miercuri, 12 ianuarie 2011

Pedeapsa cu moartea


Pedeapsa cu moartea vine de cele mai multe ori in mintea omului, atunci cand el ramane lipsit de cei dragi din cauza criminalilor. Ideea ca o anumita categorie de oameni sa primeascapedeapsa cu moartea este prezenta si in cei care isi doresc o societate mai sanatoasa.
Pentru ca omul nu se mai defineste si nici nu se mai priveste ca fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, spune cu usurinta: "doresc ca acesta sa fie omorat". E adevarat ca in Vechiul Testament cei care se faceau vinovati de adulter erau omorati cu pietre. Insa, in momentul in care oamenii sunt pusi in situatia de a ucide o femeie cazuta in adulter (Ioan 8, 3-11), Hristos ii opreste.
Din punct de vedere crestin, este important sa se evidentieze ca orice infractiune este mai intai de toate un pacat. Omul trebuie vindecat sufleteste, tamaduit, nu dat mortii. Daca nu vom avea atitudinea pe care a avut-o Hristos cu cei ce doreau sa o ucida pe femeia adultera, atunci unde mai este asemanarea noastra cu Cel care "nu doreste moartea pacatosului, ci indreptarea lui" (Iezechiel 18, 23).
Sigur, putem spune ca de vreme ce acestia isi cunosc sfarsitul, ziua executiei, ii pot cere iertare lui Dumnezeu pentru cele savarsite si pot avea soarta talharului mantuit. Dar uitam ca Mantuitorul a oprit aplicarea legii celei vechi a firii cazute, care vestea "dinte pentru dinte", si ne-a dat porunca sa nu inmultim raul (Matei 5, 38). Mai mult, putem noi insine sa sfarsim in aceasta stare neplacuta Domnului si astfel sa ajungem sa avem parte de chinurile vesnice.
Faptul ca ne dorim altceva decat Hristos, denota lipsa unirii noastre cu El. In conditiile in care Dumnezeu nu mai este cunoscut ca Cel ce daruieste viata, atunci societatea se priveste si actioneaza in virtutea dreptului de titular asupra vietii: "el trebuie sa traiasca, el trebuie sa moara".
Uneori ne spunem ca Dumnezeu nu are ochi pentru noi, de vreme ce am avut parte de atatea suferinte provocate de criminali. Dar Sfintii Parinti ne invata ca trebuie sa vedem in cei ce ne fac rau, doctori trimisi de Dumnezeu, in sensul ca ei ne ajuta sa ne vedem boala (caci daca raspundem raului facut de ei cu rau, e semn ca suntem bolnavi).
Se pierde din vedere ca pedeapsa cu moartea nu moralizeaza societatea. Dimpotriva, potrivit studiilor sociologice cunoastem ca acolo unde pedeapsa capitala este in vigoare, avem parte de o crestere, nu de o scadere a ratei criminalitatii. Asa ca schimbarea lumii in bine nu se va putea realiza niciodata dupa pofta omului cazut in pacat. Poate asa vom intelege si cuvintele unui batran din Pateric: "Frate, daca vezi un om urmarit pentru o fapta rea si pe cei care il cauta sa il ucida pentru asta, mai bine ascunde-l si lasa-l in voia lui Dumnezeu".
Adrian Cocosila          http://www.crestinortodox.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu