Predică la Duminica Ortodoxiei


Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmplă că noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfînt ce izvorăşte din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mîntuieşte!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sîngele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfînt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mînca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătînd pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutînd cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gîndul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care cînd căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilinţă. El mai vorbeşte şi despre icoana Sfîntului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron şi despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaştelor Sfinţilor Mucenici Ghervasie şi Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, aşa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioşii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare şi iubire către acea faţă care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se şterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfîrşitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif şi prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ţinea, aşa şi noi credincioşii ne închinăm şi sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decît că le sărutăm ca pe copiii şi pe părinţii noştri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum şi iudeii se închinau Tablelor Legii şi celor doi heruvimi turnaţi din aur, cinstind prin închinare nu piatra şi aurul, ci pe Însuşi Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Aşa Sfîntul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: "Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor şi ale stăpîniilor, noi le facem întru cinstirea şi slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu şi Clement al Alexandriei şi Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfînta Tradiţie vorbeşte şi despre chipul cel nefăcut de mînă dăruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mînă omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfîrşit, însuşi pămîntul vorbeşte împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci şi acum se descoperă icoane, cruci şi simboluri creştine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peşterile unde primii creştini se ascundeau din cauza persecuţiilor păgîne şi săvîrşeau acolo slujbe dumnezeieşti şi înmormîntări ale sfinţilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 şi am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului şi imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învăţaţii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist şi Cina cea de taină de la sfîrşitul secolului al II-lea, Închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naştere şi altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. În catacombele Domitillei şi Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Patriarhilor şi Proorocilor din Vechiul Testament şi a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrşitului veacului al II-lea şi începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învăţaţii arheologi o atribuie veacului I al creştinismului este chipul Maicii Domnului care ţine în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele şi în săpăturile bisericilor vechi de sub pămînt, cu o evidenţă indiscutabilă, ne impun să primim şi să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbeşte Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie şi însuşi pămîntul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creştinismului multe din ele. În apărarea lor ne vorbesc şi mintea şi inima noastră.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am adus atîtea mărturii din Sfînta Scriptură, din Sfînta Tradiţie, de la Sfinţii Părinţi şi din Istoria Bisericii Creştine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana şi ce este idolul. Vă rog să ţineţi minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoşi şi născociţi de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se şi spune că idolul nimic nu este în lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli şi icoană este ca deosebirea între zi şi noapte, între lumină şi întuneric. Ce însoţire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu şi idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învaţă Sfîntul şi Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) şi, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfinţilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenţie chipul patriarhului nostru? Şi văzînd portretul lui nu ne aflăm ca şi cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: S-au abătut curînd din calea care am poruncit lor şi au făcut viţel şi s-au închinat lui şi au jertfit lui şi au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului (Ieşire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înţelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane şi închinarea la idoli este ca între lumină şi întuneric şi după cum omul orb nu deosebeşte lumina de întuneric şi pentru dînsul totul este întuneric, aşa şi omul neînţelept şi rătăcit, nu deosebeşte icoanele de idoli, pentru dînsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuşi cuvîntul lui Dumnezeu ne porunceşte să deosebim cele sfinte şi cele curate de cele nesfinte şi necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane şi pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întîi în întărirea credinţei, a evlaviei şi trezirea conştiinţei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor măreţe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) şi ale sfinţilor Lui, ca noi, căutînd la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viaţa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor şi ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cît mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mîntuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără ştiinţă de carte şi pentru copii, sunt ca şi Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu ştie carte, însă, privind la icoanele suferinţelor lui Hristos, el va înţelege cu mintea ce este pictat pe icoane şi va simţi mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cîntă aşa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti..." Şi în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvîntul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim".

Iubiţi credincioşi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după fiinţă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacob şi a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise "şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieşire 30, 11). Şi a zis Domnul: Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atît în umilinţă, cît şi în slavă, cît a trăit cu dînşii pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe epistola I-a: Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi o am văzut şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie zice: Şi Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfînt L-au văzut poporul şi Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel şezînd peste Dînsul Şi glas din cer s-a auzit: Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit (Luca 3, 22). Duhul Sfînt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L închipuiască pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă. Deci nici un motiv nu pot avea sectanţii, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucît în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creştine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoţii şi învăţătura apostolică ortodoxă, înşelînd pe mulţi fii ai Bisericii noastre, spre veşnica lor osîndă. Noi vă sfătuim şi vă reamintim învăţătura dogmatică a Bisericii. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie Sfintelor Icoane şi purtaţi-le în casă, şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii. De asemenea, cinstiţi Sfînta Cruce, pavăza credinţei, şi o purtaţi cu credinţă, că prin ea izgonim pe diavoli şi liniştim pe sectanţii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămînă din Sfîntul Post, numită şi "Săptămîna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăşi s-au umplut de credincioşi, că aţi postit cu toţii şi că alergaţi cu credinţă şi evlavie la Dumnezeu Mîntuitorul şi nădejdea noastră.

Vă îndemn, fraţii mei, să continuaţi a posti Sfîntul Post şi să vă rugaţi, să citiţi cît mai mult şi să faceţi după putere milostenie şi veţi vedea cîtă bucurie şi pace veţi primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediţi de două ori la duhovnici şi în aceste zile, şi la sfîrşitul Postului Mare, iar care aveţi dezlegare, să primiţi şi Sfînta Împărtăşanie.

Creştinii evlavioşi, mamele, copiii, bătrînii şi bolnavii sunt datori să se spovedească şi să se împărtăşească de două ori în acest mare post. Siliţi-vă la Hristos. El vă cheamă, vă aşteaptă şi vi se dăruieşte în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceţi cu vederea dragostea şi harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credinţă şi evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui şi pe diavoli şi pe sectanţii hulitori, şi pe necredincioşi, şi să trăim veşnic în bucuria şi iubirea lui Dumnezeu. Amin.

joi, 24 februarie 2011

SFANTA LUMINA VINE LA SFANTUL MORMANT DIN IERUSALIM LA PASTILE ORTODOXE

Cand am ajuns la Ierusalim in anul 1974 am slujit Prohodul Mantuitorului cu Patriarhul Benedict, ce avea 97 de ani, in Vinerea Sf. Pasti. Prohodul s-a terminat aproape de ziua in Sambata Sf. Pasti. Iar, cand citeste evanghelia: "Si au pecetluit Mormantul impreuna cu custodia" atunci intra armata in Biserica si se duce si stinge cele 40 de candele de aur de la Sf. Mormant Si pe lespedea Sf. Mormant ce are 3,5 m lungime si 2,5 in latime pun pecete, preotii au pus vata deja foarte groasa acolo, ca atunci cand va veni lumina s-o ia si s-o dea aprinsa la popor. Vine armata si pune 3 sigilii pe usa Sf. Mormant, sigiliul armatei evreiesti - evreieste, englezeste si arabeste, am vazut cu ochii aceasta. Pe urma s-au stins cele 2770 de candele din tot mormantul, caci cele 40 de aur sunt in Sf. Altar, unde este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus.
Sfantul Mormant are mai multe altare, armenii si monofizitii si maronitii au altarele lor. Sambata dimineata s-au stins toate candelele si la Mormantul Domnului si pe Golgota, peste tot. Iar in Mormant ramane numai putina lumina ce vine prin niste gemulete mici de la zi, caci sunt galerii la Sf. Mormant. Raman calugari de straja, caci Biserica are multe odoare, se inchide Biserica si se duc toti acasa dupa Prohod, pana Sambata la orele 11. Pe la orele 11, armata este foarte de mare folos, te intreaba: Esti ortodox, treci aici! Esti catolic, ai alt loc. Fiecare religie are locul ei. apoi intra toata lumea linistita in Biserica si deodata intra 20 de mitropoliti imbracati in vesminte si 400 de preoti. Nu se intra in Mormant cu aparate de fotografiat cu bliz, in mormant nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are in mana lui cate un smoc de 33 de lumanari, atatea cati ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, la amiaza, vine si Patriarhul, descult si cu capul gol, imbracat intr-o camasa alba de matase cu maneca larga. Lumanarile, cele 33, sunt lipite deolalta si au pictata Invierea lui Hristos pe ele si se vand ?n magazinele din Ierusalim. Patriarhul este controlat de armata in fata a mii de oameni, ca nu cumva sa aiba ceva de aprins si sa se spuna, ca a facut ceva si a aprins Sfanta Lumina. Dupa aceea, episcopii il imbraca. Stiharul alb ramane pe el, il imbraca cu toate vesmintele de Patriarh. Numai bine se fac orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga in 3 limbi: "Sa ne rugam ss vie Sfanta Lumina!" arabii striga, bat din palme, aclama. Patriarhul este tinut de diaconi atunci cand cade in genunchi si tine rugaciunea lui cam o jumatate de ora. Pe la orele 12 a fost inceputa Vecernia, iar cand se termina rugaciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieste" - fiecare striga in limba lui. Patriarhul sta in genunchi si exact cand a ajuns Vecernia la cantarea "Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc ..." a intrat un nor azuriu albastru in Biserica, la care nu te puteai uita, ca te orbea. Din nor a fulgerat de 3 ori, un fulger a trecut peste Catapeteasma (Iconostas) peretele ce desparte altarul de popor si s-a dus lin, drept la mormantul lui Hristos, cand a atins piatra de pe Sf. Mormant, toata vata de pe el s-a aprins si toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumanarile in maini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile si cand s-au deschis usile de la Sf. Mormant, inauntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o vapaie albastruie alba. Patriarhul are niste cutii mari cu cheile si cu manere cu multe gauri. Patriarhul ia vata aprinsa si o baga cu foc in cutii si lumina tasneste prin gaurile cutiilor si apoi le incuie cu cheita si ia cutiile de manere, iar diaconii merg inainte si havasii (soldati) cu culioane rosii, ca protopopii si cu bastoane de argint, care-l pazesc pe Patriarh si merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumina si striga: "Veniti de luati Lumina!" De la lumina Patriarhului mii si mii de lumanari se aprind, ca tasneste pe gaurile acelea ca razele soarelui.

Catolicii, ca sa nu ia lumina de la noi de la ortodocsi, sunt 6 candele in dreapta si 6 in stanga, catolicii iau din candelele din dreapta, iar armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormantul lui Hristos.
Lumina aceasta a Invierii se aprinde numai la Pastile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. Lumina sfanta s-a aprins in data de 14 aprilie 1974, in Sambata de Pasti la orele 13,00. Cand s-au aprins lumanarile incep toacele cele de argint, clopotele cele facute de Constantin cel Mare, sute de cadelnite si in glasul lor incepe a se inconjura Bisericuta si a se canta: "Invierea Ta, Hristoase Dumnezeule ingerii o lauda in ceruri..." cand canta atatea coruri, in mireasma de tamaie si in marea de flacari, parca nu mai esti pe pamant, parca esti in cer si nimeni nu s-a ars vreodata de atatea lumini.
Aceasta cantare, de la Vecernia Duminicii tine pana Duminica dimineata. Se canta acum "Hristos a inviat!" in toate limbile pamantului. Lumina este imateriala, timp de 2 minute dai pe fata cu ea si nu te arde. Lumina aceasta, ce vine singura din ceruri in Sambata Pastilor este LUMINA CU CARE HRISTOS S-A COBORAT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce sedeau in intuneric vor vedea lumina mare". La noi a venit lisus cel inviat, Duminica.
Iisus a predicat in Iad Evanghelia vreme de 33 de ore si 3 zile, asa scrie in penticostar. De Joi seara pana Vineri seara e o zi, de Vineri seara pana Sambata seara o zi, de Sambata seara pana Duminica seara este o zi, asa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 pana Duminica, Sambata spre Duminica la orele 24 (12) sunt exact 33 de ore. Din Iad Iisus i-a scos numai pe cei ce credeau ca Iisus va veni in lume, nu i-a scos pe toti de acolo.
Clopotul cel mare de la Mormantul Domnului, facut din aur, in Vinerea Sf. Pasti il plange pe Mantuitorul pentru ca a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang. Grecii mi-au spus cum boceste clopotul cel mare si ca se trage singur, iar cand vine Invierea, tot singur se trage si suna foarte repede si cu veselie si le acopera pe toate celelalte clopote. Uiti ca eati pe fata pamantului. Vezi zeci de mii de lumini, care se duc spre caminele lor pe strazile Ierusalimului. In lerusalim, la magazine sunt un fel de caldaruse cu sita deasupra si cu fitil, pline cu untdelemn de masline, ca un fel de candele. Pe acestea le aprinzi de la Sfanta Lumina si poti sa duci acasa Sf. Lumina. Acolo erau polonezi, bulgari, francezi, italieni, americani, englezi, oameni din toata lumea. In jurul Sf. Mormant sunt scaune pentru ambasadori, fiecare tara are un reprezentant, care vede Sfanta Lumina. Eu am adus la Man. Sihastria Sfanta Lumina intr-un felinar de acela si candelele noastre ard din 1974 cu Sfanta Lumina de la Mormant.

Cand a fost parintele Petroniu la Sf. Mormant, Sfanta Lumina a venit asa: Cand s-a facut rugaciunea pentru Sfanta Lumina, deodata a venit un stalp de foc si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sf. Mormant s-a despicat in 3, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormantul Domnului si unul la Biserica Sf. Invieri. In trei stalpi s-a facut Lumina aceasta, caci nu vine in fiecare an la fel, aici sunt taine mari. De aici, ar trebui catolicii sa se intoarca la Pastile ortodoxe, dovada adevarului: Sfanta Lumina! Catolicii trebuie sa se intoarca la ortodoxia credintei, caci au facut mare greseala cand au modificat data Pastilor, dupa voia lor si nu dupa voia lui Dumnezeu. Iata o minune, care de 2000 de ani se tot repeta, dovada Invierii sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce sa spuna sectarii, ca ei n-au nici Pasti, nici Craciun, toate le fura de la ortodocsi? Ortodoxia este singura credinta mantuitoare, care il mantuie pe omul creat de Dumnezeu!
SFANTA LUMINA SE APRINDE NUMAI LA ORTODOCSI. MINUNEA ANULUI 1326.
In anul 1326 erau trei sultanate turcesti, unul in Damasc, unul in Egipt si unul in Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin crestinii la Ierusalim sa serbeze Pastile sa nu le dam voie sa slujeasca, pana ce nu vor plati taxa de 9000 bani de aur, caci turcii nu cred in Hristos.
Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde sa plateasca suma pentru ca crestinii ortodocsi erau putini in Ierusalim si doar 100 de preoti, caci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt doua strazi de armeni in Ierusalim, mosieri, bogati mari, ei au zis: Platim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfanta Lumina numai la ortodocsi si nu iese si la voi?" Armenii au zis: "Pentru ca ortodocsii numai ei slujesc la Mormantul lui Hristos si pe noi ne-au dat la o parte". "Dar, daca veti sluji voi va veni Lumina?" Noi platim si taxa - au zis armenii - Lumina va veni la noi la armeni!
Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o patiti!" Noi ii scoatem pe ortodocsi din Mormant - si l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Manastirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toti preotii.
A zis Patriarhul: Daca nu ne lasati sa facem, slujba la Mormantul lui Hristos, o sa facem la Biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormant, iar turcii le-au dat voie ortodocsilor la aceasta. Dar, turcii au pus de paza peste ei doi turci, generali de armata, ca sa nu vina vreun crestin la Mormant. Crestinii au inceput a plange si au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei si I-a indepartat de la Mormantul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: "Nu va temeti, ca are sa se faca minune mare."
Armenii ziceau, ca Lumina la ei o sa vina. Iar Patriarhul zicea, ca de va vrea Hristos sa iasa Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face. Armenii au facut slujba si ziua si noapte-a, dar n-a mai venit Sfanta Lumina. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfanta Lumina, ca ati platit taxa? In acelasi timp, ortodocsii faceau slujba tocmai a doua zi, pe cand rasarea soarele si cand a zis patriarhul: "Hristos a inviat!" un stalp de marmora din Biserica Sf. Iacob a crapat si a iesit Sfanta Lumina in varful Stalpului. Patriarhul a pus o scara si au luat Sfanta Lumina din varful stalpului si in acest fel Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi.
Generalul turc de pe varful stalpului, care pazea acolo pe stalp, a strigat: "Cred in Hristos!" Celalalt general de langa el i-a si taiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat ca crede in Hristos. Moastele acestui general turc convertit si martir al Sfintei Lumini le-am sarutat si eu, sunt acolo in Ierusalim si acest turc este martirul Sfintei Lumini.
Vazand turcii ca Sf. Lumina a iesit tot la ortodocsi, au pus un ciuber cu murdarie inaintea usii Sf. Mormant si fiecare armean trebuia sa manance cate o lingura de murdarie si in acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci a ramas o zicala: "Este bine sa te duci cu armenii la Biserica, dar sa nu mananci cu ei, ca ei cauta sa te spurce, asa cum i-au spurcat turcii pe ei, cand n-a venit Sf. Lumina". Distanta de la Sf. Mormant pana la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumina este de 100 m. Stalpul este fotografiat si sapat din marmura fiind pus in Altarul Bisericii Sf. Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit si martir al Sfintei Lumini este pus in Biserica Sf. Iacob. De aici se vede, ca Iisus Hristos numai o Biserica a intemeiat - pe cea Ortodoxa - aceasta este mantuirea, lumii. Sf. Lumina este dovada sigura, ca numai ortodocsii sunt pe calea adevarului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.
- extras din "Pelerinul Roman" -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu