Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
†
Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!
(Sfântul Ioanichie)

In ziua dintai: Pomenirea Sfantului Prooroc Naum.

Sfantul Prooroc Naum era din Elchessia, de cealalta parte de Iordan, din tinutul Begavariei, din semintia lui Simeon. Acesta a proorocit ninivitenilor, dupa Sfantul Prooroc Iona, ca cetatea lor se va pierde cu apa si cu foc, care lucru s-a si facut. Pentru ca, ninivitenii, cei ce se pocaisera, putina vreme, prin propovaduirea lui Iona, vazand ca nu s-a indeplinit asupra lor proorocia lui Iona, iarasi s-au intors la faptele lor rele dintai si iarasi au maniat indelunga rabdara a lui Dumnezeu.
    Deci, i-a ajuns pe ei acest fel de pierzare. Era langa Ninive un iezer mare de apa, care inconjura cetatea, si, facandu-se un cutremur mare de pamant, s-a scufundat cetatea in iezerul acela, iara o parte a cetatii, care ramasese pe munte, a fost arsa, iesind foc din pustie. Si asa s-a implinit proorocia lui Naum, Dumnezeu pedepsind pe poporul cel pacatos cu judecata cea dreapta. Astfel, pe cei cei ii miluise in zilele lui Iona Proorocul pentru pocainta, pe aceia, iarasi, dupa ce s-au rasvratit, mai pe urma i-a pierdut.
    Drept, aceea, cuvantul de capetenie al Proorocului Naum, este ca in istoria oamenilor, nu stapanesc legea celui mai tare, legea padurii, ci legea lui Dumnezeu, legea dreptatii.
    Ne-a ramas de la Proorocul Naum o carte, care se afla in Sfanta Scriptura a Vechiului Testament. El a trait cu sapte sute de ani inainte de Mantuitorul Hristos. Si a proorocit Sfantul Naum si altele din cele ce aveau sa fie si a adormit cu pace la patruzeci si cinci de ani de la nasterea sa si a fost ingropat in pamantul sau cu cinste.

Intru aceasta zi, cuvant despre un calugar pe care, diavolul, ispitindu-l, a ramas rusinat.

Era, intr-un pustiu un oarecare calugar cu numele lor, care n-a gustat bucate pamantesti zece ani, ci Ingerul Domnului ii aducea lui, la trei zile, hrana cereasca si aceasta ii era lui in loc de mancare si de bautura. Iara odinioara, au venit la dansul demoni care aratau ca o oaste ingereasca. Si, iata, o caruta de foc si foarte multi purtatori de arme si un imparat mare, care venea si, ajungand la dansul, i-a zis: "Iata acum ai ispravit toate, deci, sculandu-te, te inchina si ca pe Ilie te vom inalta pe tine." Iara calugarul a cugetat in mintea sa, zicand: "Eu in toate zilele ma inchin Imparatului meu, Mantuitorul Hristos, deci de-ar fi fost acesta Hristos, n-ar fi cerut inchinaciunea aceasta. Si asa cugetand, i-a zis lui: "Eu am pe Imparatul meu Hristos, Caruia totdeauna ma inchin, iara tu nu esti imparatul meu. "Si indata inselatorul s-a facut nevazut. Iara lor, biruind puterea diavolului, a ramas neinselat de mestesugirile lui.

Intru aceasta zi, cuvant despre pocainta.

Intoarce-te, din toata inima, cu suspinuri si cu lacrimi. Cu rabdare smereste-te si miluieste pe saraci si pe sarmani si iarta greselile aproapelui tau. Pentru ca acum, zice Domnul nostru, intoarceti-va catre Mine dintru toata inima voastra cu post si cu tanguire si cu plangere. Rupeti-va inimile voastre, iara nu hainele, intoarceti-va la Domnul Dumnezeul vostru, ca milostiv si indurat este, indelungrabdator si mult milostiv. Pentru ca cel ce miluieste, zice, miluit va fi si apoi, iertati si se va ierta voua. Milostenia barbatului ca o pecete este pe dansul si dar bun este celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt. Si asa pacatele se sterg.
    Daca vei avea pocainta ninivitenilor, ai pe David, care, prin pocainta, si-a curatit pacatele si atat a aratat puterea pocaintei, incat, prin ea si de darul proorociei iarasi, s-a invrednicit si lui Dumnezeu Tatal s-a facut cunoscut. Ai pe Petru, pe care o slujnica l-a intrebat despre Invatatorul si s-a lepadat de El cu blestem, facandu-se ca nu-L stie pe Dansul, si cu mincinos juramant s-a jurat. Insa, atat si-a curatit spurcaciunea lepadarii, incat si intaistatator s-a facut el si din starea cetei Apostolilor n-a cazut si a fost numit Bisericii temelie si Cerestii Imparatii chelar, de Insusi Dumnezeul Adevarului.
    Ai pe vamesul si pe fiul cel pierdut, ai pe desfranata si pe talharul, care, intr-un ceas, prin glasul cel cu buna intelegere, au fost iertati de pacate si in patria Raiului cetateni s-au facut. Indrazneste prin pocainta, dezbraca-ti spurcaciunea, nu te teme, caci, dupa aceea, Domnul indraznet te va face pe tine. Si cand te vei pocai si vei suspina, atunci te vei mantui. Ca mare este mila lui Hristos Dumnezeu si curatire este celor ce se intorc la Dansul, cu pocainta, pentru ca numai atunci mila Domnului, ca ploaia pe camp, in sufletele noastre se va pogora si razboiul vrajmasului impotriva noastra se va strica, intru Hristos Iisus Domnul nostru.

Intru aceasta zi, Cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, ca sa nu ne minunam de cele vremelnice, nici sa ne amagim cu cele veselitoare ale vietii si cuvant la Psalmul 72.

    Fiindca mintea noastra este lesne alunecatoare si lesne se pogoara catre cele veselitoare ale vietii, uitand bunatatile cele ce vor sa fie, pentru aceea ni se cuvine noua, a nu fi cu nebagare de seama pentru pazirea de ispitirea simturilor. Ca uratorul de bine, diavolul, ispitindu-ne, amesteca lucrurile, ca sa nu poata mintea, carmaciul, a face deosebire intre cel bun si intre cel rau. Deci, cand s-au adunat asupra noastra ganduri desarte, mai inainte de a ajunge noi in intunecarea lor, degraba catre invatatura cea duhovniceasca sa alergam, cantand impreuna cu Proorocul Psalmul 72, a carui invatatura se potriveste noua. Ca, povesteste Proorocul, in acest Psalm, nepotrivirea vietii, ispitele si pe cei ce sunt vanati, prin ispite si pe cei ce biruiesc ispitele, prin rabdare, dar si rasplatirile fiecaruia sunt descoperite acolo. Pentru aceasta, este el si surpator al trufiei si al slavei desarte, povatuind catre slava cea adevarata pe cei ce voiesc sa se mantuiasca. Deci, nu numai zicerile lui sa le cunoastem, ci si mintea noastra sa o suim cu dinadinsul la graiurile cele dintru el, ca sa ne invrednicim a ne face si implinitori cu fapta si puterii si intelegerii celor aratate.
    Ca zice Proorocul: "Cat este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepti la inima. Iar mie, putin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, putin a fost de nu s-au poticnit pasii mei. Ca am pismuit pe cei fara de lege cand vedeam pacea pacatosilor. Ca nu au necazuri pana la moartea lor si tari sunt, cand lovesc ei. De osteneli omenesti nu au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceia ii stapaneste pe ei mandria si se imbraca cu nedreptatea si cugetele inimii lor ies la iveala. Gandesc si vorbesc cu viclesug, nedreptate graiesc de sus. Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul."  (Ps. 72, 1-9).
    Dar ce insemneaza: "nedreptatea graiesc de sus" si "pana la cer ridica gura lor?"
    Ceea ce vrea sa spuna psalmistul, in acest fel, este ca pacatosii, savarsind cele rele si neluand pedeapsa cea cuvenita pentru rautatile lor, ajung de socotesc ca nu este Dumnezeu, fara de minte, facandu-se ei, ca se arata: "Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu" (Ps. 13, 1), nedreptatea de sus graind, gura lor pana la cer ridicand si cu limba lor vanturand pamantul.
    "Pentru aceasta, poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune si zice: Cum? Stie aceasta Dumnezeu? Are cunostinta Cel Preainalt? Iata, acestia sunt pacatosi si sunt indestulati. Vesnic sunt bogati. Iar eu am zis: Deci, in desert am fost drept la inima si mi-am spalat, intru cele nevinovate, mainile mele, ca am fost lovit toata ziua si mustrat in fiecare dimineata. Daca as fi grait asa, iata as fi calcat legamantul neamului fiilor tai. Si ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea. Pana ce am intrat in locasul cel sfant al lui Dumnezeu si am inteles sfarsitul celor rai!"
    Si, iata, acum sfarsitul celor ce uita pe Dumnezeu. Ca zice: "Intr-adevar, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei si i-ai doborat cand se inaltau. Cat de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se desteapta, Doamne, in cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai facut."
    Dar care este cetatea aceasta? E "Ierusalimul cel de sus" (Gal. 4, 26). Iar mai departe zice: "De aceea s-a bucurat inima mea si rarunchii mei s-au potolit. Ca eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apuca-tu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul Tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit."
    Dar ce vrea sa spuna cand zice: "Si cu sfatul Tau m-ai povatuit" Ceea ce zice, socotesc ca este asa: Dupa ce m-am dezbarat de voia trupului meu si m-am randuit pe mine insumi catre primirea si pazirea poruncilor Tale, atunci cu sfatul Tau m-ai povatuit. Ca nu am stat nici nu m-am intarit dupa voia mea. Pentru aceea, ca un Parinte bun ce are un fiu iubit, m-ai apucat de mana dreptei mele si cu sfatul Tau m-ai povatuit, pentru care si cu slava m-ai primit.
    "Ca pe cine mai am eu in cer afara de Tine? Si, afara de Tine, ce am dorit pe pamant? Stinsu-s-a inima mea si trupul meu, Dumnezeul inimii mele si partea mea, Dumnezeule, in veac." Dar cautand ce? Petrecerile cele de sus. Ca, "in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu". (Ps. 41, 1-2). Partea mea Tu esti, Dumnezeule, in veac.
    Adanceste-ti mult mintea ta in primirea celor zise, ca invatatura infricosata rosteste, acum, la urma, zicand: "Ca, iata, cei ce se departeaza de Tine, vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapada de Tine. Iara mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Silonului."
    Avand, deci, iubitilor, intariri din dumnezeiestile Scripturi si cale batatorita si dreapta, care ne duce catre portile cele ceresti, sa nu slabim in nadejdea cea adunata noua in ceruri, ca vine Domnul, precum este scris, Care "are lopata in mana si va curati aria Sa si va aduna graul in jitnita, iar pleava o va arde cu foc nestins." (Matei 3, 12). Lui i se cuvine cu adevarat slava in veci! Amin.

ACATISTUL SFANTULUI APOSTOL ANDREI,
CEL INTAI CHEMAT

30 NOIEMBRIE


Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam : Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Icosul 1

Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine, propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca cantare vrednica asa:

Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca dascal;
Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;
Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;
Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;
Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;
Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat Dumnezeu datator de viata;
Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos, multe scarbe ai rabdat;
Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;
Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 2

Cu cuvantul Evangheliei, Andreie prealaudate, din adancul inselaciunii ai vanat popoarele precum te-ai fagaduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a invatat a vana pe oameni la credinta Lui. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Cel ce esti cetatean de taina, insuti vazatorule, si ritor al cunostintei lui Hristos cel de negrait, care ai luat de sus Duhul cel Sfant, graiesti in limbi si imparti darurile. Pentru aceasta laudam darul luat si tie-ti cantam acestea:

Bucura-te, primitorule al Duhului Sfant in limbi de foc;
Bucura-te, ca prin multe tari ai mers din loc in loc;
Bucura-te, ca fiind sfasiat de pagani, Domnul Iisus te-a facut sanatos;
Bucura-te, ca pe multi dintre cei mai buni crestini i-ai hirotonit episcopi si preoti;
Bucura-te, ca prin orase si sate umbland si propovaduind, pe multi i-ai facut crestini;
Bucura-te, ca dupa multi ani de propovaduire, la sfarsit ai ajuns la mucenicie;
Bucura-te, ca paginii necredinciosi chinuindu-te pe cruce te-au pironit cu capul in jos;
Bucura-te, ca dumnezeiescul tau suflet la cer s-a dus;
Bucura-te, ca Domnul Hristos a pus scumpa cununa pe capul tau;
Bucura-te, ca toate cetele ceresti pentru incununare cantari preafrumoase au cantat;
Bucura-te, ca ingerii si sfintii cu bucurie in palatul tau osebit te-au asezat;
Bucura-te, al Preasfintei Treimi smerit inchinator;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 3

Alergat-ai cu sete la chemarea Mantuitorului Apostole Andrei si de bunavoie te-ai dat spre ascultarea invataturii Lui ca un cerb la izvoarele apelor si tuturor le-ai propovaduit pe Dumnezeu adevarat; pentru aceasta cantam: Aliluia!

Icosul 3

Margaritarul cel de mult pret, cel ascuns in taina inimii tale, in lume l-ai pus inainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinta paganii primindu-l, comoara l-au facut. Pentru aceasta aducem tie acestea:

Bucura-te, al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu laudator;
Bucura-te, cel impreuna cu ingerii si cu toti sfintii cantator;
Bucura-te, al nostru pazitor;
Bucura-te, al nostru mijlocitor inaintea preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, al nostru rugator catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucura-te, temelia prea intemeiata a marturisirii lui Hristos;
Bucura-te, ca tu ai propovaduit credinta cea data de Domnul Iisus Hristos;
Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;
Bucura-te, invatatorui dreptei credinte;
Bucura-te, prin care Domnul Hristos Se salasluieste;
Bucura-te, prin care satana se nimiceste;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 4

Ca o vestire Evanghelia in maini luand, mult-laudate Andreie, tot pamantul ai imbogatit de dumnezeiasca propovaduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, impreuna cu chinurile tale, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Capistele prefacandu-le in biserici lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andreie, ai sfintit in ele pe fiii botezului pe care darul i-a innoit prin apa sa prin Duh. Pentru aceasta cantam tie laudele acestea:

Bucura-te, al cantarilor ingeresti ascultator;
Bucura-te, ca ai rastignit cele lumesti si intru tine vietuieste Iisus Hristos;
Bucura-te, prin care intunericul s-a risipit;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, indumnezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucura-te, cerule mai inalt decat cerul;
Bucura-te, ca te-ai aratat partas al firii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucura-te, al bisericii de trebuinta folositor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 5

Cunoscut-ai asezamintele firii, marite Andreie, vrednicule de minune, si partas pe fratele tau Petru l-ai primit graind: aflat-am pe Cel dorit! si i-ai aratat cunostinta Duhului. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Cu mreaja cuvantului, dintru adancul inselaciunii, ai vanat pesti cuvantatori, fericite Apostol Andrei, si la masa lui Hristos, mancare curata i-ai adus luminati; pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, Andreie, indulcire a mintilor;
Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;
Bucura-te, prin care credinta s-a latit;
Bucura-te, prin care ratacirea s-a zadarnicit;
Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate cele lumesti gunoaie le-ai socotit;
Bucura-te, ca tuturor toate te-ai facut, ca pe multi sa-i mantuiesti;
Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult-incapator;
Bucura-te, al lui Hristos dulce cugetator;
Bucura-te, pentru cei orbi dumnezeiasca alifie;
Bucura-te, pentru cei bolnavi minunata doctorie;
Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucura-te, noianul intelegerilor celor intelepte de Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 6

Dumnezeiasca punte, Atotfacatorul si de lumina stralucitorul Duh, intru tine, marite apostole Andrei, salasluindu-se cu dumnezeiasca cuviinta in chipul limbii de foc, te-a aratat propovaduitor al celor de negrait. Pentru accasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Lepadand mrejele cele pescaresti si luand crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, si mreaja Duhului aruncand, in loc de peste, pe oameni ai vanat. Slava Duhului ce ti s-a dat tie! Pentru aceasta aducem laudele acestea:

Bucura-te, al dumnezeiestii intrupari inalt talcuitor;
Bucura-te, carte de Dumnezeu inchipuita, foarte folositoare mintii;
Bucura-te, comoara dumnezeiasca a cerestilor comori;
Bucura-te, cel ce esti invatatura de trebuinta celor invatatori;
Bucura-te, cel ce la impartirea muncii de propovaduitori ai ales neamurile;
Bucura-te, ca intre cei neputinciosi minuni alese ai facut;
Bucura-te, al umbrei legii surpator;
Bucura-te, al adevarului stalp intaritor;
Bucura-te, cel ce in cuvinte preaintelepte te-ai imbogatit;
Bucura-te, cel ce pe credinciosi cu rabdare i-ai mantuit;
Bucura-te, casa preacinstita a Sfintei Treimi;
Bucura-te, Biserica a fiilor duhovnicesti;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 7

Dobindit-ai pe Cel pe care L-ai dorit, fericite apostole Andrei. Iar acum in locasurile cele nestricacioase cu Dansul locuind, seceri snopii ostenelilor tale dupa vrednicie; pentru aceasta cu cantari slavim pe Dumnezeu, zicand: Aliluia!

Icosul 7

Iubit-ai pe Stapinul si dupa Dansul ai mers pe urmele Lui, in viata bine povatuit si patimilor Lui fara inselaciune, preacinstite Andreie, pana la moarte urmind; pentru aceasta iti cantam acestea:

Bucura-te, al cuvantarii de Dumnezeu neapropiata inaltime;
Bucura-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscuta in adancime;
Bucura-te, a Mangaietorului gura cinstita;
Bucura-te, gura de foc ingradita;
Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;
Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;
Bucura-te, imparatia ceruriior cea de veselie primitorului;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;
Bucura-te, limba de foc suflatoare care graiesti cele dumnezeiesti;
Bucura-te, indulcire a urechilor noastre;
Bucura-te, cel prin care Hristos mantuieste sufletele noastre;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 8

Cu darul cel dat tie de la Dumnezeu, intru-tot-laudate Andrei, duhurile demonice cu cuvantul se izgonesc, bolile fug, multimea patimilor sufletesti se indeparteaza de la cei bolnavi; pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cel ce din Betsaida ai iesit, pe noi ne chemi a pranzi praznuirea ta, punandu-ne-o noua inainte astazi; cu vitejiile luptelor tale si cu sarea lui Hristos mintea noastra sarand-o, mancarurile tale dulci s-au facut noua, adica : invataturile de sfaturi ceresti; pentru aceasta cantam tie unele ca acestea:

Bucura-te, lumina celor intunecati eu paginatatea;
Bucura-te, calea cea adevarata a celor rataciti;
Bucura-te, al luminilor lui Hristos vazator timiii propovaduitor;
Bucura-te, al patimilor lui Uristos preaales marturisitor;
Bucura-te, al minunilor Domnului bun lucrator;
Bucura-te, iconomia frumusetii celei intii inchipuite;
Bucura-te, stapinirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, al luminii celei gindite luminoasa descoperire;
Bucura-te, dreapta aratare a chinurilor ce asteapta pe cei pacatosi;
Bucura-te, gura care vestesti pe Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, privitorule al priveliffilor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 9

Poruncindu-ti-se a te sui la muntele Sionului cel intelegator, Apostole Andreie, si paharul mantuirii luand, bucurandu-te l-ai baut, trecand prin moarte la viata cea dumnezeiasca, unde este Hristos Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul 9

Focul Preasfintului Duh ce s-a coborit de sus peste tine, intru-tot-laudate Apostole Andrei al lui Hristos, ti-a poruncit lie cu limba noua, cu care niciodata nu ai grait, sa vestesti pana la marginile lumii maririle Lui. Pentru aceasta aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, ca tu ai binevestit patimile si invierea lui Hristos;
Bucura-te, ca tu singur lamuresti pogorarea in iad a dracilor;
Bucura-te, cel ce esti plin de roadele Preasfantului Duh;
Bucura-te, de Darurile Lui indestulatorule;
Bucura-te, prin care Sfanta Treime s-a propovaduit;
Bucura-te, prin care Unimea Treimii s-a slavit;
Bucura-te, sanatate preaminunata impartita credinciosilor;
Bucura-te, cel ce esti rana de mult plans demonilor;
Bucura-te, lumina mai stralucitoare decit soarele;
Bucura-te, povatuitorul si lumina orbilor;
Bucura-te, de lumina al tuturor facator;
Bucura-te, al vrajmasilor puternic biruitor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 10

Cine te-a invatat a grai asa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ti-a luminat mintea ta ca sa vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a stralucit lumina Adevarului in inimile noastre, fara numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cantam Lui: Aliluia!

Icosul 10

Se spaimanteaza tot cugetul de propovaduirea ta, pe care ai trambitat-o in tot pamantul, tainuitorule al lui Hristos si vazatorule al celor de sus, cel ce esti cinstit de Domnul intre cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cantam tie:

Bucura-te, rugatorule pentru noi catre Domnul;
Bucura-te, ca prin sfintele tale rugaciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucura-te, ca prin ajutorul tau, tiranul satana se izgoneste de la noi;
Bucura-te, ca gandurile si bolile cele rele le indepartezi de la noi;
Bucura-te, margaritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucura-te, mangaierea sufleteasca a pamantenilor celor necajiti;
Bucura-te, sanatatea trupeasca a oamenilor imbolnaviti;
Bucura-te, carmaci preaminunat al celor ce inoata pe ape;
Bucura-te, impreuna-calator cu cei ce calatoresc pe uscat;
Bucura-te, ajutorul celor ce te cheama cand zboara in aer;
Bucura-te, hranitorul nostru al celor flamanzi de fapte bune;
Bucura-te, cel ce ajuti rugaciunilor noastre spre mantuire;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 11

Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai inainte aprinzindu-te cu ravna de credinta, ritor de Dumnezeu graitor te-a aratat pe tine, marite apostole Andrei, cel ce canti Mantuitorului tau: Aliluia!

Icosul 11

Cel de lumina purtator si de veselie facator, fericite Andrei apostole al lui Hristos, dumnezeiasca pomenirea ta raza de tamaduire straluceste noua celor ce cantam tie unele ca acestea:

Bucura-te, stea mai luminoasa decat soarele;
Bucura-te, sfesnic care stralucesti cu raza de aur;
Bucura-te, datator de daruri al crestinilor dreptcredinciosi;
Bucura-te, al calugarilor celor mahniti ajutator in necazuri;
Bucura-te, cel ce esti izgonitor infricosator al demonilor;
Bucura-te, frumusetea cea prealuminata a Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, camara preacinstita cu bun miros a lui Hristos;
Bucura-te, podoaba cea preacinstita a apostolilor;
Bucura-te, luminatorul cel preamarit al mucenicilor;
Bucura-te, veselia cea de bucurie facatoare a cuviosilor;
Bucura-te, lauda cea fericita a tuturor sfintilor;
Bucura-te, rugatorule, mijlocitorule si folositorule al tuturor ortodocsilor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 12

Ca un ucenic preaales al Celui ce s-a pironit de buna voie pe Cruce, Stapanului tau pana la moarte urmand, te-ai suit bucurandu-te la inaltimea crucii, mergere facandu-ti la ceruri, de trei ori fericite apostole Andrei. Pentru aceasta cantam cantarea cea ingereasca lui Dumnezeu, zicand: Aliluia!

Icosul 12

Multumim tie, marite apostole Andrei, noi neamurile cele de tine luminate si de pe pamant la ceruri de tine ridicate, ca de la slujirea vrajmasului departandu-ne, ne-am facut impreuna-locuitori cu sfintii ingeri si partasi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem tie dupa vrednicie acestea:

Bucura-te, apostole Andrei, nume preascump si dulce noua dreptcredinciosilor;
Bucura-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucura-te, pazitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucura-te, floarea cea preafrumoasa si bine mirositoare a raiului;
Bucura-te, ca rugaciunile tale sint ca o scara, care ne urca pe noi la ceruri;
Bucura-te, arma cea nebiruita a binecredinciosului popor;
Bucura-te, cel ce biruiesti in zile de razboi tabara potrivnicilor;
Bucura-te, cel ce ne dai noua ploi potrivite;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucura-te, cel ce aperi sfant locasul acesta de aprinderea focului;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi de viclesugul vrajmasului;
Bucura-te, cel ce la sfarsitul vietii noastre ne ajuti ca prin pocainta sa ne mantuim;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 13

O, preaminunate sfinte si marite apostole Andrei, cu plangere alergam la sprijinul tau, ca sa ne izbavesti pe noi cu rugaciunile tale de chinul cel de veci, prealaudate, si sa ne invrednicesti de bucuria raiului; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul intai

Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine, propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca cantare vrednica asa:

Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca dascal;
Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;
Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;
Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;
Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;
Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat Dumnezeu datator de viata;
Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos, multe scarbe ai rabdat;
Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;
Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

si Condacul intai

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam: Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Apoi se zice aceasta

RUGACIUNE

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint numele Tau, in vecii vecilor. Amin.

Luna noiembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului slãvitului si atotlãudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat (+69).

   Acesta a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan,1,29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan,1,41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel intai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
        Din zilele acelea, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-L pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei cele noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
        La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, - i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia, Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul,
despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui.        Parintilor si fratilor, ascultati: De multe ori vrajmasul sfatuieste pe om zicand: "Este inca tanar, indulceste-te din poftele tale. Socoteste cati nu s-au desfatat si in lume si nici de vesnicele bunatati nu s-au lipsit. Si tu esti tanar, mananca, bea, veseleste-te cu bunatatile lumii acesteia si la batranetile tale te vei pocai. Ca, pentru ce voiesti de la o varsta ca aceasta sa-ti topesti trupul tau?" Vin apoi batranetile si el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeiestile Scripturi si zice: "O, omule, suspini si te indoiesti de mila lui Dumnezeu si il faci pe Dansul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptura propovaduieste ca Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni. Au nu cunoaste El ca esti batran, slab si neputincios? Nu stie El ca nu poti sa postesti, nici sa priveghezi, nici pe jos sa te culci? Nu l-au auzit pe Dansul, zicand in Evanghelie ca si cei ce slujesc din tanara varsta, si cei din varsta de mijloc, precum si cei batrani, intocmai iau plata? Ca asa a zis in Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul intai, ca si cei din ceasul al treilea, si cei din al saselea si cei din al noualea, ca si cei din al unsprezecelea ceas, aceeasi plata au luat. Iata, si Proorocul David a proorocit zicand: A binecuvantat pe cei mici si pe cei mari". Graiurile acestea le zice duhul rau catre cei ce stiu Scripturile, ca nici la tinerete, nici la batranete sa nu-i lase sa-si planga pacatele. Iar catre cei mai simpli, batandu-i cu palosul deznadejdii, zice: "Omule, ce gandesti? Ce te amagesti singur, zicand ca Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocaiesc? Ai fost desfranat, ai talharit, ai ucis, ai furat, ai mintit, ai jurat stramb! Ce nadejde de mantuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea indulceste-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici sa nu te lipsesti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotriva: "Ai pierit, dar poti sa te mantuiesti. Ai fost desfranat, dar poti sa te faci intreg intelept". Cand Petru a zis: "De cate ori voi ierta fratelui meu cand se pocaieste?" I-a raspuns Hristos: "De saptezeci de ori cate sapte". Adica intotdeauna. Insa, omul, asa cum va fi gasit la sfarsitul sau, asa se va judeca ori in bine, ori in rau.
        Adu-ti aminte frate, cum s-au mantuit pacatosii si sa nu deznadajduiesti. Adu-ti aminte de fericitul Manase, de desfranata, de vamesul, de talharul si vei scapa de amagire. Cand iti va zice tie: "Indulceste-te din poftele tale!", zi catre el: "Si oare ce folos este din necuratia dezmierdarilor, afara de focul vesnic ce-l pricinuieste?" SI cand iti aduce tie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni, dar El este si drept Judecator. Si stiu ca nu te-a crutat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, dupa tine, s-au lepadat de El, ci cu focul cel vesnic v-a osandit". Iar daca iti va zice: "Eu sunt fara de trup si nu sunt legat cu neputinte, pentru aceasta nu m-a crutat, dar pe tine te va cruta". Atunci raspunde-i: "Dar, de ce, atunci, nu l-a crutat pe Adam, cel intai zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma si nici pe ucenicul Sau Iuda? Si daca pe ucenicul Sau nu l-a crutat, cum ma va cruta pe mine? Du-te departe de mine, lepadatule din cer". Si pecetluieste-te pe tine cu semnul crucii si va fugi de la tine. Fratii mei, sa nu ne plecam vrajmasului celui ce ne sfatuieste rau, ca sa ne piarda pe noi. Ci sa credem ca este judecata si rasplatire si pentru fapte, ca si pentru cuvinte si pentru ganduri. Acestea toate stiindu-le, pe ele sa ne intemeiem noi insine, ca cei potrivnici, neavand ce sa zica nici un rau impotriva noastra in ziua infricosatei judecati, sa aflam odihna cu cei ce se tem de Domnul si impreuna cu toti acestia sa sjujim binele: "Ca fara fapte, credinta este moarta" (Iacov 2,20) precum si faptele, fara de credinta, moarte sunt. Ca este cu neputinta ca cineva, imbuibandu-se, sa intre in Imparatia Cerurilor, dupa insusi graitul glas al Evangheliei ce zice: "Luati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura" (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine noua sa fim gata in tot ceasul, ca nu cumva, fara de veste, fiind chemati, sa ne aflam nepregatiti. Si vor suspina pentru noi Sfintii ingeri, cei trimisi de noi, iar raii draci vor rade in hohote.
        Sa nu ne aflam numai cu numele crestini, iar cu naravul pagani, caci, crestinatatea insemneaza sa urmezi, dupa putinta, lui Hristos. Ca, daca ne multumim numai cu Sfantul Botez si ne vom lenevi la implinirea celorlalte porunci, ne vom face necredinciosi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecand noi in rautate si in pacat. Ca l-au auzit pe Dansul graind in Sfanta Evanghelie: "Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri" (Matei,7,21). Vedeti cum au bineplacut Sfintii lui Dumnezeu, nu dormind si zacand cu fata in sus, ci, au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti si stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustiu si in munti, si in pesteri si in crapaturile pamantului. (Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubitilor si iubitorilor de Hristos, sa ne ostenim si noi, fiecare dupa putere, ca nu cu totul sa ne aflam fara de roade si nu ne va primi pe noi Domnul cu osanda cea vesnica.
        Deci, precum este la voia noastra a pacatui, Dumnezeu daruindu-ne sloboda stapanire de sine, asa si a lucra dreptatea, intru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, sa iubim calea cea stramta si necajita, ca printr-insa, impreuna cu Hristos vom imparati, si sa fugim de umblarile caii celei late si desfatate, care se face noua pricinuitoare de osanda vesnica. Deci, fratilor, sa lucram bunatatea din toata mintea noastra, sa omoram cugetul nostru cel trupesc, ca sa nu ne aflam vrajmasi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Sa ne milostivim, sa dam paine si sa luam cerul, sa dam un ban si vom locui in Rai, sa dam o haina sa mostenim Imparatia Cerurilor. Sa dam putine, ca sa luam multe. Sa avem vointa si vom putea savarsi totul. Sa avem tragere de inima si vom lua virtute. Ca, zice Sfantul Grigorie al Nysei: "Numai fapta buna cu osteneala hraneste puterea, neslabind-o, ci crescand-o". Sa lacrimam aici, o fratilor iubitori de Hristos, ca sa stingem vapaia cea fara de sfarsit, ca cei ce aici se veselesc, acolo se vor osandi, iar cei ce plang aici, acolo vor rade. Cei ce sunt urati, acolo vor fi fericiti. Cei ce aici flamanzesc, acolo se vor satura. Cei ce aici inseteaza, acolo se vor indestula. Sa ne trezim, sa priveghem cu toata puterea. Sa nu ne intristam, batand in usa si rugandu-ne, ca negresit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.
        Lui se cuvine slava, acum si de-a pururea si in vecii vecilor! Amin.

