Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

marți, 23 noiembrie 2010

DESPRE BISERICA





INVATACELUL: As vrea sa-mi arati cum intelege Ortodoxia Biserica.
PREOTUL: Biserica este asezamant Sfant, intemeiat de Cuvantul cel intrupat al lui Dumnezeu, spre sfintirea si mantuirea oamenilor (cf. Invatatura de credinta crestina ortodoxa, intreb. 259, p. 154).
INVATACELUL: Eu vreau sa stiu cum intelegi Sfintia Ta ideea de Biserica in Sfanta Scriptura.
PREOTUL: Biserica, in dumnezeiasca Scriptura, are mai multe intelesuri si mai multe numiri, iar Sfanta Scriptura se foloseste cand de un inteles, cand de altul, cand de o numire, cand de alta.
INVATACELUL: Care sunt aceste intelesuri si numiri diferite ale Bisericii in Sfanta Scriptura?
PREOTUL: Mai intai, prin cuvantul Biserica Sfanta Scriptura a Noului Testament intelege ierarhia superioara si conducatoare a Bisericii, pe care a intemeiat-o Hristos, Mantuitorul nostru, la un loc cu totalitatea credinciosilor botezati in numele Sfintei Treimi.
INVATACELUL: Care este acea ierarhie superioara si conducatoare pusa de Mantuitorul in Biserica ?
PREOTUL: Aceasta ierarhie o formeaza sfintii apostoli si urmasii lor: episcopii, preotii, diaconii (Matei, 18, 18; Ioan, 20, 22-23; Fapte, 6, 3-6; 20, 28; Efes., 4, 11-12; I Tim., 3, 8-12; 4, 14; Apoc., 21, 14; Evr., 13, 17).
INVATACELUL: Cand a pus Mantuitorul aceasta ierarhie in Biserica ?
PREOTUL: Atunci cand a zis catre apostolii Sai: “Cine va asculta pe voi pe Mine Ma asculta si cine se leapada de voi de Mine se leapada” (Luca, 10, 16) si iarasi, cand a zis: “Precum M-a trimis Tatal pe Mine si Eu va trimit pe voi” (Ioan, 20, 21; Efes., 2, 20).
INVATACELUL: Ce puteri deosebite a dat Mantuitorul acestei ierarhii superioare si conducatoare a Bisericii?
PREOTUL: Mantuitorul a inzestrat cu multe puteri si daruri aceasta ierarhie superioara a Bisericii Sale (I Cor., 12, 28).
INVATACELUL: Care sunt acele puteri si daruri de care spui ?
PREOTUL: Mai intai, Mantuitorul a dat ucenicilor Sai puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor, in cer si pe pamant (Matei, 18, 18; Ioan, 20, 22-23). Le-a dat putere disciplinara in Biserica, de a pedepsi pe cei vinovati de calcarea poruncilor lui Hristos (Matei, 16, 18-19; I Cor., 5, 4-5; I Tim., 1, 20); i-a imbracat cu putere de sus la Pogorarea Prea Sfantului Duh (Luca, 24, 45; Fapte, 2, 2-4) si i-a binecuvantat cu prilejul inaltarii Sale la cer (Luca, 24, 51); i-a trimis sa propovaduiasca Evanghelia la toata zidirea si sa boteze in numele Sfintei Treimi, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh (Matei, 28, 18-20).
INVATACELUL: Se poate spune ca, prin aceasta, ideea de Biserica este intreaga ?
PREOTUL: Nu. Pentru ca, asa cum am mai spus, ideea de Biserica, in Sfanta Scriptura, se intregeste prin totalitatea credinciosilor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi (al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh), care pazesc si lucreaza toate poruncile lui Hristos si care urmeaza asezamantul pus de Mantuitorul si de sfintii Sai apostoli in Biserica (Matei, 16, 18; Efes., 2, 19-22; 4, 11-15; Col., 1, 18-20).
INVATACELUL: Care sunt marturiile din Sfanta Scriptura care adeveresc numirea Bisericii sub acest inteles ?
PREOTUL: Biserica - adica totalitatea credinciosilor (pastor si turma la un loc) - are multe marturii scripturistice, intre care este si aceasta: “Ca precum intr-un singur trup avem madulare multe si madularele nu au toate aceeasi lucrare, asa si noi cei multi suntem in Hristos un trup, iar fiecare dintre noi, madulare unii altora” (Rom., 12, 4-5). Acest trup este Biserica, iar Hristos este Capul Trupului, adica al Bisericii (I Cor., 12, 27; Efes., 1, 22-23; 4, 25; 5, 23; Col., 1, 18, 24).
INVATACELUL: Cum se mai intelege cuvantul Biserica in Sfanta Scriptura ?
PREOTUL: Prin cuvantul Biserica, in Sfanta Scriptura se mai intelege si biserica (materiala) ca locas de inchinare.
INVATACELUL: Ce intelegeti prin biserica - locas de inchinare ?
PREOTUL: Prin biserica - locas de inchinare se intelege locul Sfant menit cultului divin public, precum este templul din Vechiul Testament. Sensul de “biserica” il intalnim in multe locuri ale Sfintei Scripturi. Mantuitorul, inca de copil, a cinstit acest loc Sfant, adica biserica, drept locas de inchinare, caci de la varsta de doisprezece ani a venit cu parintii Lui sa se inchine in templu (Luca, 2, 46-48).
Aceasta biserica-locas de inchinare, Mantuitorul a numit-o “Casa a Mea” (Matei, 21, 13) si in fiecare zi invata poporul intr-insa (Ioan, 18, 20). De asemenea, apostolul Pavel zice, referindu-se tot la acest inteles: “Caci mai intai aud ca, atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari si in parte cred”. “Ca in toate bisericile sfintilor (crestinilor), femeile sa taca in biserica… caci sade rau femeilor sa vorbeasca in biserica” (I Cor., 14, 33-35). In toate textele de mai sus, intelesul cuvantului biserica este clar si el arata locasul de adunare pentru cultul public.
INVATACELUL: Si care alte nume se mai dau Bisericii in Sfanta Scriptura?
PREOTUL: Biserica se mai numeste si “Ogorul Domnului” (I Cor., 3, 9), “Casa Domnului” (Efes., 2, 19-22), “Mireasa lui Hristos” (II Cor., 11, 2; Apoc., 21, 2, 9; 22, 17 s.a.), “Adunarea cuviosilor” (Ps., 149, 1) sau a “oamenilor drepti” (Ps., 110, 1), “Adunarea celor intai nascuti” (Evr., 12, 23), “Turma lui Hristos” (Ioan, 10, 16), “Sfesnic de aur” (Apoc., 1, 20; 2, 1), “Cetatea lui Dumnezeu” (Ps., 86, 2; Apoc., 3, 12), “Cetatea Dumnezeului celui viu” (Apoc., 21, 2; 22, 19), “Stalp si temelie a adevarului” (I Tim., 3, 15), “Sfatul sfintilor” (Ps., 88, 6), “Trupul lui Hristos” (Efes., 1, 22-23; Col., 1, 24), “Zidire dumnezeiasca” (I Cor., 3, 9), “Biserica Slavei” (Efes., 5, 27), “Mireasa Mielului” (Apoc., 19, 7; 21, 9), “Casa Dumnezeului lui Iacov” (Is., 2, 2-3), “Casa lui Hristos” (Evr., 3, 6), “Ierusalimul cel Nou” (Apoc., 3, 12; 21, 2), “Casa lui Dumnezeu” (I Tim., 3, 15; Evr., 10, 21) s.a.
INVATACELUL: Dar cate Biserici avem noi, crestinii ?
PREOTUL: Biserica lui Hristos este una, deoarece Mantuitorul a intemeiat o singura Biserica (Matei, 16, 18), nu mai multe, pentru ca Biserica are un singur Cap, pe Iisus Hristos, ea fiind infatisata ca Biserica slavita (Efes., 5, 27), ca o casa a lui Dumnezeu si a lui Hristos (Evr., 3, 6; 10, 21), ca un trup unic al lui Hristos (Rom., 12, 5), ca o singura turma (Ioan, 10, 16; 21, 15). Biserica se numeste Sfanta pentru ca Sfant este Capul ei, Mantuitorul nostru Iisus Hristos (Efes., 5, 25, 27) si in ea locuieste Duhul Sfant.
