Întru aceasta zi, cuvânt pentru cei ce sunt îngropati în biserici.
Un oarecare, Valentin cu numele, judecator fiind al Ladionului, a murit. Si era el un om foarte rau si lua mita si vietuia în toate neorânduielile. Iar trupul lui a fost îngropat în biserica Sfântului Mucenic Uar. Iar la miezul noptii s-au auzit în biserica aceea niste glasuri si tipete. Iar pazitorii, alergând la acel tipat, au vazut un chip groaznic si înfricosat, ferecând cu un lant picioarele acelui Valentin si tragându-l, fara mila, afara din biserica, iar el amar striga. Deci pazitorii, daca au vazut aceasta, s-au dus cu frica la locasurile lor. Iar a doua zi au deschis înaintea tuturor mormântul unde fusese pus Valentin si n-au aflat acolo trupul lui, ci, cautându-l, departe de biserica l-au aflat, aruncat într-o groapa si cu picioarele legate, precum îl trasesera din biserica.
Drept aceea, sa cunoasca toti lucrul acesta, ca acei ale caror pacate sunt grele, si daca au fapte vrednice de osânda, chiar daca ar porunci cineva, sa-i îngroape pe ei în locuri sfintite, apoi în locurile acelea sfinte nu primesc nicidecum izbavire. Ci, pârâti fiind de însasi pacatele lor, mai amara munca vor lua. Ca locul pe nimeni nu mântuieste, ci din fapte sunt si folosul si munca. Deci, acestea cunoscându-le, sa nu ne sârguim a pune în biserica trupurile pacatosilor, care nu sunt vrednici. Sa ne aducem aminte de parintii cei din pustietati, ca nu în biserici zac trupurile lor, ci în locuri pustii. Ca unii, adica, de strâmtoare si de lipsuri au murit, iar altii de fiare au fost mâncati, iar altii cu tot felul de nevoi s-au lipsit de viata aceasta; dar sufletele lor împreuna cu îngerii se bucura, întru lumina vietii celei vesnice. Drept aceea, si noi sa ne sârguim a avea pocainta si milostenie, blândete si înfrânare si tot felul de fapte bune, ca sa ne facem partasi vietii celei vesnice.
Întru aceasta zi, învatatura despre cereasca Împaratie si despre vesnica osânda.
Daca atunci, când intram într-o cetate mare, întemeiata de oameni, în lumea aceasta, macar ca stim bine ca dupa putina vreme se va risipi, dar când începem a umbla printr-însa, nu ne mai saturam de frumusetile ei, de poduri, de gradini, de curti, de palate, încât am pofti mereu sa tot umblam printr-însa, pentru frumusetile ei, apoi, cu cât mai mult nu se vor desfata cei ce se vor învrednici a intra în Cetatea lui Dumnezeu, în Ierusalimul cel de Sus, când vor începe a gusta din dulceata cea de-a pururea a frumusetii celei mai presus de orice asemanare? Si iarasi, dupa cum atunci când, intrând la curtea unui împarat pamântesc, vedem palate mari, împodobite cu marmura, cu aur si cu argint, iar dupa aceea putem vedea pe împaratul si barbatii vrednici stându-i înainte în podoabe marete, iar împaratul îmbracat în porfira si încoronat cu pietre scumpe, macar ca toate acestea sunt stricacioase, apoi cu cât mai vârtos nu se va bucura cel ce va intra la Dumnezeu, întru cereasca Împaratie, neputând a se satura de frumusetile si de slava Lui cea pururi fiitoare? Si precum când, intrând cineva într-o vie sadita de oameni, o vede pe ea vesela, îngrijita si cu tot felul de poame si flori împodobita, încât ar voi sa tot umble mereu prin ea si a se veseli de vederea ei, macar ca este stricacioasa, apoi cu cât mai mult cel ce a intrat în cetatea lui Dumnezeu, daca va fi împlinit poruncile lui Dumnezeu, întru aceasta lume, de câta slava duhovniceasca nu se va bucura, întru lumina cea negraita si întru slava cea netrecatoare, vazând pe Stapânul, Domnul tuturor, cu a Sa marire stralucind si luminându-i pe toti cei drepti, cu mult mai vârtos decât soarele acesta.
Dar, sa spunem ceva si despre munca cea fara de sfârsit, prin pilda veacului acestuia, asa cum am aratat si pentru bunatatile cele fara de sfârsit.
Cum vom putea suferi chinul viermelui celui neadormit, noi, care aici nici împunsaturile tântarilor si ale mustelor celor slabe nu le putem suferi? Ci, învârtindu-ne în paturile noastre, ne sârguim sa le prindem si pe unii si pe altele? Si ne scarpinam cu unghiile trupul, ca si cum i-am fi de vreun folos, pentru acea slaba împunsatura. Apoi, cum vom suferi noi cu usurinta gheena focului? Noi, care nu putem suferi arsita soarelui, ci fugim la umbra sau în casa cautând odihna. Si cum vom suferi întunericul cel mai de dedesubt si scrâsnirea dintilor? Noi care acum, nici o zi nu putem suferi o camera întunecoasa, nefiind nici durere, nici plâns, nici scrâsnirea de dinti? Ci îndata ne tulburam si ne întristam, zicând: „Când vom iesi din întunericul acesta, ca sa vedem doar lumina aceasta stricacioasa?” Deci, daca unele ca acestea sunt bunatatile cele vesnice, cât si chinurile cele fara de sfârsit, precum pe rând le-am aratat, apoi sa nu ne lenevim. Sa fugim de vesnica pierzare si sa alergam la facatorul nostru, Dumnezeu. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu