Numai Ortodoxia

Intru aceasta zi, povestire din Limonar, despre un batran milostiv.    Intr-o oarecare lavra a Perghiei, era un oarecare staret, sfant, neagonisitor si milostiv foarte si neavand nimic, fara numai o paine. Si, intr-una din zile, a venit un sarac la chilia lui, cerand milostenie, iar el, neavand nimic, afara de paine, pe aceea scotand-o, a dat-o saracului. Si saracul i-a grait lui: "Nu voiesc paine, ci hrana." Si staretul, vrand sa-i fie de folos, luandu-l de mana, l-a dus in chilia sa. Iar saracul nimic alt n-a aflat, fara numai hainele cu care staretul era imbracat. De o bunatate ca aceasta a staretului umilindu-se, saracul a deslegat saculetul sau si toate cate le avea le-a varsat in mijlocul chiliei si a zis: "Primeste acestea, bunule batran, ca eu de aiurea voi cere pentru mine, cele de trebuinta."
 

 
Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al lui Eusebiu Pamfil, despre pocainta lui David.    Natan acela, Proorocul, a vorbit in pilde cu David, din care invata si arata ca, dupa o mare cadere, i s-a intamplat lui David gresala aceea. Si cuvantul mai arata ca nu inaintea a tot norodul l-a mustrat pe el, cu, dupa ce a intrat, zice, fata cu dansul, iar nu de fata cu alti martori i-a grait. Iar David, nu numai ca si-a marturisit gresala sa, ci, s-a marturisit si oamenilor, celor de dupa dansul, scriind acel psalm cunoscut, cand a intrat el la Betseba, femeia lui Urie. Deci, intrand la dansul, Natan Proorocul i-a spus pentru care pricina a fost el lasat sa cada intr-o fapta rea ca aceea. Si anume, pentru cuvantul acela, pe care l-a zis intru sine asa: "Eu am zis, intru indestularea mea: Nu ma voi clinti in veac". (Ps. 29,5). Iar, dar, ca, inaltandu-se cu mintea, a grait un cuvant ca acesta, ca, adica, nu se va prabusi niciodata si va petrece neschimbat si fara de patima, intru indestularea lui. Greu cuvant si mandrie afara din cale. Pentru ca: "De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Ps. 126,1). Deci, acestea si Apostolul, stiindu-le, n-a indraznit sa zica: "Nu ma voi clati in veac", ci se ingrijea, zicand: "Nu cumva, altora propovaduind, eu singur sa fiu nepriceput si nelamurit." Si ne invata: "Nimeni sa nu se laude, la oameni, ci cel ce se lauda intru Domnul sa se laude; Si celui ce i se pare ca sta, sa se pazeasca pe sine, ca sa nu cada."
    Sa intelegem dar, fratilor, cum David numai cu un cuvant, laudandu-se, a gresit. Pentru aceea si diavolul i-a intins lui cursa, ca, adica, sa greseasca cu Betseba. Dar, inaltandu-se, s-a smerit si a postit. Cu atat mai mult ni se cade noua, fratilor, sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu si sa nu ne intaltam cu marire desarta. Sa ne aducem aminte de cei flamanzi, care umbla in saracie, cum se zbuciuma, cum se chinuiesc cu gerul, cu viforul, cu foamea si se lupta cu golatatea, uneori nici acoperamant avand, iar de noi sunt trecuti cu vederea. Deci, de voim sa ne facem noua insine pe Dumnezeu, milostiv, sa aducem in casele noastre pe unii ca acestia, sa aratam spre dansii dragoste mare si sa nu-i desnadajduim de a lor mantuire, ca, printr-insii, sa castigam si noi mila in ziua judecatii Domnului nostru Iisus Hristos. Caruia se cuvine slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.