INVATACELUL: Dar cum poate fi Biserica noastra Sfanta, daca se pot aduna in ea si pacatosi ?
PREOTUL: Pacatosii nu ating sfintenia Bisericii. Misiunea Bisericii tocmai aceasta este, de a face indreptarea pacatosilor. Toti oamenii sunt pacatosi, asa ca nici unul nu poate spune ca e lipsit de pacate (Iacov, 3, 2; I Ioan, 1, 8). Unii neortodocsi pretind ca in comunitatea lor se aduna numai oameni sfinti. Dar sa stiti ca nu au dreptate, de vreme ce insusi marele apostol Pavel, care era vas al alegerii (Fapte, 9, 15-16), zice despre sine ca este cel dintai pacatos intre pacatosi (I Tim., 1, 15). Mantuitorul a asemanat Biserica Sa, in diferite pilde, cu tarina care cuprinde grau si neghina (Matei, 13, 24-30, 36), cu navodul care prinde pesti buni si pesti rai (Matei, 13, 47-50), iar marele apostol Pavel spune ca Biserica este casa in care se gasesc vase de cinste si vase de necinste (II Tim., 2, 20). Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, la pocainta, caci “nu au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei bolnavi” (Matei, 9, 12).
INVATACELUL: Dar de ce zicem noi, ortodocsii, ca Biserica noastra este soborniceasca si apostoleasca ?
PREOTUL: Prin cuvintele “Biserica soborniceasca” noi aratam ca Biserica noastra are menirea de a se raspandi in toata lumea, cuprinzand pe credinciosii din toate locurile, din toate timpurile si de la toate popoarele, ca o incununare a poruncii Mantuitorului, Care a zis: “Mergand, invatati toate neamurile…” (Matei 28, 19). I se spune “soborniceasca” pentru ca invatatura ei este conforma cu intregul adevar primit de la Hristos, spre deosebire de secta sau de erezie, care au numai o parte de adevar. Ea este soborniceasca sau universala (catolica) pentru ca detine adevarul unic si universal. Ortodoxia nu este numai dreapta credinta, ci si deplina credinta, adica adevarul intreg. De aceea i se spune soborniceasca. Iar apostolica se numeste Biserica ortodoxa pentru ca ea a fost intemeiata de Mantuitorul prin sfintii apostoli (Efes., 2, 20) si a fost raspandita in lume si organizata, de la inceput, tot prin sfintii apostoli. Apoi, pentru ca pastreaza neschimbata invatatura data de Iisus Hristos si de Duhul Sfant prin sfintii apostoli si, in sfarsit, pentru ca pastreaza darurile Sfantului Duh de la sfintii apostoli, prin succesiune, adica pastreaza legatura harului neintrerupta, de la apostoli, pana astazi. Biserica se mai zice apostolica pentru ca ea este zidita pe temelia apostolilor, piatra din varful unghiului fiind insusi Hristos (Efes., 2, 20- 22; Apoc., 1, 14). Ea traieste viata in Hristos, asa cum a invatat de la sfintii apostoli, care sunt cei mai autorizati interpreti ai cuvintelor Mantuitorului.
INVATACELUL: Ce intelegem noi, ortodocsii, prin Biserica biruitoare si luptatoare si de ce zicem noi ca sunt doua Biserici, una in cer si alta pe pamant?
PREOTUL: Noi nu zicem ca sunt doua Biserici, ci doar una, dupa cum ti-am aratat mai sus. Dar noi marturisim ca Biserica are doua parti: una vazuta si pamanteasca, a celor vii, si alta nevazuta, sau a celor adormiti. Amandoua acestea alcatuiesc o singura Biserica, avand acelasi Cap, pe Hristos (Rom., 14, 7-9; Efes., 1, 10; Matei, 22, 32; 28, 18; Luca, 14, 10; Filip., 2, 10; Efes., 2, 19; Col., 2, 10; Evr., 21, 23).
Asadar, intelege ca Biserica celor vii, sau pamanteasca, vazuta, se mai numeste si Biserica luptatoare, fiindca membrii ei sunt inca in lupta cu puterile vrajmase ale raului (Efes., 6, 11-13; Gal., 5, 17; I Petru, 2, 11 s.a.). Iar prin Biserica nevazuta sau a celor adormiti, numita si biruitoare, noi intelegem Biserica pe care o formeaza toti ingerii si sfintii din ceruri, care au biruit puterile celui rau si au trecut in lumea cea nevazuta si cereasca (Evr., 12, 23; Efes., 5, 27; Apoc., 21, 10 s.a.). Biserica este una singura, dar ea cuprinde pe cei vii de pe pamant, precum si pe cei care au adormit in dreapta credinta si ei sunt vii cu sufletul si slavesc pe Dumnezeu alaturi de ingeri.
INVATACELUL: De cand a intemeiat Mantuitorul Hristos Biserica Sa?
PREOTUL: Mantuitorul nostru Iisus Hristos a pus temelia Bisericii Sale prin intrupare si pe Cruce si i-a dat forma concreta dupa inviere, la coborarea Sfantului Duh (Fapte, 20, 28). A facut-o vazuta in a cincizecea zi dupa invierea Sa, la Cincizecime, sau Rusalii, cand a trimis pe Duhul Sfant in chip de limbi de foc asupra sfintilor Sai ucenici si apostoli care, prin cuvantul propovaduirii lor, au intarit si au organizat prima obste de credinciosi (Fapte, 1, 8; 2, 41-44).
INVATACELUL: Dar cum infatiseaza Descoperirea dumnezeiasca legatura dintre Hristos si Biserica Sa ?
PREOTUL: Descoperirea dumnezeiasca ne arata ca Mantuitorul este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Lui. Asa ne invata Sfantul apostol Pavel, zicand: “Si mai presus de toate pe El L-a dat Cap Bisericii, care este Trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate intru toti” (Efes., 1, 22-23).
“El este Capul Trupului, al Bisericii; El este inceputul, intaiul nascut din morti, ca sa fie intru toate El cel dintai; ca intru El a binevoit sa locuiasca toata plinirea si printr-insul sa impace toate cu Sine, fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, facand pace prin El, prin sangele Crucii Lui (Col., 1, 18-20).
Acelasi apostol al neamurilor, adresandu-se romanilor si corintenilor, ii numeste pe ei madulare ale Trupului lui Iisus Hristos, adica ale Bisericii (Rom., 12, 5; I Cor., 12, 27).
Sfanta Traditie sustine de la inceput ca Hristos este capul Bisericii, iar aceasta este Trupul Lui (Inv. de Cred. Ort., intr. 263, pag. 155).
INVATACELUL: Cum adica este “Trupul lui Hristos” sau “Trupul Domnului” ?
PREOTUL: Sfantul apostol Pavel ne arata in Epistola catre Galateni - cap. 4 - ca noi suntem membre ale Trupului lui Hristos, care este Biserica. Mantuitorul insusi ne-a anuntat ca noi trebuie sa ne hranim cu trupul Sau, atunci cand a intemeiat Taina euharistiei, iar apoi ne-a aratat ca El este vita din care noi facem parte ca mladite (Ioan, 15, 1-6). Deci noi crestinii suntem parte din trupul Domnului, care este Biserica.
INVATACELUL: Cum prelungeste Biserica intruparea Mantuitorului?
PREOTUL: Biserica prelungeste intruparea Mantuitorului prin neintrerupta prezenta a Fiului lui Dumnezeu cel intrupat, in sanul Ei, si prin lucrarea Sfantului Duh, in madularele Ei (Ioan, 14, 16).
In calitatea Lui de Cap nevazut al Bisericii, Domnul Iisus Hristos este in Biserica permanent prin continua Sa intrupare pe altarele la care se savarseste liturghia. Caci Hristos este nu numai Cap al Bisericii, ci si trup al Ei, dandu-Se pe Sine spre cuminecare credinciosilor.
Biserica are doua infatisari, una vazuta, fiindca oamenii fac parte din Ea cu trupuri, si alta nevazuta, care e lucrarea Sfantului Duh ai lui Hristos sau Dumnezeiescul Har, izvorul vietii, lucrarii si unitatii ei. El este cel care face posibila transformarea painii si a vinului euharistie, in trupul si sangele Domnului.
Fericitul Augustin spune: “Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceasta este Duhul Sfant pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica, caci El lucreaza ca sufletul in toate madularele, tinandu-le intr-un singur Trup” (Fericitul Augustin, Cuvantarea 267, 4, 4).
INVATACELUL: Dar cum ne facem noi membre ale Trupului Domnului, adica ai Bisericii ?
PREOTUL: Noi ne facem membre ale Bisericii prin harul sfintelor Taine, indeosebi prin botez si prin Sfanta impartasanie.
Prin botez ajungem madularele Bisericii, murind si inviind in chip tainic cu Hristos. Prin Sfanta Impartasanie ne facem purtatori de Hristos, inzestrati cu puteri duhovnicesti pe drumul desavarsirii. Mantuitorul zice: “Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu intru Mine petrece si Eu intru el” (Ioan, 6, 56).
Talcuind aceste cuvinte, Sfantul Chirii al Alexandriei spune: “Primind in noi trupul, am primit trupeste si duhovniceste pe Fiul cel dupa fire si adevarat unit dupa fiinta cu Tatal…”. Iar Fericitul Augustin zice: “Am primit marirea de a ne face partasi si de a ne impartasi cu firea cea mai presus de toate” (Cuvantarea 272). Sau in alt loc: “Daca vrei sa intelegi Trupul lui Hristos, asculta pe apostolul care zice credinciosilor. “Voi insa sunteti madularele lui Hristos” (I Cor., 6, 15). “Taina voastra este asezata pe masa Domnului, primind taina voastra, raspundeti… la ceea ce sunteti si raspunzatori subscrieti… Fii madular al trupului lui Hristos pentru ca “Aminul” sa fie adevarat. O, taina a evlaviei! O, semn al unitatii! O, lant al dragostei! Cine vrea sa traiasca, sa creada ca e Trupul Lui, ca sa fie viu” (Fericitul Augustin, Comentar la Evanghelia dupa Ioan, 26, 13).
INVATACELUL: Dar ce trebuie sa credem despre Biserica ?
PREOTUL: Credem ca Ea este unirea noastra cu Dumnezeu, pentru ca in Ea se afla neincetat Hristos si Sfantul Duh si pentru ca ea nu greseste.
Credem in Ea si in inaltimea scopurilor pe care le urmareste, si anume, de a ne pregati pentru mantuire. Viata Bisericii este in intregime o lupta pentru mantuire, cum marturiseste Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.
Sfantul Ciprian sustine ca in afara de Biserica nu este mantuire (Scrisoarea 73, 21) si cel ce nu are Biserica drept mama, nu poate avea pe Dumnezeu ca Tata (Despre unitatea Bisericii sobornicesti).
INVATACELUL: Oare despartirea Bisericii apusene de cea a Rasaritului nu a dus la ruperea unitatii Bisericii ?
PREOTUL: Despartirea crestinilor n-a atins unitatea Bisericii; aceasta unitate nu se poate darama niciodata, oricare ar fi numarul si calitatea credinciosilor care se smulg de la sanul ei. Ereziile si schismele, oricat de multe ar fi ele si oricat de mari, nu pot imparti Biserica, pentru ca ea e strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de sine si ea nu poate fi zdruncinata de nimeni (Inv. de Credinta Ortodoxa, C. 276 p. 165).
INVATACELUL: Dar de ce Biserica e numita Sfanta ?
PREOTUL: Biserica e numita Sfanta pentru ca Sfant este Capul ei, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, si Sfant este Duhul, Care salasluieste in Biserica pana la sfarsitul veacului; precum Sfant este si Trupul Domnului, care se daruieste continuu pe altarele ei. Sfantul Apostol zice: “Hristos a iubit Biserica si pe Sine S-a dat pentru dansa, ca sa o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant, ca sa o puna inaintea Lui ca Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, si ca sa fie Sfanta si fara de prihana (Efes., 5, 25-27). Sfantul Irineu scrie: “Unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfant, Care obladuieste si Biserica si tot harul” (Contra ereziilor 3, 24, 1).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu