Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Antioh, despre curatirea pacatelor.
Se cade curatitorului, adica preotului, mai intai, pentru sine a ruga pe Dumnezeu si, dupa aceea, pentru oameni, dupa porunca Domnului, Care zice: "Sa curatesti, mai intai, partea cea dinlauntru a paharului si a blidului, si, mai pe urma, cea dinafara." Cum va putea cineva sa faca rugaciune pentru popor, de nu va face, mai intai, pentru sine ? Ca a zis Moise lui Aaron, fratele sau: "Sa aduci Jertfa si sa te rogi pentru tine, mai intai, si pentru casa ta, apoi sa aduci daruri pentru oamenii tai si sa te rogi pentru dansii." Asemenea si preotul, dupa ce se va curati, singur pe sine, atunci, si pentru popor, primita ii va fi rugaciunea lui. Inca si Ezechil, pentru preoti, zice: "Vin sa nu bea preotii, mai inainte de a intra in altar, inca si dupa iesire." Si Apostolul zice: "Arhiereul, mai intai, pentru ale sale pacate aduce jertfa, iar, mai pe urma, pentru ale poporului, pentru ca legea pune arhierei din oameni cu neputinte". Si iarasi: "Orice arhiereu se randuieste dintre oameni, la slujba cea catre Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate si care poate sa patimeasca impreuna cu cei ce nu stiu si cu cei ce se ratacesc, de vreme ce el insusi este cuprins de neputinte. Si, pentru aceasta, dator este, precum pentru popor, asa si pentru sine, sa aduca jertfa pentru pacate".
Caci, se cade, celui ce cheama pe Dumnezeu spre aducerea darurilor pentru popor, mai intai, sa-si curete sufletul si trupul sau, de toata prihana, si, asa, va putea sa aduca rugaciune catre Dumnezeu si pentru altii si sa se asemene marelui arhiereu Zaharia, tatal Mergatorului-inainte. Caci era drept, umbland in toate poruncile Domnului, fara prihana. Deci, atunci cand slujea el, a intrat sa cadeasca in templu, iar multimea poporului astepta rugaciunea lui si de la Dumnezeu mila, i s-a aratat lui ingerul Domnului, stand de-a dreapta altarului cadirii, si i-a zis: "Nu te teme, Zaharia, ca s-a auzit rugaciunea ta si femeia ta, Elisabeta, va naste tie fiu si vei chema numele lui Ioan, si acesta va fi mare inaintea lui Dumnezeu". Caruia este slava, in veci !
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre smerita cugetare.
Semnele si cunoasterea celui ce are smerenia cea adevarata sunt acestea: a se socoti pe sine ca este mai pacatos decat toti pacatosii si ca nici un bine nu a facut inaintea lui Dumnezeu. A se prihani pe sine in toata vremea si in tot locul si in toata lucrarea. A nu napastui pe nimeni, nici a socoti ca este cineva pe pamant mai pangarit decat dansul, sau mai pacatos, sau mai lenes. Pe toti de-a puruurea a-i lauda si a-i slavi. A nu judeca sau a defaima sau a grai de rau pe cineva, vreodata. A tacea de-apururea si a nu grai ceva, fara de porunca sau fara de mare trebuinta. Iar, cand va fi intrebat si va raspunde, aceasta sa o faca cu mare alinare si cu liniste si rar, ca si cum silit ar fi, sfiindu-se, sa graisca. A nu-si face inchipuire de sine in vreo privinta, a nu se supara cu nimeni, ori pentru credinta, ori pentru altceva; ci, daca zice de bine, sa zici si tu asa, iar de zice de rau, sa zici: "Tu stii". A avea supunere si a uri voia sa, ca pe o pierzatoare de suflet. A nu cauta la nimeni de sus. A avea inaintea ochilor sai moartea. A nu cuvanta in desert sau a grai desertaciuni sau a minti vreodata. A nu grai impotriva celui mai mare. A suferi ocarile, defaimarile, pagubele, cu bucurie. A un odihna si a iubi osteneala. A nu itarata pe cineva sau a rani stiinta cuiva.
Acestea sunt semnele si cunoasterile smereniei celei adevarate. Si fericit este cela ce le are pe ele, ca acela s-a facut casa si biserica a lui Dumnezeu si Dumnezeu S-a salasluit intru dansul si Imparatiei Cerurilor mostenitor s-a facut. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu