aurul in manastire. Si s-a auzit de aceasta prea slavita minune in tot Sfantul Munte si s-au adunat toti calugarii de la toate manastirile, la vede-rea minunii acesteia si au adunat sobor si au numit biserica aceea cu numele Sfantului Arhanghel Mihail, iar in numele Sfantului de minuni facatorul Nicolae au zidit alta biserica. Pe acei doi ucigasi vicleni i-au blestemat si, insemnandu-le fetele, i-au gonit din manastire, pe al treilea, fiindca nu s-a invoit la inecarea copilului si s-a intors despre fapta cea rea l-au declarat nevinovat, iar pe copilul acela izbavit din mare, imbracandu-l in chip calugaresc, s-a facut bun nevoitor si calugar iscusit. Egumenul cu aurul acela ce s-a aflat, a reinnoit toata biserica cu buna podoaba si a infrumusetat-o cu toate bunatatile. A ridicat si un foisor foarte frumos din temelie si piatra aceea cu care tanarul a fost aruncat in mare a pus-o in zid, spre cunostinta tuturor.
Mutandu-se catre Domnul egumenul acela, in locul lui a fost pus acela izbavit din mare si cu dumnezeiasca placere vietuind si acela, a trecut la Domnul purtat de mainile Sfantului Arhanghel Mihail, prin care din mare in biserica a fost adus.
Pentru toate acestea slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh si pe Sfantul Arhanghel Mihail il marim in veci. Amin.                 www.crestinortodox.ro
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)