Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

vineri, 26 noiembrie 2010

C U V ÂN T LA VENIREA DOMNULUI Sfârsitul lumii ºi venirea lui Antihrist




         Cum voi putea eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, sa spun cele mai presus de puterea mea? Dar, de vreme ce Mantuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necarturari i-a invatat intelepciunea si pe credinciosii cei de pretutindeni i-a luminat, si pe a noastra limba o va lumina cu indestulare spre folosul si zidirea, si a mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor. Si voi grai intru dureri, si voi spune intru suspine, pentru sfarsitul lumii acesteia de acum si pentru cel prea fara de rusine si cumplit balaur, cel ce va sa tulbure pe toate cele de sub cer, si sa bage temere, si imputinare, si cumplita necredinta in inimile oamenilor, si sa faca aratari, si semne, si infricosari, incat, de ar putea, sa amageasca si pe cei alesi si pe toti sa-i insele cu mincinoase semne si cu naluciri de aratari, care se vor face de catre dansul (Mate 24, 25).

         Dupa ingaduinta Sfantului Dumnezeu, va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-a inmultit paganatatea lumii si pretutindeni tot felul de lucrari rele se lucreaza. Si pentru aceasta, Preacuratul Stapan va slobozi duhul inselaciunii ca sa ispiteasca lumea pentru paganatatea ei, de vreme ce oamenii au voit a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul (II Tesaloniceni 2, 11).

         Fratilor, mare nevointa va fi in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cu multa stapanire. Cand se va arata pe sine ca un dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii, ca ingerii, in vazduh inaltandu-se inaintea tiranului (II Tesaloniceni 2, 4). Ca vor striga cu tarie, schimbandu-si chipurile, infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci, fratilor, oare cine se va afla ingradit si petrecand neclintit, avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut, Fiului Dumnezeului nostru, adica Sfanta Lui Cruce? Cand va vedea necazul acela nemangaiat, facut pretutindeni, peste tot sufletul, care nu va avea nicaieri mangaiere, nici iarasi slabire, pe pamant si pe mare. Vand va vedea toata lumea tulburata si va fugi fiecare sa se ascunda in munti, unii, adica murind de foame, iara altii topindu-se ca ceara de sete cumplita, si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Cand va vedea toate fetele lacrimand si cu dorire intreband, daca nu cumva se afla vreun cuvant al lui Dumnezeu pe pamant. Si nu va auzi nicaieri.

         Cine oare va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand va veni amestecarea popoarelor, ce vor veni de la marginile pamantului pentru vederea tiranului, si multi, inchinandu-se inaintea tiranului, strigand cu cutremur: „Tu esti mantuitorul nostru?” Marea se va tulbura si pamantul se va usca, cerurile nu vor ploua, sadurile se vor veºteji si toti cei ce vor fi pe pamantul rasariturilor, catre apusuri vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi la apusurile soarelui catre rasarituri vor fugi cu cutremur. Atunci, luand obraznicul stapanire, va trimite draci in toate marginile ca sa propovaduiasca cu indraznire: „Imparat mare s-a aratat cu slava. Veniti de il vedeti pe el”.

         Cine oare va avea suflet de diamant, incat sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om, precum am mai zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el? Ca eu, fratilor, iubitori de Hristos si desavarsiti, m-am infricosat numai din pomenirea numelui balaurului, cugetand in mine necazul ce va fi oamenilor in vremurile acelea si in ce fel se va arata acest balaur pangarit si aspru neamului omenesc. Iar mult mai amar se va arata Sfintilor, celor ce vor putea birui nalucirile lui. Ca atunci vor fi multi cei ce se vor afla bine placuti lui Dumnezeu si se vor putea mantui, in munti, si in dealuri, si in locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite.

         Ca Sfantul Dumnezeu, vazandu-i pe dansii asa, intru plangere nemangaiata, si intru credinta curata, se va milostivi spre ei, ca un Parinte, iubitor de fii, si ii va pazi pe ei, unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta cautand pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca a imparatit de acum inainte pe pamant si pe toti ii va supune. Si va socoti, ticalosul, sa stea impotriva in ceasul acela infricosat, cand va veni Domnul din ceruri, nestiind, ticalosul, a sa neputinta si mandrie, pentru care a si cazut. Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa pe toate cu mincinoasele semne vrajitoresti. Si nu va fi in vremea aceea, cand va veni balaurul, slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si amestecare, morti si infometati, intru toate marginile. Ca Insusi Domnul nostru cu dumnezeiasca Sa gura a zis: Ca unele ca acestea nu s-au aratat din inceputul zidirii (Matei 24, 21).

         Iara noi, pacatosii, cum vom asemana nevoia cea peste masura a ei, inca si netalcuita, daca Dumnezeu asa a numit-o pe dansa? Insa sa-si puna fiecare mintea sa cu dinadinsul intru sfintele cuvinte ale Domnului si Mantuitorului nostru, cum ca pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele necazului aceluia, prin a Sa milostivire, sfatuindu-ne pe noi si zicand: Rugati-va va sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata (Matei 24, 20). Si iarasi: Privegheati totdeauna, adeseori rugandu-va ca sa va faceti vrednici a scapa de necaz si a sta inaintea lui Dumnezeu, ca vremea este aproape (Luca 20, 36). Si intru aceasta rautate stam toti, si nu credem, dar sa ne rugam necontenit cu lacrimi si cu rugaciuni, noaptea si ziua, caznad la Dumnezeu, ca sa ne mantuim noi, pacatosii.

         De are cineva lacrimi si umilinta, sa se roage Domnului, ca sa ne izbavim de necazul ce va fi pe pamant; ca sa nu vada nicidecum, nici pe fiara, nici sa auda infricosarile ei. Ca va fi pe alocuri foamete, cutremure si morti, de multe feluri, pe pamant. Suflet viteaz va avea cel care va putea sa-si tina viata sa in mijlocul smintelilor. Ca, daca putin se va imputina omul, lesne se va incinjura si se va robi de semnele balaurului celui rau si viclean. Si unul ca acesta se va afla neiertat la Judecata. Ca insusi vanzatorului se va asemana, ca a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, iubitilor, ca sa se afle cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei, cele ce se vor face. Ca fiind impotriva lui Dumnezeu, pe toti va voi sa-i piarda.

         Auziti, fratii mei, iubitori de Hristos, ca a facut israielitenilor in pustie, cand ieseau din Egipt, cum i-a amagit pe ei, ticalosul si preaspurcatul, ca sa faca toti, acel pacat prea cumplit, ca a invatat pe Valaam ca sa dea lui Valac, imparatul madianitilor, sfat rau si pe popor sa-l amageasca spre desfranare, cu totul deodata sa-i piarda pe ei, dupa ce toti se vor desfrana cu muierile ca niste dobitoace. Si au pus femei cu ochi nerusinati si mese pline de stropiri si de jertfe, inaintea portilor, pe toti tragandu-i spre moarte, ca cel ce va vrea sa se desfraneze cu spurcatele acelea, mai inainte sa faca jertfa si apoi sa intre la dansele. Ca femeile nu luau plata de la popor, ca sa jertfeasca ii sileau pe toti cei ce veneau la dansele. Si au pus boierilor pe fiicele boierilor. Asijderea inca si bogatilor pe fiicele bogatilor. Iara pe cele mai multe din femei, de obste, la tot poporul cel de jos, vrand pe toti deodata sa-i vaneze spre moarte, ca nici bogatul sa se ingretoseze de cei saraci, nici boierii de fiica cea saraca a celui de jos.

         Vazut-ai lucrare a nedreptatii si vicleana mestesugire, cum tuturor le-a sapat gropi spre moarte? Vazut-a cineva dintre voi candva vreun lucru ca acesta fara de rusine? Pe desfranare tinand, ca sabia cea cu doua ascutisuri, caci, cu doua morti cumplite secerau femeile pe cei ce intrau la dansele: si ca sa jertfeasca, si sa se desfraneze. Ca acest fel de chip va face tiranul, ca toti sa poarte pecetea fiarei, cand va veni in vremea sa, la plinirea vremurilor, sa amageasca cu semne pe toti si apoi asa, sa cumpere bucate, si tot felul de trebuinta si povatuitori de popor sa puna ca sa savarseasca porunca lui.

         Luati aminte, fratii mei, covarsirea fiarei si mestesugirile vicleniei, cum de la pantece isi incepe lucrarea, ca, dupa ce se va stramtora cineva, plictisandu-se de bucate, sa fie silit a primi pecetea aceluia, paganescul chip, dar nu peste toate madularile trupului, ci pe mana dreapta, asijderea si pe frunte, ca sa nu aiba stapanire omul  a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sfintei Cruci, nici iarasi pe frunte, nicidecum a se insemna cu Sfantul Nume al Domnului, nici cu Preaslavita si Cinstita Cruce a lui Hristos si a Mantuitorului nostru. Ca stie ticalosul, ca Crucea Domnului, daca se va pecetlui, risipeste toata puterea lui si pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este aceea care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea, ca un sfesnic, poarta faclia luminii, adica pe semnul Mantuitorului nostru, pe fata.

         Deci, fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, ca pana la ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire, cand va inchipui balaurul pecetea sa in locul Crucii Mantuitorului. Ca acest fel de chip va face, ca de tot Numele Domnului si Mantuitorului nostru nicidecum sa se numeasca in vremile acestuia. Si aceasta o va face, fiindca se teme  si se cutremura de Sfanta putere a Mantuitorului nostru, neputinciosul. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea celuia, nu se va face robit de nalucirile lui, nici iarasi Domnul nu se va departa de la unii ca acestia, ci ii va lumina si ii va trage catre Sine.

         Se cade sa intelegem noi, fratilor, cu tot dinadinsul nalucirile vrajmasului, ca sunt nemilostive si fara de omenie. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, la toti, ca sa goneasca de la noi mestesugirile fiarei. Deci, noi, tinand neabatuta credinta lui Hristos cu usurinta vom birui puterea tiranului. Gand neschimbat se ne castigam si buna statornicie si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa faca.

         Eu, prea micul, fratilor, va rog pe voi, iubitorilor de Hristos sa nu ne molesim, ci, mai vartos, sa ne facem puternici cu puterea Crucii. Netrecuta nevointa este langa usi. Platosa credintei sa o luam toti. Sa scoatem cu dragoste din Izvorul cel Dumnezeiesc nadejdile mantuirii sufletelor noastre. Pe nezidita, zic, iubitilor frati, Treimea cea de o fiinta, Care este izvor ce izvoraste viata. Daca se va ingradi cu acest fel de arme, sufletul nostru, nu va fi calcat de balaur. Cu toate acestea, se cade nouta a ne ruga ca sa nu venim in ispita, nici sa fugim iarna.

         Deci, fiti gata, ca niste robi credinciosi, neprimind pe altul. Furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai, va veni intru ale sale vremuri ca sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, Adevaratul Pastor. Ca va lua asupra sa chipul Adevaratului Pastor, ca sa insele oile turmei. Insa cei ce vor cunoaste aratat glasul cel sfant al Adevaratului Pastor, indata il vor cunoaste. Ca glasul pierzatorului nu se aseamana cu al Adevaratului Pastor, fiindca este ranitor. Glasul fiind plin de chipul furului, indata se cunoaste in ce fel este acesta.

         Deci, sa ne invatam, o, prieteni, cu ce fel de chip va veni pe pamant sarpele cel fara de rusine. Fiindca Mantuitorul, vrand sa mantuiasca neamul omenesc, S-a nascut din Fecioara si prin chipul omului a amagit pe vrajmasul cu Sfanta Putere a Dumnezeirii Lui. Si bland, si smerit a fost pe pamant, ca pe noi sa ne inalte de la pamant la cer. Caci, cu incredintare si cu adevarat, Dumnezeu Cel ce S-a zamislit, Acelasi, intrupandu-Se, Acelasi, nascandu-Se din Sfanta Fecioara cu trupul nostru, prin patima Crucii a mantuit tot neamul omenesc, dand porunci. Si iarasi va sa vina in ziua cea mai de pe urma, sa judece vii si mortii si sa rasplateasca tuturor dupa faptele lor, dreptilor si necredinciosilor, ca un drept Judecator. Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu Slava Dumnezeirii, a socotit si aceasta sa ia asupra sa chipul venirii Lui si sa ne insele pe noi.

         Iar Domnul nostru pe nori luminosi, ca un fulger infricosat, va veni pe pamant (Matei 24, 27-28). Dar vrajmasul nu va veni asa, ca este viclean. Se va naste cu adevarat dintr-o fecioara spurcata care va fi unealta lui. Si nu el insusi se va intrupa, ci cu acest fel de chip va veni prea pangaritul, ca un fur, ca sa insele pe toti: smerit, linistit, urand, zice, cele nedrepte, dinspre idoli intorcandu-se, evlavia mai mult cinstind-o, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, prea cu buna asteptare, bland catre toti, cinstind cu buna cuviinta neamul iudeilor, fiindca ei asteapta venirea aceluia. Si pe langa toate aceste semne va face aratari, si infricosari cu multa stapanire. Se va fatarnici cu viclesug, sa placa tuturor, ca degrab sa fie iubit de catre multi. Daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat.

         Ca, dupa ce vor vedea noroade multe si gloate, niste fapte bune ca acestea si puteri, toti cu o intelegere se vor face si cu bucurie mare il vor propovadui pe el ca imparat, zicand unii catre altii: „Au doara se mai afla vreun om bun si drept ca acesta?”. Si mai mult poporul cel ucigas al iudeilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea, ca unul ce va cinsti mai mult locul si biserica iudaiceasca, va arata lor ca are purtare de grija pentru dansii.

         Cand va imaprati balaurul pe pamant, cu mare sarguinta popoarele i se vor face ajutatoare. Edom si Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina cu bucurie si ei, cei intai aparatori ai lui i se vor face. Se va intari indata imparatia aceasta si va bate cu manie pe trei imparati mari. Apoi se va inalta inima lui si va varsa balaurul amaraciunea sa, punand inaintea celor din Sion veninul mortii. Tulburand lumea, va clinti marginile, va necaji toate, va pangari suflete. Caci nu se va mai arata ca un cucernic, ci cu totul intru toate aspru, fara de omenie, iute, manios, cumplit, nestatornic, infricosat, slut, uracios, gretos, salbatic, pierzator, obraznic si sarguindu-se a arunca in groapa paganatatii, intru a sa nebunie tot neamul omenesc. Va inmulti cu minciuni, semne in multime. Si stand inainte multe alte popoare si laudandu-l pe el, pentru naluciri, va striga cu glas mare, incat se va cinsti si locul, intru care popoarele vor sta inaintea lui, si va grai cu indraznire:

         „Cunoasteti toate popoarele puterea si stapanirea mea. Iata, inaintea voastra a tuturor poruncesc acestui munte ce este de cealalta parte, ca acum sa se mute aici, de aceasta parte de mare, prin cuvantul meu”. Si va zice spurcatul: „Tie iti poruncesc: Muta-te dincoace de mare!”. Si va alerga, adica, muntele in ochii privitorilor, nicidecum clatinandu-se din temeliile sale. Ca cele ce Dumnezeu Cel Preainalt dintru inceputul zidirii le-a intarit si le-a inaltat, asupra acestora prea spurcatul stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii celei mari, fiind ostrov foarte mare, ii va porunci sa se duca si pe uscat sa stea in tarmuri veselitoare spre veselia privitorilor, ostrovul nicidecum din mare miscandu-se. Iar balaurul isi va intinde mainile sale si va adunca multime de taratoare si de pasari. Asisderea insa va pasi pe deasupra adancului si ca pe uscat va umbla peste dansul si va naluci pe toate. Si multi vor crede si il vor slavi pe el, ca pe un dumnezeu tare. Iara cei ce vor avea pe Dumnezeu intru ei, se vor lumina ichii inimii lor si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si il vor cunoaste pe el.

         Dupa aceasta se va sui pe apa marii si ca pe uscat, asa va umbla pe apa. Si asa va naluci si va insela lumea, si multi vor crede lui si il vor slavi pe el ca pe un dumnezeu tare. Iara cati vor avea frica lui Dumnezeu intru dansii si ochii inimii luminati, vor cunoaste cu adevarat ca nici muntele nu s-a miscat din locul sau, nici ostrovul nu s-a mutat din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihtist. Ca nu va primi sa numeasca pe Curatul Nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, caci este luptator de Dumnezeu si fiul pierzarii.

         Acestea asa facandu-se si popoarele inchinandu-se lui si ca pe un dumnezeu laudandu-l, din zi in zi se va mania Cel Preainalt din ceruri, Isi va intoarce fata Sa dinspre el si se vor face ciume cumplite, foamete necurmata, cutremure neincetate, foamete si stramtorare pretutindeni, necaz mare, morti necontenite, temere infricosata si tremur nepovestit. Atunci cerurile nu vor ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor lipsi, raurile vor seca, iarba nu va mai odrasli, verdeata nu va mai rasari, copacii din radacina se vor usca si nu vor mai rodi, pestii marii si chitii intr-insa vor muri. Si asa, marea va trimite putoare pierzatoare si sunet infricosat, incat vor slabi si vor muri oamenii de frica.

         Atunci va plange cumplit tot sufletul si va suspina; atunci toti vor vedea necaz nemangaiat, cuprinzadu-i pe dansii noaptea si ziua si nicaieri nu vor afla sa se sature de bucate. Ca povatuitori aspri de popoare se vor pune in tot locul. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului, pe frunte sau pe mana dreapta, va cumpara putine bucate din cele ce se vor afla. Atunci vor muri prunci la sanul maicii lor, va muri si maica deasupra pruncului ei si vor muri tatal impreuna cu muierea si cu fiii in ulite si nu va fi cine sa-i ingroape si sa-i stranga in morminte. Din mortaciunile cele multe ce vor fi aruncate in ulite se va face rea putoare pretutindeni, care va necaji tare pe toti cei vii. Dimineata toti vor zice cu durere si cu suspinuri: „Cand se va face seara ca sa dobandim odihna?”. Venind seara iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intru dansii: „Oare cand se va lumina, ca sa scapam de necazul ce ne sta deasupra?”. Si nu va fi unde sa fuga sau sa se ascunda. Ca se vor tulbura toate, marea si uscatul. Pentru aceasta ne-a zis noua Domnul: Privegeati deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru (Matei 24, 42).

         In mare si pe pamant va fi rea putoare, foamete, cutremure, in mare tulburare, pe pamant tulburare; infricosari in mare, infricosari pe pamant. Aurul mult si argintul si hainele cele de matase, nimic nu vor folosi pe cineva intru necazul acela. Ci toti oamenii ii vor ferici pe mortii cei ingropati, mai inainte de a veni necazul acela mare pe pamant. Ca atunci va fi aruncat si aurul, si argintul in ulite si nu va fi nimeni cine sa-l ia, fiindca vor fi urate toate. Ci toti se vor sargui a fugi si a se ascunde si nicaieri nu va fi cu putinta sa se ascunda de necaz. Ci impreuna cu foamea si cu necazul si cu frica se vor afla fiare si taratoare de trupuri mancatoare, muscandu-i.

         Dinlauntru frica si dinafara cutremur. Si noaptea si ziua pe ulite vor fi mortaciuni. In ulite putoare, in case putoare; in ulite foame si sete, in case foame si sete; in ulite glas de plangere, in case glas de plangere; in ulite galcevi, in case galcevi; in ulite amar, in case amar. Unul pe altul cu plangere il va intampina: tatal pe fiu si fiul pe tata; mama pe fiica; prieteni pe prieteni in ulite, imbratisandu-se vor lesina; si frati cu frati, imbratisandu-se vor muri. Se va veºteji frumusetea fetii la tot trupul si se vor face fetele lor ca de mort. Va fi gretioasa si urata chiar frumusetea muierilor. Se va veºteji tot trupul si pofta oamenilor.

         Si toti cei ce s-au plecat cumplitei fiare si au luat pecetea aceea, adica paganescul chip al spurcaciunii, alergand catre dansul, vor zice lui cu durere: „Da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, sugrumandu-ne, si goneste de la noi fiarele cele inveninate”. Si neavand, ticalosul, va raspunde cu multa asprime, zicand: „De unde sa va dau eu voua, o, oamenilor, sa mancati si sa beti? Cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie si pamantul iarasi nicidecum nu a dat seminte sau roade”.

         Auzind acestea, popoarele vor plange si se vor tangui, neavand de necaz mangaiere, ci necaz peste necaz va fi lor nemangaiat, caci de buna voie au crezut tiranului. Ca acela, ticalosul, nu va putea nici luisi sa-si ajute, si cum pe dansii ii va milui? In acele zile va fi nevoie mare din necazul cel mult al balaurului, si din frica, si din cutremur, si din vuietul marii, si din foame, si din sete, si din muscarile fiarelor. Si toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, ca lui Dumnezeu Celui Bun, nu vor avea nici o parte intru imparatia lui Hristos, ci impreuna cu balaurul se vor arata in gheena.

         Fericit va fi acela ce se va afla prea sfant si prea credincios si va avea inima lui fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica va lepada toate intrebarile lui, defaimandu-i si muncile si nalucirile (Apocalipsa 11, 3-4).

         Iar mai inainte de a se face acestea, va trimite Domnul pe Ilie Tezviteanul si pe Enoh, ca un Milostiv, ca sa faca cunoscuta dreapta credinta neamului omenesc si sa propovaduiasca cu indraznire cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada tiranului de frica, care vor striga si vor zice: „Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui, nicidecum, sau sa il asculte pe luptatorul de Dumnezeu. Nimeni din voi sa nu se infricoseze ca se va surpa degrab. Iata, Dumnul Cel Sfant, vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui”.

         Insa putini vor fi atunci cei ce vor vrea sa asculte si sa creada propovaduirii Proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa Isi arate negraita Sa iubire de oameni, ca niciodata El nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la judecata.

         Deci, multi din Sfinti, cati se vor afla atunci la venirea spurcatului, vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant ca sa se izbaveasca de balaurul si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, si in munti, si in pesteri cu frica se vor ascunde. Si vor presara pamant si tarana pe capetele lor, rugandu-se ziua si noaptea cu multa smerenie. Si li se va darui lor aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant si ii va povatui pe dansii in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea acestuia, iar celor ce-si au mintea de-a purureaU intru lucruri lumesti si ubesc cele pamantesti, nu le va fi lesne aratata aceasta. Ca cel ce de-a pururi este legat de lucruri lumesti, macar de ar si auzi, nu crede si uraste cele ce i se spun. Pentru aceasta, Sfintii se imputernicesc a scapa, ca toata invaluirea si grija vietii acesteia au lepadat-o.

         Atunci va plange tot pamanteanul impreuna si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii, si dealurile, si lemnele campului. Vor plange inca si luminatorii cerului cu stelele pentru neamul omenesc, ca toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant, Ziditorul tuturor, si inselatorului au crezut, primind chipul spurcatului si de Dumnezeu luptatorului in locul facatoarei de viata Crucii Mantuitorului. Va plange pamantul si marea, ca de naprasna cu totul va inceta glasul psalmului si al rugaciunii din gura omului. Vor plange Bisericile lui Hristos, toate, cu plangere mare ca nu se va sluji Sfintirea si Prinosul.

         Iar dupa ce se vor implini trei vremi si jumatate ale stapanirii spurcatului si ale faptelor lui si dupa ce se vor implini toate smintelile a tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul, Mantuitorul nostru, ca un fulger, stralucind din cer, Cel Sfant si Precurat, si infricosat, si Preaslavit, Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele Cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea slavei Lui randuielile Ingerilor, ale Arhanghelilor, toti fiind vapai de foc si rau plin de foc, cu inficosat urlet. Heruvimii avand ochii in jos si Serafimii zburand, si fetele si picioarele ascunzandu-si intru aripile lor cele de foc, strigand cu groaza si zicand unul catre altul: „Intreit Sfant, intreit Sfant, intreit Sfant, Domnul” si glas de trambita graind cu frica: „Sculati-va cei ce dormiti! Iata a venit Mirele”.

         Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarana putrezita acea mare si infricosata venire a Mantuitorului si ca intr-o clipeala de ochi se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane de milioane si mii de mii de Ingeri si Arhangheli si nenumarate osti, se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii si Dreptii si toti care nu vor fi luat pecetea balaurului celui pagan se vor bucura. Si se va aduce tiranul legat de ingeri impreuna cu toti dracii inaintea Divanului. Si cei ce au luat pecetea lui, si toti paganii, si pacatosii legati. Si imparatul va da asupra lor hotararea cea aspra a osandirii celei vesnice in focul cel nestins. Si toti cei ce nu au luat pecetea lui Antihrist, si toti cei din pesteri, se vor bucura impreuna cu Mirele, cu bucurie negraita, in camara cea vesnica si cereasca, impreuna cu toti Sfintii intru netrecutii veci ai vecilor. Amin.
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)