Luna noiembrie în 29 de zile: pãtimirea Sfântului Mucenic Paramon si a celor împreunã cu dânsul (+250).

      În vremea rau credinciosului imparat Decius (250-253) era in rasarit un dregator cu numele Achilin, care aprig prigonea pe crestini. Odata, acesta a adunat in temnita trei sute saptezeci de crestini si vrand el sa mearga la via sa cea din Valsatin, a poruncit sa fie dusi si crestinii prinsi, impreuna cu el. Ca, aveau a trece pe langa capistea idolului Poseidon si voia sa-i sileasca sa jertfeasca acolo idolilor. Deci, ajungand la capistea aceea, ii silea pe crestini, pe fiecare, vreme indelungata, sa aduca jertfa spurcatului Poseidon. Si n-a putut sa-i induplece pe dansii, nici cu imbunari, nici cu ingroziri.
        S-a intamplat atunci ca a trecut pe acolo un oarecare barbat cinstit, cu numele Paramon, crestin cu credinta. Acesta, vazand atata multime de mucenici gatiti spre junghiere, a venit inaintea capistei idolesti si a strigat cu glas mare: "O, atatia drepti, fara de vina, junghie spurcatul dregator, pentru ca ei nu se inchina idolilor lui celor muti si fara de suflet". Acestea zicandu-le, in auzul tuturor, a purces in calea sa. Dar dregatorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de manie si a poruncit slujitorilor lui ca indata sa-l alunge si sa-l omoare. Iar Paramon, nestiind de porunca aceasta a dregatorului, mergea pe drumul sau. Si, iata, slujitorii l-au ajuns pe el si l-au prins. Si, mai intai i-au tras afara din gura limba, care mustrase si ocarase pe dregatorul chinuitor si i-au impuns-o cu trestii ascutite.
        Apoi i-au infipt trestii ascutite in toate madularele, iar dupa aceasta l-au strapuns cu sulitele. Si asa, Sfantul Mucenic Paramon si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Intru acelasi ceas si Sfintii Mucenici, cei trei sute saptezeci, mai inainte pomeniti, fiind chinuiti langa capistea lui Poseidon, au fost taiati pentru marturisirea lui Hristos.

Întru aceastã zi, cuvant din Pateric, ca nu este bine sã dea monahul cele de trebuintã la rudele sale, cã foc este.

        Un calugar avea in lume un frate sarac si cele ce avea in chilia lui le da fratelui mirean, insa pe cat ii da lui, acela inca mai mult saracea. Deci, ducandu-se calugarul sa spuna aceasta staretului, i-a zis lui staretul acela: "Eu te voi invata pe tine sa faci asa: de acum inainte sa nu-i mai dai lui; ca sa nu te vatameze si pe tine si pe dansul, ci sa-i zici lui: Frate, cand am avut eu, iti dam tie, iar acum tu, din ceea ce vei dobandi, sa-mi aduci si mie. Si orice-ti va aduce tie, primeste de la dansul. Si de vei vedea undeva strain, sarac sau batran, da-le lor si roaga-i pe ei sa faca rugaciuni pentru dansul". Deci, mergand calugarul acela, a facut asa si dupa ce a venit la dansul fratele sau mirean, el indata i-a spus lui, precum il invatase pe el staretul. Si s-a dus fratele lui mahnit.
        Insa, a doua zi, luand din ostenelile lui putine verdeturi, le-a si adus fratelui sau calugar, iar acesta, luandu-le pe ele, le-a dat batranilor si i-a rugat pe ei sa faca rugaciuni pentru fratele lui. Si, luand binecuvantare, s-a intors la casa sa. Apoi, iarasi, a mai adus fratelui trei paini si verdeturi si, luandu-le, calugarul a facut la fel ca si mai inainte si, luand binecuvantare, iarasi s-a dus. Deci, a venit a treia oara, aducand multe de trebuinta si vin si peste, incat, vazandu-le fratele, s-a inspaimantat. Si, chemand pe saraci, i-a odihnit pe ei. Zis-a dar calugarul catre fratele lui: "Iti trebuie oare ceva de la mine?" Iar mireanul i-a raspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stapanul meu, ca atunci cand luam de la tine, ca focul intra in casa mea si manca lucrurile, iar de cand n-am mai luat, nadajduindu-ma spre Dumnezeu meu, de toate sunt indestulat".
        Deci, calugarul, ducandu-se, a spus staretului toate cele ce se facusera. Iar staretul i-a zis lui: "Oare, nu stii ca lucrul calugarului este foc si oriunde intra arde? Iar daca cineva aduce milostenie la calugari, apoi primeste rugaciuni de la dansii si asa se binecuvanteaza si se imbogatesc unii pe altii.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposati.

        Acel cuvant, ce zice ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui si la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semanat, precum si toate cate se vor zice la infricosatul Lui raspuns, toate despre sfarsitul lumii acesteia sunt. Ca atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic si toata cearta va inceta, fiindca targul se va strica, nu va mai fi nici cumparare, nici dobanda. Ca, unde vor fi atunci saracii, slujbele, unde cantarile, unde faptele bune? Drept aceea, mai inainte de ceasul acela, unul pe altul sa ne ajutam. Ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa uite faptele, dupa cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie, in cuvintele sale a zis: "Macar si in vazduh de se va fi dus, cela ce s-a savarsit intru buna credinta, tu insa sa nu ostenesti de a-i aprinde la mormant undelemn si lumanari, chemand pe Hristos Dumnezeu, ca primite sunt acelea de Dumnezeu si multa rasplatire aduc, ca undelemnul si lumanarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca si cea fara de sange jertfa este curatire. Iar ceea ce se da la saraci, mai mult decat toata facerea de bine foloseste. Aceasta, dar, stiuta sa fie, ca jertfa cea de gand acelor morti le foloseste, care, in aceasta viata, au petrecut cu infranare de la faptele rele. Pentru aceea, si dupa moarte, le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dansii.
        Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Stefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).

      Sfantul Stefan, numit cel Tanar, a trait pe vremea imparatiei lui Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfantul Ghermano. Era nascut in cetatea imparateasca, fiu al unor parinti crestini, Ioan si Ana. Din tinerete, s-a deprins cu cartea si, copil fiind, in toate zilele, se afla cu maica sa in Biserica lui Dumnezeu, ducand o viata aspra si cu fapte bune.
        Venind Leon Isaurul la imparatie (717-741) a ridicat razboi in popor, zicand ca, adica, este o mestesugire idoleasca a cinsti Sfintele icoane si a pus la chinuri pe cei ce erau prinsi ca se inchina icoanelor. Inainte de a fugi in Sicilia, parintii lui Stefan isi pusesera la adapost copilul, care era acum un tanar ca de 16 ani, in manastirea Sfantului Auxentie, asezata nu departe de Calcedon, unde staretul Ioan il primi cu multa bucurie si unde curand, fu asezat in randul calugarilor si mult sporea in duhovnicestile nevointe, biruind pornirile trupului. Tanarul Stefan nu implinise 30 de ani cand fericitul Ioan, staretul si egumenul sau, s-a odihnit in pace in Domnul si, timp de zece ani, Sfantul, fiind ales egumen, purta grija manastirii sale, cu multa inima, dupa care, incepu si pentru el vremea schivniciei si a patimirilor.
        Ca, intre timp, muri si Leon imparatul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano patriarhul, si, in locul lui veni la imparatie fiul sau Constantin, zis Copronim (741-775), care a facut rele si mai mari decat tatal sau, pradand si pustiind bisercile, sfaramand cu toporul si arzand Sfintele icoane, izgonind si chinuind in tot felul pe monahi. Deci, acesta, afland si de Sfantul Stefan, ca se inchina icoanelor, iar pe el, imparatul il numeste eretic, a trimis de l-au prins si, dupa multe chinuri, l-au inchis in temnita ce se zice Pretorion, unde erau inchisi si alti parinti alesi, ca erau toti la numar patruzeci si doi. Si mai erau acolo si altii de prin alte tari, trei sute la numar, dintre care unora le erau taiate nasurile, altora urechile, altora ochii scosi si mainile taiate si barbiile rase, pe care aflandu-i, fericitul Stefan ii saruta si-i indemna spre pocainta si faceau impreuna, la inchisoarea Pretorionului, toata randuiala si slujba calugareasca, ca si cum s-ar fi aflat intr-o manastire.
        Deci, afland imparatul de aceasta, ca Pretorionul s-a facut manastire, prin Stefan, la unsprezece zile de la intrarea in acel Pretorion, l-au scos de la inchisoare si, stand inaintea imparatului, acesta a poruncit de l-au trantit la pamant, batandu-l cu pietre si cu toiege, iar unul din ucigasii aceia a luat un lemn si, lovindu-l in cap, i-a despicat sfantul cap si asa si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu si a luat cununa marturisirii. Iar ceilalti ucigasi, legand trupul sau de cai, l-au tarat gol pe uliti, incat i se zdrobeau mainile si picioarele, in vreme ce un altul, vrand sa faca mai multa multumire imparatului, luand o piatra mare, i-a spart Sfantului trupul. Deci, ce a mai ramas din trupul Sfantului, l-au aruncat la locul ce se chema al lui Pelaghie. Iar de aici, luandu-l niste crestini, l-au ingropat la loc de cinste. Dumnezeului nostru, slava!

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh si cei împreunã cu dânsul (+303).

        Mucenicul Irinarh se tragea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tanar fiind, facea slujba ucigasilor si, cand erau chinuiti Mucenicii, slujea si el la chinuirea lor. Deci, intamplandu-se ca, in zilele imparatului Diocletian, niste femei crestine, sapte la numar, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, vazand pe femeile acelea imbarbatandu-se pentru Hristos si rusinand pe tiran cu minunile ce faceau. Pentru aceasta, marturisind si el, pe fata, cu indrazneala, pe Hristos, si, descoperindu-se ca este crestin, a fost aruncat mai intai intr-un iezer adanc, din porunca tiranului. Deci, iesind de acolo viu, l-au bagat intr-un cuptor aprins si, fiind pazit si de foc, prin minune, i-au taiat capul si, impreuna cu el, si preotului Acachie, care-l botezase.

Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogati si sãraci.

A fost un imparat mare si bogat si slavit si i s-a intamplat lui a calatori intr-o trasura aurita si inconjurata de ostasi, precum se cade imparatilor. Deci, a intalnit doi oameni imbracati in haine rupte si proaste, trasi la fata si galbenil; insa, imparatul ii cunostea pe ei, ca prin obosire trupeasca, cu osteneala postului si cu sudoare, isi cheltuisera trupul. Si cum i-a vazut pe ei, a sarit indata din trasura si, cazand la pamant, s-a inchinat lor. Apoi, sculandu-se, ii cuprindea pe ei cu dragoste si-i saruta. Dar dregatorii lui nu se invoiau cu acestea si carteau, ca facea ce nu se cade slavei imparatesti. Insa, ei, nepricepandu-se, nici indraznind a-l mustra in fata, au spus fratelui imparatului sa graiasca cu el, zicandu-i: "Nu ti se cade a defaima slava coroanei imparatesti". Dar acesta, graind fratelui sau, imparatul i-a dat un raspuns pe care fratele sau nu l-a inteles.
        Deci, avea obicei imparatul acela, cand da cuiva un raspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trambita de moarte sa afle porunca cea imparateasca, iar glasul trambitei il cunosteau toti, ca vinovat se face acela de osandire la moarte. Si, facandu-se seara, a trimis imparatul o trambita de moarte, ca sa trambiteze la poarta casei fratelui sau. Iar acesta cum a auzit trambita cea de moarte, nu mai intelegea nimic si, la aceasta s-a gandit toata noaptea. Iar a doua zi, imbracandu-se in haine de mahnire si de plangere, impreuna cu femeia si cu fiii sai, au mers la palatul imparatului si au stat inaintea usilor, plangand si tanguindu-se. Deci, l-a chemat pe el imparatul la sine si, daca l-a vazut tanguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai infricosat atat de un vestitor al fratelui tau, celui asemenea nascut ca tine si cinstit, fata de care nu te stii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus parere de ocara asupra mea, ca am sarutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au insemnat mie moartea, cu mai mare glas decat trambita? Si infricosata imi este intalnirea cu El, ca eu imi stiu cele multe si mari pacate, ce am savarsit. Deci, iata, am ales chip ca acesta, ca sa te inveti din insasi mustrarea ta. Asemenea, degraba voi mustra, la aratare, si pe cei ce s-au intocmit cu tine la defaimarea cea asupra mea". Si asa socotind si pe fratele sau invatandu-l, l-a slobozit pe el la casa lui.
        Dupa aceea, a poruncit imparatul sa se faca patru sipete de lemn. Si a hotarat ca doua dintr-insele sa se inveleasca cu aur sa se puna intr-insele oase de morti; si, cu piroane de aur, le-a incuiat pe ele. Iar pe celelalte doua le-a uns cu rasina si cu smoala si le-a umplut cu pietre scumpe si cu margaritare de mult pret si toate binemirositoarele miresme si le-a infasat pe ele cu niste tesaturi aspre de par. Si a chemat pe dregatorii, cei ce se smintisera de dansul pentru intampinarea smerita a celor doi oameni, si a pus cele patru sipete inaintea lor, ca sa socoteasca de cat pret sunt vrednice cele aurite si de cat pret cele unse cu rasina. Iar ei, pe cele aurite le-au pretuit, zicand ca de mult pret sunt vrednice, ca le socoteau pline de imparatesti coroane si braie. Iar cele unse cu smoala si cu rasina, ziceau ca sunt de un pret mic si prost. Deci le-a zis lor imparatul: "Am stiut eu ca asa se cuvine a va grai voua, ca ochi trupesti si trupesc chip aveti, dar aici nu se cade a socoti asa, ci a vedea si cu ochii sufletului, pe cele ce sunt inlauntru, fie cinste, fie necinste". Si a poruncit imparatul sa deschida sipetele cele aurite si, deschizandu-le, rau miros a iesit dintr-insele si, asa, s-a vazut ca sunt urate. Si le-a zis lor imparatul: "Acesta este chipul celor ce sunt imbracati in haine luminoase si slavite, mandrindu-se cu multa putere si slava, iar inlauntru sunt pline de oase moarte si de lucruri rele". Dupa aceea, a poruncit sa deschida pe cele rasinite si unse cu smoala. Si, deschizandu-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu stralucirile ce se aflau intr-insele si cu buna mireasma ce iesea din ele. Deci, le-a zis imparatul: "Oare, stiti cu cine se aseamana sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriti, ce erau imbracati in haine proaste, al caror chip dinafara vazandu-l voi, ati socotit defaimare a coroanei imparatesti, plecaciunea mea pana la pamant inaintea lor. Dar eu m-am minunat de dansii, cunoscand cu ochii sufletului frumusetea si cinstea lor sufleteasca si i-am socotit mai buni decat coroanele, mai buni si mai cinstiti decat imparatestile mese". Si asa, imparatul a infruntat pe dregatorii sai si i-a invatat pe ei a nu se sminti de cele vazute cu ochii trupului, ci sa ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlauntru. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Luna noiembrie în 27 de zile: Pãtimirea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul.

       Acest Sfant Mucenic a fost un mare dregator la curtea regelui persilor, pe vremea crestinestilor imparati Honorius si Arcadius (395-408). Crestin de la stramosi, de neam cinstit si luminat, el isi luase femeie crestina si vietuia in bogatie si in cinste, fiind foarte iubit de regele sau, imparatul persilor. Toate acestea erau si o mare primejdie pentru sufletul sau si a avut prilejul sa vada singur cat de usor poate cadea in pacat cel ce se lipeste prea mult de comorile pamantesti. Ca, inselandu-se cu toate aceste binefaceri si cinstiri, cand regele a deschis razboi contra crestinilor, Iacob a cazut de la credinta in Hristos si a adus jertfe idolilor, inchinandu-se lor impreuna cu regele.
        Afland de aceasta cadere, mama si sotia lui Iacob s-au indepartat de dansul, aratandu-i, prin scrisori, greul pacat ce savarsise: ca a ales mai mult dragostea imparatului, decat dragostea lui Hristos si pentru o slava trecatoare a ales osanda rusinii vesnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfantul s-a departat de legea cea desarta a imparatului sau si isi plangea pacatul, ca s-a despartit de Hristos. Deci, venind inaintea imparatului, a marturisit credinta lui in Hristos.
        Si imparatul maniindu-se pe el, a poruncit sa i se taie fiecare incheitura a trupului, una cate una. Deci, i s-au taiat toate incheiturile trupului sau, ale mainilor si ale picioarelor, pana i-a mai ramas numai capul si trunchiul, iar, la urma, i-au taiat si capul. Si asa a luat de trei ori fericitul cununa cea nestricacioasa a nevointei pentru Hristos.

Întru aceastã zi, cuvânt ca sã nu osândim pe cãlugari.

Multi oameni nestiutori, din nepricepere, defaima pe calugari. Cand vad pe cate un calugar gresind, atunci spun: "Iata, acestia spun legea Domnului si o talmacesc in vreme ce ei singuri cad in multime de pacate". Si iarasi, daca vad pe vreun calugar mancand bucate, ei se fac rai si amarnici clevetitori, dar uita ca, ei insisi, umbla beti in toate zilele si nu stiu, sarmanii, ca, prin acestea, peste ale lor pacate, isi aduna pentru ei mai mare foc si ca se lipsesc de orice raspuns, la Judecata.  Pentru aceea, ii cearta Domnul, zicandu-le: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui si barna din ochiul tau nu o iei in seama?" (Matei,7,3). Bine este ca pentru ale noastre pacate sa ne osandim pe noi insine si nu pe altii si asa sa castigam mila lui Dumnezeu.

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre despãrtirea sufletului, despre a doua venire si despre judecatã.

        Ati auzit, frati iubiti, toti cei care ati luat Sfantul Botez, cum vom fi judecati si cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zice Proorocul: "De ce ma tem de ziua cea rea? Pana si faradelegea calcaiului meu, ma va insoti". Ca va veni fratilor, o zi si un ceas, cand va lasa omul toate si pe toti si de va duce singur singurel, gol si fara ajutor, fara ocrotire, fara de insotire, negatit, fara de indrazneala, in ziua cand nu se asteapta cand se desfateaza, cand strange averi, cand benchetuieste, cand nu se ingrijeste, ca intr-o noapte adanca, intunecoasa si dureroasa, se duce ca un osandit, acolo unde se duce toata firea oamenilor care au Sfantul Botez. De multi povatuitori ai trebuinta atunci, o, omule, de multi ajutatori, de multe rugaciuni, de multi impreuna calatori, de multe fapte bune, in ceasul despartirii sufletului. Mare va fi atunci frica si cutremurul, mare taina, mare imprejurarea, mare trecerea trupului catre lumea cea de dincolo, cand se duce omul catre veacul cel nemarginit, de unde nimeni nu s-a mai intors. Unul singur este ceasul acela si nu alt ceas, una singura este calea aceea si nu este alta cale. Cumplita este trecerea, dar toti printr-insa vom trece. Stramta si necajita este calea, dar toti pe ea vom calatori. Amar si greu este paharul, dar toti il vom bea pe el si nu pe altul. Mare si nearatata este taina mortii si nimeni nu poate sa ne-o povesteasca noua. Groaznice si infricosatoare sunt acelea ce patimeste atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le stie, fratilor iubiti. Iata, ne ducem si nu stim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am si dobandit si orice am trimis inainte, acela ne va intampina. Si orice am agonisit pe pamant, aceasta imi va fi mie folosul. De am miluit pe cineva, in ceasul acesta voi fi si eu miluit. De am adapostit pe cineva, acum voi fi si eu adapostit. Ca stramt si greu imi este mie ceasul de acum al iesirii sufletului meu, mai greu decat toti ceasul, ca nepregatit m-a apucat. Intunecata imi este noaptea aceasta de acum, ca fara de roada am fost taiat. Grea imi este mie calea aceasta de acum, ca nici o merinda nu am pe cale. Ci, lacrimati si va rugati, ca sa aflu acolo putina rasuflare. Nu cer mult, ca am pacatuit mult. De ce sa-mi aprindeti lumanari, cand eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce sa ma puneti ca pe cuviosi in sicriu, cand viata si naravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am inselat, cum m-am batjocorit, zicand: "Sunt tanar, sa ma indulcesc din dezmierdarile vietii. Sa ma desfatez din destul de dulcetile lumii. Sa-mi ingrijesc trupul si apoi, mai pe urma, ma voi pocai. Ca Dumnezeu este iubitor de oameni si negresit ma va ierta pe mine". Aceasta, in fiecare zi gandindu-le, rau mi-am cheltuit viata. Invatam si aminte nu luam. Eram sfatuit si radeam, auzeam Sfintele Scripturi si nu credeam si, iata, acum sfarsitul m-a prins nepregatit. Auzeam de judecata si o luam in batjocura, auzeam de moarte si traiam ca un nemuritor. Iata acum am ajuns aici nepocait si nu-i nimeni sa ma izbaveasca, ajutor caut si nu-i nimeni sa ma ajute. Iata, ma osandesc si nu este nimeni care sa ma mantuiasca. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. De cate ori n-am fagaduit ca ma pocaiesc si iarasi mai rau am lucrat! De cate ori I-am cazut inainte si iar m-am lepadat! De cate ori m-a miluit si eu iarasi L-am suparat.
        Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste glasul si ostile cele infricosatoare se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul cere sa ne traga pe noi la judecata. Pe acesta vazandu-l ticalosul om, chiar imparat de ar fi, chiar tiran, chiar stapanitor a toata lumea, tot se clatina, tot tremura, tot se tulbura, tot se inspaimanta. Vazand puteri infricosatoare, vazand chipuri straine, vazand fetze aspre si posomorate, vazand randuieli pe care niciodata nu le-ai mai vazut si gandind in sine zice: "Bine este cuvantat Cel singur nemuritor. Bine este cuvantat Cel singur Imparat nemostenit". Iar munca este vesnica. Iata cu adevarat osti ceresti. Iata chipuri infricosatoare ale lumii demonilor. Iata ostasii cei puternici ai lui Dumnezeu celui tare, iata pustnicii Celui singur Preaputernic. Acestea le vede atunci cel ce moare, iar pe noi nu ne mai vede, ci la puterile cele ce il cheama priveste. Si toti oamenii care sunt de fata, inspaimantati, zic unii catre altii: "Taceti, taceti si nu suparati pe cel ce doarme, nu strigati si nu plangeti, ca sa nu-l tulburati pe dansul. Rugati-va ca in pace sa-i iasa sufletul. In mare lupta acum el se afla. Ganditi-va ca aceasta si voi o veti patimi. Cautati si taina aceasta n-o uitati. Rugati-va ca sa aiba ingeri iubitori de oameni. Cadeti la rugaciune, ca pe Stapanul sa-L afle milostiv si bland. Cautati si ingrijiti-va de ceasul acesta; ca, oare, ce este omul? Vierme, tarana, umbra si vis. Iata a trecut, iata s-a dus, iata a facut, iata a incetat, iata s-a linistit, iata s-a domolit. Leul cel mare si nebiruit, tiranul, dregatorul cel infricosator tuturor, acum zace. Si a trecut cel cunoscut, ca un necunoscut, cel nascut, ca un nenascut, cel mai mare decat multi s-a facut un nimic, cel ce stapanea legea, acum zace legat si este dus unde vor cei ce-l duc. In ziua aceea vor pieri toate gandurile lor". (Ps.145,4).
        Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-l in vazduh, cer seama si il iscodesc si aduc aminte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins si oprit sa nu se salasuiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Insa, pe suflet il aduc Sfintii ingeri. Iar noi, trupul, din casa luandu-l, ca pe un strain il ducem cu sarguinta la mormant. Si vedem acolo alta taina mare si mai infricosatoare, vedem morti mari si mici, imparati si oameni de rand, tirani si robi, toti in tarana prefacuti, un praf, o putreziciune, un vierme. Precum cel tanar, asa si cel batran, precum cel slabanog, asa si cel puternic, cu un chip si in acelasi fel de mormant zacand. Si zicem unii catre altii: "Iata, cutare si cutare, acesta este cutare imparat, acesta este cutare tiran si acesta este cutare dregator. Acesta este nepotul caruia, si aceasta este fiica cutaruia! Aceasta este tanara cea inchipuita, care se trufea, acesta este tanarul, care se gatea".
        Acestea, zicandu-le de multe ori cu suspinuri la morminte, lacrimam, vazand taina cea mare si infricosatoare, vazand ca acolo toata tineretea este necunoscuta, vazand ca toata varsta acolo se risipeste, vazand ca acolo toata frumusetea se strica, vazand ca acolo tot ochiul s-a stins, vazand ca dintii acolo s-au risipit, vazand ca toate au cazut si toata osteneala si truda lumii acesteia se naruie. Ca graim si nimeni din cei plecati nu ne aude. Plangem si nimeni nu ia aminte. Pe nume ii strigam pe cei ce zac in morminte si zicem: "Unde v-ati dus fratii nostri; cum traiti, cum va aflati, cum asa degraba ne-ati parasit? Dati-ne noua vreun cuvant, precum graiati nu de mult, graiti-ne noua, raspundeti-ne noua". Si praful acesta, care este inaintea ochilor vostri in mormant, tarana aceasta pe care o vedeti, oasele acestea putrezite, viermii acestia necurati, nu sunt trupurile acelea ale tinerilor si ale tinerilor pe care ii iubeati? Tarana aceasta este trupul acela cu care va imbratisati si pe care cu dragoste il sarutati? Tina aceea este fatza aceea pe care ziua si noaptea fara satiu o dezmierdati? Viermii acestia si curgerea aceasta intinata este trupul acela cu care pacatuiati? Vedeti si infricosati-va ca, atunci cand, pe sotiile voastre lasandu-le, va desfranati, atunci va tavaleati in tina si in tarana aceasta. Cunoasteti ca toate madularele lor sunt tina. Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte, nepriceputi si fara de omenie. Este o judecata si o rasplatire. Este iad, este osanda fara de sfarsit, este intuneric neluminat si este gheena nemangaiata si este vierme neadormit si este plans netacut si este scrasnire neincetata care nu cauta la fata si sunt slujitori care nu iarta si este plangerea amara si vesnica.
        Si cand toti ne vom scula din morti, stand inainte, seama ni se va cere. Si inaintea celui mare, infricosator Divan al Judecatorului ne vom marturisi. Cand din Cer va veni sa judece toata lumea, de la rasariturile soarelui pana la apusuri, cand glasul acelor infricosatoare trambiti va rasuna, cand zidirea toata cu frica si cu cutremur se va clatina si se va tulbura, cand mormintele se vor deschide si tot trupul se va scula, gol si supus. Cand toata gura se va astupa si toata limba se va marturisi, cand raul de foc va curge pe dinaintea Judecatorului, Cel de care Daniil zice: "Priveam pana ce s-au pus scaunele si a sezut Cel vechi de zile. Scaunul lui para de foc. Roatele lui, foc arzand. Mii si mii stau inaintea Lui si milioane de milioane Ii slujesc Lui.". Judecata a inceput si cartile s-au deschis. Aceasta este ziua si ceasul de care David zice: "Pentru ce ma tem in ziua cea rea?" Este ziua pe care Iov a blestemat-o, zicand: "Sa o blesteme pe dansa Cel ce a blestemat ziua aceea, Cel care va nimici pe chitul cel mare si-l va birui, adica pe diavolul". De ziua aceea si alt Prooroc a zis: "Iata, vine Domnul si cine va rabda ziua venirii Lui?" Cand Dumnezeu, aratandu-se, va veni, Dumnezeul nostru si nu va tacea, iar imprejurul Lui vifor tare. Chema-va cerul de sus si pamantul ca sa cearna pe poporul Sau. Atunci tot trupul va sta inainte la acel divan infricosator ca un osandit. Toti legati, toti goi, tremurand, tulburati, ingrijorati, socotind fiecare ce va zice, ce va raspunde Imparatului imparatilor, Domnului Dumnezeului nostru. Unde vor fi acolo parerile imparatilor, unde stapanirea dregatorilor, unde podoaba hainelor, unde caii cei cu fraul de aur, unde sunetul argintilor, unde desfatarea, unde benchetuiala, unde vor fi cei ce mananca zi zic: "Sa mancam si sa bem ca maine vom muri". N-ati auzit dumnezeiestile Scripturi, ca va fi judecata si rasplatire, care va plati fiecaruia dupa faptele lui? Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta: "Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii!" Iar celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel mai din afara, cel gatit diavolului si ingerilor lui". Se vor duce acestia in osanda vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Imparatului nostru, slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

C U V ÂN T LA VENIREA DOMNULUI Sfârsitul lumii ºi venirea lui Antihrist

         Cum voi putea eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, sa spun cele mai presus de puterea mea? Dar, de vreme ce Mantuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necarturari i-a invatat intelepciunea si pe credinciosii cei de pretutindeni i-a luminat, si pe a noastra limba o va lumina cu indestulare spre folosul si zidirea, si a mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor. Si voi grai intru dureri, si voi spune intru suspine, pentru sfarsitul lumii acesteia de acum si pentru cel prea fara de rusine si cumplit balaur, cel ce va sa tulbure pe toate cele de sub cer, si sa bage temere, si imputinare, si cumplita necredinta in inimile oamenilor, si sa faca aratari, si semne, si infricosari, incat, de ar putea, sa amageasca si pe cei alesi si pe toti sa-i insele cu mincinoase semne si cu naluciri de aratari, care se vor face de catre dansul (Mate 24, 25).

         Dupa ingaduinta Sfantului Dumnezeu, va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-a inmultit paganatatea lumii si pretutindeni tot felul de lucrari rele se lucreaza. Si pentru aceasta, Preacuratul Stapan va slobozi duhul inselaciunii ca sa ispiteasca lumea pentru paganatatea ei, de vreme ce oamenii au voit a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul (II Tesaloniceni 2, 11).

         Fratilor, mare nevointa va fi in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cu multa stapanire. Cand se va arata pe sine ca un dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii, ca ingerii, in vazduh inaltandu-se inaintea tiranului (II Tesaloniceni 2, 4). Ca vor striga cu tarie, schimbandu-si chipurile, infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci, fratilor, oare cine se va afla ingradit si petrecand neclintit, avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut, Fiului Dumnezeului nostru, adica Sfanta Lui Cruce? Cand va vedea necazul acela nemangaiat, facut pretutindeni, peste tot sufletul, care nu va avea nicaieri mangaiere, nici iarasi slabire, pe pamant si pe mare. Vand va vedea toata lumea tulburata si va fugi fiecare sa se ascunda in munti, unii, adica murind de foame, iara altii topindu-se ca ceara de sete cumplita, si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Cand va vedea toate fetele lacrimand si cu dorire intreband, daca nu cumva se afla vreun cuvant al lui Dumnezeu pe pamant. Si nu va auzi nicaieri.

         Cine oare va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand va veni amestecarea popoarelor, ce vor veni de la marginile pamantului pentru vederea tiranului, si multi, inchinandu-se inaintea tiranului, strigand cu cutremur: „Tu esti mantuitorul nostru?” Marea se va tulbura si pamantul se va usca, cerurile nu vor ploua, sadurile se vor veºteji si toti cei ce vor fi pe pamantul rasariturilor, catre apusuri vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi la apusurile soarelui catre rasarituri vor fugi cu cutremur. Atunci, luand obraznicul stapanire, va trimite draci in toate marginile ca sa propovaduiasca cu indraznire: „Imparat mare s-a aratat cu slava. Veniti de il vedeti pe el”.

         Cine oare va avea suflet de diamant, incat sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om, precum am mai zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el? Ca eu, fratilor, iubitori de Hristos si desavarsiti, m-am infricosat numai din pomenirea numelui balaurului, cugetand in mine necazul ce va fi oamenilor in vremurile acelea si in ce fel se va arata acest balaur pangarit si aspru neamului omenesc. Iar mult mai amar se va arata Sfintilor, celor ce vor putea birui nalucirile lui. Ca atunci vor fi multi cei ce se vor afla bine placuti lui Dumnezeu si se vor putea mantui, in munti, si in dealuri, si in locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite.

         Ca Sfantul Dumnezeu, vazandu-i pe dansii asa, intru plangere nemangaiata, si intru credinta curata, se va milostivi spre ei, ca un Parinte, iubitor de fii, si ii va pazi pe ei, unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta cautand pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca a imparatit de acum inainte pe pamant si pe toti ii va supune. Si va socoti, ticalosul, sa stea impotriva in ceasul acela infricosat, cand va veni Domnul din ceruri, nestiind, ticalosul, a sa neputinta si mandrie, pentru care a si cazut. Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa pe toate cu mincinoasele semne vrajitoresti. Si nu va fi in vremea aceea, cand va veni balaurul, slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si amestecare, morti si infometati, intru toate marginile. Ca Insusi Domnul nostru cu dumnezeiasca Sa gura a zis: Ca unele ca acestea nu s-au aratat din inceputul zidirii (Matei 24, 21).

         Iara noi, pacatosii, cum vom asemana nevoia cea peste masura a ei, inca si netalcuita, daca Dumnezeu asa a numit-o pe dansa? Insa sa-si puna fiecare mintea sa cu dinadinsul intru sfintele cuvinte ale Domnului si Mantuitorului nostru, cum ca pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele necazului aceluia, prin a Sa milostivire, sfatuindu-ne pe noi si zicand: Rugati-va va sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata (Matei 24, 20). Si iarasi: Privegheati totdeauna, adeseori rugandu-va ca sa va faceti vrednici a scapa de necaz si a sta inaintea lui Dumnezeu, ca vremea este aproape (Luca 20, 36). Si intru aceasta rautate stam toti, si nu credem, dar sa ne rugam necontenit cu lacrimi si cu rugaciuni, noaptea si ziua, caznad la Dumnezeu, ca sa ne mantuim noi, pacatosii.

         De are cineva lacrimi si umilinta, sa se roage Domnului, ca sa ne izbavim de necazul ce va fi pe pamant; ca sa nu vada nicidecum, nici pe fiara, nici sa auda infricosarile ei. Ca va fi pe alocuri foamete, cutremure si morti, de multe feluri, pe pamant. Suflet viteaz va avea cel care va putea sa-si tina viata sa in mijlocul smintelilor. Ca, daca putin se va imputina omul, lesne se va incinjura si se va robi de semnele balaurului celui rau si viclean. Si unul ca acesta se va afla neiertat la Judecata. Ca insusi vanzatorului se va asemana, ca a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, iubitilor, ca sa se afle cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei, cele ce se vor face. Ca fiind impotriva lui Dumnezeu, pe toti va voi sa-i piarda.

         Auziti, fratii mei, iubitori de Hristos, ca a facut israielitenilor in pustie, cand ieseau din Egipt, cum i-a amagit pe ei, ticalosul si preaspurcatul, ca sa faca toti, acel pacat prea cumplit, ca a invatat pe Valaam ca sa dea lui Valac, imparatul madianitilor, sfat rau si pe popor sa-l amageasca spre desfranare, cu totul deodata sa-i piarda pe ei, dupa ce toti se vor desfrana cu muierile ca niste dobitoace. Si au pus femei cu ochi nerusinati si mese pline de stropiri si de jertfe, inaintea portilor, pe toti tragandu-i spre moarte, ca cel ce va vrea sa se desfraneze cu spurcatele acelea, mai inainte sa faca jertfa si apoi sa intre la dansele. Ca femeile nu luau plata de la popor, ca sa jertfeasca ii sileau pe toti cei ce veneau la dansele. Si au pus boierilor pe fiicele boierilor. Asijderea inca si bogatilor pe fiicele bogatilor. Iara pe cele mai multe din femei, de obste, la tot poporul cel de jos, vrand pe toti deodata sa-i vaneze spre moarte, ca nici bogatul sa se ingretoseze de cei saraci, nici boierii de fiica cea saraca a celui de jos.

         Vazut-ai lucrare a nedreptatii si vicleana mestesugire, cum tuturor le-a sapat gropi spre moarte? Vazut-a cineva dintre voi candva vreun lucru ca acesta fara de rusine? Pe desfranare tinand, ca sabia cea cu doua ascutisuri, caci, cu doua morti cumplite secerau femeile pe cei ce intrau la dansele: si ca sa jertfeasca, si sa se desfraneze. Ca acest fel de chip va face tiranul, ca toti sa poarte pecetea fiarei, cand va veni in vremea sa, la plinirea vremurilor, sa amageasca cu semne pe toti si apoi asa, sa cumpere bucate, si tot felul de trebuinta si povatuitori de popor sa puna ca sa savarseasca porunca lui.

         Luati aminte, fratii mei, covarsirea fiarei si mestesugirile vicleniei, cum de la pantece isi incepe lucrarea, ca, dupa ce se va stramtora cineva, plictisandu-se de bucate, sa fie silit a primi pecetea aceluia, paganescul chip, dar nu peste toate madularile trupului, ci pe mana dreapta, asijderea si pe frunte, ca sa nu aiba stapanire omul  a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sfintei Cruci, nici iarasi pe frunte, nicidecum a se insemna cu Sfantul Nume al Domnului, nici cu Preaslavita si Cinstita Cruce a lui Hristos si a Mantuitorului nostru. Ca stie ticalosul, ca Crucea Domnului, daca se va pecetlui, risipeste toata puterea lui si pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este aceea care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea, ca un sfesnic, poarta faclia luminii, adica pe semnul Mantuitorului nostru, pe fata.

         Deci, fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, ca pana la ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire, cand va inchipui balaurul pecetea sa in locul Crucii Mantuitorului. Ca acest fel de chip va face, ca de tot Numele Domnului si Mantuitorului nostru nicidecum sa se numeasca in vremile acestuia. Si aceasta o va face, fiindca se teme  si se cutremura de Sfanta putere a Mantuitorului nostru, neputinciosul. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea celuia, nu se va face robit de nalucirile lui, nici iarasi Domnul nu se va departa de la unii ca acestia, ci ii va lumina si ii va trage catre Sine.

         Se cade sa intelegem noi, fratilor, cu tot dinadinsul nalucirile vrajmasului, ca sunt nemilostive si fara de omenie. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, la toti, ca sa goneasca de la noi mestesugirile fiarei. Deci, noi, tinand neabatuta credinta lui Hristos cu usurinta vom birui puterea tiranului. Gand neschimbat se ne castigam si buna statornicie si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa faca.

         Eu, prea micul, fratilor, va rog pe voi, iubitorilor de Hristos sa nu ne molesim, ci, mai vartos, sa ne facem puternici cu puterea Crucii. Netrecuta nevointa este langa usi. Platosa credintei sa o luam toti. Sa scoatem cu dragoste din Izvorul cel Dumnezeiesc nadejdile mantuirii sufletelor noastre. Pe nezidita, zic, iubitilor frati, Treimea cea de o fiinta, Care este izvor ce izvoraste viata. Daca se va ingradi cu acest fel de arme, sufletul nostru, nu va fi calcat de balaur. Cu toate acestea, se cade nouta a ne ruga ca sa nu venim in ispita, nici sa fugim iarna.

         Deci, fiti gata, ca niste robi credinciosi, neprimind pe altul. Furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai, va veni intru ale sale vremuri ca sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, Adevaratul Pastor. Ca va lua asupra sa chipul Adevaratului Pastor, ca sa insele oile turmei. Insa cei ce vor cunoaste aratat glasul cel sfant al Adevaratului Pastor, indata il vor cunoaste. Ca glasul pierzatorului nu se aseamana cu al Adevaratului Pastor, fiindca este ranitor. Glasul fiind plin de chipul furului, indata se cunoaste in ce fel este acesta.

         Deci, sa ne invatam, o, prieteni, cu ce fel de chip va veni pe pamant sarpele cel fara de rusine. Fiindca Mantuitorul, vrand sa mantuiasca neamul omenesc, S-a nascut din Fecioara si prin chipul omului a amagit pe vrajmasul cu Sfanta Putere a Dumnezeirii Lui. Si bland, si smerit a fost pe pamant, ca pe noi sa ne inalte de la pamant la cer. Caci, cu incredintare si cu adevarat, Dumnezeu Cel ce S-a zamislit, Acelasi, intrupandu-Se, Acelasi, nascandu-Se din Sfanta Fecioara cu trupul nostru, prin patima Crucii a mantuit tot neamul omenesc, dand porunci. Si iarasi va sa vina in ziua cea mai de pe urma, sa judece vii si mortii si sa rasplateasca tuturor dupa faptele lor, dreptilor si necredinciosilor, ca un drept Judecator. Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu Slava Dumnezeirii, a socotit si aceasta sa ia asupra sa chipul venirii Lui si sa ne insele pe noi.

         Iar Domnul nostru pe nori luminosi, ca un fulger infricosat, va veni pe pamant (Matei 24, 27-28). Dar vrajmasul nu va veni asa, ca este viclean. Se va naste cu adevarat dintr-o fecioara spurcata care va fi unealta lui. Si nu el insusi se va intrupa, ci cu acest fel de chip va veni prea pangaritul, ca un fur, ca sa insele pe toti: smerit, linistit, urand, zice, cele nedrepte, dinspre idoli intorcandu-se, evlavia mai mult cinstind-o, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, prea cu buna asteptare, bland catre toti, cinstind cu buna cuviinta neamul iudeilor, fiindca ei asteapta venirea aceluia. Si pe langa toate aceste semne va face aratari, si infricosari cu multa stapanire. Se va fatarnici cu viclesug, sa placa tuturor, ca degrab sa fie iubit de catre multi. Daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat.

         Ca, dupa ce vor vedea noroade multe si gloate, niste fapte bune ca acestea si puteri, toti cu o intelegere se vor face si cu bucurie mare il vor propovadui pe el ca imparat, zicand unii catre altii: „Au doara se mai afla vreun om bun si drept ca acesta?”. Si mai mult poporul cel ucigas al iudeilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea, ca unul ce va cinsti mai mult locul si biserica iudaiceasca, va arata lor ca are purtare de grija pentru dansii.

         Cand va imaprati balaurul pe pamant, cu mare sarguinta popoarele i se vor face ajutatoare. Edom si Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina cu bucurie si ei, cei intai aparatori ai lui i se vor face. Se va intari indata imparatia aceasta si va bate cu manie pe trei imparati mari. Apoi se va inalta inima lui si va varsa balaurul amaraciunea sa, punand inaintea celor din Sion veninul mortii. Tulburand lumea, va clinti marginile, va necaji toate, va pangari suflete. Caci nu se va mai arata ca un cucernic, ci cu totul intru toate aspru, fara de omenie, iute, manios, cumplit, nestatornic, infricosat, slut, uracios, gretos, salbatic, pierzator, obraznic si sarguindu-se a arunca in groapa paganatatii, intru a sa nebunie tot neamul omenesc. Va inmulti cu minciuni, semne in multime. Si stand inainte multe alte popoare si laudandu-l pe el, pentru naluciri, va striga cu glas mare, incat se va cinsti si locul, intru care popoarele vor sta inaintea lui, si va grai cu indraznire:

         „Cunoasteti toate popoarele puterea si stapanirea mea. Iata, inaintea voastra a tuturor poruncesc acestui munte ce este de cealalta parte, ca acum sa se mute aici, de aceasta parte de mare, prin cuvantul meu”. Si va zice spurcatul: „Tie iti poruncesc: Muta-te dincoace de mare!”. Si va alerga, adica, muntele in ochii privitorilor, nicidecum clatinandu-se din temeliile sale. Ca cele ce Dumnezeu Cel Preainalt dintru inceputul zidirii le-a intarit si le-a inaltat, asupra acestora prea spurcatul stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii celei mari, fiind ostrov foarte mare, ii va porunci sa se duca si pe uscat sa stea in tarmuri veselitoare spre veselia privitorilor, ostrovul nicidecum din mare miscandu-se. Iar balaurul isi va intinde mainile sale si va adunca multime de taratoare si de pasari. Asisderea insa va pasi pe deasupra adancului si ca pe uscat va umbla peste dansul si va naluci pe toate. Si multi vor crede si il vor slavi pe el, ca pe un dumnezeu tare. Iara cei ce vor avea pe Dumnezeu intru ei, se vor lumina ichii inimii lor si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si il vor cunoaste pe el.

         Dupa aceasta se va sui pe apa marii si ca pe uscat, asa va umbla pe apa. Si asa va naluci si va insela lumea, si multi vor crede lui si il vor slavi pe el ca pe un dumnezeu tare. Iara cati vor avea frica lui Dumnezeu intru dansii si ochii inimii luminati, vor cunoaste cu adevarat ca nici muntele nu s-a miscat din locul sau, nici ostrovul nu s-a mutat din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihtist. Ca nu va primi sa numeasca pe Curatul Nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, caci este luptator de Dumnezeu si fiul pierzarii.

         Acestea asa facandu-se si popoarele inchinandu-se lui si ca pe un dumnezeu laudandu-l, din zi in zi se va mania Cel Preainalt din ceruri, Isi va intoarce fata Sa dinspre el si se vor face ciume cumplite, foamete necurmata, cutremure neincetate, foamete si stramtorare pretutindeni, necaz mare, morti necontenite, temere infricosata si tremur nepovestit. Atunci cerurile nu vor ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor lipsi, raurile vor seca, iarba nu va mai odrasli, verdeata nu va mai rasari, copacii din radacina se vor usca si nu vor mai rodi, pestii marii si chitii intr-insa vor muri. Si asa, marea va trimite putoare pierzatoare si sunet infricosat, incat vor slabi si vor muri oamenii de frica.

         Atunci va plange cumplit tot sufletul si va suspina; atunci toti vor vedea necaz nemangaiat, cuprinzadu-i pe dansii noaptea si ziua si nicaieri nu vor afla sa se sature de bucate. Ca povatuitori aspri de popoare se vor pune in tot locul. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului, pe frunte sau pe mana dreapta, va cumpara putine bucate din cele ce se vor afla. Atunci vor muri prunci la sanul maicii lor, va muri si maica deasupra pruncului ei si vor muri tatal impreuna cu muierea si cu fiii in ulite si nu va fi cine sa-i ingroape si sa-i stranga in morminte. Din mortaciunile cele multe ce vor fi aruncate in ulite se va face rea putoare pretutindeni, care va necaji tare pe toti cei vii. Dimineata toti vor zice cu durere si cu suspinuri: „Cand se va face seara ca sa dobandim odihna?”. Venind seara iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intru dansii: „Oare cand se va lumina, ca sa scapam de necazul ce ne sta deasupra?”. Si nu va fi unde sa fuga sau sa se ascunda. Ca se vor tulbura toate, marea si uscatul. Pentru aceasta ne-a zis noua Domnul: Privegeati deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru (Matei 24, 42).

         In mare si pe pamant va fi rea putoare, foamete, cutremure, in mare tulburare, pe pamant tulburare; infricosari in mare, infricosari pe pamant. Aurul mult si argintul si hainele cele de matase, nimic nu vor folosi pe cineva intru necazul acela. Ci toti oamenii ii vor ferici pe mortii cei ingropati, mai inainte de a veni necazul acela mare pe pamant. Ca atunci va fi aruncat si aurul, si argintul in ulite si nu va fi nimeni cine sa-l ia, fiindca vor fi urate toate. Ci toti se vor sargui a fugi si a se ascunde si nicaieri nu va fi cu putinta sa se ascunda de necaz. Ci impreuna cu foamea si cu necazul si cu frica se vor afla fiare si taratoare de trupuri mancatoare, muscandu-i.

         Dinlauntru frica si dinafara cutremur. Si noaptea si ziua pe ulite vor fi mortaciuni. In ulite putoare, in case putoare; in ulite foame si sete, in case foame si sete; in ulite glas de plangere, in case glas de plangere; in ulite galcevi, in case galcevi; in ulite amar, in case amar. Unul pe altul cu plangere il va intampina: tatal pe fiu si fiul pe tata; mama pe fiica; prieteni pe prieteni in ulite, imbratisandu-se vor lesina; si frati cu frati, imbratisandu-se vor muri. Se va veºteji frumusetea fetii la tot trupul si se vor face fetele lor ca de mort. Va fi gretioasa si urata chiar frumusetea muierilor. Se va veºteji tot trupul si pofta oamenilor.

         Si toti cei ce s-au plecat cumplitei fiare si au luat pecetea aceea, adica paganescul chip al spurcaciunii, alergand catre dansul, vor zice lui cu durere: „Da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, sugrumandu-ne, si goneste de la noi fiarele cele inveninate”. Si neavand, ticalosul, va raspunde cu multa asprime, zicand: „De unde sa va dau eu voua, o, oamenilor, sa mancati si sa beti? Cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie si pamantul iarasi nicidecum nu a dat seminte sau roade”.

         Auzind acestea, popoarele vor plange si se vor tangui, neavand de necaz mangaiere, ci necaz peste necaz va fi lor nemangaiat, caci de buna voie au crezut tiranului. Ca acela, ticalosul, nu va putea nici luisi sa-si ajute, si cum pe dansii ii va milui? In acele zile va fi nevoie mare din necazul cel mult al balaurului, si din frica, si din cutremur, si din vuietul marii, si din foame, si din sete, si din muscarile fiarelor. Si toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, ca lui Dumnezeu Celui Bun, nu vor avea nici o parte intru imparatia lui Hristos, ci impreuna cu balaurul se vor arata in gheena.

         Fericit va fi acela ce se va afla prea sfant si prea credincios si va avea inima lui fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica va lepada toate intrebarile lui, defaimandu-i si muncile si nalucirile (Apocalipsa 11, 3-4).

         Iar mai inainte de a se face acestea, va trimite Domnul pe Ilie Tezviteanul si pe Enoh, ca un Milostiv, ca sa faca cunoscuta dreapta credinta neamului omenesc si sa propovaduiasca cu indraznire cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada tiranului de frica, care vor striga si vor zice: „Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui, nicidecum, sau sa il asculte pe luptatorul de Dumnezeu. Nimeni din voi sa nu se infricoseze ca se va surpa degrab. Iata, Dumnul Cel Sfant, vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui”.

         Insa putini vor fi atunci cei ce vor vrea sa asculte si sa creada propovaduirii Proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa Isi arate negraita Sa iubire de oameni, ca niciodata El nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la judecata.

         Deci, multi din Sfinti, cati se vor afla atunci la venirea spurcatului, vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant ca sa se izbaveasca de balaurul si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, si in munti, si in pesteri cu frica se vor ascunde. Si vor presara pamant si tarana pe capetele lor, rugandu-se ziua si noaptea cu multa smerenie. Si li se va darui lor aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant si ii va povatui pe dansii in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea acestuia, iar celor ce-si au mintea de-a purureaU intru lucruri lumesti si ubesc cele pamantesti, nu le va fi lesne aratata aceasta. Ca cel ce de-a pururi este legat de lucruri lumesti, macar de ar si auzi, nu crede si uraste cele ce i se spun. Pentru aceasta, Sfintii se imputernicesc a scapa, ca toata invaluirea si grija vietii acesteia au lepadat-o.

         Atunci va plange tot pamanteanul impreuna si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii, si dealurile, si lemnele campului. Vor plange inca si luminatorii cerului cu stelele pentru neamul omenesc, ca toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant, Ziditorul tuturor, si inselatorului au crezut, primind chipul spurcatului si de Dumnezeu luptatorului in locul facatoarei de viata Crucii Mantuitorului. Va plange pamantul si marea, ca de naprasna cu totul va inceta glasul psalmului si al rugaciunii din gura omului. Vor plange Bisericile lui Hristos, toate, cu plangere mare ca nu se va sluji Sfintirea si Prinosul.

         Iar dupa ce se vor implini trei vremi si jumatate ale stapanirii spurcatului si ale faptelor lui si dupa ce se vor implini toate smintelile a tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul, Mantuitorul nostru, ca un fulger, stralucind din cer, Cel Sfant si Precurat, si infricosat, si Preaslavit, Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele Cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea slavei Lui randuielile Ingerilor, ale Arhanghelilor, toti fiind vapai de foc si rau plin de foc, cu inficosat urlet. Heruvimii avand ochii in jos si Serafimii zburand, si fetele si picioarele ascunzandu-si intru aripile lor cele de foc, strigand cu groaza si zicand unul catre altul: „Intreit Sfant, intreit Sfant, intreit Sfant, Domnul” si glas de trambita graind cu frica: „Sculati-va cei ce dormiti! Iata a venit Mirele”.

         Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarana putrezita acea mare si infricosata venire a Mantuitorului si ca intr-o clipeala de ochi se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane de milioane si mii de mii de Ingeri si Arhangheli si nenumarate osti, se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii si Dreptii si toti care nu vor fi luat pecetea balaurului celui pagan se vor bucura. Si se va aduce tiranul legat de ingeri impreuna cu toti dracii inaintea Divanului. Si cei ce au luat pecetea lui, si toti paganii, si pacatosii legati. Si imparatul va da asupra lor hotararea cea aspra a osandirii celei vesnice in focul cel nestins. Si toti cei ce nu au luat pecetea lui Antihrist, si toti cei din pesteri, se vor bucura impreuna cu Mirele, cu bucurie negraita, in camara cea vesnica si cereasca, impreuna cu toti Sfintii intru netrecutii veci ai vecilor. Amin.