Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 11 februarie 2011

DESPRE CINSTIREA ICOANELOR ȘI A CRUCII

Ce este o icoană?
O icoană este o imagine (de obicei bidimensională), reprezentand pe Hristos, sfinţi, ingeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria Bisericii.
Sf. Grigore Dialogul (Papă a Romei, 590-604) vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabeţi: „Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neinvăţaţi care o privesc, căci in ea și cei ignoranţi văd ce ar trebui să urmeze; in ea pot citi analfabeţii”(Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p.53).
Celor care sugerează că acest fapt nu mai este relevant in epoca noastră, le aducem aminte de rata mare a analfabetismului pe care o avem acum, intr-un segment major al populaţiei... copiii.
Icoanele ne ridică minţile de la cele pămantești la cele cerești. Sf. Ioan Damaschinul a spus: „Prin icoane vizibile suntem conduși la contemplarea a ceea ce este divin și spiritual”. Prin păstrarea memoriei celor pictaţi in icoane, suntem inspiraţi să-i imităm. Sf. Grigore de Nissa (330-395) povestea cum nu putea trece pe langă o icoană cu Avraam care-l jertfea pe Isaac „fără să verse lacrimi”. Intr-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al Șaptelea Sinod Ecumenic: „Dacă unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit și i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce căinţă și-i va face bine celui simplu și needucat”.

Se inchină ortodocșii la icoane?
Creștinii se roagă in prezenţa icoanelor (așa cum evreii se rugau in prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.

Fac icoanele minuni?
Pentru a pune aceasta intrebare intr-o perspectiva corecta, să incercăm mai intai să răspundem la cateva intrebări: Făcea chivotul legămantului minuni (vezi Iosua 3,15, 1 Samuel 4,6 ș.a.)? Vindeca șarpele de aramă pe cei mușcaţi de șerpi (Numeri 21,9)?
Au inviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Impăraţi 13,21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5,15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi și au scos draci (Fapte 19,12)?
Răspunsul la aceste intrebări este Da, intr-un anumit fel. Totuși, ca să fi m mai corecţi, Dumnezeu a fost Cel care a ales să facă minuni prin aceste obiecte. In cazul chivotului și a șarpelui de aramă, avem de-a face cu imagini prin care s-au făcut minuni.
Dumnezeu a făcut minuni prin rămășiţele profetului Elisei, prin umbra unui sfant și prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru că Dumnezeu cinstește pe cei ce Il cinstesc. (1 Samuel 2,30), Iși găsește plăcerea in a face minuni prin sfinţii Lui, chiar și pe aceste căi indirecte. Faptul că Dumnezeu poate sfi nţi lucruri material nu trebuie să surprindă pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce il atingea (Exod 29,37). A respinge adevărul că Dumnezeu lucrează prin lucruri materiale inseamnă a cădea in gnosticism.
Prin urmare, da, intr-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece Dumnezeu cinstește pe cei ce-L cinstesc.

Care este diferenţa dintre inchinare și venerare?
Creștinii ortodocși nu se inchina la icoane in sensul in care cuvantul inchinare este folosit in limba modernă. Creștinii ortodocși cinstesc icoanele, ceea ce inseamnă că le respectă pentru că sunt obiecte sfi nte și pentru că respectă pe cei pe care ii reprezintă. Nu ne inchinăm icoanelor așa cum nu ne inchinăm steagului ţării. Respectul faţă de steag reprezintă aceeași atitudine ca și faţă de icoane, un fel de cinstire. Așa cum nu venerăm lemnul sau vopseaua, ci persoana pictată in icoană, tot așa patrioţii nu venerează ţesătura și culorile, ci ţara reprezentată de steag.
Acesta a fost felul de gandire al celui de al Șaptelea Sinod Ecumenic, care a decretat in al său Oros: „Acesta fi ind cazul, urmand calea impărătească și invăţătura de inspiraţie divină a Sfi nţilor Părinţi și a Tradiţiei Bisericii sobornicești - căci noi știm că este inspirată de Duhul Sfant, care se află in ea - decidem in mod corect și după o lungă examinare, că asemenea Crucii sfi nte și dătătoare de viaţă, la fel sfi ntele și preţioase icoane pictate in culori și impodobite cu pietre preţioase sau cu altă materie avand același scop să fi e puse in sfi ntele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte și haine sfinte, pe pereţi și pe străzi, indiferent dacă ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu și Mantuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfanta Născătoare de Dumnezeu, sau ale ingerilor sau Sfi nţilor. Căci ori de cate ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de cate ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, ii iubim mai mult... Căci cinsteadată imaginii se adresează prototipului, și persoana care cinstește o icoană venerează pe cel reprezentat de ea. Intr-adevăr, aceasta este invăţătura Sfi nţilor noștri Părinţi și Tradiţia Sfintei Biserici sobornicești, care a dus Evanghelia de la un capăt la celălalt al pămantului.”
Evreii inţelegeau diferenţa dintre venerare și inchinare (adorare). Un evreu pios iși săruta șalul de rugăciune inainte să și-l pună și săruta Tora inainte să o citească in sinagogă. Cu siguranţă Iisus a făcut la fel, inainte să citească Scriptura in sinagogă.
Primii creștini au inţeles și ei această distincţie. In Martirajul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan), ni se spune cum unii au căutat să-l infl uenţeze pe magistratul roman să nu le dea voie să ia trupul Sfantului Martir, „ca nu cumva, s-a spus, ei să renunţe la cel răstignit și să inceapă să se inchine la acesta. Aceasta s-a făcut la indemnul iudeilor, care au urmărit și cand era să-l luam din foc, ei neștiind că era imposibil pentru noi să renunţăm la Hristosul care a suferit pentru mantuirea intregii lumi - deși fără păcat - sau să ne inchinăm altuia.
Căci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne inchinăm, dar pe martiri ii cinstim doar ca pe ucenici și imitatori ai Domnului, care merită aceasta pentru neegalata lor dragoste faţă de Impăratul și Invăţătorul lor... Atunci sutașul, văzand impotrivirea iscată de iudei, l-a pus in mijloc și l-a ars după obiceiul lor. După aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de preţ decat pietrele preţioase și mai scumpe decat aurul curat, și le-am așezat intr-un loc potrivit, unde Domnul ne va ingădui să ne adunăm după cum putem, cu bucurie, și să sărbătorim martirajul lui, aducandune aminte de cei care s-au luptat deja și pregătindu-i pe cei care vor avea de luptat”(Martirajul lui Polycap 17,2- 3; 18,1-3).

Crucea
Semnul Sf. Cruci insoţește neincetat creștinătatea, incă de la apariţia ei. Pentru creștini, chiar și după trecerea la cele veșnice, crucea rămane semnul tare și sfant care străjuiește și in mormant pană la a doua venire a lui Hristos și invierea morţilor. Prin semnul crucii, creștinul mărturisește iubirea faţă de Hristos, care a suferit pe crucea Golgotei pentru lumea intreagă. Acest semn se realizează prin impreunarea celor 3 degete de la mana dreaptă: degetul mare, arătător și mijlociu, care sunt duse pe rand la frunte, piept, umărul drept și umărul stang, odată cu rostirea cuvintelor: “In numele Tatălui și Fiului, și al Sf. Duh, Amin”, in timp ce inelarul și degetul mic sunt lipite de palmă. Impreunarea celor 3 degete ne duce cu gandul la Preasfanta Treime, iar indoirea in palmă a celorlalte degete ne aduce aminte că Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat și Om adevărat.
Cuvintele care insoţesc semnul Sf. Cruci mărturisesc că noi credem in Dumnezeu care locuiește sus, in ceruri, in Fiul său care a coborat pe pămant pentru noi și care S-a inălţat la ceruri și stă de-a dreapta Tatălui, in Sf. Duh care a fost trimis in lume ca să continue lucrarea mantuitoare a lui Hristos. Prin cuvantul Amin, care inseamnă “așa este”, adeverim că tot ce am mărturisit prin Cruce este credinţa după care ne conducem in viaţa noastră cotidiană.
Unul din motivele, și poate că principalul, pentru care creștinii cinstesc Sf. Cruce, este acela că prin ea ne-a venit mantuirea. Hristos este Cel care ne-o dăruiește, răstignindu-se pe cruce și spăland prin sangele Său curat păcatele noastre.
El moare cu capul in sus, spre Dumnezeu, pentru ca prin El omul să poată urca la cer, și cu mainile intinse ca să cuprindă pe toţi oamenii.
Pomul din care au mancat Adam și Eva in grădina Edenului este inlocuit prin cruce și astfel creaţia se intoarce la forma ei originară, căci dacă printr-un lemn a venit păcatul, tot printr-un lemn el a fost strivit, de aceea putem spune că prin cruce am fost creaţi din nou.
Unele invăţături greșite au afirmat de multe ori că cinstirea semnului Sf. Cruci este impotriva celei de-a doua porunci a Decalogului care spune: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altele asemănătoare și să te inchini lor”(Ieșirea 20, 4). Aceste acuzaţii sunt false: „Noi nu cinstim materia - să nu fi e! - ci semnul, ca simbol al lui Hristos”.
Această afi rmaţie a Sf. Ioan Damaschin are intr-adevăr temei, pentru că Sfanta Cruce semnifi că puterea lui Dumnezeu. Tot in acest sens ne mărturisește și Sf. Ap. Pavel, cand spune: „Căci cuvantul crucii este nebunie pentru cei ce pier, pentru noi cei ce ne mantuim ea este puterea Lui Dumnezeu” (I, Cor. 1, 18).
Mantuitorul Hristos ne spune că la a doua Sa venire, pe cer va apare Semnul Fiului Omului, adică semnul crucii. Tălmăcind acest text, precum și referirile biblice din Apocalipsă privind sfarșitul lumii, exegeţii biblici au arătat că la sfarșitul veacurilor cand vor invia morţii, iar cei din viaţă vor lua alte trupuri pentru a-L intampina pe Hristos, soarele se va stinge, iar semnul crucii va lumina de șapte ori mai tare decat lumina soarelui, inspirand frică tuturor celor ce nu au cinstit-o.
„Cine voiește să-mi slujească Mie, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și sămi urmeze Mie”(Mt 16, 24), ne mai spune Mantuitorul. Aceste cuvinte sugerează că fi ecare in această viaţă este chemat să-și ducă crucea sa, adică fi ecare este chemat spre un anumit fel de trăire al vieţii.
Că Sf. Cruce este un simbol al puterii dumnezeiești, ne-o dovedește insăși natura. Spicul graului, din care se face painea, crește in forma crucii, strugurii cresc in forma crucii și chiar omul are forma crucii. Acesta poate e și motivul, pentru care scriitorii bisericești numesc Sf. Cruce apărare de dușmani, izvorul desfătării cerești, tăria minţii, bucuria sufl etului, plinirea bunătăţii și desăvarșirea sfi nţeniei.
Creștinii dintotdeauna au cinstit Sfanta Cruce. Ea este pusă la răscrucea drumurilor pentru ca să ne amintească de cuvintele Mantuitorului: „Eu sunt calea, adevărul și viaţa” (In 14,6); crucea este așezată la mormintele celor dragi nouă ca să ne amintească de cuvintele: „Eu sunt invierea” (In 11,25); la fantani ca să ne spună: „...cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apă curgătoare spre viaţă veșnică “ (In4, 14). Mamele noastre, cand scot painea din cuptor, o inseamnă cu semnul crucii, gandinduse de asemenea la cuvintele Mantuitorului: „Eu sunt painea vieţii” (In 6, 35).
Ca un simbol al creștinătăţii, Sf. Cruce aduce și pană astăzi in sufl etele noastre iubirea Celui ce s-a răstignit pe ea.    "Curierul Ortodox", Nr. 06(227), 17 iunie 2010
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)